Invatatura Bisericii dintotdeauna este ca pentru a-si pierde Tainele si preotia, ereticii trebuie mai intai caterisiti

Sfântul Martin, Papa Romei:

„Iată în mâinile voastre sînt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu biserica Constantinopolului, cât timp aceasta va sta în credinţa cea rea”. (Viaţa Sf. Martin, Papa Romei)

Vedem ca Sfantul Martin nu spune nicidecum ca cele savarsite de ereticii monoteliti, inca necondamnati de Sinodul VI Ecumenic ar fi doar paine si vin sau paine ereticeasca, ci arata invatatura Bisericii dintotdeauna, de a rupe comuniunea cu cei care propovaduiesc cu capul descoperit erezia, neimpartasindu-se cu acestia si cu cei in comuniune cu ei.

In cartea Predici la Triod si Penticostar, Sfantul Ignatie Briancianinov, in Predica la Duminica Ortodoxiei arata cum Fericitul Teodorit, care cazuse o vreme in plasa ereziei raspandita de Nestorie, dupa care a respins-o, a fost chemat de Sfintii Parinti in Sobor pentru a da anatemei aceasta erezie in mod public. Sfintii Parinti au spus de indata ca Fericitul Teodorit este pastor ortodox. Vedem ca Fericitul Teodorit nu si-a pierdut preotia prin faptul ca a avut o vreme partasie cu nestorienii.

La paginile 35-36, editia electronica, citim:

„Erezia, fiind păcat greu, păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărâtor – ca păcat al minţii -prin darea ei nefăţarnică, din toată inima, anatemei.

Sfântul Ioan Scărarul a zis:

„Sfânta Biserică sobornicească îi primeşte pe eretici când ei dau anatemei fără făţărnicie erezia lor , şi îndată îi învredniceşte de Sfintele Taine; iar pe cei căzuţi în curvie, chiar dacă îşi mărturisesc şi părăsesc păcatul, porunceşte, urmând apostoleştilor rânduieli, să fi despărţiţi de Sfintele Taine pentru mulţi ani”

Urma lăsată de păcatul trupesc rămâne în om şi după mărturisirea păcatului, şi după părăsirea lui; urma lăsată de erezie e nimicită îndată după lepădarea ei. Fără această doctorie, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu rămâne în duhul omenesc şi nu încetează a-l clătina cu nedumeriri şi îndoieli pricinuite de împreună-simţirea netăiată din rădăcină faţă de erezie; rămân gânduri ce se ridică împotriva înţelegerii lui, ce fac anevoioasă mântuirea pentru cel ţinut în legăturile lor, ţinut în legăturile nesupunerii şi împotrivirii faţă de Hristos, pentru cel ce rămâne în împărtăşire cu satana.

Doctoria anatemei a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică în privinţa cumplitei boli a ereziei.

Când Fericitul Teodorit, episcopul Cirului, dorind să se îndreptăţească în privinţa învinuirilor aruncate asupra lui, Părinţii i-au cerut ca mai întâi de toate să-l dea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodorit, care se lepădase de Nestorie, dar nu aşa de hotărât cum se lepădase de el Biserica, a vrut să dea lămuriri. Părinţii i-au cerut iarăşi să dea anatemei cu hotărâre, fără alte explicaţii, pe Nestorie şi învăţătura acestuia. Teodorit a vrut din nou să dea lămuriri, însă Părinţii au cerut iarăşi ca el să dea anatemei pe Nestorie, ameninţând că altminteri îl vor socoti eretic pe însuşi Teodorit. Teodorit a rostit anatema asupra lui Nestorie şi a tuturor învăţăturilor eretice ale acelei vremi. Părinţii au dat slavă lui Dumnezeu, l-au proclamat pe Teodorit păstor ortodox, iar Teodorit nu a mai cerut să dea lămuriri, căci lepădase din sufletul său pricinile care îl făceau să simtă nevoia de a da lămuriri. Aşa stau lucrurile între duhul omenesc şi înfricoşătoarea boală a ereziei.”

Iata deci un exemplu care arata cum procedau Sfintii Parinti cu ereticii necondamnati inca de un Sinod, daca acestia propovaduiau erezia sau erau in comuniune cu cei care propovaduiesc public erezia. Vom gasi nenumarate astfel de exemple in Procesele verbale ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, cand Bunul Dumnezeu va randui sa putem citi si noi o parte din ele in limba romana; nadajduim cat mai curand cu putinta, pentru a se risipi tulburarile din mijlocul nostru.

Tot în aceste procese verbale, vom vedea cum Sfintii Parinti care l-au chemat in repetate randuri la Judecata Sinodului pe Nestorie sau pe umatorii lui se adresau cu titlul: „Preafericitului Patriarh … ”/ „Sfintitului cleric …” (- cutare – i se trecea numele) si se sublinia clar in proces in momentul caterisirii: „pana acum preot”. Deci preotia era ridicata prin caterisire. Asa a procedat intotdeauna Biserica, fie ca era vorba de erezie, fie ca era vorba de alt pacat. Vedem cum ne arata Sfantul Ignatie ca si pacatele trupesti sunt pacate de moarte extreme de grave, nu doar erezia.

Daca clericul respectiv doar fusese amagit de comuniunea cu ereticii, fara a-i impinge si pe altii la partasie cu credinta cea rea, prin pocainta si anatematisirea eresului, era primit inapoi ca si cleric si isi pastra preotia. A se citi si Epistola a doua catre Rufinian, din Canoanele Sfantului Atanasie cel Mare.

Aparatorii indarjiti ai ereziei erau caterisiti, iar dintre acestia, cei care se pocaiau – dupa ce erau caterisiti, erau primiti de acum in rand cu mirenii.

Sfantul Nicodim Aghioritul a viețuit într-o perioadă foarte apropiată de noi față de Sfinții din Vechime. Notele sale la Pidalion reflectă în totalitate învățătura Bisericii și nu contrazic cu nimic Pidalionul si Sfintele Canoane, ci acestea sunt explicate de Sfantul Nicodim pe intelesul omului contemporan, dimpreuna cu alte probleme auxiliare pe care le ridica Sfintele Canoane.

Pentru a lucra caterisirea asupra unui preot sunt necesare doua conditii:

• sa fie vinovat in fata lui Dumnezeu de pacate grave care il opresc de la preotie, precum adulterul, apostazia, propovaduirea cu capul descoperit a ereziei;
• sa fie caterisit cu dreptate de un Sinod ortodox, pentru a fi pusa in lucrare de sobor caterisirea, care nu lucreaza de una singura .

Sfîntul Nicodum Aghioritul lamureste foarte clar aceste aspecte. Si NU este vorba doar de pacate personale. Daca citim cu atentie, vedem foarte clar cum pentru propovaduirea cu capul descoperit a ereziei, invatatura Bisericii arata ca puterea de a savarsi cele Sfinte nu se ridica de la un cleric, pana nu este judecat. Pana atunci este doar invinovatit spre judecata, iar in viata de dincolo spre osanda vesnica.

Fragment din Nota la Canonul 3 apostolic:

„De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”

În talcuirea, dar si in nota la Canonul 46 apostolic vedem ca aceia care primesc ca valid botezul ereticilor sunt si ei eretici prin faptul ca sunt in acelasi cuget si lucrare cu ereticii.

„Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia lor. Că cei ce binevoiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit.” (Talcuirea la Canonul 46 apostolic)

„Iar dacă oarecare dintre însuşi latinii şi dintre cei ce cugetă latineşte, ar propune cele trei chemări ale Sfintei Treimi, nu trebuie a se face că au uitat cele ce au auzit mai sus de la Sfinţitul Firmilian, şi de la marele Atanasie; cum că sunt adică nelucrătoare dumnezeieştile numele acelea din gura ereticilor scoţându-se. Pentru că de nu ar fi aceasta, negreşit ar trebui să credem, că şi baborniţile fac minuni, fiindcă descântă cu dumnezeieştile nume; deci când latinii, şi ca nişte eretici botez nu pot da, pentru că au pierdut darul cel începător desăvârşirii, şi pe lângă aceasta, au răsturnat şi apostolescul Botezul acelor trei afundări. ” (Din Nota la acelasi Canon 46)

(Aici, dupa cum spune si Sfantul Teodor Studitul în SCRISOAREA 40, referirea este la botezul ereticilor deja condamnati. Cine vrea sa aprofundeze Canonul 1 al Sfantului Vasile cel Mare va vedea ca Sfantul Vasile si alti Sfinti Parinti, pe ereticii necondamnati ii mai numeau si schismatici, precum si Canonul 15, I-II vorbeste de schisme si impartiri. Deoarece cei dintai care s-au departat aveau hirotoniile de la Parinti si prin punerea mainilor aveau asupra lor darul sfintitor, dar cei care s-au rupt, adica au fost caterisiti din cauza incapatanarii lor in eres, devenind mireni – nu mai aveau lucrarea preotiei. NU TOTI DEVIN MIRENI DINTR-ODATA, CI ACEIA CARE AU APARAT EREZIA, PRIN CONDAMNARE SI CATERISIRE. IATA CUM PREDICA SFANTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV LAMURESTE EXEMPLAR CUM PREOTIA NU SE PIERDE INSTANTANEU, CU EXEMPLUL FERICITULUI TEODORIT, CARE A RAMAS PASTOR)

În nota de la Canonul 28 apostolic, Sfantul Nicodim Aghioritul arata inca o data cum are loc caterisirea si pierderea lucrarii preotiei, atat dinauntru (din cauza vinovatiei celui acuzat), cat si din afara (de judecata Sinodului Episcopilor):

 „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.” … Că cela ce cu dreptate s-a caterisit, şi dinlăuntru de sine-şi pentru nevrednicia sa, şi din afară de la sobor, a pierdut lucrarea preoţiei.”

Nu sunt valabile insa caterisirile nedrepte. Ereticii nu ii pot caterisi pe ortodocsi, chiar daca numeric sunt cu mult mai multi intr-o anume perioada de timp.

„Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit, numai din afară, şi nu de la sine-şi s-a lipsit de a lucra.  … Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit se aseamănă cu meşterul, care mâinile îşi are sănătoase, nu are însă şi uneltele meşteşugului. Pentru aceea şi când i se vor da iarăşi, poate a le apuca şi meşteşugul a-şi lucra. Şi lucrul lui este cu adevărat lucru. Iar cel ce este ciunt, adică cel cu dreptate caterisit, nici mai-nainte de a i să da, nici după ce i se vor da uneltele, poate a le apuca, şi a face cu ele vreo ispravă. ”