Din inselarile DOCTORULUI teolog preot Ciprian Ioan Staicu

Incepem acest articol cu o vorba al bunicului unui amic: ”hartia (de doctor) acopera prostia”.

Acest preot doctor care se lauda ca a studiat minim 12 ore pe zi, nu a deschis o pagina din cartea Hristoitia al Sf Nicodim Aghioritul (ii dam si pagina pag 175 . la cuvantul 6) care arata ca nu se cuvine crestinilor sa joace: domino, lupte , carti, alergari si nici chiar sa priveasca asemenea jocuri sau spectacole (facem referire la postarea unui articol spre lauda simonei halep de catre acest doctor in teologie.) Daca acest preot doctor citeste 12 ore pe zi(profund) , cum se face ca dupa atata cunoastere de limba greaca nu a vazut ce spun Sf Nicodim Aghioritul si Sf Ioan Gura de Aur cu privire la cei care umbla la jocuri, arene etc…? Dubios…

Daca acest doctor nu cunoaste invatatura marilor Sfinti, cum a canonist pana acum?

Oare la ucenici le da canon sa se uite la Simona Halep, sau la Victor Rebenciug, care cu parere de rau sunt niste oameni inselati?

Cica daca afli ca un duhovnic renumit este inselat si poate chiar si eretic care mai are si o multime de ucenici sa nu ii avertizezi ca nu te intelege nimeni, ci sa ii lasi sa mearga in iad.

La pagina 199 la cuvantul 100 din Hristoitia, Dumnezeiescul Gura de Aur s- a dus singur si a oprit jocurile si teatrele, cand a vazut ca sunt putini oameni la biserica a luat cu sine pe toti preotii si clericii , au mers cu crucea in maini si au mustrat pe cei care se uitau la teatre si jocuri. Oare daca acest lucru s-ar intampla in prezent ce ar zice acest doctor? dar cel mai citit din tara parintele ieromonah Spiridon(dupa cum ne invata ieromonahul Xenofont)? Pai acestia deja ne indeamna sa facem exact invers de cum faceau Sfintii Ioan Gura de Aur si Nicodim Aghioritul, adica sa pacatuim. Iar daca cineva indrazneste sa se opuna, acestia nu te mai primesc la spovedit si spun la altii ca esti inselat.

Se pare ca parintele doctor nu a citit profund canoanele 42, 43 Apostolesti , deoarece isi indeamna fii duhovnicesti sa priveasca meciul Simonei Halep si a filmului lui Victor Hrebenciuc.

Gheron Sava a afirmat ca acest gen de comportament este specific ecumenistilor.

In anii de studiu profund de 12 ore pe zi nu a gasit nici un Sfant Parinte care sa il invete ca titlul de doctorat in teologie este plin de mandrie, slava desarta specific ecumenistilor ajunsi episcopi cu multe doctorate si defaimand pe Sfintii mari parinti de ex: Sfantul Spiridon care a fost cioban, etc……

In anii lui de studiu nu a stiut ca botezul prin turnare sau stropire este invalid, ci abia dupa sinodul din Creta si-a dat seama ca are botez invalid in familie. Ne intrebam , oare acest doctor nu a auzit de sinodul de la 1756 de la Constantinopol, stiind limba greaca?

Sa nu uitam ca parintele teolog, in afara de faptul ca nu are legatura cu Sfintii parinti , nu urmeaza smerenia si trairea sfintilor care nu se laudau in public ca au diferit doctorate sau merite, ci din contra aveau smerita cugetare .

Nici un Sfant Parinte nu a participat si nu a recunoscut vreun consistoriu de judecare cum au facuto diversi asa zisi marturisitori de la ora actuala. Sa nu uitam si de intalnirile si comuniunea cu episcopul Longhin care niciodata nu s-a ingradit de erezie, ba mai mult acest teolog doctor nu stia ca nu este ingradit.

Ne intrebam cum acesti inselati pot canonisi oameni din moment ce incalca vizibil canoanele Bisericii? Ce fel de duhovnicie dupa ureche are acest preot doctor?

Noi nu cenzuram pe nimeni. Ii dam drept la replica si acestui mic papa care se crede infailibil si interzice pe cei care nu sunt deacord cu el.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

84 de răspunsuri la Din inselarile DOCTORULUI teolog preot Ciprian Ioan Staicu

  1. Make zice:

    Se pare ca părintele ciprian o sa ne surprindă cu o diplomă de mărturisitor.
    O sa ne facă invidiosi cand isi va da al doilea doctorat cu titlul ,,Cel mai bun mărturisitor”. Ma intreb cand a avut primă oară pidalion.Oare dansul nu vede ca e plin de slavă desarta.

    Apreciază

  2. K1 zice:

    Poate ne recomanda un meci de k1(K-1 a fost cea mai importantă organizație din istoria kickboxului.)

    Apreciază

  3. Odată prea cuviosul porunci să fie alungat îndată unul dintre fraţi care a bîrfit către el pe aproapele său, n zice:

    Cuvioșii călugări alungau din mănăstire și de la spovedanie pe cei bârfitori, impotrivitori și obraznici, pe cei care osândeau pe aproapele și ale lor păcate nu le vedeau

    Și acestea sunt cuvintele Sfinților Părinți!

    Filocalia 9, Scara dumnezeiescului urcuș, Editura Institutului Biblic, 1980, pagina 86:

    Sfântul Ioan Scărarul pomenește mulți sfinți cuvioși care s-au nevoit în viața călugărească, de multe ori numele lor rămâneau necunocute, netrecute în cărți:

    „Odată prea cuviosul porunci să fie alungat îndată unul dintre fraţi care a bîrfit către el pe aproapele său, neîngăduind să se afle în mănăstire diavol văzut și nevăzut.”

    Apreciat de 1 persoană

  4. Nu sunt de acord cu promovarea idolului Simona Halep zice:

    Simona Halep e folosită de masonerie. Are un rol esențial pentru pregătirea cultului personalității, cultului umanismului și în final a cultului lui Antihrist

    Apreciază

  5. În sfârșit zice:

    Bravo, pr T., i-ai facut KO pe cei doi manipulatori de serviciu, MSC și doctorul teolog. Ăștia sunt angajații SS care îl pregătesc pe antihrist și păpușari care își bat joc de oameni, invrajbindu-i între ei. Unul e angajatul rabinilor, altul al masonilor(se vede după muzica clasica. Sic!). Amândoi cred cu tărie in antihrist și îl divinizează. Dar Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Îi va da mai târziu pe față. Nu poți să îi păcălești pe toți tot timpul.
    Îmi sunt totuși dragi amândoi. Ia uite cat de tare se mai nevoiesc, citesc. Scriu, dau din coate… Oare noi avem aceeași râvnă pentru Hristos, cum au ei pentru manipulare? Sunt și ei oameni și nu le vreau răul ci să creadă în Hristos, nu în antihrist cel cu bani și putere politică. Să-i smerească și să îi întoarca Hristos.
    Pentru MSC și doctorul: Hristos chiar există, la fel și judecata finală. Veți muri la un moment dat, ca fiecare dintre noi și daca nu va întoarceti fie și cu primejduirea vieții pentru Hristos, veți vedea că degeaba v-ați pus nădejdea în iubirea de stăpânire a acestei lumi deșarte… Hristos e stăpânul nostru, nu falsul mesia pentru stăpânirea căruia lucrați.

    PS:(Pentru pr.T.) insa ai grijă să nu te transformi în Sinod Ecumenic, căci ortodoxia presupune îndelungă răbdare și îndelungă sfătuire. Valabil pentru oricine.

    Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

    Apreciază

    • detectivu' zice:

      Dovada: amândoi au fost la cataramă cu lava lui Matheos Vulcanul. Unul e coleg vechi de uneltiri in Elada, la studii finanțate de aia cu șorț, și altul vechi coleg de partid și de emisiuni pe meleaguri nemțene. Deviză și planul de atac: hoțul strigă hoții

      Apreciază

    • tihon zice:

      Nu sunt sinod si nici nu fac sinod cu obstea.Ma limitez la învățăturile sfinților părinti

      Apreciază

    • tihon zice:

      ,,In sfarsit”(p.ciprian)
      Eu doar ma pricep la a da câteva citate de ici colo si mai dau unul.

      Un preot si un polițist mergeau impreuna pe o stradă.La un moment dat,văd ei doi indivizi care se băteau cu cuvintele.Polițistul dă să meargă să îi potolească,dar preotul îl oprește,spunandu-i:
      -Lasă-i să termine,si asa unul este al tău si unul al meu.

      Apreciat de 2 persoane

  6. Mirela Dumitriu zice:

    pr T, este cumva Tripon ??? mi se pare ca si el este un pic las , cand nu-si asuma ceea ce scrie , Deci astept semnatura !

    Apreciază

  7. Obiectiv zice:

    Pentru cei din poza articolului

    Iată despre ce fel de preot este vorba, ne explică Sf Teodor Studitul in scrisoarea 340, Fiului Talaleu:

    „În problema cu preotul care pare ortodox, dar care mă­nân­că cu episcopul, după cum am zis, dacă încetează de o astfel de mâncare împreună, primind şi epitimia de a slu­ji cele sfinte până la o vreme, şi dacă nu mai cade în a­ce­eaşi greşeală, are vindecare ca să slujească [la vremea po­tri­vită lui Dumnezeu]. Dar dacă este indiferent, nu îi va fi iz­băvire bărbatului propria bogăţie încât prin darea ei [ca milostenie] să scape şi de părtăşia eretică, şi de altă faptă păcătoasă; că nu se dă în schimb binele ca să primească răul, după cum nu se dă lumina şi să se primească în­tu­ne­ri­cul. Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş. Dar ce zic părtăşie? Chiar ar face compromis cu ereticii în mân­­care şi băutură şi prietenie e vinovat. Hotărârea este a lui Gură de Aur, însă este şi a fiecărui sfânt.”

    Apreciat de 1 persoană

  8. Obiectiv zice:

    în noiembrie 361, împăra­tul Iulian a urcat pe tronul Imperiului. Fiind primul împărat păgân de la con­vertirea lui Constantin, ascensiunea lui Iulian pe tronul imperial a aruncat lumea creştină în confuzie. La scurtă vreme după moartea lui Iulian în 363, Sfântul Grigorie va compune a sa faimoasă lucrare Invective împotriva lui Iulian. În afara caracterului lor polemic la adresa politicii anticreştine a îm­păratului, aceste cuvântări încearcă să explice credincioşilor de ce Dumnezeu a îngăduit ca o asemenea nenorocire să se abată asupra lor. Dumnezeu îi învaţă pe creştini o lecţie, sugerează Grigorie, din cauza corupţiei, mândriei şi rivalităţii ivite în urma succesului lor[16]. Nu departe, în fundal, se găseau dorinţa de putere şi ambiţiile personale ale episcopilor pe care Grigorie îi va dojeni în mai multe ocazii viitoare atât pentru lipsa de evlavie a creştinilor cât şi pentru certurile doctrinare. Dacă aceasta este numai o critică în Invec­tive, este o temă majoră a celei de-a doua Cuvântări, rostită la Nazianz în timpul domniei Apostatului. Comparată cu conflictele care mocneau printre ierarhii creştini, spune Grigorie, nici măcar această mare ameninţare din afară nu inspiră teamă.

    Cu siguranţă, apologia prezintă o imagine tristă a clerului din vremea sa. Precum ceilalţi doi capadocieni, Grigorie era mult prea conştient de abu­zurile castei preoţeşti. Totuşi, în timp ce Vasile şi Grigorie de Nyssa îşi re­zervau criticile lor adresate preoţimii corespondenţei personale sau discuţiei mai puţin directe, Grigorie de Nazianz aducea nemulţumirile sale înaintea unui public mai larg. În Cuvântarea a 2-a el îşi exprimă grija pentru ordinea cuvenită în ascensiunea pe scaunul episcopal, făcând neîndoielnic aluzie la procesul prin care neofiţii urcau grabnic pe treptele ierarhiei bisericeşti[18]. El îi critică pe preoţi pentru lipsa de pregătire, motive greşite şi caracter con­damnabil – pentru cutezanţa de a-i îndruma pe alţii către viaţa evlavioasă în timp ce ei înşişi nu erau sfinţiţi[19]. Găsirea şi recrutarea de candidaţi vrednici pentru preoţie era o problemă la care Grigorie va reveni în mod repetat, în discuţiile sale despre episcopie. Deja în această cuvântare compusă în 362, el consideră că prezenţa oamenilor cu reputaţie proastă în preoţie este prin­cipalul defect al Bisericii din vremea sa. Criticând făţiş numeroşii episcopi „jalnici” şi „vrednici de milă” care deţineau puterea, Grigorie se lamentează spunând:

    „niciodată nu a existat şi nu există ceva atât de răspândit precum sunt astfel de infamii şi păcate printre creştini în ziua de astăzi. Oprirea acestei tendinţe este mai presus de puterea noastră însă a o detesta şi a ne ruşinea de ea este ceva ce ţine nu mai puţin de evlavie”

    Apreciază

    • Teodor zice:

      Doamne,Doamne. ..miluiește-ne. …imi pare rău pt sf v .părinte Tihon, dar bănuiesc ca e doar o ispita…iertați. mă.

      Apreciază

      • T zice:

        O ispită la citate.

        Apreciază

      • un fir zice:

        În legătură cu botezurile

        Cuviosul Serafim Rose nu a fost botezat prin întreită afundare.

        Dumnezeu uneori trimite harul. Călugăria nu e ceva clericalist, este o făgăduința între om și Dumnezeu. Pe cuvioasa Maria Egipteanca cine a calugarit-o? Și totuși este o sfânta cuvioasă.

        Există și cazuri când harul a lucrat prin cei nehirotoniti. Au slujit Botezul și chiar au sfințit Darurile pentru Sfânta Împărtășanie. Niste copii sau frați începători. Iată două exemple:

        Pag. 29
        CAPITOLUL 25 DESPRE FRATELE DIN MÂNĂSTIREA HOZEVA
        Avva Grigore, care a fost soldat înainte de-a se călugări, ne povestea: În chilia Hozeva era un frate care învăța slujba sfintei Proscomidii. Într-o zi a fost trimis să aducă prescuri. În drum spre mânăstire a rostit slujba sfintei Proscomidii după toată rânduiala. Diaconii au luat prescurile și le-au pus pe disc în sfântul altar spre a le proscomedi avva Ioan, supranumit Hozevitul, pe atunci preot, care mai târziu a ajuns episcop al Cezareii Palestinei. Pe când slujea însă, n-a văzut ca de obicei pogorârea Duhului Sfânt, s-a dus în diaconion aruncându-se cu plânsete cu fața la pământ. Și i s-a arătat îngerul Domnului spunându-i că fratele, pe când aducea prescurile, a rostit pe drum sfânta Slujbă și au fost sfințite, așa că ele sunt desăvârșite. Și de atunci a dat poruncă bătrânul ca nimeni, dacă nu-i hirotonit să nu mai învețe pe de rost slujba sfintei Proscomidii și nici să n-o rostească la întâmplare, în orice vreme, în afara de altar.

        http://www.invataturiortodoxe.ro/vietile-sfintilor/proloagele.html

        Limonariul sau Livada Duhovnicească, edit. REÎNTREGIREA, Ioan Moshu, Alba Iulia 2014

        pag.234-235
        CAPITOLUL 197

        POVESTEA LUI RUFIN DESPRE SFÂNTUL ATANASIE ȘI ALȚI COPII

        Rufin, autorul Istoriei Bisericești, ne descrie o întâmplare asemănătoare, petrecută în timpurile de mai de mult, tot prin joc de copii. Rufin, povestind copilăria marelui Atanasie, spune despre Sfântul Atanasie, marele luptător și predicator al adevărului, patriarhul marelui oraș al Alexandriei, păstorul veghetor al tuturor, potrivit voinței lui Dumnezeu, că ridicarea lui la episcopat s-a făcut de la Dumnezeu prin preștiință dumnezeiască. Să înfățișăm și noi cititorului, așa cum le-am primit, repetând o parte din viața bărbatului din vechime, istorisind felul în care și-a petrecut copilăria și ce fel de educație a avut.

        Cel întru sfinți, Alexandru, care a ajuns papă al Alexandriei după Ahila, potrivit prezicerii Sfântului Petru, arhiepiscopul și mucenicul, care a osândit pe necredinciosul Arie, se uita într-o zi pe fereastră și privind spre mare, vede pe țărm pe niște copii jucându-se; și după cum este ociceiul copiilor, imitau pe episcop și toate cele care se întâmplă de obicei în biserică. Uitându-se cu atenție mult timp la ei, a văzut că săvârșesc unele taine mari. Tulburat, deci, a chemat îndată pe clerici și le-a arătat ceea ce făceau copiii; apoi a poruncit să se ducă să strângă pe toții copiii și să-i aducă la el. Când au fost aduși i-a întrebat care a fost jocul pe care-l jucau. La început s-au înspăimântat căci erau copii, dar pe urmă i-au povestit tot jocul lor: au botezat pe niște catehumeni prin Atanasie pe care copiii și l-au făcut loruși episcop. Alexandru a întrebat pe copii cu grijă pe cine au botezat. Astfel a aflat și a găsit că s-a îndeplinit toată rânduiala religiei noastre și a comunicat asta clericilor lui, orânduind ca cei care au fost învredniciți de Sfântul Botez nu mai au nevoie să fie botezați a doua oară. Alexandru a chemat pe parinții lui Atanasie și ai celorlați copii care în jocul lor făcuseră pe preoții sau pe diaconii și i-a dat bisericii prin mărturia lui Dumnezeu ca să fie crescuți de ea.
        https://ayeaye20.wordpress.com/2019/02/20/jocul-lor-au-botezat-pe-niste-catehumeni-invredniciti-de-sfantul-botez-nu-mai-au-nevoie-sa-fie-botezati-a-doua-oara/

        Cuviosul Serafim Rose e un sfânt de mare finețe. Ne-a arătat cum să trăim în vremurile din urmă. Ne-a dus la izvoarele Sfinților mari precum Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Paisie Velicicovschi.
        Ar însemna că acest mare cuvios a tras oamenii spre iad prin faptul că era preot fara botez canonic, dar cele două pilde ne demonstrează că harul poate veni și la rugăciunile mirenilor cu inima curată in cazuri rare exceptionale, de aceea mirenii in mod normal nu au voie să citească ce citește preotul.

        La fel și cu părinții puși în discuție, nu știm cum îi primește Dumnezeu. Poate Dumnezeu îi va ierta ca și pe Cuviosul Serafim Rose. Mai ales că acum își fac cele trei afundări.Iar posibilitatea ca toate Tainele lor sa fie valide e foarte mare. Eu refuz sa cred că Cuviosul Serafim Rose a dus oamenii în iad. E o problema a vremurilor noastre, de competența unui Sinod. Dumnezeu ne va lumina dacă îl rugăm cu stăruință. Mântuire tuturor!

        Apreciat de 1 persoană

  9. pătați zice:

    admin
    Nu am spus să nu avertizezi. Avertizează creștinii, dar în Biserică, în grupuri, în mesaje. Mergi din casă în casă, fă întâlniri în comunități. Internetul nu e dogmă, ca să fie obligatoriu. Sfinții Părinți cum au putut trăi fără can-can, televizor și intetnet? Ce rezolvi cu netul? Nu ajuți pe nimeni. Nimic nou sub soare. Creștinii deja știu aceaste lucruri, le-au vorbit demult intre ei.
    Internetul e spațiul securității iar voi nu faceți decât să dați prilej dușmanilor Bisericii, pe care nu îi interesează de înșelările expuse de voi. Creștinii se organizează intre ei, nu își pun poalele in cap la televizor. Cei care procedau neînțelept ca voi, în vremuri de prigoană, deveneau turnători fără voie. Și nimeni nu e infailibil. Cel care nu lupta cu patimile cade și în înșelare, pentru că dacă nu are viață curată, nu are minte luminată, să poată înțelege dogmele. Sfânta Maria Egipteanca astfel știa teologie, la fel și Sfântul Maxim. Verificați fiecare patimile, înfierbântarea. Știi că Sfântul Maxim Mărturisitorul își cerea iertare de la cei care îl ascultau, pentru că se vedea pe sine vinovat și considera că din pricina patimilor sale, aceștia nu pot înțelege dogmele drepte?
    „Celui care i se pare că e neclintit, să ia seama să nu cadă”.

    Apreciază

  10. un fir zice:

    În legătură cu botezurile

    Cuviosul Serafim Rose nu a fost botezat prin întreită afundare.

    Dumnezeu uneori trimite harul. Călugăria nu e ceva clericalist, este o făgăduința între om și Dumnezeu. Pe cuvioasa Maria Egipteanca cine a calugarit-o? Și totuși este o sfânta cuvioasă.

    Există și cazuri când harul a lucrat prin cei nehirotoniti. Au slujit Botezul și chiar au sfințit Darurile pentru Sfânta Împărtășanie. Niste copii sau frați începători. Iată două exemple:

    Pag. 29
    CAPITOLUL 25 DESPRE FRATELE DIN MÂNĂSTIREA HOZEVA
    Avva Grigore, care a fost soldat înainte de-a se călugări, ne povestea: În chilia Hozeva era un frate care învăța slujba sfintei Proscomidii. Într-o zi a fost trimis să aducă prescuri. În drum spre mânăstire a rostit slujba sfintei Proscomidii după toată rânduiala. Diaconii au luat prescurile și le-au pus pe disc în sfântul altar spre a le proscomedi avva Ioan, supranumit Hozevitul, pe atunci preot, care mai târziu a ajuns episcop al Cezareii Palestinei. Pe când slujea însă, n-a văzut ca de obicei pogorârea Duhului Sfânt, s-a dus în diaconion aruncându-se cu plânsete cu fața la pământ. Și i s-a arătat îngerul Domnului spunându-i că fratele, pe când aducea prescurile, a rostit pe drum sfânta Slujbă și au fost sfințite, așa că ele sunt desăvârșite. Și de atunci a dat poruncă bătrânul ca nimeni, dacă nu-i hirotonit să nu mai învețe pe de rost slujba sfintei Proscomidii și nici să n-o rostească la întâmplare, în orice vreme, în afara de altar.

    http://www.invataturiortodoxe.ro/vietile-sfintilor/proloagele.html

    Limonariul sau Livada Duhovnicească, edit. REÎNTREGIREA, Ioan Moshu, Alba Iulia 2014

    pag.234-235
    CAPITOLUL 197

    POVESTEA LUI RUFIN DESPRE SFÂNTUL ATANASIE ȘI ALȚI COPII

    Rufin, autorul Istoriei Bisericești, ne descrie o întâmplare asemănătoare, petrecută în timpurile de mai de mult, tot prin joc de copii. Rufin, povestind copilăria marelui Atanasie, spune despre Sfântul Atanasie, marele luptător și predicator al adevărului, patriarhul marelui oraș al Alexandriei, păstorul veghetor al tuturor, potrivit voinței lui Dumnezeu, că ridicarea lui la episcopat s-a făcut de la Dumnezeu prin preștiință dumnezeiască. Să înfățișăm și noi cititorului, așa cum le-am primit, repetând o parte din viața bărbatului din vechime, istorisind felul în care și-a petrecut copilăria și ce fel de educație a avut.

    Cel întru sfinți, Alexandru, care a ajuns papă al Alexandriei după Ahila, potrivit prezicerii Sfântului Petru, arhiepiscopul și mucenicul, care a osândit pe necredinciosul Arie, se uita într-o zi pe fereastră și privind spre mare, vede pe țărm pe niște copii jucându-se; și după cum este ociceiul copiilor, imitau pe episcop și toate cele care se întâmplă de obicei în biserică. Uitându-se cu atenție mult timp la ei, a văzut că săvârșesc unele taine mari. Tulburat, deci, a chemat îndată pe clerici și le-a arătat ceea ce făceau copiii; apoi a poruncit să se ducă să strângă pe toții copiii și să-i aducă la el. Când au fost aduși i-a întrebat care a fost jocul pe care-l jucau. La început s-au înspăimântat căci erau copii, dar pe urmă i-au povestit tot jocul lor: au botezat pe niște catehumeni prin Atanasie pe care copiii și l-au făcut loruși episcop. Alexandru a întrebat pe copii cu grijă pe cine au botezat. Astfel a aflat și a găsit că s-a îndeplinit toată rânduiala religiei noastre și a comunicat asta clericilor lui, orânduind ca cei care au fost învredniciți de Sfântul Botez nu mai au nevoie să fie botezați a doua oară. Alexandru a chemat pe parinții lui Atanasie și ai celorlați copii care în jocul lor făcuseră pe preoții sau pe diaconii și i-a dat bisericii prin mărturia lui Dumnezeu ca să fie crescuți de ea.
    https://ayeaye20.wordpress.com/2019/02/20/jocul-lor-au-botezat-pe-niste-catehumeni-invredniciti-de-sfantul-botez-nu-mai-au-nevoie-sa-fie-botezati-a-doua-oara/

    Cuviosul Serafim Rose e un sfânt de mare finețe. Ne-a arătat cum să trăim în vremurile din urmă. Ne-a dus la izvoarele Sfinților mari precum Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Paisie Velicicovschi.
    Ar însemna că acest mare cuvios a tras oamenii spre iad prin faptul că era preot fara botez canonic, dar cele două pilde ne demonstrează că harul poate veni și la rugăciunile mirenilor cu inima curată in cazuri rare exceptionale, de aceea mirenii in mod normal nu au voie să citească ce citește preotul.

    La fel și cu părinții puși în discuție, nu știm cum îi primește Dumnezeu. Poate Dumnezeu îi va ierta ca și pe Cuviosul Serafim Rose. Mai ales că acum își fac cele trei afundări.Iar posibilitatea ca toate Tainele lor sa fie valide e foarte mare. Eu refuz sa cred că Cuviosul Serafim Rose a dus oamenii în iad. E o problema a vremurilor noastre, de competența unui Sinod. Dumnezeu ne va lumina dacă îl rugăm cu stăruință. Mântuire tuturor!

    Apreciază

    • Pai hotaraste te, ba nu ii valid prin stropire, ba ii valid. Si pr Doctor staicu, si pr.Spiridon si pr. Xenofont au recunoscut ca botezul prin stropire nu este valid.

      Apreciază

    • un fir zice:

      Botezul prin stropire nu e valid. Dar Dumnezeu poate sa ierte sau poate să osândească. Judecata e a Lui. Nu a noastră. Există și asemenea cazuri ca cele din Limonariu. Și există și păgâni botezați în botezul sângelui. Sau cuvioși cu viață sfântă cum a fost Cuviosul Serafim Rose. Există și botezul dorinței. Acestea țin de milostivirea lui Dumnezeu. Nu înseamnă că trebuie să încalcam canoanele sau că botezul prin stropire e valid, dar Dumnezeu mai și iartă. Pentru toți există posibilitatea mântuirii dacă își repară greșelile o dată ce au aflat adevărul sau au ieșit din ignoranță și rătăcire.

      Apreciat de 1 persoană

  11. un fir zice:

    În legătură cu botezurile

    Cuviosul Serafim Rose nu a fost botezat prin întreită afundare.

    Dumnezeu uneori trimite harul. Călugăria nu e ceva clericalist, este o făgăduința între om și Dumnezeu. Pe cuvioasa Maria Egipteanca cine a calugarit-o? Și totuși este o sfânta cuvioasă.

    Există și cazuri când harul a lucrat prin cei nehirotoniti. Au slujit Botezul și chiar au sfințit Darurile pentru Sfânta Împărtășanie. Niste copii sau frați începători. Iată două exemple:

    Pag. 29
    CAPITOLUL 25 DESPRE FRATELE DIN MÂNĂSTIREA HOZEVA
    Avva Grigore, care a fost soldat înainte de-a se călugări, ne povestea: În chilia Hozeva era un frate care învăța slujba sfintei Proscomidii. Într-o zi a fost trimis să aducă prescuri. În drum spre mânăstire a rostit slujba sfintei Proscomidii după toată rânduiala. Diaconii au luat prescurile și le-au pus pe disc în sfântul altar spre a le proscomedi avva Ioan, supranumit Hozevitul, pe atunci preot, care mai târziu a ajuns episcop al Cezareii Palestinei. Pe când slujea însă, n-a văzut ca de obicei pogorârea Duhului Sfânt, s-a dus în diaconion aruncându-se cu plânsete cu fața la pământ. Și i s-a arătat îngerul Domnului spunându-i că fratele, pe când aducea prescurile, a rostit pe drum sfânta Slujbă și au fost sfințite, așa că ele sunt desăvârșite. Și de atunci a dat poruncă bătrânul ca nimeni, dacă nu-i hirotonit să nu mai învețe pe de rost slujba sfintei Proscomidii și nici să n-o rostească la întâmplare, în orice vreme, în afara de altar.

    http://www.invataturiortodoxe.ro/vietile-sfintilor/proloagele.html

    Limonariul sau Livada Duhovnicească, edit. REÎNTREGIREA, Ioan Moshu, Alba Iulia 2014

    pag.234-235
    CAPITOLUL 197

    POVESTEA LUI RUFIN DESPRE SFÂNTUL ATANASIE ȘI ALȚI COPII

    Rufin, autorul Istoriei Bisericești, ne descrie o întâmplare asemănătoare, petrecută în timpurile de mai de mult, tot prin joc de copii. Rufin, povestind copilăria marelui Atanasie, spune despre Sfântul Atanasie, marele luptător și predicator al adevărului, patriarhul marelui oraș al Alexandriei, păstorul veghetor al tuturor, potrivit voinței lui Dumnezeu, că ridicarea lui la episcopat s-a făcut de la Dumnezeu prin preștiință dumnezeiască. Să înfățișăm și noi cititorului, așa cum le-am primit, repetând o parte din viața bărbatului din vechime, istorisind felul în care și-a petrecut copilăria și ce fel de educație a avut.

    Cel întru sfinți, Alexandru, care a ajuns papă al Alexandriei după Ahila, potrivit prezicerii Sfântului Petru, arhiepiscopul și mucenicul, care a osândit pe necredinciosul Arie, se uita într-o zi pe fereastră și privind spre mare, vede pe țărm pe niște copii jucându-se; și după cum este ociceiul copiilor, imitau pe episcop și toate cele care se întâmplă de obicei în biserică. Uitându-se cu atenție mult timp la ei, a văzut că săvârșesc unele taine mari. Tulburat, deci, a chemat îndată pe clerici și le-a arătat ceea ce făceau copiii; apoi a poruncit să se ducă să strângă pe toții copiii și să-i aducă la el. Când au fost aduși i-a întrebat care a fost jocul pe care-l jucau. La început s-au înspăimântat căci erau copii, dar pe urmă i-au povestit tot jocul lor: au botezat pe niște catehumeni prin Atanasie pe care copiii și l-au făcut loruși episcop. Alexandru a întrebat pe copii cu grijă pe cine au botezat. Astfel a aflat și a găsit că s-a îndeplinit toată rânduiala religiei noastre și a comunicat asta clericilor lui, orânduind ca cei care au fost învredniciți de Sfântul Botez nu mai au nevoie să fie botezați a doua oară. Alexandru a chemat pe parinții lui Atanasie și ai celorlați copii care în jocul lor făcuseră pe preoții sau pe diaconii și i-a dat bisericii prin mărturia lui Dumnezeu ca să fie crescuți de ea.
    https://ayeaye20.wordpress.com/2019/02/20/jocul-lor-au-botezat-pe-niste-catehumeni-invredniciti-de-sfantul-botez-nu-mai-au-nevoie-sa-fie-botezati-a-doua-oara/

    Cuviosul Serafim Rose e un sfânt de mare finețe. Ne-a arătat cum să trăim în vremurile din urmă. Ne-a dus la izvoarele Sfinților mari precum Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Paisie Velicicovschi.
    Ar însemna că acest mare cuvios a tras oamenii spre iad prin faptul că era preot fara botez canonic, dar cele două pilde ne demonstrează că harul poate veni și la rugăciunile mirenilor cu inima curată in cazuri rare exceptionale, de aceea mirenii in mod normal nu au voie să citească ce citește preotul.

    La fel și cu părinții puși în discuție, nu știm cum îi primește Dumnezeu. Poate Dumnezeu îi va ierta ca și pe Cuviosul Serafim Rose. Mai ales că acum își fac cele trei afundări.Iar posibilitatea ca toate Tainele lor sa fie valide e foarte mare. Eu refuz sa cred că Cuviosul Serafim Rose a dus oamenii în iad. E o problema a vremurilor noastre, de competența unui Sinod. Dumnezeu ne va lumina dacă îl rugăm cu stăruință. Mântuire tuturor!

    Apreciază

    • Unde ne invata Sfintii ca duhovnicii pot refuza sa spovedeasca pe cineva? de ce le iei apararea acestor inselati\/?

      Apreciază

      • doar stii ca acesti preoti inselati trimit mirenii sa faca inmormantari la eretici. De faptul ca parintele Spiridon a zis de parintele Antim ca e inselat , ce parere ai? dar de faptul ca parintele Xenofont spune la unii oameni sa mearga la inmormantari la eretici , dar in spatele convoiului. Unde a gasit o asa erezie??

        Apreciază

      • un fi zice:

        În Filocalia 9, Scara dumnezeiescului urcuș, Editura Institutului Biblic, 1980, pagina 86:

        „Odată prea cuviosul porunci să fie alungat îndată unul dintre fraţi care a bîrfit către el pe aproapele său, neîngăduind să se afle în mănăstire diavol văzut și nevăzut.”

        Un părinte monah poate să îi alunge și să nu primească anumite persoane cum ar fi bârfitorii și cârtitorii. Scrie in Scara Sfântului Ioan Scărarul. Spovedania se face cu umilință. Dacă nu există umilință din toată inima nici Dumnezeu nu o primește.

        Apreciat de 2 persoane

      • De unde stii tu cine barfeste?

        Apreciază

      • Hristos primeste pe oricine Il cauta. Dumnezeu nu a venit pentru Sfinti ca tine.

        Apreciază

      • Una este alungarea din manastire, si alta este refuzul spovedaniei. de unde stie duhovnicul ca respectivul ucenic nu se umileste, daca nu il primeste la spovedit?

        Apreciază

      • un fir zice:

        Toți care spun asemenea lucruri trebuie să se pocăiască și să nu mai facă.

        Apreciază

      • maria zice:

        tu zici: „Unde ne invata Sfintii ca duhovnicii pot refuza sa spovedeasca pe cineva? de ce le iei apararea acestor inselati\/?

        Dacă ai fi fost un ucenic plin de smerenie așa cum sunt ucenicii acestor 2 părinți cu siguranță te-ar fi primit la spovedit. Dar pe cine să primească? pe unul ca tine care cauți numai nod în papură și să zică toți ca tine! De ce nu te spovedește cel la care te duci la Liturghie?

        Ai citit tu d-ale ortodoxiei cît au citit acești 2 părinți ca să vorbești împotriva lor și să-i critici cu atîta înverșunare că nu spun ca tine?
        Ia aminte că pe lângă păcatele tale personale mai ai și judecata acestor 2 părinți care i-ai terfelit și necinstit în toate chipurile.
        Nu uita că Dumnezeu i-a îmbrăcat cu haina preoțească și unul ca tine vine și îi dezbracă de haina cu care Dumnezeu i-a îmbrăcat, și te mai și ofensezi că nu te primește la spovedit! Ai tu smerenie ca să te primească la spovedit?
        Tu nu te-ai fi dus la spovedet, ci la iscodit, ca să ai ce să mai terfelești. Ar fi bine să înveți ce este smerenia și cum să te comporți cu un slujitor al lui Dumnezeu și apoi să-i terfelești.

        Arie A fost respectat și tratat cu tot respectul pînă în clipa care l-au caterisit. De unde îți permiți tu să-i dezbraci pe acești 2 părinți pe care Dumnezeu i-a îmbrăcat? Cine te îndreptățește pe tine să fii atât de arogant si lipsit de orce smerenie să-i terfelești pe acești 2 părinți și mai și spui că ei sunt vinovați că nu te primesc la spovedit? Tu crezi că ei nu te știe ce faci? Tu nu ai nici o vină că ei nu te primesc la spovedit? Pe cine păcălești tu? Pe om da îl păcălești dar nu și pe Dumnezeu care îngăduie să nu te primească. Sfinții spun să nu arunci vina asupra nimănui ci numai asupra ta. Deci, dacă ei nu te primesc înseamnă că tu ești vinovat și nu vezi.

        Înșelați sunt cei care stăruie în înșelări, nu cei care poate au scăpat o vorbă din neatenție sau din nebăgare de seamă și unul ca tine stă pândar la drum.

        Să-ți fie rușine că pr Xenofont te-a primit cu toate neputințele tale și tu acum te întorci împotriva lui? Mâna care te hrănește tu te duci și o tai? Și mai spui că nu te primește la spovedit? Un om om care se duce la spovedit, se duce și plânge păcatele și își recunoaște neputințele. Dar tu te-ai fi dus doar cu iscoda nu cu plângerea păcatelor.
        Când ai să citești tu atât cât au citit acești părinți și să spovedești tu câți au spovedit ei atunci să vorbești. Până atunci mai bine te-ai retrage să citești pe Sfinții Părinți decât să stai să necinstești pe cei pe care Dumnezeu i-a îmbrăcat. Dacă ai să citești pe Sfinții Părinți te folosești dar dacă stai și terfelești pe uniii și pe alții nu faci altceva decât să te faci sluga celor care vor să te piardă.

        tu zici: „Pana la urma recunosti ca parintii Xenofont , Spiridon, doctorul Staicu etc… sunt inselati sau nu?”

        Da, ca oameni poate au greșit cu unele afirmații și tu nu faci altceva decâ să stai pândar la drum cu bâta-n mână și să pocnești pe cine a greșit. Oare Sfinții nu au grești? Să luăm aminte nu la cei care au greșit o dată ci la cei care stăruie în greșeală.

        Avva Dorotei spune să nu iei în seamă cuvântul fratelui care l-a spus poate din neatenție sau din nebăare de seamă”ci să luăm aminte la cei ce stăruie în greșeală.

        Ori tu nu faci altceva decât să stai pândar la drum. și să pocnești pe cine a greșit cât de puțin. Mai bine te-i uita la tine și la lipsurile tale și apoi să vorbești. Asta făceau sfinții.

        Apreciază

      • un fir zice:

        maria

        Nu știu dacă ucenicii sunt plini de smerenie sau cine mai are smerenie în aceste vremuri în care oamenii slujesc patimilor, după cum spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

        Poate e vorba de râvnă pentru adevăr, de zelotism. Și având zelotism, ceea ce în fapt e bine, putem ajunge la fanatism și alte probleme dacă nu ne stăvilim patimile, nu avem nici mintea luminată.

        Rugăciunea Sfântului Martin , papă al Romei și a Sfântului Maxim Mărturisitorul:

        „Doamne miluiește-ne,
        dă-ne putere să războim erezia, luminează inima și mintea noastră să nu greșim, dă-ne smerita cugetare!

        Deci Sfintii care luptau cu ereziile recunoșteau că pot greși, dacă nu îi ajută Dumnezeu.

        Apreciază

    • Foarfec care taie firul zice:

      Un fir…
      Un esti o oaie condusă de ciobani manipulatori.Te-au invatat sa mergi in sistem de turmă.La oaie ce asteptări poti avea.Scrie simplu in comentariu de mai sus sf n.cabasila,,botez=afundare (nu e stropire) este prima taină.

      Apreciază

    • Foarfec care taie firul zice:

      Un fir…
      Ce tot insisti cu cuviosul serafim.Citeste comentariile de mai sus (articol despre botez)si doar dacă esti tâmpit nu intalegi.Afundarea este o taină,mirungerea este a doua taină.

      Apreciază

    • Oarecare zice:

      Cuviosul serafim rose E mai mare ca canonul 50 apostolesc sau ca sinodul de la 1756.
      Pentru serafim rose nu a fost valabil aceste canoane.Cum poate un sfânt sa încalce canoanele.

      Apreciază

  12. un fir zice:

    Preoții sunt și ei oameni și se pot supăra. Ce facem când cineva e supărat pe noi? Îl căutăm din tot sufletul să ii cerem iertare sau ne apucam să îi arătăm greselile public? Sfinții Părinți spun că trebuie să acoperim greșelile aproapelui, nu sa îl dăm în vileag. Nu mă refer la erezii. Dar nici cei care cad in vreo greșeală de oarecare erezie nu sunt imediat expuși public. Ci se așteaptă. Nu imediat cum am citit un canon pe care acum l-am învățat și noi, condamnăm public pe toți care îl incalca! Noi de ce am aflat așa târziu? Ca și creștini nu aveam datoria să îi cercetam mai demult pe preoți? De ce ne grăbim să le facem publice numele și nu așteptam o adunare a tuturor, indiferent de opinie. Ca sa expună fiecare ce are de spus? Eu nu am dat niciun nume, dar sunt unele persoane care imediat fac publice greșelile altora sau ale preoților, peste tot. Aceasta nu e bârfă? Bârfă înseamnă să spui păcatele altora. Dacă a greșit, ai datoria să îl acoperi, nu sa ii vădești păcatele. Este creștinește să te răzbuni și să arăți ce rău ți-a făcut cineva sau să cauți să te împaci? „Dacă îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău împotriva altarului și mergi de te impaca cu fratele tău și apoi mergi și adu darul tău”. Deci nu poți aduce darul rugăciunii dacă nu te împaci cu cel care el ți-a greșit. Când cineva nu e primit la spovedanie trebuie sa mai încerce, să se zbata mai mult să se împace cu preotul acela. Nu sa îl denigreze public. Să îi trimită o scrisoare de împăcare in care sa își ceară iertare, chiar dacă nu a greșit el. Altfel cum mai spunem Tatăl nostru? E creștinește a defăima un preot? Sau a nu îi mai da nicio șansă fara sa aștepte? Imediat cum ne-a greșit un preot îl scriem peste tot și îl defăimăm sau căutăm să ne împăcăm cu el? Trebuie mustrat public un anumit comportament, dar nu nominal! Hristos de ce nu pomenea numele cărturarilor și fariseilor pe care îi mustra? Nu îi mustra nominal pentru că îi iubea. „Ierusalime, Ierusalime, cât am vrut sa adun pe fiii tăi precum o closca își adună puii sub aripile sale, dar nu ați voit. Iată casa voastră se lasă pustie”. Așa de mult îi iubea Mântuitorul și pe farisei, dar nu le făcea publice păcatele. Despre Iuda nu a zis că el este trădătorul. Ci „cel ce întinde cu Mine in blid”. L-ai văzut pe Gheron Sava că da nume public de duhovnici clericalisti? Cum sa ne primească rugăciunile Hristos dacă noi nu ne iertam unii pe alții ci ne defăimăm public în mod nominal? Ne-a învățat oare Mântuitorul să facem așa?

    Apreciază

    • un fir zice:

      Întâiul mucenic Ștefan se ruga pentru cei care l-au lovit cu pietre. Noi facem așa?

      Sfântul Ambrozie dădea simbrie neîncetată unui tâlhar care se pornise sa îl ucidă. Noi facem așa? Putem să punem stavilă raului nerasplatindu-l cu rău?

      Grăiește dumnezeiescul Gura de Aur:
      „Să nu îmi spună cineva că l-am rugat o data și de două ori și nu m-a primit”. Dacă facem aceasta cu inima deschisă, să nu încetăm până ce, biruindu-l cu multa noastră stăruință, nu-l vom trage de partea noastră și nu îl vom îndepărta de ură ce ne-o poartă. (Cuvântul XXVIII la Facere)

      Și da, când preotul și credinciosul sunt vinovați de o anumita greșeală comuna, să zicem că s-au certat, s-au defăimat unul pe altul, credinciosul trebuie să meargă la alt preot sa se spovedească. Spune Sfântul Nicodim Aghioritul:

      „Cum că duhovnicul nu trebuie să spovedească pe cei împreună vinovat cu el de același păcat

      „Deoarece odată ce sunteți amândoi împreună făptași la același păcat, nici acela nu are să se rușineze la marturisire să se îndrepte, nici tu nu poți să dai canon și să îl indrepti pe unul ca acesta cum se cuvine. Și am zis păcat care se poate ierta și nu păcat de moarte . (Carte foarte folositoare de suflet, Ed Egumenita, pag 61)

      Apreciază

  13. un fir zice:

    admin

    Nu ai citit scrisoarea Sfântului Teodor Studitul catre călugărul Metodiu.

    Spune clar acolo că aceste probleme trebuie discutate între creștinii responsabili, nu in vazul tuturor. Pe internet pot intra și păgânii și hulitorii și oricine. De-abia citim și noi niste canoane, nu trebuie să ne grăbim să facem numele publice, ci doar Canoanele.

    Spune clar Sfântul Teodor Studitul că aceste probleme nu vor fi spuse tuturora. E vorba de probleme asemănătoare și de a nu face publice anumite persoane care au făcut anumite greșeli. În scrisoare e vorba despre botezuri și cum sunt primite sau nu, hirotonii, înmormântări.

    Citește Scrisoarea, și ia aminte ce spune la final:

    ” Acestea ti le-am desfășurat după putință, ca unuia ce ești în armonie și împreună lucrător cu noi, iar tu transmite-le cu prudență fraților care vor întreba. „Credința nu este a tuturor“ (II Tes. 3, 2), și nici acestea nu se vor expune multora, nu numai din cauza nepriceperii călcătorilor de lege, cît și din cauza ispitirii celor care dețin putere. Iar pentru multele și frumosele daruri timise de cei prea cucernici, să primească de la Dumnezeu răsplata meritată, și aici de la noi aceste două coșuri întru amintirea prieteniei. Rămâneți cu bine întru Domnul, prea cinstiților, rugându-vă pentru noi păcătoșii, spre a ne învrednicii de cele mai bune și care aduc mântuirea.”

    Apreciază

  14. un fir zice:

    Arhidiacon prof. dr. IOAN N. FLOCA

    CANOANELE BISERICII
    ORTODOXE
    NOTE ȘI COMENTARII, 1992

    pag.464-468
    SCRISOAREA LUI TEODOR STUDITUL CĂTRE CĂLUGĂRUL METODOIU

    Pe cînd venerabilitatea ta, are dorința să vadă pe smerenia noastră, tot atît să crezi că este și dorința noastră după o întrevedere față în față. Dar după ce este scris că „Nu de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește“ (Rom: 9, 16), într-însul să se pună dorința și Lui să i se lase grija, și dânsul când va vrea, va împlini dorința celor ce se tem de dînsul (Ps. 144, 19).

    Dar acum trebuie a se răspunde cele cuvenite la întrebările care s-au pus de frații noștrii duhovnicești, Ilarie și Eustatie, prin mijlocirea cucerniciei tale. Și pentru ca să nu fie mai ușor înțeles cele ce se vor spune întîi se va pune fiecare întrebare și apoi pe rînd va urma răspunsul.

    Întrebarea 1. Cuvine-se a primii pe presbiterii hirotoniți în Roma, Neapoli, și Logobardia, fără să fi fost anunțați și demiși, și a fi în comuniune și a mînca și a cînta cu dînșii?
    Răspuns. Pe vremea eresului, din cauza nevoilor constrîngătoare, nu se pot îndeplini neîncetat numai decît cele stabilite în timp de pace; dupa cum se vede că a făcut atât prea fericitul Atanasiu, cît și prea sfințitul Eusebiu, care ambii au hirotonit și străini. Și se vede că același lucru se întîmplă și acum pe vremea eresului de față; așadar cei despre care s-a vădit că au fost hirotoniți în chipul acesta, dar nu au fost osîndiți în public, să nu se respingă, ci să se primească dupa patru prezentări. (kata tas tessaras protasis).

    Întrebarea 2. Cuvine-se a se primi prezbiterii, care au fost hirotoniți în străinătate în Sicilia?
    Răspuns. Întrebarea aceasta este asemenea celei premergătoare, deosebindu-se numai în privința localității; firește deci că i se cuvine și răspuns la fel.

    Întrebarea 3. Cuvine-se a intra pentru rugăciune și cîntare în bisericile pîngărite și deținute de preoții, care au fost părtași eresului?
    Răspuns. Nicidecum nu se cuvine a intra în astfel de biserici, din motivele menționate; căci scris este: „Iată casa voastră rămâne pustie“(Mat. 23, 38); fiindcă îndată ce s-a introdus eresul, a dispărut superiorul celor de acolo, Îngerul, dupa cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) și acea biserica s-a prefăcut casă comună; și regele David zice: „Nu voi intra în biserica celor răi“ (Ps. 25, 5), și apostolul întreabă: „ Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii (II Cor. 6, 16)”.

    Întrebarea 4. Cuvine-se a cînta și a se ruga în biserici pîngărite de aceeași preoți, dar care nu le-au deținut?
    Răspuns. Negreșit ca se poate intra în astfel de biserici, spre a cînta și a se ruga, dacă nu se mai pîngăresc de acei eretici, ci se dețin de ortodocși pînă acum. Și în privința aceasta s-a hotărît ca un episcop sau presbiter, care sînt de credința cea mîntuitoare să facă deschidera bisericii prin rugaciunea cuvenită; astfel că, dacă s-a facut aceasta nimic nu se mai opune ca într-însa să se săvârșească chiar liturghie; drept pildă servească împrejurarea căci Sfântul Atanasie, fiind rugat de către împăratul Constantin ca să acorde o singură favoare, de a da arienilor în Alexandria o biserică, în care să se adune pentru rugăciune, s-a învoit, numai dacă și lui i se va da în Constantinopol, aceeași favoare, ca ortodocșii să se adune la rugaciune într-o biserică deținută mai înainte de arieni.

    Întrebarea 5. Cuvine-se a intra și a se ruga și a se închina, în cimitirele, care au fost deținute de preoți pătați, unde odihnesc trupurile sfinților?
    Răspuns. Precum s-a spus mai înainte, canonul îngăduie intrarea în cimitirele lor, căci scris este: „ Pentru ce să se osîndească libertatea mea de către altă conștiință? (1 Cor 10, 29)“, afară de cazul cînd din constrîngere se intră, dar numai pentru cinstirea rămășițelor sfinților.

    Întrebarea 6. În ce chip trebuie să se primească aceia care, au primit schima monahală de la preoți pătați?
    Răspuns. Se vor primi dacă mărturisesc că au păcătuit, și au fost supuși epitimiilor un timp anumit, totuși numai dacă se primesc în acest fel de către un preot, care este de credința cea mîntuitoare.

    Întrebarea 7. Cum se cuvine a se primi monahii și clericii, care s-au iscalit în eres, fără epitimie, sau cu epitimie, dacă declară că nu vor mai îndeplini lucrări în preoție? și dacă putem da epitimie unora ca aceștia?
    Răspuns. Firește că, dîndu-li-se epitimiile cuvenite; căci astfel arătînd rodurile pocăinței, să poată fi vrednici de a se împreuna cu trupul ortodox; și nu se poate denega să dați epitimie acestora; căci scris este: „Purtați sarcinile unii altora“ (Gal. 6, 2)

    Întrebare 8. Cuvine-se a se primi la masa comună și la cîntare, monahii, care comunică fără deosebire cu oricine și se roagă și mănâncă împreună cu aceștia?
    Răspuns. Deoarece Apostolul zice: „Feriți-vă de oricare frate, care viețuiește necumpătat, iar nu potrivit predaniei primite de la noi“ (II Tes 3, 6); astfel cum nu judecați înșivă ceea ce este bine? Deci dacă se vor despărți de obiceiul pacătos, primind și epitimia cuvenită, se vor primi. Dar trebuie să se bage de seamă că cine sînt aceia „oricare“, despre care vorbiți, ori de sînt eretici, sau osîndiți lămurit dupa viața lor? Despre aceștia zice Apostolul: „Dacă vreunul, numindu-se frate, desfrînat, sau lacom, sau idolatru, și așa mai departe, cu unul ca acesta nici să nu mâncați împreună“ (1 Cor. 5, 11).

    Întrebarea 9. Ori de se cuvine a primi la masă împreună și la cântare fără pecetluire, pe presbiterii, care au mâncat cu ereticii o dată sau de două ori, dar nu au stat în comuniune cu dânșii, nici n-au iscălit eresul?
    Răspuns. În privința acestora să se bage de seamă, dacă preoții au mâncat cu preoții sau cu laicii eretici recunoscîndu-se ori de au mîncat cu cei cu cuget drept, dar n-au stat în comuniune cu ereticii dar mai mare este pedeapsa în privința preoților. Însă fiecare trebuie să se primească cu epitimie potrivită. Și se cuvine ai primi în comuniune atât la rugaciuni, cât și la pecetluire.

    Întrebarea 10. Ori de se cuvine ca acei laici, care au iscălit pentru eres și au stat în comuniune cu eretici, să mănînce împreuna cu laicii ortodocși?
    Răspuns. Indiferența este cauza relelor; căci proorocul zice: „N-a făcut deosebire între cel curat și cel pîngărit“ (Iez. 22, 26). Deci se cuvine ca ortodocșii, dacă sunt zeloși, să nu admită pe unii ca aceștia la masa comună, dacă mai înainte au îndeplinit epitimia pentru iscalirea păcătoasă, și dacă nu s-au îndepărtat de comuniunea eretică. Dar, deoarece unii, din nevoie fugind de primejdii, s-au pîngărit cu comuniunea eretică, se vor primi la masă comună după ce-și vor mărturisi nechibzuința și se vor pocăi; și aceasta să nu se facă fără discernămînt; ci potrivit împrejurărilor acelui caz, și să produca folos amîndurora din aceasta, iar nu pagubă sufletească.

    Întrebarea 11. Cuvine-se ca cei ce doresc să se boteze, mai ales dacă-i amenință moartea, să se boteze de către preoți pătați sau necunoscuți, dacă nu se găsește vreun presbiter ortodox, sau neprihănit?
    Răspuns. Aici în privința acestora, s-a pronunțat de către ierarhii mărturisitori și superiori, norma aceasta, se permite ca presbiterii menționați, care sînt opriți de la liturghisire din cauza comunicării cu eretici, dacă nu se găsește preot ortodox, atît să boteze, cît și să dea Sfintele Taine, sfințite mai înainte de către un preot necopleșit de erezie și să dea schima momahală, și să săvîrșească rugăciunea la înmormântare, și să rostească Evanghelia la Utrenie, și să binecuvînteze apa la Teofanie, dar precum s-a spus, numai în caz de primejdie, pentru ca poporul să nu rămînă cu totul făra de ascultarea Evangheliei, și neluminați, prin botez. Și de sînteți și voi de acord, aceeași normă să fie în vigoare și acolo.

    Întrebarea 12. Se poate da epitimie celor care s-au dezbinat, și prin pocăință au revenit? sau a se primi aceștia?
    Răspuns. Mai înainte s-a lămurit deja, că trebuie sa li se dea epitimie; și este superfluu a repeta aceeași chestiune.

    Întrebarea 13. Dacă un episcop căzînd în vreo infracțiune a fost caterisit, de către sinod, apoi totuși ar sfinți vreun presbiter, intrînd în mînăstire, primește epitimie pentru un timp anumit de la părintele său, și după aceea săvîrșește lucrările din preoție, rugăm să se lămurească, ori de se cuvine a primi pe acest presbiter, dacă este nepătat?
    Răspuns. Deoarece incorectitudinea este clara, nici nu trebuie să ne întrebați despre infracțiunea aceasta; căci Domnul a zis: „Pomul rău nu poate produce fructe bune“ (Lc. 6, 43); nu numai că cel de la superiorul său propriu, dar nici chiar cel ce de la vreun sfînt, de ar fi primit epitimie, nu se admite să liturghisească; căci nici acela nu este preot, nici cel ce l-a dezlegat nu este sfînt, căci în felul acesta s-ar răsturna și desființa toate prescripțiunile canonice.

    Întrebarea 14. În privința presbiterilor, care au fost hirotoniți de ortodocși, dar care nici n-au iscălit, nici n-au intrat în comuniune, ci numai au mâncat împreună cu mitropolitul Constantin, cum să se procedeze?
    Răspuns. În privința acestei chestiuni, s-a răspuns mai înainte. Prin urmare, ori de a fost o masă comună cu Constantin, ori cu oricare dintre ortodocși, cel ce a mâncat împreună cu aceștia, se va absolvi de infracțiune numai prin pocăință cuvenită, nu numai pentru ca să poată mânca laolaltă cu cei ce s-au păstrat curați, ci și pentru ca să poată participa la preoția de care s-a învrednicit. Iar măsura epitimiei nu se poate hotărî precis mai înainte, atît din cauza însușirilor persoanei, cît și împrejurărilor, este suficient însă a se da epitimie de două ori sau de trei ori 40 de zile.

    Întrebarea 15. Cum să se procedeze în privința presbiterilor care au fost hirotoniți deasemenea de către ortodocși, dar care din neștiință au mîncat împreună cu presbiterii, care au mîncat împreună cu același mitropolit?
    Răspuns. Este scris: „Tot cel ce va păcătui din neștiință, se va curăți“(3 Moise 4, 2); astfel că aceștia vor fi liberi de orice epitimie.

    Întrebare 16. Oare presbiterii ortodocși, anume Ilariu și călugărul Eustatiu, au dreptul de a da epitimii?
    Răspuns. Încă mai înainte s-a spus că trebuie să se dea epitimii. Dar, deoarece s-a pus întrebarea ori de se cuvine să se dea epitimie, cel ce nu are preoția, în lipsă de presbiter, se poate afirma că nu se cuvine ca și călugărul simplu să dea epitimie.

    Întrebarea 17. Cum să se procedeze în privința monahului, care din neștiință a primit schima sfîntă de la un presbiter hirotonit de către un episcop caterisit?
    Răspuns. În alt capitol s-a spus că orice s-a pângărit din neștiință se curățește; și nu se permite a se feri de a mânca împreună cu unul ca acesta; și tot așa cu alții, care întrețin înțelegerea și prietenia.
    Acestea ti le-am desfășurat după putință, ca unuia ce ești în armonie și împreună lucrător cu noi, iar tu transmite-le cu prudență fraților care vor întreba. „Credința nu este a tuturor“ (II Tes. 3, 2), și nici acestea nu se vor expune multora, nu numai din cauza nepriceperii călcătorilor de lege, cît și din cauza ispitirii celor care dețin putere. Iar pentru multele și frumosele daruri timise de cei prea cucernici, să primească de la Dumnezeu răsplata meritată, și aici de la noi aceste două coșuri întru amintirea prieteniei. Rămâneți cu bine întru Domnul, prea cinstiților, rugându-vă pentru noi păcătoșii, spre a ne învrednicii de cele mai bune și care aduc mântuirea.
    Scrisoarea cuprinde 17 întrebări puse se călugărul Metodiu, la care răspunde Teodor Studitul, privind: primirea în comunitatea preoțească a celor hirotoniți în străinătate (1— 2); comuniunea cu clericii care au aderat la erezie (3—5); primirea monahilor consacrați de preoți pătați (6); reprimirea monahilor și preoților care au aderat în scris la erezie (7); primirea la mesele comune a monahilor care au părăsit viața monastică (8); a presbiterilor care au mîncat împreună cu ereticii (9), și a laicilor care au aderat în scris la erezie (10); dacă se permite a administra botezul de necesitate, de un preot pătat în lipsa unui ortodox (11); sancționarea schismaticului care a revenit la biserica (12); valabilitatea hirotoniei săvârșite de eretici (13); sancționarea celor care au stat în mod voit la masă cu ereticii (14); și situația celor ce neștiind au luat masa împreună cu ereticii (15); oprirea călugărului simplu să dea epitimii (16); valabilitatea instituirii în monahism de către un preot caterisit (17). După ce Nichifor la aceste probleme sfătuiește pe Metodiu să transmită cu prudență aceste rînduieli numai fraților care vor întreba și „sînt în armonie și împreună lucrători cu noi“. Acestea nu se vor expune multora (adică public), atît din cauza „nepriceperii călcătorilor de lege“, cît și din cauza „ispitirii celor care dețin puterea“. Scrisoarea se încheie cu transmiterea salutărilor de reverență epistolare.

    Apreciază

  15. Ioana zice:

    Iertare tuturor pentru ironiile pe care le-am făcut în diferite comentarii. Ironia și rasul alunga harul lui Dumnezeu

    Cel care se amuză pe seama altora este ciudat, dificil, nestatornic, ușuratic, schimbător.

    Cel care se distrează pe seama altuia se schinbă și se preface foarte repede, îi imită pe toți și pe toate, felul de a fi al cuiva, cuvintele, râsul și mersul; face glume și dă prilej de certuri inutile celor pe care-i ironizează fără motiv. În sufletul celui care face își află sălașul vicii mari, dezordine și singurătate; armonia s-a pierdut, zidirea s-a năruit, frica a fost izgonită, respectul a dispărut.

    “Dacă se află cineva care este necinstit și urât, acesta este cel care face glume. Nimic nu este mai de rușine decât cel care se amuză pe seama altora. Gura lui nu este plină de har, ci de dureri” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

    Sfântul Nectarie din Eghina
    Extras din „Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute”, Ed. Sophia / Metafraze, 2012

    Apreciază

    • Xmen zice:

      Tu,marie

      Când este vorba de dat sfaturi nu ar trebui să vă avântaţi, ci mai bine să refuzaţi cu smerenie. Dacă sunteţi silită s-o faceţi, spuneţi ceva, acolo, uşor, lăsând lucrul în seama Domnului. Foarte sfântă sunteţi: imediat cu omul la răstignire! Şi nici măcar nu vă pricepeţi să-l răstigniţi, ci doar îl chinuiţi în zadar. Vreţi să izbândiţi totul prin raţiune şi prin puterile proprii, când ar trebui s-o faceţi prin credinţă şi prin Dumnezeu.sf ignatie briancianinov

      Apreciază

  16. Ioana zice:

    „Dacă nimic nu însoţeşte smerita cugetare ca plînsul322, nimic nu i se împotriveşte acesteia ca rîsul323” (Sfântul Ioan Scărarul)

    „De pildă, râsul după firea sa nu este păcat, dar devine păcat, dacă trece peste măsură, căci de la râs îşi ia naştere luarea în râs; de la luarea în râs îşi iau naştere ocările; de la ocări îşi iau naştere faptele ruşinoase, iar pentru fapte ruşinoase vine pedeapsa.
    Smulge, deci, mai întâi rădăcina, pentru ca să nimiceşti toată boala.” (Sfantul Ioan Gură de Aur – Cuvânt despre Înviere şi contra beţiei(Cuvânt rostit în anul 395)

    Apreciază

  17. maria zice:

    Una este alungarea din manastire, si alta este refuzul spovedaniei. de unde stie duhovnicul ca respectivul ucenic nu se umileste, daca nu il primeste la spovedit?

    Păi ce smerenie ai tu căci dacă ai văzut că nu ești primit ai început să-i denigrezi pe toate drumurile? Faptul că nu te-au luat în seamă ai început să împroști cu noroi! Unde e smerenia ta. smerenia se unmilește și așteaptă în tăcere până când Dumnezeu va îngădui. Așa ai făcut tu?

    Apreciază

    • Tu,mariee zice:

      Când este vorba de dat sfaturi nu ar trebui să vă avântaţi, ci mai bine să refuzaţi cu smerenie. Dacă sunteţi silită s-o faceţi, spuneţi ceva, acolo, uşor, lăsând lucrul în seama Domnului. Foarte sfântă sunteţi: imediat cu omul la răstignire! Şi nici măcar nu vă pricepeţi să-l răstigniţi, ci doar îl chinuiţi în zadar. Vreţi să izbândiţi totul prin raţiune şi prin puterile proprii, când ar trebui s-o faceţi prin credinţă şi prin Dumnezeu.

      Apreciază

  18. Pentru maria (cea oarbă si ,,un fir) zice:

    Pentru toții care scriu tot felul de inselari

    Despre cearta Sfântului Apostol Petru cu Simon vrăjitorul, se mai povesteşte încă, afară de Metafrast, în Prolog şi în Mineiul cel mare, unde citim: Sfântul Petru, când a venit în Roma şi s-a înştiinţat că acel Simon se numea pe sine “Hristos” şi făcea înaintea poporului minuni multe, s-a aprins de râvnă şi a mers la casa lui Simon, unde a găsit pe mulţi stând la poarta lui, care îl opreau pe el a intra înăuntru. Iar Petru a zis către dânşii: „Pentru ce mă opriţi a intra la vrăjitorul cel amăgitor?” Iar ei au zis: „Nu este vrăjitor, ci este zeu puternic şi a pus paznic la poarta sa, care ştie gândurile omeneşti”. Aceasta spunând, au arătat apostolului un câine negru ce zăcea la poartă, zicându-i: „Acest câine omoară pe toţi cei ce gândesc nedrept despre Simon”. Sfântul Petru a zis: „Eu grăiesc adevărat pentru el, că Simon este de la diavol”. Deci, apropiindu-se, a zis câinelui: „Mergi şi spune lui Simon că Petru, Apostolul lui Hristos, vrea să intre la tine”.

    Şi mergând câinele, a spus cu glas omenesc lui Simon ceea ce îi poruncise Petru. Şi toţi văzând şi auzind pe câine vorbind omeneşte, s-au înspăimântat. Iar Simon, asemenea, pe acelaşi câine l-a trimis, zicându-i: „Să intre aici Petru”. Şi intrând Petru, Simon a început a face năluciri înaintea poporului, fiind Petru de faţă. Iar sfântul, cu puterea lui Hristos, a arătat minuni şi mai mari. Şi ce minuni? Din minunile cele multe, Eghisipos grecul, istoricul bisericesc cel mai vechi, care a vieţuit aproape de apostoli, pomeneşte una singură.

    Unei văduve oarecare din Roma, de bun neam, care se trăgea din seminţie împărătească, i-a murit fiul de vârstă tânără şi maica lui plângea pentru el cu tânguire. Iar cei ce o mângâiau pe ea şi-au adus aminte de bărbaţii care s-au arătat în Roma, adică de Petru şi de Simon vrăjitorul, că înviază morţii. Deci îndată au chemat unii pe Petru, iar alţii pe Simon să vină la acel mort. Acolo se adunaseră şi oameni cinstiţi şi mult popor ca să petreacă pe cel mort la mormânt. Şi a zis Sfântul Petru lui Simon vrăjitorul care se mândrea cu puterea sa înaintea poporului: „Cine din noi va învia pe acest mort, toţi să creadă învăţăturii aceluia, ca fiind adevărată”. Iar poporul a lăudat cuvântul lui Petru. Deci Simon, nădăjduind spre meşteşugul său cel vrăjitoresc, a zis către popor: „De voi învia eu pe acel mort, apoi veţi ucide pe Petru?” Iar poporul a strigat, zicând: „îl vom arde de viu înaintea ochilor tăi”. Şi apropiindu-se Simon de patul mortului, a început a-şi face vrăjile sale şi, prin lucrarea diavolească care îi ajuta lui, a făcut astfel că mortul şi-a mişcat capul. Şi îndată poporul a început să strige: „Tânărul este viu. A înviat mortul”. Iar pe Petru voiau îndată să-l arunce în foc. Apostolul însă, facându-le semn cu mâna, îi ruga să tacă.

    Deci, poporul tăcând, el le-a zis: „De este viu tânărul, apoi să se scoale, să vorbească şi să umble; iar, până ce aceasta nu o veţi vedea, să ştiţi cu adevărat că Simon vă înşeală cu nălucirile şi cu arătările sale!” Iar Simon, umblând mult împrejurul patului şi che­mând diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplându-se de ruşine, voia să fugă, dar poporul l-a oprit. Iar Sfântul Petru, ca unul iscusit într-un lucru ca acela, care înviase pe Tavita cea moartă şi făcuse şi alte minuni preaslăvite, acela stând de departe, şi-a ridicat mâinile spre cer şi, înălţându-şi ochii în sus, se ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit nouă, zicând:Cu numele Meu pe cei morţi să-i înviaţi… Deci mă rog Ţie, înviază pe acest tânăr mort, ca să cunoască popoarele acestea, că Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi nu este altul afară de Tine, care viezi şi împărăteşti împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin”. Astfel rugându-se, a strigat către cel mort, zicând: „Tânărule, scoală! Domnul meu Iisus Hristos te înviază şi te tămăduieşte pe tine!” Şi îndată mortul, deschizându-şi ochii, s-a sculat şi a început a grăi şi a umbla.

    La această povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai înainte fusese ucenic al acelui Simon vrăjitorul, iar apoi a fost luminat de Sfântul Petru prin credinţă şi prin Sfântul Botez, într-o scrisoare a sa către Sfinţii Mucenici Nereon şi Arhilie, scriind despre aceea, adaugă că tânărul care a înviat, căzând la picioarele lui Petru, striga: „Am văzut pe Domnul Iisus poruncind îngerilor, ca, pentru rugăciunile tale, să mă întoarcă pe mine maicii mele celei văduve”.

    Atunci tot poporul a început a striga, zicând: „Unul este Dum­nezeu, pe Care Îl propovăduieşte Petru”. Iar Simon vrăjitorul, cu nă­lucirea sa făcându-şi cap de câine, fugea, însă poporul l-a prins şi unii voiau să-l ucidă cu pietre, iar alţii să-l ardă. Dar Sfântul Petru i-a oprit, zicându-le: „Domnul şi învăţătorul nostru ne-a poruncit să nu răsplătim rău pentru rău. Lăsaţi-l să meargă unde va voi, că destul îi este lui ruşinea, ocara şi cunoştinţa neputinţei sale, că nimic nu pot vrăjile lui”.

    Iar Simon, fiind liber – zice Marcel a venit la mine, socotind că eu nu ştiu de acel lucru minunat ce se făcuse şi a pus la uşa casei mele un câine mare legat cu lanţ de fier, zicând către mine: „Voi vedea dacă va veni Petru la tine, precum s-a obişnuit”. După un ceas, Sfântul Petru a venit la uşă şi dezlegând acel câine, a zis către dânsul: „Du-te şi spune lui Simon vrăjitorul să înceteze a înşela cu lucrarea cea diavolească pe oameni, pentru care Hristos şi-a vărsat sângele”. Deci câinele, ducându-se, a grăit lui Simon cu glas omenesc, spu- nându-i cele poruncite de apostol. Iar eu, auzind şi văzând aceasta – zice Marcel am ieşit degrabă în întâmpinarea Sfântului Petru şi l-am primit cu cinste în casa mea, iar pe Simon vrăjitorul şi pe câinele acela i-am gonit afară. Iar câinele, nevătămând pe nimeni altul, s-a repezit numai la Simon şi, apucându-l cu dinţii, l-a trântit la pământ. Iar Petru, privind la aceea pe fereastră, a poruncit câinelui, în numele lui Hristos, să nu vatăme trupul lui Simon. Deci câinele, nevătămân- du-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dânsul, încât nici o parte a trupului lui nu mai rămăsese acoperită.

    Deci poporul, văzând aceasta, striga împotriva lui Simon, ocă- rându-l şi batjocorindu-l. Şi l-au izgonit din cetate, împreună cu acel câine. Iar Simon, pentru nişte ruşini şi înfruntări ca acestea, un an întreg nu s-a mai arătat în Roma, până când a fost lăudat înrăutăţitul de cei răi înaintea lui Nero, împăratul de după Claudie.

    Apreciază

  19. Xmen zice:

    Pe masura ce acest veac se indreapta spre cumplitul sau sfarsit, se apropie timpurile apos­taziei generale, a inselarii lumii de catre diavol si a impatimirii generale, oamenii se afunda tot mai adanc in patimi, in pacate si rataciri. Prima dintre bolile acestui veac – mandria – isi ridica cel mai sus capul. Apostolul Pavel[2] a spus ca

    in vremurile din urma oamenii vor fi iubitori de sine, iu­bitori de argint, mandri, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, obraznici, ingamfati, iubitori mai mult de placeri de­cat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea credintei, dar tagaduind puterea ei, etc.

    Apreciază

  20. Teodora zice:

    Sfântul Grigorie Palama, după cum foarte frumos a scris părintele Teoclit Dionisiatul într-o carte dedicată acestuia, nu ar fi scris niciodată dacă nu şi-ar fi făcut apariţia Varlaam, care intenţiona să facă mult rău si care răstălmăcea foarte mult adevărata viaţă duhovnicească. Din această perspectivă, spune pă­rintele Teoclit Dionisiatul, Varlaam ne-a făcut tuturor un mare bine, pentru că prin provocarea lui i-a dat Sfântului Grigorie Palama prilejul de a alcătui scrierile sale şi de a formula atât de lămurit teologia ortodoxă şi îndeosebi teologia care se referă la viața duhovnicească ortodoxă. Când a sosit ceasul, a făcut această lucrare, aşa cum o făcea şi pe cealaltă, adică aşa cum le-a părăsit pe toate şi s-a dus în Sfântul Munte, la o mănăstire, apoi la alta, apoi la un schit din apropierea oraşului Veria, tot astfel, când a sosit vremea, le-a părăsit pe acestea şi a venit în Tesalonic pentru a duce lupta de apărare a credinţei.

    Cineva s-ar putea întreba: cum, acesta care le-a părăsit pe toate pentru linişte, acum lasă liniştea pentru această lucrare? Îl chema Dumnezeu şi nu putea să nu urmeze chemării. Aşa cum mai întâi l-a chemat Dumnezeu şi el a spus „da”, la fel şi acum, a doua oară, îl cheamă Dumnezeu să ducă această luptă şi el încuviinţează, nu refuză să spună încă o dată „da”. Însă nu se gândeşte că el este făclie şi că nu trebuie să stea sub obroc, ci în sfeşnic. Şi nici nouă să ne treacă prin minte gândul că el a făcut ceea ce a făcut pentru adeverirea [afirmarea, îndreptățirea] de sine. Nici despre Sfântul Grigorie Palama, nici despre Sfântul Cosma şi nici despre alţi sfinţi să nu ne gândim astfel.

    Cred că în urma acestor scurte lămuriri înţelegeţi cât de eronată este mentalitatea noastră în general, gândirea noastră, cât de eronată este poziţia noastră duhovnicească.

    Apreciază

  21. Marius zice:

    Suntem un grup de crestini din Bucuresti. De mai bine de 2 ani am decis cu totii sa intrerupem comuniunea cu ierarhii si preotii eretici. la inceput am dorit sa mergem la parintele Antim, care a fost foarte brutal cu noi, ba mai mult ne explica ca nu toti ar fi eretici si sustinea partasia lui MSc ucenicul dansului(am inteles ca si acum la fel sustine), . Intre timp aflasem ca si parintele Ieronim cu Parintele Andrei merg cu partasia la erezie. Nu intelegem in ce mod s-au ingradit acestia din moment ce se comporta ca si ecumenistii. Cu timpul am incercat sa luam legatura cu parintele Spiridon, dar acesta nici pana in ziua de astazi nu ne-a raspuns. Recent am aflat ca parintele Antim trimite oamenii sa participe la inmormantarile facute de eretici. Acesta este in comuniune cu ceilalti parinti, si niciunul nu doreste sa faca ceva in aceasta privinta. Ni se pare foarte grav ce se intampla. Nu avem timp sa urmarim siteurile, dar o sora ne-a rugat sa citim aceste articole ca sa vedem cu cine am fi avut de-a face daca ajungeam sa ne spovedim la acesti duhovnici.
    Fratilor, parintilor, incetati o data pentru totdeauna de a mai arunca cu noroi in niste oameni care ne arata din Sfintii Parinti despre botez si despre alte lucruri grave. Nu suntem adeptii acestui site, dar cu parere de rau constatam ca parintii Spiridon, Xenofont, Antim, Ieronim, Staicu etc… plus o parte din ucenici sunt intr-o mare inselare. Ne-am interesat de aceasta Maria Ciobanu, despre care am aflat ca este o femeie cu lipsa de smerenie si cu gura mare.La 1 Corinteni cap 14, 34 se spune ca femeia sa taca . Observam ca acesti duhovnici au doar doi ucenici care le iau apararea si nu prezinta nici un argument plauzibil la subiectul discutat ci ataca la persoana.

    Apreciază

  22. Teodora zice:

    Sfântul Grigorie Palama nu era deloc dispus să iasă din Schitul Sfântului Sava, situat deasupra Mănăstirii Marei Lavre, şi nici nu se socotea pe sine destoinic. Împrejurările l-au silit să iasă şi să facă lucrarea pe care a împlinit-o. Şi nu şi-a asumat această lucrare cu gândul că este sfânt, că este curat. Desigur avea experienţa unor trăiri duhovniceşti şi în confruntarea lui cu Varlaam vede că acesta din urmă se află în întuneric. De aceea i-a spus la un moment dat: „Ce spui, binecuvântatule? Se vede că nu te-ai rugat vreodată. De vreme ce scrii în acest fel despre rugăciune, este vădit că nu te-ai rugat niciodată”.

    Sfântul Grigorie Palama l-a combătut public pe varlam

    Apreciază

  23. Mihai zice:

    Pentru Maria: Acesti duhovnici de mult timp spun pe la unii ucenici ca parintele Tihon e inselat si sa nu mearga la el., iar la altii le spun ca parintele Tihon este bun. Ce sa mai intelegem? De ce nu vor sa isi asume public acest lucru?Macar parintiii Efrem cu Vasile Savin, cu care acestia sunt in comuniune, au avut barbatia si au spus public ca pr Tihon e ratacit si sa nu se mearga la el. Pana si parintele Xenofont primea insistent mesaje de la preoteasa parintelui Vasile sa plece de la pr Tihon fiindca se afla in primejdie de ratacire. Iar Pr Xenofont fiind foarte ”smerit” a ascultato.
    Referitor la parintele Tihon, primeste doar crestini pacatosi si fara smerenie, spre deosebire de preotii Antim, Ieronim, Spiridon, Staicu etc… care primesc doar Sfinti. eu stiu ca Mantuitorul a venit pentru pacatosi si nu pt Sfinti, si mai stiu ca Mantuitorul spune ca cel care bate la usa, dansul o deschide si nu ii alunga. Dar na, Maria Ciobanu cu ”un fir” au alte invataturi.

    Apreciază

  24. Ioana zice:

    alte învățături tot ale Sfinților Părinți

    Sfântul Teodor Studitul:

    „Acestea ti le-am desfasurat dupa putinta, ca unuia ce esti în armonie si împreuna lucrator cu noi, iar tu transmite-le cu prudenta fratilor care vor întreba. „Credinta nu este a tuturor” (II Tes. 3, 2), si nici acestea nu se vor expune multora.”

    Ce tot înșiști cu făcutul public? Uite că Sfinții au zis că nu toate se spun public.

    Apreciază

    • Ioana zice:

      Mihai

      Și eu știu că Mântuitorul a zis să nu raspaltim răul cu rău și să dorim mântuirea celor care ne greșesc. Da. Recunosc am greșit. Poate nu am înțeles bine. Dar nimeni nu e infailibil. Poate că trebuiau să primească pe oricine. Dar există cazuri de stareți și Cuvioși care alungau ucenicii la început, ca să îi smerească. Dar ucenicii se smerreau, nu îi judecau pe stareți, și îi rugau cu smerenie încă o data și încă o data. Ai uitat pilda cu femeia Cananeanca? Și dacă un preot știe că îl consideri înșelat, poate îi e greu și lui, e și el om. Poate îi e greu să primească pe cineva care îl consideră înșelat. Dacă există suspiciuni intre preot și ucenic, e greu. Dacă tot îl consideri înșelat, poate a vrut să îți a facă un bine și să ccauți pe altul mai neinaelat. Dar nimeni nu vrea în zilele noastre să își mai ceară iertare, nici preoții, nici mireni. Mântuitorul a spus că toți trebuie să iertăm din inimă greșelile aproapelui. Și după roade și felul în care ne purtăm unii cu alții, se cunoaște ca nu iertăm din inimă . Dar pilda celor doi datornici ai uitat-o? E creștinește să răspunzi cu rău celor care îți greșesc?

      Apreciază

      • Mihai zice:

        Staretii respectivi erau in dreapta credinta si . Oare parintii enumerati sunt in dreapta credinta? Cum poti asculta de un preot inselat?

        Apreciază

      • Mihai zice:

        In articolele prezentate se arata credinta stricata a acestor preoti si nu pacatele personale. Tu si cu Maria Ciobanu, Nicu, aduceti atacuri la persoana fara sa demonstrati ca autorii articolelor sunt inselati. Cum tu spui de staretii respectivi, asa si autorii acestia incearca sa avertizeze pe altii de acesti duhovnici. cand e vorba de inselare, erezie, sau pacate ale duhovnicilor care pericliteaza mantuirea celorlalti, neaparat trebuie spus public ca sa se fereasca adevaratii crestini.

        Apreciază

      • Mihai zice:

        Sunt un fost ucenic de al parintelui Pamvo(nu sunt de acord cu ce face acesta in prezent) , dar la un momentdat acuzi ca trebuia asteptat un timp pana sa fie vadite inselarile acestor duhovnici(deci recunosti ca sunt inselati), dupa care trebuia sa se faca intalniri cu alti parinti sa se ia o decizie( care parinti?) , dar in speta specificata mai sus v-ati grabit imediat sa aruncati cu noroi in parintele Pamvo si ba chiar l-ati acuzat ca nu mai are sanse(sunteti sfinti, aveti descoperiri Dumnezeiesti sa faceti asemenea afirmatii?) , in schimb fata de parintii Xenofont, Spiridon , Ieronim, Staicu etc… cereti timp, ani de zile, ca acestia vor scapa de la iad (iarasi intreb: aveti vreo descoperire de la Dumnezeu?) Toti duhovnicii enumerati au greseli grave in ce priveste credinta si nu pacate personale, in care li s-a dat timp, iar ei nu au facut altceva decat sa ne prosteasca.

        Apreciază

      • Ioana zice:

        Dacă au sau nu credință stricată se va dovedi până la urmă. Se vor pregăti citate din sfinții părinți și interpretări corecte. Căci de exemplu, părintele Ioan Miron a interpretat greșit Canonul Sfântului Ciprian al Cartaginei care vorbea de faptul că ereticii condamnati nu mai au Tainele valide.
        Iar la Sinodul 1756 Constantinopol era vorba de cei botezați prin stropire de eretici condamnați, nu de preoți ortodocși care botează greșit. Preoții ortodocși care botează greșit trebuie caterisiți. Asta spune Pidalionul. Ce spune Sfântul Cosma al Etoliei? Că diavolului i se lasă o portiță ca să intre în om, dacă copilul nu e afundat complet. Deci avem de a face cu i situație diferita de Sinodul 1756 Constantinopol. Botez prin stropire făcut de eretici condamnati vs botez făcut de preoți ORTODOCȘI prin turnare (deoarece nu se afundă complet copilul). DECI e alta situație. Cazul botezului prin turnare făcut de preoți ortodocși (sau preoți eretici necondamnati) e de competența unui Sinod ecumenic. Până atunci se vor pregăti de fiecare citate din Sfinții Părinți.
        Sfântul Paisie Velicicovschi vorbea de ereticii latini din Ardeal, care nu aveau Taine valide, fiind eretici condamnati.

        Preoții ortodocși făceau corect botezul pe vremea Sfântului Paisie Velicicovschi. Până când Ecumenismul a acaparat tot și nimeni nu a mai caterisit pe cei care nu botezau corect sau se rugau cu ereticii.

        E o situație diferita de Sinodul 1756 care e de competența unui Sinod.

        Iar cat privește înmormântarea la eretici e foarte grav, dar uite că părintele care nu te-a primit nu e de acord public cu înmormântarea la eretici și i-a certat pe cei care trimit la eretici.

        Toată lumea face atacuri la persoana , in veacul acesta al optulea . Să spună cine e Sfântul care nu face așa ceva! Numai ne îndreptățim și refuzam sa ne vedem pe noi înșine

        Apreciază

      • Ioana zice:

        Dacă susținem că preoții care nu au fost afundați complet nu au slujit în viața lor o taină validă, înseamnă că toată România trebuie rebotezata, recununata, rehirotiniti preoți etc. Deoarece există multe cazuri de ierarhi care nu au fost cufundați complet.

        Apreciază

      • Ioana vs sectarii zice:

        Eugene Rose a fost primit în Biserica Ortodoxă şi botezat creştin în februarie 1962. După cum avea să mărturisească peste ani, la cea dintâi Sfântă Taină a Împărtăşaniei, a simţit un gust absolut copleşitor, care i-a rămas pe limbă vre­me de o săptămână… În scurt timp, hărnicia sa du­hov­nicească impresionantă l-a făcut să devină chiar uce­nicul celui care îl con­vertise, anume Fericitul Ar­hiepiscop Ioan Maximovici, ce trăia într-o mânăstire orto­doxă din San Francisco şi era un ierarh foarte cu­noscut în întreaga lume creş­tină, mare ascet, „nebun întru Hristos”

        http://www.formula-as.ro/2017/1278/spiritualitate-39/mari-duhovnici-ortodocsi-ieromonahul-seraphim-rose-22671

        Apreciază

  25. maria zice:

    Ioana, ereticii condamnati nu au botez, indiferent daca il fac prin stropire sau afundare. Aici te contrazic. Sf Paisie se referea la preotii ortodocsi care nu fac botezul prin cele 3 afundari.

    Apreciază

    • Ioana zice:

      Da ereticii condamnati nu au botez. Indiferent cum e făcut.. Iar Sfântul Paisie Velicicovschi se referea la eretici condamnați. Erezia latinilor era uniația, iar uniații trecuseră sub jurisdicția papei. Preoții lor nu erau de fapt preoți, erau din succesiunea episcopilor eretici confirmați de papă.

      Apreciază

    • tihon zice:

      Ioana
      Arata-mi un sinod ecumenic care a combătut canonul 50 apostolesc sau care sfant poate combate un sinod sau invatatura lui si poate fi mai mare ca un sinod local si poate demonstra ca învățătura lui este mai mare ca orce sinod local,ecumenic sau apostolesc.Nu mai căutați iconomie.Cine nu are botez prin afundare nu are nici o taină si nici preotie sau calugarie si trebuie sa înceteze a mai lucra cele sfinte.Eretici condamnați nu au nici o taină in ei si nici nu încape discutie sa vorbim despre ei,iar a aduce in discuție pe acesti eretici inseamna a fi si tu eretic prin lucrare.tihon

      Apreciază

  26. Ioana zice:

    Eretici Condamnati, părinte Tihon. Iată dovada:

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Istoria_Bisericii_Române_Unite

    La 7 octombrie 1698, 38 de protopopi ortodocşi au semnat un act denumit „Manifest de unire” şi redactat în limba română. Documentul avea şase pagini, pe prima dintre acestea semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească” şi că doreau să beneficieze de privilegiile prelaţilor romano-catolici.
    De asemenea, protopopii au semnalat că doresc să-şi păstreze obiceiurile ortodoxe, iar numirea unui nou cap al Bisericii să se facă de către un sobor, urmând ca acesta să fie confirmat (hirotonit) de papă.
    Greco catolici au pierdut harul pentru că toți urmașii lor au fost hirotoniti de papă
    Ei nu au avut Episcopi, protopopii erau niște preoți care s-au trecut sub papă
    Iar papa i-a hirotonit pe următorii episcopi greco catolici’

    E exact situația lui Filaret Denisenko

    „De asemenea, protopopii au semnalat că doresc să-şi păstreze obiceiurile ortodoxe, iar numirea unui nou cap al Bisericii să se facă de către un sobor, urmând ca acesta să fie confirmat (hirotonit) de papă.”
    Greco catolici au pierdut harul pentru că toți urmașii lor au fost hirotoniti de episcopi eretici fara Taine, confirmati de papă

    Apreciază

    • tihon zice:

      Cand au de gand parintii Xenofont si Spiridon sa isi asume public tot ce scrii aici?

      Apreciază

    • tihon zice:

      Ioana nu exista botez fără afundare,chiar dacă este greu de acceptat

      Mai întâi de toate, dar, este Botezul, pe care Dumnezeu l-a predanisit sfnţiţilor Apostoli, iar fără de el toate celelalte sunt nelucrătoare, căci s-a zis: „De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Întâiul fel de naştere l-a adus pe om în această viaţă muritoare. Era, așadar, de neapărată trebuinţă să se afe un alt chip mai tainic de naştere, care să nu înceapă şi să nu se sfârşească întru stricăciune, prin care să avem putinţa de a urma începătorului mântuirii noastre, Iisus Hristos. Căci apa botezului din colimvitră ia locul pântecelui, şi este născătoare celui ce se naşte, cum zice Gură-de-Aur (PG 59:153), iar Duhul ce se pogoară asupra apei ia locul lui Dumnezeu ce plămădeşte fătul. Şi la fel cum El S-a pus în mormânt şi a treia zi S-a întors la viaţă, asemenea cei ce cred, trecând sub apă în loc de pământ, în trei afundări, închipuiesc harul învierii celei de-a treia zi (Grigorie al Nissei, PG 46:585), apa sfnţindu-se prin pogorârea Preasfântului Duh, ca trupul să se lumineze de apa cea văzută şi sufetul să se sfnţească de Duhul cel nevăzut. Căci la fel cum apa într-o căldare se împărtăşeşte de căldura focului, aşa şi apa colimvitrei aidoma se preschimbă, prin lucrarea nevăzutului Duh (Chiril al Alexandriei, PG 73:245). Îi curăţeşte pe cei ce astfel se botează şi îi învredniceşte înferii. Dar nu şi pe cei ce fac început într-un alt fel [de rânduială a botezului] – în loc de curăţire şi înfere, îi face necuraţi şi fi ai întunericului.

      Sfântul Paisie de la mănăstirea Neamț boteza pe toți cei din obștea lui care veneau din Ardeal si erau botezați prin stropire,bazandu-se pe hotărârea Sinodului din 1756 de la Constantinopol.

      Noi, ce prin dumnezeiască milă am crescut în Biserica Dreptslăvitoare şi ne ţinem de canoanele Sfnţilor Apostoli şi ale Dumnezeieştilor Părinţi, cunoaştem o singură Biserică, Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică. Tainele sale, deci şi Botezul său, sunt cele ce le primim. Pe de altă parte, lepădăm, cu obştească hotărâre, toate slujbele ce nu se săvârşesc precum a poruncit Sfântul Duh sfnţiţilor Apostoli şi precum face Biserica lui Hristos până astăzi. Căci acestea sunt izvodiri ale oamenilor, şi le socotim depărtate şi străine de toată predania apostolilor. Pentru aceasta, primim ca nesfnţiţi şi nebotezaţi pe cei ce vin la noi dintre aceia. Urmăm în aceasta Domnului nostru Iisus Hristos, Care a poruncit ucenicilor Săi a boteza „întru Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19); urmăm sfnţiţilor şi dumnezeieştilor Apostoli, care ne-au poruncit ca în trei afundări şi ridicări din apă să-i botezăm pe cei ce vor, şi la fecare afundare să rostim unul din numele Sfntei Treimi (Canonul 50 Apostolic); urmăm sfnţitului Dionisie, tovarăşul Apostolilor, ce ne zice „a afunda pe cel ce voieşte, dezbrăcat de toate veşmintele, de trei ori într-o colimvitră ce ţine sfnţita apă şi sfnţitul untdelemn, vestind cu glas tare întreit-ipostasul dumnezeieştii Binecuvântări, şi îndată a pecetlui pe cel nou-botezat cu preadumnezeiescul şi vârtosul mir, şi apoi a face pe el părtaş a-tot-tainicei euharistii” (Pentru ierarhiile bisericeşti, II:7, PG 3:396); şi urmăm celui de-al Doilea (Canonul 7) şi de-al Cinci-Şaselea (Canonul 95) sfânt Sinod Ecumenic, care ne-au poruncit să primim ca nebotezaţi pe cei ce voiesc către Dreapta-slăvire, care nu s-au botezat cu trei afundări şi ieşiri, şi în fecare afundare nu au chemat cu glas tare unul din dumnezeieştile Ipostasuri, ci altcumva s-au botezat.
      Şi noi, pentru aceasta, ţinem aceste dumnezeieşti şi sfnţite hotărâri, şi lepădăm şi urâm botezurile cele ale ereticilor. Căci sunt potrivnice dumnezeieştii porunci apostoleşti, şi străine acesteia. Sunt ape nefolositoare, precum zic Sfântul Ambrozie şi Sfântul Athanasie cel Mare. Nu sfnţesc pe cei ce le primesc, şi nicidecum nu aduc spălarea păcatelor lor. Primim pe cei ce vin la dreptslăvitoarea credinţă, care s-au botezat fără să se boteze, ca pe nişte nebotezaţi, şi fără primejduire îi botezăm după canoanele Apostolilor şi ale Sinoadelor, pe care neclintit se reazemă Sfânta, Apostoleasca şi Soborniceasca Biserică, a noastră tuturor Maică obştească.
      Cu această împreună-hotărâre şi împreună-vestire a noastră, pecetluim Horosul nostru ca find în înţelegere cu poruncile apostoleşti şi sinodale, şi îl întărim cu iscăliturile noastre.
      În anul mântuirii 1755,
      † Chiril, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului
      † Matthei, cu mila lui Dumnezeu Papă şi Patriarh al marii Cetăţi a Alexandriei şi Judecător al Ecumenei
      † Parthenie, cu mila lui Dumnezeu Patriarh al sfntei Cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina.

      Apreciază

  27. Ioana zice:

    După cum cei care primesc Tainele ecummenistilor se osândesc, dar acestea sunt totuși Taine, trebuie ca un Sinod sa lămurească cum cei care au botezul prin turnare(afundare incompletă) ajunsi la vârsta discernământuului se osândesc dacs nu își fac cele trei afundări, deoarece se lasă o portiță diavolului sa intre în inima lor. Valabil și pentru preoții Ecumeniști care slujesc Tainele și pentru preoții care batjocoresc botezul.

    Apreciază

    • tihon zice:

      Sinodul apostolic a lămurit prin Duhul Sfânt până la sfarsitul veacurilor problema botezurilor necanonice.Daca trebuie sa vina un alt sinod sa rezolve inseamna ca sf apostoli nu au vorbit de la duhul sfânt si aceasta este erezie. După sfânta scriptura ordinea canonică este; sinodul apostolesc,sinodul ecumenic,sinodul local si învățăturile sfintilor părinți care aduc anumite talcuiri pe înțelesul oamenilor la canoane dar nicidecum nu le combat sau le trec in invaliditate. Oricine nu are botezul prin afundare dupa aceste canoane nu poate avea celelalte taine dupa cum zice sf n.cabasila
      Ce sa mai hotarasca un sinod din moment ce totul este clar/? Un viitor sinod trebuie sa recunoasca toate sinoadele anterioare in totalitate. A zice ca un viitor sinod trebuie sa clarifice o situatie argumentata de un sinod petrecut, inseamna a nu recunoaste acel sinod ca fiind ortodox. Observ ca debitati si erezii, ceea ce este extrem de grav.
      Cand nu va convine ceva sau vreti sa va argumentati caderea, veniti cu tot felul de inventii inexistente la Sfinti.

      Apreciază

    • tihon zice:

      Ioana,vrei sa zici ca au taine cei care au botezul prin turnare(afundare incompletă)

      În cartea I.N. Cabasila ,, Viața în Hristos ” insistă asupra rolului Sfintelor Taine în viața duhovnicească:,,Datorită Sfintelor Taine ne naste şi noi la viața duhovnicească,cu ajutorul lor creștem în ea şi ajungem să ne unim în chip minunat cu Însusi Mântuitorul nostru”(op.cit.,p.29).Iar pentru a ne uni cu Hristos,trebuie să trecem prin toate stările prin care a trecut şi El.,,Căci, intr-adevar,noi de aceea ne si botezam,ca să ne ingropam şi să inviem împreună cu El,de aceea ne ungem cu sfântul Mir,ca să ajungem părtași cu El prin ungerea cea împărătească a dumnezeirii si în sfârsit,de aceea mâncăm hrana cea preasfanta a Impartașaniei si ne adapam din dumnezeiescul poti,ca sa ce cuminicam cu Însusi trupul şi sângele pe care Hristos le-a luat asupra-Si.Asadar că,la drept vorbind,noi ne facem una cu Cel ce S-a întrupat şi S-a indumnezeit,cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi.”(p.48).

      Observăm ca Botezul, mirungerea si Impartașania se prezintă intr-o triadă nelipsită la sfântul Cabasila,caci ,,Botezul(afundarea) este cel care ne dă însăsi ființa şi trăirea noastra în Hristos,caci până nu primesc această Taină,oamenii sunt morții şi plini de stricaciune şi aiba prin ea păsesc la viața.
      Ungerea cu sfântul Mir desavarseste pe noul nascut la viața Duhului,intarindu-i puterile de care are nevoie aici pe pământ.
      Iar dumnezeiasca Împărtășanie susține această viață,pastrand-o intr-o stare înfloritoare.”(p.30).Şi toate aceste Taine se oglindesc în viața Mântuitorului,după sf Nicolae Cabasila.Astfel, ,,pentru aceea Domnul a binevoit să primească botezul de la Ioan,vrând prin acesta să arate ca intr-o oglinda măreția Botezului pe care El îl va întemeia. „(p.32)Deschiderea cerurilor la Botezul Domnului arată că ,,taina Botezului este aceea prin care ne invrednicim să vedem desfatarile cerești.”(p.32 ).

      Apreciază

  28. Ioana zice:

    A douăzecea duminică după Cincizecime

    [Gal. 1, 11-19; Lc. 7,11-16].

    Domnul vede o mamă îndurerată pentru moartea fiului şi se milostiveşte de ea; altă dată, a fost chemat la o nuntă şi a luat parte la bucuria casnică. Prin asta a arătat că a lua parte la bucuriile şi întristările lumeşti obişnuite nu e un lucru potrivnic duhului Său. Aşa fac şi creştinii adevăraţi, evlavioşi, care îşi petrec viaţa cu frică de Dumnezeu. Totuşi, ei fac deosebire între feluritele rânduieli lumeşti. Fiindcă în ele s-au strecurat multe lucruri în care Dumnezeu nu poate să binevoiască. Sunt unele obiceiuri născute din patimi şi născocite spre îndestularea lor; altele sunt hrănite doar de deşertăciune. Cel care are duhul lui Hristos ştie să aleagă binele de rău: de cel dintâi se ţine, pe celălalt îl leapădă. De cel ce face asta cu frică de Dumnezeu niciodată nu se înstrăinează ceilalţi, fiindcă chiar dacă el se poartă altfel decât ei, o face în duhul iubirii şi pogorământului faţă de neputinţele fraţilor săi. Numai duhul râvnei lipsite de măsură obişnuieşte să scoată ochii oamenilor, pricinuind neînţelegeri şi rupturi. Acest duh nu poate nicicum să se abţină de la dăscăliri şi mustrări, în vreme ce omul cu duh creştinesc adevărat se îngrijeşte doar cum să se orându-iască creştineşte pe sine şi pe ai săi, socotind că nu îi e îngăduit să se amestece în treburile altora şi zicându-şi: „Cine m-a pus pe mine judecător?”. Prin această blândeţe el îi face pe toţi să îl iubească şi le insuflă respect faţă de rânduielile pe care le ţine, în vreme ce acela care vrea să-i dăscălească pe toţi se face neiubit şi aduce defăimare asupre bunelor rânduieli pe care le ţine. în astfel de împrejurări este nevoie de smerenie, de smerenie creştinească. Această smerenie este izvorul înţelepciunii creştineşti, care ştie să se poarte cum trebuie în toate împrejurările.

    Apreciază

  29. Ioana zice:

    Sfântul Paisie Velicicovschi vorbind despre ereticii condamnati, anatema asupra celor ce se supun lor e până la sfârșitul veacului

    Sfântul Paisie de la Neamt nu i-a numit pe papistași și pe uniati Biserica și nu l recunoștea Tainele, dandu-i anatema

    Uniații prin faptul că erau minciuno „hirotoniti” de papă au pierdut Tainele

    Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc.[..] Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

    Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. […]

    Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”

    (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

    Apreciază

  30. Ioana zice:

    Sf Paisie Velicicovschi:

    „Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. ‘

    Apreciază

    • X zice:

      In canonul 50 apostolesc zice clar ca 3 sunt de nevoie si cu totul neaparat la Taina Sfântului Botez:
      1.Apă Sfințită
      2.Afundare în apă si scoaterea intreite
      3.Chemarea a câtetrele,Ipostasurile cele mai presus de dumnezei.

      Apreciază

    • X zice:

      In cazul ereticilor care nu au facut niciodată parte din Biserică,este evident că a-i mirunge nu are sens,fiindcă nu are ce reînnoi,în afara Bisericii neexistând Sf.Taine.
      Sf.Vasile cel Mare in can.1 spune că şi schismaticii care au rupt legatura de mult timp cu Biserica trebuie rebotezati cu toate că părinții lor au mai avut harul din Biserică,dar ruptura indelungandu-se,harul s-a pierdut.

      Apreciază

    • X zice:

      Sfântul Paisie de la mănăstirea Neamț boteza pe toți cei din obștea lui care veneau din Ardeal si erau botezați prin stropire,bazanduse pe hotărârea Sinodului din 1756 de la Constantinopol.
      Caci scrie in viața lui,Isaac Dascălul că :,, înştiințându-se de acest lucru toți părinți soborului si fiind cei mai multi din Ardeal şi din Țara Leşească şi cunoscându-se pe sine că au trebuință de Sfantul Botez,multă supărare îi făceau Preacuviosului ca să-i boteze.Iar el stiind că multă vrajmasie este asupra Pravoslavnicei Bisericii pentru aceasta,de vreme ce ea ține întru sinesi Piatra cea scumpă şi neprețuit,amanetul care l-a luat de la Domnul nostru Iisus Hristos şi îl păzește nestricat şi intreg,iar celelalte l-au pierdut si au ramas goale şi sărace de o bogăție nepretuită,ca aceasta şi de aceea o zavistuiesc,căci darul bun totdeauna este zavistuit şi totdeauna se sarguiesc că de ar putea să o jefuiască şi pe dânsa de aceasta,întârzia de a-i boteza.
      Însă mai pe urmă,incredintandu-se desăvârsit că de nicăieri nu-i va veni nici o supărare,pentru aceasta a inceput a-i boteza….”.

      Apreciază

    • X zice:

      „Chiril, din mila lui Dumnezeu arhiepiscopul Constantinopolului şi patriarh ecumenic: preacinstiţilor clerici, care sunteţi cu noi în Biserica lui Hristos, har şi pace vouă de la Dumnezeu.

      Noi, pre care ne-a învrednicit Dumnezeu Sfântul, să ne aflăm în faţa acestui tron apostolesc şi patriarhicesc, pentru ca să păzim cu credinţă fierbinte şi evlavie preasfânta Credinţă Ortodoxă, pre care am primit-o de la Sfinţii Apostoli şi de la cele şapte Sfinte Soboare ecumenice, împreună cu dogmele celor şapte Taine ale Sfintei noastre Biserici Apostoleşti şi Soborniceşti de Răsărit, şi acestea să le ţinem curate şi nepătate; după cum de sus şi de la început Biserica lui Dumnezeu Ie-a primit de la Sfinţii Apostoli, neclintite, fără să adauge sau să scoată nici un cuvânt până astăzi şi nici până la sfârşitul veacului acestuia, le păstrează curate ca pre Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos; pentru acest pericol, ne-am hotărât să primim a ne supune lui Dumnezeu mai mult şi nu oamenilor.

      Mai întâi, ca să păzim apostoleştile şi soborniceştile canoane nemişcate şi neştirbite după cum le-am apucat.
      Al doilea, ca luând toate armele Duhului Sfânt, să ne ridicăm cu înfricoşat blestem şi veşnică anatemă împotriva acelora care au îndrăznit să facă pogorământ şi să primească cât suntem în viată şi după moartea noastră până la sfârşit orice adăugare ori scoatere (schimbare).
      Deci, cu puterea şi harul Preasfântului Duh Dătătorul-de-viaţă, dispreţuim şi aruncăm cu desăvârşire acea spurcată şi necurată şi hulitoare şi neaprobată, cea nelegiuită alcătuită scrisoare ereticească, şi mergem după sfântul apostol Pavel, carele zice:

      „Oricine vă va vesti vouă altele afară de cele ce aţi apucat şi afară de cele ce v-am vestit vouă, măcar înger din Cer, sau înşine noi, anatema să fie”, după cum şi la canoanele sfintelor Soboare se zice: „oricare ar adăuga sau ar şterge un cuvânt, acela să fie anatema de şapte ori”.
      Şi aşa ne-am hotărât cu tot sfinţitul cler, carele e cu noi şi cu adunarea creştinească, să-i dăm anatemei de trei ori; fie că sunt din rândul clericilor, fie al laicilor (mirenilor), despărţiţi sunt de la Domnul Dumnezeu Atotţiitorul, blestemaţi şi neiertaţi, iar după moarte să nu putrezească. Pietrele şi fierul sa putrezească, dar ei niciodată; să moştenească lepra lui Chiezi şi să se spânzure ca Iuda, să fie suspinând şi tremurând pre pământ ca şi Cain, mânia lui Dumnezeu să cadă pre capetele lor, să fie la un loc cu Iuda şi iudeii cei luptători de Dumnezeu, să crape pământul şi să-i înghită ca pre Datan şi Aviron. îngerul Domnului să-i gonească pre ei cu sabia in toate zilele vieţii lor şi toate blestemele Patriarhilor şi ale Soboarelor să cadă peste dânşii, să fie veşnic sub anatemă şi în focul veşnic. Amin!”

      Apreciază

    • X zice:

      Decizia Sinodului din Constantinopol în 1755

      Fr. George Dragas

      Modalitatea de Primire a Convertiţilor Romano Catolici în Biserica Ortodoxă cu Referire Specială la Deciziile Sinoadelor din 1484 (Constantinopol), 1755 (Constantinopol) and 1667 (Moscova) *

      Patriarhul Cyril V care s-a înălţat pe tronul din Constantinopol pentru prima dată în 1748, fiind anterior Metropolitan de Nikomedia a convocat acest Sinod.27 Circumstanţele care l-au dictat, au fost cel mai probabil încercările latinilor de a converti ortodocşii din Orientul Mijlociu şi în alte părţi declarând că nu există diferenţe esenţiale între greci şi latini. Această situaţie de prozelitism necinstit, în special în Orientul Mijlociu, este arătat cu claritate de istoricii Makraios and Hypsilantes.28 Ocazia a apărut în 1750 când Cyril a primit latini prin botezarea lor. Politicienii vestici care locuiau în Constantinopol erau profund nemulţumiţi şi au complotat împotriva lui Cyril reuşind în cele din urmă înlăturarea acestuia de la tronul din Constantinopol (1751). Paisios II, succesorul său, care s-a întors pentru a patra oară la Tronul Ecumenic, nu i-a re-botezat pe latini, dar aceasta i-a adus căderea, pentru că poporul i s-a opus ca fiind latin ca mentalitate.29 Aceasta a venit printr-un anumit călugăr Auxentios30 care a pretins că ar fi primit o viziune cerească iar aceasta a confirmat opiniile sale despre re-botezarea latinilor şi l-a sprijinit pe Cyril V. Cyril V s-a întors pe tronul său după cincisprezece luni după prăbuşirea lui Paisios II, în 1752, prin consensul popular. Conflictul care s-a iscat între el şi latinii care au locuit în Oraş şi unii dintre Ierarhii „cu o mentalitate latină” care erau aliniaţi împreună cu ei l-a condus pe acesta să convoace un Sinod în 1775 care a decis re-botezarea convertiţilor latini care au dorit să se alăture Bisericii Ortodoxe. Acest Sinod a scos un Horos (o Declaraţie) care dezvăluie perspectiva Patriarhului Cyril şi a urmaşilor săi; adică, o perspectivă care deja a fost exprimată într-o carte de către Christophoros Aitolos, un suporter contemporan cu Cyril, intitulată „A denunciation of Sprinkling” (O denunţare a stropirii). Textul din cartea Horos este după cum urmează:31

      –––––––––––––––––––––––––––

      NOTE

      * This paper was prepared for and read at the Orthodox/Roman Catholic Dialogue (USA) in 1998.

      26. For the Minutes of this Synod see, Johannes Dominicus, „Synodi Constantinopolitanae de iterando baptismo a Latinis collato 1755 a mense ianuario ad iulium,” in his Sacroruιn Conciliorum Νονα et Amplissima Collectio, tom. xxxviii (1908) cls. 575-585.

      27. See Gedeon Πατριαρχικοί Πίνακες… 1888, and 2nd edition, bibliography above (1996). Cf. also the essays in the bibliography above of Savrames (1933) and Gritsopoulos (1959).

      28. See Bibliography above: Paranikas (1875), Sathas (1885), Hypsilantes (1872), Georgiades (1882) and Alexandros Lavriotes (1900).

      29. See the account of the historian Makraios in Sathas, bibliography (1885).

      30. On the monk Auxentios see especially Dapontes, bibliography for (1766), Georgiades (1882) and Germanos Ainou (1952); also the historians Makraios and Hypsilantes cited above. See also D.Μ.Paschali, „Auxentios the ascetic from the island of Andros…” Theologia ΙΙ (1933) 302-318. [in Greek]

      31. For the original text, see Eustratios Argenti, Ραντισμού Στηλίτευσις, 1756. Also Gedeon’s, Kavovικαί Διατάξεις, οp. cit. tom. i (1888) pp. 252-255. The translation provided here is based οn Fr. Metallinos’ book I Confess One Baptism… bibliography above (1984) with a few changes.

      Apreciază

    • Ce iconomii vor face sinoadele asa zise ,,drepslavitoare" zice:

      Ioana

      Dacă vreti iconomie,va dau câteva date dacă vreti sa asteptati un sinod care sa rezolve.

      Distinsul profesor contemporan de la Universitatea din Athena, Protoiereul Gheorghios Metallinos, a realizat o apologie susţinută a acestei poziţii. Cartea sa, „Mărturisesc un botez…”[8], publicată de curând în traducere englezească de Mănăstirea Sfântului Pavel din Sfântul Munte
      (1994), este de mare preţ pentru viziunea canonică strictă („acrivistă”) asupra primirii la Ortodoxie a convertiţilor. Singurul punct slab al acestei cărţi constă în eşecul ei de a examina cu atenţie argumentele viziunii canonice îngăduitoare („iconomice”), care foloseşte pentru primirea la Ortodoxie a convertiţilor mirungerea, împreună cu mărturisirea credinţei ortodoxe şi lepădarea de greşelile eterodoxe. Părintele Metallinos ar f adus un argument pe deplin convingător dacă ar f făcut o analiză la fel de atentă a vederilor „potrivnicilor” de atunci ai lui Chiril al V-lea şi Sinodului din 1755, şi dacă ar f arătat scăzământul canonic al acestor vederi (adică unilateralitatea lor).
      Împotrivirea Latinilor faţă de Chiril al V-lea s-a înteţit după hotărârile sinodale din 1755, de unde i s-a tras şi a doua cădere, în 1757[9]. Callinic al III-lea sau al IV-lea[10] – înainte, Mitropolit al Proilaviei (Brăila) – i-a luat locul, dar şi el a fost răsturnat de popor ca „franc” şi „latino-cugetător”, şi înlocuit cu Serafm, fost al Filippupolisului. Vederile lui Callinic au fost expuse într-un tratat scris în 1753, când controversa în privinţa rebotezării Latinilor convertiţi la Ortodoxie ajunsese la culme. Tratatul acesta s-a publicat după Cod. 122 al bibliotecii din Zagora în 1931, şi este important să-l trecem aici în revistă, pentru a căpăta o înţelegere reală a vederilor oponenţilor lui Chiril al V-lea[11].
      Scrierea are două părţi: una care se ocupă de Armeni şi de felul în care au fost aceştia dintotdeauna primiţi în Biserica Ortodoxă, şi alta care se ocupă de Latini şi de cum au fost şi aceştia, la rândul lor, primiţi la Ortodoxie. Se susţine că mirungerea şi spovedania, sau iscălirea unei libelle (mărturisiri de credinţă) au fost normele principale de primire a convertiţilor în rândul ortodocşilor pentru amândouă situaţiile. În mod anume este interesantă discuţia legată de botezul Latin prin turnare, care cuprindea pecetluirea cu salivă şi punerea de sare în gura celui ce se boteza. Callinic explică că Toma din Aquino a fost cel ce a introdus pentru prima oară acestei obiceiuri în Apus, pe vremea Împăratului Ioan Vatatzis – trecuseră, adică, vreo 530 de ani de la ivirea acestei inovaţii. Simeon al Thessalonicului, spune Callinic, îi critica încă de pe atunci pe Latini pentru că nu foloseau întreita afundare. Aşadar, obiecţiile aduse botezului apusean nu erau ceva relativ nou, ci aveau rădăcini mai timpurii. Pentru ce dar până atunci Biserica Răsăritului îngăduise astfel de obiceiuri apusene, întreabă Callinic, iar acum le găseşte a f de neîngăduit?

      Hotărârea Sinodului din 1755 a continuat însă să fe normativă în multe cazuri, deşi au existat şi excepţii. În 1760, Ioannichie al III-lea i-a îngăduit lui Anania al Pringhiposului să primească în Biserica ortodoxă un Armean doar prin mirungere[12]. În 1786 Patriarhul Procopie a dat o „Rânduială Canonică” către Gherasim, fostul episcop al Raskăi, prin care i se dădea dreptul să îl boteze pe uniatul Narkissos, care, de bunăvoie şi fără să fe nicidecum silit, dorea să se alipească Bisericii ortodoxe[13]. O „Rânduială” asemănătoare a fost dată în 1803 de Patriarhul Callinic, fost Mitropolit al Niceei, care spunea că botezul romano-catolic nu aduce mântuire[14]. Constantin Ikonomos, scriindu-i prietenului său Alexandru Struza din Rusia în 1846, vorbeşte de primirea a doi preoţi Latini de către Patriarhul Gherman în 1844 prin rebotezare[15]. În 1846, însă, Patriarhul Anthim al VI-lea, fost Mitropolit al Efesului, i-a primit pe Macarie al Amidei (Diyarbakir) şi pe mulţi alţi romano-catolici prin iscălirea unei mărturisiri de credinţă[16]. Un an mai târziu, Patriarhul Anthim al VI-lea l-a primit pe un anume Latin pe nume Athanasie, prieten apropiat al lui Macarie al Amidei, prin iscălirea unei mărturisiri[17]. În 1860, sub Patriarhul Ioachim al II-lea al Constantinopolului (1860-1863, 1873-
      1878), Scaunul Antiohiei a primit 50.000 de romano-catolici şi melkiţi prin mirungere şi iscălirea cuvenitei mărturisiri, datată Constantinopol, 26 noiembrie 1860, şi iscălită de Iconomul Jean Habib şi Gabriel Pjibaras[18].
      Toate aceste exemple arată limpede că hotărârea din 1755 nu a ajuns o normă universală. Acest lucru a fost recunoscut formal în 1875, când o „Hotărâre Patriarhală şi Sinodală” a fost trimisă „episcopilor de pretutindenea”, prin care modul de primire a convertiţilor Latini era lăsat la judecata episcopului locului[19]. În 1878, însă, o altă Epistolă Sinodală (datată 24 aprilie 1878) stabilea că nu simpla mirungere, ci rebotezarea trebuie să fe norma de primire a Latinilor la Ortodoxie[20]. În 1879[21], 1880[22] şi 1881[23], alte Hotărâri Sinodale adoptă iconomia, în primirea convertiţilor Latini doar prin mirungere şi iscălirea unei mărturisiri[24]. Dar rebotezarea convertiţilor Latini nu a dispărut. Ea se obişnuia cu precădere în Ţara Sfântă şi în Siria[25].
      Cred că gruparea şi analizarea cu atenţie a acestor documente sinodale şi patriarhale arată adevărata natură a „problemei” şi deschid calea către o soluţie potrivită. După mintea mea, avem aici un fel de asimetrie, care tratează într-un mod „sau, sau” paradoxul eclesiologic al schismei şi ereziei, ce nu poate f nici explicat prin eludare, nici raţionalizat în felul pe care încearcă să-l promoveze o soluţie unidirecţională. Documentul care mi-a atras atenţia mai mult decât altele în această privinţă este „Enciclica Patriarhală şi Sinodală” din 1875[26]. Cred că aceasta a cuprins întreaga chestiune în modul cel mai responsabil şi realist. Tăria ei constă în faptul că recunoaşte adevărata natură a problemei şi se fereşte să dea o soluţie „tăioasă”, „neîndoielnică”. Acest lucru implică sensibilitatea, maturitatea şi harisma ce-au urcat Marea Biserică a lui Hristos pe acel piedestal care îi aparţine prin sfântă predanie şi dumnezeiască bunăvoire.
      Epistolă Patriarhală şi Sinodală (26 mai 1875) „Cercetând sinodiceşte lucrul împricinat, anume botezul Latinilor, dacă poate f socotit legiuit sau nu, am văzut limpede din faptele istorice şi din legiuirile bisericeşti ale feluritelor timpuri că pricina aceasta are multe «pentru» şi multe «împotrivă», are mulţi sprijinători şi mulţi potrivnici – aşa cum,
      negreşit, nu a scăpat Preasfnţiei Voastre. Căci încă înainte de Schismă, Patriarhul Kirularios obişnuia să-i boteze pe Latinii ce treceau la Ortodoxie, precum se spune în Pittakion-ul pe care Humbert, exarhul lui Leon al IX-lea, l-a lăsat pe Masa Sfntei Sofi, împotriva Patriarhului Mihail, şi dintr-o epistolă a acestui Patriarh către Patriarhul Petru al Alexandriei, şi din faptul că această faptă a lui Kirularios pare să f găsit mulţi următori odată cu trecerea vremii. Cu adevărat, Conciliul de la Lateran din 1215 i-a certat pe ortodocşi pentru botezarea din nou a Latinilor (a convertiţilor veniţi din Biserica Latină). După Schismă, însă, îi avem printre mulţi alţii pe Marcu Evghenikos, care glăsuieşte că pe Latini trebuie doar să-i ungem cu mir, şi în afara de aceasta sunt hotărârile sinodale, ca a [Sinodului] celui adunat în 1207 şi a celui adunat în 1484 sub Patriarhul Simeon, la care au fost de faţă şi celelalte trei Patriarhii, cu prilejul căruia s-a alcătuit binecunoscuta Slujbă, cât şi a altuia din 1600, adunat în Împărăteasca Cetate, şi a încă altuia adunat la Moscova de Patriarhul Ioasaf al Moscovei la 1667, la care au fost de faţă alţi doi Patriarhi ai Răsăritului, Paisie al Alexandriei şi Macarie al Antiohiei. Toate acestea au spus ca doar cu mir să-i desăvârşim pe cei ce trec de la Biserica Apusului. Avem, pe de altă parte, Hotărărea luată la Moscova în 1622 de Filaret, Patriarhul Rusiei, şi Horosul dat sub Chiril al V-lea, Patriarhul Constantinopolului, în 1755, primit apoi de toţi ceilalţi Patriarhi, care arată că aceştia [Latinii] trebuie botezaţi. Aşadar, botezul Apusenilor a fost uneori socotit legiuit, căci se făcea în numele Sfntei Treimi şi era asemuit cuviinciosului botez, şi alteori necanonic, căci avea multe neorânduieli în chipul care l-a luat cu trecerea timpului, prin neîncetata şi sporita deşartă-cercetare a Bisericii Apusului. Prin urmare, preasfânta Biserică Rusă a purces din vădite pricini să se folosească de Hotărârile mai noului Sinod de la Moscova de sub Patriarhul Ioasaf al Moscovei, drept-socotindu-le că aduc folos Bisericii din acel loc, pe când Bisericile din Răsărit [Orientul Mijlociu] socotesc de trebuinţă pentru folosul Ortodoxiei să urmeze Horosul dat sub Chiril al V-lea. De vreme ce aşa stau lucrurile, rămâne la discernământul duhovnicesc al Preasfnţiei Voastre şi al celorlalţi membri ai Sinodului să primească sau să lepede folosirea pogorământului, pe care altă Biserică l-a susţinut mai bine de două veacuri fără clintire – dacă, aşa cum scrie, acest pogorământ aduce multe foloase Bisericii de acolo şi o fereşte de năvala primejdiilor. Iar când Bisericile ortodoxe locale vor izbuti să se adune laolaltă, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va face dorita înţelegere asupra acestei pricini, cât şi asupra altora”[27].
      În documentul de mai sus, Sfântul Sinod caută în viitor o soluţie ortodoxă unanimă la „problema” primirii la Ortodoxie a convertiţilor din Biserica Apuseană. Cred că soluţia este deja acolo. Nu uniformitatea, ci libertatea caracterizează poziţia ortodoxă. O astfel de poziţie dă greutate lucrării Sfântului Duh, care desăvârşeşte (teleioi) în noi toţi ceea ce Domnul a săvârşit pentru noi îndeobşte.
      [1] Pentru minutele acestui Sinod, vezi Johannes Dominicus, „Synodi Constantinopolitanae de iterando baptismo a Latinis collato 1755 a mense ianuario ad iulium”, in „Sacrorum Conciliorum Νοva et Amplissima Collectio”, tom. XXXVIII (1908), cl. 575-585.

      [2] Vezi Ghedeon, Πατριαρχικοί Πίνακες…, 1888 şi ediţia a doua (1996). Cf. şi eseurilor din bibliografe ale lui Savramis (1933) şi Gritsopulos (1959).
      [3] Vezi în bibliografe Paranikas (1875), Sathas (1885), Ipsilantis (1872), Gheorghiadis (1882) şi Alexandros Lavriotes (1900).
      [4] Vezi relatarea istoricului Makreos în Sathas (1885).
      [5] Despre monahul Avxentie, vezi îndeosebi Dapontes (1766), Gheorghiadis (1882) şi Ghermanos Ainou (1952), precum şi istoricii Makreos şi Ipsilantis citaţi mai sus. Vezi şi D. Μ. Paschali, „Avxentie, nevoitorul din insula Andros”, Theologia ΙΙ (1933), 302-318 (în greacă).
      [6] Pentru textul original, vezi Evstratie Argenti, Ραντισμού Στηλίτευσις, 1756, şi Ghedeon, Kavovικαί Διατάξεις, οp. cit., tom. I (1888), pp. 252-255. Traducerea prezentată aici se bazează pe cartea Părintelui Metallinos „Mărturisesc un botez…” (1984), cu câteva mici schimbări.
      [7] Vezi textul lui Makreos în Sathas (1885).
      [8] Οp.cit. (1983) şi (1994).
      [9] Vezi Makreos οp. cit., precum şi Savramis (1933) şi Gritsopulos (1959).
      [10] În afară de relatărilor lui Makreos şi Ipsilantis, vezi şi Diovunitis (1915).
      [11] Vezi Callinic Proilavu (1931).
      [12] Ghedeon, Κανονικαί Διατάξεις, op.cit., tom. 2, p. 256.
      [13] Cf. „Ekklesiastiki Alitheia”, 1906, p.47, citat de Gherman al Ainosului, οp.cit.
      [14] Ghedeon, Κανονικαί Διατάξεις, οp cit., tom. 2, p. 88.
      [15] Citat de Gherman al Ainosului, οp.cit. p. 375.
      [16] Gherman al Ainosului, οp.cit. p. 315. Vezi mai multe amănunte în această privinţă la L. Petit, οp. cit., p. 132.
      [17] Ibid., p.315. Şi în Delikanis, Πατριαρχικά Έγγραφα ii (1904), pp. 323-327.
      [18] Vezi L.Petit, op.cit. p.133, unde se dă textul libellei în traducere franceză. Vezi şi Ζ.Ν.Matha, Athena, 1884, p. 182. Pentru documentul grecesc original al „Memoriului Patriarhal şi Sinodal” făcut cu acest prilej, vezi Karmiris, Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία, vοl. II, pp. 993-998.
      [2] Vezi Ghedeon, Πατριαρχικοί Πίνακες…, 1888 şi ediţia a doua (1996). Cf. şi eseurilor din bibliografe ale lui Savramis (1933) şi Gritsopulos (1959).
      [3] Vezi în bibliografe Paranikas (1875), Sathas (1885), Ipsilantis (1872), Gheorghiadis (1882) şi Alexandros Lavriotes (1900).
      [4] Vezi relatarea istoricului Makreos în Sathas (1885).
      [5] Despre monahul Avxentie, vezi îndeosebi Dapontes (1766), Gheorghiadis (1882) şi Ghermanos Ainou (1952), precum şi istoricii Makreos şi Ipsilantis citaţi mai sus. Vezi şi D. Μ. Paschali, „Avxentie, nevoitorul din insula Andros”, Theologia ΙΙ (1933), 302-318 (în greacă).
      [6] Pentru textul original, vezi Evstratie Argenti, Ραντισμού Στηλίτευσις, 1756, şi Ghedeon, Kavovικαί Διατάξεις, οp. cit., tom. I (1888), pp. 252-255. Traducerea prezentată aici se bazează pe cartea Părintelui Metallinos „Mărturisesc un botez…” (1984), cu câteva mici schimbări.
      [7] Vezi textul lui Makreos în Sathas (1885).
      [8] Οp.cit. (1983) şi (1994).
      [9] Vezi Makreos οp. cit., precum şi Savramis (1933) şi Gritsopulos (1959).
      [10] În afară de relatărilor lui Makreos şi Ipsilantis, vezi şi Diovunitis (1915).
      [11] Vezi Callinic Proilavu (1931).
      [12] Ghedeon, Κανονικαί Διατάξεις, op.cit., tom. 2, p. 256.
      [13] Cf. „Ekklesiastiki Alitheia”, 1906, p.47, citat de Gherman al Ainosului, οp.cit.
      [14] Ghedeon, Κανονικαί Διατάξεις, οp cit., tom. 2, p. 88.
      [15] Citat de Gherman al Ainosului, οp.cit. p. 375.
      [16] Gherman al Ainosului, οp.cit. p. 315. Vezi mai multe amănunte în această privinţă la L. Petit, οp. cit., p. 132.
      [17] Ibid., p.315. Şi în Delikanis, Πατριαρχικά Έγγραφα ii (1904), pp. 323-327.
      [18] Vezi L.Petit, op.cit. p.133, unde se dă textul libellei în traducere franceză. Vezi şi Ζ.Ν.Matha, Athena, 1884, p. 182. Pentru documentul grecesc original al „Memoriului Patriarhal şi Sinodal” făcut cu acest prilej, vezi Karmiris, Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία, vοl. II, pp. 993-998.

      Apreciază

  31. Original zice:

    Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1755 d. Hr.

    A fost convocat cu privire la Botez. A decretat că toţi Apusenii – latini sau protestanţi – aveau sacramente invalide şi trebuiau să fie admişi în Biserica Ortodoxă doar prin Botez

    Apreciază

  32. 1755 zice:

    Hotărârea Sinodului de la Constantinopol din 1755[1]

    Patriarhul Chiril al V-lea, ce urcase în Scaunul Constantinopolului pentru prima dată în 1748, fiind înainte Mitropolit al Nikomidiei, e cel ce a convocat acest Sinod[2]. Împrejurările care l-au cerut au fost, probabil, încercările Latinilor de a-i converti pe ortodocşii din Orientul Mijlociu şi nu numai, prin declaraţia că nu există deosebiri substanţiale între Greci şi Latini. Acest prozelitism ascuns, folosit cu precădere în Orientul Mijlociu, este stabilit ca neîndoielnic de istoricii Makreos şi Ipsilantis[3]. Prilejul s-a ivit în 1750, când Chiril a primit un număr de Latini prin rebotezare. Politicienii apuseni ce trăiau la Constantinopol au fost profund nemulţumiţi şi au uneltit împotriva lui Chiril, izbutind în cele din urmă înlăturarea sa din Scaunul Constantinopolului (1751). Paisie al II-lea, urmaşul său, care se întorcea pe Scaunul Ecumenic a patra oară, nu-i reboteza pe Latini, dar acest lucru i-a adus căderea, căci poporul i se împotrivea, socotindu-l latino-cugetător[4]. Aceasta s-a făcut printr-un anume monah Avxentie[5], care susţinea că a primit o descoperire de sus ce-i întărea vederile privind rebotezarea Latinilor şi în sprijinul lui Chiril al V-lea. Chiril al V-lea s-a întors în Scaun la cincisprezece luni după căderea lui Paisie al II-lea, în 1752, în uralele tuturor. Conflictul stârnit între el şi Latinii ce trăiau în Cetate, cât şi unii arhierei „latino-cugetători” care li se alăturaseră, l-a determinat să convoace un Sinod în 1775, care a hotărât rebotezarea convertiţilor Latini ce doreau să se alipească Bisericii ortodoxe. Sinodul acesta a dat un horos (o „definiţie”) care ne dezvăluie vederile Patriarhului Chiril şi a tovarăşilor săi – vederi ce fuseseră mai înainte exprimate de Hristofor Etolos, un susţinător contemporan al lui Chiril, într-o carte numită „Împotrivire la [botezul prin] Stropire”. Iată textul acestui horos:[6]

    HOROS
    al Sfintei şi Marii Biserici a lui Hristos
    pentru botezul celor ce se întorc dintre Apuseni

    Multe sunt căile prin care ne învrednicim să dobândim mântuirea, iar unele dintre acestea între ele se leagă şi laolaltă ca într-o scară se înlănţuiesc, toate ducând la unul şi acelaşi capăt. Mai întâi de toate, dar, este Botezul, pe care Dumnezeu l-a predanisit sfinţiţilor Apostoli, iar fără de el toate celelalte sunt nelucrătoare, căci s-a zis: „De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Întâiul fel de naştere l-a adus pe om în această viaţă muritoare. Era, așadar, de neapărată trebuinţă să se afle un alt chip mai tainic de naştere, care să nu înceapă şi să nu se sfârşească întru stricăciune, prin care să avem putinţa de a urma începătorului mântuirii noastre, Iisus Hristos. Căci apa botezului din colimvitră ia locul pântecelui, şi este născătoare celui ce se naşte, cum zice Gură-de-Aur (PG 59:153), iar Duhul ce se pogoară asupra apei ia locul lui Dumnezeu ce plămădeşte fătul. Şi la fel cum El S-a pus în mormânt şi a treia zi S-a întors la viaţă, asemenea cei ce cred, trecând sub apă în loc de pământ, în trei afundări, închipuiesc harul învierii celei de-a treia zi (Grigorie al Nissei, PG 46:585), apa sfinţindu-se prin pogorârea Preasfântului Duh, ca trupul să se lumineze de apa cea văzută şi sufletul să se sfinţească de Duhul cel nevăzut. Căci la fel cum apa într-o căldare se împărtăşeşte de căldura focului, aşa şi apa colimvitrei aidoma se preschimbă, prin lucrarea nevăzutului Duh (Chiril al Alexandriei, PG 73:245). Îi curăţeşte pe cei ce astfel se botează şi îi învredniceşte înfierii. Dar nu şi pe cei ce fac început într-un alt fel [de rânduială a botezului] – în loc de curăţire şi înfiere, îi face necuraţi şi fii ai întunericului.

    Cu doar trei ani în urmă, s-a pus întrebarea: când ereticii vin la noi, putea-vom primi botezul lor, dat fiind că se săvârşeşte potrivnic predaniei Sfinţilor Apostoli şi Dumnezeieştilor Părinţi, şi potrivnic obiceiului şi rânduielii Soborniceştii şi Apostoleştii Biserici? Noi, ce prin dumnezeiască milă am crescut în Biserica Dreptslăvitoare şi ne ţinem de canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Dumnezeieştilor Părinţi, cunoaştem o singură Biserică, Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică. Tainele sale, deci şi Botezul său, sunt cele ce le primim. Pe de altă parte, lepădăm, cu obştească hotărâre, toate slujbele ce nu se săvârşesc precum a poruncit Sfântul Duh sfinţiţilor Apostoli şi precum face Biserica lui Hristos până astăzi. Căci acestea sunt izvodiri ale oamenilor, şi le socotim depărtate şi străine de toată predania apostolilor. Pentru aceasta, primim ca nesfinţiţi şi nebotezaţi pe cei ce vin la noi dintre aceia. Urmăm în aceasta Domnului nostru Iisus Hristos, Care a poruncit ucenicilor Săi a boteza „întru Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19); urmăm sfinţiţilor şi dumnezeieştilor Apostoli, care ne-au poruncit ca în trei afundări şi ridicări din apă să-i botezăm pe cei ce vor, şi la fiecare afundare să rostim unul din numele Sfintei Treimi (Canonul 50 Apostolic); urmăm sfinţitului Dionisie, tovarăşul Apostolilor, ce ne zice „a afunda pe cel ce voieşte, dezbrăcat de toate veşmintele, de trei ori într-o colimvitră ce ţine sfinţita apă şi sfinţitul untdelemn, vestind cu glas tare întreit-ipostasul dumnezeieştii Binecuvântări, şi îndată a pecetlui pe cel nou-botezat cu preadumnezeiescul şi vârtosul mir, şi apoi a face pe el părtaş a-tot-tainicei euharistii” (Pentru ierarhiile bisericeşti, II:7, PG 3:396); şi urmăm celui de-al Doilea (Canonul 7) şi de-al Cinci-Şaselea (Canonul 95) sfânt Sinod Ecumenic, care ne-au poruncit să primim ca nebotezaţi pe cei ce voiesc către Dreapta-slăvire, care nu s-au botezat cu trei afundări şi ieşiri, şi în fiecare afundare nu au chemat cu glas tare unul din dumnezeieştile Ipostasuri, ci altcumva s-au botezat.

    Şi noi, pentru aceasta, ţinem aceste dumnezeieşti şi sfinţite hotărâri, şi lepădăm şi urâm botezurile cele ale ereticilor. Căci sunt potrivnice dumnezeieştii porunci apostoleşti, şi străine acesteia. Sunt ape nefolositoare, precum zic Sfântul Ambrozie şi Sfântul Athanasie cel Mare. Nu sfinţesc pe cei ce le primesc, şi nicidecum nu aduc spălarea păcatelor lor. Primim pe cei ce vin la dreptslăvitoarea credinţă, care s-au botezat fără să se boteze, ca pe nişte nebotezaţi, şi fără primejduire îi botezăm după canoanele Apostolilor şi ale Sinoadelor, pe care neclintit se reazemă Sfânta, Apostoleasca şi Soborniceasca Biserică, a noastră tuturor Maică obştească.

    Cu această împreună-hotărâre şi împreună-vestire a noastră, pecetluim Horosul nostru ca fiind în înţelegere cu poruncile apostoleşti şi sinodale, şi îl întărim cu iscăliturile noastre.

    În anul mântuirii 1755,

    † Chiril, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului
    † Matthei, cu mila lui Dumnezeu Papă şi Patriarh al marii Cetăţi a Alexandriei şi Judecător al Ecumenei
    † Parthenie, cu mila lui Dumnezeu Patriarh al sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina.

    Apreciază

  33. tihon zice:

    Pentru limbajul biblic şi patristic,botezul fără afundare totală in apă este un nonsens.
    Pentru a simplifica ecuația,suntem pe deplin îndreptățiți să traducem formula baptismala în felul următor:,,Se scufundă robul / roaba lui Dumnezeu ( N ) în numele Tatălui şi al Fiului,şi al Sfântului Duh;Amin”.Această traducere literală nu lasă loc speculatiilor,pentru că ele nici nu sunt îndreptățite în vreun fel.Şi,devine clar că nu poți să te scufunzi în apa fără să te uzi…

    Despre sensul duhovnicesc al afundarii în apa botezului în apă botezului vorbeste Sf.Apostol Pavel la Români 64, Coloseni 2:12 şi mai mulți Sfinții Părinți,printre care sf.Chiril al Ierusalimului,Vasile cel Mare,Grigore de Nu asa,Dionisie Areopagitul,Ioan Damaschin,Nicolaie Cabasila,ş.a..Toate aceste texte vorbesc despre afundarecompletă în apa botezului ca simbol al mortii si învierii,al nasterii din nou şi al spălării depline.
    Săvârșirea botezului doar prin turnare înseamnă ignorarea simbolismului mortii şi al învierii şi mutarea întregului accent doar pe aspectul curațitor al Tainei (cf.Chiril al Ierusalimului, ,,Cateheze II mistagogica”.)

    Inaintemergatorul Ioan boteza în Enom,aproape de Salam,pentru că, ,acolo erau ape multe”(cf.ioan 3:23).Si Hristos,după ce a fost botezat a iesit din apă ” (Matei 3:16).
    De asemenea şi Ap.Filip l-a botezat pe eteopian în apă,după care a iesit din ea (Fapte 8:38-39).
    Deci Scriptura nu lasă nici un pic de îndoială asupra formei botezului,iar celelalte cazuri de botezuri în care nu este menționată apa (Fapte 2:41,9:18 s.a.)acelea a avut loc în bazinele /fantanile destinate spalarilor rituale ale iudeilor sau în alte locuri unde era posibilă scufundarea în apă.

    De exemplu în regiunea Si omului au fost găsite zeci de bazine pentru spalările rituale,iar evreii mai bogați aveau astfel de bazine chiar în casă;de asemenea grecii şi romani.Prin urmare nu trebuie sa ne mire faptul că toate vechiul e scrieri liturgice ( Didahia”, ,,Randuiala Bisericii Egiptene”, ,,Constituțiile Apostolice, ,,s.a.) vorbesc despre botezul prin afundare în apă,având în vedere că primele biserici erau de fapt case particulare puse la dispoziția comunității pentru săvârșirea cultului.În aceste bazine,ca şi în baptisteriile de mai tarziu,oamenii maturi intrau până la brâu sau până la piept,apoi punandu-le episcopul sau preotul mâna pe cap,se scufundau complet de trei ori.
    Copii şi pruncii erau băgați şi scosi complet din apă la fiecare scufundare,mai ales dacă nu erau baptisterii speciale pentru copii şi maturi,asa cum vedem la Sfânta Sofia Constantinopol.

    Apreciază

  34. un fir zice:

    https://www.johnsanidopoulos.com/2010/06/fr-seraphim-rose-on-reception-of.html

    „On Sunday, February 12/25th, 1962, the commemoration day of his
    patron St. Eugene of Alexandria, Eugene was received into the Church.
    The service was performed by an archpriest of the Russian Church
    Abroad, Fr. Nicholas Dombrovsky, in the San Francisco „Joy of All Who
    Sorrow” Cathedral. Fr. Nicholas had been instructed by Archbishop
    Tikhon to receive Eugene through the Sacrament of Christmation.”

    The former practice of the Russian Church was significantly more
    relaxed in receiving converts. Catholics, for example, were received
    by simple confession (not even Chrismation) as late as the 19th
    century. I do not say this to reproach the new desire for greater
    stricture. I think the rapidly changing (and largely apostatizing)
    face of otherdoxy merits newer approaches. A century ago, one could
    take for granted that many Christians were baptized in the name of
    the Trinity by pious people. But today, for example, when a friend of
    mine was as a child baptized by a lesbian priestess in the name of
    Jesus by the Methodist Church, I can understand why less relaxed
    methods of receiving converts are finding favour. Of course, one must
    always avoid a narrow or legalistic spirit about it.

    I will confirm the facts of this matter with Fr. Ambrose (Young), but
    this is what the biography of Fr. Seraphim Rose published by his own
    monastery (St. Herman’s) has to say:

    „On Sunday, February 12/25th, 1962, the commemoration day of his
    patron St. Eugene of Alexandria, Eugene was received into the Church.
    The service was performed by an archpriest of the Russian Church
    Abroad, Fr. Nicholas Dombrovsky, in the San Francisco „Joy of All Who
    Sorrow” Cathedral. Fr. Nicholas had been instructed by Archbishop
    Tikhon to receive Eugene through the Sacrament of Christmation.”

    In light of Fr. Ambrose’ accurate description of the former practices
    of the Russian Church, and this corroboration in Fr. Seraphim’s
    biography, I see no reason to doubt that Fr. Seraphim of holy and
    blessed memory was received by Chrismation.

    – In Irenikon@yahoogroups.com, „Ambrois O Maonaigh”
    wrote:
    >
    > Fr Seraphim baptized or chrismated?
    >
    > This question is under discusion on another Forum. I wonder if
    Monk
    > Augustine has access to any facts on this (via Fr Ambrose?)
    >
    > Chrismation is indeed very likely since he was received in 1962,
    long
    > before some sections of ROCA had conceived the desire to baptize
    all
    > converts. That began in the 1970s, about 10 years *after* Fr
    > Seraphim’s reception. At the time of his reception ROCA was
    adhering
    > to the three different modes of reception given in the Hapgood
    > Service Book and which are simply the centuries old practice of the
    > Russian Church. It is actually quite *unlikely* that Fr Seraphim
    was
    > baptized at reception.
    >
    >
    > „Born the youngest of three children to Frank and Esther Rose in
    San
    > Diego, Eugene was raised in California, where he would remain for
    the
    > rest of his life. He was baptized in the Methodist faith when he
    was fourteen

    Fr. Seraphim Rose on the Rites Used to Receive Converts

    http://solzemli.wordpress.com/2008/09/29/fr-seraphim-rose-on-the-rites-used-to-receive-converts/

    The following is a letter which was written by Fr. Seraphim Rose to Fr. Alexey Young—now Hieromonk Ambrose. It was on the problem of certain people not accepting converts who were received into the Orthodox Church through either chrismation or confession, but insisted that all must be re-baptized.

    Jan. 28/Feb.10, 1976
    An example: she is horrified that T was received into the Church [from Roman Catholicism] without baptism or chrismation. “That’s wrong,” she says. But we see nothing particularly wrong with it; that is for the priest and the bishop to decide, and it is not our (or even more, her) business. The rite by which he was received has longed been approved by the church out of economy, and probably in this case it was the best way, because T might have hesitated much more at being baptized. The Church’s condescension here was wise. But L would like someone “to read Vladika Anthony the decree of the Sobor” [on this subject]. My dear, he was there, composing the decree, which explicitly gives the bishop permission to use economy when he wishes! We don’t like this attitude at all, because it introduces totally unnecessary disturbance into the church atmosphere. And if she is going to tell T now that he is not “really” a member of the Orthodox Church, she can do untold harm to a soul.

    L was very pleased that Q was baptized [after having been a member of the Russian Church Abroad already for several years]: Finally he did it “right”! But we are not pleased at all, seeing in this a sign of great spiritual immaturity on his part and a narrow fanaticism on the part of those who approve. Saint Basil the Great refused to baptize a man who doubted the validity of his baptism, precisely because he had already received communion for many years and it was too late to doubt then that he was a member of Christ’s Church! In the case of our converts, it’s obvious that those who insist or are talked into receiving baptism after already being a member of the Church are trying, out of a feeling of insecurity, to receive something which the Sacrament does not give: psychological security, a making up for their past failures while already Orthodox, a belonging to the “club” of those who are “right,” an automatic spiritual “correctness.” But this act casts doubt on the Church and her ministers. If the priest or bishop who receives such people were wrong (and so wrong that the whole act of reception must be done over again!), a sort of Church within the Church is created, a clique which, by contrast to “most bishops and priests,” is always “right.” And of course, that is our big problem today—and even more in the days ahead. It is very difficult to fight this, because they offer “clear and simple” answers to every question, and our insecure converts find this the answer to their needs.

    At times we would like to think that the whole “Fr. Panteleimon problem” in our Church is just a matter of differing emphasis which, in the end, will not be so terribly important. But the more we observe, the more we come to think that it is much more serious than that, that in fact that an “orthodox sectarianism” is being formed at that expense of our simple people. Therefore, those who are aware of all this must be “zealots according to knowledge.” The Church has survived worse temptations in the past, but we fear for our converts lest in their simplicity they be led into a sect and out of the Church.

    God is with us! We must go forward in faith.”

    Pe scurt, pana voi avea timp sa traduc, Parintele Serafim Rose a fost primit prin mirungere. In ROCA (Russian Ortodox Church Abroad), pana sa se ia o decizie a Sinodului in anii 1970, convertitii erau primiti uneori si prin mirungere sau marturisire impotriva ereziei. America era un taram plin de papistasi si protestanti, si pentru ca pe multi ii impiedica pentru venirea la ortodoxie faptul ca trebuiau sa se boteze, preotii din ROCA ii primeau si prin mirungere. Dar problema e ca probabil protestantii si papistasii din America nu mai faceau nici ei cele trei afundari…

    In scrisoarea despre primirea convertitilor, Parintele Serafim Rose spune ca primirea convertitilor trebuie sa se faca prin botez, dar ca nu pot fi numiti neortodocsi cei care au fost primiti prin mirungere. Ca numai un Sinod poate stabili cum sunt primiti acestia. Nu era de acord cu cei care ii numeau neortodocsi pe convertitii primiti prin mirungere si spuneca daca ii consideram neortodocsi dupa ce atat de mult timp au marturisit credinta ortodoxa prin Crez si s-au impartasit, se creaza un soi de Biserica in Biserica si o atitutide de sectarianism. Mai spune ca diviziunile schismatice sau controversele sunt cea mai mare problema a vremurilor noastre, pentru ca ele le ofera crestinilor nesiguri o siguranta super-corecta. Mai da exemplul cu Sfantul Vasile cel Mare care a refuzat sa boteze pe un om care avea dubii in privinta botezului sau, dupa ce atatia ani a primit Sfanta Impartasanie.

    Saint Basil the Great refused to baptize (a refuzat sa boteze)) a man who doubted the validity of his baptism, precisely because he had already received communion for many years (a primit Sfanta Impartasanie timp de multi ani) and it was too late to doubt then that he was a member of Christ’s Church!

    Apreciază

    • un fir zice:

      Părintele Serafim Rose este o figura foarte controversată în America. Cei din mănăstirea Starețului Efrem din Arizona aveau dubii in privința sa. Dar în schimb, Sfântul Ioan Maximovici, care e cu adevărat un mare sfânt, îl aprecia mult pe Cuviosul Serafim Rose.
      Trebuie căutat, se pare că incepand cu mulți ani înainte să moară Cuviosul Serafim Rose a suferit chinuri inimaginabile. Iar pe patul morții a avut un atac demonic și diavolul i-a spus: „Te-am biruit, pentru că nu ești botezat.” Iar în cele din urmă, înainte de despărțirea sufletului de trup, a avut o vedenie și s-a liniștit, cum că Dumnezeu îl iartă și îl primește așa cum este. A suferit chinuri inimaginabile, medicii spuneau că timp de in urma cu multi ani ar fi trebuit să urle de durere din cauza chinurilor mari prin care trecea. Suferea de o boală foarte rară

      Opiniile Cuviosului Serafim Rose despre botez si convertiți nu abordează ceea ce este mai important, necesitatea celor trei afundări. Ca o persoana care probabil nu primise cele trei afundări intru moartea și învierea Domnului. Poate rușii și americanii nu aveau multe scrieri din greacă. De aceea persoanele care cunosc greacă veche ne sunt de un foarte mare folos. Pentru că au scrieri ale Sfinților Părinți la care nu avem acces și care pot face lumină în anumite probleme.

      Apreciază

  35. raspuns zice:

    Din viața Sfântului Pantelimon:

    Iar fericitul Pantoleon era plin de darul lui Dumnezeu, purtând înlăuntru comoara sfintei credinţe. Şi se îngrijea foarte mult de tatăl său, cum l-ar putea scoate din întunericul închinării idoleşti şi să-l aducă la lumina cunoştinţei lui Hristos. Pentru aceea, vorbea cu dânsul în toate zilele pilde înţelepte şi îi punea întrebări, zicându-i: „Tată, pentru ce zeii cei ce stau în picioare rămân până astăzi aşa precum sunt puşi din început, şi niciodată nu şed; iar cei făcuţi şezând pe scaun, şed până astăzi şi nu se scoală niciodată?” Iar tatăl îi răspundea: „Fiule, este grea această întrebare şi nu pot să răspund la ea”.

    Iar sfântul totdeauna punând tatălui său şi alte întrebări, asemenea acesteia, l-a făcut a se îndoi de zeii săi şi a cunoaşte încetul cu încetul înşelarea şi rătăcirea închinării de idoli. Deci tatăl său a încetat a mai cinsti pe idoli, cum îi cinstea mai înainte, când le aducea jertfe şi li se închina în toate zilele, şi a început a-i sfărâma şi a nu se închina lor. Iar Pantoleon văzând aceasta, se bucura că cel puţin a reuşit a-l face pe tatăl său să se îndoiască de zei, deşi nu-l întorsese desăvârşit de la ei. Şi voia de multe ori să sfărâme idolii tatălui său, care erau mulţi în casa lor, dar se oprea, pe de o parte ca să nu mânie pe tatăl său, pe care se cuvenea a-l cinsti după porunca lui Dumnezeu, iar pe de alta, voia să aştepte până ce singur tatăl său va cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi el singur îi va sfărâma cu mâinile sale.

    În acea vreme, au adus la Pantoleon pe un orb care cerea tămăduire şi zicea: „Mă rog ţie, miluieşte-mă pe mine, care nu văd lumina cea dulce; căci toţi doctorii din această cetate m-au doftorit şi nici un folos nu mi-au adus; ba chiar şi cea din urmă vedere ce o mai aveam, mi-au luat-o împreună cu toată averea mea, căci am cheltuit mult la dânşii, dar am luat mai mult vătămare şi pagubă, decât tămăduire”. Iar sfântul i-a zis: „Dacă toată averea ai dat-o acelor doctori de la care n-ai avut folos, apoi de vei primi tămăduire de la mine şi de vei vedea, ce-mi vei da mie?” Orbul a răspuns: „Cea mai de pe urmă rămăşiţă care o am, ţi-o voi da cu osârdie”. Sfântul a zis: „Darul vederii luminii ţi-l va da Tatăl luminilor, Dumnezeul cel adevărat, prin mine, nevrednicul robul Său. Iar tu, ceea ce-mi făgăduieşti, să nu-mi dai mie, ci să împarţi la săraci”.

    Auzind acestea Evstorghie, tatăl lui Pantoleon, a zis către dânsul: „Fiule, să nu îndrăzneşti a te atinge de acel lucru pe care nu poţi să-l faci, ca să nu te faci şi tu de râs! Căci ce poţi face mai mult decât doctorii cei mai mari decât tine, care l-au doftorit pe el şi n-au putut să-l tămăduiască?” Sfântul a răspuns: „Nici unul dintre acei doctori nu ştie să pună acestui om acel fel de doctorie, care o pun eu, căci este multă deosebire între dânşii şi între dascălul meu, care m-a învăţat aceasta”.

    Iar tatăl său, socotind că vorbeşte despre dascălul Eufrosin, i-a zis: „Eu am auzit că şi dascălul tău s-a îngrijit de acest orb, dar nimic n-a sporit”. Pantoleon a răspuns: „Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea doctoriei mele!” Zicând aceasta, s-a atins cu degetul de ochii orbului, zicând: „In numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută şi vezi!” Atunci îndată s-au deschis ochii orbului şi a văzut. Din acel ceas, Evstorghie, tatăl lui Pantoleon, a crezut în Hristos, împreună cu omul care a văzut şi au fost botezaţi de Sfântul Ermolae, preotul. Din acel moment s-au umplut de mare bucurie duhovnicească, pentru darul şi puterea lui Hristos.

    Atunci Evstorghie a început a sfărâma toţi idolii care erau în casa lui, iar la acel lucru îl ajuta şi fiul său, Sfântul Pantoleon, şi zdrobindu-i, i-a aruncat într-o groapă adâncă şi i-a acoperit cu pământ. După aceea, Evstorghie mai trăind puţină vreme, s-a mutat la Domnul.

    Apreciază

Lasă un răspuns la În sfârșit Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s