Consemnări de la Sinaxa Națională din Serbia

Prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, duminică, 3 iunie, anul Domnului 2018, la prăznuirea Tuturor Sfinților, în localitatea Loznica de lângă orașul Cacak a avut loc Sinaxa Națională din Serbia, organizată de Eparhia Rașka/Prizren și Metojiha în Exil.

Au fost prezenți în jur de 2000 de participanți, lucru îmbucurător. Creștinii din Serbia sunt tot mai conștienți de necesitatea îngrădirii de erezia ecumenistă, fiind un exemplu pentru alte țări ortodoxe. În Eparhia de Rașka și Prizren în Exil din Serbia sunt peste 25 de mănăstiri, întemeiate chiar de cei îngrădiți de erezie, care primesc cu bucurie pe monahii și monahiile care au fost alungați din mănăstirile lor de ecumeniști pentru mărturisirea lor. Sunt speranțe că activitatea misionară va spori și din ce în ce mai mulți credincioși din Serbia și de pretutindeni le vor urma exemplul și vor întrerupe comuniunea cu cei care acceptă panerezia ecumenistă, având Canonul 15, I-II Constantinopol drept temei canonic.

Liturghia arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Artemie a început la ora 10. Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit horepiscopii Maxim, Naum și Nicolae, dimpreună cu un sobor de ieromonahi, preoți de mir, ierodiaconi și diaconi, în număr de până la 50. La sfârșit, a predicat horepiscopul Naum.

După terminarea Liturghiei a început desfășurarea Sinaxei. Vlădica Artemie și-a deschis cuvântarea prin evocarea Sfinților Mucenici Romanovi, care ne-au arătat calea Jertfei în acest ultim secol plin de ateism, apostazie și prigoană. A evidențiat faptul că, spre deosebire de alte prigoane, care în realitate întăreau Biserica, creștinii bucurându-se să mucenicească și să aibă biruință în Ceruri, erezia ecumenistă este o cumplită prigoană din interior, care duce la moarte veșnică.

La Sinaxă au asistat și părinți și credincioși din Rusia, România și Grecia.

Au mai luat cuvântul: ctitorul mănăstirii din localitatea Cacak, un preot din Rusia, precum și alte persoane, clerici și laici, participanți la Sinaxă.

Într-o convorbire particulară cu Înaltpreasfințitul Artemie, s-au clarificat câteva probleme cu care se confruntă în prezent rezistența anti-ecumenistă și anume:

1.Cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști, dar se laudă că mărturisesc credința, însă nu și prin fapte, sunt chiar mai periculoși decît ecumeniștii deoarece îi trimit pe credincioși înapoi în comuniune cu erezia.

2.Despre situația celor care chipurile din neștiință sunt în comuniune cu ecumeniștii, vlădica Artemie a spus că nu există justificare deoarece acest lucru înseamnă nepăsare, nedemnă de un creștin. Una este să nu știi, și alta este să nu vrei să afli. În Evanghelia de la Luca, capitolul 12, se menționează că vor fi pedepsiți și cei care nu știu, chiar dacă cei care știu vor fi pedepsiți mai aspru decât ei.

3.Deoarece ierarhii români acceptă ecumenismul și poporul a rămas fără păstorirea lor, pentru a nu cădea în schismă, trebuie să îi urmăm pe Sfinții Părinți. Vlădica Artemie îi sfătuiește pe preoții români prigoniți, să își găsească fiecare un loc, o casă, o bisericuță în care să slujească. Întreruperea comuniunii cu ecumeniștii este de ajuns. De aceea avem Canonul 15. Sfântul Maxim Mărturisitorul a rămas singur, dar a mărturisit în continuare credința și nu a fost creată în acest timp o altă ierarhie. Să nu deznădăjduim dacă ierarhii noștri ne-au trădat. Dacă rămâne un singur om în Credință, acela va fi Biserica.

4.Cu privire la dușmanii ortodoxiei care îl acuză de schismă pentru că a hirotonit horepiscopi, i-am arătat Înaltpreasfințitului Artemie că am luat la cunoștință că horepiscopii, pe teritoriul României, în zona Maramureșului sunt amintiți până în secolul 18. Pentru a ne face o imagine despre rolul horepiscopilor, ieromonahul Xenofont din Serbia l-a amintit pe horepiscopul Alexandru, Sfânt prăznuit pe 30 august, care l-a reprezentat la Sinodul I Ecumenic pe Sfântul Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, deoarece acesta era foarte bolnav și nu a putut veni. Găsim acest lucru consemnat în Viețile Sfinților pe luna mai: „Şi neputând Sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantino­polului – Roma cea nouă să vină el însuşi la soborul acela din cauza bătrâneţii şi a slăbiciunii sale, a trimis în locul său pe horepiscopul său Alexandru, bărbat cinstit, sfânt şi bătrân, care a suferit multe osteneli în Tracia şi în Iliric, pentru pacea Bisericii. Acesta a ţinut în sobor locul patriarhului Mitrofan şi s-a nevoit împotriva lui Arie. Iar după ce s-a sfârşit acel Sinod a toată lumea, dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, a rugat pe toţi arhiereii să meargă cu dânsul la PreaSfinţitul patriarh Mitrofan şi să-l cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul morţii.”

Pentru lucrarea de propovăduire a credinței a hirotonit și vlădica Artemie horepiscopii, pentru a-i fi de ajutor la vârsta la care se află, conform Canoanelor și Tradiției Bisericești.

Vlădica Artemie a remarcat ceea ce putem cu toții observa în aceste vremuri potrivnice Ortodoxiei: Episcopii noștri schimbă literatura noastră. Tot ce nu e în duhul Noii Ere va fi interzis. Deja s-au scos versetele despre iudei din Prohodul Domnului în edițiile recente și în curând va fi interzisă și cântarea lor în biserici.

Dușmanii credinței noastre vor să demonstreze în mod mincinos că horepiscopii au fost destituiți de Sinodul de la Laodiceea, dar aceasta este o minciună nerușinată, o hulă și o insultă la adresa Istoriei Bisericii și neamului nostru. Deoarece după retragerea aureliană, Dacia a fost ruralizată, horepiscopii și între timp și periodeuții, un fel de exarhi misionari, au avut cel mai mare rol de propovăduire timp de aproape un mileniu, până prin secolul 12. Odată cu primele descălecate din Transilvania, în secolul 9, instituția horepiscopilor a început treptat să devină necorespunzătoare pe teritoriul țărilor române, odată cu suprapunerea administrativă laică, episcopul stabilindu-se în orașele-reședință.

Horepiscopii ajutau la propovăduire și erau însărcinați de episcop să înscăuneze preoți, să se asigure că sunt respectate Canoanele, să aducă la cunoștință clerului și poporului hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale și să îi catehizeze. Deoarece Valahia a fost o societate rurală, scaune episcopale nu existau decât la Tomis, și în sudul Dunării. Un candidat la hirotonie din teritoriile mai îndepărtate ar fi trebuit să își primejduiască viața într-o călătorie anevoioasă la Constantinopol sau în Grecia. Pentru a se evita expunerea la tot felul de amenințări și primejdii în acea perioadă marcată de invazii barbare și instabilitate politică, episcopul cetății din Tomis sau episcopii din sudul Dunării hirotoneau fiecare câte un horepiscop, pe care îl trimiteau în teritoriu, horepiscopul hirotonindu-se de episcopul uneia din cetăți, conform Canonului 10 de la Antiohia. Întrucât Canonul 6 Sardica interzice așezarea de episcopi la sate și în târguri mici, rolul de propovăduire în această perioadă l-au avut prin excelență horepiscopii. Găsim toate aceste lucruri menționate în „Istoria Bisericii Ortodoxe Române” de Mircea Păcurariu, Vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991.

O altă menționare a instituției horepiscopilor se face chiar și mult mai târziu, în Maramureș, zonă rurală prin excelență:

La anul 1704, il avem pe horepiscopul (episcop misionar) Iosif din Maramureș care a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

Apoi, un şir de horepiscopi, sau episcopi de ţară, au rezidat în Mănăstirea Peri şi în mănăstirile existente în Maramureş până la 1762, când cele mai multe au fost distruse de generalul Bucow, din ordinul Mariei Tereza. Deci, rădăcinile episcopiei coboară până la 1391. Sunt pomeniți, apoi şi identificaţi, peste 40 de horepiscopi care rezidau în mănăstirile din Maramureş.

Falsificarea și interzicerea istoriei neamului și a  tradiției creștine de elita ocultă sunt o realitate din ce în ce mai aprigă.

5.Cu privire la credincioșii care merg în bisericile unde sunt pomeniți ecumeniștii, aducând justificare faptul că nu a fost schimbat nimic în Crez și că vor lua atitudine atunci când vor vedea că s-a schimbat ceva, vlădica Artemie a subliniat că tocmai aceasta e viclenia cea mai mare a ecumeniștilor: a le lăsa credincioșilor tot: slujbe, sfinte icoane, rânduieli bisericești etc. numai să fie în comuniune cu ei și astfel să îi piardă.

6.Despre aceia care spun că vor amâna îngrădirea de erezie până când se va ajunge la potir comun cu papistașii și cu alți eretici, a arătat de asemenea că nu există în Pidalion Canoane care să spună că întreruperea comuniunii trebuie amânată până când se va ajunge la potir comun, ci chiar rugăciunile împreună cu ereticii sunt de ajuns pentru a întrerupe comuniunea cu aceia care le practică.

7.Despre preoții care dezleagă pe cei cu păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie fără a-i canonisi după Canoane, Înaltpreasfințitul Artemie a arătat că vor avea o răspundere foarte grea și că trebuie să înceteze să încalce Canoanele, afirmând: Dar mai sunt ei oare duhovnici (cu adevărat) dacă ei nu păstrează credința, dacă nu cred? Domnul spune: „Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate și în Ceruri și oricâte veți dezlega pe pământ  vor fi dezlegate și în Ceruri” (Matei 18, 18). Ei ar trebui să și lege, nu doar să dezlege. Toți mor duhovnicește dacă procedează altfel.

8.Vlădica Artemie a clarificat de asemenea, faptul că nu se menționează nicăieri că Tainele celor care nu s-au îngrădit de erezie sunt invalide după ce erezia este propovăduită cu capul descoperit de ierarhi. Canonul 15, I-II Constantinopol nu vorbește despre invaliditatea Tainelor, ci arată că întreruperea comuniunii este de ajuns. A adăugat că nimeni nu menționează că pe vremea lui Arie și Nestorie au fost repetate botezurile lor până la condamnarea sinodală a acestora.

9.Cununiile cu eterodocși nu sunt valide. Trebuie ca ereticul să treacă la ortodoxie prin Taina Botezului, apoi se face din nou Taina Cununiei în mod canonic.

 

Au consemnat un grup de ieromonahi, monahi și credincioși români prezinți la Sinaxă.