Video cu Preasfintitul Ipolit din Ucraina care a fost trimis la pensie fortat dupa ce a vorbit impotriva actelor cu cip si ecumenismului

PS Ipolit este (era – n. a.) episcop de Hust şi Vinogradov, din Biserica Ortodoxă a Ucrainei din Patriarhia Moscovei. Este episcop în Transcarpatia, Maramureşul de Nord, mai bine zis a fost, pentru că, la puţină vreme după dialogul nostru, Prea Sfinţia Sa a primit subit un act de pensionare şi s-a retras într-o mânăstire. Este unul dintre puţinii ierarhi ai zilelor noastre care au curajul să vorbească deschis împotriva ecumenismului, globalizării, microcipurilor şi codurilor de bare şi secularizării vieţii creştine. Prea Sfinţia sa a încheiat simpozionul de la Chişinău (din octombrie 2007, n.n.) cu tema “Problemele globalizării” şi cuvântul său a părut o continuare a mărturiei date de Sf. Ioan Maximovici despre sfârşitul lumii (Danion Vasile)

(NOTĂ: Interviul a fost luat de Danion Vasile în 2007, și a apărut în 2008, în cinci părți în Revista “Credinta Ortodoxa 

“Tatăl meu, care acum este răposat, Dumnezeu să-l ierte, era un om foarte înduhovnicit. La începutul anilor 60 când Biserica ortodoxă rusă intrase în mişcarea aceasta ecumenistă, Consiliul Mondial al Bisericilor, s-a produs o secvenţă anume. Eram elev la şcoală şi într-o dimineaţă l-am văzut pe tatăl meu plângând în hohote. L-am întrebat: – Tată, ce s-a întâmplat? El mi-a răspuns că se teme că a auzit o voce: Sprijiniţi episcopii, că ei cad! Acesta era momentul intrării bisericii noastre ortodoxe ruse în Consiliul Mondial al Bisericilor. Atunci nu întrevedeam semnificaţia acestor cuvinte, dar abia acum înţeleg ce înseamnă aceasta. Dar de atunci aveam o dorinţă foarte mare de a ajuta biserica să nu cadă episcopii”. 

Transcriptul filmării:

– Prea Sfinţia voastră care consideraţi că sunt principalele probleme ale creştinilor din ziua de astăzi?

Principalele probleme ale ortodocşilor zilelor de astăzi – şi reţinem! vorbim doar de ortodocşi, întrucât ei sunt continuatorii tradiţiei pe care o avem de la sfinţii apostoli. Din 1054 creştinii din partea occidentală, din motive politice, s-au despărţit de biserica lui Hristos. Avem o credinţă ortodoxă care înseamnă dreaptă şi măritoare. Faptul că credinţa noastră este mântuitoare ne-o arată minunile pe care noi le mărturisim şi le vedem în curtea Bisericii noastre: Sfânta lumină de la Ierusalim din ajunul Paştelui, icoanele făcătoare de minuni de lacrimi şi de sânge şi de mir, moaştele neputrezitoare ale celor bineplăcuţi lui Dumnezeu şi încă multe alte minuni pe care nouă ni le face Dumnezeu ca să ne întărească pe noi în sfânta noastră credinţă mântuitoare. Cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm este faptul că deşi în interiorul curţii bisericii noastre totul pare să fie frumos, după semnele externe e frumos, dar duhul adevarat al ortodoxiei slăbeşte. Spusele Sfântului Lavrentie al Cernigovului privind faptul că cupolele vor fi aurite iar sufletele vor fi întunecate se referă tocmai la vremurile noastre. Şi ateismul veacului al XX-lea a contribuit la slăbirea duhului ortodoxiei. Am moştenit acest ateism al secolului XX, comunismul, totalitarismul şi astăzi avem oameni care cred numai în cuvinte fără să se întrebe ce se află dincolo de cuvinte. Duşmanii ortodoxiei se folosesc de această ignoranţă duhovnicească a oamenilor. Fenomenele care contribuie cel mai mult astăzi la slăbirea duhului ortodoxiei sunt ecumenismul şi globalizarea. Încă din 1948, la consiliul panortodox de la Moscova ecumenismul a fost condamnat ca erezie.

– Unii consideră că respectiva condamnare s-a datorat tendinţei comuniştilor de a se separa de Occident. În ce măsură astfel de afirmaţie este justificată sau nu?

Aceasta afirmaţie este nejustificată. Deoarece după încheierea victorioasă a celui de-al doilea război mondial s-a produs o revigorare a spiritului ortodoxiei în întreg spaţiul Uniunii Sovietice de atunci. La acea consfătuire a participat şi unul dintre marii ierarhi ai vremurilor de atunci, care acum este canonizat. Este vorba despre Sfântul ierarh Luca Voino Iaseneţki, episcop de Crimeea

– Iar episcopul Serafim Sobolev care a participat la consfătuire e făcător de minuni.

Da este un sfânt al bisericii locale din Bulgaria. Dimpotrivă, în 1961, sub presiunea comuniştilor, biserica noastră a intrat într-un consiliu mondial al bisericilor sub această organizare numită ecumenistă.

– Deci, se poate ca trecerea sub tăcere a discuţiilor de la Moscova din 1948 să se datoreze faptului că s-a încercat ascunderea mărturiilor ortodoxe pe motiv că ar fi susţinute de comunişti? Pentru că se ştiu foarte puţine în celelalte secte apărute atunci şi se consideră că Rusia comunistă a căutat să sufoce ortodoxia. S-o sufoce, rupând-o de catolici şi de protestanţi.

Din câte ştiu ideologia comunismului este dintru început vicleană şi făţarnică. Dat fiind că ei au început să construiască societatea lor pornind de la năzuinţele scrise în Biblie, dar urmând o cale antibiblică. Comuniştii au declarat pentru societatea lor că ei vor să o construiască astfel încât fiecare să muncească cât poate şi să consume cât are nevoie. Iar acesta este un precept din primele secole ale creştinismului. De aceea în perioada aceea se făcea această glumă. La întrebarea ce este comunismul, spuneam că aceasta este ca linia orizontului. Nu ştii de unde iese, nu ştii unde se termină. Şi acest lucru s-a adeverit la începutul anilor ‘90 când o superputere cum era Uniunea Sovietică s-a destrămat fără nici un fel de împuşcătură. Aceasta arată că Uniunea Sovietică era construită pe nisip. Oricât de frumoasă poate să fie o construcţie făcută din nisip, atunci când apare apa se năruieşte îndată. Comuniştii şi-au făcut treaba lor rea şi în această lucrare a răului, ei au dezrădăcinat din inima oamenilor credinţa. Comuniştii erau o unealtă a acelor forţe internaţionale masonice anticreştine. Acum sunt nişte forţe antihristice care tind spre dominaţia mondială şi se folosesc de alte unelte. Ei cultivă duhul dezbinărilor. Asta se doreşte a fi partea cea exterioară. În ceea ce priveşte partea lăuntrică, ei creează globalizarea ca să şteargă toate deosebirile naţionale. Aceste instrumente, precum codul de identificare personală, sunt atribuite tuturor oamenilor indiferent de apartenenţa lor naţională. Prin aceasta se doreşte ştergerea acestor deosebiri şi punerea aceleiaşi feţe a globalizării. Părtaşii globalizării, care impun aceste coduri de identitate personală, caută să justifice acest lucru prin nevoile unei fiscalităţi mai exacte. Iar noi ne punem o întrebare: ce legătură au cu acest cod fiscal pruncii nou născuţi sau bătrânii care sunt scutiţi de toate plăţile sau călugării? Aceste categorii de persoane nu au nici o relaţie cu sistemul fiscal. De aici tragem concluzia că aceste coduri de identificare personală nu au nici o legătura cu sistemul fiscal. Atunci, ce scop urmăresc prin atribuirea codurilor personale? La această întrebare răspunde Sfânta Scriptură. Scriptura spune că vor veni vremuri când oamenilor li se vor impune numărul numelui antihristului.

– Cât de departe sunt aceste vremuri?

Noi suntem în aceste vremuri. Părintele meu duhovnicesc, a cărui rugăciune o mai ţin, Arhimandritul Chiril Pavlov, mi-a spus mie că pentru început o să fie codul, apoi paşaportul şi apoi pecetea antihristului. În zadar părtaşii globalizării spun că aceasta nu este încă pecetea antihristului. Degeaba se amăgesc cu aceasta. Pentru că cei care nu vor rezista la această primă treaptă a încercării, codul, cum vor rezista la treapta a doua sau a treia, adică pecetea? În legătură strânsă cu globalizarea este şi acest fenomen, ecumenismul.Deoarece esenţa duhovnicească a celor două fenomene este aceeaşi. Ambele fenomene au drept ţintă distrugerea ortodoxiei. Globalismul caută să ne amăgească, să se ascundă în spatele unei comodităţi tehnice a vieţii noastre pentru dezvoltarea economică. Totodată, de dragul acestor scopuri, globalizarea îl lipseşte pe om de numele primit la botez. Globalismul distruge personalitatea omului. Dat fiindcă statul este format din personalităţi îi distruge personalităţile şi nimiceşte şi statul. În afară de asta cataclismele naturale pe care le vedem, ale căror martori suntem reprezintă şi ele urmările globalizării. Căci această nebunească batjocorire a naturii o istoveşte, o epuizează. Globalizarea are o atitudine de profitor faţă de natură. Iar natura este dată nouă să vedem creaţia lui Dumnezeu, să o putem cunoaşte Aceasta folosire întru nebunie a naturii o nimiceşte şi cu ea nimiceşte viaţa însăşi. Globalizarea este un fenomen anticreştin, antiortodox.

– Cum se pot apăra creştinii câtă vreme există chiar ierarhi care susţin globalizarea şi oamenii sunt dezorientaţi?

Capul bisericii nu sunt ierarhii, ci Hristos.

– Da, dar oamenii ţin îndrumările pe care le primesc de la ierarhi, neauzind glasul lui Hristos.

Într-adevăr, ierarhii ar trebui să asculte glasul lui Hristos şi să-L transmită preoţilor şi mirenilor. Deoarece episcopul este întâistătătorul Bisericii, adică este primul care poate să răspundă în faţa lui Hristos pentru Biserică. Deoarece Biserica pe pământ este o Biserică luptătoare cu fiecare suflet împotriva puterilor diavoleşti. Satana luptă contra lui Dumnezeu, iar câmpul de luptă este inima omului. Deci ne aflăm într-o permanentă stare de război duhovnicesc, exact ce spunea Domnul că lumea zace în rău. Venind către noi ortodocşii, Mântuitorul spune că în această lume veţi fi într-o scârbă permanentă. Şi Mântuitorul ne mai spune “Îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea!” şi “Eu sunt cu voi până la sfârşitul lumii“. De aceea fiecare drept credincios trebuie să ştie, să conştientizeze foarte bine că Hristos se află nu undeva dincolo de noi, ci in inima fiecăruia. Deci fiecare dintre noi trebuie să depună efortul acesta să deschidă uşile sufletului prin care să poată intra Hristos.

– Învăţătura este simplă dar, practic, te afli în situaţii de cumpănă în care greu o scoţi la capăt. De exemplu, sunt preoţi puşi de către episcopii lor să slujească cu preoţii catolici.

Pentru început trebuie să fim conştienţi de faptul că globaliştii apelează la forţe oculte. Pentru că ei luptă împotriva lui Dumnezeu trebuie să ştim că o fac numai pe căi oculte, nu pot să o facă altfel. Bunăoară în Rusia există cazuri când ierarhii îi opresc de la slujire pe preoţii care refuză să ia aceste coduri de identitate personală sau să ia paşapoartele care au introdus în ele microcipurile. Aceste opriri de la slujire sunt anticanoniceşti, nu au nici o valoare.

– Deci preoţii respectivi pot sluji?

Pot. Deoarece arhiereii care fac asemenea fărădelegi încalcă două legi. Nu există nici un canon în care să spună că, pentru nesupunerea faţă de legile omeneşti, ale statului, să fie cineva oprit de la slujire. Şi dacă ei totuşi fac această oprire înseamnă că intervin în politica statului, ceea ce este oprit de canoane. Asemenea opriri nu au nici o semnificaţie canonică, bisericească sau duhovnicească.

– Dar preotul oprit nu-i mai bine să se smerească şi să nu mai slujească decât să nască tulburare sau e mai bine să slujească în continuare arătând că merge pe calea tradiţiei?

Preotul îşi dă seama de această înţelepciune, de această dreaptă socoteală. În fiecare caz concret să se comporte astfel ca să nu fie el o ispită pentru alţii. De obicei asemenea preoţi continuă să slujească, dar în condiţii de chilie, de proprie cămară, acasă la ei. Deoarece dacă ar sluji public, atunci ar fi etichetaţi drept schismatici ceea ce iar ar oferi prilejul de sminteală.

– Deci, câteodată pe antimis, în alte încăperi?

Da, aşa să facă; în anumite cămări special amenajate şi să nu fie cu accesul tuturor acolo, să nu se facă paradă din asta.

– Dar dacă sunt opriţi de la predică? Episcopul le zice, aţi vorbit contra ecumenismului, gata, nu mai aveţi voie să predicaţi. Slujiţi, dar nu mai predicaţi. Ce să facă?

Să predice. Deoarece a nu predica aceasta este o crimă împotriva lui Hristos. Dar şi dacă va continua să predice, atunci el se va strădui habotnizării, el nădăjduieşte în ajutorul lui Hristos, iar cel care nădăjduieşte, nu va fi ruşinat în veac.

Dar e ameninţat că va fi caterisit. Episcopul îi spune, dacă nu te potoleşti, te dau afară din biserică.

Să se caterisească, dacă altfel nu se poate.

– Dar poporul nu înţelege, e greu să înţeleagă că preotul a avut dreptate, episcopul e episcop, preotul nu s-a supus, deci e schismatic părintele?

În aceasta constă problema de care am vorbit de ignoranţa duhovnicească a poporului de care se folosesc forţele respective. De aceea şi spune Mântuitorul că am venit pe pământ să judec necredinţa la oameni. De aceea trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne apere pe noi, să ne întărească şi să ne ocrotească şi Dumnezeu ne va apăra, acum prin ce metode nu ştim.Dacă am fi ştiut cu mintea noastră aceste metode, atunci n-ar fi fost nevoie de credinţă, întrucât omul se mântuieşte nu cu cunoştinţele sale şi cu mintea sa, ci cu credinţa sa. De aceea trebuie sa ne agăţăm de voinţa credinţei. Avem o singură cale să alegem, o cale a mântuirii plină de asperităţi, dar la capătul căreia se află slava. Noi nu ştim cât anume va dura aceasta cale, dar Dumnezeu spune omului să încerce, după putinţa fiecăruia, nu mai mult.

– Dar oamenii din ziua de azi se îndoiesc. Spun ca Dumnezeu le dă încercări peste puterile lor şi cad în deznădejde, vedeţi cât de repede se împrăştie înşelarea, erezia.

În asta constau şi problemele zilelor noastre când puterea duhului în oameni este frântă.Oamenii care vorbesc despre acestea, vorbesc din mintea lor, dar mintea nu este cea care aduce putere. Mintea raţională nu este în stare să cuprindă lucrurile care se întâmplă în jurul său, pentru că în jur se întâmplă lucruri rele care vin din ocultism. Mintea nu poate fi decât o slugă a inimii şi nu invers. Când inima este plină de duhul credinţei adevărate, atunci şi mintea lucrează şi găseşte răspunsurile. Pentru aceşti oameni este cazul să vedem că, la început, la temelie se află credinţa, apoi vine şi mintea, înţelepciunea şi nu invers, în toate aspectele vieţii. Trebuie să ne rugăm pentru a căpăta credinţă, iar pentru această rugăciune Dumnezeu ne va dărui credinţa.

– Dar ce poate face un preot practic dacă sinodul bisericii din care face parte este deschis spre ecumenism, colegii lui preoţi sunt deschişi spre ecumenism, el crede că ecumenismul este o erezie? Ce poate face practic un astfel de preot, cum să-l mărturisească pe Hristos?

Trebuie, în primul rând, să se roage pentru întărirea sa proprie şi să continue activitatea sa indiferent de ce fac în jurul sau ceilalţi clerici, episcopi, să meargă să slujească în duhul adevărului.

– Dar va fi dat afară de la biserică, rămâne pe drumuri, are soţie, are copii. Ce face?

Domnul le vede pe toate şi le rânduieşte pe toate. Trebuie să ai credinţă. Nici un preot care se roagă nu a avut de suferit aşa încât să depăşească putinţele lui iar dacă a suferit, aceasta va fi spre mântuire.

– Deci, Prea Sfinţia Voastră consideră că problema nu e de lipsă de soluţii, ci de lipsă de credinţă?

Întocmai. Nu avem hotărâre în credinţa noastră. Cum spunea Sf. Serafim de Sarov, problema de fiecare dată constă în faptul că ori nu suntem prea hotărâţi, ori nu suntem hotărâţi deloc. Avem un exemplu frumos în istoria bisericii bizantine când Sfântul Marcu al Efesului a fost unicul ierarh care nu a semnat, era unicul. Cunoaştem greutăţile pe care le-a încercat după aceasta în viaţa sa. Sunt multe exemple, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Gură de Aur, tot ierarhi care au murit. Dar ce vedem, peste 14 ani, în Iran bunăoară? Şi ce am văzut noi când a căzut Constantinopolul care era atât de bine clădit? Şi oameni care au nădăjduit în credinţă şi în Dumnezeu au avut numai de pierdut. De aceea trebuie sa le amintim acestor oameni ce se spune la Sfânta Liturghie: “Sus să avem inimile!”.

– Da. Din păcate, azi nu mai există ierarhi precum Sfântul Marcu al Efesului. În secolul trecut am avut un Sfântul Ioan Maximovici, episcop care a lăsat moaşte făcătoare de minuni, Sfântul Nicolae Velimirovici care au avut viaţă sfântă şi au dus mai departe strădania sfinţilor părinţi, dar în ziua de azi lipseşte un Sfânt Marcu al Efesului. Nu mai avem urmaşii Sfântului Marcu…

Nimeni nu se naşte sfânt, dar oamenii au devenit sfinţi. Totuşi există unii puţini, poate sunt unicate, care vorbesc adevărul. Astăzi se poate ca un episcop ca acesta să fie auzit în întreaga lume. Şi nu au cum să spună aceşti oameni că „nu am auzit, nu am ştiut, nu am văzut”. Deşi progresul tehnic generează regresul duhovnicesc, la Dumnezeu nu exista rău fără bine, de aceea e posibil ca acest unu să fie auzit de toţi.

– Ce să facă monahii care sunt ameninţaţi că vor fi daţi afară din mânăstirile lor dacă nu se potolesc cu mărturisirea antiecumenistă? Nu pot pleca în lume.

Monahului îi este şi mai simplu decât unui familist. Unde l-a prins noaptea pe monah, acolo-i şi casa lui. Fie că-i monah, că-i mirean, Domnul îi conduce pe toţi. În viaţa mea am trecut prin mai multe prigoane, deoarece am fost într-o provincie clasata în ceea ce priveşte schismele autocefaliei ucrainene.

– Despre ce e vorba? Daţi detalii pentru că în România nu e cunoscută situaţia.

Multe lucruri sunt trecute în mod artificial sub tăcere. Dar mai devreme sau mai târziu se află, nu rămâne nimic tainic, să nu fie cunoscut. Arhimandritul Celev, care a fost duhovnicul meu, îmi spunea mie, ca părinte: „De ce vă faceţi griji, când Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte pe noi şi, în particular, pe dumneata personal? După o anumita vreme o să te numească episcop pe tine“. Şi asta mi-a spus-o când dânsul era la catedră atuncea.

– Ştia ca veţi deveni episcop sau Dumnezeu i-a descoperit lui asta?

Cred ca habar nu avea. Din cei mai fragezi ani ai vieţii mele am avut acest sentiment să slujesc pentru biserică. Vroiam să fac ceva pentru biserică. Tatăl meu, care acum este răposat, Dumnezeu să-l ierte, era un om foarte înduhovnicit. La începutul anilor 60 când Biserica ortodoxă rusă intrase în mişcarea aceasta ecumenistă, Consiliul Mondial al Bisericilor, s-a produs o secvenţă anume. Eram elev la şcoală şi într-o dimineaţă l-am văzut pe tatăl meu plângând în hohote. L-am întrebat: – Tată, ce s-a întâmplat? El mi-a răspuns că se teme că a auzit o voce: sprijiniţi episcopii, că ei cad. Acesta era momentul intrării bisericii noastre ortodoxe ruse în Consiliul Mondial al Bisericilor. Atunci nu întrevedeam semnificaţia acestor cuvinte, dar abia acum înţeleg ce înseamnă aceasta. Dar de atunci aveam o dorinţă foarte mare de a ajuta biserica să nu cadă episcopii. Într-o zi, mergeam spre cimitirul unde e înmormântată bunica, mama tatălui meu, aveam atunci 10 ani şi, la un moment dat, i-am spus lui, nu ştiu de ce: – Ştii, tată, eu cred că nu am să mă căsătoresc. Şi ţin minte expresia din ochii tatălui meu, o expresie plină de întrebare, de îngrijorare la spusele mele şi mi-a răspuns: – Doar dacă este pentru aceasta voia lui Dumnezeu. Au fost lucruri pe care le-am uitat, însă aceste lucruri mi-au revenit peste mulţi, mulţi ani, după ce am terminat şcoala, am absolvit colegiul tehnic, armata. După ce am terminat armata, lucram la un institut de cercetări ştiinţifice, făceam facultatea la seral şi atunci mi-a apărut dorinţa să cânt într-un cor bisericesc. Şi Dumnezeu a făcut să-mi iasă şi asta. Lucram atunci la Harkov şi cântam în corul arhieresc al catedralei Bunei Vestiri. După această perioadă mi-a venit dorinţa să mă lepăd de lume, să renunţ la toate legăturile mele lumeşti şi să mă dedic cu totul bisericii. La prima mea întâlnire cu arhimandritul Chiril Pavlov, acela m-a bătut pe umăr şi mi-a spus: – Aceasta este omul nostru. Peste 25 de ani el a fost duhovnicul meu, îndrumătorul meu. Dar nu pot spune ca nu am o experienţă personală. Eu am o singură cale: calea credinţei. Am avut în mine acea hotărâre de a mă face preot, hotărâre care are rădăcina la duhovnicul meu, hotărâre pe care o doresc tuturor creştinilor. Fără această hotărâre nu se pot face multe.

– Ce momente de cumpănă aţi avut în viaţa aceasta de mărturisire a lui Hristos? Ce greutăţi aţi întâmpinat?

Normal că în lumea credinţei în fiecare minut avem ceva. Am avut deja trei ani de peregrinări datorate prigoanei, de când sunt episcop, deoarece nu am fost de acord cu această schismă de autocefalie din Ucraina. Acest lucru continuă, de fapt, şi astăzi. Am avut situaţii şi mai concrete cu duşmanii ortodoxiei care au apelat la metode neetice ca să se răfuiască cu mine pe lângă simplul fapt că îmi spărgeau maşina, îmi tăiau tuburile de la lichidul de frână sau îmi deteriorau sistemul de ghidaj al maşinii la volan; şi în toate aceste situaţii am fost salvat de intervenţia Dumnezeiască, dar Dumnezeu intervine atunci când noi Il lăsăm să intervină. Trebuie pentru aceasta un singur lucru şi anume să urmăm sfaturile evanghelice, să facem ceea ce spune Dumnezeu: „Rugaţi-vă neîncetat în orice loc“. Sunt mulţi oameni care nu vor să facă nevoinţă în rugăciune, caută să primească ajutor de la Dumnezeu, aşa, pur şi simplu, fără nici un fel de efort. Uitaţi-vă la greutăţile vremii de astăzi. În inima mea, în rugăciunile mele mă rog permanent ca Dumnezeu să le dea ortodocşilor noştri această hotărâre internă de a urma calea lui Dumnezeu.

– Dar statistic, din ce în ce mai mulţi se îndepărtează de calea cea bună. Şi mă întreb, credinţa ortodoxă este pur şi simplu sufocată, este considerată extremistă, fanatică.

Adevărul nu este în număr. Dumnezeu nu e într-o putere lumească, ci în adevăr. Nu e în putere, ci în adevăr, nu trebuie să le ştim pe toate, ci să cerem de sus. Avem nevoie de nevoinţă şi de putere pentru aceasta. Ca să găsim răspunsul, trebuie sa-l chemăm pe Dumnezeu, să-l rugăm pe Dumnezeu. În toate situaţiile de acest gen, aparent fără ieşire, trebuie să apelăm la unica, adevărata ieşire, care este Dumnezeu. Biruie nu acela care multe suferă, ci acela care suferă până la capăt. Aş apela la trei proverbe ruseşti: începutul este întotdeauna anevoios; mijlocul este foarte tumultuos, iar sfârşitul este o cunună aparte.

– Îmi puteţi da exemple de minuni făcute în vremurile noastre pentru întărirea acestei credinţe?

Da, aceasta. În sensul că răspândirea convorbirii pe care am avut-o este o minune. Minunea este văzută de cei care sunt gata să primească minunea, care au această pregătire duhovnicească interioară. La o privire neduhovnicească se poate spune ca s-au adunat un episcop, nişte credincioşi care au stat la taclale şi apoi s-au despărţit. Bunăoară, de doi ani părintele m-a bătut la cap să organizăm o conferinţă împotriva globalizării şi iată nu se prindea de mine acest lucru, aveam mari probleme în eparhie şi gândeam că vine cineva din Moldova să mă sustragă de la problemele mele şi nu dădeam curs, nu credeam în inima mea. Dar s-a întâmplat peste doi ani, brusc, în ziua Acoperământului Maicii Domnului, ceea ce este o binecuvântare a Născătoarei de Dumnezeu şi iată, în mai puţin de două zile, noi ne-am întâlnit duhovniceşte, aşa cum se face în alte părţi în mai mult timp. În viaţa mea personală am avut multe minuni şi am de la vârsta de trei ani. Eram foarte bolnăvicios în anii fragezi şi, cum îmi povestea mama, erau puţine şanse să rămân viu. Odată mama era într-o stare aşa de semi-aţipire şi a văzut că a venit o femeie frumoasă, m-a luat pe mine în braţe şi a spus: – Ion, tu eşti al meu deja, nu al lor. După aceasta, mama ştia că o să mor, dar, după cum vedeţi, de 53 de ani sunt pe pământ. Dar am fost botezat în biserica Adormirii Maicii Domnului, am fost tuns în monahism în postul Adormirii Maicii Domnului, am fost hirotonosit diacon şi preot în catedrala Adormirii Maicii Domnului din oraşul Vladimir şi hirotonit episcop tot în perioada postului Adormirii Maicii Domnului, într-o lavră închinată tot Maicii Domnului. – Mai vorbiţi-ne despre astfel de întâmplări care nu sunt spre lauda dumneavoastră, ci spre lauda lui Dumnezeu care lucrează prin oameni.

Slava lui Dumnezeu se mărturiseşte prin oameni. Şi asta s-a produs în clipa în care acea femeie frumoasă, Maica Domnului m-a luat pe mine în braţe şi-o spus „acesta este al meu”. De atunci viaţa mea se desfăşoară sub semnul permanentei legături cu Maica Domnului. Aşa şi întâmplarea de ieri care s-a petrecut în ziua Acoperământului Maicii Domnului. Fiecare om ortodox, dacă se va uita cu atenţie la viaţa sa, o să vadă că toata viaţa lui se petrece sub semnul proniei Dumnezeieşti, a grijii Născătoarei de Dumnezeu.

– Cu ce părinţi duhovniceşti v-aţi întâlnit care v-au marcat viaţa? Vorbiţi-ne despre ei.

Întâi de toate să vă vorbesc despre părintele arhimandrit Chiril Pavlov, care a prins 100 de ani, mi-a fost duhovnic. Părintele duhovnic Serghei, care acum se află în Caucaz, este primul meu duhovnic din anii studenţiei. Am avut un moment în care trebuia să spovedesc păcatele tinereţilor mele şi mi-am scris toate lucrările mele păcătoase pe hârtie şi mi-a spus că la seminar există părintele Cosma. Când a hotărât, m-a chemat în chilia lui şi am început să citesc de pe foaie păcatele mele iar el a început să plângă. Şi atunci m-am îngrozit de învârtoşarea inimii mele, mi s-a făcut teamă, deşi totodată am simţit şi o lumină care vine să mă lumineze. Era o transfigurare minunată a vieţii mele lăuntrice. Şi după aceasta am plecat la orele de seara, la lecţii şi colegul meu de bancă m-a întrebat: – Ce e de străluceşti, de unde vii? Credea că vin de la întâlnire cu o fată cu care vreau să mă căsătoresc. „Da, da”, i-am răspuns. Şi a început să mă întrebe: – Dar e frumoasă?.E foarte frumoasă“. Şi după aceea a spus: – Cred că şi eu trebuie să mă căsătoresc, ca şi tine. „Bineînţeles“, i-am spus. Şi exact că s-a călugărit şi e în Moldova. Slujeşte într-o eparhie de cler. Şi acea stare pe care am avut-o după spovedania mea de atunci şi acum o păstrez în mine, nu pot s-o uit niciodată. Un alt caz. Vin odată la părintele Cosma, aveam o durere nebună de cap şi mi-a spus: „Hai, până una alta, citeşte acatistul Sf. Ioan Botezătorul“. O dată l-am citit şi îndată mi-a trecut durerea de cap. Oricum mulţi spun că este o coincidenţă. Dar eu pot spune că şi aceasta este o minune. Eu am trecut prin aceasta nu altul, pe mine mă durea capul.

– V-aţi întâlnit cu stareţi cu viaţa sfântă,  părinţi  văzători cu duhul?  Mai sunt în zilele noastre astfel de părinţi în Ucraina?

Ceea ce este trist este ca duhul vieţii monahale slăbeşte, sunt multe mânăstiri dar duhul nu este suficient în ele. Dumnezeu m-a călăuzit pe mine către 5 mânăstiri. Timp de 8 ani am crescut la lavra Sf. Treime din Serghei;  acolo am făcut anii de seminar. Am vieţuit şi în mânăstirea din oraşul Borov din eparhia Borov, mânăstire din secolul 15. Prea cuviosul Pafnutie de Borov este un nepot al unui  guvernator de aur de pe timpul tătarilor când  mulţi tătari au trecut la ortodoxie. În anul 1988 am fost trimis în misiunea  din Ierusalim unde se afla o mânăstire de maici şi le-am păstorit pe ele timp de un an de zile. Acum, unde sunt eu şi slujesc sunt dintre mânăstirile care sunt corecte. Cu cârma duhovnicească trebuie să constat că multe mânăstiri sunt mai frumoase în exterior decât în interior, la viaţa duhovnicească mă refer. Duhul vremii în care noi ne aflam influenţează în rău totul în lume.

– Se poate recupera în vreun fel vieţuirea duhovnicească în mânăstirile respective care  s-au orientat mai mult spre construcţii decât spre nevoinţă şi rugăciune?

Nu numai că trebuie, dar este chiar foarte posibil, dacă Dumnezeu doreşte.

– Dar dacă există duhovnici cu har deosebit. Altfel, cum se poate schimba  situaţia?

Există lucrări duhovniceşti. Noi ştim din proorociile mai vechi şi mai noi că oameni înduhovniciţi, văzători cu duhul  în vremurile din urmă vor fi foarte puţini sau deloc. De aceea există cărţile, să se hrănească de acolo.

– Dar nu vor cădea în înşelare citind fără povăţuire?

Dacă citeşti cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune curată  aceste cărţi duhovniceşti, atunci nu poţi cădea în înşelare. Bunăoară când citeşti o carte de-a Sf. Ioan Gură de Aur, roagă-te în felul următor: Sfinte Ierarhe Ioan Gură  de Aur,  ajută-mă să fiu cu tine, să te înţeleg!Si Dumnezeu îţi dă această putere să fii în duhul Sf. Ioan Gură de Aur. Acesta este un imperativ duhovnicesc în ziua de  astăzi, să citim aceste cărţi.

– Adică Dumnezeu compensează lipsa povăţuitorilor luminându-i pe cei care vor să se călăuzească după cărţile duhovniceşti să poată recupera lipsa duhovnicilor?  Nu cădem într-un fel de Protestantism?

Nu, deoarece Dumnezeu ne vede inima, ne rugăm, strigăm din inimă iar în inimă se află Dumnezeu. Dacă vorbim de mintea  noastră, atunci vorbim de protestantism. Aceasta să fie forma de rugăciune, nu însăşi rugăciunea. Cu ajutorul  rugăciunii  în inimă, nu în minte. Asemenea conţinut rugăciunii poate să dea numai credinţa ortodoxă. După cum vedem, peste minunile bisericii ortodoxe harul lui Dumnezeu lucrează numai în interiorul Bisericii Ortodoxe. Harul lui Dumnezeu nu există,  nu lucrează la protestanţi, aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi şi aşa o mărturiseşte viaţa mea însăşi.

– Dar ierarhii ortodocşi au semnat împreună cu ierarhii catolici că suntem biserici surori.  Ce valoare au astfel de declaraţii comune?

Toţi ierarhii care au semnat acest lucru cu mâna lor nu sunt ierarhi ortodocşi.

– Dar a semnat chiar patriarhul României la Vatican în 2002!!!

Păcat. Noi trăim vremurile apostaziei, ale lepădării generale de Dumnezeu. Şi sunt de compătimit asemenea fapte.

– Pentru dumneavoastră este uşor să compătimiţi din Ucraina,  de la distanţă,  dar pentru noi, preoţii şi ierarhii şi credincioşii români este mult mai greu.

Nu, nu ne este deloc uşor nici nouă, deoarece asemenea fapte avem şi în biserica ortodoxă rusă. Avem ierarhi în biserica rusă care sunt nişte adepţi înverşunaţi ai ecumenismului şi globalizării şi îi numesc pe catolici biserică soră. Greutăţile pe care le întâmpinăm sunt aceleaşi peste tot. Nouă doar ni se pare că greutăţile prin care trecem sunt mai grele decât pentru ceilalţi. E un lucru absolut  firesc acest subiectivism  în a percepe greutăţile prin care trece fiecare. Există această înţelepciune populară care spune că este bine acolo unde noi suntem. Însă fiecare om e dispus să creadă că în altă parte e mai bine decât la el.

– Cum înţelegeţi cuvântul cuviosului  Paisie Aghioritul că sfinţii din vechime ar fi vrut să trăiască în vremurile noastre de apostazie  ca să se nevoiască?

Cei din vechime aveau nevoinţă deosebită, foarte puternică şi foarte grea cu post, rugăciune şi în permanenţă se puneau în pericol, pe când astăzi nevoinţa noastră constă doar în răbdare. Să putem suferi scârbele pe care le întâmpinăm.

– Puţini oameni sunt conştienţi de pericolul implantului  cu microcipuri şi nu văd nici o legătura între el şi pecetea fiarei. Îi consideră pe creştinii care vor să protesteze faţă de  implantul cu microcipuri un fel de sectanţi care sunt depăşiţi de descoperirile tehnicii.  Dumneavoastră sunteţi recunoscut ca una din figurile cele mai importante în aceasta luptă împotriva implantului cu microcipuri. Descrieţi pentru televiziunea din România principalele etape ale acestui proces de implant al microcipurilor şi problemele cu care vă confruntaţi în Ucraina.

Ucraina se află deocamdată în etapa de pregătire pentru primirea acestor implanturi.  Până astăzi creştinii ortodocşi din Ucraina continuă sa protesteze, să strângă semnături  împotriva efectelor globalizării. Ortodocşii din multe regiuni ale Ucrainei semnează împotriva primirii  acestor implanturi.  Ei merg, se adresează la puterile laice, la preşedintele de ţară, la guverne şi la patriarh îşi spun opinia privind aceste implanturi. Şi în eparhia noastră de Hust există mai multe frăţii care luptă împotriva acestor implanturi şi spun oamenilor, uite, aceste implanturi desfiinţează demnitatea de creştin. Aceste implanturi care ne sunt prezentate drept nişte realizări deosebite tehnice trebuie să spun că ele sunt instrumente speciale pentru a urmări fiecare mişcare a noastră, nu numai una exterioară, ci evident şi mişcările noastre lăuntrice, psihologice. Atât timp cât se pregătesc nişte formulare de plastic, paşapoarte, atât timp cât unii se pregătesc să le aplice, să le implementeze, Dumnezeu va rândui să facă aşa cum trebuie chiar şi cu aceiaşi conducători politici. La sfârşitul anilor ’90, când s-a accentuat procesul de globalizare, ortodocşii  din Moldova numărau câteva milioane, care au venit la conducerea ţării. Chiar pe 16 iulie 1999, conducerea din acea vreme a luat hotărârea privind evidenţa declarativă  a contribuabililor. Dumnezeu rânduieşte astăzi după măsura care vede că trebuie hotărât să obţină ceva din cele bune. Eu cred că vom obţine sa fie un amendament la legea privind evidenţa declarativă a contribuabililor.

– În ce constă această alternativă?

Înţelegem ca orice persoană să poată să opereze, să poată face diverse operaţii  economice, culturale, fără să apeleze la codul său fiscal, să nu existe unul pentru el.

– Dar în Moldova varianta aceasta nu este posibilă, întrucât nu au voie să cumpere case…

Nu au voie să aibă, nici să vândă, să cumpere nimic fără să aibă codul, nu au voie să aibă nici alte documente financiare sau de proprietate.

– Cum vedeţi situaţia din Moldova, unde nu au voie să aibă nici poliţă medicală, nici dreptul de  a cumpăra case, terenuri?

Este vorba de ceea ce se descrie în „Apocalipsa”. În Ucraina, la fel, sunt anumite restricţii fără acel cod nu ai voie sa fii întreprinzător. În Ucraina trebuie să ai acest cod ca să poţi face ceva sau să ai această ştampilă pe paşaport unde scrie ca eşti scutit de acest cod. Cei ce locuiesc in Ucraina au aceasta portiţă de a nu primi codul, este o posibilitate mică, dar există.

– Dar puteţi pleca în străinătate cu astfel de ştampile? Vi se poate elibera  paşaport fără cod de identificare? Se ştie că din Moldova nu poţi pleca şi bărbaţii renunţă la pelerinaje la Ierusalim sau la Muntele Athos doar sa nu ia numărul  de identificare. Vi se pare o faptă de mărturisire sau o greşeală că renunţă la dreptul de a avea paşaport, fugind  de codul de identificare?

Este începutul mărturisirii lui Dumnezeu. Eu abia în anul 2000 am primit paşaportul străin. Nu am nici un fel de problemă cu el. E valabil 10 ani,  dar mai departe cum a da Dumnezeu.

– Dar dacă aţi trăi in Moldova şi vi s-ar cere să primiţi  codul de identificare pentru a vă face paşaport aţi face sau nu paşaport? Aţi primi codul sau nu?

Nu, nu aş lua codul.Consideraţi că este de ajuns să aveţi această poziţie verticală doar dumneavoastră sau o recomandaţi şi altor episcopi şi preoţi?

Aceasta depinde dacă eşti ortodox sau nu. Trebuie să fii ortodox ca să nu primeşti acest cod.Deci cei care  nu sunt conştienţi de pericole într-un fel se leapădă de ortodoxie chiar dacă sunt clerici?

În cele mai multe cazuri este vorba de oameni care nu sunt conştienţi  de pericolul acestui cod. Dar nu putem spune ca este o lepădare de Hristos, deoarece acest cod nu este pecetea antihristului, este o fază premergătoare. Dar cei care au primit codul au o perspectiva mică de a renunţa la acest cod. Chiar şi  o ramură ruptă  la un copac un timp mai rezistă, mai este verde un timp anume şi chiar poate să dea naştere la muguri dar oricum, la sfârşit, ea se usucă. Degeaba se bucură cei care au primit codul şi spun că nu s-a întâmplat nimic şi că sunt ca şi înainte, dar acest lucru nu este adevărat pentru că, cu timpul, ei vor trebui să se supună  legilor finale.

– Adică e vorba într-un fel de o mentalitate modernistă primirea acestui cod de identificare?

Întocmai este aşa în Rusia unde avem mai multe cazuri unde unii arhierei îi opresc de la slujire pe acei preoţi care refuză sa ia documentele cu cod şi asta înseamnă ca acei episcopi duhovniceşte sunt deja degradaţi.

– Dar nu ar fi bine, întrucât în biserica lui Hristos suntem împreună cei din Rusia, Serbia, Grecia, problemele Ucrainei şi ale Moldovei să fie cunoscute şi în afară?  Că, de exemplu, în România nu se ştie aproape nimic despre ce se întâmplă aici. Am rămas pur şi simplu mirat să aflu că în Moldova există credincioşi care au respins acest cod de identificare şi care nu au voie să părăsească ţara. O femeie îmi spunea că atunci când s-a dus să discute cu reprezentanţii Guvernului despre această problemă i s-a spus că “voi sunteţi un grup extremist care nu înţelegeţi cât de bine  facem noi oamenilor şi că încet,  încet, vom ajunge la implantul cu microcipuri”. Deci iată că reprezentanţii statului au recunoscut că se merge pe drumul spre primirea pecetei antihristului. Sfinţii  Părinţi vorbeau cu glas tare   împotriva ereziilor, deşi iată  totuşi nu există o mărturie la fel  de puternică…

Nu putem să spunem că nici o voce nu se aude, sunt puţine voci,  e adevărat, dar ele se aud.

– Dar în toată România nici un părinte, nici un credincios, nici un teolog  nu a vorbit făţiş despre problemele din Ucraina sau din Moldova, deşi există internet, televizor, comunicarea e înlesnită în  mileniul trei şi totuşi…

E un blocaj informaţional impus de forţe antihristice, dacă am cunoaşte noi ce ni se întâmplă, unii despre alţii, acesta ar fi un ajutor foarte mare pentru noi. Aceşti funcţionari de stat care ne spun că prin aceste coduri ne fac nouă un bine, aceştia sunt oameni care, hai, să zicem, nu sunt desprinşi cu totul, definitiv, de biserică, dar se află într-o stare foarte apropiată de aceasta. Ei sunt în rătăcire mare, foarte mare şi pentru că există două căi, una la şi una de la Dumnezeu. Ei nu merg cu Dumnezeu, este sigur şi înseamnă că nu au lumina în mintea lor. Dacă nu merg cu Dumnezeu, înseamnă că sunt  pe calea de la Dumnezeu, care duce direct la demoni şi, încet, încet demonii pun stăpânire pe mintea lor şi ei vor gândi demonic. Este trist faptul că informaţia despre viaţa bisericii ucrainene, în anumite zone, nu are circulaţie. Nu este o situaţie fără ieşire. Principalul este duhul ortodoxiei care lucrează în inimile fiecăruia pentru a primi corecţie la ce se întâmplă în jurul lui. Avem permanent în jurul nostru  fapte de tip moral. Dar oamenii nu sunt  în stare să le vadă,  să le primească,  să le perceapă. Vocea lui Dumnezeu se aude până acum, “Veniţi la Mine  voi toţi cei împovăraţi“. Dumnezeu se adresează către  fiecare în parte şi fiecare în parte trebuie să urmeze această chemare, dar nu fiecare răspunde, deşi în inima fiecărui om se află chipul lui Dumnezeu. Toţi au această chemare, dar unii caută să răspundă acestei chemări, pe când alţii o neglijează. Totul depinde de ce alegere  face omul. Omul, prin firea sa, prin natura sa, este un om religios. Fiecare are ca dar Dumnezeiesc mintea, voinţa, sentimentele, dorinţa. Fiecare om este în stare, are capacitatea lui de a răspunde acestei chemări a lui Dumnezeu. Altă treabă are satan şi îl sfidează pe om şi-l abate de la această cale îngustă la calea largă a distracţiilor,  a veseliei. Dar Dumnezeu acţionează prin planul conştiinţei şi această conştiinţă pe om îl păzeşte de a face greşeli. Şi acestor oameni, care se întăresc pe calea cea largă, conştiinţa lor le răspunde  şi ei caută totuşi, simt acest lucru când fac ceva greşit, caută să se justifice, să ajungă la cele duhovniceşti  dar prin nişte căi  foarte lumeşti. Şi nu există alte căi decât să părăseşti calea cea largă şi să mergi pe calea cea îngustă. Este vorba de calea nevoinţei. Fără nevoinţă nu există  mântuire, pentru că viaţa în această lume este un război duhovnicesc, iar pentru că este război e nevoie de nevoinţă pentru a obţine victoria.

– Va rog să rostiţi un cuvânt de întărire pentru credincioşii din România!

Cuvântul de întărire  este spus deja de Evanghelie nu numai pentru ortodocşii din România, ci pentru toţi ortodocşii, pentru toţi oamenii: “Duhul păcii şi al dragostei să fie cu voi cu toţi, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin. Şi în inima mea  mă rog cu toată osârdia ca voi să primiţi acest duh al păcii şi al iubirii care se revarsă din apropierea de Iisus Hristos, Mântuitorul. Să vă ocrotească Dumnezeu pe voi toţi cu Acoperământul Maicii Domnului.

– Mulţumim. Amin!

(Text transcris de C. D. – 2008)

 

Publicat în Acte Biometrice, Ecumenism | Lasă un comentariu

Pacate impotriva Duhului Sfant si nerespectarea invataturii Sfintilor

Sfântul Evanghelist Matei cap 12. 

”31. De aceea vă zic vouă: Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.
32. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.”

Sfântul Ignatie Briancianinov p 74
PREDICI
Editura sophia 2008.

„Ce înseamnă a urma lui Hristos? Înseamnă a cerceta și a-ți însuși învățătura Evangheliei, a avea Evanghelia ca singur îndreptar al lucrării minții, al lucrării inimii, al lucrării trupului. Înseamnă a-ți lua felul de a gândi din Evanghelie, a-ți rândui simțirile inimii potrivit Evangheliei și a sluji drept chip viu al Evangeliei prin toate faptele, prin toate mișcările tainice și vădite. De o asemenea urmare a lui Hristos este în stare, repetăm, numai acela care, fugind de amăgirea <prin smerenie>, a hotărât să dobândească adevărata smerită cugetare acolo unde odihnește ea, în ascultarea și supunerea față de Dumnezeu. Cel ce a intrat în supunerea față de Dumnezeu unită cu deplina lepădare de sine, care și-a luat crucea sa, a recunoscut și a mărturisit această cruce ca fiind a sa.”

Mai jos este scrisoarea trimisa redactiei , a unui monah

”Fraților, bun lucru și mântuitor este mărturisirea, dar vă rog să vă lăsați călăuziți de înțelepciunea dumnezeiască cu mult mai mult decât cea omenească, care ne umple de trufie și de dispreț. Înțelepciunea dumnezeiască ne învață că nu doar ecumenismul este o prăpastie în calea mântuirii, ci, așa cum spun Sfinții Părinți, chiar de ai împlini toate poruncile, dar una o calci, te numești călcător de poruncă. Așadar, nu doar ecumenismul este un rău cumplit; ci și împărtășirea iresponsabilă cu Sfintele Taine, unde creștinii noștri se împărtășesc foarte des fără pocăința absolut necesară; apoi, tot un rău cumplit este și faptul că, creștinii se cramponează efectiv de „sfinții” contemporani, și asta pentru că le convine de minune învățătura lor nesănătoasă, și încă un alt lucru, de fapt cel mai grav, este hula împotriva Duhului Sfânt! Ce vreau să spun? Ei bine, cei ce hulesc pe Dumnezeu nu sunt doar ereticii, ci și cei dreptslăvitori, care din pricina grozavei neștiințe, declară fără nici o reținere, sfinți, pe toți acei povățuitori pe care lumea i-a încununat cu laude răsunătoare! Ce-i asta? E amăgire de sine, e înșelare. E de dorit ca toți să fim sfinți, după poruncă sfântului Apostol Petru: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt”, (1 Petru 1-16), dar a afirma, a aclama că cutare preot e sfânt, este cea mai cumplită trufie din partea noastră, este hulă împotriva Duhului Sfânt!
Sfințenia este un atribut doar a lui Dumnezeu, e de competența doar a lui Dumnezeu, o dă doar Dumnezeu. Noi judecăm după fața omului, Dumnezeu judecă dupa adâncurile inimii. Se cuvine ca noi, cei dreptslăvitori, să fim cu adevărat binecredincioși până la capăt, arătând un gram de smerenie față de Domnul Dumnezeu, și cu fruntea plecată am putea spune fiecare dintre noi: Tu Doamne, care știi adâncurile inimii, și cele nepătrunse de mintea noastră foarte limitată, Tu Doamne știi dacă cineva e bineplăcut înaintea Ta.
Până la urmă e vorba de un gram de bun simț! Nu poți să-L dai deoparte pur și simplu pe Domnul Dumnezeu și să strigi tu sus și tare că cutare parinte e sfânt! Aceasta-i hulă împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta nici în cel ce va să fie. Un eretic dacă se întoarce la credință, și face pocăință adevărată, are șanse de mântuire; dar ce te faci cu creștinii dreptslăvitori care știu ei, sigur și precis, că cutare preot e sfânt!!!
   „Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorât; ceea ce va semăna omul aceea va și secera.” ”
Sf Apostol Pavel ~ Galateni 6,7

Nota redactie:

Dupa cum se observa, ia amploare un nou fenomen: am ajuns sa facem sfant pe orice duhovnic contemporan, desi Dumnezeu inca nu i-a proslavit, iar faptele acestor duhovnici tind mai mult spre diferite inselari decat spre sfintenie. Acest lucru se intampla fiindca nu avem ca temelie invatatura lui Hristos si nu cunoastem Canoanele. Dupa cum scrie in Sf Scriptura si dupa cum ne invata Sfintii, a face sfant pe cineva inaintea proslavirii de catre Dumnezeu, este hula impotriva Duhului Sfant, indiferent cat de bun si ce fapte bune a facut acel duhovnic. Daca mantuirea este extraordinar de grea pentru un mirean simplu, cu atat mai mult este pentru un preot, deoarece dansul raspunde de sufletele ucenicilor, si daca pe 99 ucenici ii invata cum trebuie dar pe unul nu, greu raspuns va da la judecata. Sfantul Ioan Gura de Aur |:„Voi n-aveți grijă decât de voi înșivă și dacă vă purtați bine, voi n-aveți de dat seamă pentru alții. Dar un preot, un păstor, dacă se mulțumește să trăiască numai el bine, dacă n-are o grijă destul de mare de voi și de toți cei ce-i sunt încredințați lui, el va merge în iad cu cei răi; adesea el piere, nu pentru greșalele sale proprii și pentru păcatele lui, ci pentru ale altora, dacă n-a făcut tot ceea ce-i stă în puterea sa ca să-i îndrepte.” Lumina Sfintelor Scripturi vol 2  Editura Anestis 2008. p 637

Cu atat mai mult daca mantuirea este foarte grea pentru toti, cum sa vorbim de sfintenia duhovnicilor din ziua de azi , cand se vede la tot pasul in ce pacate stau mirenii. La ora actuala, aproape nimeni nu mai vorbeste de un subiect arzator cum este Impartasania cu pacate opritoare sau deasa. Un duhovnic Sfant, nu are voie sa omita un asemenea subiect, deoarece acest subiect ia parte ca si lupta impotriva ecumenismului, a cipurilor, a inselarilor etc la mantuirea omului. Faptul ca unii duhovnici se impotrivesc la aproape toate relele iar pe unul il trateaza cu indiferenta sau deloc, arata ca nu putem vorbi de Sfintenia aceluia. ”Ca oricine va pazi toata legea si va gresi intr-una, s-a facut tuturor vinovat” (Epistola a Sf Ap Iacov cap2, ver 10)

19.”Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.” Sfântul Evanghelist Matei (cap 5)

Iar cel ce nu se va lăsa (şi nici nu va rămâne) prins în nicio capcană  a diavolului pînă la sfârşitul vieții sale, acela se va mântui! („Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13))

O alta incalcare a Invataturii Sfintilor Parinti este si faptul ca unii dintre mirenii intelectuali  sunt lasati in locul preotilor sa predice, desi nu exista nici o situatie exceptionala, adica sa nu mai fie preoti, sau sa fie preoti dar nu pot sa predice din anumite motive. Uitati ce ne invata Sf Ioan Gura de Aur cu privire la acest lucru:  „Pentru a face față tuturor acestor greutăți, nu i s-a dat PREOTULUI alt ajutor decât ajutorul cuvântului. Dacă este lipsit de puterea cuvântului, atunci sufletele credincioșilor săi, – vorbesc de credincioșii mai slabi în credință și mai iscoditori – nu vor avea o soartă mai bună decât corăbiile veșnic amenințate de furtună. De aceea PREOTUL trebuie să facă totul ca să dobândească această putere, puterea de a predica.” p 644
„Dacă păstorul nu știe să combată bine toate aceste rătăciri diavolești, lupul poate mânca, cu o singură rătăcire, cele mai multe oi.” p 646.
Lumina Sfintelor Scripturi vol 2
Editura Anestis 2008.

Canonul 64 de la Sinodul 6 ecumenic ne arata ca doar preotii si episcopii pot predica, nicidecum mirenii: ” Cum ca nu se cuvine mireanului a porni cuvant in public, sau a invata, insusindu-si de aici lui-si dregatorie dascaleasca , ci a urma randuielii celei predate de Domnul, si a deschide urechea la cei ce au luat Darul invatatorescului cuvant, si a se invata de la dansii cele dumnezeiesti.Ca intr-o Biserica osebite madulare a facut Dumnezeu, dupa glasul Apostolului(1 Corinteni 12,27). Pe care Teologul Grigorie aratat talcuind pe randuiala cea intru acestea o arata zicand: ,,Pe aceasta randuiala sa o cinstim fratilor, aceasta sa o pazim.Unul oricare fie ureche. Iar altul limba;unul mana; iar celalt altceva.Acela invete;iar acesta invata-se;si dupa putine;si cel ce se invata(fie )intru buna supunere, si cel ce da intru blandete; si cel ce slujeste intru osardie; sa nu fim toti limba, parte cea prea gata; ca, au doar, toti sunt Apostoli? Au doar, toti prooroci; au doar toti talcuitori? Si dupa oarecare: Ce te faci pe tine oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind? Ce te apuci a comendui osti, fiind randuit intre soldati? Si aiurea intelepciunea porunceste: nu fii grabnic in cuvinte, nu te intinde impreuna cu bogatul sarac fiind; nici cauta a fi mai intelept decat cei intelepti.” (In cuvantul pentru buna randuiala in grairi). Iar de se va prinde cineva stramutand Canonul acesta, patru zeci de zile sa se afuriseasca.

Vedeti si:

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/02/06/sa-fugim-de-toate-inselarile-ca-sa-ne-putem-mantui/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/03/11/sfintii-parinti-ne-arata-ca-duhovnicii-care-nu-tin-cont-de-sfintele-canoane-vor-ajunge-in-iad/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/01/25/parintele-xenofont-despre-falsele-minuni/

 

Publicat în Inselari contemporane | Lasă un comentariu

CALEA IMPARATEASCA: ADEVARATA ORTODOXIE INTR-UN VEAC AL APOSTAZIEI – de Parintele Serafim Rose

“Precum zic Părinţii, extremele de-a stânga şi de-a dreapta sunt la fel de rău-pricinuitoare… (Trebuie) să umblam pe calea împărătească, stând deoparte de aceste extreme. – Sf. Ioan Casian, Cuvântarea a II-a

Creştinii ortodocşi vieţuiesc astăzi într-una din cele mai critice perioade ale istoriei Bisericii lui Hristos. Vrăjmaşul mântuirii omului, diavolul, atacă pe toate fronturile şi se luptă prin toate mijloacele nu numai ca să abată pe cei credincioşi de la calea mântuitoare înfăţişată de către Biserică, ci sa biruiasca chiar Biserica lui Hristos, in pofida fagaduintei Mantuitorului (Mat. 16:18) si sa transforme insusi Trupul lui Hristos intr-o organizatie „ecumenica”, pregatind venirea alesului sau, Antihristul, marele conducator al lumii din zilele de pe urma.

Stim, cu siguranta, ca aceasta incercare a lui Satan nu va izbandi; Biserica va fi Mireasa lui Hristos pana la sfarsitul lumii si Il va intampina pe Hristos Mirele, la a Doua Sa Venire, neprihanita si nestricata de unirea nelegiuita cu apostazia acestui veac. Dar marea intrebare a vremurilor noastre, pe care si-o pun toti crestinii ortodocsi, este una foarte importanta: Biserica va dainui, dar cati dintre noi ne vom mai gasi in dansa, tinand piept puternicelor incercari ale diavolului de a ne trage din sanul ei?

Vremurile noastre se aseamana mult celor ale Sf. Marcu al Efesului, din secolul al 15-lea, cand se parea ca Biserica era pe punctul de a fi dizolvata in necuvioasa Unire cu Latinii. Cu mult mai rele si primejdioase sunt vremurile noastre, decat acelea; caci atunci Unirea a fost un act impus cu forta, din exterior, pe cand acum ortodocsii au fost pregatiti vreme indelungata pentru apropiata contopire „ecumenica” a tuturor bisericilor si religiilor, dupa decenii de relaxare, indiferenta, duh lumesc si ingaduinta in minciuna pierzatoare cum ca „nimic nu ne desparte cu adevarat” de toti ceilalti care isi spun crestini. Biserica Ortodoxa a supravietuit falsei uniri de la Florenta, si chiar a cunoscut, dupa aceasta, o perioada de prosperitate in exterior si de inflorire duhovniceasca in launtrul ei; dar dupa noua falsa unire, ce se urmareste acum, cu un elan sporit, va mai dainui Ortodoxia in afara catacombelor si a pustiei?

In timpul ultimilor zece ani si mai apoi, sub catastrofalul curs „ecumenic” urmat de patriarhul Atenagoras si urmasii sai, Bisericile Ortodoxe s-au apropiat, deja ingrijorator de mult, de un naufragiu deplin. Cea mai recenta declaratie „ecumenica” a Patriarhiei Constantinopolului, „Marturisirea de la Tiateira” (vezi The Orthodox Word, ian.-feb., 1976) este indeajuns de graitoare spre a dovedi cat de mult s-a pierdut din constiinta ortodoxa de catre Biserica Locala ce era odata intaia intre Bisericile Ortodoxe la marturisirea adevarului lui Hristos; acest document sinistru arata doar cat de aproape sunt ierarhii de la Constantinopol spre a fi absorbiti in „crestinatatea” heterodoxa a Apusului, inainte chiar de Unirea formala ce inca se pregateste.

Radacinile ecumenismului actual din Bisericile Ortodoxe se duc pana la renovationismul si modernismul anumitor ierarhi ai anilor 1920. In Biserica Rusa, aceste tendinte au zamislit, pentru inceput, miscarea „Bisericii Vii”, care, cu sprijinul regimului comunist, a incercat sa il inlature pe Patriarhul Tihon si sa „reformeze” Biserica intr-o maniera protestanta radicala, iar apoi – ca un urmas mai „conservator” al „Bisericii Vii” – institutia bisericii serghianiste (Patriarhia Moscovei), care a insistat, la inceputuri, asupra laturii politice a reconcilierii cu ideologia si telurile comuniste (conform scandaloasei „Declaratii” a Mitropolitului Serghie din 1927), si doar in ultimele decenii s-a aventurat, iarasi, pe taramul renovationismului ecleziastic, prin participarea sa activa in miscarea ecumenica. In Biserica Greaca, situatia a fost asemanatoare: „Sinodul Pan-Ortodox” renovationist din 1923, cu reformele sale protestante, inspirate de catre Patriarhul Meletie Metaxakis de trista amintire, s-a dovedit a fi prea radical pentru a fi acceptat de catre lumea ortodoxa, si renovationistii au trebuit sa se multumeasca doar cu impunerea unei reforme a calendarului asupra catorva Biserici ne-slave.

Mari miscari de protest s-au ridicat impotriva reformatorilor, atat in Biserica Rusa, cat si in cea Greaca, cauzand diviziuni profunde, ce s-au pastrat pana acum in lumea ortodoxa. In Biserica Rusa, serghianismul a fost respins cu hotarare de catre vasta majoritate a episcopilor si credinciosilor, in frunte cu Mitropolitul Iosif de Petrograd; aceasta miscare „iosifita” s-a organizat. Mai apoi, intr-o oarecare masura, si a devenit cunoscuta drept „adevarata biserica ortodoxa”. Istoria acestei biserici ruse ilegale, a „catacombelor”, este, pana in ziua de astazi, invaluita de taina, insa, in ultimii ani, o serie de marturii surprinzatoare ale activitatilor ei actuale au ajuns la lumina, ducand la masuri de reprimare aspre, din partea guvernului sovietic. Este cunoscut numele actualului ei intai statator (Mitropolitul Teodosie), ca si cel al unuia dintre cei zece sau mai multi episcopi ai ei (episcopul Serafim). In diaspora, Biserica Rusa din afara Rusiei s-a angajat chiar de la inceputurile serghianismului, in 1927, intr-o pozitie anti-serghianista ferma, si, cu numeroase ocazii, si-a exprimat solidaritatea fata de adevarata biserica ortodoxa din Rusia, refuzand, in acest timp, comuniunea deplina cu Patriarhia Moscovei. Traditionalismul ei intransigent si neclintit in aceasta problema, precum si in altele, nu au fost pe placul unora dintre ierarhii rusi ai Europei Apusene si ai Americii, care erau mai receptivi la curentele „reformiste” ale Ortodoxiei secolului al 20-lea, ei despartindu-se, la diferite momente, de Biserica Rusa din afara Rusiei, cauzand astfel actualele deosebiri de „jurisdictie” din diaspora rusa.

In Grecia, miscarea de protest, printr-un instinct ortodox asemanator, a luat si ea denumirea de „crestini ortodocsi adevarati“. De la inceputurile ei din 1924 (cand s-a introdus reforma calendarului), miscarea a fost puternica mai ales printre calugarii, preotii si mirenii cei simpli ai Greciei; primul episcop care a parasit Biserica de stat a Greciei si s-a alaturat miscarii a fost Mitropolitul Hrisostom de Florina; aceasta isi urmeaza pana astazi viata si organizarea pe deplin independenta, cuprinzand circa o patrime din totalitatea crestinilor ortodocsi din Grecia, si poate peste jumatate dintre calugari si maici. Desi este cunoscuta popular ca „vechii calendaristi” („stilisti”), „adevaratii crestini ortodocsi ai Greciei” sustin un traditionalism ferm in viata si, in general, in gandirea ortodoxa, privind problema calendarului doar ca un prim stagiu sau ca pe o piatra de temelie a modernismului si reformismului.

In timp ce cancerul „ecumenist” roade astazi tot mai mult din ramasitele madularelor glasuitoare ale Bisericilor Ortodoxe, o simpatie crescanda este aratata, de catre cei mai simtitori membri ai jurisdictiilor ortodoxe „oficiale”, cauzei si reprezentantilor Bisericilor anti-ecumeniste si anti-reformiste ale Rusiei, Greciei si diasporei. Unii, vazand ca jurisdictiile „oficiale” urmeaza in mod irevocabil o directie anti-ortodoxa, le abandoneaza ca pe niste nave ce se scufunda si vin in randul „adevaratilor crestini ortodocsi”; altii, nadajduind inca la o revenire catre orientarea ortodoxa, in ortodoxia mondiala, considera pentru moment a fi de ajuns sa isi exprime simpatiile pentru „adevaratii crestini ortodocsi” si sa protesteze cutezatori impotriva mentalitatii „reformiste” din jurisdictiile „oficiale”. Cei zece ani de epistole anti-ecumeniste ale Mitropolitului Filaret, Intai Statatorul Bisericii Ruse din afara Rusiei, au atins o coarda sensibila in cadrul unor Biserici Ortodoxe, chiar daca raspunsul „oficial” la ele a fost, in mare masura, tacerea sau ostilitatea.

Astazi, mai mult ca in orice alta perioada a luptei de 50 de ani pentru pastrarea traditiei Ortodoxe intr-un veac al apostaziei, vocea Ortodoxiei celei adevarate si intransigente ar putea fi auzita in intreaga lume si ar putea avea un efect profund asupra directiei de viitor a Bisericilor Ortodoxe. Poate, intr-adevar, este deja prea tarziu a impiedica „Cel de-al Optulea Sinod Ecumenic” renovationist si Unirea „ecumenica” ce zace in spatele lui; dar poate una sau mai multe Biserici Locale ar mai putea fi convinse sa paseasca indarat de la calea aceasta dezastruoasa, ce va duce la lichidarea totala (ca ortodoxe) a acelor jurisdictii ce o vor urma pana la capat; si in orice caz, persoane sau chiar comunitati intregi pot fi salvate, cu siguranta, de la aceasta cale, fara a-i mai mentiona pe acei heterodocsi ce si-ar mai putea afla calea catre sanul mantuitor al adevaratei Biserici a lui Hristos.

Este de o importanta vitala, deci, ca aceasta voce sa fie una a Ortodoxiei autentice, adica patristice. Din nefericire, se intampla uneori, mai ales in focul unei dispute, ca pozitii fundamental ortodoxe sa fie exagerate de catre una din parti, si intelese gresit de catre cealalta, si astfel o impresie pe de-a-ntregul inselatoare se zamisleste in unele minti, cum ca cauza actuala a adevaratei Ortodoxii este un soi de „extremism”, un soi de „replica de dreapta” la directia predominant de „stanga”, urmata acum de catre conducatorii Bisericilor Ortodoxe „oficiale”. O asemenea viziune politica a luptei actuale pentru adevarata Ortodoxie este cu desavarsire falsa. Aceasta lupta, din contra, a luat forma, in randul celor mai de seama reprezentanti ai ei de astazi – fie din Rusia, Grecia sau din Diaspora – unei reveniri la calea patristica a moderatiei, a unei intelegeri intre extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.

Invatatura acestei „cai imparatesti” este expusa, de pilda, in Sfaturile duhovnicesti ale avvei Dorotei, care citeaza indeosebi din Cartea Deuteronomului: Să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga, ci sa umbli pe calea imparateasca (Deut. 5:32; 17:11), si de catre Sf. Vasile cel Mare: ‚Drept cu inima este cel al carui cuget nu se intoarce nici catre exces, nici catre lipsa, ci se indreapta doar catre calea virtutii“. Dar poate ca cel mai clar este exprimata aceasta invatatura de catre marele Parinte Ortodox al celui de-al 5-lea secol, Sf. Ioan Casian, care s-a confruntat cu o sarcina foarte asemanatoare sarcinii noastre ortodoxe de astazi: sa infatiseze invatatura curata a Parintilor Rasariteni oamenilor din Apus, ce erau imaturi duhovniceste si nu puteau inca sa inteleaga profunzimea si subtilitatea invataturii spirituale rasaritene, tinzand astfel catre extrema laxitatii ori catre cea a hiper-strictetei, la aplicarea acesteia in viata. Sf. Casian expune invatatura ortodoxa a caii imparatesti in Conversatia sa asupra „trezviei” (sau a „intelepciunii”) – conversatie laudata de Sf. Ioan Scararul (Treapta 4:105) pentru „filosofia ei preafrumoasa si mareata“:

Cu intreaga noastra tarie si cu intreaga noastra straduinta, sa ne silim a dobandi darul cel bun al trezviei, care ne poate tine nevatamati de excesele ambelor parti. Caci, precum graiesc Parintii, ambele extreme sunt la fel de daunatoare – atat prea-multa postire, cat si umplerea pantecelui, prea-multa priveghere, cat si somnul peste masura, si celelalte exagerari“. Trezvia „il invata pe om sa umble pe calea imparateasca, evitand ambele extreme: de-a dreapta nu ii ingaduie sa cada in inselare din pricina abstinentei excesive, la stanga nu ii ingaduie sa fie tarat in nepasare si destindere“.

Iar ispita „cea de-a dreapta” este chiar mai primejdioasa decat cea „de-a stanga”:

„Abstinenta excesiva este mai daunatoare decat imbuibarea sinelui; caci, impreuna cu pocainta, cineva ar putea ajunge, de la aceasta din urma, la dreapta intelegere, insa de la cea dinainte, nu este cu putinta” (de ex., din pricina ca mandria cuiva asupra „virtutii” proprii ii sta in calea smereniei pline de pocainta care l-ar putea izbavi). (Conversatii, II, capitolele 16, 2, 17).

Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune ca „calea imparateasca” de astazi a adevaratei Ortodoxii este o intelegere intre extremele ecumenismului si reformismului pe de o parte, si a „ravnei fara cunostinta” (Rom. 10:2) pe de alta. Adevarata Ortodoxie nu merge „in pas cu vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica, exclusivism si neincredere, pe de alta. Aceasta moderatie a adevaratei Ortodoxii nu trebuie confundata cu indiferenta sau o stare de „caldicel”, ori cu orice fel de compromis intre extremele politice.

Spiritul de „reforma” este atat de predominant astazi, incat oricine ale carui vederi sunt hranite de „duhul vremurilor” va privi moderatia cea cu adevarat Ortodoxa ca apropiata „fanatismului”, dar cine cauta catre problema cu mai multa profunzime si foloseste standardul patristic, va gasi calea imparateasca a fi departe de orice fel de extremism. Poate nici un invatator ortodox al zilelor noastre nu ofera un asemenea model de moderatie graitoare si inflacarata, precum raposatul arhiepiscop Averchie al Jordanville-ului; numeroasele sale articole si predici respira duhul inviorator al adevaratei ravne ortodoxe, fara vreo abatere la „dreapta” ori la „stanga”, accentuand in mod constant asupra laturii duhovnicesti a Ortodoxiei celei adevarate. (Vezi mai ales articolul sau Ravna sfanta, din The Orthodox Word, mai-iunie, 1975).

Biserica Rusa din afara Rusiei a fost asezata, din pronia dumnezeiasca, intr-o pozitie foarte avantajoasa spre a pastra „calea imparateasca” in mijlocul confuziei ortodoxiei veacului al 20-lea. Vietuind in exil si saracie, intr-o lume ce nu a priceput suferinta oamenilor ei, ea s-a concentrat asupra pastrarii neschimbate a credintei ce ii uneste norodul, aflandu-se, in mod firesc, straina intregii mentalitati ecumenice, care este intemeiata pe indiferenta religioasa si auto-satisfactie, pe bogatie materiala si internationalism fara de suflet. Pe de alta parte, a fost tinuta de la a cadea in extremismul „cel de-a dreapta” (cum ar fi declaratia ca Tainele Patriarhiei Moscovei sunt fara de har) de catre constientizarea profunda a faptului ca biserica serghianista din Rusia nu este libera; cineva, desigur, poate sa nu aiba nici o comuniune cu un astfel de trup, dominat de atei, dar definirea cu exactitate a situatiei ei este cel mai bine sa fie lasata unui sinod liber al bisericii ruse, din viitor. Daca pare a exista aici o „contradictie logica” („daca nu ii tagaduiti Tainele, atunci de ce nu sunteti in comuniune cu ea?“), aceasta e o problema doar pentru cei rationalisti; cei ce se apropie de problemele bisericii atat cu inima, cat si cu cugetul, nu au nici o dificultate in a accepta pozitia aceasta, care este testamentul lasat Bisericii Ruse a Diasporei de catre inteleptul ei Intai Statator, mitropolitul Anastasie (+1965).

Traind in libertate, Biserica Rusa din afara Rusiei a socotit drept una din indatoririle ei de capatai exprimarea solidaritatii si a comuniunii depline cu subterana „Adevarata Biserica Ortodoxa a Rusiei“, a carei existenta este ignorata cu desavarsire si chiar negata de catre ortodoxia „oficiala”. La vremea randuita de Dumnezeu, cand vor trece incercarile teribile asupra bisericii si poporului rus, celelalte Biserici Ortodoxe vor putea intelege mai bine situatia Bisericii Ruse; pana atunci, tot ceea ce poate nadajdui cineva este, ca si pe mai departe, Bisericile Ortodoxe libere sa nu puna sub semnul intrebarii dreptul de a exista al Bisericii Ruse din afara Rusiei sau sa nege harul Tainelor ei, aproape toate dintre ele ramanand indelunga vreme in comuniune cu ea (pana ce neparticiparea ei la miscarea ecumenica a izolat-o si a facut sa devina un repros la adresa celorlalte Biserici, indeosebi in ultimul deceniu), si, pana in ziua de astazi, ele rezistand (cel putin pasiv) la incercarile de provenienta politica, ale Patriarhiei Moscovei, de a o declara „schismatica” si „necanonica”.

In ultimii ani, Biserica Rusa din afara Rusiei a mai acordat sustinere si recunoastere si „Adevaratilor Crestini Ortodocsi ai Greciei”, a caror situatie, de asemenea, a fost extrem de dificila si neinteleasa. In Grecia, intaia lovitura impotriva Bisericii (reforma calendarului) nu a fost atat de mortala precum „Declaratia” mitropolitului Serghie in Rusia, si din aceasta pricina a durat mai multa vreme ca constiinta teologica a grecilor ortodocsi sa zareasca intreaga ei semnificatie anti-ortodoxa. Mai mult, putini episcopi din Grecia au fost indeajuns de curajosi spre a se alatura miscarii (in vreme ce, in comparatie, numarul episcopilor ne-serghianisti de la inceputuri era mai mare decat al intregului episcopat al Bisericii Greciei). Si doar in ultimii ani, cauza vechilor calendaristi a devenit chiar „respectabila intelectual”, de vreme ce tot mai multi absolventi de facultate i se alatura. De-a lungul anilor, a suferit persecutii, uneori destul de puternice, din partea Statului si a Bisericii oficiale, si pana in ziua de astazi a ramas desconsiderata de catre cei „sofisticati” si fara nici o recunoastere din partea lumii ortodoxe „oficiale”. Din nefericire, neintelegerile si dezbinarile interne au continuat sa slabeasca cauza vechilor calendaristi, precum si lipsa unui glas unic si unanim, care sa exprime sustinerea lor pentru Ortodoxia patristica. Totusi, pozitia lor fundamental ortodoxa nu poate fi negata, si nu pot fi intampinate decat cu bucurie asemenea prezentari glasuitoare ale ei, precum se pot vedea in articolul ce urmeaza.

Sporirea, din ultimii ani, a unei unitati fundamentale a cauzei adevaratei ortodoxii din intreaga lume, fie in Biserica din catacombe a Rusiei, la vechii calendaristi ai Greciei sau in Biserica Rusa din afara Rusiei, i-a facut pe unii sa gandeasca in termenii unui „front unit” al Bisericilor marturisitoare, spre a se opune miscarii ecumenice care a luat in posesie ortodoxia „oficiala”. Totusi, in conditiile actuale, acesta se va materializa cu greu; si, in orice caz, este o viziune politica asupra situatiei, ce priveste intr-o maniera prea exterioara semnificatia misiunii adevaratei ortodoxii. Dimensiunile depline ale protestului ortodox impotriva „ortodoxiei ecumeniste”, impotriva ortodoxiei neutralizate, caldicele, a apostaziei, trebuiesc inca descoperite, inainte de toate in Rusia. Dar nu este cu putinta ca marturia atator mucenici, marturisitori si campioni ai ortodoxiei celei adevarate din veacul al 20-lea, sa fie zadarnica. Fie ca Dumnezeu sa isi tina zelotii pe calea imparateasca a adevaratei Ortodoxii, credinciosi Lui si Sfintei Lui Biserici, pana la sfarsitul veacului!”

 

Publicat în Ecumenism, Inselari contemporane | Lasă un comentariu

Dezmat dupa Marsul pentru Viata sustinut de organizatorii acestuia

Sfântul Ignatie Briancianinov

„Începutul mântuirii este adevărul! Începutul mântuirii este gândul nerătăcit! Chezășie pierzării este depărtarea de adevăr prin gândul mincinos. Orice abatere de la învățătura Sfântului Adevăr și orice primire a unui gând mincinos, ce se împotrivește acestei învățături, este împreunată cu înfricoșătorul păcat al hulei și al lepădării de Dumnezeu. Dovada cu lucrul o vedem în căderea protopărinților, care au început cu primirea gândului mincinos; dovada cu lucrul o vedem în toate ereziile. Dintre acestea, unele L-au hulit pe Dumnezeu năzuind să tăgăduiască Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos și să strâmbe atotsfânta dogmă despre înomenirea Lui, altele L-au hulit pe Dumnezeu punând pe seama omului vrednicii dumnezeești; altele L-au hulit pe Dumnezeu numindu-L <făptură> pe Sfântul Duh; altele L-au hulit pe Dumnezeu tăgăduind lucrarea Sfântului Duh în tainele bisericești și numindu-le <născocire omenească>. În fine, unele L-au hulit pe Dumnezeu pretinzând nepăsare față de viețuirea după poruncile lui Hristos, trecând cu viclenie sub tăcere dogmele credinței, dar totodată omorând credința, care pentru a fi vie are neaparată nevoie de faptele credinței. <Credința fără fapte moartă este>, a zis Apostolul.”  p 181

PREDICI

Editura Sophia 2008.

Mai jos aveti ”un fel de rugaciune” pentru a intrerupe avorturile, care defapt , este blasfemie impotriva lui Dumnezeu din mai multe puncte de vedere pe care le demonstram mai jos cu argumente din Sfintii Parinti.

Acest video este de pe espalanada Casei de Cultura din Suceava:

 

Mai nou acesti organizatori ne fac stilisti, rataciti, dar ei au un limbaj diplomat, binenteles de la diavol. Vedeti si voi cine spune adevarul si cine nu. Daca va place sa ii credeti pe cei care au o viata necuviincioasa, atunci sa nu va mirati cand va veti trezi in iad. Spune la Sf. Apostoli, sa cercetam mai intai duhurile:

”1. Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.
2. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.
3. Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume… sau Nu oricine spune Doamne Doamne va mosteni imparatia lui Dumnezeu”

 Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan 4, 1-3

Si in alta parte:

„Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.
Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?
Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.

– Matei 7, 21 -23

Nu avem voie să legăm prietesug cu ereticii si cu cei in cuget cu acestia.

Femeile care ies sa marsaluiasca, multe din ele sunt imbracate sumar, cu fuste scurte sau in pantaloni, si promoveaza desfraul, care este si una din  cauzele avorturilor, si spun sfintii parinti, la fel de mare pacat ca uciderea.

Cei care organizeaza marsul, vor idealuri lumesti, apeleaza la stat, si chiar colaboreaza cu un stat care zilele acestea discuta obligativitatea buletinelor electronice si sa facem vaccinurile la copii. Isi pun nadejdea in primul rand in stat, iar preotii, pastorii ce marsaluiesc acum pentru aceasta cauza, sunt partasi ereziei din Creta, prin pomenirea episcopilor, ecumenisti, sau in cuget cu acestia, care nu au respins si nu au vorbit despre sinodul din Creta. Degeaba marsaluiesc acesti preoti ,lasi, pentru viata, daca pe Hristos L-au tradat prin acceptarea compromisului si a ereziei, iar pe parintii si pe pruncii lor ii trimit tot in pacatul cel grozav al ereziei si al hulirii Duhului Sfant. De fapt acum se propovaduieste religia antihristica, si asta este partea cea aparent buna a ei, fatarnica, cand totul se arata a fi impotriva avortului si pentru familia traditionala, DAR IN SPATE SE ASCUNDE TRADAREA LUI HRISTOS si viitorul stat al lui antihrist, unde toate religiile se vor ruga pentru pace, viata si alte idealuri, bune in esenta, dar stricate prin insotirea cu inchinatorii idolilor, care vor o imparatie lumeasca si bunastare pe pamant.

Uitati cum ne vorbeste sfantul Ipolit, episcop al Romei despre Antihrist:

„La inceput se va arata bland, plin de dragoste, linistit, evlavios, plin de pace, urator al nedreptatii, cu sila de daruri si potrivnic idolatriei. Va spune ca ii face placere sa mediteze asupra Sfintelor Scripturi, ca ii va cinsti pe preoti, va cinsti batranetea, ca nu va accepta desfraul, curvia, ca ii este sila de adulter si nu va da atentie acuzelor (impotriva altora), nu va accep­ta juramintele, va fi iubitor de straini, prietenul celor nevoiasi si milostiv. Va face indemnuri la dragoste si nu va avea in general bogatie.

Toate aceste le va face ca un viclean si prefacut, voind sa-i insele pe toti pentru a-l face imparatul lor. Cand multimile oamenilor vor vedea atatea virtuti si lucrari uimitoare, vor fi toti de acord  intr-un singur glas, sa-l declare imparat, spunandu-si intre ei: „Mai este cineva in generatia noastra atat de bun si de drept?” El va fì pretuit in special de neamul evreilor, pentru ca se asteapta sa-l vada imparat. Vor veni asadar toti la el pentru a-i spune: Toti vom asculta de tine. Toti avem incredere in tine. Te vom recunoaste ca cel mai drept de pe tot pamantul. Toti nadajduim sa ne mantuim prin tine. Prin tine am acceptat de altfel sa luam niste hotarari drepte de nezdruncinat.”

  • Sfantul Ipolit episcopul Romei, citat in cartea Arhimandrit Evsevios Vittis, Talcuiri la Apocalipsa, Ed. Egumenita, vol. III

Biblia, la Deutronom 22,5 spune clar:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu.” Iar CANONUL 13 Gangra (OSÂNDA FEMEILOR CARE ÎMBRACĂ VEȘMINTE BĂRBĂTEȘTI) spune: „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea, și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.”

Și pe deasupra, să vezi o femeie îmbrăcată în pantaloni, este un lucru chiar urât, care o face să-și piardă din feminitate. Modelul suprem pentru femeie trebuie să fie Maica Domnului – vrednică de urmat în vestimentație și în virtuți.  Și o altă interdicţie este expusă în CANONUL 17 Gangra (FEMEILE SĂ NU-ȘI TUNDĂ PĂRUL):

„Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, și-ar tunde părul ce i l-a dat Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.” Baticul sau eșarfa, au rolul de a acoperi părul, ele nu se pun pe post de bentiță sau de fantezie.

Nu zicem ca un astfel de mars ar fi rau, nu ar fi rau daca s-ar face in duh ortodox, in credinta noastra stramoseasca, fara insotire cu eretici, femeile purtand imbracaminte decenta, fara farduri si vopsirea parului, care sunt uraciunea inainte lui Dumnezeu, daca nu ar exista destrabalare si dansuri lumesti care imping la desfranare. Asa poporul si-ar marturisi credinta, dar ei, acesti oameni de la acest mars, nu stiu ce e cu ei, nu ii intereseaza sa marturiseasca impotriva ereziei, nu le pasa ca isi pierd credinta, nu le pasa ca sfintii parinti ne-au spus sa fugim de desfranare, in orice forma a ei, sa fugim de dansuri care aprind pofte si care duc la moarte – cum a dansat fiica Irodiadei, si apoi Irod i-a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pe cand participantii la mars fac contrariul invataturii lui Hristos: ”Cel ce nu pazeste poruncile mele, nu este cu Mine….”

Vedeti in acest articol ca au fost prezenti alaturi de Mitropolitul Andrei si eretici : http://www.napocanews.ro/2017/03/peste-1500-de-clujeni-au-participat-astazi-la-marsul-pentru-viata.html

ASCORUL PROMOVEAZA DEMULT DESFRAUL, IN FORME ASCUNSE, a ajuns un fel de agentie matrimoniala, iar acum multi ascoristi au dat de o parte invataturile sfintilor, merg in cluburi, la petreceri, dansuri, concerte, banchete, ca doar trebuie ca tanarul sa se bucure de viata… impingand pe altii in ispita… In toamna s-a organizat intalnirea tineretului ortodox, la care s-au desfasurat concerte de muzica rock… iata cum lumea, desi se crede ortodoxa, e la un pas de a fi in totalitate antihristica, prin ceea ce face…

About Friday night – Tunes Pub.

(Iată cum a avut loc Intalnirea tinerilor ortodosci din toata lumea:

Sfantul Ioan Gură de Aur: Întru totul necuviincios şi ruşinos lucru este să bagi în casă bărbaţi desfrânaţi şi dansatori şi orice alai satanic.

Sa nu uitam ca anul trecut, insusi Patriarhia, care se bate  cu pumnul in piept ca e anti avort, a avut o declaratie in care arata ca avortul e permis cand viata mamei e in pericol, adica e permisa uciderea, careia i se gasesc scuze… Ei defaima invatatura Mantuitorului, continuata de sfinti,  care au facut multe minuni, salvand pe mama si pe copil, cand mama era in pericol de moarte… dar pentru ca acesti masoni nu cred in Dumnezeu, bineinteles ca fac aceste declaratii fatarnice in care se ascunde multa otrava…

Totul cu acest mars este fatarnicie, ba chiar unii dinte organizatori, au tupeul sa le spuna celor care s-au ingradit de erezie, si nu sunt de acord cu prietesugul cu ereticii, chiar si pentru un mars impotriva avortului, ca sunt extremisti, fanatici, stilisti, si ii calomniaza in fel si chip… Ei in loc sa ia aminte si sa se indrepte, ii defaima pe aceia care ii inavata de bine.

In ORTODOXIA SI ECUMENISMUL scrisa de Arhimandrit Serafim Alexiev si Arhimandrit Serghie Jazadjiev vedem:

Cât timp Bisericile locale oficiale colaboreaza cu ecumenismul, folosindu-se de „bunvointa” acestuia, ortodocsii cu adevarat credinciosi lui Hristos vor fi etichetati ca „sectari”, care se rup de la curentul comun, oameni „periculosi” pentru pacea si ordinea publica. De aceea ei vor fi prigoniti (II Tim. 3, 12; Apoc. 13, 7). Sectele vor fi numite „adevarate”, iar adevarata Ortodoxie va fi prigonita ca o „secta”

Si sa nu uitam ca dragostea de Dumnezeu e deasupra, intai sa demonstram ca iubim pe Dumnezeu, respingand erezia, ca sa putem sa facem o fapta buna si spre slava lui Dumnezeu, nu sa marsaluim fara nici un discernamat, promovand fie si indirect, desfraul si erezia.

Iar comentatorul Mihai face o descriere perfecta a acestui „Mars” pe blogul sinodul talharesc:

„Mă uitam la așa zisul mars pt viața, ok ft bine că se militează împotriva avorturilor, insa hai sa fim serioși, scopul a fost cu totul altul, promovarea ecumenismului, asta cu așa zisul mars pt viața nu a fost decât un alibi, erarhi b.o.r au mărșăluit împreună cu ,, frățiorii” papistasi și sectanții, nu au lipsit din decor baloane colorate și curcubeul exact ca la sodomiti, plus că sau lăsat cu paranghelii, în concluzie dezmăț în toată regula.”

 

Publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante | 1 comentariu

Cine sunt cei care organizeaza marsul pentru viata si de ce mai nou acestia colaboreaza cu ecumenistii?

Dupa cum vedem, ierarhii, in acest an indeamna ca toti sa participe la marsul pentru viata. Binenteles ei cheama si pe eretici, sectari si chiar colaboreaza strans cu acestia desi canoanele si Invatatura lui Hristos interzic de a avea orice partasie cu cei iesiti din Ortodoxie. Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”  Unii din organizatori sunt infiltrati, altii sunt doar supusii sistemului. Dar asa zisii crestini care participa la mars, de ce nu se impotrivesc si ecumenismului , sau impotriva actelor biometrice care se anunta sa apara in curand desi aceasta lege cu privire la actele electronice incalca pe fata Constitutia si in primul rand libertatea lasata de Hristos? Raspunsul este simplu: mai comod sa mergi la un mars tinut sub control de masonerie, decat sa te impotrivesti altor probleme grave care nu sunt sub controlul masoneriei si unde evident risti sa pierzi tot, ceea ce ne arata ca noi demult suntem cazuti si acum facem voia satanei. Vedem cu totii cum preotii care marturisesc impotriva ecumenismului sunt caterisiti, prigoniti, crestinii care nu vor sa devina ecumenisti sunt considerati stilisti, rataciti, chiar de cei care organizeaza marsurile si de catre participanti. Unde este adevarul?? La niste organizatori de marsuri care cauta slava desarta sau la cei care sunt prigoniti? La sf evanghelist Matei, cap 22, 14 scrie ca nu gloata se va mantui ci cei putini :” Caci multi sunt chemati,dar putini alesi”

Uitati cum dintr-o data pe ierarhi i-a apucat dragostea fata de mame si de acest popor, dar in mod ciudat, tot acesti ierarhi indeamna oamenii sa ia actele cu cip, indeamna parintii ca sa asculte de legile statului si sa isi faca vaccinurile copiilor, acesti ierarhi promoveaza din ce in ce mai intens ecumenismul care duce la crearea religiei mondiale, dupa cum si promovarea actelor biometrice va duce la implantarea cipului, in concluzie acesti ierarhi,  ne vor inrobiti si nicidecum nu ne vor binele. Dar ”crestinii” nostrii fiind cu totul intunecati nu vad acest lucru, ei vad ca cineva ii cheama la un mars aparent benefic, dar nu isi pun intrebarea cine il organizeaza, cu ce scop real, ce mesaj transmite. Sfântul Ignatie Teoforul: „Oricine vorbeşte altceva decât cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinţei, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ţi fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor”

Mesaj primit de la un parinte:

”Parinte, marsul pentru oprirea avorturilor este bun?

Oprirea avorturilor este buna, dar marsul nu, pentru ca este facut tot de diavol, el, cel ce se arata uneori moral si moralist pentru a nu-l detecta voi usor… Cine a facut marsul? Masoneria draceasca. Si o sa spuneti: A PARTICIPAT SI BOR LA MARS? Si ce? O biserica apostata este tot a diavolului. Ce bor, ce mars? Bor care nu pune preotii sa vorbeasca contra avorturilor la predici? Bor care are sotii de preoti mai avortatoare decat celelalte femei? Care Bor? Bor care a vandut Dreapta Credinta la eretici si sectanti? La masoni si umanisti pagani? Care Bor? Au doara nu stiti ca Domnul spune FARA DE MINE NU PUTETI FACE NIMIC SI CINE NU ESTE CU MINE ESTE IMPOTRIVA MEA? Deci ce Bor este patriarhia in afara Dreptei Credinte?!”

http://basilica.ro/ips-laurentiu-chemarea-de-a-fi-mama-este-cea-mai-sfanta-dintre-virtutile-acestei-vieti/

Cititi si: https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/03/22/marsul-pentru-viata-masca-perfecta-pentru-promovarea-ecumenismului/

Publicat în Evenimente cotidiene importante | Lasă un comentariu

A.P.L.R. ÎȘI EXPRIMĂ ÎNGRIJORAREA CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ NOUL ACT DE IDENTITATE SIMPLU ESTE DOAR O APARENȚĂ ȘI NU O INTENȚIE REALĂ

Descarcati aici:

 – Tabel amendamente proiect lege acte de identitate
–  Scrisoare MAI

-TOATE PERSOANELE INTERESATE DE A DEȚINE O CARTE DE IDENTITATE SIMPLĂ,NEELECTRONICĂ, SUNT SFĂTUITE SĂ ÎȘI TRIMITĂ OPȚIUNILE ȘI PROPUNERILE LA ADRESA dgj_transparenta@mai.gov.ro PÂNĂ PE DATA DE 29.03.2017-

Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, analizând conferinta de presă a M.A.I. din data de 20.03.2017( https://www.youtube.com/watch?v=ixJari9JL1U ) și proiectul de lege supus dezbaterii publice pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale uniunii europene şi spaţiului economic european rezidenţi în România postat la adresa http://www.mai.gov.ro/index05_1.html pe 19.03.2017, a constatat următoarele:

         A. Se prevede posibilitatea persoanei de a opta pentru o carte de identitate simplă.

           B. Se dorește înlocuirea actualului tip de carte de identitate simplă cu un nou tip de carte de identitate simplă.

           C. Noul tip de carte de identitate simplă prezintă următoarele similitudini cu cartea de identitate electronică:

    1. formatul este identic;
    2. producerea ambelor este încredințată Imprimeriei Naționale;
    3. echipamentele și software-urile necesare pentru producerea acestora vor fi importate prin intermediul Imprimeriei Naționale, ca și suporturile – blank-urile care urmează a fi inscripționate. Atât componentele fizice cât și metoda de inscripționare vor fi preluate de Imprimeria Naționala prin contract.

      D. Producerea cărții de identitate simple în noul format conține în mod necesar elemente de noutate care constituie motivul pentru care inițiatorul dorește preschimbarea tuturor actelor de identitate deja emise și aflate în termenul de valabilitate.

            Acest element de noutate, prin comparare cu actualul format, este următorul: “date inscripționate prin tehnici speciale”. Se deduce că aceste date vor putea fi descifrate numai prin intermediul unor echipamente speciale, fără a fi aparente, cea mai uzitată fiind codul de bare.

      E. Noutățile introduse prin noul format al cărții de identitate simple sunt propuse într-un mod lipsit de precizie: “date în format tipărit sau date inscripționate prin tehnici speciale”.

            Rezultă că autoritățile române, după ce persoana optează pentru o carte de identitate simplă, au la rândul lor opțiunea să tipărească actul de identitate sau să îl inscripționeze prin tehnici speciale, fără a se preciza cum vor alege una din aceste modalități.

            Ne exprimăm îngrijorarea că autorităţile române vor alege să inscripţioneze datele pe cartea de identitate simplă prin tehnici speciale şi că varianta tradiţională a tipăririi este menţionată fără intenţia reală de a fi pusă în aplicare ( vezi art. 19 al. 1 lit K – “pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile“).

          Totodată, am sesizat importante inadvertenţe între afirmaţiile oficiale ale reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne din cadrul conferinţei de presă din 20.03.2017 şi textul propus spre aprobare.

            Propunerile noastre de modificare a actelor normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România sunt, în fapt, următoarele:

  •  În primul rând, este necesară eliminarea erorii de tehnică legislativă care instituie posibilitatea autorităţilor române de a nu emite cărţi de identitate tipărite.
  •  Solicitarea noastră este ca persoanele care invocă motive de conştiinţă, religioase, securitate sau opinie să poată folosi actualele documente de identitate până la expirarea valabilităţii lor, iar după expirare să poată obţină cărţi de identitate neelectronice simple care să nu conţină informaţii ascunse sau codificate şi nici dispozitive de stocare a datelor.
  •  Această solicitare constituie o reiterare a demersurilor anterioare legate de aprobarea OUG nr. 82/2012 iniţiate de asociaţia noastră şi un număr de 46 de ONG-uri. Reamintim cererea de organizare a unui referendum pentru respingerea introducerii oricărui act electronic şi biometric susținută de peste 1 milion de persoane cu drept de vot.
  • În al doilea rând, întrucât logistica şi know-how-ul necesare şi suficiente pentru producerea cărţii de identitate simple există deja la nivelul local, fără a implica niciun efort financiar şi de resurse umane suplimentar, însărcinarea Imprimeriei Naţionale cu tipărirea cărţii de identitate simple nu se justifică. De aceea, am eliminat din textele proiectului de modificare a OUG nr. 69/2002 sintagma “carte de identitate simplă” în toate cazurile în care producerea acesteia este legată de Imprimeria Naţională.
  • Apreciem în mod deosebit faptul că actualul guvern îşi face publică disponibilitatea de a dialoga în mod democratic cu beneficiarii actului de guvernare, aşa cum de altfel a afirmat şi doamna ministru a  Ministerului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, în conferinţa de presă din 20.03.2017.

Cu aleasă stimă,

Profesor Nicolae Livadă

Preşedinte Asociaţia Pentru Libertatea Românilor

La documentele de descarcare anexăm scrisoarea pe care A.P.L,R, o inainteaza Ministerului Afacerilor Interne si propunerile noastre de modificare a textelor legale care fac referire la noua carte de identitate simplă. Aceste documente pot fi utilizate de oricine dorește să se ralieze acțiunilor celor peste 1.000.000 de români și a celor peste 46 de O.N.G.-uri care au respins actele de identitate electronice şi biometrice, optând pentru un act de identitate simplu, fără medii de stocare electronice.

sursa: http://asociatialibertatearomanilor.ro/a-p-l-r-isi-exprima-ingrijorarea-cu-privire-la-faptul-ca-noul-act-de-identitate-simplu-este-doar-o-aparenta-si-nu-o-intentie-reala/

Publicat în Acte Biometrice | Lasă un comentariu

Practici necanonice

Practicile necanonice – deformări voite ale rânduielilor liturgice și „reţete băbeşti”

Dacă în evlavia sănătoasă atenţia omului este centrată pe relaţia lui de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii, pe preţuirea celuilalt prin smerirea de sine, în falsul misticism în centru nu mai e loc nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni, deoarece totul este ocupat de propria persoană închisă în sine, suficientă sieşi, separată de semeni prin mândrie. Iubirea conştientă a lui Dumnezeu şi a semenilor e înlocuită, în consecinţă, şi în planul trăirii liturgice cu anumite practici şi „ritualuri de cult” noi şi nerecunoscute de întreaga Biserică.

În Ortodoxie, toate rânduielile liturgice, fiind actualizări ale momentelor principale din istoria mântuirii noastre, sunt creatoare de smerenie şi de comuniune între oameni căci aduc credincioşilor conştienţi harul Duhului Sfânt, harul Duhului Iubirii dumnezeieşti, în toate rânduielile de cult lucrează însuşi Mântuitorul Hristos – izvorul harului – printr-un dialog iubitor şi raţional cu noi, şi ne angajează şi pe noi la iubire unii pentru alţii.

De aceea, să se înțeleagă că nu aprinsul mecanic a 9 lumânări sau acatistele date la 7 biserici simultan sau împlinirea strictă a pravilei de post şi rugăciune cu gura sau intrarea în vreo grupare de „elită duhovnicească” ne ajută automat la mântuire, ci păzirea poruncilor lui Hristos în Duhul întregii Biserici. Mulţi evită pe cât pot Taina Spovedaniei, canonul de pocăinţă şi virtuţile creştineşti absolut necesare mântuirii şi se îndreaptă spre „reţete sigure” de genul „9 Masluri”, „rugăciuni de 9 zile consecutive”, descântece şi tratamente pe la tot felul de ţigănci, prooroci, paranormali etc. Cu durere, sesizăm astăzi în Biserică o adevărată invazie a păgânismului prin mentalitatea magică, prezentă la tot mai mulţi credincioşi.

Evitând intenţionat sau nu catehizarea credincioşilor în direcţia creşterii lor morale şi duhovniceşti, unii păstori sufleteşti acreditează şi întreţin o serie de practici necanonice, practici care, pe de o parte, le duc faima de mari „făcători de minuni”, iar pe de altă parte ţin oamenii într-o stare de confuzie spirituală, ce degenerează treptat într-o mentalitate magic-fetişistă. „Prin practici de felul acesta nu se mai serveşte opera de educare şi spiritualizare a sufletelor prin religie, ci sub forme creştine se serveşte opera de scufundare a lor în imoralitate şi în întunericul şi robia unor puteri obscure, care se dezlănţuie prin practici de sugestie şi de magie.” (Preot prof. Dumitru Stăniloae)

Poate unora dintre practicile enunţate mai jos nu li se poate nega un oarecare folos de moment (e mai mult o autosugestie), totuşi ele nu pot fi acceptate ca autentic bune, întrucât sunt fie riscante, fie deviante de la sensul lor real, fie chiar profanatoare ale Tradiţiei autentice. Unele dintre aceste practici sunt întreţinute de către unii preoţi sau călugări, altele de creştini mireni, bineînţeles promotorii lor încadrându-se în tipologia expusă mai înainte.

Unele sunt inovaţii şi improvizaţii liturgice, sau deformări voite ale rânduielilor liturgice consacrate în Tradiţia Bisericii Ortodoxe, altele sunt de-a dreptul „reţete băbeşti”, cu origini în vrăjitoria populară.

Iată o enumerare a câtorva dintre cele dintâi:

– deschiderea cărţii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârşitul Sfântului Maslu) pentru a iscodi viitorul54, urmată de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii „credinciosului”, care eventual a ţinut trei zile de post negru;

– împărţirea de părticele (miride) luate de pe Sfântul Disc şi date „credinciosului” cu menţiunea că „ele sunt mai mari în sfinţenie decât aghiazma şi anafura şi se iau după o zi de post total” (de unde invenţia asta?);

– oficierea unor „rugăciuni şi slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morţi în erezie, pentru pruncii avortaţi, lucru neadmis de Biserică;

– omiterea exorcismelor de la Botez;

– rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga răul din om  şi casă” sau scoaterea copilului din casă printr-un geam spart, dându-i un alt nume;

– „botezul” morţilor sau al unor păpuşi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortaţi care-şi „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (această invenţie este opera „babelor” care descântă şi ghicesc pe la ţară, invenţie preluată şi de unii „popi mincinoşi” care câştigă bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustraţi de către Biserică, prin Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli, „ca unii ce-şi bat joc de crucea şi moartea Domnului” (practica aceasta este un adevărat sacrilegiu adus Tainei Botezului);

– săvârşirea Spovedaniei în grup la adulţi, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmată chiar de Sfânta împărtăşanie, fără nici un canon dat cuiva, deşi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodată în viaţă;

– săvârşirea mărturisirii păcatelor în faţa icoanei Mântuitorului, fără preot, acesta citind doar dezlegarea finală;

– folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de către preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifică limpede ca fiind obligatorie îmbrăcarea felonului, ca la orice Sfântă Taină);

– împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în comă sau în agonie sau tocmai au murit (un adevărat sacrilegiu împotriva Sfântului Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos);

– atingerea şi păstrarea (40 de zile) pe sub Sfânta Masă a unor fotografii, acte, haine şi obiecte ca „să se sfinţească”;

– păşirea cu Cinstitele Daruri peste oameni şi haine (lucru riscant pentru slujitor şi generator de dezordine între credincioşi);

– atingerea capetelor credincioşilor cu Sfântul Potir de către preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta păcatele”;

– abuzul de pomeniri la Vohodul mare;

– călcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”;

– citirea mai deasă (chiar de câteva ori pe zi) a Molitvelor Sfântului Vasile cel Mare şi a unor exorcisme apocrife (suspect este că în acestea se pomeneşte mai des numele vrăjmaşului decât al Mântuitorului, iar unii credincioşi evită Taina Spovedaniei);

– miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii;

– împărţirea de tămâie sau cenuşă din cădelniţă pentru a fi consumate de credincioşi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicării este evident);

– oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat cununiile şi vrăjile”;

– înmormântarea seacă (fără mort);

– condensarea pentru aceeaşi persoană a 2 sau 3 slujbe de pomenire a morţilor într-un singur parastas;

– deschiderea bisericii dimineaţa de către unii tineri şi tinere pentru grăbirea căsătoriei;

– punerea busuiocului sub perna fetei, ca să i se descopere ursitul în vis;

– acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”;

– acreditarea în biserică a grupărilor de elită religioasă;

– acceptarea şi încurajarea doctrinelor sincretiste şi practicilor de vrăjitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit;

– promovarea unor învăţături şi practici noi legate de isihasm străine de tradiţia filocalică şi chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casă bună cu păgânismele orientale;

Aşa cum precizam, alteori practicile necanonice reproduc reţete de-a dreptul băbeşti:

– folosirea şi purtarea cărticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia şi Talismanul Domnului, Evanghelia după Toma ş.a.;

– punerea de bani în cristelniţă (chipurile ca să aibă noul-născut spor la bani);

– ţinerea în mână a mai multor lumânări la Sfânta împărtăşanie (chipurile pentru cei morţi neîmpărtăşiţi);

– dăruirea unui cocoş preotului slujitor în noaptea de înviere (chipurile pentru cei morţi „nespovediţi, neîmpărtăşiţi, fără lumânare”);

– aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânări în formă de cruce şi lăsate să ardă în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare dată), separate prin câte 10 mătănii, ultima repriză, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea, chipurile pentru îndeplinirea dorinţelor (de parcă Dumnezeu ar fi obligat să-ţi îndeplinească dorinţa în urma acestui ritual fixist);

– săvârşirea unor „rugăciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a duşmanilor, uneori ţinând o lumânare cu flacăra în jos;

– darea în aceeaşi dimineaţă, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii;

– folosirea unor obiecte bisericeşti sau a unor părţi din ele în practicile vrăjitoreşti ş.a.

Asupra acestor practici necanonice (ca şi a altora de acelaşi gen) merită să facem câteva observaţii:

1) Toate aceste practici sunt aşa-zise „tradiţii” locale, variind mult de la un mediu (citadin sau sătesc, intelectual ori ignorant) la altul, unele sunt foarte noi, neacceptate, ba chiar condamnate de Sfântul Sinod81 (încă din 1952) şi chiar de toţi creştinii cu discernământ.

2) În general, ele au răspândire între oamenii creduli, neinstruiţi, grupaţi de obicei în jurul unui om – iniţiatorul „tradiţiei” – care este ajutat de un „colegiu” (aceştia îi asigură „capului” publicitatea şi promovarea învăţaturilor şi practicilor inventate de el).

3) De obicei iniţiatorii sunt bărbaţi care-şi iau „libertăţile” şi prestanţa de a inova mai uşor (cad mai uşor pradă duhului rău care le oferă calitatea de „înţelepţi”, „mentori”, „prooroci”).

4) Femeile sunt preponderent atrase de asemenea „tradiţii” noi pe care le răspândesc automat, fără a se interesa de raportul lor cu tradiţia autentică a Bisericii Ortodoxe; ele aparţin tipului ignoranţilor şi primitivilor în credinţă.

5) În cazul în care iniţiatorul e preot hirotonit sau mai ales călugăr (şi eventual într-o mănăstire faimoasă), credibilitatea „proorociilor” şi a practicilor scornite de el creşte între aderenţi, între viitoarele victime.

6) Totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, având mai degrabă un fond păgân decât unul creştin, care reduc actul credinţei la forma exterioară şi la simplul ritual mecanic, magic. Cei care le practică alunecă în mândria că nu sunt ca ceilalţi creştini, considerându-se mai „iniţiaţi” în credinţă.

7) Folosindu-se de unele tradiţii bisericeşti adevărate, „tradiţiile” necanonice le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urmă fiind un motiv serios de sminteală pentru intelectuali şi de înjosire a Ortodoxiei de către sectanţi.

8) Ele subminează unitatea liturgică şi de credinţă a întregii Biserici Ortodoxe Române, strecurând uneori învăţături eretice şi creând motive de dispută şi chiar de dezbinare atât între clerici, cât şi între credincioşi.

9) Cei care săvârşesc „exerciţiile” duhovniceşti expuse au impresia că, în mod automat, în viitor „le va merge sigur bine”, creându-şi iluzii şi speranţe deşarte.

10) Cei care apelează la ele desconsideră Sfintele Taine, ierurgiile bisericeşti şi virtuţile creştine, dând întâietate practicilor acestora oculte, exagerând accesoriile şi pierzând din vedere esenţialul însuşi.

11) Principala ofensă este adusă Tainei Sfintei Spovedanii, întrucât oamenii uită că, din pricina păcatelor, Dumnezeu îngăduie încercările şi necazurile. De aceea şi diavolii îi poartă, pentru mândria lor, pe alte drumuri, numai pe drumul pocăinţei nu.

12) Unii îşi reduc întreaga viaţă religioasă la un lanţ de asemenea practici necanonice, lanţ pe care-l străbat inconştient (cu discernământul adormit); au impresia că sunt pe calea mântuirii doar făcând aceste „exerciţii”, permiţându-şi chiar fapte imorale uneori pentru îndeplinirea lor (de exemplu: multe femei se înghesuie, se ceartă chiar, ca să ajungă să le pună preotul Sfântul Potir pe cap).

13) Cei ce devin dependenţi de aceste tehnici ajung obsedaţi de scrupulozitatea lor, pierzându-şi libertatea de fi prin har ai lui Dumnezeu. Treptat, încrâncenarea şi îngustimea gândirii lor pot avea urmări psiho-patologice, mai ales în cazul persoanelor labile psihic.

14) În conţinutul lor nu respiră duhul smereniei şi al iubirii de oameni; nici o tehnică în sine nu deschide omului perspectiva comuniunii, a rugăciunii comunitare, a asumării semenului în iubire. Sunt „exerciţii” individualiste şi reduse la folosul propriu, care agravează boala secularizării şi a individualismului credinţei. Această consecinţă este cea mai gravă, căci „din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24, 12) şi mulţi se vor abate de la adevărata credinţă la forme de fals misticism, erezie, idolatrie păgână şi vrăjitorie.

15) Încurajarea mai mult sau mai puţin tacită de către unii preoţi a unor asemenea forme de fals misticism şi practici necanonice este o dovadă de decădere moral-religioasă, pe care înşişi credincioşii n-o pot tolera multă vreme, iar descoperirea neadevărului din ele va însemna atunci şi o gravă deteriorare a încrederii lor în autoritatea preotului şi a religiei. Creştinismul, ca religie a Adevărului, nu are nevoie, ba e profund periculos, să fie sprijinit pe minciuni care se dezvăluie rând pe rând ca atare.

16) Toate aceste forme eronate de evlavie trebuie demascate, eliminate şi prevenite prin catehizarea credincioşilor în dreapta şi adevărata credinţă creştină, prin educarea unui discernământ minimal, care să le permită oamenilor observarea şi evitarea abuzurilor şi a exagerărilor „evlavioase”.

Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Ed. Credinței București, 2012

Publicat în Inselari contemporane | Lasă un comentariu

Continuarea articolului ”Situatia actuala de la Prodromu”

Am primit prin email de la niste parinti din Sf Munte Athos , schitul Prodromu, articolul de mai jos. Acest articol este continuarea :

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/03/13/caderile-se-extind-in-randul-nepomenitorilor/

‘’Consecințele Mărturisirii!Schitul Prodromu!

Toată lumea s-a pus serios pe treabă!

Vorbesc de cei din schit(Prodromu),care mai de care,unii cu critica,altii cu frumosul,doar,doar vor afla autorul marturisirii. Deocamdata sincer sa fiu,nu va este de folos ca sa–mi spun numele, nu pentru altceva ci numai pentru ca vreau ca din aceasta confruntare,sa iasă ceva bun.

Textul anterior i–a umplut pe unii de mult zel, să cerceteze cu seriozitate, nu mesajul din acel text, ci autorul lui.

Am asteptat înadins, sa treaca ceva timp, ca lucrurile sa se statorniceasca de la sine cumva. Iar despre mesajul textului, fiecare a interpretat dupa asezarea lui sufleteasca. Mesajul nu a fost  scris  anume pentru cineva, ca atac la persoana, ci am incercat sa aduc chiar un elogiu  precizand evenimentele de după ,,sinodul’’din Creta, prin ce–am trecut noi ca schit, si asta bineinteles , din punctul meu de vedere.Am asteptat, ar fi fost binevenit , ca si din partea macar a unuia singur,sa apara ceva scris,poate mai precis chiar ,dandu-si numele sau chiar si fara, macar. Dar nu stiu sa fi aparut ceva scris oficial sau nu, nici inainte de a scrie eu, nici după.

Punctul cel mai important si mai vulnerabil, interesant, nu a fost, ce s–a scris despre cei care tin dreapta credinta, nici despre ecumenisti, ci despre parintele Iulian. Intradevar, pe capul celui mai in varsta si inaintat  in viata monahiceasca, se pune cel mai mare pret. Iar pe cuvântul lui se sprijină sau se clatină o mulțime de suflete.

Bătrânul nu poate spune pe fata, la toti la fel.Cine-l intreaba despre subiectul ,, sinodului” le spune , cine nu , nici macar nu aminteste. Acum, in prezent situatia lui este urmarita, mai ales de ecumenisti, dar si de cei care nu pomenesc. Da… ,a fost cum am spus;greu de spus mai în amanunt !Totusi, in prezent parintele este contra ,, sinodului”si nu se impartaseste de la ecumenisti, aceasta este ce stiu.

Destul si atat, pentru cine poate sa înțeleagă!

Ioanichie Moroi primeste un sfat de la un mare pustnic de la Ierusalim(la acesta venea in pustiu un leu pe care il hranea din mana sa):”Sa nu uiti pana la moarte cuvantul meu :”niciodata in viata ta sa nu iei pe om tinta(pilda,model)spre mantuire oricat de sfant ar fi el daca este inca in viata ,caci omul se poate clatina pana la ultima suflare! Deci , pe cat te folosesti la inceput, pe atat te poti sminti la urma !Vrei calauza in viata ta? Citeste inca vietile Sfintilor Parinti si urmeaza pe cat poti cuvintele lor ,ca de ei niciodata nu te vei sminti ,ca aceia mai intai au facut si apoi au invatat pe altii .”

Despre ceilalti, va pot spune ca au fost chiar obraznici. In special tocmai cei care nu pomenesc, au sărit in sus impotriva celui ce a scris mărturisirea, banuind cand in stanga , cand in dreapta si nu s-au concentrat mai degrabă asupra mesajului. Cei doi Parinti, Paisie si chiar Ioil , au luat in serios mesajul textului si deja au inceput sa-si constientizeze situatia in care se afla. Si aceasta datorită faptului ca au fost aratati public.

Părintele neutru,s-a bucurat prea degrabă de afisarea lui in mesaj, neințelegand de fapt ca el este cel mai expus pericolului. Totusi, nu este atat de neutru pe cat pare, caci facand casa buna cu ecumenistii nu se întrevede nimic bun nici de la dansul.

Despre cei care pomenesc, cei mai zelosi sunt trei, pot fi numiti chiar fara scrupule, extremisti. Schimonahul Mihail, mana dreapta a ,,staretului”, este un fel…,ca sa vi-l închipuiti, un fel de Sfântul Apostol Pavel inainte de convertire. Sa-i ajute Domnul sa constientizeze ca pentru ceea ce face acum in favoarea ecumenistilor,va trebui sa dea raspuns,daca nu aici,dincolo in viata vesnică la trecerea prin vămi, cu siguranta. Ceilalti doi Parinti,ieromonahul Daniel si monahul Clement,nu vorbesc  dupa invataturile Sfintilor Parinti si sfintelor canoane. Păcat de osteneala lor,caci ei cred ca aduc slujba lui Dumnezeu.

Tot ce va scriu este in numele meu personal, vedeti cu toții ca m-am referit doar la partea credintei, despre restul, nu am timp de pierdut.Nu m-am apucat de dat sfaturi la nimeni,ci,asa cum adevărații crestini din tara de la noi, din Romania, au scris cate ceva din luptele prin care au trecut,spre folosul celorlalti,asa am considerat si eu sa va spun acestea putine.Nu pentru ca le stiu pe toate si bine,ci pentru ca nu se vrea macar de unul sa se scrie.De ce oare?Nu v–ati intrebat deloc?

Fratii mei,daca masonii sionisti si securitatea politica monahală,s-au infiltrat peste tot,mai poți scrie liber ceva? Acum i–am răscolit putin, mai bine spus i-am deranjat, de aceea au inceput cercetările cu ajutorul securității, bineinteles pentru a afla de unde a pornit mesajul, din ce aparat. Caci dansii cu acestea se ocupă.

In sfarsit,mi–a venit randul si mie sa–mi faca altii biografia in cele ale credintei,caci eu singur de mi–as fi scris–o nu m–ar fi crezut nimeni.

Doamne ajuta! Si sa va fie spre zidire,iar nu spre vătămare.

Ma bucur, ca ma pot numi,un vietuitor al schitului, caci a ma numi monah nu am competenta necesara.

Iertati!’’

Publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante | Lasă un comentariu

Marsul pentru viata, masca perfecta pentru promovarea ecumenismului

Epistola a 2 catre Corinteni a Sf Apostol Pavel, cap 6, vers 14, 15, 16, 17 :

„Nu va injugati in alt jug cu cei necredinciosi: ca ce impartasire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impreunare are lumina cu intunericul?

Sau ce unire are Hristos cu veliar. Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios?

Sau ce insotire este bisericii lui Dumnezeu cu idolii?

Pentru aceea iesiti din mijlocul lor, si va osebiti, zice Domnul, si de necuratie sa nu va atingeti; si eu voiu primi pe voi.”

Anul acesta marsul pentru viata,  se desfasoara cu implicarea Patriarhiei Romane, ceea ce este o premiera. Pana in acest an acest mars era organizat doar de asociatii nonguvermantale din tara. Acesta se va desfasura sambata, 25 Martie 2017, in toata tara. Sa vedem de ce tocmai acum patriahia se implica in organizare si daca este benefic acest mars.

Multi dintre sustinatorii acestui mars probabil veti zice ca noi cautam sa dezbinam si sa cream ura intre crestini, ceea ce este fals. Tot timpul cand avem de dus o lupta de aparare a credintei, sau a familiei, nu putem merge la drum cu eretici, atei, sectari sau chiar asa-zisi ortodocsi care au duh sectar , adica nu sunt in totalitate condusi de invatatura Sfintilor. Observam ca in acest an, la Cluj, sunt chemati sa sustina acest mars si cei din partea sectelor si ereticilor ceea ce contravine invataturii autentice ortodoxe.

http://www.eparhiaclujgherla.ro/2017/02/28/episcopia-de-cluj-gherla-invita-la-campania-si-la-marsul-pentru-viata-2017/

http://www.activenews.ro/stiri/Trei-culte-se-alatura-Bisericii-Ortodoxe-si-cer-respingerea-%E2%80%9Eparteneriatului-civil-.-Politicienii-taxati-Se-tergiverseaza-nepermis-de-mult-adoptarea-legii-privind-organizarea-referendumului-pentru-familie-141580

Tot timpul trebuie sa taiem raul de la radacina si nu sa asteptam sa se extinda. Patriarhia, in acest caz, ar putea foarte simplu sa o ia pe fagasul normal, adica sa refuze ereziile acceptate pana in prezent, si sa urmeze cu adevarat Sfintilor Parinti. Dupa care sa inceapa sa restabileasca ordinea conform Canoanelor in toate eparhiile din tara, sa le transmita episcopiilor sa ia masuri canonice impotriva preotilor care nu doresc sa asculte de Hristos, sa se reinceapa catehizarea populatiei, si atunci nu ar mai fii necesare marsuri , conferinte si alte moduri de informare si manifestare. Dar se vede ca nu se vrea acest lucru, chiar daca cheia rezolvarii multor probleme duhovnicesti se afla in mana Patriarhului.

Scopul acestui mars este cat se poate de evident, patriarhia doreste sa castige cati mai multi adepti de partea ei in privinta ecumenismului , si chiar reuseste.

Cum nu se poate vedea cum ierarhii nostrii si  pastorii ne trag in gheena iadului prin mijloace aparent ”bune”. Uitati ce spun canoanele bisericii despre asemenea situatii: „canonul 45 Apostolic: Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se , sa se afuriseasca numai; iar de au dat voie lor, ca unor clerici  a lucra ceva, sa se cateriseasca” .

Cu atat mai mult mirenii, nu au voie sa aiba prietesuguri sau sa lupte impotriva oricarui rau cu acesti eretici, sectari etc…

Se observa cum din ce in ce mai multe ONG uri din tara isi arata adevarata fata.

De exemplu Fundatia George Manu:

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/01/30/ecumenism-la-parastasul-lui-mota-si-marin/

Iar, in cazul de fata, ONG uri si asociatii aparent ortodoxe, de exemplu Coalitia Pentru Familie sau Bucovina Profunda, ASCOR , toate foarte bune colaboratoare in ultimul an. Prima promoveaza intens ecumenismul chiar prin liderii organizatiei care sunt eretici, iar a doua sustine ecumenismul. Multi cad in plasa acestor tipuri de organizatii deoarece este mai atractiva masca ortodoxa fata de adevarata ortodoxie care presupune jertfa, nevointa, ascultare de Hristos si  Sfintii Parinti. Nicidecum ortodoxia nu presupune a fi diplomat si a tolera raul, ci presupune sa facem exact ce ne cere Mantuitorul si nu avem voie sa ne abatem catusi de putin de la Invatatura LUI, dupa cum scrie la: Matei,cap 5 ,ver 19″ Deci cela ce va strica una dintr’aceste porunci mai mici, si va invata asa pre oameni, mai mic se va chema intru imparatia cerurilor; iar cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor.”

Marcu cap 7 ver 7, 9: ”Si in zadar ma cinstesc, invatand invataturi, porunci omenesti;”

  „Si zicea lor: bine, lepadati porunca lui Dumnezeu, ca sa paziti asezamantul vostru.”

Luca cap 6 ver 46:”Si ce ma chemati: Doamne , Doamne, si nu faceti cele ce va zic?”

Solutia nicidecum nu este organizarea de marsuri si mitinguri alaturi de ierarhi eretici sau chiar sectari, atei, eretici. Ci sa ne intoarcem cu adevarat la Hristos si Dansul va intrerupe tot raul din tara daca va vedea la noi pocainta. Dar nu se observa asa ceva ci din contra , pacatele sunt incurajate. Uitati-va numai la doamnele care participa la aceste marsuri cum sunt imbracate sau ce atitudine au , cand Sfintii Ioan Gura de Aur si altii ne invata ca femeia trebuie sa aiba o tinuta care sa nu sminteasca barbatul si nu are voie ca ea sa conduca si sa se creada superioara. Tocmai acestia cu intentie sau fara intentie promoveaza feminismul, dar zic ca vor binele aproapelui prin organizarea de marsuri. Oare Dumnezeu cand vede la noi neascultare, nesupunere, ne mai asculta asemenea rugaciuni? Uitati ca nu. Si se vede. Avorturile nu au incetat, lumea se indreapta cu pasi repezi spre ce este mai rau, dar noua nu ne pasa, fiindca facem marsuri ca sa dam bine in ochii lumii.

Uitati ca pana si Patriarhia spune ca in anumite exceptii ea permite avortul: ”Există anumite excepţii cu privire la avort prezentate în poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române pe această temă.” sursa: http://www.mitropolia-clujului.ro/lupta-si-tu-impotriva-avortului-participa-la-marsul-pentru-viata/

Observam la acesti asa zisi ortodoxi organizatori de marsuri care cica apara dreapta credinta, foarte multa ura, indiferenta, respingerea aproapelui daca nu sunt deacord cu ei. Se cunosc cazuri in care acesti intelectuali au refuzat sa mai ofere ajutor celor care nu sunt in acelasi cuget. Oare acest duh este de la Hristos?

Problema fundamentala in momentul de fata este lipsa catehizarilor, slaba cercetare a fiecaruia dintre noi, dezinteresul fata de viata vesnica. Nu suntem suficient de constienti de scopul nostru final si ne pierdem timpul muncind peste masura, uitandu-ne la diferite filme sau citind carti care n-au nici o legatura cu Hristos. Uitam sa-l avem prezent pe Hristos in fiecare lucru pe care il facem; pentru ca daca ne-am gandi cum sa facem sa nu-L suparam am avea grija sa cercetam mai mult ca sa descoperim tot ce ne sta in putinta sa respectam Dreapta Credinta. In momentul de fata intunecimea mintii este atat de avansata incat ne indreptam cu pasi grabiti spre final. Degeaba facem marsuri si conferinte din moment ce nu vrem sa fim TOTAL cu Hristos, nu doar pe bucati (ex.: comuniuni cu eretici). Observam la promotorii acestor manifestari ca nu vor sa fie 100% cu Dumnezeu si, prin urmare, au o atitudine de respingere si ura fata de cei care nu sunt de acord cu ei, implinindu-se astfel cuvintele Sf. Antonie cel Mare care spune:

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Sa ne ajute Dumnezeu sa Ii facem voia din toate punctele de vedere!

 

 

Publicat în Evenimente cotidiene importante | Lasă un comentariu

Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Postul Mare – Despre post şi despre patima defăimării

Carte: biblioteca_online/Omilii_la_Postul_Mare.pdf

Cuvânt la Duminica a patra a Sfântului si Marelui Post

„Iară fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci”

(Mt.. 9. 34; Lc. 11, 15)

Hristos-defaimat-si-osandit-la-judecata-in-fata-lui-Pilat

Despre post şi despre patima defăimării

Precum după sfârşitul iernii, când începe vara corăbierul duce în mare vasul său, ostaşul curăţă armele sale şi îşi pregăteşte calul său de război, lucrătorul de pământ îşi ascute secera, călătorul începe cu curaj călătoria sa cea îndelungată şi luptătorul se găteşte pentru arena, aşa şi noi, când a sosit timpul postului, ca o vară a sufletului, precum ostaşii să curăţim armele noastre, precum lucrătorii de pământ să ascuţim secerile noastre, precum corăbierii împotriva valurilor, poftelor celor fără de rânduială să opunem cugetările cele sfinte, precum călătorii să începem călătoria la cer şi precum luptătorii să ne gătim pentru luptă. Căci creştinul este un lucrător de pământ, un corăbier; un ostaş, un luptător şi un călător. De aceea zice şi Apostolul Pavel: „îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu” (Efes. 6, 11-13).

Dacă eşti tu luptător, trebuie sa paşeşti pe locul luptei dezbrăcat; dacă eşti ostaş, trebuie să te arăţi la bătălie înarmat. Cum însă sunt cu putinţă amândouă aceste deodată ? Totodată a fi dezbrăcat şi înarmat? Ascultă! Dezbracă-te de treburile lumeşti şi vei fi gol ca un luptător, armează-te cu armele duhului şi vei fi înarmat ca un ostas; dezbracă grijile cele vremelnice, căci timpul postului este un timp de luptă, armează-te cu armele duhului, căci nouă ne stă înainte un greu război împotriva Satanei şi a puterii lui. De aceea noi trebuie să ne dezbrăcăm, pentru ca diavolul să nu se poată apuca de nimic, şi să fim înarmaţi din toate păr- ţile, pentru ca să nu putem fi răniţi de nicăieri. Lucrează acum ogorul sufletului tău, smulge spinii şi pălămida, seamănă în locul lor cuvântul lui Dumnezeu, pune şi sădeşte plantele cele frumoase ale înţelepciunii, şi atunci tu vei fi un duhovnicesc lucrător de pământ. Secera duhului tău, care se tocise prin necumpătare, prin post iarăşi se va ascuţi; pregăteşte-te de călătorie la cer, păşeşte pe calea cea aspră şi îngustă, căci cel subţiat prin post poate mai uşor să treacă prin uşa cea strâmtă. Furtuna patimilor trebuie acum să o linişteşti, valurile poftelor celor fără rânduială să le domoleşti, corăbioara sufletului tău să o scapi, să întrebuinţezi toată prevederea şi vei fi un cârmaci duhovnicesc. La toate acestea postul ne dă prilej şi învăţătură. Eu însă înţeleg nu postul cel obişnuit, ci postul cel adevărat, adică nu numai înfrânarea de la mâncare, ci încă şi înfrânarea de la păcate; căci nu, singur postul bucatelor în sine, ci numai postul cel adevărat poate mântui pe om.

Aşadar, pentru ca noi să nu ne ostenim în zadar si să ni se răpească folosul postului, să cercetăm cum şi în ce chip trebuie să postim. Fariseul acela din Evanghelie încă postea (Lc. 18, 10 şi urm.), dar aceasta nu i-a folosit la nimic, ci s-a întors deşert în casa sa, pe cand vameşul, care nu postise, 1-a întrecut. Ninivitenii au postit şi iarăşi au dobândit harul lui Dumnezeu. Dar şi jidovii posteau, fără ca aceasta să-i fi mântuit. Să vedem acum ce însuşiri a avut postul ninivetenilor si prin ce au îmblânzit ei mânia cea mare a lui Dumnezeu. Era oare postul lor numai înfrânare de mâncare şi îmbrăcarea hainelor de jale ? Nicidecum, ci era o schimbare a toată viaţa lor. De unde ştim aceasta ? De la însuşi profetul. Când el vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu şi despre postul ninivetenilor, şi despre iertarea dumnezeiească, cea dobândită, arată şi temeiul acestei iertări prin cuvintele: „Căci Dumnezeu a văzut faptele lor” (Iona 3, 10). Care fapte? Oare înfrânarea lor de la mâncare şi purtarea hainelor ele jale? Nu, ci tăcând despre aceasta, zice: „Fiindcă fiecare a părăsit calea sa cea rea, Domnului i-a părut rău de nenorocirea ce voia a aduce asupra lor”. Aşadar, vezi că ninivetenii nu prin înfrânarea de la mâncare, ci prin schimbarea vieţuirii lor au scăpat de primejdia cea mare şi iarăşi au împăcat pe Dumnezeu.

Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-1 cinsti cu adevărat, căci cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate, iar cine mărgineşte postul său numai la a nu mânca, acela necinsteşte postul mai mult.

Tu posteşti! Bine, dar arată-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? – întrebi tu.

Iată: când vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul; când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui. Ţine ochii tăi în frâu, ca să nu arunce priviri poftitoare şi necurate. Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău. Mâinile tale să postească rămânând curate de averea cea nedreaptă şi de lăcomia câştigului. Picioarele tale trebuie să postească nemergând la desfătările cele necuviincioase. Ochii trebuie să postească neuitându-se cu poftă şi cu aprindere. Privirea este mâncarea ochilor. Dacă privirea este neiertată, păcătoasă, vătăma postul, ducând tot sufletul la pierdere. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mâncarea cea învoită, iară ochiului, dimpotrivă, a-i îngădui privirea cea păcătoasă. Tu te înfrânezi de carne. Bine. Dar nu-ţi lăsa nici ochii a căuta la pofta cărnii, încă şi urechile tale trebuie să postească. Dar postul urechii stă în a nu asculta clevetirile şi vorbele cele rele asupra cuiva. Căci se zice în Sfânta Scriptură: „Să nu asculţi vorbele cele mincinoase” (leş. 23, 1). încă şi gura trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele cele de ruşine şi de înjurături sau sudalme; căci ce ar folosi, dacă noi nu mâncăm carnea dobitoacelor, dar ca nişte fiare sălbatice sfâşiem numele cel bun al fraţilor noştri ?

Defăimătorul, într-adevăr, sfâşie şi mănâncă pe aproapele său. Despre aceasta vorbeşte Pavel, când zice: „Iară de vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, căutaţi să nu vă mistuiţi unul de către altul” (Gal. 5, 15). Deşi nu ai înfipt dinţii tăi în carnea, nici în trupul aproapelui tău, dar ai muşcat sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai rănit cu bănuiala ta cea rea, ţi-ai pricinuit ţie însuţi, lui şi multor altora înmiite daune. Căci tu, prin clevetirea aproapelui tău, ai făcut mai rău pe cel ce te-a ascultat; de este el un păcătos, acum va fi mai îndrăzneţ, căci cunoaşte un tovarăş al păcatului său; de este el un drept, acum uşor se va amăgi întru mândrie şi prin păcatul altora va ti împins a cugeta lucruri înalte despre sine. Tu eşti vinovat încă şi prin aceea că numele lui Dumnezeu se huleşte; căci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinsteşte, aşa prin descoperirea păcatelor El se defăima şi se necinsteşte. Pe lângă aceasta, pe omul pe care îl defaimi, prin defăimarea ta l-ai făcut mai fără de ruşine şi totodată mai învrăjmăşit asupra ta.

Să nu-mi zică nimeni că numai când ar vorbi cineva neadevărul despre aproapele său, atunci l-ar defăima, iară nu când vorbeşte adevărul. Nu, nu este aşa; căci si aceea este o călcare de lege, când cineva vorbeşte asupra aproapelui ceva de rau, care este adevărat. Fără îndoială şi fariseul acela numai adevăr a vorbit despre vameşul, şi totuşi aceasta nu i-a ajutat, iar toate faptele lui cele bune au fost zadarnice. Dar poate tu voieşti să îmbunătăţeşti pe fratele tău, văzându-i păcatele lui. Iată, dacă tu voieşti aceasta, atunci plânge, cere de la Dumnezeu ajutorul lui, ia pe fratele tău la o parte, sfătuieşte-1 îndeosebi, povăţuieşte-l, mângâie-l.

Arată păcătosului că tu îl iubeşti, dovedeşte-i că numai din îngrijire pentru dânsul si pentru că voieşti binele lui, iară nu spre a-1 ruşina, pomeneşti păcatele lui. Arată-i cea mai mare dragoste şi prietenie, fără să te ruşinezi a face toate, dacă ţinta ta este de a-1 face mai bun. Aşa fac adeseori doctorii, care măgulesc pe bolnavii cei nesupuşi, spre a-i îndemna să primească doctoriile cele vindecătoare. Fă şi tu aşa şi arată preotului rănile aproapelui tău. Aceasta înseamnă a te îngriji de dânsul şi a te interesa ele îmbunătăţirea lui.

Dar sfătuirea mea nu priveşte numai pe aceia care vorbesc rău de alţii, ci şi pe aceia care aud nişte asemenea vorbe. Pe aceşti din urmă îi sfătuiesc eu aş astupa urechile şi a urma psalmistului, care zice: „Urât-am pe cel ce grăieşte rău în ascuns despre aproapele său” (Ps. 100, 5). Voieşte cineva să-ţi spună ceva despre altul, zi-i: dacă voieşti, să lauzi pe cineva cu bucurie, voi pleca urechea mea. Iară de voieşti să vorbeşti rău despre cineva, eu voi astupa urechile mele la vorbele tale. Căci ce-mi va folosi mie a afla că acesta sau acela este un păcătos ? Mai zi defăimătorului: „Pentru noi înşine trebuie să ne îngrijim, cum am putea să dăm seamă de păcatele noastre şi să întoarcem grija la cercetarea propriei noastre vieţi”. Căci cu ce ne-am putea noi dezvinovăţi şi afla iertare, cand noi nu ne îngrijim de treburile noastre proprii, dar ne ocupăm aşa de mult cu cele străine ? Este necuviincios când cineva trece pe lângă o casă, a se uita înăuntru cu curiozitate, iscodind ce se face acolo. Dar încă mai necuviincios şi mai nemoral este a iscodi viaţa şi purtarea altor oameni. Oamenii aceştia, care pururea se îngrijesc de cele străine, săvârşesc însă si o altă nebunie foarte mare. Dacă iarăşi au iscodit ceva, îndată o spun altuia, dar opresc pe acesta cu asprime de a mai spune cuiva, şi tocmai prin aceasta dau a înţelege că ei au săvârşit ceva vrednic de prihănit. Căci, dacă tu doreşti ca ceva să nu se mai spună, ar fi trebuit tu însuţi mai întâi de toate să nu spui. Voieşti tu ca ceva să nu fie cunoscut, atunci trebuie ca tu însuţi să o faci mai întâi. Dar dacă tu însuţi nu poţi tăcea, în zadar îndemni pe alţii la tăcere.

Dar poate tu vei zice: „Este foarte dulce şi plăcut a defăima pe altul”. Dimpotrivă, a nu defăima este plăcut. Cine a defăimat pe altul, cade în încurcături, se teme de urmările cele rele, se căieşte, şi adeseori şi-ar muşca limba; şi tremură, ca nu cumva ceea ce a spus să îi aducă o mare primejdie şi o cumplită daună. Dimpotrivă, cine stăpâneşte limba sa, este liber de toată această mâhnire şi trăieşte într-o linişte dulce. ,,De ai auzit ceva – zice înţeleptul Sirah, las-o să moară în tine; fii liniştit, nu vei crăpa din aceasta” (Sir. 19, 10). Ce vrea să zică aceasta: „Lasă-o să moară în tine” ? Aceasta vrea să zică: stârpeşte-o, îngroap-o, fă-o să nu mai iasă afară.

Aşadar, înainte de toate, trebuie să te fereşti a asculta pe cel ce vorbeşte rău de aproapele tău. Iară dacă ai auzit ceva asemenea, îngroap-o, omoar-o în tine, dă-o uitării, ca să fie ca şi cum nu ai fi auzit-o. Atunci vei putea să petreci o viaţă liniştită, paşnică. Dacă defăimătorii vor vedea că dispreţul nostru îi ajunge mai degrabă pe dânşii decât pe cei defăimaţi, atunci ei curând se vor lăsa de obiceiul lor cel rău, vor părăsi păcatul lor, iar pe viitor vor grăi bine despre aproapele; iară despre noi vor spune cu laudă că suntem mântuitorii şi binefăcătorii lor.

Deci să fugim, iubiţilor, de defăimări, şi să recunoaştem că patima defăimării este o cursă a Satanei şi o groapă plină de răutate şi de pândituri.

Căci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei rău, pentru ca noi să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca răspunderea noastră să o facă mai mare. Şi defăimarea nu numai pentru aceea este ceva rău, pentru că noi avem să dăm seamă despre fiecare cuvânt, ci şi pentru aceea că defăimarea ne răpeşte orice dezvinovăţire pentru păcatele noastre, făcându-le mai grele şi mai de osândit.

Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aştepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne va judeca nu numai după mă- rimea păcatelor noastre, ci şi după cum am judecat noi pe alţii. De aceea Hristos a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1).

Aşadar, păcatul nostru în acea lume se va arăta nu numai aşa cum este el în sine, ci, prin judecata noastră cea aspră despre aproapele, el se va face mai grozav şi mai vrednic de osândă. Dimpotrivă, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blând micşorează mărimea păcatelor sale.

Aşadar, în acest sfânt timp al postului să alungăm toată defăimarea din gura noastră, fiind convinşi, că de am mânca numai cenuşă, această viaţă aspră nu va putea folosi, dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihanire şi de defăimare. Să postim deci, iubiţilor, în aşa chip, ca noi să ne înfrânăm nu numai de la mâncare, ci şi de la păcate. Atunci noi încă din viaţa de acum vom avea bună nădejde de mântuire, iară în viaţa cea viitoare ne vom apropia de Hristos cu o veselă încredere şi vom putea gusta bunurile cele negrăite ale cerului, de care fie să ne împărtăşim cu toţi, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor ! Amin

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu