Predica parintelui Antim Gadeoi la schitul Oraseni 18 iunie 2017

Publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante | 2 comentarii

Ieromonahul Spiridon Rosu -Istoria adevarata a ecumenismului

Scurtă cronologie a ecumenismului – cuvânt prezentat de ieromonah Spiridon la sinaxa ortodocșilor anti-ecumeniști de la Botoșani, 18.06.2017

  1. Considerații generale despre originile ecumenismului

Originile ecumenismului actual se pot regăsi la mijlocul secolului al XIX-lea în Anglia şi America, atunci când au început să se manifeste primele iniţiative de a uni diferitele confesiuni creştine, greşit autointitulate „biserici”. Astfel, s-au înfiinţat o serie de alianţe sau federaţii cu caracter interconfesional, care îşi propuneau rugăciuni în comun şi acţiuni filantropice. În 1844, la Londra, s-a înfiinţat YMCA (Asociaţia creştină a tinerilor), care în scurt timp s-a extins în toată lumea, având în 1952 patru milioane de membri organizaţi în zece mii de filiale.

În 1894 se organizează o ramură pentru femei a Asociaţiei creştine a tinerilor: YWCA (Uniunea tinerelor creştine). În 1895 ia naştere Federaţia universală a asociaţiilor creştine de studenţi. Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos, în cartea sa Ecumenismul fără mască, realizează o analiză a activităţii celor două organizaţii: YMCA şi YWCA, subliniind faptul că nu au avut nicio doctrină clar stabilită, ci o ideologie neclară, bazându-se pe „o teorie umanistă asupra lumii, în care nu se face referire nici la păcatul strămoşesc, nici la mântuirea sufletului”. Ele au cultivat „o întoarcere a omului spre trup, ajungându-se până la un cult adus trupului” sub masca promovării sănătăţii. Genul de educaţie promovată „favorizează o atitudine laxă faţă de păcat şi o ironizare a adevărului dogmatic al Bisericii Creştine. Acceptă filantropia ca pe o împărţire de bunuri materiale, dar nu în numele lui Hristos şi a Bisericii Sale”, astfel încât multe generaţii de tineri au crescut într-un fals creştinism. Mai mult, după cum este menţionat într-o publicaţie americană din 1971, în cadrul unor filiale ale YWCA din America şi Canada s-a promovat legalizarea consumului de marijuana, a avorturilor si a faptului că Numele Iisus Hristos să nu mai fie menţionat nicăieri.

Termenul „ecumenism” provine din grecescul oikoumene, ce are sensul de a locui, a popula. Ecumeni înseamnă „pământ populat, locuit, oicumena”. În vechime, Biserica lui Hristos numea prin oicumena pământul și locuitorii lui (Matei 24, 14; Luca 21, 25; Apocalipsa 3, 10, 12, 9). Adjectivul ecumenicînseamnă „universal, adică privitor la întregul pământ și populația lui”.  Termenul modern de „ecumenism” a fost inventat și folosit pentru prima dată de către pastorul metodist John Mott (1865-1955), la Conferinţa Misionară Mondială, desfăşurată la Edinburgh, Scoţia, în 1910, în cadrul căreia s-au pus bazele Mișcării ecumeniste. Este de subliniat faptul că pentru denumirea acestei Mișcări nu s-a folosit termenul latin occidental universalism, ci cuvântul grecesc oecumenicos (de unde și ecumenism), care este preluat din limbajul si gândirea ortodoxă dar căruia i se atribuie un alt sens. Scopul este de a masca intențiile ascunse ale Mișcării prin utilizarea acestui termen de origine ortodoxă și vizează posibila identificare a Sinoadelor Ecumenice cu Consiliul Ecumenic al „Bisericilor”, care s-ar putea autoproclama în viitor drept „Sinod ecumenic”.

  1. Forme de organizare a ecumenismului

În anul 1948 a fost constituit „Consiliul Mondial al Bisericilor” (World Coucil of Churches- WCC). În cadrul acestui organism toate organizațiile religioase membre sunt acceptate cu denumirea de „biserică” indiferent de doctrina lor, ceea ce crează de la început o mare confuzie și se sugerează nejustificat ideea unei uniformități religioase. Prima sa adunare generală, care a avut loc la Amsterdam, a reunit reprezentanții a 147  așa–zise biserici, între care se numărau și câțiva reprezentanți(din proprie inițiativă) ai unor Biserici Ortodoxe: Patriarhia de Constantinopol, Biserica Ciprului, Biserica Greciei. Tot atunci a fost ales primul secretar general al Consiliului, pastorul olandez Wilhem Adolf Visser’t Hooft.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Română  au aderat la „CMB” în anul 1961, participând de atunci la toate adunările sale generale, fără o catehizare prealabilă a preoților și poporului credincios și fără a exista o dezbatere publică pe această temă. În anul 2015, „CMB” număra peste 345 de  așa-zise biserici membre, din 110 țări și teritorii din lume.

  1. Ideologia Mișcării ecumeniste

Ideologia aflată în spatele Mișcării ecumeniste este erezia care susține că Biserica lui Hristos nu există în prezent și că  nimeni nu se află în posesia Adevărului deplin, iar Biserica se va constitui în viitor prin eforturile de unificare a așa ziselor biserici în cadrul Mișcării ecumeniste. Conform gândirii ecumeniste niciuna din biserici nu este Biserica lui Hristos cea adevărată, dar în acest caz nici din combinarea tuturor acestor biserici nu se va forma această adevărată Biserică. Iar dacă toate bisericile creștine, trebuie să se raporteze unele la altele pentru a se întregi reciproc, urmează consecința inevitabilă că trebuie să se unească și cu celelalte organizații religioase necreștine așa încât ecumenismul creștin  va sfârși într-o religie sincretistă universală.

Bazele teoretice ale ecumenismului sunt:

  • teoria unității pierdute a Bisericii care promovează erezia potrivit principiului inclusivității că întreaga omenire ar fi încorporată într-o „unitate nevăzută” a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând ca în cadrul „Consiliului Mondial al Bisericilor” să se înfăptuiască și o „unitate văzută” prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor). Dar învățătura ortodoxă spune că Unitatea Bisericii nu se poate pierde niciodată pentru că Hristos ca și Cap al Bisericii nu se desparte de Trupul lui, dar în schimb persoane izolate sau grupuri de persoane se pot despărți pe ei înșiși de Trupul Bisericii prin acceptarea ereziilor sau schismelor. Dar aceasta nu afectează nici unitatea, nici unicitatea și nici integritatea Bisericii. Teoria unității pierdute a Bisericii încalcă învățătura patristică care afirmă că ereticii nu sunt și nici nu pot fi numiți creștini din cauză că prin păcatul ereziei s-au despărțit pe ei înșiși de Dumnezeu.
  • teoria „ramurilor” care își are rădăcinile în protestantism și susține erezia că diferitele „confesiuni”, recunoscute ca „biserici”, sunt ramuri ale „Bisericii nevăzute” și toate acestea ar constitui Biserica cea adevărată ca și cum Hristos, Capul Bisericii ar putea avea mai multe trupuri;
  • teoria existenței harului în afara Bisericii celei una constituie erezia prin care se admit și eterodocșilor din afara Bisericii anumite taine sau unde de har în „tainele” lor. Dar erezia conține în sine hulă împotriva Duhului Sfânt și în acest caz nu poate coexista la un loc erezia și Harul. În conexiune cu teoria aceasta au fost dezvotate și alte teorii ca de exemplu:

1.teoria ecumenistă baptismală Prin aceasta se acceptă validitatea botezului heterodocșilor în afara Bisericii dar și faptul că săvârșirea botezului de către eretici invocând cele trei Persoane Treimice îl face pe cel botezat membru al Bisericii Adevărate lui Hristos, indiferent de dogmele pe care le crede;Canoanele Bisericii sancționează prin caterisire pe preotul care nu face deosebire între Sfintele Taine ortodoxe și așa zisele taine ale ereticilor

2.teoria succesiunii apostolice în afara Bisericii care susține că prin simplul act exterior al punerii mâinilor clericilor asupra candidaților la hirotonie permite recunoașterea pentru eterodocși a unei preoții valide;

Toate aceste teorii au dus la practicele de neacceptat și osândite de Sfintele Canoane și Sfinții Părinți ale rugăciunilor în comun la început, dar mai apoi al slujbelor în comun a diferitelor ierurgii sau Taine, mergând până la împărtășirea comună!

  • teoria „minimalismului dogmatic” este centrată pe erezia conform căreia dogmele se împart în principale și secundare, iar unirea dintre diferitele confesiuni necesită doar acordul cu privire la dogmele principale, concept denumit ca și credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelalte Dogme ale Bisericii, zise secundare. În documentul adunării WCC de la Lima 1982 sunt recunoscute și acceptate doar trei taine- botezul, Euharistia și ministeriul(slujirea clericală), iar celelalte 4 Sfinte Taine- mirungerea, cununia, spovedania și Sfântul Maslu sunt disprețuite și anulate, căzând sub anatema hotărârilor Sinodului VII Ecumenic .

 

Pe lângă teoriile eretice doctrinare de mai sus mai există și niște strategii greșite de ordin practic:

  • teoria „dialogului iubirii” promovat în Adunările Consiliului Mondial al Bisericilor sub forma unui limbaj ambiguu și duplicitar cu scopul egalizării tuturor religiilor care zic ecumeniștii că ar avea ca numitor comun pe „Duhul Sfânt. Prin aceasta se urmărește a se trece sub tăcere Adevărul evanghelic, abaterile de la credință ale ereticilor, cu motivația de a nu leza conștiița lor. În numele unei false iubiri, dar care este o înșelare, se săvârșește negocierea adevărurilor de credință, interpretând forțat și abuziv principiul  iconomiei care se știe că nu se poate aplica în chestiuni dogmatice.

 

  • teoria activismului social are consecințe dezastruoase în cadrul vieții bisericești, în erodarea conștiinței dogmatice ortodoxe; prin aceasta se dorește, în numele unor valori morale sau de altă natură, general acceptate, apropierea dintre membrii diferitelor confesiuni mai ales pe baza activităților practice, cu implicații sociale, realizate întotdeauna de către un grup mixt interconfesional: activități culturale, manifestări muzicale, excursii, tabere de vacanță, burse de studiu și schimburi de experiență, activități în privința protecției mediului înconjurător, mișcări pro-viață, asociații de caritate, grupuri și organizații neguvernamentale îndreptate împotriva depravării morale a societății și în special grupări „pentru pace” etc. Acolo unde există dezacorduri în privința principiilor generale de învățătură(dogme) nu pot avea loc acorduri în privința activităților practice a principiilor respective.
  1. Abateri de la eclesiologia ortodoxă. Scurt istoric al ecumenismului

Rătăcirile grave de la învățătura ortodoxă de credință se pot desprinde urmărind desfășurarea acțiunilor ecumeniste de a lungul timpului.

 1879 –Hotărârea Sinodului Patriarhiei Ecumenice, prin care se permite, ca, în lipsa preoţilor armeni şi din motive de iconomie, să li se administreze credincioşilor armeano-gregorieni de către preoţi ortodocşi Sfintele Taine Ortodoxe ale Botezului şi ale Nunţii, iar, în apropierea obştescului sfârşit, şi Sfânta Împărtăşanie, dar atenție credincioșii rămânând pe mai departe membri ai așa zisei biserici armeano-gregoriene.

1902 –Enciclica sinodală a patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului ridică pentru prima dată problema unirii cu celelalte „biserici” solicitând părerea celorlalte Biserici Ortodoxe locale, solicitare la care multe Biserici răspund favorabila.

1920 –Enciclica Patriarhiei Ecumenice către „venerabilele biserici creștine de pretutindeni”, pornind de la ideea că ,,diferenţele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea colaborării în vederea unirii”, le îndeamnă să se considere unele pe altele nu ca fiind „străine și în disensiune, ci înrudite și de aceeași familie în Hristos și de același trup și împreună-moștenitoare ale făgăduinței lui Dumnezeu în Hristos”. În plus, enciclica sugerează formarea unei „comunități a bisericilor” după modelul Ligii Națiunilor care cuprinde un program bine definit pentru a ajunge la unire, program ce consta în dialoguri şi conferinţe teologice, contacte regulate prin corespondenţă, relaţii cât mai strânse între reprezentanţii Bisericilor, ca şi între şcolile teologice, educarea în spirit ecumenist a credincioşilor de toate confesiunile. Dar aceste deziderate ecumeniștii au reușit să le pună în aplicare abia în 2016 în cadrul așa-zisului sfânt și mare sinod din Creta.

 1922, 24 ian.  Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi cu o lună înainte fusese sancționat canonic și depus din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în „bisericile” acestora).

  1. Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

 1923, Iunie. Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-ortodoxă” de la Constantinopol cu obiectivul de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea veșmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.Adevărata motivație a schimbării calendarului bisericesc nu era cauzată de chestiunile astronomice ci de a uniformiza calendarul liturgic ortodox cu calendarul apusean în vederea înlesnirii unirii Bisericii Ortodoxe cu celelalte așa-zise biserici.

1925, Londra. Şi mai caracteristică este hotărârea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, prezenţi la comemorarea Sinodului I Ecumenic, care a avut loc la Londra în 1925. Cu acest prilej, în frunte cu patriarhul Fotie al Alexandriei, ei au participat în ţinută liturgică, rostind Crezul şi alte rugăciuni, la o slujbă oficiată de ierarhia anglicană. Tot atunci, ei au acceptat în discuţii cu anglicanii ca, pretextând motive de iconomie, clericii ortodocşi şi cei anglicani să oficieze reciproc credincioşilor lor Sfintele Taine ale Botezului şi ale Nunţii, precum şi înmormântările.

1927 –Pe baza interpretării greșite a principiului „iconomiei”, patriarhul Serbiei, Dimitrie, a împărtăşit la Sfânta Liturghie 6 anglicani fără ca aceștia să aibă botezul ortodox. Deşi, întocmai ca şi în cazul intercomuniunii la nivelul ierurgiilor şi în cazul intercomuniunii la nivelul Sfintelor Taine, teologii, ierarhii şi sinoadele unor Biserici Ortodoxe, s-au pronunţat în mod principial că intercomuniunea nu trebuie admisă decât pe baza unităţii de credinţă. Asta înseamnă că ereticul se leapădă public de ereziile din trecut și mărturisește public solemn că acceptă întreaga învățătură ortodoxă. Tocmai acest principiu ortodox se încalcă prin activitățile ecumenismului.Biserica Ortodoxă Română hotărăște în privinţa relaţiilor cu anglicanii valabilitatea tainelor și intercomuniunea cu ei, prin aplicarea într-un spirit nou a tradiţionalei iconomii ortodoxe.

 1935, Iulie. Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare la Zürich, în Elveţia spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”.

1948- Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagora declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice”.

1948, Moscova. Patriarhia Moscovei a convocat în iulie 1948 conferința Bisericilor Ortodoxe autocefale cu scopul de a respinge oficial invitația de a participa la adunarea Generală din august 1948 de la Amsterdam când a și fost fondat Consiliul ecumenic. În cadrul consfătuirii s-au remarcat prelegerile Sfântului arhiepiscop Luca al Crimeei,  cât și a Sfântului Episcop Serafim Sobolev, care a calificat ecumenismul drept erezie împotriva dogmei despre una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, după cum mărturisim în simbolul credinței. Sfântul ierarh Serafim, cercetând succesiv aceste patru însușiri ale Bisericii, a arătat cum sunt denaturate de ecumenism cu scopul de a pune bazele unei noi „biserici ecumenice”, unde se vor reuni toți ereticii împreună cu falșii creștini ortodocși: „Ecumeniștii ortodocși falsifică Predania și Scripturile, încât nu mai poate fi recunoscut articolul nouă al Simbolului Credinței. În consecință, rezultă un amestec al adevărului cu minciuna, al ortodoxiei cu ereziile, ceea ce duce pe ecumeniștii ortodocși la o denaturare extremă a noțiunii adevărate de Biserică, și mai cu seamă pentru faptul că ei, fiind membri ai Bisericii ortodoxe, sunt în același timp și membri ai ‘bisericii ecumenice’, mai exact, ai unui soi de comunitate universală cu nenumăratele ramificații eretice. Ei ar fi trebuit să rețină pentru totdeauna cuvintele lui Hristos: ‘Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș.’ ” (Mat.18, 17)

În ciuda acestor mărturii individuale valoroase, rezoluția definitivă a conferinței din 1948 în problema ecumenismului a fost lipsită de un răspuns ortodox ferm și principial și s-a preferat o soluție de conjunctură, lăsând să se întrezărească posibilitatea recunoașterii ecumenismului în alte împrejurări.

1948, Amsterdam. Ia naștere așa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” („CMB”- World Council of Churches WCC ) ce cuprindea inițial 147 de „biserici”. Încă de la acea dată devin membre depline Bisericile Ortodoxe al Constantinopolului, Ciprului și Greciei.

1950, Toronto. S-a întocmit cu participarea ortodoxă, documentul numit “Biserica, bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor” care conține multe învățături eretice în raport cu dogma eclesiologică ortodoxă.

1954, Evanston. A II-a adunare generală a „CMB”. Delegații ortodocși au afirmat deschis că hotărârile adunării s-au abătut atât de mult de la învățătura noastră despre Biserică, încât nu au mai putut fi acceptate și altele. În schimb, au exprimat doctrina Bisericii ortodoxe în declarații separate arătând clar că ecleziologia ortodoxă diferă în esență foarte mult de ecleziologia protestantă, că este imposibil să scrie o declarație comună.

1961-La presiunea factorului politic comunist ierarhi aflați pe treptele cele mai înalte ale conducerii Bisericilor Ortodoxe locale din blocul socialist au aderat la „Consiliul Mondial al Bisericilor” fără o catehizare prealabilă și fără o consultare a preoților și a laicatului ortodox. Tot de la această dată s-au deschis dialoguri teologice bilaterale cu romano-catolicii papistași, cu monofiziții ș.a, dar rezultatele și evaluarea consecințelor acordurilor semnate nu au fost nici mediatizate, nici explicate preoților și credincioșilor. Falsele dialoguri ecumeniste cu celelalte confesiuni eretice întăresc învățătura greșită că Ortodoxia și celelalte pseudo-biserici și confesiuni sunt căi egale ce duc la mântuire .

1961, New Delhi. A IV-a adunare generală a „CMB”. Începând de la această dată, delegații ortodocși renunță de a mai face declarații separate față de declarațiile oficiale ale „CMB” cu toate că învățătura eclesiologică ecumenistă nu a realizat nici cea mai mică apropiere de învățătura ortodoxă. Cu alte cuvinte, delegații ortodocși își însușesc doctrina eclesiologică oficială a ecumenismului.

1961, 1963 Rhodos. Inaugurarea Conferințelor Panortodoxe presinodale.Conferința Panortodoxă recomandă intensificarea activității tuturor “bisericilor” la Mișcarea ecumenică care „își propune restaurarea unității văzute a Bisericii conform principiului de unitate în diversitate și în comuniune”, scopul ecumenismului fiind regăsirea unei „baze euharistice” a unității văzute.

 1964, 6 ian. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întâlnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

1964, Aarhus. Biserica Ortodoxă demarează dialogul bilateral neoficial cu anticalcedonienii la inițiativa, sub supravegherea și cu sprijinul economic al „CMB”. Declarația comună de la Aarhus stipulează printre altele: „Ne recunoaștem unii pe alții în aceeași credință ortodoxă a Bisericii. Cincisprezece veacuri de istorie nu ne-au despărțit de credința părinților noștri.” Aceste afirmații șocante încearcă să ne inducă ideea că ereticii monofiziți nu ar fi fost niciodată condamnați la un sinod ecumenic sau local.

 1965, 7 dec. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, papalitatea latină este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma cea veche şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei, dar se omite esențialul că ereticii papistași nu au făcut dovada lepădării lor de învățăturile eretice care au dus la despărțirea din trecut, ci au adăugat cu timpul și alte rătăciri care îi fac cu totul străini de Biserica Ortodoxă. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos au oprit pomenirea patriarhului Athenagora la sfintele Slujbe și Sfintele Taine.

1967, Nov. Pe fondul unor mișcări ample de protest motivate patristic și canonic, majoritatea monahilor Muntelui Athos s-au opus cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”.

1968-În Pastorala de Crăciun,Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos”: romano-catolicii şi ortodocşii, se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau al teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocși pomeniți în timpul Dumnezeieștii Liturghii).

 1971, Febr. Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a „bisericilor” lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

 1972, Iulie. Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.

Tot atunci, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte emite o enciclică de reluare a pomenirii liturgice a Patriarhului Ecumenic, deoarece „s-a stabilit un nou climat”. Totuşi, în septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe Patriarh: Esfigmenu, Karakalu, Simonospetra, Sf. Pavel, Xenofont, Grigoriu, Kostamonitu.

 1974, Martie. Patriarhul Ecumenic Dimitrie impune sancţiuni asupra a 13 preoți și monahi, pentru nepomenire liturgică, printre care: arhimandritul Athanasie (igumen la Esfigmenu), arhimandritul Evdochim (igumen la Xenofontos), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu şi arhimandritul Andrei de la Sf. Pavel.

1975, Creta. În cadrul Comisiei „Credință și Organizare” din cadrul „CMB” are loc așa numita consultație teologică ortodoxă al cărei raport stipulează: „Cât privește problema unirii general-creștine, la consultație s-a remarcat că, biserica ortodoxă nu pretinde ca ceilalți creștini să se convertească la Ortodoxie prin intrarea în Biserică Ortodoxă, ci face apel ca toate bisericile și tradițiile să-și aprofundeze cât mai mult posibil plenitudinea credinței apostolice.”

1975-Mărturisirea de la Tiatheira a mitropolitului grec Athenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, declară că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Se mai afirmă că: „ideea că masoneria e o religie, este una greşită”.

1975, Nairobi (Kenya). A V-a Adunare Generală a „CMB” cu tema „Bisericile locale și Biserica universală” subliniază că scopul conlucrării pe plan ecumenic vizează, în primul rând, integrarea progresivă a confesiunilor creștine în consensul ecumenic al Bisericii de totdeauna și de pretutindeni.

 1980, iunie, Atlanta, Georgia, S.U.A. Arhiepiscopul Iacov (Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud) slujeşte o slujbă ecumenică fără precedent, împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbiterieni, metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.

1982, Lima. Documentul BEM de la Lima care recunoaște tainele protestanților: botezul, euharistia, ministeriul (preoția). Dar respingând patru Sfinte Taine( mirungerea, spovedania, cununia și Maslul) se anulează inevitabil și primele trei Taine care sunt răstălmăcite în sens eretic.

 1983, iulie-aug. Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse de peste graniţe, la o adunare din Vancouver, (Canada), declară: „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ramuri, deosebite după credinţă şi felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci se va alcătui în viitor, când toate ramurile sau sectele sau denominaţiunile, şi chiar religiile, se vor uni într-un singur trup; şi care nu deosebesc preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau ţin erezia ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!”. Lipsește o expunere clară a ereziarhilor ecumeniști care ar trebui supuși anatemei.

1987, noiembrie. Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul său concelebrează la o misă romano-catolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu primeşte, totuşi, ostia romano-catolică.

1989, octombrie. Patriarhul Parthenie al Alexandriei declară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dumnezeu… un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc împotriva islamului sau a budhismului, nu mă găsesc în înţelegere cu Dumnezeu”. Aici se afirmă învățătura eretică că creștinii și mahomedanii se închină Aceluiași Dumnezeu.

1989, Texas. Conferința „CMB” întărește caracterul și finalitatea Mișcării ecumenice: „Mişcarea ecumenică are un caracter comprehensiv şi indivizibil. Există o singură Mişcare ecumenică, deschisă tuturor Bisericilor, încât nicio Biserică nu poate pretinde să fie considerată centrul acestei mişcări, care este mai mare decât orice Biserică luată individual şi care include toate Bisericile”.

1990 și 1993, Chambésy. Acceptarea ereziei monofizite

După așa-zisa întâlnire istorică de la Mănăstirea Anba Bishoy (Egipt) între 20-24 iunie 1989 unde a fost adoptată Prima Declaraţie Comună asupra hristologiei, adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Orientale” și s-a renunțat de ortodocșii ecumeniști la denumirea de „Bisericile necalcedoniene” fiind înlocuită cu „Bisericile Orientale Ortodoxe”, în 1990 la Chambésy se fac următorii pași către recunoașterea ereziei severiene potrivit căreia există o amestecare a firilor dumnezeiască și omenească într-o „fire compusă” în persoana Mântuitorului după întrupare. În Declarația comună se arată că ambele familii (ortodocșii și necalcedonienii) sunt de acord „că firile, cu lucrările și voințele lor proprii sunt unite în chip ipostatic și chip natural în mod neamestecat, nechimbat, neîmpărțit și nedespărțit și că ele se disting doar în gândire”. În Declarația a doua de la Chambésy (1990) se recomanda Bisericilor Ortodoxe necesitatea ridicării anatemelor și condamnărilor date împotriva tuturor Sinoadelor şi ereziarhilor monofiziți pe care i-au anatematisit Sfinții Părinți începând cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Dialogul ecumenist între ortodocși și monofiziți are ca scop recunoașterea bisericească reciprocă și împărtășirea în comun ca semne exterioare ale comuniunii, fără ca monofiziții să renunțe la ereziile lor.

1991, Camberra, (Australia). A VII-a Adunarea generală a „CMB”de la Camberra cu tema: „Vino, Duhule Sfinte, înnoiește toată creația” întărește viziunea ecumenistă asupra unei lucrări noi a Sf. Duh în epoca noastră și proclamă același duh prefăcut al păcii: „Bisericile de astăzi sunt chemate să-și mărturisească din nou credința lor, și să se pocăiască pentru momentele în care creștinii au rămas tăcuți în fața nedreptății sau a amenințărilor la adresa păcii”, certificând realitatea că orientarea adunărilor ecumeniste este în mare parte către problemele sociale și politice ale lumii, fără să aibă vreo învestire în acest sens.

1993, 17-24 iunie, Balamand (Liban). Oficializarea teoriei „ramurilor” prin introducerea termenului de „biserici surori”.   În cadrul acestui acord teologic între ortodocșii ecumeniști și papistași s-a acceptat că erezia papistașă este biserică-soră cu taine valide și succesiune apostolică. Se mai recunoaște în documentul respectiv că Biserica Universală, pe care noi o credem și o mărturisim a fi Biserica Ortodoxă, ar fi incompletă fără comuniunea cu așa-zisă biserică romano-catolică, făcând în mod viclean și nepotrivit analogia cu trupul omului care  nu este deplin decât având ambii plămâni, adică cele două biserici în viziune ecumenistă. Părinții aghioriți, autori ai Scrisorii Sfintei Chinotite împotriva acordului de la Balamand și a ereziei «bisericilor surori» au arătat că „actuala biserica romană este biserica inovaționismului și a măsluirii scrierilor Părinților Bisericii și a deformării Sfintelor Scripturi și a hotărărilor Sfintelor Sinoade. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul și infailibilitatea papală, harul creat etc. primesc amnistie, și este născocită o unire fără niciun acord în dogmă.”

1995, februarie, Patmos.  Din nefericire, întrunirea de la Patmos a constituit unul dintre una dintre puținile atitudini critice privitoare la dialogul ecumenist pentru că atunci poziţia patriarhilor ortodocşi a fost mai radicală, contestând admiterea homosexualităţii şi a lesbianismului ca orientări sexuale normale, care să fie tolerate de toți creștinii. Ca urmare a poziţiei Bisericii Ortodoxe exprimate la Patmos, Patriarhiile Georgiei şi Bulgariei s-au retras din „CMB” în 1997 şi respectiv 1998.

1995, 29 iunie.  Patriarhul Ecumenic Bartolomeu îl vizitează pe papa la Roma, şi „concelebrează o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte domul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte ostia binecuvântată de papă.

1998, 9 aprilie. Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei hotărăşte retragerea din Mişcarea ecumenică.

1998, aug.-sept., Harare (Zimbabwe). La ultima adunare generală a „CMB” a secolului trecut, cu tema: „Întoarceţi-vă la Dumnezeu. Bucuraţi-vă în speranţă” se acceptă o „Declaraţie  de orientare  generală a Consiliului pentru viitor” și se face un alt pas către promovarea dialogului ortodox-protestant prin crearea unei comisii speciale mixte.

1998, 30 august București Are loc a 12 a întrunire de rugăciune interreligioasă a comunității Sant’Egidio desfășurată sub numele „Pacea este Numele lui Dumnezeu”, la care au participat mulți ierarhi ortodocși români. În general prezența ierarhilor ortodocși la întrunirile comunității Sant’Egidio încă de la începuturi a fost o constantă.

1998, 8 octombrie Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei condamnă Acordurile de la Chambésy, Balamand, cel antiohian, folosirea de către Biserica Ortodoxă a Finlandei a Pascaliei pe stil nou, teoria ramurilor şi rugăciunile în comun cu eterodocşii şi se retrage din Mişcarea Ecumenică.

1998, 30 noiembrie, Fanar. În adresa patriarhului Bartolomeu către delegația papală se declară: „Aceia dintre strămoșii noștri, de la care am moștenit această scindare, au fost victimele nefericite ale șarpelui, care este originea a tot răul; ei se află acum în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător … Iar acești oameni, fiind cauza schismei, sunt acum în mâinile lui  Dumnezeu, Dreptul Judecător.” Patriarhul ecumenic se revoltă și se dezice de lupta ce dreaptă dusă de Sfinții Părinți în apărarea Ortodoxiei.

 2002, ianuarie, Assisi. Papa cheamă toate religiile lumii la Assisi spre a se ruga pentru pacea omenirii şi unire. Participă reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor ortodoxe, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au loc două liturghii ecumenice: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi include rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă înfăţişează unitatea creştină prin împărtăşirea dintr-un potir comun. Aici apare clar obiectivul ecumenismului de armonizare și unificare a creștinismului cu toate religiile păgâne.

2002-Este aprobat regulamentul privitor la rugăciunea comună „confesională” şi „interconfesională” la întâlnirile „Consiliului Mondial al Bisericilor” de către reprezentanţii Patriarhiei Ecumenice!

2006, februarie, Porto Alegre (Brazilia). Ortodocșii ecumeniști  cad de acord la cea de a X-a Adunare Generală a „CMB” că „fiecare biserică este sobornicească și nu doar în parte, este sobornicească, însă nu în deplinătatea ei și își împlinește sobornicitatea ori de câte ori se află în comuniune cu celelalte biserici”. („Textul despre eclesiologie”, paragraful 6) De asemenea, în acelaşi text a fost recunoscut calitatea de Biserică tuturor „bisericilor” eretice protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat că mulţimea cacodoxiilor şi rătăcirilor lor sunt „moduri diferite de exprimare ale aceleiaşi credinţe” şi „diversitate de harisme ale Duhului Sfânt”!

2006, 30 noiembrie. Papa Benedict al XVI-lea vizitează Constantinopolul şi participă la liturghia slujită de Patriarhul Bartolomeu stând pe un scaun arhieresc, îmbrăcat în veşminte liturgice, participă activ la Dumnezeiasca Liturghie în biserica patriarhală și este cinstit ca și cum ar fi  un episcop ortodox.

2007, 8–15 octombrie, Ravenna (Italia). „Referinţele Documentului de la Ravenna la credinţa apostolică, la Tainele de iniţiere, la Preoţie, la Euharistie şi la succesiunea apostolică se fac cu atâta naturaleţe pentru Biserica romano-catolică, încât cineva ar putea crede că Biserica romano-catolică în toate aceste puncte este ortodoxă. Din Documentul de la Ravenna transpare tendinţa de a înfrunta chestiunea primatului papal ca o normalizare a privilegiilor papale şi nu ca o problemă profund teologică care se referă la însăşi taina lui Hristos”. (arhim. Gheorghe Kapsanis, Stareţul Mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos)

2008, 6 ianuarie. Episcopul Sofronie al Oradiei (Patriarhia Română) concelebrează slujba Aghiazmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului.

2008, 25 mai. Într-un gest fără precedent şi care a şocat întreaga lume ortodoxă, Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului (Patriarhia Română) se împărtăşeşte în public într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor ortodoxe, după o lună şi jumătate Sinodul Bisericii Române a emis o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii Ortodoxe, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării, dar evită să arate că implicarea Bisericii Ortodoxe Române în mișcarea ecumenistă este adevărata cauza a derapajelor unor ierarhi ortodocși spre erezie și în același timp a evitat aplicarea unei sancțiuni canonice asupra Mitropolitului Banatului.

2013, Busan (Coreea de Sud). La cea de a X-a Adunare Generală a „CMB”, IPS Nifon al Târgoviștei, reprezentantul B.O.R. declară: „Unitatea Bisericii s-a pierdut și în forma sa actuală din moment ce este divizată, Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine. Toți oamenii sunt frați întru Hristos, Sfântul Botez creștin constituind doar o etapă superioară, mistică în cadrul rudeniei spirituale existente între aceștia”. Niciun ierarh din sinodul BOR nu a sesizat gravitatea afirmațiilor și nu a cerut explicații și cu atât mai puțin sancțiuni canonice așa cum s-ar fi cuvenit.

2014, mai, Ierusalim. Întâlnirea dintre Papa Francisc și Patriarhul ecumenic Bartolomeu. În declarația comună semnată de către cei doi se afirma „Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este o nouă și necesară etapă pe drumul unității către care numai Duhul Sfânt poate să ne conducă, cea a comuniunii într-o diversitate legitimă. […]  Deși conștienți că unitatea este manifestă în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea aproapelui, așteptăm cu nerăbdare acea zi în care, în sfârșit, vom împărtăși împreună Cina euharistică. ” Din nou se arată în mod grav și inacceptabil împăcarea între Biserica Ortodoxă și erezia papală fără nicio pocăință a acesteia din urmă.

2014, septembrie, Seul (Coreea de Sud). Summitul pentru Pace organizat de Alianța Mondială a Religiilor și de organizația „Cultura cerească, pacea mondială, restaurarea luminii”.  Reprezentanții principalelor religii ale lumii au semnat în cadrul unei ceremonii festive acordul pentru unitatea religiilor „ce constituie o promisiune inovatoare a religiilor de a se  uni în mod necondiționat și fără discriminări pentru a obține adevărata pace„. Acordul are următorul conținut: Ne angajăm în fața lui Dumnezeu, a tuturor oamenilor lumii și a avocaților păcii să devenim una sub Dumnezeu prin unitatea religiilor” . Practic acest acord e un pas foarte important pentru viitoarea unire în apostazie a tuturor religiilor într-o religie globală care va avea și un conducător unic, după cum arată profețiile apocaliptice.

2015, 10 septembrie, Fanar. În discursul său, patriarhul Bartolomeu afirmă faptul că opoziția față de planurile Patriarhiei Ecumenice pentru „unitate ecumenică” este diabolică. De fapt orice opoziție este diabolică, afirmă patriarhul, și cu adevărat defăimătoare, ceea ce correspunde exact cu opinia papismului, a „bisericii surori” a Fanarului. De aici se vede că cei mai fervenți susținători ai ecumenismului sunt de fapt cei mai înverșunați prigonitori ai ortodocșilor.

 2015, 25 septembrie, New York.  În cadrul vizitei papei la memorialul 11 septembrie are loc un serviciu interreligios la care participă și arhiepiscopul ortodox al Americii.

2016, 2-3 februarie.  În cadrul lucrărilor Soborului Bisericii Ortodoxe Ruse membrii sinodului arhieresc au arătat că în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încalcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a  Bisericii.Aceasta este o nouă biruință a ereticilor ecumeniști asupra cugetării ortodoxe a pleromei Bisericii pravoslavnice Ruse.

2016, 12 februarie, Havanna (Cuba). Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kiril al Moscovei din care spicuim: „Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină.” (1) „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (5) „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos.” (6) „Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor.” (12) Prin această declarație comună se urmărește acceptarea de către ortodocși a împăcării cu papistașii fără a li se cere niciun fel de pocăință. Tot atunci s-a exprimat ideea falsă că dacă toți martirii aparținând diferitelor „biserici” au suferit o persecuție din motive religioase înseamnă că toți au luptat și au mărturisit același adevăr. Aceasta este o necinstire a Sfinților Mărturisitori ai Ortodoxiei și o deturnare vicleană a sensului luptei și jertfei lor.

 2016, Aprilie, Lesbos. Declarația comuna a papei Francisc și a arhiepiscopului Ieronim al Atenei afirmă printre altele: „La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii.”

2016, 16-27 iunie, Kolimbari, Creta (Grecia) Desfășurarea sfântului și marelui sinod”. Prin documentele semnate  și aprobate de reprezentanții a zece Biserici locale au fost admise cununiile mixte între ortodocși și heterodocși cu încălcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii și tot cu această ocazie s-a acceptat denumirea istorică de „biserici” pentru eterodocși, deși acest lucru a fost condamnat cu sute de ani înainte la Sinodul Ortodox de la Ierusalim din 16 martie 1672 când a fost anatematisată Mărturisirea de credință a Patriarhului ecumenic Kiril Lukaris datorită influențelor calvino- reformate. Pseudo-sinodul din Creta impune erezia ecumenismului ca doctrină oficială a Bisericii si constituie o încununare a eforturilor de peste 100 de ani cu privire la participarea reprezentanților ortodocși la mișcarea ecumenistă.

2016, 15-21 septembrie, Chieti (Italia). În cadrul întâlnirii comisiei mixte de dialog între ortodocșii ecumeniști și papistași este recunoscut primatul papal de către reprezentanții ortodocși. De la întâlnire au lipsit reprezentanții Bisericii Bulgare.

 2016, Septembrie, Ierusalim. Festivalul Mekudeshet (termen ebraic cu referire la căsatorie, consacrare) adună laolaltă „cele trei mari religii monoteiste” – creștinismul, reprezentați de papistași, iudaismul și mahomedanismul – sub o nouă formă de întâlnire interreligioasă și spirituală: „Amen – O casă de rugăciune pentru toți credincioșii”, întâlnire în cadrul căreia cele trei credințe sunt chemate să dialogheze, studieze, cânte și să se roage împreună într-o singură casă de cult temporară. Organizarea festivalului este realizată de un grup din Israel ce se autointitulează: „The Borders Disolvers” activi în diferite domenii culturale cu scopul de a schimba realitatea de pe teren. Astfel unele titluri de pe internet vorbesc despre dizolvarea frontierelor și venerarea împreuna a aceluiași dumnezeu. Din nou se arată scopul ecumenismului de unire sincretistă a creștinismului cu religiile necreștine.

2017, mai.Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii afirmă : „Eu știu că aici sunt și creștini și musulmani; fiecare se adresează unuia și aceluiași Dumnezeu Creator și iată, în răspuns la aceasta, noi primim un ajutor dumnezeiesc real.”Aici apare ideea eretică conform căreia islamicii se închină la același Dumnezeu ca și creștinii.

2017, aprilie, Geneva. Patriarhul Bartolomeu recunoaște deschis care a fost scopul „sinodului” din Creta: „În cele din urmă, participarea ortodoxă în eforturile de reconciliere și unitate a creștinilor în sânul a ceea ce se numește „Mișcarea Ecumenică“, care până acum s-a bazat pe deciziile luate fie în mod individual de către Bisericile Autocefale, fie în cadrul Conferințelor pan-ortodoxe, a trebuit să fie ratificată pe cale sinodală, care este metoda autentică pentru a formula o poziție uniformă a Bisericii Ortodoxe. Noi, ortodocșii(a se înțelege ecumeniștii și cei aflați în comuniune cu ei), suntem ferm convinși că mișcarea ecumenică și Consiliul Mondial al Bisericilor au ca scop și ca motiv de existență îndeplinirea ultimei rugăciuni a Domnului, „ca toți să fie una“ (In. 17, 21) …” Prin aceasta se urmărește ștergerea diferențelor dintre Ortodoxie și erezie și apoi unirea tuturor în apostazie.

2017, 28 aprilie, Cairo. Rugăciunea ecumenistă la care participă papa Francisc, patriarhul ecumenic, patriarhul Alexandriei și întăi-stătătorii monofiziților.

Trebuie să facem precizarea că nu au fost cuprinse în enumerarea cronologică anterioară toate evenimentele mișcării ecumeniste, ci doar cele pe care le-am considerat cele mai importante.

Concluzii:

Din cele prezentate mai sus se vede clar că toate demersurile ecumeniste caută să convingă omenirea că la început toate pseudo-bisericile și confesiunile așa- zis creștine, iar pe urmă toate religiile sunt căi diferite, dar egale ca valoare care duc spre mântuire. Dar de aici se desprinde înfricoșătoarea hulă și erezie că Mântuitorul nu ar fi trebuit să Se întrupeze, că nu era necesar să se jertfească pe Cruce și nu  trebuia să înființeze o singură Biserică cu o unică Tradiție Apostolică, pentru al cărei Adevăr s-au nevoit și s-au jertfit toate cetele de Sfinți de 2000 de ani până astăzi. Ereticii ecumeniști oferă soluția înșelătoare a creării unei structuri religioase globale în care toți oamenii să trăiască în pace, armonie și fericire pământească indiferent de ce credință au, urmărind doar împlinirea unor idealuri umaniste, dar care nu au nicio legătură cu învățătura și viața Adevăratei Biserici.

Noi, preoții de aici și poporul creștin-ortodox pe care îl reprezentăm și care am oprit pomenirea ierarhilor semnatari ai documentelor din Creta și a celorlalți ierarhi care susțin tacit acele documente, mărturisim că nu vom accepta niciodată erezia ecumenismului, fiind conștienți că numai în acest fel vom rămâne statornici în Biserica lui Hristos, adică în Adevăr.

de ieromonah Ioan Chițu în colaborare cu ieromonah Spiridon Roșu

Publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante | 1 comentariu

Amenintari si insulte foarte grave primite de parintele Ioan Ungureanu de la preoti eretici

Mihai-Silviu Chirila:

În seara zilei de 16 iunie, câțiva tineri au împărțit la Mănăstirea Zosin, din apropierea Municipiului Botoșani, un material promoțional ce conținea o invitație adresată tuturor celor interesați de a participa la Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt comuniunea cu ierarhii adepți ai sinodului din Creta, care se va desfășura mâine, duminică 18 iunie, la Pensiunea Casa Lux din Botoșani. Tinerii au lipit două afișe pe poarta mănăstirii și unul în spațiul public și au împărțit câteva foi volante cu aceeași invitație celor ce veneau la Sfântul Maslu. Nu s-a produs nicio necuviință, niciun abuz.

La ora 01.40, în această dimineață, de pe numărul de telefon al starețului Mănăstirii Zosin, arhimandrit Teodosie Pleșca, i-a fost trimis părintelui Ioan Ungureanu următorul sms:

Ne permitem să publicăm și dovada că mesajul a fost trimis de pe numărul de telefon al părintelui stareț, deoarece numărul preacuvioșiei sale este făcut public pe pagina oficială de internet a Mănăstirii: https://zosin.mmb.ro/contact, creată de instituțiile media ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Canonul 1 al sinodului Gangra spune: “Dacă cineva ar defăima nunta, și pe ceea ce se culcă cu bărbatul său, credincioasă fiind și evlavioasă, ar urgisi-o și ar defăima-o, ca și cum nu ar putea în împărăția cea cerească, să fie anatema”. Tâlcuirea spune: “Părinții condamnă învățătura greșită a lui Eustațiu despre căsătorie, care consideră căsătoria ca pe o iscodire diavolească, anatemizându-i pe cei ce împărtășeau această credință”.

Canonul 51 apostolic: “Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul (cinul) preoțesc, se ține departe (s-ar abține) de nuntă și de cărnuri și de vinuri, nu din înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea că toate sunt foarte bune și că bărbat și femeie l-a făcut Dumnezeu pe om, ci hulind, ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească și să se îndrepteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea și laicul”.

Articolul 206 Noul Cod Penal: “Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării”.

Canonul 27 apostolic(Clericii care lovesc se caterisesc)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară şi pă­timind nu ameninţă (I Petru 2, 23).

(9 sin. I-Il)

CANONUL 56 apostolic (DEFĂIMAREA PREOTULUI ŞI A DIACONULUI)

Dacă vreun cleric ar ocărî pe presbiter sau pe diacon, să se afurisească.

(18 sin. I ec; 7 Trul.; 21 Laod.; 39 Vasile cel Mare)

Nota noastra:

Vedeti si:

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/02/19/fiul-unui-fost-protopop-de-radauti-si-slugile-lui-necula-hartuiesc-niste-crestini-participanti-la-conferinta-de-la-radauti/

 Observam ca nu este singurul caz in care preoti sau credinciosi au fost amenintati cu bataia sau cu moartea de catre pomenitori. Si la Radauti in aceasta iarna niste credinciosi au fost amenintati de catre preotul IONEL MALOS protejatul staretului MELCHISEDEC DE LA PUTNA. In acest caz in loc ca protopopul sa ii faca o plangere catre consistoriu  si sa ia masuri canonice, protopopul de Radauti PETRU LUPASTEAN i-a luat apararea acestui preot eretic Malos si i-a mustrat pe cei care au indraznit sa imparta pliante cu invataturi din Sfintii Parinti. Trebuie facuta plangere penala impotriva acestor indivizi care poarta spre rusine haina monahala sau a preotiei. Poate se vor autosesiza autoritatile,  ca din ce stim , nu traim intr-o tara bananiera in care unii ameninta cu moartea si nimeni nu le face nimic. 

SA LE FIE RUSINE ACESTOR PREOTI PROPOVADUITORI A EREZIEI FIINDCA EI ADUC TULBURARE IN TOATA TARA SI NU NOI.

Publicat în Evenimente cotidiene importante | Lasă un comentariu

Duminica ,18 iunie 2017 , la Botosani : SINAXA NATIONALA a clericilor, monahilor si credinciosilor ortodoxi antiecumenisti

Nota redactiei: Pana in prezent o parte dintre ecumenisti s-au tot plans ca nu stiu mai nimic despre ecumenism si de legiferarea din Creta. Acum au o alta ocazie, pe langa multe ocazii care au fost pana in prezent, sa afle ce este ecumenismul si de ce nu mai este bine a merge la bisericile pomenitorilor. Dar deja multi se scuza si zic ca a fost anuntata prea tarziu. Desi aceasta sinaxa a fost anuntata de mai bine de o luna, doar ca  nu se stia data exacta, multi cauta pretext ca sa nu participe.

Duminică, 18 iunie 2017, se va desfășura, în Municipiul Botoșani, Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși care au întrerupt comuniunea cu ierarhii eretici , având ca temă de dezbatere Mărturisirea Dreptei Credințe împotriva ecumenismului promovat de pseudosinodul din Creta.

Evenimentul se va desfășura începând cu orele 14.00, la Pensiunea Casa Lux Botoșani., situată pe Calea Națională, nr. 167, între stațiile Petrom și Rompetrol, și va fi prefațat de participarea, de dimineață, începând cu ora 9.00, la Sfânta Liturghie în Parohia “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, situată la 8 kilometri de Botoșani, la ieșirea înspre Iași.

Sinaxa va debuta prin rostirea câtorva cuvinte de salut din partea:

  • Părinților aghioriți care au întrerupt pomenirea ierarhului (Gheron Sava Lavriotul).
  • Sinaxei Creștinilor Ortodocși din Creta(domnul Giorgios Vlamakis, președintele Sinaxei).
  • unui grup de preoți nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova, Patriarhia Rusă (părintele Gheorghe Corcescu).
  • unor credincioși din Diaspora română (doamna Daniela Gherasim).

Va urma prezentarea următoarelor referate:

  • Abaterile neortodoxe care au precedat sinodul din Creta. Scurtă cronologie a ecumenismului(ieromonah Ioan Chițu)
  • Influența mentalității ecumeniste asupra etosului creștin în Biserica Ortodoxă Română(pr. dr. Ciprian Staicu)
  • Considerații teologice cu privire la caracterul eretic al pseudosinodului din Creta(preot Claudiu Buză)
  • Întreruperea pomenirii, măsură eficientă contra ereziei. Considerații de ordin canonic(teolog Mihai-Silviu Chirilă)

Se va da citire unei rezoluții a sinaxei, care va fi semnată de către toți participanții care sunt de acord cu aceasta. Când se va încheia strângerea de adeziuni, rezoluția va fi depusă la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a participa la semnarea acestei rezoluții, este necesar un act de identitate.

Facilități de cazare pentru cei veniți de departe:

  • În jur de 250 de locuri de cazare, la prețuri cuprinse între 50-60 RON pe noapte de persoană sau 30 RON pentru camere cu mai multe paturi, se pot rezerva la numerele de telefon0752093175 și 0752759834.
  • Pentru cei care au persoane cunoscute în zona Botoșani, Suceava, Neamț, se pot aranja facilități de cazare în casele acestora.

Indicații referitoare la traseu:

Pentru cei ce vin din Moldova sau din sudul țării, recomandăm ruta care trece prinRoman (sau Târgu Neamț) – Fălticeni – Suceava – Botoșani. Drumul este bun și bine marcat, încât se poate ajunge fără peripeții. La Suceava se merge prin centrul orașului, pe lângă Catedrala Sfântului Ioan cel Nou, prin Burdujeni, spre Salcea, apoi spre Botoșani, pe un drum foarte bun și bine marcat.

La Schit Orășeni se ajunge din Botoșani astfel: la sensul giratoriu de la ieșirea din Botoșani către Iași se face la dreapta către Vorona-Liteni. După localitățile Orășeni-Deal și Orășeni-Vale, parcurgându-se 7-8 km, pe stânga urmează o pădure și un sat cu o troiță la intrarea sa, iar pe un indicator pe stânga, în panta urcușului, scrie “Schit Orășeni”.

De la intrarea în sat, biserica se află, conform indicatoarelor, lângă școală. Cine vine dinspre Târgu Frumos-Hârlău, când va ajunge să vadă indicatorul “Botoșani”, va face, în acel sens giratoriu, la stânga, spre direcția Vorona-Liteni.

Publicat în Evenimente cotidiene importante | Lasă un comentariu

CELE TREI TREPTE SPRE IAD – Acordarea unui număr personal – CNP, buletinul cu CIP și acceptarea pecetluirii

Din cartea Taina Faradelegii care se lucreaza acum,

Cele 3 trepte spre iad:

  • Prima: Acordarea unui număr personal, CNP, care este înregistrat în calculator și urmează a fi folosit în toate domeniile vieții. Se face cu scopul de a șterge pentru totdeauna, numele personal al creștinului din Cartea Vieții, despre care ne vorbește Apocalipsa. Subliniem : numărul se atribuie în mod special, în locul numelui dat omului de la Dumnezeu. Pentru un astfel de om nu poți să te rogi, nu poți să îl scrii la pomelnic, cerând ajutor de la Dumnezeu, deoarece el singur a șters numele dat lui de la Dumnezeu și scris în Cartea Vieții.
  • „Și i se vor închina ei toți cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului celui înjunghiat. Dacă are cineva urechi, să audă” (Apocalipsa 13, 8-9).

  • A doua: Odată cu primirea buletinului, omul se lipsește pe sine de Pâinea Vieții lui Hristos Dumnezeu, și primește pâinea de la cel viclean, maimuța lui Dumnezeu. Pentru toți credincioșii, pâinea este noțiune sfântă, legată nemijlocit de Mântuitorul, Carele S-a numit pe Sine Pâinea Vieții.

  • Și în sfârșit a treia : Prin acceptarea pecetluirii, pe de o parte limbajul natal, comunicarea cu Dumnezeu, va fi întrerupt, iar pe de alta omul va fi conectat la limbajul tatălui minciunii, prin intermediul microcipului introdus sub piele, după care nefericiții oameni vor fi transformați în mecanisme teleghidate, tehnopurtători ai harului negru, energia atotvizatoare a lui Lucifer.

Profesor Dr. Gheoghe Emeliananko, Petersburg 2000

Cititi si:

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/02/07/despre-cnp-si-documente-plastifiate/

 

Publicat în Acte Biometrice | Lasă un comentariu

Minunile lui Antihrist vor fi primite de marea majoritate a oamenilor fara impotrivire

Sfântul Ignatie Briancianinov.

„Semnele lui Antihrist vor completa lucrările purtării lui viclean meșteșugite, ele vor vâna spre urmarea lui pe cei mai mulți oameni.

Potrivnicii lui Antihrist vor fi socotiți făcători de tulburare, vrăjmași ai binelui obștesc și ai rânduielii sociale, vor fi supuși prigoanei pe față și într-ascuns, vor fi supuși la cazne și pedepse.

Duhurile viclene, răspândite prin lume,vor stârni în oameni o părere de obște cât se poate de înaltă despre Antihrist, un entuziasm general, o atracție de nebiruit către el.

În multe trăsături a zugrăvit Scriptura greutatea celei din urmă prigoane asupra creștinismului și încrâncenarea prigonitorului. Drept trăsătură hotărâtoare și definitorie slujește numele care este dat de către Scriptură acestui om cumplit: el este numit <fiară>. (…)

Pentru sfinții lui Dumnezeu va veni o încercare cumplită, viclenia, fățărnicia, minunile prigonitorului se vor sili să-i amăgească și să-i înșele; prigoanele și strâmtorările rafinate, calculate și disimulate cu o vicleană inventivitate, puterea nelimitată a prigonitorului îi vor pune într-o situație cât se poate de grea; micul lor număr va părea nimic în fața întregii omeniri, și pe seama părerii lor se va pune o deosebită neputință, disprețul obștesc, ura obștească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor deveni soarta lor.

Numai printr-o osebită împreună-lucrare a Harului Dumnezeiesc, sub călăuzirea lui, aleșii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi vrăjmașului lui Dumnezeu, vor putea mărturisi înaintea lui și a tuturor oamenilor pe Domnul Iisus.”

p 276
din cartea PREDICI

Editura sophia 2008.
„Înfricoșătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoașteri de Dumnezeu; ea primește lucrurile diavolului drept lucruri ale lui Dumnezeu. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când creștinismul, cunoașterea duhovnicească și dreapta socotință se vor împuțina cum nu se poate mai mult între oameni, <căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.>

Mai ales Antihrist însuși va izvorâ minuni cu îmbelșugare, uimind și satisfăcând prin ele cugetarea trupească și neștiința, el le va da <semnul din cer> pe care aceștia îl așteaptă și de care însetează.

<Iar venirea aceluia (grăiește sfântul Apostol Pavel) va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.>

Neștiința și cugetarea trupească, văzând acele minuni, nu vor sta câtuși de puțin să chibzuiască; le vor primi fără întârziere, potrivit înrudirii duhului propiu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti și mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui Dumnezeu. Antihrist va fi primit foarte grabnic, fără chibzuință.

Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop bun, rațional, nici un înțeles bine hotărnicit, că ele sunt străine de adevăr, sunt preapline de minciună, sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă, fără noimă, care se străduiește să uluiască, să-i aducă pe oameni într-o stare de nedumerire și uitare de sine, să-i amăgească, să-i înșele, să îi atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deșarte, prostești.
Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire și cu entuziasm de către cei apostaziați de la creștinism, de către vrăjmașii adevărului, vrăjmașii lui Dumnezeu; aceștia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe față, cu lucru, a trimisului și uneltei satanei, a învățăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtășire după duh cu satana. Este vrednic de luare-aminte și tânguire faptul că minunile și lucrările lui Antihrist vor pune în încurcătură pe însăși aleșii lui Dumnezeu.”

p 274
din cartea PREDICI
Editura sophia 2008

Publicat în Inselari contemporane | Lasă un comentariu

Sfinții Părinți despre pericolul împărtășirii dese a omului nedespătimit contemporan

Sfântul Simeon Evlaviosul

Părinte duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, spunea că: „Să te păzeşti să primeşti Sfânta Împărtăşanie, având ceva împotriva cuiva, fie chiar cea mai mică ispită a vreunui gând, până ce nu dobândeşti împăcarea cu fapta. Dar şi aceasta o vei învăţa din rugăciune.”

Sfântul Si­meon Noul Teolog:

„Dacă nimeni nu este fără de păcat, chiar numai o zi de ar fi viaţa lui, şi dacă nimeni nu poate avea inima cu­rată, prea limpede este că nici fără pocăinţă şi fără lacrimi nu trebuie să treacă nici o zi din viaţa omului. Dacă n-are lacrimi, măcar este dator să le caute din toată puterea şi din tot sufletul. Altfel nu poate să fie fără de păcat şi cu inima curată. Dacă cineva, ştiindu-şi mulţimea păcatelor şi greutatea greşelilor, nu voieşte să se culce pe jos, să privegheze şi să-şi vindece rănile poftei sale pătimaşe şi ale cugetelor care îl duc la ne­simţire, care s-au împuţit şi au putrezit din lenevirea şi neplecarea lui, ceea ce este o mare nebunie, cum se va cutremura el de osânda şi de judecata cea aşteptată de cei păcătoşi, şi cum va plânge întru durerea ini­mii sale?

Dacă nu voieşte omul să rabde, oste­nindu-se şi gârbovindu-se până la sfârşit, să umble ziua şi noaptea, mâhnindu-se şi necăjindu-se, să se smerească în toate, să răc­nească întru suspinarea inimii lui, făcându-se ca o pasăre singuratică pe acoperişuri, să se asemene cu pelicanul din pustie, să devină cu aşezarea sufletului străin faţă de toţi cei din mănăstire şi din lume, fără în­drăzneală faţă de cei mari şi de cei mici, să se ostenească cu suspin, să mănânce cenuşă cu pâinea şi cu băutura sa, s-o amestece cu plângerea, cum va putea o, fraţilor, vreo­dată, în fiecare noapte să-şi spele patul şi aşternutul să-l ude cu lacrimi? Cu adevărat, nicidecum! Şi nu numai că nu va vedea la sine niciodată lacrimi, dar nici în vremea ru­găciunii nu le va afla, nici loc nu va putea să gătească Domnului, nici sălăşluire vrednică Dumnezeului lui Iacov, Care este Hristos Domnul, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru.

Şi dacă pe acestea nu le va face bine, adică nu se va cumineca cu lacrimi şi cu vrednicie, apoi nu va primi în sine pe Îm­păratul şi Dumnezeu, chiar dacă şi numai o dată pe an ar face acest lucru. Că Sfintele se cade totdeauna să fie [date] numai celor Sfinţi. Aceste cuvinte: Sfintele Sfinţilor, unii le propovăduiesc şi le strigă tare, şi o, măcar de le-ar auzi şi ei, iar alţii când le aud zic: Ce? Cel ce nu este sfânt este şi nevrednic? Da, nevrednic, cel ce nu-şi mărturiseşte totdeauna cele ascunse ale inimii sale, cel ce nu face pocăinţă adevă­rată pentru ele şi pentru cele greşite din neştiinţă, cel ce nu plânge de-a pururi şi nu se mâhneşte şi nu face cu râvnă cele zise mai sus, acela nu este vrednic.

Iar cel ce face toate acestea este foarte vrednic să se împărtăşească cu Dumneze­ieştile Taine, nu numai la praznice, ci şi în fiecare zi, şi îndrăznesc să zic chiar de la începutul pocăinţei şi al întoarcerii sale. Pentru că cel ce face acestea până la sfârşi­tul vieţii sale, trăind în smerenie şi cu inima frântă, este iertat. Dacă aşa este şi aşa face, se luminează la suflet în fiecare zi, cu ajutorul Sfintelor Taine, şi, în scurtă vreme, ajunge la desăvârşită curăţenie şi sfinţenie. Altfel nu este cu putinţă a spăla şi a curăţa vasul nos­tru cel întinat şi casa noastră cea pângărită.”

Sfântului Paisie de la Neamţ (Velicicovski)

Când monahii de sub povăţuirea sa ajunseseră la înalte măsuri duhovniceşti şi se împărtăşeau lunar (doar bătrânii, bolnavii şi schimonahii mai des), toţi trebuiau să se spovedească zilnic, deci spovedania preceda de fiecare dată împărtăşirea.

Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului care cer oprirea de la Sfânta Împărtăşanie pentru următoarele păcate: „trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie, etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi le¬nevirea spre faptele cele bune.”

Avva Filimon ce a trăit probabil în veacul al VII-lea:

„Învrednicit de multă vreme de treapta preoţească şi ajuns la cele cereşti prin vieţuire şi cunoştinţă, fugea aşa de mult de povara dumnezeieştilor slujbe, încât în cele mai multe din timpurile nevoinţelor sale aproape că nu primea să se apropie de sfânta masă. Ba, vieţuind cu atâta curăţie, nici împărtăşirea de dumnezeieştile Taine nu o primea când avea întâlnire cu oa¬menii, măcar că nu spunea nimic pământesc, ci primea întâlnirea pentru folosul celor ce o cereau. Iar când voia să se împărtăşească de dumnezeieştile Taine, cerea îndurarea lui Dumnezeu prin rugăciuni, psalmodii şi măr¬turisiri. Căci se cutremura de glasul preotului când rostea şi zicea: «Sfintele Sfinţilor».

Fiindcă zicea că toată biserica se umple de Sfinţii Îngeri şi însuşi Împăratul Puterilor săvârşeşte tainic cele sfinte şi se preface în inimile noastre în trup şi sânge. De aceea zicea că trebuie să devenim curaţi şi oarecum afară de trup, şi aşa să îndrăznim a ne apropia, fără nici o îndoială şi ezitare, de preacuratele lui Hristos Taine, ca să ne facem părtaşi de luminarea din ele. Căci mulţi dintre Sfinţii Părinţi au văzut pe îngeri stând de pază în jurul lor. De aceea se şi păzeau în tăcere, nevorbind cu nimenea.”

Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt neapărat necesare: una curățește, cealaltă este baia, plasturele și hrana. Trebuie să ne împărtășim în toate cele patru posturi. Și mai putem adăuga, în Postul Mare și cel al Nașterii Domnului să ne împărtășim de două ori… Şi mai putem adăuga, dar nu prea mult, ca să nu devenim neglijenți față de împărtășanie.ˮ

Sfânta Împărtășanie își arată puterea nu datorită vredniciei noastre, ci datorită bunătății lui Dumnezeu. Iar pregătirea pentru împărtășirea cu vrednicie este spovedania păcatelor cu hotărârea fermă de a nu ceda păcatului și de a nu omite nimic bun care trebuie făcut. Fermitatea și râvna aceasta sunt rădăcina și temelia vieții. Când ele există, casa pentru Domnul este pregatită. Ca să nu fie spre păcat (Sfânta Împărtășanie), trebuie să curățim păcatele prin pocăință și, apropiindu-ne, să ne apropiem cu credință și cu frică, cu zdrobire de inimă, fără să visăm la vreo superioritate față de ceilalți care nu se împărtășesc, ci întotdeauna să avem sentimentul smereniei și al umilinței. Principalul este să avem dorința și râvna de a face pe plac lui Dumnezeu, nu nouă. Căci, și atunci când facem bine, tot nouă ne putem face pe plac. Ceea ce vi se întâmplă în timpul postului dinaintea împărtășaniei… frica, neliniștea… trebuie să spunem că vin de la vrăjmasul. El, probabil, se agită în jurul vostru. Spovedania, însă, și împărtășania îl ard și îl gonesc. De aceea el, prevăzând acest lucru, stârnește neliniștea. Osteniți-vă să nu vă abateți de la pomenirea lui Dumnezeu, nici de la pomenirea morții… Ele nu numai în timpul postului, ci oricând îl gonesc pe vrăjmasul și îl ard și nu îi dau voie să se apropie de voi. Singuri vedeți cât de mântuitor este pentru voi postul dinaintea împărtășaniei… Şi tot singuri vă puteți hotărî să postiți mai des. Străduiți-vă să duceți postul până acolo încât să vă mulțumească. Chiar dacă am spus „mai des”, nu trebuie neapărat să înmulțiți, deoarece frecvența aceasta anulează o mare parte din evlavia față de cel mai important lucru… Mă refer la post și împărtășanie. Dupa cât se pare, v-am scris că este de ajuns să postiți și să vă împărtășiți în fiecare post mare din cele patru.ˮ

Sfântul Iustin Popovici

Sfântul Iustin Popovici arată că deasa împărtășanie este tot o manifestare a ecumenismului. Sfântul Iustin Popovici este împotriva desei împărtășiri​

Iată câteva citate din cartea „Omul și Dumnezeul-Om” și dintr-un interviu al sau pe aceasta tema prezentat in cartea PELERINAJ LA LOCURILE SFINTE.

„Omului îi revine să caute, iar lui Hristos să dea puterile [energiile] trebuitoare. Numai în acest fel se săvârșește lucrarea desăvârșirii evanghelice divino-umane a omului. Lucrul acesta se face întotdeauna după o simetrie divino-umană, ca să nu se întîmple una din două: nici omul să nu devină robot, nici Dumnezeu să ajungă de prisos.”

„Sunt împotriva desei împărtășiri din Sfântul Munte!” (citat al Arhimandritului Iustin Popovici din cartea PELERINAJ LA LOCURILE SFINTE)

„Într-adevăr, omul ar deveni un automat dacă puterile harului lui Hristos ar lucra desăvârșirea și mântuirea lui fără participarea voinței lui și fără luptă; iar Dumnezeu ar fi de prisos dacă omul ar urmări desăvârșirea și mântuirea lui numai prin ostenelile lui proprii, fără participarea puterilor harului lui Hristos. Această asceză divino-umană a desăvârșirii omului este o luptă continuă împotriva păcatului, împotriva ispitelor și a patimilor, împotriva duhurilor celor necurate. În lupta aceasta destinul învinge întotdeauna dacă folosește puterile pe care i le procură Iisus. Și el se luptă aducând tot sufletul lui și toată voința lui. El se oferă pe sine ca luptător, iar armele le ia de la Hristsos.”

Sfântul Gheorghe de la Cenica

„Vă indemn ca să nu vă treacă nici o lună nefiind împărtășiți cu dumnezeieștile Taine, ci toți de obște să vă cuminecați de 12 ori pe an, afara de alte neocolite pricini. Pentru că deși se află în Scripturi pe alocuri mari sloboziri si pe alocuri strașnice infrânări, unii adică mai adeseori pricestuindu-se (impărtășindu-se), iar alții și foarte tîrziu cu anii, să nu vă abateți alegînd din cele peste măsura voastră, nici a vă pune soarta cu cei de-a pururea vrednici împărtășirii sau și prea întîrzierii, ci precum și de multe ori v-am spus, păziți calea de mijloc , împlinind după puterea voastră pregătirile cuviincioase, și, măcar 3 zile pe rînd postindu-vă, să vă lipiți a lua prin cucernicie curățitoarele Taine de la cinstitul preot , care de neoprit strigă, grăind:

Cu frică de Dumnezeu, cu credință si cu dragoste să vă apropiați

(la pagina 84 din cartea Viețile, povățuiri și testament de stareții Gheorghe și Calinic de la Cenica)

Publicat în Impartasania cu pacate opritoare | Lasă un comentariu

PREDICA IEROMONAHULUI SPIRIDON LA PRAZNICUL SFINTEI TREIMI – SCHITUL RĂDENI

Publicat în Sfaturi folositoare | Lasă un comentariu

Să fugim de toate înşelările ca să ne putem mântui! Despre înșelarea împărtășirii celor cu păcate opritoare și despre Ieroschimonahul Nil Dorobanțu care a scris hule la adresa Duhului Sfânt! – de Ieromonah Teodor Popovici

”Mare pericol este pentru mulţi dintre noi, cei care trăim în vremurile acestea, ca nu cumva să ne lăsăm prinşi de vreuna din capcanele diavolului, căci potrivit Sfintelor Scripturi “cine va păzi toată Legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile. Căci Cel ce a zis :« Să nu săvârşeşti adulter », a zis şi « Să nu ucizi». Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege”(Iacob 2, 10-11).

Iar preoţilor nu le va folosi cu nimic faptul că şi-au apărat credincioşii de unele capcane, dar i-au lăsat pradă unei singure rătăciri. Căci iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în “Lumina Sfintelor Scripturi” – Antologie tematică, volumul II, editura Anestis,  2008, la pagina 646: ”Ce folos are preotul dacă se luptă bine cu păgânii, dar iudeii jefuiesc turma? Ce folos are preotul dacă-i biruie şi pe păgâni şi pe iudei, dar maniheii îi răpesc oile? Ce folos are preotul dacă, după ce îi doboară la pământ pe manihei, îi sfâşie oile duşmanii dinăuntru, care strecoară în sufletele credincioşilor credinţa că oamenii sunt supuşi destinului? Dar pentru ce să înşir toate rătăcirile diavolului? Dacă păstorul nu ştie să combată bine toate aceste rătăciri diavoleşti, lupul poate mânca cu o singură rătăcire cele mai multe oi”.

Aşadar, potrivit Sfintelor Scripturi şi Sfinţilor Părinţi, ne putem pierde mântuirea, chiar dacă luptăm cu toată puterea împotriva ereziei ecumenismului de exemplu, dacă, în acelaşi timp, ne lăsăm prinşi de o altă capcană a diavolului.

Despre o capcană frecventă a zilelor noastre vreau să vă vorbesc acum: despre practica împărtăşirii cu păcate opritoare şi asta chiar foarte des.

Un exponent al acestei practici a fost ieroschimonahul Nil Dorobanţu (1920-1977), faţă de care unii preoţi şi mireni au mare evlavie. Referindu-ne numai la una din cărţile sale, “Tâlcuiri la Canoane”, volumul I, editura Floare de april, 2016, vom arăta cât de tare  a fost prins părintele Nil Dorobanțu în această capcană a diavolului. În această carte, ca de altfel şi în alte scrieri ale sale, acesta face o pledoarie pentru împărtăşirea tuturor, indiferent ce păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie ar avea creştinii. Părintele Nil Dorobanţu contrazice în chip strigător la cer majoritatea canoanele Sfinţilor Părinţi pe care le găsim în “Pidalion”, editura Credința strămoșească, 2007. Trebuie să înţelegem că cel ce contrazice canoanele  aduce hulă Sfântului Duh!

Astfel la pagina 21 a cărţii sale, părintele  Nil Dorobanţu spune că atât femeia în perioada menstruaţiei cât şi orice fecioara, bolnavă, copil sau bătrână se poate împărtăşi, fără a face vreo diferenţiere sau precizare cu privire la pricini opritoare: ”Dacă înainte se cumineca femeia şi la curăţie şi la sânge, apoi cu cât mai mult monahiile şi fecioarele, bolnavele, copiii şi bătrânele”. Prin această afirmaţie sunt contrazise canoanele Sfântului Dionisie al Alexandriei şi ale Sfântului Timotei al Alexandriei (ambele fiind validate de canonul 2 al Sinodului VI Ecumenic, primind astfel autoritate de canoane ecumenice). Aceste canoane arată clar că femeia la menstruaţie (“la sânge” cum spune părintele Nil Dorobanțu) nu are voie să se “cuminece” (împărtăşească)! Astfel, Sfântul Timotei al Alexandriei, în canonul 7, la întrebarea: ”Dacă o muiere va şti că are cele obişnuite muierilor [adică are ciclu], datoare este a se apropia la Taine în ziua aceea sau nu?” răspunde: ”Nu este datoare până se va curăţi” (“Pidalion”, pagina 681). Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Dionisie al Alexandriei, la pagina 559 din “Pidalion”. De unde şi cum face părintele Nil Dorobanțu această “tâlcuire” contrară Sfintelor Canoane?

Într-un alt loc, la pagina 23 în cartea părintelui Nil Dorobanţu, întâlnim o afirmaţie a cărei absurditate şi blasfemie o poate vedea oricine. Acesta, referindu-se la canonul 1 al Sfântului Timotei al Alexandriei, zice:”Dacă se cuminecau păgânii şi jidovii (vedenia cu copilul aruncat în cuptor şi nears) şi toţi catehumenii, apoi cu cât mai mult ar trebui zilnic să se cuminece credincioşii?”. De fapt în tâlcuirea acestui canon din “Pidalion” (pagina 678) se spune: “Întrebat fiind Dumnezeiescul Părinte, dacă un copil sau un bărbat desăvârşit, încă fiind în catehisire, s-ar întâmpla în vreo vreme îndemânatică, când în vreo Biserica se face Liturghie, şi s-ar împărtăşi, nu defăimând, ci neştiind că mai înainte de Botez nu este iertat; răspunde că se cuvine a se boteza. Căci de Dumnezeu se socoteşte a fi chemat unul ca acela, de vreme ce nu a fost oprit nici de creştinii ce se aflau acolo, nici de presbiterul ce l-a împărtăşit”. După cum vedem, nu e vorba nicidecum de astfel de aberaţii cu privire la permiterea împărtăşirii “ păgânilor, jidovilor sau catehumenilor” (nebotezaţi), ci de o cu totul altă situaţie.

Canoanele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Postnicul din “Pidalion” îi îndepărtează de la Sfânta Împărtăşanie pe creştinii cu păcate opritoare timp de mai mulţi sau mai puţini ani, în funcţie de nevointele duhovniceşti şi trupeşti pe care sunt dispuşi să le facă. Este suficient să citim măcar aceste canoane stabilite de Sfinţi Părinţi luminaţi de Duhul Sfânt pentru a avea o imagine clară cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un creştin pentru a se putea împărtăşi.

Dar părintele Nil Dorobanțu se socoteşte mai presus de tâlcuitorii consacraţi ai “Pidalionului”, spunându-ne că păgânii, iudeii şi catehumenii (adică cei ce urmau a se boteza) se pot împărtăşi fără a fi botezaţi, iar creştinii (indiferent de păcatele lor) ar trebui să se împărtăşească zilnic.

Una dintre cele mai sfidătoare afirmaţii la adresa canoanelor Sfinţilor Părinţi o găsim la paginile 33-34 în cartea părintelui Nil, unde acesta afirmă că e de acord cu dezlegarea de păcate “în bloc”. Însă dacă citim “Carte foarte folositoare de suflet”, editura Bizantină, 2005, capitolul X, paginile 79-80 vom vedea că Sfinţii Părinţi vorbesc clar despre spovedania individuală.

Dar nu doar spovedania cu dezlegare de păcate “în bloc” e încurajată de părintele Nil Dorobanțu, ci şi împărtăşirea “în bloc”. Citez de la pagina 41 a cărţii sale unde spune: ”dar dacă cineva vrea să dea la toţi în bloc pe Hristos Euharistic, toţi fariseii invocă sfinte canoane şi prohibesc solemn”. Ideea aceasta apare şi în alte pagini, ca la pagina 46 de pildă, unde, dând exemple de diverse situaţii, ieroschimonahul Nil Dorobanțu conchide prin a zice: ”Iată zeci de motive pentru care se poate administra dezlegarea şi împărtăşirea tuturor.” Repet, cine va citi măcar canoanele Sfântului Vasile Cel Mare sau ale Sfântului Ioan Postnicul din Pidalion, va vedea cât de aberantă şi blasfemiatoare e această afirmaţie a sa. Pentru că în ele va găsi exact contrariul celor spuse de Părintele Nil Dorobanțu.

“Scopul canoanelor este mântuirea, dezlegarea şi împărtăşirea, nu osânda, legarea şi oprirea de la Euharistie”, spune iarăşi la pagina 56 părintele Nil Dorobanțu, de parcă n-ar exista peste tot în “Pidalion”, o mare mulţime de canoane care îi opresc pe toţi cei cu păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, scopul acestei opriri fiind tocmai îndreptarea, pocăinţa şi mântuirea acestor creştini.

Şi mai scandaloasă e afirmaţia sa de la pagina 68 unde spune : ”Poate fi un alt canon care să contrazică duhul canoanelor 8 şi 9 ale celor doisprezece  şi șaptezeci de Apostoli? Nu există în toate cele şapte Soboare vreun asemenea canon contradictoriu”. Părintele Nil Dorobanțu neagă astfel canoanele Sfinţilor care au stabilit că sunt creştini care trebuie să se pocăiască pentru anumite păcate, o anumită perioada de timp, pînă se vor putea împărtăşi.

De fapt, cine citeşte cu atenţie Canoanele 8 şi 9 apostolic şi tâlcuirile şi notele lor va vedea că acestea se referă la împărtăşirea clericilor şi a credincioşilor însă cu anumite excepţii. În vechime, excepțiile priveau un număr mic de credincioși, dar astăzi majoritatea se face vinovată de păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie. Tâlcuirile canoanelor îi exclud de la împărtășire pe cei care o fac din pricină “dreaptă şi binecuvântată” (Tâlcuirea Canonului 8, pagina 45 din “Pidalion”) și îi cheamă la împărtășanie doar pe “creştinii cei ce se adună la Liturghie, câţi adică sunt vrednici”(Tâlcuirea Canonului 9, pagina 48 din “Pidalion”).

Deci este clar, cei care nu sunt vrednici, adică au păcate opritoare de la împărtăşire (păcate specificate de Sfinţii Părinţi în numeroase alte canoane din “Pidalion”) nu se pot împărtăşi (perioada de timp şi pocăinţa necesară fiind precizată pentru fiecare păcat de către Sfinţii Părinţi în “Pidalion”). Căci altminteri, mulţimea de canoane ale “Pidalionului”, care îi opresc de la împărtăşire pe unii, pe cine mai vizează de fapt dacă toţi, indiferent de păcate, ar putea să se împărtăşească?

La pagina 73 a cărţii părintelui Nil Dorobanțu găsim o reîntărire a afirmaţiilor sale aberante care contrazic  Canoanele Sfinţilor Părinţi cu privire la oprirea de  la împărtăşire, pentru un anumit timp, a celor cu păcate opritoare. Acesta afirmă că “toţi sunt obligaţi să se împărtăşească”, nelăsând să se înţeleagă că face vreo diferenţă între cei care au şi cei care nu au păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie.

Deşi Părintele Nil Dorobanțu îi contrazice pe cei mai autorizaţi tâlcuitori ai canoanelor din “Pidalion”, recunoscuţi de toată Biserica Ortodoxă şi huleşte împotriva Duhului Sfânt, unii preoţi şi mireni ai  zilelor noastre îl vor canonizat şi, mai mult, îl prezintă ca infailibil.

Având în vedere că pentru părintele Nil Dorobanţu “canoanele sunt transformabile după timp şi mediu” (pagina 165) iar “Pidalionul” este “greoiul şi învechitul Pidalion” (pagina 189), nu-i de mirare că face afirmaţii împotriva Sfintei Scripturi, a canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a minţii sănătoase. În opinia lui, greşesc toţi ce-i care, vrând să fie în duhul Sfinţilor Părinţi şi a canoanelor pe care le-au dat ei, opresc de la împărtăşire pe cei ce au păcate opritoare căci “dau epitimii în oprelişte de la Euharistie, ceea ce nu-i voie conform sfintelor canoane, că toate pedepsele se pot da afară de excluderea de la Sfânta Euharistie” (pagina 193 a cărţii părintelui Nil). Afirmaţii ca acestea găsim destule în cartea sa, deşi în “Pidalion” se spune exact contrariul.

Am putea afirma că această carte a părintelui Nil Dorobanțu “Tâlcuiri la Canoane”, volumul I, editura Floare de april, 2016, în mare măsură, este “Pidalionul” înţeles (întors) pe dos.

Pentru el “canoanele s-au învechit şi au îmbătrânit şi sunt chiar aproape de pieire”, iar “a împlini canoanele înseamnă a umple golurile lor şi a desăvârşi ceea ce-i început în ele”(pagina 197). Deci, canoanele Sfinţilor Părinţi adunaţi în Sinoade Locale sau Ecumenice, sub inspiraţia Duhului Sfânt, au lipsuri şi trebuiesc desăvârşite de învăţătura “infailibilului” părinte Nil Dorobanţu. Ferească-ne Dumnezeu să fim de acord cu astfel de afirmaţii hulitoare şi de păcate împotriva Duhului Sfânt!

Oricine citeşte Sfânta Scriptură, Pidalionul şi scrierile Sfinţilor Părinţi pe tema spovedaniei şi a împărtăşaniei, va înţelege că a accepta ideile părintelui Nil Dorobanțu înseamnă a accepta toate hulele sale faţă de tot ce avem mai sfânt.

Să ne păzească Dumnezeu să cădem în capcana în care a căzut el şi mai ales să dorim cumva a fi canonizat un astfel de om! Căci dacă “niciun sfânt nu a călcat Legea lui Dumnezeu, nici călcându-o, nu se poate numi sfânt” (Sfântul Theodor Studitul “Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”- volumul I, editura Sophia 2006, pagina 41), cum îl putem numi oare pe cel care huleşte şi contrazice canoanele Sfinţilor Părinţi?

Tâlcuirea la canoane făcută de părintele Nil Dorobanțu e cu totul împotriva Duhului Sfânt care i-a inspirat pe Sfinţii Părinţi atunci când au conceput canoanele şi e pierzătoare de suflet pentru cei ce nu vor citi ei înşişi “Pidalionul”. Cine citeşte scrierile sale fără a citi în prealabil “Pidalionul” poate cădea cu mare uşurinţă într-o capcană a diavolului-capcana împărtăşirii cu păcate opritoare.

Pe cel care doreşte să se mântuiască şi doreşte să afle dacă are păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, îl sfătuiesc insistent să citească “Pidalionul” (inclusiv tâlcuirile canoanelor şi notele care aduc precizări lămuritoare pentru oricine) şi “ Carte foarte folositoare de suflet” a Sfântului Nicodim Aghioritul.

Să luăm aminte aşadar, în egală măsură, la toate capcanele diavolului! Căci cel ce nu va cădea în capcana ecumenismului( să zicem), dar se va lăsa prins în capcana împărtăşirii cu păcate opritoare sau în alte capcane diavoleşti şi va rămâne în ele până la sfârşitul vieţii sale, în aceeaşi măsură riscă să își piardă sufletul său!

Cât priveşte păcatele opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, să se ştie de către oricine, că pentru oricare dintre ele, fie că oprirea e pe o durata mai lungă (de câţiva ani, ca de exemplu pentru adulter sau avort), fie că e pe o măsură de timp mai mică (ca pentru masturbare), dacă cel ce a păcătuit nu respectă canoanele care îl opresc de la Sfânta Împărtăşanie (îndepărtându-se de Sfânta Euharistie şi făcând pocăinţa necesară), acesta, în aceeaşi măsură, indiferent de gravitatea păcatului opritor, riscă să își piardă sufletul său! “Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii,  nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).

Iar cel ce nu se va lăsa (şi nici nu va rămâne) prins în nicio capcană  a diavolului pînă la sfârşitul vieții sale, acela se va mântui! („Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13)

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

MOSCOVA, ERETICII ȘI MÂNIA LUI DUMNEZEU

„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr”

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel cap. 1, 18

Cităm din articolul:

Tradarea Ortodoxiei continuă: În Catedrala “Hristos Mântuitorul” din Moscova au fost decoraţi ERETICII

MOSCOVA, 22 mai 2017. Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, după întâlnirea cu reprezentanții ereziei romano-catolice, i-a dat Papei Francisc o icoană mare a Sfântului Nicolae, și l-a decorat cu Ordinul bisericesc Sf. Serafim de Sarov de gradul I.

În plus, rectorul Bazilicii Sfântului Nicolae din Bari, preotul Ciro Capote a fost decorat cu Ordinul Sf. Serafim de Sarov, gradul II și guvernatorul provinciei Puglia Michele Emiliano a primit acelaşi ordin, dar gradul III.

La reuniune, care a avut loc în incinta Catedralei Hristos Mântuitorul cu ocazia aducerii în Rusia a moaștelor Sf. Nicolae Făcătorul de Minuni, au participat, de asemenea, Mitropolitul Ilarion Volokolamskiy, Nunțiul papal din Federația Rusă, Arhiepiscopul Celestino Migliore, primarul oraşului Bari – Antonio Decarie, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse și ai ereziei romano-catolice.

Patriarhul e de părere că relaţiile dintre cele două culte ar trebui să se dezvolte în continuare, precum şi cooperarea dintre ortodocşi şi catolici în Italia.

Interesul sporit manifestat de ruși pentru „Capodoperele Vaticanului“ de la Expoziţia din Moscova (inaugurată la 25 noiembrie 2017 ) “dovedeşte comunitatea spirituală și culturală a Rusiei și Italiei, care nu trebuie să se piardă”, a spus Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, la o întâlnire cu reprezentanți ai ereziei Romano-Catolice.

Iată câteva evenimente recente din capitala Rusiei:

  • Un uragan a luat viața a 11 persoane, iar alte peste 50 sunt rănite
  • Ninsoare în plină vară la Moscova și temperaturi apropiate de 0 grade Celsiu

TASS raportează peste 150 de persoane spitalizate după Uraganul de la Moscova

Care să fie cauza pentru care curând la Moscova au loc fenomene meteorologice extreme cu zeci sau de victime, să nu fie oare un avertisment de la Dumnezeu pentru trădarea Credinței Ortodoxe de către oficiali din BORu ?

Avertismente de acest fel au avut loc și după sinodul cretan, la Kolimabri înregistrându-se inundații, furtuni puternice și alunecări de teren care au distrus drumurile:

Video și Foto: Ploaia cauzează inundații și alunecări de teren la Kolimbari, în vestul insulei Creta

Citiți și

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/06/03/mesajul-parintelui-rafail-berestrov-catre-biserica-ortodoxa-rusa-patriarhul-kirill-daca-nu-este-general-al-fsb-este-mason-nu-lasati-acest-lup-sa-induca-in-eroare-turma-lui-hristos/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/01/29/amploarea-ecumenismului-dupa-sinodul-din-creta/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/05/14/pseudo-patriarhul-daniel-ciubotea-la-manastirea-putna-intampinat-de-pimen-al-sucevei-si-radautilor-pentru-serbarea-sfintilor-cuviosi-sila-paisie-si-natan/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/05/14/supermemorandumul-in-plina-desfasurare/

Publicat în Ecumenism | Lasă un comentariu