După roadele lor îi veți cunoaște

Vedem în sfânta evanghelie, cum că, chiar Hristos Domnul și Dumnezeul nostru le atrage serios atenția ucenicilor Lui zicându-le:

„Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște.” (Mt 7,15)

Iată că bunătatea lui Dumnezeu ne dă un indiciu după care putem recunoaște pe „hristoșii mincinoși” și pe „proorocii mincinoși”. Dar care sunt roadele fiecărui povățuitor și îndrumător duhovnicesc?
Trebuie spus că avem poruncă de la Domnul să nu ne încredem orbește în oricine se pretinde povățuitor.

„Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.” (1 Ioan 4,1)

Vedem la creștinii noștrii o confuzie totală, și asta datorită grozavei neștiințe. Tocmai această lipsă de cunoaștere a creștinismului îi determină pe creștini să nu poată deosebi stânga de dreapta, lumina de întuneric și ajung până acolo încât îi zic minciunii că-i mare adevăr. A nu-ți cunoaște propria credință, este de fapt cea mai amară înșelare! Iată de ce creștinii noștri se grăbesc să încununeze cu titlu de „înțelepți și sfinți” sau „văzători cu duhul” pe unii bătrâni care au fost pe placul lumii, …oarbe duhovnicește. Lumea are criteriile ei, care sunt de-a-dreptul împotriva lui Dumnezeu. Aceștia cred că, dacă, la un vestit bătrân vin sute sau chiar mii de credincioși și pelerini, dacă se construiesc biserici impunătoare, clopotnițe, se întind mese și se face totul pentru a atrage lumea, gata e sfânt!!!

E o înșelare cumplită. Neștiința este cel mai sigur iad. Fraților, aveți mare grijă, prostia se plătește cu însăși mântuirea, nu vă lăsați înșelați! Haideți să cercetăm și să aflăm de la Sfinții Părinți ce roade cere Duhul Sfânt de la îndrumătorii noștri.

De la o familie creștină Dumnezeu cere copii crescuți și educați creștinește.
De la un preot de parohie, Dumnezeu îi va cere socoteală de orice suflet pe care l-a avut în grijă. De se va pierde un suflet din negrija preotului, sfântul Ioan Gură de Aur zice: „ce iertare mai poți avea?”
De la un stareț ori egumen (gherondă), Dumnezeu cere mântuirea acelor suflete pe care le-au avut în grija lor.

Aici trebuie lămurit că este vorba doar de obștea încredințată acestora de către Duhul Sfânt. Starețul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu cu însăși sufletul lui de călugării pe care i-a avut în grijă. De se va pierde un suflet din obștea lui, va plăti cu însăși sufletul lui. Așa spun și Sfintele Canoane (can 3, sinod 1și 2) și Sfinții Părinți. Stareții nu răspund de mireni. Nu acesta este rostul lor. CATEGORIC NU. Mirenii au preoții lor de parohii.

În vechime fugeau călugării în adâncurile pădurilor pentru ai nu-i găsi lumea, pentru a evita laudele lumii și pentru a nu vedea față femeiască. Azi pare foarte ciudată comportarea acestora! Noi facem tocmai pe dos. Stareții și egumenii noștrii s-au dedat cu totul la clădirea de biserici și catedrale, la îngrijirea bătrânilor și a copiilor, ca și cum cu așa ceva ar bucura pe Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune clar că toate construcțiile făcute de aceștia îi vor osândi greu în ziua judecății ca unii care și-au risipit timpul rău, în loc să se dedice povățuirii obștii lor.

E înșelare întru-totul. Nu acestea cere Duhul Sfânt de la ei, ci doar mântuirea călugărilor aflați în obștea lor. ATÂT. Mântuirea lor depinde de mântuirea obștii încredințate lor. Repet, mirenii nu sunt în grija stareților. Ei au preoții lor. Dar din păcate, azi toate sunt cu susul în jos.
„Stricase-vor toate rânduielile pământului.” (psaltirea)

„De voiești să te lepezi de lume, le spunea sfântul Simeon Noul Teolog călugărilor (creștinilor) din vremea sa, și să te deprinzi cu viețuirea evanghelică, atunci nu te încredința unui îndrumător neiscusit sau împătimit, ca nu cumva, în locul viețuirii evanghelice, să te deprinzi cu viețuirea diavolească, pentru că îndrumătorii buni dau învățătură bună, iar cei răi, învățătură rea. Din semințe viclene cresc negreșit roade viclene. Oricine nu vede, dar făgăduiește că-i va povățui pe ceilalți, este un înșelător și pe cei ce îl urmează îi aruncă în groapa pierzării, după cuvântul Domnului: <dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.> (Mt 15,14)” Sfântul Ignatie Briancianinov, ~ Ofrandă monahilor contemporani p 73.
Am tot evitat să spun ceva și despre arhierei. Mă cutremur și mă îngrozesc ce judecată aspră îi așteaptă. Vedem că, prin negrija, lenevirea ori neștiința unui arhiereu se pierde o cetate întreagă, atunci închipuiți-vă ce socoteală vor da ei!
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că arhiereii și preoții, cei mai mulți dintre ei pier nu pentru păcatele lor, ci pentru că nu au îngrijit de mântuirea celor încredințați lor.
Datori suntem noi creștinii simpli, să ne cunoaștem credința, și așa vom putea deosebi falșii povățuitori de cei adevărați.
„Vă rătăciți neștiind Scripturile nici puterea lui Dumnezeu.” (sf ev Ioan)
Hristos Domnul ne spune că:
” Eu sunt Lumina lumii.”
Dacă credeți în evanghelia lui Hristos Dumnezeu, lucrurile se lămuresc și devin limpezi. Iată ce ne spune Sfântul Evanghelist Luca despre adevărații creștini, și adevărații povățuitori:
„22. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urâ pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre, ca rău, din pricina Fiului Omului.”
Acesta este semnul că suntem credincioși lui Hristos Dumnezeu. Iată și contrariul:
„26. Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot așa făceau proorocilor mincinoși părinții lor.” (cap 6)
Și noi știm că nu poți să fii pe plac și lumii și lui Dumnezeu. Dacă acești „sfinți” sunt lăudați de oameni, e clar că sunt în duhul lumii, care e întuneric și vrăjmaș lui Dumnezeu. Acuma depinde de cine vrem să ascultăm, de oameni sau de Dumnezeu?
„De veți vrea și Mă veți asculta bunătățile pământului veți mânca, iar de nu veți vrea și nu Mă veți asculta, sabia vă va mânca pe voi.” (sf Isaia).
Bunul Dumnezeu să ne ajute să deosebim minciuna de adevăr.

Sfântul Ignatie Briancianinov
„Înfricoșătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoașteri de Dumnezeu; ea primește lucrurile diavolului drept lucruri ale lui Dumnezeu. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când creștinismul, cunoașterea duhovnicească și dreapta socotință se vor împuțina cum nu se poate mai mult între oameni, <căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.> Mai ales Antihrist însuși va izvorâ minuni cu îmbelșugare, uimind și satisfăcând prin ele cugetarea trupească și neștiința, el le va da <semnul din cer> pe care aceștia îl așteaptă și de care însetează. <Iar venirea aceluia (grăiește sfântul Apostol Pavel) va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.> Neștiința și cugetarea trupească, văzând acele minuni, nu vor sta câtuși de puțin să chibzuiască; le vor primi fără întârziere, potrivit înrudirii duhului propiu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti și mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui Dumnezeu. Antihrist va fi primit foarte grabnic, fără chibzuință. Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop bun, rațional, nici un înțeles bine hotărnicit, că ele sunt străine de adevăr, sunt preapline de minciună, sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă, fără noimă, care se străduiește să uluiască, să-i aducă pe oameni într-o stare de nedumerire și uitare de sine, să-i amăgească, să-i înșele, să îi atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deșarte, prostești.
Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire și cu entuziasm de către cei apostaziați de la creștinism, de către vrăjmașii adevărului, vrăjmașii lui Dumnezeu; aceștia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe față, cu lucru, a trimisului și uneltei satanei, a învățăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtășire după duh cu satana. Este vrednic de luare-aminte și tânguire faptul că minunile și lucrările lui Antihrist vor pune în încurcătură pe însăși aleșii lui Dumnezeu.” p 274
din cartea PREDICI
Editura sophia 2008

Publicat în Inselari contemporane, Sfaturi folositoare | 1 comentariu

A face Sfant pe oricine inainte de proslavirea lui Dumnezeu este Hula împotriva Duhului Sfânt

Fraților, bun lucru și mântuitor este mărturisirea, dar vă rog să vă lăsați călăuziți doar de înțelepciunea dumnezeiască, știind bine că înțelepciunea omenească ne umple de trufie și de dispreț, și este nebunie înaintea lui Dumnezeu. Înțelepciunea dumnezeiască ne învață că nu doar ecumenismul este o prăpastie în calea mântuirii, ci, așa cum spun Sfinții Părinți, chiar de ai împlini toate poruncile, dar una o calci, te numești călcător de poruncă.

Așadar, nu doar ecumenismul este un rău cumplit; ci și împărtășirea iresponsabilă cu Sfintele Taine, unde creștinii noștri se împărtășesc foarte des fără pocăința absolut necesară; apoi, tot un rău cumplit este și faptul că, creștinii se cramponează efectiv de „sfinții” contemporani, și asta pentru că le convine de minune învățătura lor mincinoasă, și încă un alt lucru, de fapt cel mai grav, este hula împotriva Duhului Sfânt!

Ce vreau să spun? Ei bine, cei ce hulesc pe Dumnezeu nu sunt doar ereticii, ci și cei dreptslăvitori, care din pricina grozavei neștiințe, declară fără nici o reținere, sfinți, pe toți acei povățuitori pe care lumea i-a încununat cu laude răsunătoare! Ce-i asta? E amăgire de sine, e înșelare. E de dorit ca toți să fim sfinți, după poruncă sfântului Apostol Petru:

„Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt”, (1 Petru 1-16),

dar a afirma, a aclama că cutare părinte e sfânt, este cea mai cumplită trufie din partea noastră, este hulă împotriva Duhului Sfânt!

„Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.” (Mt 7,31)

Sfințenia este un atribut doar a lui Dumnezeu, e de competența doar a lui Dumnezeu, o dă doar Dumnezeu. Noi judecăm după fața omului, Dumnezeu judecă după adâncurile inimii. Se cuvine ca noi, cei dreptslăvitori, să fim cu adevărat binecredincioși până la capăt, arătând un gram de smerenie față de Domnul Dumnezeu, și cu fruntea plecată am putea spune fiecare dintre noi: Tu Doamne, care știi adâncurile inimii, și cele nepătrunse de mintea noastră foarte limitată, Tu Doamne știi dacă cineva e bineplăcut înaintea Ta.
Până la urmă e vorba de un gram de bun simț! Nu poți să-L dai deoparte pur și simplu pe Domnul Dumnezeu și să strigi tu sus și tare că cutare părinte e sfânt! Aceasta-i hulă împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta nici în cel ce va să fie. Un eretic dacă se întoarce la credință, și face pocăință adevărată, are șanse de mântuire; dar ce te faci cu creștinii dreptslăvitori care știu ei, sigur și precis, că cutare părinte este sfânt!!! Ar trebui să cunoaștem care ne este locul, și ce ține de judecata noastră foarte limitată! A ne cunoaște nimicnicia noastră este deja un început de smerenie. Vedeți fraților, noi, de fapt, nu ne cunoaștem bine nici pe noi înșine, dar cum atuncea putem afirma că cutare bătrân este sfânt?!!! Știm noi adâncurile inimii altor oameni? Adevărul e, că nici pe noi înșine nu ne cunoaștem îndeajuns, dar a afirma că cutare părinte vestit este un maaare sfânt, arată din partea noastră cea mai cumplită trufie, cea mai amară înșelare!!! Aceasta doar Dumnezeu o știe.

Haideți să nu ne batem joc de Dumnezeu dându-L deoparte într-o decizie pe care numai El o poate da. Judecățile oamenilor nu se potrivesc niciodată cu judecățile lui Dumnezeu.

„Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorât; ceea ce va semăna omul aceea va și secera.”
Sf Apostol Pavel ~ Galateni 6,7

Publicat în Inselari contemporane, Sfaturi folositoare | 1 comentariu

Despre frații cei mincinoși

În Pateric scrie că Sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă.

A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Ava Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.

Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați? Ispita neamului celui de pe urma a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât ameninţă să-i piardă pe cei aleși.
Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați care nu pot ușor să-i vatăme pe creștini. Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt fraţi curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi.
Predica lor e ca o hrana prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei care o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândurile creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profețit Domnul ca vor fi în veacul cel de apoi. “Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela.”(Matei cap. 5)
Vorbesc și frații mincinoși de Sfânta și Preadulcea Ortodoxie; de dragoste, de curăție, de fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu va fi pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât este de ușor să fie atrași de ideile lor cele «filosofice» și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „OM”. [umanismul –n. ed.] (tradusă din grecește).
De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul Dorothei: „Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși diavolul nu poate să înșele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. „După cum și Sf. Apostol zice că însuși diavolul se închipuie în înger luminat. Neghină numește Sfântul Vasile cel Mare pe ereticii care strică învățăturile Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservați, să facă vătămare.
Sfântul Ioan Iacob Romanul
„După roadele lor îi veți cunoaște.” (sf ev Matei).

Nota Redactie: Observam cum majoritatea crestinilor care sunt idolatri ai asa zisilor Sfinti, cand le prezinti argumente din Sfintii Parinti, Scriptura si Canoane, ca cinstesc falsi Sfinti, acestia se enerveaza si aduc tot felul de apelative si jigniri. Aceasta fiind o dovada clara ca majoritatea se afla pe un drum gresit. Oricat de rau ar fi fratele tau, nu ai voie sa il jignesti si cu atat mai mult sa il improsti cu noroi in public.

Publicat în Inselari contemporane | 1 comentariu

Despre „sfinții” contemporani

Mai jos va aducem dovezi din Sfintii Parinti cu privire la ”cuviosii” contemporani, si este o completare a articolului aparut pe siteul :

https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/07/03/argumente-din-invataturile-gresite-ale-pr-iustin/

„Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii strugurii din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7,15-16)

Fraților, cu aceste sfinte cuvinte, Domnul și Dumnezeul nostru vrea să ne atragă serios atenția că în vremurile de pe urmă vor fi „hristoși mincinoși și prooroci mincinoși”, și că este de neaparată nevoie să fim cu mare băgare de seamă față de acești „mari povățuitori” și „văzători cu duhul”, și asta ca să nu cădem în cea mai cumplită înșelare. Dar cum? …vom întreba noi. „După roadele lor îi veți cunoaște”. Așa a fost voia lui Dumnezeu ca toți aceștia să nu-și poată ascunde faptele lor. Aici trebuie să avem îndreptată toată atenția, să vedem limpede dacă ascultă aceștia de Dumnezeu sau fac după placul lor.
Iată ce ne învață Sfântul Ignatie Briancianinov:
„Domnul poruncește să avem în privința lor o deosebită luare-aminte, o deosebită fereală. Proorocii mincinoși se cunosc după roadele lor, după viața lor, după faptele lor, după urmările lucrării lor. Nu te lăsa atras de vorbirea meșteșugită și cuvintele frumoase ale fățarnicilor, de glasul lor lin, ce pare semn al blândeții, smereniei și dragostei; nu te lăsa atras de zâmbetul lor dulce care le joacă pe buze și pe față, de prietenia și bunăvoința care le strălucesc în ochi; nu te lăsa înșelat de zvonurile despre sine pe care ei le răspândesc cu iscusință printre oameni, de încuviințările, de laudele, de numele răsunătoare cu care îi mărește lumea; ia aminte la roadele lor.” p 417.
Expierențe ascetice.

Așadar doar după roadele lor vom putea cunoaște dacă acești „mari povățuitori” sunt cu adevărat urmași a lui Dumnezeu. Un om iubitor de Hristos, se străduiește toată viața lui să împlinească poruncile lăsate nouă de Dumnezeu, știind bine că doar așa urmăm lui Dumnezeu, împlinind poruncile Lui, și mai știm că, cu porunca lui Dumnezeu nu se face negoț!

„Cel ce are poruncile Mele și le împlinește acela este cel care Mă iubește.”
„Și pentru ce Mă chemați Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?” (sf ev Luca 7,46)

Dar de unde entuziasmul acesta uriaș în a ridica în slăvi pe mulți pretinși povățuitori? Din desăvârșita orbire în care ne aflăm cu toții. Doar Hristos este Adevărul, doar Hristos este Lumina lumii, nu oamenii care se pretind „lumină”! Învățătura lor stricată se potrivește ca o mănușa la viața lor destrăbălată!

„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor,
Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme.” (2Tim 4,3-4)

Niciodată un următor a lui Hristos nu va fi lăudat, vorbit de bine sau mediatizat. De ce așa? Pentru că aceștia mustră păcatul și îndeamnă la pocăință. Atunci de ce acești „mari povățuitori” sunt atât de mediatizați? Pentru că se potrivesc de minune în duh cu lumea care se află și ea într-o desăvârșită orbire; pentru că în învățătura acestora este exclusă cu totul pocăința, este acceptată starea de compromis cu păcatul, și în fine pentru că aceștia sunt unelte oarbe prin care satana pierde mii și mii de suflete aruncându-le în cea mai amară înșelare.

„Acei bătrâni, care își asumă rolul – folosim acest cuvânt neplăcut, care aparține lumii păgâne, pentru a explica mai bine lucrarea ce în esență nu este altceva decât actorie pierzătoare de suflet și cea mai tristă comedie – își asumă rolul sfinților stareți de demult, neavând darurile lor duhovnicești, să știe că însăși intenția lor, gândurile și ideeile lor despre înalta lucrare monahicească, despre ascultare, sunt greșite și că însuși felul lor de a gândi, însuși înțelepciunea și știința lor sunt înșelare de sine și amăgire diavolească, ce nu pot să nu-și dea rodul lor în sufletele celor povățuiți de ei.” p 74.

„Slava deșartă și îngâmfarea sunt dornice să-i învețe și să-i povățuiască pe ceilalți. Ele nu se îngrijesc de calitatea sfatului lor. Ele nu se gândesc că îi pot pricinui aproapelui o rană de nevindecat printr-un sfat nepotrivit, pe care începătorul nepriceput îl primește cu încredere oarbă și cu înflăcărare trupească. Ele au nevoie de izbândă, de orice fel ar fi această izbândă și oricare ar fi temelia ei. Ele vor să-l uimească pe începător și să-l supună sufletește. Ele au nevoie de lauda omenească. Ele vor să câștige faima de stareți și învățători văzători cu duhul, înțelepți și sfinți. Ele au nevoie să-și hrănească mândria lor.” p 79  Ofrandă monahilor contemporani

Dacă mai aveți vreo fărâmă de îndoială uitați-vă la acești „mari povățuitori” și „văzători cu duhul” ce reacție au avut când mai marii noștrii s-au pupat cu papa ereticul, sau când au afirmat sus și tare cum că sunt mai multe biserici?!!! Și asta după 2000 de ani de creștinism !!! Ei bine, ce au făcut toți aceștia ca să nu se risipească turma lui Hristos? Mai mult decât nimic! De ce? Pentru că sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie, și rostul lor este să sfâșie turma lui Hristos, s-o arunce în cea mai cumplită înșelare, în adâncul iadului. Acum înțelegeți de ce „vestiții” stareți au făcut mănăstire de călugări și mănăstire de maici foarte apropiate, asta ca să fie călugăria mai „dulce”! După învățătura Sfinților Părinți această amestecare este cea mai cumplită batjocoră la adresa monahismului, la adresa lui Dumnezeu.
Fraților, nu vă bateți joc de Dumnezeu, aruncându-L pe locul 2-3 în inimile voastre, iar pe primul loc să stea confortabil un popă faimos! Aceasta-i închinare la idoli în toată plinătatea cuvântului. Citiți Scripturile, citiți pe Sfinții Părinți și veți vedea că:

„Așa zice Domnul: Blestemat fie omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul.”
„Binecuvântat fie omul care nădăjduiește în Domnul și a cărui nădejde este Domnul.” (Ieremia).

„Vă rătăciți neștiind Scripturile nici puterea lui Dumnezeu.”

Fraților, nu vă bateți joc de sufletele voastre; o altă viață nu ne este dată. Vă rog nu vă lăsați atât de rău înșelați de acești „mari povățuitori” și „văzători cu duhul” care sunt în cea mai amară înșelare. Sfântul Ignatie Briancianinov spunea că în vremea lui deja nu mai erau îndrumători duhovnicești; iar noi dacă afirmăm acuma, cum că ar mai fi, suntem de-a-dreptul ridicoli.

Nu vă lăsați călăuziți de oameni; călăuza noastră să fie Hristos Dumnezeu, doar în jurul Lui trebuie să gravităm toată viața noastră. Lumea este incredibil de ușor de înșelat, și asta datorită grozavei neștiințe.

„Pe cine i-a recunoscut lumea drept sfinți? Pe cine a fericit și a preaînălțat cu laudele sale? Pe proorocii mincinoși, pe învățătorii mincinoși, pe fățarnici. Cum s-a purtat ea cu adevărații sfinți ai lui Dumnezeu? I-a lepădat, i-a acoperit cu ocări, cu clevetiri, i-a prigonit ca pe niște vrăjmași ai societății omenești, i-au supus celor mai grele prigoane și i-a necăjit cât se poate de crunt.”
PREDICI p 304 (sf Ignatie Briancianinov).

Publicat în Inselari contemporane | 7 comentarii

Părintele Xenofont la Duminica Vindecării slugii sutașului – Schitul Rădeni

Doua lucruri ne pot impiedica mantuirea: lipsa de minte (faptul ca nu gandim) si alipirea de cele materiale.

Planul de lupta duhovnicesc dupa Sfantul Teofan Zavoratul are patru repere:

1. Sa identificam patima  care ne lupta cel mai tare. Cum o facem? Analizand gandurile noastre cel mai des si incercand sa deosebim gandurile noastre de cele ale vrajmasului.

2. Sa alegem 3 mari  Sfinti Parinti si sa ne insusim scrierile lor pentru a ne patrunde de duhul lor si apoi sa ne raportam la gandirea Sfintilor Parinti. Cum ii alegem?  Ii cautam pe acei Sfinti ale caror scrieri au fost reluate cel mai des de catre cat mai multi alti Sfinti.

Cuviosul Serafim Rose ii recomanda pe Sf. Ioan Gura de Aur, Sfantul Teofan Zavoratul si pe Sfantul Ignatie Briancianinov, prin ultimii doi Dumnezeu vorbind exact pentru noi cei de acum.

Trebuie sa cunoastem  Pidalionul care ne ajuta sa pastram calea dreptei credinte.

3. Sa ne folosim de toate armele duhovnicesti pentru a respinge pe vrajmasul ce permanent ne ataca cu ganduri si simtaminte rele. Arme duhovnicesti: rugaciunea, postul, citirea Sfintilor Parinti, rugaciunea cu propriile cuvinte, vorbirea cu noi insine, gandirea anticipata pina la sfarsitul vietii noastre despre cum ar trebui sa reactionam in diferite imprejurari, strapungerea inimii, plansul(chiar daca la inceput e mecanic, acesta scoate cel mai bine la iveala pacatele uitate), schimbarea gandurilor noastre (cand  ne vin ganduri rele).

4. Sa nu abandonam niciodata razboiul duhovnicesc. Trebuie sa ne adancim permanent in starea de nemultumire fata de noi insine si de datorie fata de Dumnezeu! Trebuie sa ne smerim adanc, permanent!

Trebuie sa ne temem si de pacatele mici, caci si multe fire de nisip fac cat un bolovan!

Trebuie sa citim numai scrieri ale Sfintilor Parinti, evitand scrieri ale ”cuviosilor” contemporani sau Parintilor sau teologilor contemporani caci acestia au lucruri amestecate. Altfel luam duh necurat in loc de Duh Sfant! Daca avem izvoare curate de ce sa ne adapăm la ape tulburi?

Frații noștri care nu s-au îngrădit de erezie nu citează din Sfinți Părinți ci din Cuvioși contemporani! Noi nu ii judecăm pe cei ce nu s-au îngrădit de erezie dar trebuie să știm că oricine trebuie să se delimiteze de erezie!

Să gândim mereu înainte de a face ceva si sa ne punem în legătură permanent cu Sfintele Scripturi si cu gândirea Sfinților Părinți!

Sa ne simtim mereu datori  de a face cat mai mult!

Publicat în Sfaturi folositoare | Lasă un comentariu

Nu urmarim sa judecam ci sa prezentam adevarul in lumina Sfintilor Parinti

Redactia: Cei mai multi nu avem ca temelie pe Hristos si nu cunoastem canoanele si  vedem sfinti pe oricine  ne vorbeste frumos sau ne ajuta  in anumite momente ale vietii. Nu acesta este reperul ca aceia sunt oameni cu viata Sfanta, reperul sfinteniei acelor oameni, duhovnici este faptul ca ar trebui sa respecte cu strictete canoanele, pe Sfintii Parinti, nu sa permita constructia de manastiri de maici alaturi de calugari, sau sa dezlege cu usurinta pacatele, sa dea impartasanie deasa la cat mai multi, sa opreasca de la impartasanie nu mai mult de 3 ani sau sub canonisirea de catre  Sfinti.

Sfintii niciodata nu au lasat scris undeva ca duhovnicii in vremurile din urma ,pot modifica ceva din invatatura lor, cat de putin. Si atunci daca nu gasim nicaieri scris de exemplu ca un duhovnic contemporan poate sa modifice canonisirea ucenicului cu pacate opritoare, si daca acel duhovnic totusi intervine si modifica si ii scurteaza canonul aceluia cu pacate opritoare, respectivul duhovnic mai poate fi numit Sfant? Si daca raspunsul vostru este ca poate fi numit sfant, pe care invatatura a sfintilor va bazati?

Majoritatea care ii faceti sfinti pe toti duhovnicii, dupa ce vi se prezinta dovezile ca va aflati in inselare, spuneti ca nu va intereseaza dovezile, cutare e sfant si gata, chiar daca Dumnezeu nu ne arata nici un semn al sfinteniei acelor oameni.

Să stăm bine, să stăm cu frică să luăm aminte!
Fraților, vă rog să mă îngăduiți, să vă arăt cu argumente de la Sfinții Părinți despre greutatea preoției, și mai cu seamă a duhovniciei. Preoția are trei mari îndatoriri: de a conduce; de a propovădui și de a sluji. Acestea trei sunt indispensabile, nu pot fi despărțite. Preotul are marea îndatorire să propovăduiască, să predice, să învețe poporul; iar de nu va face aceasta poporul va rămâne într-o desăvârșită neștiință, nu vor putea deosebi bieții creștini minciuna de adevăr. Dacă poporul nostru nu poate deosebi lumina de întuneric este din vina preoților care nu și-au făcut datoria. Sfântul Ioan Gură de Aur îi numește pe aceștia ucigași de suflete!
Un alt aspect foarte dureros este duhovnicia, adică spovedania. Eu, văzând cât de superficial tratează preoții această îndatorire a lor, mă cutremur și mă tot întreb dacă aceștia știu cei aceia preoție?! De predicat, nu se pricep, predică mirenii și monahii !!! De spovedit, nu spovedesc după învățătura Sfinților Părinți și nici nu canonisesc după Sfintele Canoane pentru că nu le știu. Fac o spovedanie rapidă și cât se poate de formală și gata, și-au făcut datoria!!!
Habar n-au să canonisească după lege!

În cartea sfântului Nil Kavsocalivitul, la capitolul: Pentru baie și pentru ușa cea cu încuietoare, găsim o reacție a sfântului Nil Athonitul cât se poate de limpede și clară față de preoții noștri care nu știu să spovedească!
„O vai de voi ticăloși duhovnici, căci vin la voi săracii păcătoși de se mărturisesc și în loc să-i îndreptați voi mai rău îi răzvrătiți și le cereți răsplătire de bani de trei ori ticăloșilor. Ați lărgit gura iadului și l-ați umplut de sufletele omenești și i-ați pricinuit mare lipsă raiului și v-ați întovărășit cu dracii și aduceți spre jertfă satanei sufletele săracilor creștini, că ați amăgit și ați înșelat la mărturisire pe fii voștri cei duhovnicești cu prea-lăsarea precum voi voiți, dar nu precum scrie în canoane, din pricină că voi duhovnicii nu aveți unire între voi ca să păziți rânduiala canoanelor, ci aveți și țineți a voastră deosebită lege.”

Vedeți fraților care este atitudinea unui sfânt?! Nu se jenează să-i mustre și să-i catalogheze ca atare. O astfel de atitudine „dură” vedem și la sfântul Simeon Noul Teolog, care zice că de ne va învăța îndrumătorul nostru ceva greșit, nu după Sfinții Părinți, să-l lepezi și să-ți fie ție ca un demon care îți vrăjmășuiește mântuirea ta. Aceasta-i atitudinea corectă față de cei ce nu-și fac datoria, sau mai bine zis față de cei ce au ajuns preoți dintr-o gravă eroare!
Găsim în Pidalion la p 740 următoarea istorisire:
„Că un boier apropiindu-se să moară, a chemat pe un grămătic să-i scrie diata (testamentul). Și după altele, i-a zis: Voiesc ca trupul meu să se dea pământului, că dintr-însul s-a făcut, iar sufletul meu, să se dea diavolului, pentru că este al lui. Acestea auzindu-le grămăticul, a rămas uimit, și nu voia a mai scrie. Atunci mâniindu-se bolnavul, îi zice iarăși: Sufletul meu trebuie a-l lua dracii, și sufletul muierii mele, și sufletele copiilor mei, și sufletul duhovnicului meu. Sufletul meu pentru că cu nedreptate am răpit lucruri străine, și le-am ținut. Al muierii mele, pentru că ea la acestea m-a îndemnat. Al copiilor mei pentru că vrând a-i face avuți, am nedreptățit. Și al duhovnicului meu, pentru că afară de lege m-a iertat, și niciodată n-a sfătuit, nici nu m-a mustrat. Și acestea zicându-le și-a dat sufletul.”
Fraților, adevărul acesta este!
Oare câți dintre noi vom face la fel în clipa morții când satana ne va trăda și ne va da pe mâna realității! Atunci vom înțelege cine au fost marii noștri povățuitori și văzători cu duhul, …dar va fi prea târziu!

Publicat în Inselari contemporane | Lasă un comentariu

Predica parintelui Antim Gadeoi la schitul Oraseni 18 iunie 2017

Publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante | 3 comentarii

Ieromonahul Spiridon Rosu -Istoria adevarata a ecumenismului

Scurtă cronologie a ecumenismului – cuvânt prezentat de ieromonah Spiridon la sinaxa ortodocșilor anti-ecumeniști de la Botoșani, 18.06.2017

  1. Considerații generale despre originile ecumenismului

Originile ecumenismului actual se pot regăsi la mijlocul secolului al XIX-lea în Anglia şi America, atunci când au început să se manifeste primele iniţiative de a uni diferitele confesiuni creştine, greşit autointitulate „biserici”. Astfel, s-au înfiinţat o serie de alianţe sau federaţii cu caracter interconfesional, care îşi propuneau rugăciuni în comun şi acţiuni filantropice. În 1844, la Londra, s-a înfiinţat YMCA (Asociaţia creştină a tinerilor), care în scurt timp s-a extins în toată lumea, având în 1952 patru milioane de membri organizaţi în zece mii de filiale.

În 1894 se organizează o ramură pentru femei a Asociaţiei creştine a tinerilor: YWCA (Uniunea tinerelor creştine). În 1895 ia naştere Federaţia universală a asociaţiilor creştine de studenţi. Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos, în cartea sa Ecumenismul fără mască, realizează o analiză a activităţii celor două organizaţii: YMCA şi YWCA, subliniind faptul că nu au avut nicio doctrină clar stabilită, ci o ideologie neclară, bazându-se pe „o teorie umanistă asupra lumii, în care nu se face referire nici la păcatul strămoşesc, nici la mântuirea sufletului”. Ele au cultivat „o întoarcere a omului spre trup, ajungându-se până la un cult adus trupului” sub masca promovării sănătăţii. Genul de educaţie promovată „favorizează o atitudine laxă faţă de păcat şi o ironizare a adevărului dogmatic al Bisericii Creştine. Acceptă filantropia ca pe o împărţire de bunuri materiale, dar nu în numele lui Hristos şi a Bisericii Sale”, astfel încât multe generaţii de tineri au crescut într-un fals creştinism. Mai mult, după cum este menţionat într-o publicaţie americană din 1971, în cadrul unor filiale ale YWCA din America şi Canada s-a promovat legalizarea consumului de marijuana, a avorturilor si a faptului că Numele Iisus Hristos să nu mai fie menţionat nicăieri.

Termenul „ecumenism” provine din grecescul oikoumene, ce are sensul de a locui, a popula. Ecumeni înseamnă „pământ populat, locuit, oicumena”. În vechime, Biserica lui Hristos numea prin oicumena pământul și locuitorii lui (Matei 24, 14; Luca 21, 25; Apocalipsa 3, 10, 12, 9). Adjectivul ecumenicînseamnă „universal, adică privitor la întregul pământ și populația lui”.  Termenul modern de „ecumenism” a fost inventat și folosit pentru prima dată de către pastorul metodist John Mott (1865-1955), la Conferinţa Misionară Mondială, desfăşurată la Edinburgh, Scoţia, în 1910, în cadrul căreia s-au pus bazele Mișcării ecumeniste. Este de subliniat faptul că pentru denumirea acestei Mișcări nu s-a folosit termenul latin occidental universalism, ci cuvântul grecesc oecumenicos (de unde și ecumenism), care este preluat din limbajul si gândirea ortodoxă dar căruia i se atribuie un alt sens. Scopul este de a masca intențiile ascunse ale Mișcării prin utilizarea acestui termen de origine ortodoxă și vizează posibila identificare a Sinoadelor Ecumenice cu Consiliul Ecumenic al „Bisericilor”, care s-ar putea autoproclama în viitor drept „Sinod ecumenic”.

  1. Forme de organizare a ecumenismului

În anul 1948 a fost constituit „Consiliul Mondial al Bisericilor” (World Coucil of Churches- WCC). În cadrul acestui organism toate organizațiile religioase membre sunt acceptate cu denumirea de „biserică” indiferent de doctrina lor, ceea ce crează de la început o mare confuzie și se sugerează nejustificat ideea unei uniformități religioase. Prima sa adunare generală, care a avut loc la Amsterdam, a reunit reprezentanții a 147  așa–zise biserici, între care se numărau și câțiva reprezentanți(din proprie inițiativă) ai unor Biserici Ortodoxe: Patriarhia de Constantinopol, Biserica Ciprului, Biserica Greciei. Tot atunci a fost ales primul secretar general al Consiliului, pastorul olandez Wilhem Adolf Visser’t Hooft.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Română  au aderat la „CMB” în anul 1961, participând de atunci la toate adunările sale generale, fără o catehizare prealabilă a preoților și poporului credincios și fără a exista o dezbatere publică pe această temă. În anul 2015, „CMB” număra peste 345 de  așa-zise biserici membre, din 110 țări și teritorii din lume.

  1. Ideologia Mișcării ecumeniste

Ideologia aflată în spatele Mișcării ecumeniste este erezia care susține că Biserica lui Hristos nu există în prezent și că  nimeni nu se află în posesia Adevărului deplin, iar Biserica se va constitui în viitor prin eforturile de unificare a așa ziselor biserici în cadrul Mișcării ecumeniste. Conform gândirii ecumeniste niciuna din biserici nu este Biserica lui Hristos cea adevărată, dar în acest caz nici din combinarea tuturor acestor biserici nu se va forma această adevărată Biserică. Iar dacă toate bisericile creștine, trebuie să se raporteze unele la altele pentru a se întregi reciproc, urmează consecința inevitabilă că trebuie să se unească și cu celelalte organizații religioase necreștine așa încât ecumenismul creștin  va sfârși într-o religie sincretistă universală.

Bazele teoretice ale ecumenismului sunt:

  • teoria unității pierdute a Bisericii care promovează erezia potrivit principiului inclusivității că întreaga omenire ar fi încorporată într-o „unitate nevăzută” a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând ca în cadrul „Consiliului Mondial al Bisericilor” să se înfăptuiască și o „unitate văzută” prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor). Dar învățătura ortodoxă spune că Unitatea Bisericii nu se poate pierde niciodată pentru că Hristos ca și Cap al Bisericii nu se desparte de Trupul lui, dar în schimb persoane izolate sau grupuri de persoane se pot despărți pe ei înșiși de Trupul Bisericii prin acceptarea ereziilor sau schismelor. Dar aceasta nu afectează nici unitatea, nici unicitatea și nici integritatea Bisericii. Teoria unității pierdute a Bisericii încalcă învățătura patristică care afirmă că ereticii nu sunt și nici nu pot fi numiți creștini din cauză că prin păcatul ereziei s-au despărțit pe ei înșiși de Dumnezeu.
  • teoria „ramurilor” care își are rădăcinile în protestantism și susține erezia că diferitele „confesiuni”, recunoscute ca „biserici”, sunt ramuri ale „Bisericii nevăzute” și toate acestea ar constitui Biserica cea adevărată ca și cum Hristos, Capul Bisericii ar putea avea mai multe trupuri;
  • teoria existenței harului în afara Bisericii celei una constituie erezia prin care se admit și eterodocșilor din afara Bisericii anumite taine sau unde de har în „tainele” lor. Dar erezia conține în sine hulă împotriva Duhului Sfânt și în acest caz nu poate coexista la un loc erezia și Harul. În conexiune cu teoria aceasta au fost dezvotate și alte teorii ca de exemplu:

1.teoria ecumenistă baptismală Prin aceasta se acceptă validitatea botezului heterodocșilor în afara Bisericii dar și faptul că săvârșirea botezului de către eretici invocând cele trei Persoane Treimice îl face pe cel botezat membru al Bisericii Adevărate lui Hristos, indiferent de dogmele pe care le crede;Canoanele Bisericii sancționează prin caterisire pe preotul care nu face deosebire între Sfintele Taine ortodoxe și așa zisele taine ale ereticilor

2.teoria succesiunii apostolice în afara Bisericii care susține că prin simplul act exterior al punerii mâinilor clericilor asupra candidaților la hirotonie permite recunoașterea pentru eterodocși a unei preoții valide;

Toate aceste teorii au dus la practicele de neacceptat și osândite de Sfintele Canoane și Sfinții Părinți ale rugăciunilor în comun la început, dar mai apoi al slujbelor în comun a diferitelor ierurgii sau Taine, mergând până la împărtășirea comună!

  • teoria „minimalismului dogmatic” este centrată pe erezia conform căreia dogmele se împart în principale și secundare, iar unirea dintre diferitele confesiuni necesită doar acordul cu privire la dogmele principale, concept denumit ca și credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelalte Dogme ale Bisericii, zise secundare. În documentul adunării WCC de la Lima 1982 sunt recunoscute și acceptate doar trei taine- botezul, Euharistia și ministeriul(slujirea clericală), iar celelalte 4 Sfinte Taine- mirungerea, cununia, spovedania și Sfântul Maslu sunt disprețuite și anulate, căzând sub anatema hotărârilor Sinodului VII Ecumenic .

 

Pe lângă teoriile eretice doctrinare de mai sus mai există și niște strategii greșite de ordin practic:

  • teoria „dialogului iubirii” promovat în Adunările Consiliului Mondial al Bisericilor sub forma unui limbaj ambiguu și duplicitar cu scopul egalizării tuturor religiilor care zic ecumeniștii că ar avea ca numitor comun pe „Duhul Sfânt. Prin aceasta se urmărește a se trece sub tăcere Adevărul evanghelic, abaterile de la credință ale ereticilor, cu motivația de a nu leza conștiița lor. În numele unei false iubiri, dar care este o înșelare, se săvârșește negocierea adevărurilor de credință, interpretând forțat și abuziv principiul  iconomiei care se știe că nu se poate aplica în chestiuni dogmatice.

 

  • teoria activismului social are consecințe dezastruoase în cadrul vieții bisericești, în erodarea conștiinței dogmatice ortodoxe; prin aceasta se dorește, în numele unor valori morale sau de altă natură, general acceptate, apropierea dintre membrii diferitelor confesiuni mai ales pe baza activităților practice, cu implicații sociale, realizate întotdeauna de către un grup mixt interconfesional: activități culturale, manifestări muzicale, excursii, tabere de vacanță, burse de studiu și schimburi de experiență, activități în privința protecției mediului înconjurător, mișcări pro-viață, asociații de caritate, grupuri și organizații neguvernamentale îndreptate împotriva depravării morale a societății și în special grupări „pentru pace” etc. Acolo unde există dezacorduri în privința principiilor generale de învățătură(dogme) nu pot avea loc acorduri în privința activităților practice a principiilor respective.
  1. Abateri de la eclesiologia ortodoxă. Scurt istoric al ecumenismului

Rătăcirile grave de la învățătura ortodoxă de credință se pot desprinde urmărind desfășurarea acțiunilor ecumeniste de a lungul timpului.

 1879 –Hotărârea Sinodului Patriarhiei Ecumenice, prin care se permite, ca, în lipsa preoţilor armeni şi din motive de iconomie, să li se administreze credincioşilor armeano-gregorieni de către preoţi ortodocşi Sfintele Taine Ortodoxe ale Botezului şi ale Nunţii, iar, în apropierea obştescului sfârşit, şi Sfânta Împărtăşanie, dar atenție credincioșii rămânând pe mai departe membri ai așa zisei biserici armeano-gregoriene.

1902 –Enciclica sinodală a patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului ridică pentru prima dată problema unirii cu celelalte „biserici” solicitând părerea celorlalte Biserici Ortodoxe locale, solicitare la care multe Biserici răspund favorabila.

1920 –Enciclica Patriarhiei Ecumenice către „venerabilele biserici creștine de pretutindeni”, pornind de la ideea că ,,diferenţele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea colaborării în vederea unirii”, le îndeamnă să se considere unele pe altele nu ca fiind „străine și în disensiune, ci înrudite și de aceeași familie în Hristos și de același trup și împreună-moștenitoare ale făgăduinței lui Dumnezeu în Hristos”. În plus, enciclica sugerează formarea unei „comunități a bisericilor” după modelul Ligii Națiunilor care cuprinde un program bine definit pentru a ajunge la unire, program ce consta în dialoguri şi conferinţe teologice, contacte regulate prin corespondenţă, relaţii cât mai strânse între reprezentanţii Bisericilor, ca şi între şcolile teologice, educarea în spirit ecumenist a credincioşilor de toate confesiunile. Dar aceste deziderate ecumeniștii au reușit să le pună în aplicare abia în 2016 în cadrul așa-zisului sfânt și mare sinod din Creta.

 1922, 24 ian.  Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi cu o lună înainte fusese sancționat canonic și depus din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în „bisericile” acestora).

  1. Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

 1923, Iunie. Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-ortodoxă” de la Constantinopol cu obiectivul de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea veșmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.Adevărata motivație a schimbării calendarului bisericesc nu era cauzată de chestiunile astronomice ci de a uniformiza calendarul liturgic ortodox cu calendarul apusean în vederea înlesnirii unirii Bisericii Ortodoxe cu celelalte așa-zise biserici.

1925, Londra. Şi mai caracteristică este hotărârea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, prezenţi la comemorarea Sinodului I Ecumenic, care a avut loc la Londra în 1925. Cu acest prilej, în frunte cu patriarhul Fotie al Alexandriei, ei au participat în ţinută liturgică, rostind Crezul şi alte rugăciuni, la o slujbă oficiată de ierarhia anglicană. Tot atunci, ei au acceptat în discuţii cu anglicanii ca, pretextând motive de iconomie, clericii ortodocşi şi cei anglicani să oficieze reciproc credincioşilor lor Sfintele Taine ale Botezului şi ale Nunţii, precum şi înmormântările.

1927 –Pe baza interpretării greșite a principiului „iconomiei”, patriarhul Serbiei, Dimitrie, a împărtăşit la Sfânta Liturghie 6 anglicani fără ca aceștia să aibă botezul ortodox. Deşi, întocmai ca şi în cazul intercomuniunii la nivelul ierurgiilor şi în cazul intercomuniunii la nivelul Sfintelor Taine, teologii, ierarhii şi sinoadele unor Biserici Ortodoxe, s-au pronunţat în mod principial că intercomuniunea nu trebuie admisă decât pe baza unităţii de credinţă. Asta înseamnă că ereticul se leapădă public de ereziile din trecut și mărturisește public solemn că acceptă întreaga învățătură ortodoxă. Tocmai acest principiu ortodox se încalcă prin activitățile ecumenismului.Biserica Ortodoxă Română hotărăște în privinţa relaţiilor cu anglicanii valabilitatea tainelor și intercomuniunea cu ei, prin aplicarea într-un spirit nou a tradiţionalei iconomii ortodoxe.

 1935, Iulie. Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare la Zürich, în Elveţia spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”.

1948- Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagora declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice”.

1948, Moscova. Patriarhia Moscovei a convocat în iulie 1948 conferința Bisericilor Ortodoxe autocefale cu scopul de a respinge oficial invitația de a participa la adunarea Generală din august 1948 de la Amsterdam când a și fost fondat Consiliul ecumenic. În cadrul consfătuirii s-au remarcat prelegerile Sfântului arhiepiscop Luca al Crimeei,  cât și a Sfântului Episcop Serafim Sobolev, care a calificat ecumenismul drept erezie împotriva dogmei despre una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, după cum mărturisim în simbolul credinței. Sfântul ierarh Serafim, cercetând succesiv aceste patru însușiri ale Bisericii, a arătat cum sunt denaturate de ecumenism cu scopul de a pune bazele unei noi „biserici ecumenice”, unde se vor reuni toți ereticii împreună cu falșii creștini ortodocși: „Ecumeniștii ortodocși falsifică Predania și Scripturile, încât nu mai poate fi recunoscut articolul nouă al Simbolului Credinței. În consecință, rezultă un amestec al adevărului cu minciuna, al ortodoxiei cu ereziile, ceea ce duce pe ecumeniștii ortodocși la o denaturare extremă a noțiunii adevărate de Biserică, și mai cu seamă pentru faptul că ei, fiind membri ai Bisericii ortodoxe, sunt în același timp și membri ai ‘bisericii ecumenice’, mai exact, ai unui soi de comunitate universală cu nenumăratele ramificații eretice. Ei ar fi trebuit să rețină pentru totdeauna cuvintele lui Hristos: ‘Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș.’ ” (Mat.18, 17)

În ciuda acestor mărturii individuale valoroase, rezoluția definitivă a conferinței din 1948 în problema ecumenismului a fost lipsită de un răspuns ortodox ferm și principial și s-a preferat o soluție de conjunctură, lăsând să se întrezărească posibilitatea recunoașterii ecumenismului în alte împrejurări.

1948, Amsterdam. Ia naștere așa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” („CMB”- World Council of Churches WCC ) ce cuprindea inițial 147 de „biserici”. Încă de la acea dată devin membre depline Bisericile Ortodoxe al Constantinopolului, Ciprului și Greciei.

1950, Toronto. S-a întocmit cu participarea ortodoxă, documentul numit “Biserica, bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor” care conține multe învățături eretice în raport cu dogma eclesiologică ortodoxă.

1954, Evanston. A II-a adunare generală a „CMB”. Delegații ortodocși au afirmat deschis că hotărârile adunării s-au abătut atât de mult de la învățătura noastră despre Biserică, încât nu au mai putut fi acceptate și altele. În schimb, au exprimat doctrina Bisericii ortodoxe în declarații separate arătând clar că ecleziologia ortodoxă diferă în esență foarte mult de ecleziologia protestantă, că este imposibil să scrie o declarație comună.

1961-La presiunea factorului politic comunist ierarhi aflați pe treptele cele mai înalte ale conducerii Bisericilor Ortodoxe locale din blocul socialist au aderat la „Consiliul Mondial al Bisericilor” fără o catehizare prealabilă și fără o consultare a preoților și a laicatului ortodox. Tot de la această dată s-au deschis dialoguri teologice bilaterale cu romano-catolicii papistași, cu monofiziții ș.a, dar rezultatele și evaluarea consecințelor acordurilor semnate nu au fost nici mediatizate, nici explicate preoților și credincioșilor. Falsele dialoguri ecumeniste cu celelalte confesiuni eretice întăresc învățătura greșită că Ortodoxia și celelalte pseudo-biserici și confesiuni sunt căi egale ce duc la mântuire .

1961, New Delhi. A IV-a adunare generală a „CMB”. Începând de la această dată, delegații ortodocși renunță de a mai face declarații separate față de declarațiile oficiale ale „CMB” cu toate că învățătura eclesiologică ecumenistă nu a realizat nici cea mai mică apropiere de învățătura ortodoxă. Cu alte cuvinte, delegații ortodocși își însușesc doctrina eclesiologică oficială a ecumenismului.

1961, 1963 Rhodos. Inaugurarea Conferințelor Panortodoxe presinodale.Conferința Panortodoxă recomandă intensificarea activității tuturor “bisericilor” la Mișcarea ecumenică care „își propune restaurarea unității văzute a Bisericii conform principiului de unitate în diversitate și în comuniune”, scopul ecumenismului fiind regăsirea unei „baze euharistice” a unității văzute.

 1964, 6 ian. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întâlnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

1964, Aarhus. Biserica Ortodoxă demarează dialogul bilateral neoficial cu anticalcedonienii la inițiativa, sub supravegherea și cu sprijinul economic al „CMB”. Declarația comună de la Aarhus stipulează printre altele: „Ne recunoaștem unii pe alții în aceeași credință ortodoxă a Bisericii. Cincisprezece veacuri de istorie nu ne-au despărțit de credința părinților noștri.” Aceste afirmații șocante încearcă să ne inducă ideea că ereticii monofiziți nu ar fi fost niciodată condamnați la un sinod ecumenic sau local.

 1965, 7 dec. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, papalitatea latină este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma cea veche şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei, dar se omite esențialul că ereticii papistași nu au făcut dovada lepădării lor de învățăturile eretice care au dus la despărțirea din trecut, ci au adăugat cu timpul și alte rătăciri care îi fac cu totul străini de Biserica Ortodoxă. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos au oprit pomenirea patriarhului Athenagora la sfintele Slujbe și Sfintele Taine.

1967, Nov. Pe fondul unor mișcări ample de protest motivate patristic și canonic, majoritatea monahilor Muntelui Athos s-au opus cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”.

1968-În Pastorala de Crăciun,Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos”: romano-catolicii şi ortodocşii, se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau al teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocși pomeniți în timpul Dumnezeieștii Liturghii).

 1971, Febr. Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a „bisericilor” lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

 1972, Iulie. Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.

Tot atunci, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte emite o enciclică de reluare a pomenirii liturgice a Patriarhului Ecumenic, deoarece „s-a stabilit un nou climat”. Totuşi, în septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe Patriarh: Esfigmenu, Karakalu, Simonospetra, Sf. Pavel, Xenofont, Grigoriu, Kostamonitu.

 1974, Martie. Patriarhul Ecumenic Dimitrie impune sancţiuni asupra a 13 preoți și monahi, pentru nepomenire liturgică, printre care: arhimandritul Athanasie (igumen la Esfigmenu), arhimandritul Evdochim (igumen la Xenofontos), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu şi arhimandritul Andrei de la Sf. Pavel.

1975, Creta. În cadrul Comisiei „Credință și Organizare” din cadrul „CMB” are loc așa numita consultație teologică ortodoxă al cărei raport stipulează: „Cât privește problema unirii general-creștine, la consultație s-a remarcat că, biserica ortodoxă nu pretinde ca ceilalți creștini să se convertească la Ortodoxie prin intrarea în Biserică Ortodoxă, ci face apel ca toate bisericile și tradițiile să-și aprofundeze cât mai mult posibil plenitudinea credinței apostolice.”

1975-Mărturisirea de la Tiatheira a mitropolitului grec Athenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, declară că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Se mai afirmă că: „ideea că masoneria e o religie, este una greşită”.

1975, Nairobi (Kenya). A V-a Adunare Generală a „CMB” cu tema „Bisericile locale și Biserica universală” subliniază că scopul conlucrării pe plan ecumenic vizează, în primul rând, integrarea progresivă a confesiunilor creștine în consensul ecumenic al Bisericii de totdeauna și de pretutindeni.

 1980, iunie, Atlanta, Georgia, S.U.A. Arhiepiscopul Iacov (Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud) slujeşte o slujbă ecumenică fără precedent, împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbiterieni, metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.

1982, Lima. Documentul BEM de la Lima care recunoaște tainele protestanților: botezul, euharistia, ministeriul (preoția). Dar respingând patru Sfinte Taine( mirungerea, spovedania, cununia și Maslul) se anulează inevitabil și primele trei Taine care sunt răstălmăcite în sens eretic.

 1983, iulie-aug. Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse de peste graniţe, la o adunare din Vancouver, (Canada), declară: „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ramuri, deosebite după credinţă şi felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci se va alcătui în viitor, când toate ramurile sau sectele sau denominaţiunile, şi chiar religiile, se vor uni într-un singur trup; şi care nu deosebesc preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau ţin erezia ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!”. Lipsește o expunere clară a ereziarhilor ecumeniști care ar trebui supuși anatemei.

1987, noiembrie. Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul său concelebrează la o misă romano-catolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu primeşte, totuşi, ostia romano-catolică.

1989, octombrie. Patriarhul Parthenie al Alexandriei declară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dumnezeu… un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc împotriva islamului sau a budhismului, nu mă găsesc în înţelegere cu Dumnezeu”. Aici se afirmă învățătura eretică că creștinii și mahomedanii se închină Aceluiași Dumnezeu.

1989, Texas. Conferința „CMB” întărește caracterul și finalitatea Mișcării ecumenice: „Mişcarea ecumenică are un caracter comprehensiv şi indivizibil. Există o singură Mişcare ecumenică, deschisă tuturor Bisericilor, încât nicio Biserică nu poate pretinde să fie considerată centrul acestei mişcări, care este mai mare decât orice Biserică luată individual şi care include toate Bisericile”.

1990 și 1993, Chambésy. Acceptarea ereziei monofizite

După așa-zisa întâlnire istorică de la Mănăstirea Anba Bishoy (Egipt) între 20-24 iunie 1989 unde a fost adoptată Prima Declaraţie Comună asupra hristologiei, adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Orientale” și s-a renunțat de ortodocșii ecumeniști la denumirea de „Bisericile necalcedoniene” fiind înlocuită cu „Bisericile Orientale Ortodoxe”, în 1990 la Chambésy se fac următorii pași către recunoașterea ereziei severiene potrivit căreia există o amestecare a firilor dumnezeiască și omenească într-o „fire compusă” în persoana Mântuitorului după întrupare. În Declarația comună se arată că ambele familii (ortodocșii și necalcedonienii) sunt de acord „că firile, cu lucrările și voințele lor proprii sunt unite în chip ipostatic și chip natural în mod neamestecat, nechimbat, neîmpărțit și nedespărțit și că ele se disting doar în gândire”. În Declarația a doua de la Chambésy (1990) se recomanda Bisericilor Ortodoxe necesitatea ridicării anatemelor și condamnărilor date împotriva tuturor Sinoadelor şi ereziarhilor monofiziți pe care i-au anatematisit Sfinții Părinți începând cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Dialogul ecumenist între ortodocși și monofiziți are ca scop recunoașterea bisericească reciprocă și împărtășirea în comun ca semne exterioare ale comuniunii, fără ca monofiziții să renunțe la ereziile lor.

1991, Camberra, (Australia). A VII-a Adunarea generală a „CMB”de la Camberra cu tema: „Vino, Duhule Sfinte, înnoiește toată creația” întărește viziunea ecumenistă asupra unei lucrări noi a Sf. Duh în epoca noastră și proclamă același duh prefăcut al păcii: „Bisericile de astăzi sunt chemate să-și mărturisească din nou credința lor, și să se pocăiască pentru momentele în care creștinii au rămas tăcuți în fața nedreptății sau a amenințărilor la adresa păcii”, certificând realitatea că orientarea adunărilor ecumeniste este în mare parte către problemele sociale și politice ale lumii, fără să aibă vreo învestire în acest sens.

1993, 17-24 iunie, Balamand (Liban). Oficializarea teoriei „ramurilor” prin introducerea termenului de „biserici surori”.   În cadrul acestui acord teologic între ortodocșii ecumeniști și papistași s-a acceptat că erezia papistașă este biserică-soră cu taine valide și succesiune apostolică. Se mai recunoaște în documentul respectiv că Biserica Universală, pe care noi o credem și o mărturisim a fi Biserica Ortodoxă, ar fi incompletă fără comuniunea cu așa-zisă biserică romano-catolică, făcând în mod viclean și nepotrivit analogia cu trupul omului care  nu este deplin decât având ambii plămâni, adică cele două biserici în viziune ecumenistă. Părinții aghioriți, autori ai Scrisorii Sfintei Chinotite împotriva acordului de la Balamand și a ereziei «bisericilor surori» au arătat că „actuala biserica romană este biserica inovaționismului și a măsluirii scrierilor Părinților Bisericii și a deformării Sfintelor Scripturi și a hotărărilor Sfintelor Sinoade. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul și infailibilitatea papală, harul creat etc. primesc amnistie, și este născocită o unire fără niciun acord în dogmă.”

1995, februarie, Patmos.  Din nefericire, întrunirea de la Patmos a constituit unul dintre una dintre puținile atitudini critice privitoare la dialogul ecumenist pentru că atunci poziţia patriarhilor ortodocşi a fost mai radicală, contestând admiterea homosexualităţii şi a lesbianismului ca orientări sexuale normale, care să fie tolerate de toți creștinii. Ca urmare a poziţiei Bisericii Ortodoxe exprimate la Patmos, Patriarhiile Georgiei şi Bulgariei s-au retras din „CMB” în 1997 şi respectiv 1998.

1995, 29 iunie.  Patriarhul Ecumenic Bartolomeu îl vizitează pe papa la Roma, şi „concelebrează o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte domul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte ostia binecuvântată de papă.

1998, 9 aprilie. Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei hotărăşte retragerea din Mişcarea ecumenică.

1998, aug.-sept., Harare (Zimbabwe). La ultima adunare generală a „CMB” a secolului trecut, cu tema: „Întoarceţi-vă la Dumnezeu. Bucuraţi-vă în speranţă” se acceptă o „Declaraţie  de orientare  generală a Consiliului pentru viitor” și se face un alt pas către promovarea dialogului ortodox-protestant prin crearea unei comisii speciale mixte.

1998, 30 august București Are loc a 12 a întrunire de rugăciune interreligioasă a comunității Sant’Egidio desfășurată sub numele „Pacea este Numele lui Dumnezeu”, la care au participat mulți ierarhi ortodocși români. În general prezența ierarhilor ortodocși la întrunirile comunității Sant’Egidio încă de la începuturi a fost o constantă.

1998, 8 octombrie Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei condamnă Acordurile de la Chambésy, Balamand, cel antiohian, folosirea de către Biserica Ortodoxă a Finlandei a Pascaliei pe stil nou, teoria ramurilor şi rugăciunile în comun cu eterodocşii şi se retrage din Mişcarea Ecumenică.

1998, 30 noiembrie, Fanar. În adresa patriarhului Bartolomeu către delegația papală se declară: „Aceia dintre strămoșii noștri, de la care am moștenit această scindare, au fost victimele nefericite ale șarpelui, care este originea a tot răul; ei se află acum în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător … Iar acești oameni, fiind cauza schismei, sunt acum în mâinile lui  Dumnezeu, Dreptul Judecător.” Patriarhul ecumenic se revoltă și se dezice de lupta ce dreaptă dusă de Sfinții Părinți în apărarea Ortodoxiei.

 2002, ianuarie, Assisi. Papa cheamă toate religiile lumii la Assisi spre a se ruga pentru pacea omenirii şi unire. Participă reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor ortodoxe, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au loc două liturghii ecumenice: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi include rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă înfăţişează unitatea creştină prin împărtăşirea dintr-un potir comun. Aici apare clar obiectivul ecumenismului de armonizare și unificare a creștinismului cu toate religiile păgâne.

2002-Este aprobat regulamentul privitor la rugăciunea comună „confesională” şi „interconfesională” la întâlnirile „Consiliului Mondial al Bisericilor” de către reprezentanţii Patriarhiei Ecumenice!

2006, februarie, Porto Alegre (Brazilia). Ortodocșii ecumeniști  cad de acord la cea de a X-a Adunare Generală a „CMB” că „fiecare biserică este sobornicească și nu doar în parte, este sobornicească, însă nu în deplinătatea ei și își împlinește sobornicitatea ori de câte ori se află în comuniune cu celelalte biserici”. („Textul despre eclesiologie”, paragraful 6) De asemenea, în acelaşi text a fost recunoscut calitatea de Biserică tuturor „bisericilor” eretice protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat că mulţimea cacodoxiilor şi rătăcirilor lor sunt „moduri diferite de exprimare ale aceleiaşi credinţe” şi „diversitate de harisme ale Duhului Sfânt”!

2006, 30 noiembrie. Papa Benedict al XVI-lea vizitează Constantinopolul şi participă la liturghia slujită de Patriarhul Bartolomeu stând pe un scaun arhieresc, îmbrăcat în veşminte liturgice, participă activ la Dumnezeiasca Liturghie în biserica patriarhală și este cinstit ca și cum ar fi  un episcop ortodox.

2007, 8–15 octombrie, Ravenna (Italia). „Referinţele Documentului de la Ravenna la credinţa apostolică, la Tainele de iniţiere, la Preoţie, la Euharistie şi la succesiunea apostolică se fac cu atâta naturaleţe pentru Biserica romano-catolică, încât cineva ar putea crede că Biserica romano-catolică în toate aceste puncte este ortodoxă. Din Documentul de la Ravenna transpare tendinţa de a înfrunta chestiunea primatului papal ca o normalizare a privilegiilor papale şi nu ca o problemă profund teologică care se referă la însăşi taina lui Hristos”. (arhim. Gheorghe Kapsanis, Stareţul Mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos)

2008, 6 ianuarie. Episcopul Sofronie al Oradiei (Patriarhia Română) concelebrează slujba Aghiazmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului.

2008, 25 mai. Într-un gest fără precedent şi care a şocat întreaga lume ortodoxă, Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului (Patriarhia Română) se împărtăşeşte în public într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor ortodoxe, după o lună şi jumătate Sinodul Bisericii Române a emis o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii Ortodoxe, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării, dar evită să arate că implicarea Bisericii Ortodoxe Române în mișcarea ecumenistă este adevărata cauza a derapajelor unor ierarhi ortodocși spre erezie și în același timp a evitat aplicarea unei sancțiuni canonice asupra Mitropolitului Banatului.

2013, Busan (Coreea de Sud). La cea de a X-a Adunare Generală a „CMB”, IPS Nifon al Târgoviștei, reprezentantul B.O.R. declară: „Unitatea Bisericii s-a pierdut și în forma sa actuală din moment ce este divizată, Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine. Toți oamenii sunt frați întru Hristos, Sfântul Botez creștin constituind doar o etapă superioară, mistică în cadrul rudeniei spirituale existente între aceștia”. Niciun ierarh din sinodul BOR nu a sesizat gravitatea afirmațiilor și nu a cerut explicații și cu atât mai puțin sancțiuni canonice așa cum s-ar fi cuvenit.

2014, mai, Ierusalim. Întâlnirea dintre Papa Francisc și Patriarhul ecumenic Bartolomeu. În declarația comună semnată de către cei doi se afirma „Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este o nouă și necesară etapă pe drumul unității către care numai Duhul Sfânt poate să ne conducă, cea a comuniunii într-o diversitate legitimă. […]  Deși conștienți că unitatea este manifestă în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea aproapelui, așteptăm cu nerăbdare acea zi în care, în sfârșit, vom împărtăși împreună Cina euharistică. ” Din nou se arată în mod grav și inacceptabil împăcarea între Biserica Ortodoxă și erezia papală fără nicio pocăință a acesteia din urmă.

2014, septembrie, Seul (Coreea de Sud). Summitul pentru Pace organizat de Alianța Mondială a Religiilor și de organizația „Cultura cerească, pacea mondială, restaurarea luminii”.  Reprezentanții principalelor religii ale lumii au semnat în cadrul unei ceremonii festive acordul pentru unitatea religiilor „ce constituie o promisiune inovatoare a religiilor de a se  uni în mod necondiționat și fără discriminări pentru a obține adevărata pace„. Acordul are următorul conținut: Ne angajăm în fața lui Dumnezeu, a tuturor oamenilor lumii și a avocaților păcii să devenim una sub Dumnezeu prin unitatea religiilor” . Practic acest acord e un pas foarte important pentru viitoarea unire în apostazie a tuturor religiilor într-o religie globală care va avea și un conducător unic, după cum arată profețiile apocaliptice.

2015, 10 septembrie, Fanar. În discursul său, patriarhul Bartolomeu afirmă faptul că opoziția față de planurile Patriarhiei Ecumenice pentru „unitate ecumenică” este diabolică. De fapt orice opoziție este diabolică, afirmă patriarhul, și cu adevărat defăimătoare, ceea ce correspunde exact cu opinia papismului, a „bisericii surori” a Fanarului. De aici se vede că cei mai fervenți susținători ai ecumenismului sunt de fapt cei mai înverșunați prigonitori ai ortodocșilor.

 2015, 25 septembrie, New York.  În cadrul vizitei papei la memorialul 11 septembrie are loc un serviciu interreligios la care participă și arhiepiscopul ortodox al Americii.

2016, 2-3 februarie.  În cadrul lucrărilor Soborului Bisericii Ortodoxe Ruse membrii sinodului arhieresc au arătat că în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încalcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a  Bisericii.Aceasta este o nouă biruință a ereticilor ecumeniști asupra cugetării ortodoxe a pleromei Bisericii pravoslavnice Ruse.

2016, 12 februarie, Havanna (Cuba). Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kiril al Moscovei din care spicuim: „Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină.” (1) „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (5) „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos.” (6) „Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor.” (12) Prin această declarație comună se urmărește acceptarea de către ortodocși a împăcării cu papistașii fără a li se cere niciun fel de pocăință. Tot atunci s-a exprimat ideea falsă că dacă toți martirii aparținând diferitelor „biserici” au suferit o persecuție din motive religioase înseamnă că toți au luptat și au mărturisit același adevăr. Aceasta este o necinstire a Sfinților Mărturisitori ai Ortodoxiei și o deturnare vicleană a sensului luptei și jertfei lor.

 2016, Aprilie, Lesbos. Declarația comuna a papei Francisc și a arhiepiscopului Ieronim al Atenei afirmă printre altele: „La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii.”

2016, 16-27 iunie, Kolimbari, Creta (Grecia) Desfășurarea sfântului și marelui sinod”. Prin documentele semnate  și aprobate de reprezentanții a zece Biserici locale au fost admise cununiile mixte între ortodocși și heterodocși cu încălcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii și tot cu această ocazie s-a acceptat denumirea istorică de „biserici” pentru eterodocși, deși acest lucru a fost condamnat cu sute de ani înainte la Sinodul Ortodox de la Ierusalim din 16 martie 1672 când a fost anatematisată Mărturisirea de credință a Patriarhului ecumenic Kiril Lukaris datorită influențelor calvino- reformate. Pseudo-sinodul din Creta impune erezia ecumenismului ca doctrină oficială a Bisericii si constituie o încununare a eforturilor de peste 100 de ani cu privire la participarea reprezentanților ortodocși la mișcarea ecumenistă.

2016, 15-21 septembrie, Chieti (Italia). În cadrul întâlnirii comisiei mixte de dialog între ortodocșii ecumeniști și papistași este recunoscut primatul papal de către reprezentanții ortodocși. De la întâlnire au lipsit reprezentanții Bisericii Bulgare.

 2016, Septembrie, Ierusalim. Festivalul Mekudeshet (termen ebraic cu referire la căsatorie, consacrare) adună laolaltă „cele trei mari religii monoteiste” – creștinismul, reprezentați de papistași, iudaismul și mahomedanismul – sub o nouă formă de întâlnire interreligioasă și spirituală: „Amen – O casă de rugăciune pentru toți credincioșii”, întâlnire în cadrul căreia cele trei credințe sunt chemate să dialogheze, studieze, cânte și să se roage împreună într-o singură casă de cult temporară. Organizarea festivalului este realizată de un grup din Israel ce se autointitulează: „The Borders Disolvers” activi în diferite domenii culturale cu scopul de a schimba realitatea de pe teren. Astfel unele titluri de pe internet vorbesc despre dizolvarea frontierelor și venerarea împreuna a aceluiași dumnezeu. Din nou se arată scopul ecumenismului de unire sincretistă a creștinismului cu religiile necreștine.

2017, mai.Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii afirmă : „Eu știu că aici sunt și creștini și musulmani; fiecare se adresează unuia și aceluiași Dumnezeu Creator și iată, în răspuns la aceasta, noi primim un ajutor dumnezeiesc real.”Aici apare ideea eretică conform căreia islamicii se închină la același Dumnezeu ca și creștinii.

2017, aprilie, Geneva. Patriarhul Bartolomeu recunoaște deschis care a fost scopul „sinodului” din Creta: „În cele din urmă, participarea ortodoxă în eforturile de reconciliere și unitate a creștinilor în sânul a ceea ce se numește „Mișcarea Ecumenică“, care până acum s-a bazat pe deciziile luate fie în mod individual de către Bisericile Autocefale, fie în cadrul Conferințelor pan-ortodoxe, a trebuit să fie ratificată pe cale sinodală, care este metoda autentică pentru a formula o poziție uniformă a Bisericii Ortodoxe. Noi, ortodocșii(a se înțelege ecumeniștii și cei aflați în comuniune cu ei), suntem ferm convinși că mișcarea ecumenică și Consiliul Mondial al Bisericilor au ca scop și ca motiv de existență îndeplinirea ultimei rugăciuni a Domnului, „ca toți să fie una“ (In. 17, 21) …” Prin aceasta se urmărește ștergerea diferențelor dintre Ortodoxie și erezie și apoi unirea tuturor în apostazie.

2017, 28 aprilie, Cairo. Rugăciunea ecumenistă la care participă papa Francisc, patriarhul ecumenic, patriarhul Alexandriei și întăi-stătătorii monofiziților.

Trebuie să facem precizarea că nu au fost cuprinse în enumerarea cronologică anterioară toate evenimentele mișcării ecumeniste, ci doar cele pe care le-am considerat cele mai importante.

Concluzii:

Din cele prezentate mai sus se vede clar că toate demersurile ecumeniste caută să convingă omenirea că la început toate pseudo-bisericile și confesiunile așa- zis creștine, iar pe urmă toate religiile sunt căi diferite, dar egale ca valoare care duc spre mântuire. Dar de aici se desprinde înfricoșătoarea hulă și erezie că Mântuitorul nu ar fi trebuit să Se întrupeze, că nu era necesar să se jertfească pe Cruce și nu  trebuia să înființeze o singură Biserică cu o unică Tradiție Apostolică, pentru al cărei Adevăr s-au nevoit și s-au jertfit toate cetele de Sfinți de 2000 de ani până astăzi. Ereticii ecumeniști oferă soluția înșelătoare a creării unei structuri religioase globale în care toți oamenii să trăiască în pace, armonie și fericire pământească indiferent de ce credință au, urmărind doar împlinirea unor idealuri umaniste, dar care nu au nicio legătură cu învățătura și viața Adevăratei Biserici.

Noi, preoții de aici și poporul creștin-ortodox pe care îl reprezentăm și care am oprit pomenirea ierarhilor semnatari ai documentelor din Creta și a celorlalți ierarhi care susțin tacit acele documente, mărturisim că nu vom accepta niciodată erezia ecumenismului, fiind conștienți că numai în acest fel vom rămâne statornici în Biserica lui Hristos, adică în Adevăr.

de ieromonah Ioan Chițu în colaborare cu ieromonah Spiridon Roșu

Publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante | 1 comentariu

Amenintari si insulte foarte grave primite de parintele Ioan Ungureanu de la preoti eretici

Mihai-Silviu Chirila:

În seara zilei de 16 iunie, câțiva tineri au împărțit la Mănăstirea Zosin, din apropierea Municipiului Botoșani, un material promoțional ce conținea o invitație adresată tuturor celor interesați de a participa la Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt comuniunea cu ierarhii adepți ai sinodului din Creta, care se va desfășura mâine, duminică 18 iunie, la Pensiunea Casa Lux din Botoșani. Tinerii au lipit două afișe pe poarta mănăstirii și unul în spațiul public și au împărțit câteva foi volante cu aceeași invitație celor ce veneau la Sfântul Maslu. Nu s-a produs nicio necuviință, niciun abuz.

La ora 01.40, în această dimineață, de pe numărul de telefon al starețului Mănăstirii Zosin, arhimandrit Teodosie Pleșca, i-a fost trimis părintelui Ioan Ungureanu următorul sms:

Ne permitem să publicăm și dovada că mesajul a fost trimis de pe numărul de telefon al părintelui stareț, deoarece numărul preacuvioșiei sale este făcut public pe pagina oficială de internet a Mănăstirii: https://zosin.mmb.ro/contact, creată de instituțiile media ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Canonul 1 al sinodului Gangra spune: “Dacă cineva ar defăima nunta, și pe ceea ce se culcă cu bărbatul său, credincioasă fiind și evlavioasă, ar urgisi-o și ar defăima-o, ca și cum nu ar putea în împărăția cea cerească, să fie anatema”. Tâlcuirea spune: “Părinții condamnă învățătura greșită a lui Eustațiu despre căsătorie, care consideră căsătoria ca pe o iscodire diavolească, anatemizându-i pe cei ce împărtășeau această credință”.

Canonul 51 apostolic: “Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul (cinul) preoțesc, se ține departe (s-ar abține) de nuntă și de cărnuri și de vinuri, nu din înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea că toate sunt foarte bune și că bărbat și femeie l-a făcut Dumnezeu pe om, ci hulind, ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească și să se îndrepteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea și laicul”.

Articolul 206 Noul Cod Penal: “Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării”.

Canonul 27 apostolic(Clericii care lovesc se caterisesc)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară şi pă­timind nu ameninţă (I Petru 2, 23).

(9 sin. I-Il)

CANONUL 56 apostolic (DEFĂIMAREA PREOTULUI ŞI A DIACONULUI)

Dacă vreun cleric ar ocărî pe presbiter sau pe diacon, să se afurisească.

(18 sin. I ec; 7 Trul.; 21 Laod.; 39 Vasile cel Mare)

Nota noastra:

Vedeti si:

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/02/19/fiul-unui-fost-protopop-de-radauti-si-slugile-lui-necula-hartuiesc-niste-crestini-participanti-la-conferinta-de-la-radauti/

 Observam ca nu este singurul caz in care preoti sau credinciosi au fost amenintati cu bataia sau cu moartea de catre pomenitori. Si la Radauti in aceasta iarna niste credinciosi au fost amenintati de catre preotul IONEL MALOS protejatul staretului MELCHISEDEC DE LA PUTNA. In acest caz in loc ca protopopul sa ii faca o plangere catre consistoriu  si sa ia masuri canonice, protopopul de Radauti PETRU LUPASTEAN i-a luat apararea acestui preot eretic Malos si i-a mustrat pe cei care au indraznit sa imparta pliante cu invataturi din Sfintii Parinti. Trebuie facuta plangere penala impotriva acestor indivizi care poarta spre rusine haina monahala sau a preotiei. Poate se vor autosesiza autoritatile,  ca din ce stim , nu traim intr-o tara bananiera in care unii ameninta cu moartea si nimeni nu le face nimic. 

SA LE FIE RUSINE ACESTOR PREOTI PROPOVADUITORI A EREZIEI FIINDCA EI ADUC TULBURARE IN TOATA TARA SI NU NOI.

Publicat în Evenimente cotidiene importante | Lasă un comentariu

Duminica ,18 iunie 2017 , la Botosani : SINAXA NATIONALA a clericilor, monahilor si credinciosilor ortodoxi antiecumenisti

Nota redactiei: Pana in prezent o parte dintre ecumenisti s-au tot plans ca nu stiu mai nimic despre ecumenism si de legiferarea din Creta. Acum au o alta ocazie, pe langa multe ocazii care au fost pana in prezent, sa afle ce este ecumenismul si de ce nu mai este bine a merge la bisericile pomenitorilor. Dar deja multi se scuza si zic ca a fost anuntata prea tarziu. Desi aceasta sinaxa a fost anuntata de mai bine de o luna, doar ca  nu se stia data exacta, multi cauta pretext ca sa nu participe.

Duminică, 18 iunie 2017, se va desfășura, în Municipiul Botoșani, Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși care au întrerupt comuniunea cu ierarhii eretici , având ca temă de dezbatere Mărturisirea Dreptei Credințe împotriva ecumenismului promovat de pseudosinodul din Creta.

Evenimentul se va desfășura începând cu orele 14.00, la Pensiunea Casa Lux Botoșani., situată pe Calea Națională, nr. 167, între stațiile Petrom și Rompetrol, și va fi prefațat de participarea, de dimineață, începând cu ora 9.00, la Sfânta Liturghie în Parohia “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, situată la 8 kilometri de Botoșani, la ieșirea înspre Iași.

Sinaxa va debuta prin rostirea câtorva cuvinte de salut din partea:

  • Părinților aghioriți care au întrerupt pomenirea ierarhului (Gheron Sava Lavriotul).
  • Sinaxei Creștinilor Ortodocși din Creta(domnul Giorgios Vlamakis, președintele Sinaxei).
  • unui grup de preoți nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova, Patriarhia Rusă (părintele Gheorghe Corcescu).
  • unor credincioși din Diaspora română (doamna Daniela Gherasim).

Va urma prezentarea următoarelor referate:

  • Abaterile neortodoxe care au precedat sinodul din Creta. Scurtă cronologie a ecumenismului(ieromonah Ioan Chițu)
  • Influența mentalității ecumeniste asupra etosului creștin în Biserica Ortodoxă Română(pr. dr. Ciprian Staicu)
  • Considerații teologice cu privire la caracterul eretic al pseudosinodului din Creta(preot Claudiu Buză)
  • Întreruperea pomenirii, măsură eficientă contra ereziei. Considerații de ordin canonic(teolog Mihai-Silviu Chirilă)

Se va da citire unei rezoluții a sinaxei, care va fi semnată de către toți participanții care sunt de acord cu aceasta. Când se va încheia strângerea de adeziuni, rezoluția va fi depusă la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a participa la semnarea acestei rezoluții, este necesar un act de identitate.

Facilități de cazare pentru cei veniți de departe:

  • În jur de 250 de locuri de cazare, la prețuri cuprinse între 50-60 RON pe noapte de persoană sau 30 RON pentru camere cu mai multe paturi, se pot rezerva la numerele de telefon0752093175 și 0752759834.
  • Pentru cei care au persoane cunoscute în zona Botoșani, Suceava, Neamț, se pot aranja facilități de cazare în casele acestora.

Indicații referitoare la traseu:

Pentru cei ce vin din Moldova sau din sudul țării, recomandăm ruta care trece prinRoman (sau Târgu Neamț) – Fălticeni – Suceava – Botoșani. Drumul este bun și bine marcat, încât se poate ajunge fără peripeții. La Suceava se merge prin centrul orașului, pe lângă Catedrala Sfântului Ioan cel Nou, prin Burdujeni, spre Salcea, apoi spre Botoșani, pe un drum foarte bun și bine marcat.

La Schit Orășeni se ajunge din Botoșani astfel: la sensul giratoriu de la ieșirea din Botoșani către Iași se face la dreapta către Vorona-Liteni. După localitățile Orășeni-Deal și Orășeni-Vale, parcurgându-se 7-8 km, pe stânga urmează o pădure și un sat cu o troiță la intrarea sa, iar pe un indicator pe stânga, în panta urcușului, scrie “Schit Orășeni”.

De la intrarea în sat, biserica se află, conform indicatoarelor, lângă școală. Cine vine dinspre Târgu Frumos-Hârlău, când va ajunge să vadă indicatorul “Botoșani”, va face, în acel sens giratoriu, la stânga, spre direcția Vorona-Liteni.

Publicat în Evenimente cotidiene importante | 2 comentarii