Acuzatii necanonice facute de parintele Elefterie Tarcuta

Am primit pe email o scurta discutie care a avut-o un crestin cu parintele Elefterie in ce priveste situatia parintelui Tihon.

Toti parintii ingraditi de erezie sustin ca parintele Tihon este in inselare, doar ca nu au curajul so zica in mod public. Oare de ce? De parintele Ioan Miron s-au dezis public, de parintele Pamvo la fel, dar de parintele Tihon nu, in schimb acestia le zic doar la unii crestini ca parintele Tihon este inselat si nu le da voie sa mearga la dansul.

In discutia avuta cu parintele Elefterie , acesta a recunoscut ca nu da voie ucenicilor sa mai mearga la slujbe sau la spovedit la parintele Tihon. Acesta a argumentat ca parintele Tihon este intr-o inselare grava, avand erezii, fiind in schisma, deoarece nu doreste sa foloseasca ectenia schimbata a patra oara de obstea ”marturisitoare” in frunte cu Gheron Sava. Mai nou acestia folosesc ectenia” pentru arhiereul nostru”. Parintele Tihon de la bun inceput a lasat loc liber unde era folosita ectenia cu episcopul nostru ……, deoarece nu poti pomeni titulatura fara nume cum fac acestia in prezent.(nu poti cere iertare, mantuirii titulaturii).

In privinta acestor declaratii , parintele Tihon a fost contactat.

I s-au pus cateva intrebari:

1. De ce ati introdus inovatii?

raspuns parintele Tihon: Sf Ipolit de Rufin cand l-a scos pe patriarhul NEstorie din diptice nu a pomenit titulatura ci l-a sters cu totul. Conform canonului 35 Apostolic nu am cum sa folosesc aceasta improvizatie inventata de actualii asa zisi marturisitori . I-as intreba pe acesti inventatori cand au fost in adevar si cand in minciuna avand in vedere ca schimba formula de pomenire a patra oara?

2. De ce ati refuzat sa slujiti cu parintii Elefterie si Spiridon?

-raspuns parintele Tihon: Deoarece ei folosesc o formula care reintoarce la comuniune cu ereticii. Acesti parinti nu reusesc macar sa se inteleaga intre ei. Fiecare au un alt tip de pomenire.

3. De ce acesti parinti nu doresc sa spuna public ca sunteti inselat, ci o spun dar anumitor persoane in particular?

-raspuns parintele Tihon: Nu au sustinere canonica si nici nu cunosc invataturile Sfintilor Parinti ca sa isi argumenteze caderile. Ei merg pe sistemul de turma si papal. Principiul lor este urmatorul: eu vorbesc si tu asculti, nu ai voie sa pui intrebari si sa stii prea multe.

4. De ce credeti ca s-a creat dezbinare intre preoti?

-raspuns parintele Tihon: In epilogul Sfintelor canoane, Opreliste si sfatuire înaintea acestor vremuri tulburi,Pidalionul readuce prospețimea si vesnica-folosință a Canoanelor apostolice,la urechile celor indoielnici în dreapta credință,indemandu-i deopotrivă pe mireni,călugări,teologi,preoti si episcopi: ,,Dacă le veți păstra întru totul,veți fi mântuiti si veți avea pace;dar dacă nu le veți asculta,veți fi pedepsiți si veți avea o luptă continuă,unii contra altora,primindu-vă astfel plata cuvenită pentru neascultarea voastra”. (Epilogul canoanelor Apostolice).,,

Intrebare pentru parintele Elefterie: Conform caror invataturi ale Sfintilor Parinti il impartasiti si slujiti cu parintele Spiridon, din moment ce acesta nu are botez valid?

Nota redactiei: Se vede in mod evident ca nu avem treaba cu pacatele personale ale acestor duhovnici. Ne intereseaza doar credinta. Niste indivizi care se pretind marturisitori si lucratori a poruncilor, ne cauta pacate personale si le publica in mediul online . Fac acest lucru deoarece nu au dovezi sa afirme ca suntem in vreo inselare.

Asteptam sa fim combatuti cu Sfintii Parinti si nu acuzandu-ne de tot felul de pacate.

Cititi si : https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/03/27/pacate-impotriva-duhului-sfant-si-nerespectarea-invataturii-sfintilor/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2019/12/07/clericalismul-si-gherontolatria-aceste-doua-surori-care-merg-mina-in-mina/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

308 răspunsuri la Acuzatii necanonice facute de parintele Elefterie Tarcuta

  1. Maximos zice:

    La un moment istoric dat, cand erezia s-a raspandit in toate bisericile, Biserica Soborniceasca s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar putem spune, la unul singur. Fiecare parte, chiar si cea mai mica a Bisericii, fie si un singur credincios, poate fi numit Biserica Soborniceasca.
    Cel care marturiseste Credinta Ortodoxa se integreaza sau se reintegreaza in Biserica Soborniceasca si in comuniunea sa. Iar cel care propovaduieste o doctrina care nu este conforma cu Dreapta Credinta, se exclude singur din Biserica Soborniceasca. (J.C.Larchet-Sf. Maxim Marturisitorul. Mediator intre Rasarit si Apus Ed. Doxologia 2010 pg 209-210)

    Apreciază

    • Athos zice:

      Maximos (gladiatorul țiguianu,dinos)

      Biserica Soborniceasca s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar putem spune, la unul singur.( Cum sa mai transmis succesiunea apostolica după gândirea ta,care zice ca nu mai este har).Ai citit mult si ai intales prost ca Xenofont.Doar el citeste si intalege invers.
      Cand oaie ajunge păstor atunci pas totul nu mai stie sa faca brânză.Dar ca oaie a bisericii la cata teologie cunosti zi Mi cate câcăreze face o oaie intr-un an,scrie in proloage.

      Apreciază

    • Athos zice:

      Maximos

      Daca biserica sa redus la un singur credincios,
      ,,fie si un singur credincios, poate fi numit Biserica Soborniceasca”
      Transmiterea succesiunii aposolice prin punerea mâini cine a facut-o in vremea sf maxim deoarece era simplu monah si nu putea hirotoni.

      Apreciază

      • roman zice:

        Iti DAU UN PONT…VICLEANULE….Sinodul 6 Ecumenic a fost in 680 si era fornmat DOAR DIN ORTODOCSI,ca NICI odata nu au EXISTAT ERETICI….La Sinodul de la Lateran 649 a fost Papa Martin si 105 EPISCOPI,din mai multe parti ale Pamantului.iar din Procesul Sf Maxim Marturisitorul aflam ca au aderat la ,,libel” si altii … libelul sau petiţia monahilor greci din Roma către Sinodul Lateran (octombrie 649) prin care aceştia cereau condamnarea Typos-ului…pag 25 (Procesul Sf Maxim Marturisitorul DE LA 655)…TOT din vremea Procesului Sf Maxim,in ,,discutiile de la Byzia si Rhegium(656) aflam ca… PE MULŢI îi faci să se separe de comuniunea cu Biserica de aici (din Constantinopol),pag 8…. Din Procesul Sf Papa Martin(653-655) reiese ca….in Constantinopol SUNT MULTI CARE ATUNCI AU FOST LA ROMA si stiu ce s-a facut acolo… Carte- Sf Maxim Marturisitorul si Tovarasii sai intru Martiriu, pag 104 …Cum ca dupa plecarea la cele vesnice a Sf Maxim Marturisitorul(662) ,Anastasie Apocrisiarul,frate intru suferinta,a mai trait pana in 666…cu conlucrarea preasfantului si atoatelucratorului Duh multe alte minuni acolo si in celelalte doua exiluri ale lui, la Trapezunt 3 si in Mesembriat,INTORCANDU-I SI LUMINANDU-I CU ADEVARAT PE MULTI…pag 195…mergand mai departe AFLAM de ALTI ucenici ai celor 4 martiri luptatori,care i-au insotit peste tot in EXILELE lor,fiind din tinutul albaniei….Aceasta sfanta scrisoare ne-a fost data noua, cu adevarat foarte micilor Teodosie si Teodor, frati buni si adevarati, si monahi smeriti si pacatosi, prin intermediul awei Grigorie egumenul manastirii Sfantul loan Botezatorul din tinutul albanilor numita Betararus….pag 200,precum aflam din aceasta carte si ca REVENIREA la ORTODOXIE s-a facut in 668, INAINTE de Sinodul Ecumenic(680),ptr a NU MAI BARFI barfitorii si HULITORII de cele Sfinte,adica cei care ISPITESC pe Dumnezeu,prin intrebarile/CERCETARILE/VICLENIILE…unde e comuniunea apostolica….??!!…. SCRIE AICI….668,15 septembrie: Constans II, supranumit si Pogonatul (Barbosul), e asasinat la Siracuza in baie de un servitor,murind in varsta de numai 37 de ani.
        668-685: domnia lui Constantin IV (n. 652), fiul lui Constans II, coimparat din 654, impreuna cu fratii sai Heraclie si Tiberiu, coimparati din 659. Constantin IV RENUNTA la politica impopulara a tatalui sau, REVENIND la ortodoxie si promovand reapropierea de Roma…..pag 44 ,carte Sf Maxim Marturisitorul si Tovarasii sai intru Martiriu….P.S VICLENILOR in numele Domnului Nostru Iisus Hristos si a Preacuratei si Preasfintei Sale Maici si ale TUTUROR Sfintilor NU mai ISPITITI pe Dumnezeu cu CERCETARI LOGICE,DEDUCTII despre…comuniune Apostolica,adica despre HARUL LUI DUMNEZEU,ca Harul este a lui Dumnezeu si-l da CUI VREA…si SIGUR este acolo UNDE ESTE TRUPUL LUI HRISTOS=Biserica cea Sfanta si Mireasa Domnului,in NICI UN CAZ LA ERETICI,nu este asa ceva,ca daca ar fi asa inseamna ca avem 2 Biserici si NU una cum spune Apostolul Pavel-Sf Nicodim Aghioritul(PIDALION) si PRIN EL TOTI SFINTII din CERURI….CERCETASULE VICLEAN,CORECTORULE DE APOSTOLI…. Asculta de Sf Teodor Studitul….toate ACESTEA LE CUNOAŞTE SINGUR DUMNEZEU şi NU LE ÎNTĂREŞTE [STABILEŞTE] OMUL…. FIINDCĂ SUNTEM OAMENI, vă rog, SĂ PRIVIM BINE LUCRURILE, CA OAMENI. Fiindcă omul cată la faţă, iar DUMNEZEU LA INIMĂ….Fiindcă dacă se cercetează prea mult, pe de-o parte, se alungă, precum s-a arătat, poruncile Părinţilor, iar pe de alta, încetează marele dar al preoţiei prin care avem numele de creştini şi cădem iar în slujirea păgânească …Scrisoarea 53 Catre citetul Stefan….

        Apreciază

      • roman zice:

        Ptr vremurile in care le traim noi,Slava lui Dumneze trebuie sa ascultam cu TOATA FIINTA noastre de PORUNCA Domnului,data noua TUTUROR prin Ap Petru…
        20. Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii NU SE TÂLCUIEŞTE DUPĂ SOCOTINŢA FIECĂRUIA;
        21. Pentru că niciodată proorocia NU S-A FĂCUT DIN VOIA OMULUI, ci OAMENII CEI SFINŢI ai lui Dumnezeu au grăit, PURTAŢI FIIND DE DUHUL SFÂNT.
        Petru 2,cap 1….si care s-ar putea TALCUI asa… IN AFARA SFINTILOR NU EXISTA PEDAGOGI si invatatori adevarati,nici o cultura adevarata fara sfintenie.NUMAI SFANTUL ESTE ADEVARATUL PEDAGOG si invatator ,numai SFINTENIA ESTE ADEVARATA LUMINA.
        Omul si Dumnezeu-Omul-Sf Iustin Popovici,pag 82….
        Plecand de la aceasta PORUNCA si avand FRICA de Dumnezeu,nimeni NU spune ca ereticii sunt in Biserica…pana la….sinodiceasca cercetare…ci doar TU!Tu personal NU asculti de Sf Nicodim Aghioritul,care este Sfant IN CERURI si spune FOARTE CLAR SI LIMPEDE…. cum poate fi adevărat BOTEZUL ERETICILOR, ŞI AL SCHISMATICILOR, de vreme ce ei NU SUNT ÎNLĂUNTRU în Biserica cea sobornicească ci S-AU RUPT dintr-insa PRIN ERES?….. care DUPĂ ÎNSĂŞI CREDINŢĂ SUNT OSEBIŢI DE CEI DREPT SLĂVITORI, şi a cărora OSEBIRE priveşte dea dreptul la CREDINŢA CEA ÎNTRU DUMNEZEU……(PIDALION, Subnota 83,la canon 46 Apostolic)
        Si tot despre Harul lui Dumnezeu,care NICI NU-I TREABA OMULUI, spune acelasi Sf Nicodim Aghioritul in PIDALION Subnota 83,la canon 46 Apostolic ,ca se TAIE LA ERETICII VECHI,AICI…. latinii sunt prea vechi eretici…..sau despărţit la început de biserică, şi despărţindu-se numai aveau în sineşi DARULUI DUHULUI SFÂNT, fiindcă DAREA ACESTUIA SE TĂIASE. Pentru aceea ca nişte MIRENI făcându-se, NICI DAR DUHOVNICESC AVEAU, nici stăpânire de a boteza, sau a hirotonisi……P.S.ATENTIE…. DAREA ACESTUIA SE TĂIASE……..adica ERETICII vechi,care staruie in eres li se taie darea darului,prin PUNEREA MAINILOR,la Hirotonie si prin Botez….Deci,NU …sinodiceasca cercetare…face asta NEAPARAT,ci STARUINTA in eres ,in a batjocori Biserica si TRUPUL Ei,care este Hristos Arhiereul si Capul Bisericii,calauzita de Duhul Sfant…catre tot ADEVARUL….La fel spune si Sf Teodor Studitul,AICI…. DEZLEGATE fiind canoa¬nele], nicidecum NU MAI ESTE PREOŢIE, jertfă şi celelalte leacuri ale sufleteştilor noastre boli…. Scrisoarea 36-Lui Euprepian ,PRECUM SI AICI… SĂ FIE OPRIŢI de la liturghisire CEI HIROTONIŢI ACUM DE CĂTRE ARHIE¬REUL aflat de curând în biserică, dar CARE ZICE în acelaşi timp că ÎN CHIP RĂU S-A FĂCUT SINODUL2 ŞI CĂ „PIERIM”. Fi¬indcă pentru ce, mărturisind [dreapta credinţă], nu fuge de pierzanie, DESPĂRŢINDU-SE DE EREZIE, ca SĂ RĂMÂNĂ EPIS¬COP înaintea lui Dumnezeu? Iar acum sunt primite [vala¬bile] hirotoniile lui!3Dar de ce, fiind LIMPEDE EREZIA [LUI] egumenul a mai adus la o HIROTONIE ERETICĂ pe fraţi? Aşa-dar, dacă CEL CE I-A HIROTONIT S-AR FI ÎNDREPTAT, puteau deîndată să lucreze cele sfinte, dar CÂT TIMP ESTE ÎN EREZIE, prin faptul că POMENEŞTE UN ERETIC LA LITURGHIE, chiar da¬că AR SPUNE CĂ ARE CUGET SĂNĂTOS, cei pe care i-a hiroto¬nit NU SUNT CU ADEVĂRAT LITURGHISITORI AI LUI DUMNEZEU…… Scrisoarea 40 – Fiului Naucratie… iar Sf Iustin Popovici spune CLAR despre ECUMENISM…. EREZIILE NU SÎNT BISERICA si nici nu pot fi Biserica.Pentru aceea în ele nici NU POT EXISTA SFINTE TAINE, si mai cu seama TainaÎmpartasirii – aceasta Taina a Tainelor……Biserica Ortodoxa si Ecumenismul,pag 113 …. Sf Marcu Evghenicul,STANCA lui Hristos spune CLAR ptr unionistii de atunci,care se ASEAMANA LEIT cu FAPTELE ecumenistilor ERETICI de azi…. Viata si Nevointele Sf Marcu Evghenicul, Pag 65
        Sfântul Marcu, in epistolele sale către toti crestinii el îi îmbărbăta să se depărteze de unirea florentină ca de una ce era urâtă lui Dumnezeu. „ACESTI OAMENI,” scria el, „RECUNOSC împreună cu latinii CĂ DUHUL SFÂNT PURCEDE DE LA FIUL si Îsi trage existenta de la El, căci asa spune definitia lor, si ÎN ACELASI TIMP SPUN ÎMPREUNĂ CU NOI că Duhul purcede de la Tatăl. CU LATINII SOCOTESC CĂ ADĂUGIREA LA CREZ ESTE LEGIUITĂ si dreaptă, iar CÂND SÂNT CU NOI NU VOR SĂ O ROSTEASCĂ. Cu ei spun că azimele sânt Trupul lui Hristos, iar CÂND SÂNT CU NOI nu îndrăznesc a se împărtăsi cu ele. Oare aceasta nu este de ajuns spre a arăta că ei au venit la Sinodul Latin nu spre a cerceta adevărul, pe care CÂNDVA L-AU AVUT SI APOI L-AU TRĂDAT, ci doar spre a câstiga niste aur si a ajunge la O UNIRE MINCINOASĂ, iar nu la una adevărată? Mincinoasă, căci ROSTESC DOUĂ CREZURI, asa cum au si făcut; SĂVÂRSESC DOUĂ LITURGHII osebite, una cu pâine dospită, alta cu pâine nedospită; DOUĂ BOTEZURI, unul prin trei scufundări, iar celălalt prin stropire, unul cu Sfânta Mirungere, altul fără de ea. În acelasi chip, toate
        celelalte datini ortodoxe sânt osebite de ale latinilor, adică posturile, rânduielile bisericesti, icoanele si multe altele. Ce fel de unire este aceea ce nu se arată în afară? CUM POT STA ÎMPREUNĂ, PĂSTRÂND FIECARE AL SĂU?”.Într’o scrisoare către Ieromonahul Theofan din Evia, Marcu scria: „FUGITI, FRATILOR! FUGITI DE PĂRTĂSIA CU CELE DE NEÎMPĂRTĂSIT, si de POMENIREA CELOR DE NEPOMENIT. ….
        Pag 67

        Marcu critica apoi duplicitatea unionistilor, care rămân undeva la mijloc, nefiind în stare să lepede cu totul ceea ce era canonic si binecuvântat. El scria: „EI VOIESC SĂ PĂSTREZE SI ALE LOR…, dar totusi NU URMEAZĂ predaniile Părintilor.” Sfântul bărbat spunea că „sfintele canoane zic că cel ce se abate si CU PUTIN DE LA ORTODOXIE ESTE ERETIC si supus canonisirii.”
        Pag 69
        Strălucitul mărturisitor mustră iarăsi: „Fugiti de ei, fratilor si DE PĂRTĂSIA cu ei.”…..Cat despre ,,cautarea’’/ISPITIREA lui Dumnezeu in legatura cu comuniunea Apostolica,care este Taina Lui Dumnezeu si NU treaba oamenilor,o explica CLAR Sf Teodor Studitul in Scrisoarea catre Citetul Stefan.Sa fiti SUPER SIGUR ca daca oamenii sunt DREPTI in credinta dreapta a Bisericii data de Duhul Sfant prin Sfintii Parinti cei din CERURI,NU doar prin Sinoade Ecumenice,ca Sinodul NU sta sa TALCUIASCA Dogmele,canoanele sau Sf Evanghelie,ci au facut-o Sfintii in CARTILE LOR SFINTE,ci… TOATE acestea ,dar ,ATENTIE ,luate Impreuna,ca un intreg,un tot unitar,formeaza Sf Traditie a Bisericii Ortodoxe de Rasarit si aceasta Invatatura este intr-o PERFECTA ARMONIE SI ESTE O INVATATURA DESAVARSITA SI COMPLECTA si NU cum azi asteapta… UNII SI ALTII…REDUCAND TOTUL ,din mintile lor LOGICE la…sinodiceasca cercetare…. SA FIE CLAR ultimul Sinod Ecumenic din cate stim cu totii a fost in 787 si BISERICA ESTE DEJA TOTAL DESAVARSITA si azi in 2020,chiar daca ACCEPTA sau NU acest FAPT REAL,astazi…. UNII SI ALTII…Sa afle si ei…UNII SI ALTII…chiar de ar veni al 8 lea Sinod,NU va face decat sa REconfirme DEJA cele CONFIRMATE de celelalte Sinoade dinaintea sa si MAXIM sa REprimeasca in Biserica ,pe ERETICII de azi care,dupa Invatatura DUBULUI SFANT ,data Bisericii prin Sf Nicodim Aghioritul,in PIDALION… S-AU RUPT DINTR-INSA PRIN ERES…. In concluzie ptr un DREPT CREDINCIOS MEMBRU al Bisericii celei Una,ii este CLAR despre ce are de facut,cu cine sa stea in comuniune si cu cine NU are voie si a caror invatatura sa o primeasca cu TOT SUFLETUL SI CUGETUL sau ptr a nu se rataci si a caror KAKADOXIE,bazata pe DEDUCTII LOGICE, de exemplu….daca in vremea Sf Maxim Marturisitorul,numai Sfantul era pe pamant ortodox si el a murit IN 662 si pana in 680 la sinodul 5 ecumenic cum a ajuns Harul….si de aici se JOACA DRACII cu mintea astora care-I asculta ,incat …LABIRINTUL e panataloni scurti….precum si cu MINTILE pline de LOGICA si NU de INvatatura Sfintilor din CERURI,care reduc azi ortodoxia la …AGHEAZMA,deci au Har….dar agheazma NU influenteaza cu NIMIC mantuirea omului,pe cand, ATENTIE…. Împartasania din mîna eretica ESTE OTRAVA, NU SIMPLA PÎINE…9Sf Iustin Popovici… si altii si altele…PORCARII si GUNOAIE de la dracii care le intra prin gand in minte si de acolo in suflet (Sf Efrem Sirul).Noi sa ascultam de Sfintii cei din CERURI si sa ne RUGAM la Dumnezeu sa ne lumineze in minte si suflet,cu Harul Sau Preasfant,dar ptr asta trebuie ca si …NOI SA PRIMIM,caci scris este ….. Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele(Ioan ,cap3)…Iertati-ma!

        Apreciază

      • Athos zice:

        Roman

        Nu poate fi vreodata un sinod ecumenic si sa fie format si din eretici.Eretici sunt chemați sa se lepede de erezii si daca nu vor sa se lepede,atunci sunt dati anatemei.
        Cand vorbim de eretici îi punem in doua categorii:
        a.)pe cei din biserica
        b.) pe cei din afara biserici deja condamnați.

        Deocamdată vorbim de cei necondamnati,din interiorul biserici care fac erezii deja condamnate.

        Catolicismul a fost condamnat in 890 si marea schismă a fost in 1054.Pana atunci ce era papa.

        Pentru mine este totul clar,dar va pun intrebari sa dati singuri răspunsul.

        Apreciază

      • roman zice:

        ATHOS…Sunt 2 categorii de ERETICI….Asa e ….dar NU condamnati si necondamnati,ci ERETICI CARE AU PROPAVADUIT ERESUL prin semnarea de acte eretice,prin PROPAVADUIREA pe fata a ERESULUI si prin INDEMNAREA,FORTAREA altora la EREZIE si a 2-a categorie sunt ERETICII care TAC,STAU IN COMUNIUNE CU EI,de frica, ptr foloase trupesti sau alte motive…Prima categorie de ERETICI,DOAR SINODUL ORTODOX ii mai poate REPRIMI in Biserica,dar DOAR CA SI MIRENI,iar a doua categorie,prin ANATEMATIZAREA ERESULUI lor public si prin Marturisirea de Pocainta PUBLICA si prin scris,pot sa REVINA in Biserica,altfel SUNT INAFARA Bisericii….Explica si Sf Teodor Studitul AICI..Scrisoarea 294-Macarie Egumenul….…. Dacă un preot a SUBSCRIS1 LA NECREDINŢA [ERETICĂ], dator este SĂ SE POCĂIASCĂ ŞI SĂ PLÂNGĂ cu căldură ca să-i fie iertată necredinţa, DAR SĂ LITURGHISEASCĂ, NICIDECUM –chiar dacă nu pomeneşte nici un necredincios ci SĂ SE OPREASCĂ de la lucrarea sfinţită PÂNĂ VA DA DOMNUL ŞI VA RÂNDUI VREMEA UNUI SINOD ORTODOX în care fiecare va lua cele vrednice după judecata lui Dumnezeu.
        1 A SEMNAT UN DOCUMENT în care se arată de acord cu erezia….si Sf Atanasie cel Mare SPUNE LA FEL AICI…..Şi dar zicem că, IEROSIŢII câţi nu numai s-au împărtăşit cu arienii şi au mărturisit, că socotesc câte şi ei socotesc, CI S-AU FĂCUT CU DÂNŞII ŞI APĂRĂTORI AI ERESULUI, încât AU ÎNDEMNAT ŞI PE ALŢII de s-au dus la arianismos. Aceştia întorcându-se la dreptslăvitoarea Biserică, SE CADE SĂ-I PRIMIM. Nu însă să-i lăsăm şi în treapta ierosirii, ci CA PE MIRENI SĂ-I AVEM DE AICI. Iar acei care iarăşi S-AU ÎMPĂRTĂŞIT ÎN ERESUL ACESTA, nu cu slobodă socoteală şi de voie; ci DE SILĂ, ŞI STRÂMTORARE s-a socotit cu cuviinţă şi IERTARE A LI SE DA ÎNTORCÂNDU-SE LA ADEVĂRATA BISERICĂ, şi locul clerului IARĂŞI să-şi aibă.(Pidalion)….Si dupa Invatatura/explicatia, acestor Sfinti au procedau TOATE SiNOADELE ORTODOXE DIN ISTORIA BISERICII….Pe ERETICI ,,MARI ”SAU MAI MICI” ,i-au REprimit in Biserica ,NU ca se face SINOD si ABIA DUPA EL IS EI INAFARA BISERICII,Ereticii is eretici DUPA FAPTELE LOR DE CREDINTA si sunt OSEBITI prin ERESUL lor de ORTODOCSI…. Iertati-ma!…

        Apreciază

  2. Maximos zice:

    Daca „portile iadului nu vor putea birui Biserica” intemeiata de Hristos, aceasta nu inseamna ca o anumita Biserica Locala nu ar putea cadea niciodata in erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru ca nicio biserica particulara nu se identifica „a priori” si definitiv cu Biserica.
    Toate Bisericile au cazut intr-un moment sau altul in erezie, si deci s-au aflat in afara Bisericii Sobornicesti. In anumite momente chiar toate Bisericile au cazut in erezie, si Biserica Soborniceasca n-a mai existat decat prin cativa credinciosi care nu incetau a marturisi Credinta Ortodoxa. (J.C.Larchet-Sf. Maxim Marturisitorul. Mediator intre Rasarit si Apus, Ed. Doxologia 2010 pg 211)

    Apreciază

  3. Maximos zice:

    Sfantul.Maxim Marturisitorul concluzioneaza : In Biserica Apostolica Soborniceasca este doar cel ce are marturisirea dreapta si mantuitoare a credintei in Dumnezeu. Eu apartin Adevarului si oriunde exista Adevarul acolo exista si Biserica, iar unde exista neadevar, acolo nici Biserica nu exista.

    Unitatea Bisericii sta in pazirea intreaga si nevatamata a invataturilor Dreptei Credinte lasate noua de Sf.Apostoli si Sf.Parinti, iar dezbinati de Biserica sunt toti cei care cugeta diferit de Sfintii Bisericii.

    Unde nu exista Adevarul si mostenirea „Marturisirii de Credinta”, nu exista niciun fel de Biserica Soborniceasca si implicit, nici Preotie, nici Botez, nici Taine. Orice om se sfinteste prin marturisirea corecta a Credintei. Cel care are credinta nefalsificata, acela are in el toate harismele. Fara aceasta, nu poate nimeni sa marturiseasca Adevarul, sa sufere martiriul, nu are harisme si nu se poate mantui.

    Apreciază

    • Athos zice:

      Maximos
      (Astept un raspuns la toate întrebările adresate tie sau celor împreună cu tine)

      Pe timpul Sf. Maxim Mărturisitorul și Sofronie al Ierusalimului, care s-au confruntat cu monotelismul. În acea vreme, Roma era ortodoxă, dar avea comuniune cu Constantinopol, Alexandria și Antiohia, care erau în erezie necondamnată.
      Doar Sf. Papă Mucenic Martin a condamnat monotelismul sinodal, dar apoi, după exilarea sa, urmașii Romei au continuat aceeași politică de a păstra dreapta credință, dar având comuniune cu restul Patriarhiilor.

      Deci atât Sf. Sofronie a fost în comuniune cu Patriarhii eretici, deși el lupta fățiș împotriva monotelismului, cât și după condamnarea de la Sinodul de la Lateran (649) din vremea Sf. Martin a existat comuniune între Patriarhii, unele fiind ortodoxe, iar altele eretice.

      Deci nu există o separare. Ce înseamnă aceasta?

      Că ecumeniștii își afirmă convingerile, dar nu până la capăt, până acolo încât să se rupă de ceilalți.

      Pe de altă parte, nu se unesc cu eretici condamnați, catolici sau protestanți.

      Este exact situația descrisă în partea a doua a canonului 15, când un episcop propovăduiește deschis o erezie în Biserică.

      Așadar cel care întrerupe pomenirea unui astfel de episcop nu greșește, ci o face pentru a izbăvi Biserica de dezbinarea produsă de deciziile controversate semnate în Creta.

      Există unii care afirmă că ecumeniștii nu mai sunt în Biserică prin simplul fapt că susțin o erezie.

      Aceasta este o extremă evidentă, teoria căderii automate din har fiind fără bază canonică și patristică și contestată de practica Sinoadelor Ecumenice care au considerat depuși din treaptă pe eretici abia după decizia sinodală.

      Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        Pentru că Maximos nu poate fi online la această oră, iar eu pot, și nu am de gând să ascund nimănui că eu știu că Maximos nu poate fi online la această oră, ofer un răspuns din partea mea pe care mi-l asum.

        De ce fac asta?

        Pentru că Athos a folosit expresia: “Maximos și cei impreuna cu el.”
        Deci mă simt invitat.

        Așadar, Athos.

        Nu te denumesc nici frate, nici dragă și nici altcumva.

        Este alegerea mea și mi-o asum și voi da socoteală pentru ea.

        Cea mai mare greșeală pe care aș putea să o comit (și îi recomand și lui Maximos să nu o facă/ dar este libertatea lui de a alege ce să facă), este să intru în dezbatere cu tine pe problemele punctuale sau generale pe care le-ai ridicat în comentariile tale.

        Pentru mine este similar cu a intra într-o dezbatere cu un adventist. Da. Ești mai rău decât un adventist.

        Îndrăznesc să îți spun și îmi asum acest lucru, în sensul că îmi asum să-i dau socoteală la judecată lui Hristos pentru ceea ce voi spune, că ești de o viclenie nemăsurată.

        Și nu m-ar mira să ai numele de familie Viclenescu.

        Ceva îmi spune că într-o bună măsură înțelegi ce vreau să spun când mă refer la numele de Viclenescu. Viclenescu M.

        You understand, don’t you?

        Număr pe degete momentele din viața mea, (am adunat jumătate de secol pe pământ), în care nu m-am înșelat când am simțit în proximitate prezența diavolului.

        Apariția ta aici la comentarii mi-a creat exact acele senzații pe care le-am mai trăit punctual în câteva momente din viață.

        Să știi că dacă eu trăiesc astfel de „experiențe” în ceea ce te privește, nu este problema mea.

        Este problema ta.

        Și nu eu sunt cel care ar trebui să cadă pe gânduri cel puțin în această situație în care suntem acum.

        Părerea mea este că, în momentul de față, îți joci mântuirea la ruleta rusească.

        Ai pus doar un glonte în butoiaș și ai început sa apeși trăgaciul succesiv.

        Nu te trimit la teoria probabilităților și nici la statistică.

        Pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă, Hristos nu a ratat niciodată.

        Drum bun și ai grijă.

        PS
        Motivul pentru care nu ți-am spus o vorbă bărbătească cu care m-am obișnuit prin cartier este că nu vreau să-i smintesc pe ceilalți cititori.

        But consider it done. OK?

        Roman
        Igor
        Vasile

        SĂ STĂM BINE! SĂ STĂM DREPT!

        Nu vă băgați fraților. Nu merită.
        El de abia atât așteaptă.

        Apreciază

    • Athos zice:

      Rome esti invitat la comentarii

      Nu sunt vulcănescu si nici din gâscă lor sau ale trufasilor marturisitori de pe urma.Sunt o persoană normală si intr-o discuție față catre față cand va fi momentul vei intalege altfel ortodoxia.

      In citatele lui m aximos si cei care gândesc ca el nu se ia totul in ordinea ortodoxă.
      Mântuitorul Iisus Hristos întemeind biserica si coborârea Duhului Sfant,apoi

      Apostolii dând harul prin punerea mâinii,apoi
      Succesiunea apostolica asupra episcopilor prin hirotonie,apoi
      Episcopi hirotonind preoti,diaconi,formând sinoadele.

      Observăm ca toate merg intr-o randuiala si in ascultare de poruncile Dumnezeiești.

      Ce nu spune m aximos este ce sa intamplat in restul bisericii universale in aceeasi perioadă.

      Pe timpul Sf. Maxim Mărturisitorul și Sofronie al Ierusalimului, care s-au confruntat cu monotelismul. În acea vreme, Roma era ortodoxă, dar avea comuniune cu Constantinopol, Alexandria și Antiohia, care erau în erezie necondamnată.

      Doar Sf. Papă Mucenic Martin a condamnat monotelismul sinodal, dar apoi, după exilarea sa, urmașii Romei au continuat aceeași politică de a păstra dreapta credință, dar având comuniune cu restul Patriarhiilor.

      Deci atât Sf. Sofronie a fost în comuniune cu Patriarhii eretici, deși el lupta fățiș împotriva monotelismului, cât și după condamnarea de la Sinodul de la Lateran (649) din vremea Sf. Martin a existat comuniune între Patriarhii, unele fiind ortodoxe, iar altele eretice.

      Ecumeniștii își afirmă convingerile, dar nu până la capăt, până acolo încât să se rupă de ceilalți (care sunt acestia,cei 17 sârbi care nu au semnat,cei din africa care inca nu vorbesc si nu iau o decizie de ingradire dar care sar putea in orice moment întâmpla).

      Pe de altă parte,ecumenisti eretici din creta necondamnati deocamdată, nu se unesc cu eretici condamnați, catolici sau protestanți,s.a.m.d.

      Este exact situația descrisă în partea a doua a canonului 15, când un episcop propovăduiește deschis o erezie în Biserică.

      Așadar cel care întrerupe pomenirea unui astfel de episcop nu greșește, ci o face pentru a izbăvi Biserica de dezbinarea produsă de deciziile controversate semnate în Creta.

      Există unii(adica o grupare,cum sunteti voi, care credeti în caderea automată din har) care afirmă că ecumeniștii ,,eretici”, (ecumenist=eretic si inainte de creta), nu mai sunt în Biserică prin simplul fapt că susțin o erezie.

      Aceasta este o extremă evidentă, teoria căderii automate din har fiind fără bază canonică și patristică și contestată de practica Sinoadelor Ecumenice care au considerat depuși din treaptă pe eretici abia după decizia sinodală.

      Problema oilor care sunteti voi cei care susținuți ca nu este har sau întoarcerea la calendarul vechi cum ni se casuneaza noua este ca era erezie si inainte de creta si sa propovaduit cu capul descoperit si inainte de creta.

      Părinți din athos au întrerupt pomenirea inca din 1924 cu schimbarea calendarului,dar nu pentru ca era o erezie ci o greseală în biserica sa sărbătorești pastele cum a fost in romania in doua dati diferite.

      Ce trebuie intales in biserica este: Ca noi oile nu putem sa facem cum ni se casuneaza noua pentru ca aceasta duce inevitabil la schisma prin neascultarea poruncilor Dumnezeiești si a canoanelor bisericești.

      Cand vine o erezie in lume nu vine fara îngăduință lui Dumnezeu si este combătută cand Dumnezeu hotărăste timpul ei.

      Crestini trebuie sa se ingradeasca de aceste erezii si eretici si sa in înceapă ei oaie fiind a teologhisi cele ale Duhului Sfânt nefiind el curățat si luminat.

      A vorbi despre lucrarea harului trebuie inainte de toate sa fii pregătit sufleteste si trupeste apoi trebuie ca Dumnezeu sa iti deschidă mintea precum ucenicilor pe cale ca sa întelegi scripturile.

      Ps.Nu sunt viclean,dar este foarte simplu ca la un joc de sah.
      Trebuie doar sa o iei pe învățătura bisericii si sa vezi ca niciodată sinoadele nu au zis inainte de condamnare ca cineva care propovadueste o erezie nu ar mai avea har.Si acestea le găsim la sf vasile cel mare.

      Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune, nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

      Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.

      Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1]

      Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

      Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).

      Deci ce arata sf vasile:
      1.Nu sa îngrădit ca nu mai era har:,,Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei”, deci sf vasile zice ce spune canonul 31 apostolesc adica ca se numesc minciuno-episcopi = minciuno=învățători dar nu ca nu ar fi episcopi si o arata mai jos.

      2.,,Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil])”.

      Apreciază

  4. Romeo cel real zice:

    In sustinerea postarilor facute de comentatorul Maximos care il citeaza pe Sfantul Maxim Marturisitorul vine si preotul Matei Vulcanescu pe site-ul sau.

    https://ortodoxiacatholica.com/blog/2016/01/13/despre-sobornicitatea-catholicitatea-bisericii-lui-hristos-dupa-invatatura-sfantului-maxim-marturisitorul-jean-claude-larchet/

    Articolul preotului Matei Vulcanescu dateaza din 2016/01/13/.
    Sinodul din Creta era cald, daca nu chiar fierbinte.

    Apreciază

  5. Despre Teodora Stamate zice:

    Nu s-ar cuveni sa ma refer la acest caz, insa uni s-au grabit sa se foloseasca de acest caz pentru a sustine existenta harului la ereticii ecumenisti: „Teodora este sfânta mucenica, care se roagă pt familia ei si toți care au ajutato. Dar tatăl ei,după cum ați observat este pomenitor al lui Ioachim Bacauanul …ce ne facem?care este explicația voastră că harul a lucrat și lucrează în continuare pt familia Stamate!! Iar el este în continuare pomenitor de Cretani… Ce inseamna lipsa de înțelegere și discernământ” spunea cineva.
    Tatal fetei este preot pomenitor de eretic, tarand dupa el familia si comunitatea pe care o pastoreste spre pierzare. Care a fost cauza imbolnavirii fetei? Doar Dumnezeu stie mai bine, poate fapta tatalui, fata imbolnavindu-se dupa ce tatal a pomenit doi ani la rand un pseudo-episcop, dupa ce fata si-a revenit dupa operatie, tatal a continuat sa fie acelasi, iar boala a recidivat. Prin suferinta pe care a indurat-o s-a implinit cu ea cuvantul Scripturii: „cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin” (Luc. 12, 48)

    Apreciază

  6. Athos zice:

    Succesiunea apostolică (lat. successio — urmare, continuare) este modul în care Biserica păstrează structura unică și permanentă a apostolatului „Celor Doisprezece”, în continuitatea ei istorică.

    Biserica este zidită pe „temelia apostolilor” (Efeseni 2, 20), în sensul că „Cei Doisprezece” formează un grup unic, cu o misiune unică în întemeierea Bisericii. Hristos însuși instituie colegiul celor doisprezece apostoli, ca însuși modelul Bisericii, ca o structură care garantează continuitatea ei istorică și identitatea ei de „trup” al lui Hristos. Aceasta se vede și din faptul că Duhul Sfânt este trimis de Fiul, proslăvit anume pentru a confirma această structură apostolică, drept bază a Bisericii. Întemeierea Bisericii istorice la Cincizecime este un eveniment al Duhului Sfânt, dar prezența apostolilor la Cincizecime face parte din eveniment. Aceasta se vede în icoana ortodoxă a Cincizecimii, care redă în imagine „tronul” neocupat al lui Hristos, Duhul Sfânt în chip de porumbel și cercul sfinților apostoli deschis spre lume, care iese întru întâmpinarea „martorilor” lui Hristos. Prin urmare, în faptul Cincizecimii, instituția și evenimentul, alegerea și trimiterea, formează un întreg inseparabil. Dacă Biserica istorică nu se poate concepe fără prezența și lucrarea Duhului Sfânt, ea nu se poate imagina fără „colegiul” apostolilor lui Hristos. Căci Hristos este înconjurat de apostoli nu numai în viața Sa pământească, ci și în împărăția Sa (Luca 22, 30). La sfârșitul veacului, Hristos apare din nou înconjurat de apostolii Săi (Apocalipsa 21, 14; cf. 20, 4), ceea ce înseamnă că „succesiunea” apostolică are nu numai un sens istoric, ci și un sens eshatologic (Luca 10, 20).

    Referința la apostoli este esențială și obligatorie pentru cei ce organizează primele comunități creștine. Pavel, Luca, Iacov, Ioan, toți își definesc slujirea și autoritatea lor în raport cu „Cei Doisprezece”, în termeni de continuitate directă cu persoana și învățătura acestora (Gal. 2, 9). Această continuitate are un conținut și o calitate de reprezentare: „Căci v-am predat (gr. paredoxa) ceea ce am primit.” (I Corinteni 15, 3) „Deci ori eu, ori aceia, așa propovăduim.” (I Corinteni 15, 11) Tertulian cere ca fiecare Biserică să demonstreze apostolicitatea originii ei, prin succesiunea neîntreruptă a episcopilor, cu unul din apostoli sau din bărbații apostolici (De praescriptione haereticorum XXXII, 1, trad. cit., p. 130). Pentru sfântul Ciprian, unitatea Bisericii se menține prin mărturisirea credinței apostolului Petru. Orice Biserică sau episcop care face această mărturisire se află în succesiunea lui Petru (Despre unitatea Bisericii, 4–5, trad. cit., pag. 28–30).

    Aspectele principale ale succesiunii apostolice pot fi prezentate astfel: apostolatul este o instituție unică în Biserică, nu numai cea dintâi în ordinea slujirilor (I Corinteni 12, 28). De aceea nu se poate vorbi de transmiterea apostolatului „Celor Doisprezece” în termeni de prelungire istorică. Episcopatul este indispensabil pentru a identifica succesiunea cu perioada apostolică, dar nu este un substitut sau un echivalent al apostolatului, după moartea ultimului apostol.

    Bisericile au căutat să identifice „originea” lor apostolică prin listele de episcopi hirotoniți în linie directă de un apostol sau de un urmaș al acestora. Dar această succesiune istorică nu este limitată la episcopat sau la preoția hirotonită: o serie de părinți ai Bisericii insistă asupra continuității și în învățătura sau didascalia apostolică. De aceea, Biserica, prin toate aspectele majore ale vieții ei, este în succesiune apostolică. Toți răspund de apostolicitatea credinței, nu numai ierarhia.

    Colegiul apostolic, care înconjoară pe Hristos, este o imagine a Bisericii. Această imagine se reproduce în fiecare comunitate locală unde se distinge episcopul înconjurat de colegiul preoților (Iacov și preoții; Fapte 21, 18). Această icoană a Bisericii, Hristos înconjurat de apostolii Săi, este restituită sub forma: episcopul și prezbiterii săi. De altfel, potrivit analogiei folosite de sfântul Ignatie, episcopul este „imaginea” Tatălui, nu a apostolilor, care sunt reprezentați de prezbiteri, diaconii fiind chipul lui Hristos. Aceasta înseamnă că așa cum Hristos și apostolii formează o unitate, tot așa episcopul, preotul și diaconul formează un ansamblu.

    În succesiunea episcopală, sau mai bine zis sacerdotală sau ierarhică, Biserica revendică continuitatea ei cu colegiul apostolic în întregimea lui, nu cu apostolii luați individual. Continuitatea nu înseamnă numai succesiunea de la individ la individ, a episcopilor, ci continuitatea între comunitățile și Bisericile care se constituie în jurul episcopului. În actul hirotoniei, Biserica însăși identifică pe păstorul ei. Relația dintre Hristos — apostoli — episcopi nu se face deci pe deasupra Bisericii. Apostolii nu sunt surse individuale ale harului preoției, deoarece ei formează un întreg. Apostolii pot fi luați separat, dar individualizarea lor duce la un model ecleziologic necunoscut în Biserica primară. De pildă, ecleziologia catolică pornind de la colegiul apostolic care înconjoară pe Petru, vorbește de colegialitate episcopală care are în frunte pe succesorul lui Petru.

    Datorită faptului că episcopul este structura de bază a Bisericii locale, colegialitatea episcopilor este o mărturie a comuniunii Bisericilor. întrucât succesiunea apostolică este lanțul hirotoniilor valabile, intercomuniunea e bazată pe apostolicitatea hirotoniilor.

    În scrisoarea I-a către Corinteni (scrisă către anul 96), Clement Romanul (90–100) dă o mărturie foarte importantă despre faptul că apostolii, care au primit autoritatea lor de la Hristos, iar Acesta, de la Dumnezeu, au instituit episcopi și diaconi pentru comunitățile care luau ființă (citează pe Isaia 60, 17). Nu numai aceasta, dar ei au rânduit să se păstreze o succesiune neîntreruptă în slujirea episcopală, comunitatea alegând pe succesorii celor ce au fost așezați, la început, de apostoli.

    Apreciază

    • Romeo cel real zice:

      ☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️☦️

      Pentru că Maximos nu poate fi online la această oră, iar eu pot, și nu am de gând să ascund nimănui că eu știu că Maximos nu poate fi online la această oră, ofer un răspuns din partea mea pe care mi-l asum.

      De ce fac asta?

      Pentru că Athos a folosit expresia: “Maximos și cei impreuna cu el.”
      Deci mă simt invitat.

      Așadar, Athos.

      Nu te denumesc nici frate, nici dragă și nici altcumva.

      Este alegerea mea și mi-o asum și voi da socoteală pentru ea.

      Cea mai mare greșeală pe care aș putea să o comit (și îi recomand și lui Maximos să nu o facă/ dar este libertatea lui de a alege ce să facă), este să intru în dezbatere cu tine pe problemele punctuale sau generale pe care le-ai ridicat în comentariile tale.

      Pentru mine este similar cu a intra într-o dezbatere cu un adventist. Da. Ești mai rău decât un adventist.

      Îndrăznesc să îți spun și îmi asum acest lucru, în sensul că îmi asum să-i dau socoteală la judecată lui Hristos pentru ceea ce voi spune, că ești de o viclenie nemăsurată.

      Și nu m-ar mira să ai numele de familie Viclenescu.

      Ceva îmi spune că într-o bună măsură înțelegi ce vreau să spun când mă refer la numele de Viclenescu. Viclenescu M.

      You understand, don’t you?

      Număr pe degete momentele din viața mea, (am adunat jumătate de secol pe pământ), în care nu m-am înșelat când am simțit în proximitate prezența diavolului.

      Apariția ta aici la comentarii mi-a creat exact acele senzații pe care le-am mai trăit punctual în câteva momente din viață.

      Să știi că dacă eu trăiesc astfel de „experiențe” în ceea ce te privește, nu este problema mea.

      Este problema ta.

      Și nu eu sunt cel care ar trebui să cadă pe gânduri cel puțin în această situație în care suntem acum.

      Părerea mea este că, în momentul de față, îți joci mântuirea la ruleta rusească.

      Ai pus doar un glonte în butoiaș și ai început sa apeși trăgaciul succesiv.

      Nu te trimit la teoria probabilităților și nici la statistică.

      Pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă, Hristos nu a ratat niciodată.

      Drum bun și ai grijă.

      PS
      Motivul pentru care nu ți-am spus o vorbă bărbătească cu care m-am obișnuit prin cartier este că nu vreau să-i smintesc pe ceilalți cititori.

      But consider it done. OK?

      Roman
      Igor
      Vasile

      SĂ STĂM BINE! SĂ STĂM DREPT!

      Nu vă băgați fraților. Nu merită.
      El de abia atât așteaptă.

      Apreciază

  7. Athos zice:

    Maximum si celor intr-un gand cu tine

    „De altfel, dacă unele (erezii) încearcă să se atașeze la epocă apostolică, pentru a insinua că sunt transmise de apostoli, sub pretext că ele existau în vremea apostolilor, noi suntem în drept să le răspundem: „Dovediți originea Bisericilor voastre, prezentați ordinea episcopilor voștri care se succed de la origine, în așa fel ca cel dintâi episcop să fi avut ca garant și predecesor unul din apostoli sau unul din bărbații apostolici care au rămas până la capăt în comuniune cu apostolii.” Căci în telul acesta Bisericile apostolice își dovedesc situația lor. De exemplu, Biserica din Smirna revendică faptul că Policarp al Smirnei a fost instalat de Ioan, iar Biserica din Roma probează că Clement a fost hirotonit de Petru. În același fel, celelalte Biserici prezintă numele celor care, așezați de către apostoli în episcopat, au butașul seminței apostolice.” (Tertulian, De Praescriptione haeretteorum, XXXII, 1–3, trad. cit., pag. 130–131)

    Apreciază

    • Romeo cel real zice:

      ☦️

      Pentru că Maximos nu poate fi online la această oră, iar eu pot, și nu am de gând să ascund nimănui că eu știu că Maximos nu poate fi online la această oră, ofer un răspuns din partea mea pe care mi-l asum.

      De ce fac asta?

      Pentru că Athos a folosit expresia: “Maximos și cei impreuna cu el.”
      Deci mă simt invitat.

      Așadar, Athos.

      Nu te denumesc nici frate, nici dragă și nici altcumva.

      Este alegerea mea și mi-o asum și voi da socoteală pentru ea.

      Cea mai mare greșeală pe care aș putea să o comit (și îi recomand și lui Maximos să nu o facă/ dar este libertatea lui de a alege ce să facă), este să intru în dezbatere cu tine pe problemele punctuale sau generale pe care le-ai ridicat în comentariile tale.

      Pentru mine este similar cu a intra într-o dezbatere cu un adventist. Da. Ești mai rău decât un adventist.

      Îndrăznesc să îți spun și îmi asum acest lucru, în sensul că îmi asum să-i dau socoteală la judecată lui Hristos pentru ceea ce voi spune, că ești de o viclenie nemăsurată.

      Și nu m-ar mira să ai numele de familie Viclenescu.

      Ceva îmi spune că într-o bună măsură înțelegi ce vreau să spun când mă refer la numele de Viclenescu. Viclenescu M.

      You understand, don’t you?

      Număr pe degete momentele din viața mea, (am adunat jumătate de secol pe pământ), în care nu m-am înșelat când am simțit în proximitate prezența diavolului.

      Apariția ta aici la comentarii mi-a creat exact acele senzații pe care le-am mai trăit punctual în câteva momente din viață.

      Să știi că dacă eu trăiesc astfel de „experiențe” în ceea ce te privește, nu este problema mea.

      Este problema ta.

      Și nu eu sunt cel care ar trebui să cadă pe gânduri cel puțin în această situație în care suntem acum.

      Părerea mea este că, în momentul de față, îți joci mântuirea la ruleta rusească.

      Ai pus doar un glonte în butoiaș și ai început sa apeși trăgaciul succesiv.

      Nu te trimit la teoria probabilităților și nici la statistică.

      Pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă, Hristos nu a ratat niciodată.

      Drum bun și ai grijă.

      PS
      Motivul pentru care nu ți-am spus o vorbă bărbătească cu care m-am obișnuit prin cartier este că nu vreau să-i smintesc pe ceilalți cititori.

      But consider it done. OK?

      Roman
      Igor
      Vasile

      SĂ STĂM BINE! SĂ STĂM DREPT!

      Nu vă băgați fraților. Nu merită.
      El de abia atât așteaptă.

      Apreciază

    • Aurora zice:

      Nu faci decat sa sasai pe aici ca un sarpe : ssssssi! Esti sinuos rau !

      Apreciază

  8. Romeo cel real zice:

    Aaaaa!
    M-am dumirit!

    Athos a scris:
    “Maximos (gladiatorul țiguianu,dinos)

    Ai citit mult si ai intales prost ca Xenofont.Doar el citeste si intalege invers.
    Cand oaie ajunge păstor atunci pas totul nu mai stie sa faca brânză.Dar ca oaie a bisericii la cata teologie cunosti zi Mi cate câcăreze face o oaie intr-un an,scrie in proloage.”

    Athos este de fapt Dragos Magureanu.
    Ceea ce a uitat el sa mai adauge sunt:
    – Frizerul teolog
    – Manelistii ortodoxiei
    – Romeo de la Afumaț

    Noapte buna oameni buni.

    Case closed.
    Era doar Dragos Magureanu.

    Dragos, te saluta:
    Cristi Petrache
    Gabi Petcu
    Dan Oprea
    Raluca Olsson

    Apreciază

  9. Romeo cel real zice:

    Pentru cei care au ajuns mai târziu pe acest site.

    Nu vă speriați că ar fi vorba despre o răfuială personală cu persoana Dragoș Măgureanu.

    Este vorba despre o devoalare care trebuia făcută despre un personaj toxic pentru ortodoxie, un personaj care a manevrat telefoane, mesaje, denigrări pe site-ul lui propriu ortodoxos.ro și așa mai departe.

    Lucrul pe care știe să-l facă cel mai bine Dragoș Măgureanu este să păpușărească din umbră lucrurile la îndemnul pseudoduhovnicilor lui.

    Ultimul lucru care îi este la îndemâna lui Dragoș Măgureanu este discuția cinstită pe față.

    Dovada acestui lucru este multitudinea de nickname-uri pe care și le ia atunci când vrea să bălăcărească opiniile celorlalți, fie ele opinii corecte sau rătăcite.

    Îndreptarea aproapelui nu este preocuparea lui Dragoș Măgureanu.

    Desființarea fără motive a aproapelui este preocuparea lui Dragoș Măgureanu.

    Apreciază

  10. Maximos zice:

    a. Ce este eresul şi care sînt ereticii şi schismaticii.

    Biserica îi considera pe eretici, din totdeauna, ca fiind lupi în piele de oaie şi pseudo-episcopi, nerecunoscînd la aceştia Harul Preoţiei, al Dumnezeiescului Botez şi, în sens mai larg, Harul cel Sfint, care finalizează toate cele înfăptuite în Biserică, după cum stabileşte Sinodul din Carhidon al Sfintului Mucenic Ciprian, Întîiul Sfînt Canon al Sf. Vasile cel Mare şi Sfîntul Canon al celei de-a Il-a Epistole a Sfîntului Athanasie . (vezi: Sf. Pidalion al Bisericii)

    Separarea, de inspiraţie eretică, a ereticilor în condamnaţi şi necondamnaţi, adică în caterisiţi şi necaterisiţi, a fost făcută pentru prima dată în istoria bisericii în secolul 20, începînd cu Octombrie 1935, de către unele grupări schismato-eretice vechi-calendariste (stiliste, goh). (vezi: Sf. Pidalion — Sinodul II Ecumenic – Canonul 6, Sinodul Local din Laodikia – Canoanele 32-35, Sfîntul Vasile cel Mare – Canonul 1)

    Sfînta şi Veşnica Învăţătură Ortodoxă a Bisericii despre eretici spune că eretic este cel ce se delimitează în mod official – cu capul descoperit -, de învăţătura dogmatică a Bisericii, deoarece eresul este o învăţătură contrară Învăţăturii Dogmatice. (vezi: Sf. Pidalion – Sinodul II Ecumenic – Canonul 7, Sinodul VI Ecumenic – Canonul 95)

    Adică, ereticul este acela care îmbrăţişează în mod evident, definitiv şi categoric una sau mai multe dogme contrare Dogmelor Bisericii Soborniceşti. (vezi: Sf. Pidalion – Sinod Il Ecumenic – Canonul 6, Sinodul Local din Laodikia – Canoanele 32-35)

    Apreciază

  11. Maximos zice:

    De aceea este neapărat necesar să menţionăm că enunţarea sporadică şi izolată a eresului diferă de recunoaşterea oficială a acestuia prin hotărire Sinodală.

    Apreciază

  12. Maximos zice:

    În scrisoarea sa (nr. 39), către Egumenul Teofil, Sfîntul Teodor Studitul scrie [şi] despre diferenţa dintre declararea oficială şi cea sporadică a eresului, inspirat fiind de Sfîntul Duh:

    “Dacă însă întreabă cuvioşia ta, de ce… îi pomeneam şi noi pe Episcopii din Constantinopol, să afle aceasta, că nu se întrunise încă Sinod, nici nu fusese pronunţată încă dogma cea vicleană şi anatema, şi că înainte de a se întîmpla acest lucru ar fi fost periculos să ne despărţim cu totul de cei care încălcau legea, fiind necesar numai să evităm a fi în mod evident în comuniune cu ei, iar aplicînd potrivita iconomia, să-i pomenim temporar.

    Din moment însă ce blasfemia eretică s-a manifestat odată cu Sinodul, trebuie de-acum tu, ca evlavios ce te afli, împreună cu toţi Ortodocşii, să nu fii în comuniune cu rău-credincioşii, nici să pomeneşti vreunul dintre aceia care au participat la Sinod, sau dintre cei [care sunt] într-un cuget cu aceştia. … Căci Sfintul Gură-de-Aur îi caracteriza, cu voce tare, ca fiind vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, nu numai pe eretici dar şi pe cei care se află în comuniune cu aceştia…”

    Şi asta deoarece, ca eretic, nu poate fi membru al Bisericii pentru că: „Un Domn, o Credinţă, un Botez” (către Efeseni, 4). Că dacă, zic ei, una este Soborniceasca Biserică, şi unul este Botezul cel adevărat, cum poate fi adevărat Botezul ereticilor, şi al schismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înlăuntru în Biserica cea Sobornicească ci s-au rupt dintr-însa prin eres?” (Pidalion – Canonul 49 Apostolic – Nota79)

    Sfinţii noştri Părinţi spun că omul se rupe de Biserică prin eres, ci nu prin caterisire, după cum susţin unii în mod cu totul adogmatic şi neteologic.
    Să înţelegem deci că, pentru aceştia, eresiarhul şi apostatul cu titlul de Patriarh al Romei, care nu a fost caterisit niciodată după 1054 de către vreun Sinod Ecumenic sau Local, împreună cu Protestanţii — “preoţei” şi “preoţele” -, care s-au desprins prin schismă de acesta, sînt Biserică? [Ei] posedă, care va să zică, rangul de Episcop? Oficiază taine valide?

    Apreciat de 1 persoană

  13. Maximos zice:

    Nu condamnările Sinodale provoacă expulzarea ereticilor din Trupul Bisericii, ci acestea, în primul rînd, denunţă eresul întru protejarea credincioşilor, iar în al doilea rînd, constată şi ratifică şi oficial o situaţie deja existentă, certificînd, în fapt, exceptarea deja produsă, a ereticilor din Trupul Bisericii. Deoarece “Eresul îl desparte de Biserică pe oricare om.”(Arhim. Spiridon Milas – “Procese verbale ale celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic”)

    “Celor care au căzut în această rătăcire fără de întoarcere şi au urechile astupate la condamnarea din partea lui Dumnezeu şi la învăţătura Sa duhovnicească, pentru că sînt deja putrezi şi s-au rupt de la Trupul comun al Bisericii, anatema.” (Sinodul VII Ecumenic, Sinodiconul Ortodoxiei)

    Apreciat de 1 persoană

  14. Maximos zice:

    Deci, cei care în mod cu totul neortodox şi antipatristic îi califică pe eretici în condamnaţi şi necondamnaţi, ceea ce reprezintă o contradicţie în Termeni dogmatici, “Nu cumva ignoră faptul că pedeapsa anatemei nu este nimic altceva, decit despărţirea de Dumnezeu? Blasfemiatorul însă nu primeşte anatema prin cuvintele altcuiva, ci o atrage asupra lui însuşi cu însele lucrările sale, din moment ce prin hula sa pleacă el singur de la adevărata viaţă.” Căci, oare ce-ar vrea să-i spună Apostolului, cînd zice: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.”

    De aceea îi şi întrebăm pe aceştia, cu dragoste: Ce aveţi de spus despre Domnul, din moment ce [El] spune despre El însuşi “Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu?”Sau despre Apostolul care strigă: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!”? (Meletie, Mitropolit de Nicopol – “Cel de-al V-lea Sinod Ecumenic”)

    Apreciat de 1 persoană

  15. Maximos zice:

    Ceea ce înseamnă că, iniţial, ereticii au ajuns la eres şi la devierea de la învăţătura Bisericii, prin propria alegere. În acest fel, ei au arătat că, în fapt, s-au desprins de Trupul Bisericii.

    Mai apoi, anatema are sensul de a oficializa despărţirea ereticului de Dumnezeu-omenescul Trup al Bisericii. *… aceştia să fie despărțiți de Hristos şi în acest veac şi în cel viitor.” (Sf. Pidalion, ediţie în lb. greacă — Sinodul de la Laodikia, Canon 39, Tilcuire)

    Prin practica de condamnare a ereticilor, Sfinţii Părinţi adeveresc, în primul rînd, situaţia de fapt deja existentă şi, în al doilea rînd, îi ajută pe Creştini să se ferească de dezastruosul eres. Această necesitate se face înţeleasă din aceea că adevărata Biserică, din moment ce este însuşi Trupul lui Dumnezeu, este prin Natura Sa, Sobornicească (integrală), are adică deplinătatea Adevărului, Harului şi mîntuirii şi decide Sinodal, prin intermediul Episcopilor Săi, referitor la învăţăturile stricate – erezii – şi la infamia pe care acestea o provoacă.

    Pentru acest motiv, Biserica are datoria de a căuta, pe de-o parte, să expună Adevărul Credinței, pentru a fi posibilă delimitarea dintre Adevăr şi minciună, iar pe de altă parte, a denunța şi a condamna eroarea şi degradarea induse de eres şi de eretici, întru protejarea Turmei celei raţionale, constatând astfel şi declarând căderea, deja înfăptuită, a ereticilor.

    Şi în sfirşit, un Sinod Ortodox bineînţeles că nu hotărăşte dacă va recunoaşte biserică şi taine la eretici, ci modalitatea în care va accepta tainele ereticilor care s-au pocăit, adică dacă le va acceptă în virtutea “acriviei”, ceea ce înseamnă că acestea vor fi repetate întru totul, sau vor fi acceptate, în baza unor premise, în virtutea “iconomiei”, însemnînd că unele [taine] nu vor mai fi repetate.

    Biserica nu a recunoscut niciodată ecleziologie, taine mîntuitoare şi Har Divin eresului şi schismei, adică la orice se găsea în afara “Limitelor Canonice” ale Dreptei Credinţe şi ale Adevărului. Pe cînd chiar aceasta este învăţătura eretică a sinodului tîlhăresc din Creta, unde, pentru prima dată, au fost recunoscute official – Sinodal, “biserică”, mîntuire, Taine şi Har Divin la schismă şi la eres adică Consiliului Mondial al Bisericilor (C.M.B.).

    Aceasta s-a înfăptuit la sinodul de la Kolimbari, ca şi cînd sinodul [ca instituţie] ar avea autoritatea de a face astfel de iconomii (pogorăminte), pentru eretici nepocăiţi. Nici un sinod însă, nu a avut, nu are şi nu va avea autoritatea şi posibilitatea să facă aşa ceva, pentru că, pur şi simplu, vine în contradicţie cu “un Domn, o Credinţă, un Botez” şi este lepădare de Credinţa predanisită o dată şi bine.

    Apreciază

  16. Maximos zice:

    Reprezentativă este sublinierea pe care o face Sfintul Iustin Popovici pe această temă: “Învățătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-omului Hristos, enunțată de Sfinţii Apostoli, de Sfinţii Părinţi, de Sfintele Sinoade, despre eretici este următoarea: Eresurile nu sînt Biserică [şi] nici nu este cu putinţă a fi Biserică. De aceea ele nu au posibilitatea de a avea sfintele Taine, în special cînd vorbim despre Taina Euharistiei, această Taină a Tainelor. Deoarece într-adevăr Sfinta Euharistie este esenţialul în Biserică…”.

    “Eresul, adică devierea de la ceea ce crede şi mărturiseşte Biserica prin Simbolul ei de Credinţă, conduce în mod automat în afara Bisericii. Problema începe însă din momentul în care acest punct de vedere este absolutizat…” (“Biserică şi Escatologie”, Sf. Mitropolie de Dimitriada)

    Preoţia este Sfinta Taină prin care Harul Divin, Harul Sfintului Duh, se predă unui membru al Bisericii pentru a oficia Sfinte Taine şi pentru a păstori Turma lui Hristos, care i-a fost încredinţată. Prin natura sa această Sfîntă Taină are un caracter irepetabil.
    Sfinţii noştri Părinţi, prin intermediul numeroaselor Sinoade şi Epistole întru Duhul cel Sfînt, au depus eforturi continue pentru a păstra această Taină [a hirotoniei] integră şi neîntinată.

    Preotul apostat nepocăit, odată cu căderea în eres sau în schismă [şi] propovăduind în mod oficial învăţătura eretică, se rupe de Trupul lui Hristos, de Biserică şi îl părăseşte Harul Sfintului Duh care i-a fost dat la hirotonire. (vezi: pseudoepiscopii sinodului tilhăresc din Creta – n.n.)

    Apreciat de 1 persoană

  17. Maximos zice:

    Profesorul de dogmatică Dimitrios Tseleghidis adaugă:

    “Cu credinţa apostolică se asociază, în mod indivizibil, şi succesiunea apostolică. Succesiunea apostolică are conţinut substanţial numai în trupul Bisericii şi presupune neapărat credinţă apostolică. Prin succesiune apostolică înţelegem neîntreruptă continuitate a conducerii Bisericii de la Apostoli pînă-n zilele noastre.

    Această continuitate are caracter haric şi este asigurată prin transmiterea autorităţii duhovniceşti a Apostolilor, Episcopilor Bisericii şi, prin intermediul acestora, preoţilor.

    Modalitatea de transmitere a autorităţii duhovniceşti-apostolice a Episcopilor, se face prin hirotonire.
    În consecinţă, dacă vreun episcop sau chiar vreo întreagă Biserică Locală – indiferent de numărul membrilor – decad de la credinţa Bisericii, aşa cum a fost aceasta exprimată fără greş în Sinoadele Ecumenice, încetează a avea ei înşişi succesiune apostolică, deoarece se găsesc deja în afara Bisericii.
    Şi, din moment ce se întrerupe, în esenţă, succesiunea apostolică, nu poate fi vorba de deținerea sau de continuarea succesiunii apostolice de către cei căzuţi din Biserică.

    Biserica sau Episcopul căzut, nu are Harul cel necreat şi, prin urmare, nu are nici Tainele lucrătoare de Dumnezeu, care fac din Dumnezeu-omenescul Trup al Bisericii “împărtăşania spre îndumnezeire” a omului. Şi pentru că Biserica nu poate decît să fie şi să rămînă pînă la sfîrşitul lumii una şi indivizibilă, orice comunitate creştină în afara Bisericii Ortodoxe este pur şi simplu eretică”. (Revista “En sinidisi”, Sf. Mănăstire al Marelui Meteor)

    Concluzia este că întreruperea şi respingerea credinţei are drept urmare dezactivizarea Sfîntului Har, ceea ce înseamnă că omul nu se mai găseşte în Biserică, după cum adevereşte şi Sfintul Canon 1 al Sf. Vasile cel Mare, la care ne-am mai referit. Adică în momentul în care preotul cade în erezie sau în schismă atunci se îndepărtează de acesta şi Sfintul Duh, se îndepărtează Harul lui Dumnezeu deoarece s-a întrerupt succesiunea.(vezi: Sf. Pidalion – Canonul 1 al Sfintului Vasile cel Mare)

    În consecinţă, luînd în considerare Limitelor Canonice şi Harice ale Bisericii Soborniceşti, Sfinţii noştri Părinţi nu au recunoscut nicicînd bisericitate şi Taine lucrătoare de Dumnezeu la eretici şi la schismatici. Pentru că, pe de-o parte, Dogmele şi Sfintele Canoane definesc Limitele Canonice iar pe de altă parte, Sfintele şi Mîntuitoarele Taine le definesc pe cele Harismatice. Pe cînd Dogma Bisericii Soborniceşti lămureste Limitele Canonice şi Harismatice se identifică şi nu se separă, dogma ereticilor este, ci dimpotrivă, aceste două limite nu se identifică şi sînt separate.

    Apreciază

  18. Maximos zice:

    Protoprezbiterul Ioannis Romanidis menţionează următoarele, relativ la această temă: „Acolo unde nu există dogma Ortodoxă, Biserica nu poate să se pronunţe pentru validitatea Tainelor. Conform Părinților, dogma ortodoxă nu se separă nicicînd de spiritualitate. Acolo unde dogma este incorectă, şi spiritualitatea tot incorectă este, şi vice-versa. Mulţi despart dogma de evlavie. Aceasta este o eroare.

    Cînd Hristos spune „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei, 5:48), înseamnă că fiecare trebuie să cunoască ce se înţelege prin desăvirşire (perfecţiune). Pentru noi ortodocşii, criteriul de validitate al Tainelor este dogma ortodoxă, pe cînd pentru cei de altă confesiune – eretici – este succesiunea apostolică.
    Pentru tradiţia ortodoxă nu este suficient să fim legaţi prin hirotonie de Apostoli, ci şi să ţinem dogma ortodoxă. Evlavia şi dogma reprezintă una identitate şi este inseparabilă.

    Apreciază

  19. Maximos zice:

    „Tainele efectuate de eretici sînt de regulă nule, iar cei care le-au primit, trebuie să le repete – în special hirotonia -, la revenirea lor la Ortodoxie, în afara cazului în care se aplică iconomia” (Panteleimonos Rodopoulou, „Culegere de Drept Canonic,, Salonic, 2005, pag. 156)

    Însă intrarea în Ortodoxie, prin iconomie, a ereticilor care s-au pocăit cu libello (mărturisire scrisă de credinţă) şi Sfînta Mirungere, nu înseamnă că Biserica recunoaşte validitatea botezului şi ale celorlalte taine din cadrul eresului sau schismei. (vezi: Sf. Pidalion – Canoanele 46, 47 Apostolice, Canonul 68 Apostolic – Conglăsuirea/Simfonia aferentă [N.B. – nu apare în Pidalionul tradus în lb. română – n. trad.], Canonul 95 – vezi şi: „Conglăsuirea’ şi note aferente [N.B. – nu apare în Pidalion-ul tradus în lb. română -n. trad.]. A 2-a Epistolă Canonică a Sf. Athanasie cel Mare, către Rufinian)
    Astfel, printre altele, Sfîntul Canon Apostolic 46 legiferează: „Episcopul, sau Prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul?”

    Acest Canon adevereşte atît cele spuse despre tainele oficiate în afara Limitelor Canonice ale Bisericii, cît şi despre pedepsele în cazul în care acestea ar fi acceptate.

    Astfel, Zonaras, interpretînd acest Sfînt Canon, îi sfătuieşte pe creştini să nu participe la slujbele ereticilor, de care “trebuie să le fie scîrbă”, iar în continuare se adresează clericilor, episcopi şi presbiteri, atenţionîndu-i că trebuie să-i condamne pe eretici, dară nici să-i primească în comunitate înainte de a se căi pentru rătăcirile lor.

    Apreciază

  20. Maximos zice:

    Sfîntul Nicodim Aghioritul, explicînd şi interpretînd întru Duhul Sfînt, în Pidalion, care este diferenţa dintre împărtăşania eretică şi cea Ortodoxă, scrie: “…adică pre Curatele Taine, de care atârnă toată nădejdea şi mântuirea sufletului, şi celor ce rămân în eres, acestea li se fac întuneric şi osândă mai multă, iar dreptslăvitorilor, Lumină şi viaţă veşnică. Cu toate că îndrăzneala ereticilor, şi complotul lor obrăzniceşte să predanisească şi ia oarecare taine, ori potrivnice numelui Adevărului, ori având nume de adevăr, şi cu lucrul fiind mincinoase, şi de Dumnezeiescul Har pustii.” (Sf. Pidalion – Sinodul de la Cartagina, Canonul 66, Tilcuire)

    Aceasta este, prin urmare, Tradiţia Bisericii, Tradiţia Apostolică, Patristică şi Canonică, care ne mărturiseşte că există de-asemenea posibilitatea ca „fiii rătăciţi” să fie primiţi în Biserică, prin pogorămînt, cu aceleaşi ranguri (de preoţie), pe care le aveau cînd se găseau în erezie sau în schismă. Biserica nu a încetat nicicînd să poarte grija celor căzuţi, deoarece chiar dacă au decăzut, prin erezie sau schismă, din Biserică, există întotdeauna posibilitatea de a se întoarce în sînul său.

    Apreciază

  21. Anonim zice:

    În viaţa Bisericii, de foarte timpuriu se punea problema în ce mod ar fi putut fi reacceptaţi în Biserică cei căzuţi în eres sau în schismă.
    Cea mai veche legislaţie canonică vorbeşte despre două practici care s-au înfăţişat pentru prima dată în sec. al III-lea şi al IV-lea, adică despre faptul că Biserica aplică uneori “acrivia”, iar alteori “iconomia”.

    “Faptul că nu există Taine în afara Bisericii este învăţătura de bază a Bisericii vechi unitare, lucru pe care îl acceptă Biserica Ortodoxă. Biserica este trupul lui Hristos şi împărtăşania Dumnezeirii, în Biserică omul gustă din Taina iconomiei lui Hristos şi oricine se îndepărtează de Biserică, fie prin eres, fie prin schismă, nu primeşte darul iconomiei divine.

    Părinţii Bisericii acceptau o [oarecare] iconomie şi exercitau oarecare îngăduinţă faţă de schismaticii şi ereticii care se pocăiau, dar nu separau niciodată teologia tainelor, de ecleziologie. Nu recunoşteau Taina Botezului care se înfăptuia în afara Bisericii, ci reglementau în duhul iconomiei modalitatea de reprimire a ereticilor şi schismaticilor în Biserică.

    În scrierile Sf. Vasile cel Mare este păstrată practica vechii Biserici de a primii anumite grupări de eretici în Biserică în scopul unităţii dintre aceştia, al unirii şi comuniunii acestora cu Biserica, ci nu în vederea recunoaşerii unor Taine “’obiective” ereticilor.” (Mitropolit Ierotheos Vlachos – Conciliul II Vatican şi noua sa teologie şi ecleziologie).

    Sfinta Tradiţie Canonică a Bisericii a fost enunțată definitiv şi irevocabil în Sfintele Canoane 8 şi 19 ale Întîiului Sinod Ecumenic, în Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, în Canonul 95 ale Sinodului V-VI şi în Sfintele Canoane 1 şi 47 ale lui Vasile cel Mare, ca şi în Sfîntul Canon al Sfîntului Mucenic Ciprian la Sinodul Local din Carhidon şi al Canonului Epistolar al Marelui Athanasie către Rufinian. Ea, adică tadiţia ne arată cum au fost create cele trei modalităţi de primire în Biserică ale celor care se întorc din erezie, care reprezintă dovada negreşită a conştiinţei şi grijei păstoreşti ale Bisericii.

    Apreciază

  22. Maximos zice:

    Putem deci, în baza celor de mai sus, să vorbim despre împărţirea ereticilor în trei categorii sau ordine:

    a. Ereticii care sînt primiţi în Biserica Ortodoxă prin rebotezare:
    Pauliştii, Sabelianii, Manichaiştii, Gnosticii, Markioniţii, Ualentianii, Fotiniştii, Evioniţii, Eunomianii, Montanistii, Pepuzinii;

    b. Ereticii care revin prin simplă remiruire: Novatianii, Savatianii, Stîngiştii, Patrusprezeciştii, Arianiştii, Makedonianii, Apolinariştii, dacă aceştia fuseseră botezați, bineînţeles, prin trei cufundări în numele Sfintei Treimi;

    c. Ereticii care sînt acceptaţi prin libello: Meletienii, Masalienii; Conform Sinodului V-VI Ecumenic acestei categorii aparţin şi: Nestorienii, Eutihianii, Sevirianii şi Monoteliţii, iar conform Sinodului VII Ecumenic, în această categorie sînt incluşi şi lconomahii.

    „Biserica nu a aplicat niciodată principiul iconomiei la cei care se întorceau din erezii extreme, ci la aceia care se întorceau din ereziile considerate moderate. Această diferenţiere nu înseamnă că tainele ereticilor acceptaţi prin ungere cu Sfintul Mir sînt mai presus decît cele ale acelora care trebuiesc re-botezaţi şi mai prejos decît ale acelora care sînt acceptaţi prin libello.”(Prof. B.N. Iannopoulos: „Primirea ereticilor conform Sinodului VII Ecumenic”)

    „Conform Sfîntului Nikodim Aghioritul „în Biserica lui Hristos se păstrează două feluri de guvernare şi corectare”, acestea fiind acrivia şi iconomia. Iconomia este suspendarea acriviei pentru o mica perioadă de timp şi din motive speciale şi nu se poate transforma în acrivie cu efect durabil.
    Apoi, prin acceptarea cu iconomie a celor de altă confesiune (eterodocşi) – eretici – , prin libello şi Sfîntă Mirungere nu se înţelege recunoaşterea validității Botezului sau ale celorlalte taine ale acelora care se află în afara Bisericii – adică în eres. (Mitropolit de Navpaktos şi Sf. Vlasie, Ierotheos Vlachos: … despre „Sfîntul” şi Marele Sinod”).

    “… alt lucru este recunoaşterea obiectivă şi principială a tainelor ereticilor şi schismaticilor prin ele însele, şi alt lucru este cazul primirii la ortodoxie a convertiţilor cu tainele pe care le primiseră în „biserica” de provenienţă, eterodoxă.” (Mitropolitul de Efes, Hrisostomos Konstantinidis, Preşedinte al celei de-a III-a Conferinţe Presinodale Panortodoxe – 1986)

    Apreciază

  23. Maximos zice:

    Lucrurile stau cu totul altfel cînd se discută despre recunoaşterea prestanţei tainelor prin ele însele, ale eterodocşilor – ereticilor – care rămîn în înşelare.

    Nu există nici un Sfint Canon, nici o Prevedere Canonică [şi] nici Biserica, în îndelungata sa istorie, nu are de indicat nici măcar un exemplu din care să reiasă că este de competenţa Bisericii să recunoască ca fiind valide ca atare (prin ele însele), tainele oficiate de eterodocşi – eretici – care rămîn nepocăiţi, în „hasnaua” eresului (vezi: ecumeniştii C.M.B. – n.n.)

    Dimpotrivă, conform Canonului 1, de prestigiu ecumenic, al Sinodului din Carhidon, întrunit din iniţiativa Sfîntului Ciprian, „iar la eretici unde Biserică nu este” […] „… ereticul… cel ce nici Jertfelnic are, nici Biserică…” […] „… cele ce se fac de dânşii mincinoase şi deşarte fiind, toate sunt neprimite. Că nimic poate fi primit şi ales la Dumnezeu din cele ce se fac de aceia.” […]

    “Drept aceea şi noi suntem datori a pricepe şi a înţelege … nu sunt putincioşi a da darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul şi unirea Domnului o ţinem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoţia Lui în Biserică Liturghisindu-o, câte împotrivnicii lui adică vrăşmaşii şi antihriştii le fac, suntem datori a nu le primi şi ale depărta şi a le lepăda, şi ca pe nişte spurcate a le socoti.”

    În consecinţă, din moment ce şi în urma acestui restrîns studiu privitor la posibilitatea de a recunoaşte prestanţa, în sine, a oricărei taine oficiate de eterodocşi – eretici – , se dovedeşte faptul că acestea [tainele] nu sînt cu putinţă a fi recunoscute drept valide nici în virtutea „acriviei”, nici în virtutea „iconomiei”, în această chestiune fiind imposibilă aplicarea, în cadru dogmatic, a „iconomiei bisericeşti”.” (Kotsonis – „Probleme de iconomiei bisericească,,).

    Apreciază

  24. Maximos zice:

    După cum deasemenea, la fel de important, pe această temă, este Sfîntul Canon al Marelui Athanasie din Epistola către episcopul Rufinian, care vorbeşte despre clerul care se întoarce la Biserică din eresul Arianiştilor – azi ecumenişti – n.n. – şi îi desparte în două grupuri.

    Primul grup este format din „capetele blasfemiei” care, dacă se pocăiesc şi revin, sînt acceptaţi în Biserică dar fără să-şi păstreze locul în rîndurile clerului, adică sînt caterisiţi.

    lar cel de-al doilea grup aparţin aceia care erau, într-adevăr, în comuniune cu eresul, dar în cazul în care aceştia s-au lăsat totuşi duşi [în eres] de frică sau de nevoie şi cu forţa, ei sînt reprimiţi păstrîndu-şi rangurile preoţeşti.

    Cu alte cuvinte, clericii care s-au lăsat atraşi în eres, nu sînt rehirotoniţi la întoarcerea lor în Biserică. lar aceasta se întîmplă, după spusele Marelui Athanasie „prin iconomie”. (vezi: Sf. Pidalion – Marele Athanasie, Canonul Epistolei a II-a către Rufinian).

    Acest lucru este adeverit de Zonaras în tîlcuirea aceluiaşi Canon al Marelui Athanasie , unde este subliniată învăţătura Sfîntului Vasile cum că aceia care nu se găseau alături de eretici din voinţă proprie, ci fuseseră într-un fel forţaţi să devină acoliţi ai eresului, sînt reprimiţi [în Biserică] cu gradele lor de preoţie.

    Adică, cei care se pocăiau şi se întorceau la Biserica Sobornicească aveau datoria, în primul rînd, să-i denunțe verbal (libellos) pe liderii eresului arianist (arianist atunci, ecumenist acum – n.n.), iar în al doilea rînd să mărturisească Dreapta Credinţă (mărturisire de credinţă), aşa după cum aceasta a fost enunțată în Simbolul de Credinţă, la Întîiul Sinod Ecumenic de la Niceea şi să redevină astfel membri ai Bisericii. Importanţa acestei epistole pentru tema noastră, constă în faptul că la Sinodul VII Ecumenic, cînd s-a pus problema reacceptării în Biserică a iconomahilor (recte: ecumeniştii C.M.B. de la sinodul din Creta – n. n.), s-au făcut multe referiri la Canonul în cauză.
    Din cauză că „Şi al Vll-lea Sinod Ecumenic, chiar dacă a primit hirotoniile ereticilor iconomahi (nu însă pe cele ale titularilor eresului şi ale acelora mînaţi de ură, care nu se pocăiau sincer şi cu adevărat, după cum a spus dumnezeiescului Tarasios; ci hirotoniile celor de pe lîngă titulari, care se pocăiau sincer şi cu adevărat…) şi a celor hirotoniți de aceştia, adică nu i-au re-hirotonit ortodox, după cum reiese din prima parte a sinodului, aceasta făcînd-o din iconomie, datorită marii mulţimi de iconomahi care se întorceau atunci din eres. […].

    Dar aceste pogorăminte se întîmplă rareori şi după caz, fiind lipsite de acrivia canonică, iar cele întîmplate după caz şi rareori nu devin lege în Biserică, conform Canonului 17 al Sinodului I-ll, conform Teologului Grigorie, şi în conformitate cu a doua parte a Sinodului din Sfînta Sofia, şi conform legii care spune: Orice este necanonic nu trebuie folosit ca exemplu.” (Sf. Pidalion al Bisericii – Conglăsuire (Simfonie), la Canonul 68 Apostolic. N.B. – în ed. în lb. rom. lipseşte Simfonia în cauză).

    Apreciază

  25. Maximos zice:

    Despre acelaşi subiect, pe de-o parte, veşnic-pomenitul Profesor de Teologie Hristos Androutsos concluzionează privitor la tainele ereticilor care revin cu pocăință, că Biserica cea Una, Sobornicească şi Apostolică, ca trezorerie a Harului Divin ce se află, „este cu putinţă ca exercitîndu-şi cu tărie autoritatea să abiliteze ca fiind valid ceea ce este, prin natura sa, invalid.” (Hristos Androutsos, „Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene).

    Pe de altă parte, veşnic-pomenitul Profesor de Dogmatică P. Trembelas scrie: „cea Una, Sobornicească şi Apostolică Biserică nu decide doar că le acceptă şi le recunoaşte pe acestea [tainele], ci considerînd, după cum am mai spus, tainele oficiate în afara Ei imperfecte şi neputincioase şi nu fără de vină efectuate (vezi: pseudo-episcopii Ecumenişti – n.n.), le perfecţionează, le dă viaţă şi le eliberează de orice fel de lipsuri şi vinovăţie.” (P. Trembelas — „Dogmatica”)

    Deoarece în cadrul Bisericii şi în Hotărârile Sfinţilor Părinţi ai Sinoadelor Ecumenice co-există, conform promisiunii de la Domnul, Duhul cel Sfînt şi Dătător de Viaţă, „Că zice:

    „Şi alt Mângîietor voi da vouă, ca să rămână cu voi în veac” (loan 14, 16) şi, „iată eu cu voi sunt în toate zilele până la sfîrşitul veacului” (Matei 28, 20). […] şi că ceea ce se socoteşte de Sinoadele Ecumenice, aceea şi de Sfântul Duhul al Adevărului este socotit, că acela zice că va învăţa pe voi toate, şi vă va aduce aminte de toate [loan 14, 26]… (Sf. Pidalion – Sinodul I Ecumenic, Prolegomena, Nota 109

    Adică, Biserica conferă conţinut acelora [tainelor] care bineînţeles că pînă în acel moment erau „mincinoase, şi de Dumnezeiescul Dar pustii.” (Sf. Pidalion — Sinodul Local al Cartaginei, Canon 66/61, Tilcuire)

    Apreciază

    • Mai aproape ... zice:

      Pana la urma ce te interesează sa iscodesti de au taine sau nu.
      Doar nu vrei sa te împărtăseste la ei.

      Te-ai îngrădit,fă nevointa in fata icoanelor cu post,rugăciuni,cu metanii.
      Iti cauti duhovnic după placul tău si iti cauti de mântuire,sau vrei sa o faci pe teologul,tu mirean si vrei sa întorci la adevarul tău pe episcopi,preoti,călugări si mireni.

      Ce atâta dezbatere pe tema asta,ca au sau nu har.Nu cred ca Dumnezeu a dat mâinilor sau picioarelor sa faca ce ia ce trebuie sa facă creierul.

      Dumnezeu a îngăduit erezia,tu crestini pe baga capul la cutie,ia seama sa nu cazi si cu multa umilinta ceredomnului sa nu cazi in ispită.

      Cam asta ar trebui sa faci maximos si nu sa faci teologie pe net.
      Este o parere personala,daca nu iti place nu face.

      Apreciază

      • ortodox zice:

        Pentru Mai aproape…
        Zici că ce ne interesează pe noi dacă mai este har sau nu din moment ce noi ne am îngrădit, nu ne împărtășim cu ei.
        Dar, unii din preoții ingraditi acceptă botezul făcut de ecumenisti, adică îl recunosc ca fiind valid, apoi acel copil botezat la ecumenisti se împărtășește de către preotul îngrădit, tu te împărtășești tot de către preotul îngrădit, deci ești în comuniune cu ei sau nu? Te ai îngrădit de ecumenisti, dar ești în comuniune cu ei… Păi cum vine asta? Atunci de ce n am merge din nou în parohii? Doamne ferește…
        Sau cum să te înmormânteze ecumenistul, adică ereticul, din moment ce tu nu mai erai în comuniune cu el?
        Astea sunt abateri de la ce spun sfinții și frații Maximos, Roman ne aduc atâtea argumente.
        De aceea ne interesează subiectul Harului și al Tainelor.
        Că dacă suntem încredințați că mai există Taine la ecumenisti adică eretici, nu suntem pe calea dreapta, suntem pe lângă…
        Dumnezeu să ne lumineze!

        Apreciat de 1 persoană

      • Romeo cel real zice:

        @ Mai aproape

        Problema dacă să ne ocupăm sau să nu ne ocupăm de existența harului la ecumenist a fost dezbătută stimabile.

        Vorbesc aici ca o chestiune de procedură. Ca la avocați.

        Așadar ești cu o etapă sau două în urmă în dezbaterea publică din 2016 până astăzi.

        Așadar, abordarea frontală a inexistenței harului la ecumenisti este foarte pertinentă și chiar de dorit.

        Dacă ești mirean, cu siguranță ai un duhovnic care ți-a băgat în cap să stai locului pe această problemă. Iar dacă ești cleric, nu mă miră deloc. Pentru clerici și pentru mireni am scris articolul “Clericalismul și gherontolatria…” pe care îl vei găsi aici pe acest site.

        În aceeași ordine de idei, dacă tot îi spui lui Maximos să nu se mai bage pe această chestiune, vezi că în această dezbatere mai sunt și Roman, și Igor, și Vasile, și aurora și eu și alți câțiva.

        Și așa cum sunt lăsați să comenteze cei care susțin că există har la ecumenisti, și văd că nu ai nicio problemă cu dezbaterea în direcția aceasta, mai bine ți-ai vedea tu de treabă dacă nu te preocupă această dezbatere.

        Asta dacă nu te numeri printre cei care umblă cu unguentele antialergice după ei în caz că vor da nas in nas cu Maximos.

        Apreciază

  26. Maximos zice:

    Concluzia finală

    Ceea ce înseamnă că Biserica, numai în baza hotărîrii Sinodale, fie prin intermediul acriviei, fie prin intermediul iconomiei şi numai pentru cei care sînt în pocăință, adică: “Pe cei ce dintre eretici se adaugă la ortodoxie, şi în partea celor ce se mântuiesc…”(Sf. Pidalion – Sinodul VI, Canon 95), poate primi tainele care se oficiază de către pseudo-episcopii eretici ai tîlhărescului sinod din Creta – care sînt de acum membri oficiali ai aşa-numitului Consiliu Mondial al Bisericilor (C.M.B.), adică ai pseudo-bisericii lui antihrist şi ai celor care se află în comuniune bisericească cu aceştia, pentru că ereticii, după cum spune Sfintul Canon al Bisericii, nici Biserică nu sînt, nici altar nu au, [şi] nici pe Sfintul Duh. (vezi: Sf. Pidalion – Sinodul de la Carhidon, Canonul Sfîntului Ciprian)

    “lar după ce odată s-au dezbinat de tot trupul Bisericii(1), l-au pierdut şi nu mai pot a boteza pe alţii, ori a hirotonisi, sau a da darul de care prin dezbinare s-au lipsit.” (Sf. Pidalion – Sf. Vasile cel Mare, Canon 1,Tilcuire, Notă. N.B. – Nota nu apare în ediţia românească – n. trad.)

    [“(1) Deoarece aşa cum un mădular care se desparte de trup se necrozează imediat ce încetează a-i fi trasferată puterea de viaţă, în acelaşi fel şi cei odată rupţi de la trupul Bisericii s-au necrozat imediat, pierzînd harul duhovnicesc şi lucrarea Sfîntului Duh, care au încetat a le fi transferate prin contactele şi legăturile care reprezentau unitatea întru Duhul.” (trad. n.)]

    Prin urmare, după cum cu tărie a fost dovedit în prezentul studiu, alta este atitudinea Sfinţilor Bisericii faţă de eretici cînd eresul este declarat oficial şi au loc lupte mărturisitoare şi alta atunci cînd se re-instaurează pacea în Ortodoxie, iar ereticii nepocăiţi, aflaţi deja sub anatema, sînt antematizaţi şi formal-Sinodal, luînd astfel sfîrşit şi luptele mărturisitoare.

    De asemenea, atitudinea Sfinţilor noştri Părinţi faţă de ereticii nepocăiţi, prigonitori ai Creştinilor şi ai celor ce se află în comuniune bisericească cu aceştia se diferenţiază şi deoarece:
    „… pentru cei necuraţi si necredincioşi, nimic nu este curat:…” (Către Tit, 1:15) şi pentru că „Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.”(I Corinteni, 10:21) ,,Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Corinteni, 6:14)

    Şi alta este atitudinea Sfinţilor Părinţi faţă de fraţii care revin în Biserică cu pocăință, conformă cu „Canonul 53 al Sfinţilor Apostoli. Fie ca prezbiterul care nu-l primeşte pe cel care se întoarce din păcat, ci-l alungă, să se caterisească, pentru că-l întristează pe Hristos care a spus că bucurie se face în cer cînd se pocăieşte fie şi un păcătos…” (Arhim. Spiridon Milia, „Procese verbale la cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic).

    Din toate acestea se trage concluzia certă că Sfinţii Părinţi nicicînd nu i-au disociat pe eretici în condamnaţi şi necondamnaţi, adică în caterisiţi şi necaterisiţi. Acestea sînt, după cum am mai spus, teorii închipuite, rătăcite, ale „teologiei post-patristice”, aparţinînd unor grupări vechi-calendariste (stiliste, goh), din afara Bisericii, de la 1935 încoace. Deoarece, Sfinţii Părinţi ai Bisericii i-au disociat, într-adevăr, pe eretici, i-au disociat însă, în eretici pocăiţi si nepocăiţi.

    Apreciază

  27. Romeo cel real zice:

    Mai Cipriane… ce ma fac eu cu Maximos asta?!

    Uite si tu… nu vrea sa faca ascultare de un frate…

    Doar i-am zis sa nu-ti raspunda.

    auzi?

    „i-am zis”…
    am scris corect gramatical? da’ canonic?

    Apreciază

  28. Romeo cel real zice:

    Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-1274)

    […] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]

    Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele Apostol al Domnului şi Evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă şi să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele (2 Ioan I, 10-11).

    Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi Altarul, la tainica şi înfricoșata Cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca Unul fără de păcat.

    Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a Sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaș al lui Dumnezeu?

    Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele Taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox ? Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte?

    Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui Arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită.

    Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a Sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele Arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”.

    Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie preotului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”.

    Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

    Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioși să nu fie părtași la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primește pe eretic se supune aceleași osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

    Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericești, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

    Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârșită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă.

    Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviință”.

    Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieștile biserici, vai! Oare cei călăuziți de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

    Şi după care rânduieli bisericești va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieștile Canoane ale sfintelor Soboare, neavând nici urmă sau pomină de viață duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli.

    Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocșii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

    Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateți afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te smintește ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceștia?

    Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11).

    Şi iarăși îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne poruncește cu unii ca aceștia nici măcar să nu ședem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14).

    Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne poruncește nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putință, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaștem pe unii ca aceștia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunțăm pomenirea lor ca ortodocși în biserică şi la însăşi cina cea de taină, așa încât să o lăsăm pe ea să ne sfințească neprihănit?

    sursa: http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/

    Apreciază

  29. Romeo cel real zice:

    Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-1274)

    […] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]

    Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele Apostol al Domnului şi Evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă şi să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele (2 Ioan I, 10-11).

    Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi Altarul, la tainica şi înfricoșata Cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca Unul fără de păcat.

    Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a Sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaș al lui Dumnezeu?

    Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele Taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox ? Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte?

    Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui Arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită.

    Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a Sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele Arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”.

    Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie preotului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”.

    Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

    Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioși să nu fie părtași la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primește pe eretic se supune aceleași osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

    Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericești, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

    Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârșită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă.

    Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviință”.

    Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieștile biserici, vai! Oare cei călăuziți de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

    Şi după care rânduieli bisericești va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieștile Canoane ale sfintelor Soboare, neavând nici urmă sau pomină de viață duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli.

    Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocșii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

    Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateți afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te smintește ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceștia?

    Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11).

    Şi iarăși îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne poruncește cu unii ca aceștia nici măcar să nu ședem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14).

    Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne poruncește nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putință, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaștem pe unii ca aceștia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunțăm pomenirea lor ca ortodocși în biserică şi la însăşi cina cea de taină, așa încât să o lăsăm pe ea să ne sfințească neprihănit?
    sursa: http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/

    Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

    Către un cuvios, pe nume Nicodim, adept al ecumenismului – Capsala, Careia, Muntele Athos, 13 august 1991
    Dragă părinte Nicodim, blagosloviţi!
    În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat. În Pateric se scrie că, atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar, şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar a refuzat a se numi pe sine eretic, căci erezia înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Păcatul şi erezia, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar erezia este o schimbare a legii lui Dumnezeu. Potrivit vouă, noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia.
    Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală.
    Cât despre mustrările la care vă referiţi ce susţin că “Patriarhul Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului “, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece unii monahi au spus: “Patriarhul Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi “dacă încetăm a-l mai pomeni (pe Patriarh) vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur : “Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori.”Vorbele lor sunt roada unei noi “teologii”, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici “ împreună-moştenitori ai Harului lui Dumnezeu”.
    Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”.

    Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii. Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă rostite într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este ertic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sf. Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul).

    Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit la folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi. Dar acum publicaţi scrierile Sf. Părinţi după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Patr. Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multe citate din Sfintele Soboare şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor?

    Faptul că celelalte Patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este cu adevărat important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patr. al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mahomed drept un apostol care a lucrat pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi.

    Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Cine îl va condamna pe Iacov Kuzukis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Patr. Bartolomeu, care “investighează” de doi ani, acum, dacă Harkianakis este eretic? Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict? Fanarul a făgăduit declaraţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patr. Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, că îl vor înlocui Stelian Harkianakisde la preşedenţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi?
    Istoria se repetă. Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărtirisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sf. Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al Patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.
    Întrebaţi: “ Este cu putinţă ca toti episcopii să fie în greşeală?” Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Il mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia lui Constantin Copronim, citim acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: “Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în văzduh, ca să nu poată fi cinstite”.

    Găsiţi greu de crezut că cei saptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce îndeplinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor.

    Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos. La împreună-slujirea la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea “blagoslovită” de Papa, pentru a evita reacţiile ostile din partea “conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Au reacţionat vreodată Sfinţii şi creştinii veacurilor de dinainte, în care erezia era propovăduită pretutindeni, precum faceţi astăzi voi, cei care continuaţi să îl pomeniţi pe Patriarhul Dimitrie? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi?

    Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică ucenici şi următori ai lor), atunci “Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului Ioan Veccos, Părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească , chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la predaniile Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa mucenicească.

    Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe Patriarhul “oficial” latino-cugetător, Veccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare, şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.
    Ne-aţi spus că dacă Patriarhul Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea ce face. Pentru el, a se osândi, şi într-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale, înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător.

    Dacă Athenagora s-a ”pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? Mărturisirea individuală a păcatelor este de ajuns pentru iertarea păcatelor individuale, dar pentru păcatele făcute la vedere, împotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţă şi îndreptare în văzul lumii, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: “deci tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul, înaintea Tatălui Meu, Carele este în Ceruri” (Mt. 10; 32-33).

    Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică, ce ar îndreptăţi rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face “blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi?

    Dacă nu doriţi să admiteţi că mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit Canonului 15 al Sinodului 1-2, măcar fiţi tăcuţi şi nu huliţi spunând că ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenţa Testamentului Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget latin (papist) nici măcar să nu vină la înmormântarea sa. Mai întâi cercetaţi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, cât şi Sf. Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

    Vedeţi încotro vă călăuzeşte “noua” voastră teologie?

    Voi, cu argumente neteologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Veccos, Împăratului Copronim şi tuturor celor asemenea lor.

    Când le cântaţi Întru Mulţi Ani şi îi pomeniţi la slujbe, este acelaşi lucru cu a le spune: “Sunteţi grăitori în credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutare adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă (ateism) – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste. Când Latino-cugetătorii au venit aici, in vremea Patriarhului Veccos, spre a întări unirea cu Latinii (papistaşii), Doamna noastră,

    Născătoarea de Dumnezeu, şi Pururea Fecioara Maria, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit zicând: “Vin vrăjmaşii mei şi ai Fiului meu!”. Anul trecut, când urmaşul lui Veccos – Dimitrie (“Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveşmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. Incendiul a ţinut de la 1 august până pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

    Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el (egumenul sau episcopul) este rău în Credinţă, de crede învăţăturilor ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi înger din Ceruri”. (Stareţul Sava, un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox)

    Cinstitul Stareţ, părintele Sava a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos. De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cuviosul părinte Sava? Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea “ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ce le urmau. Toţi cei care îl pomeneau pe Patriarh au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, devenite împovărătoare, nu au slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă, în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărâţi să îl convingă pe stareţ de “greşeala” sa.

    https://www.apologeticum.ro/2016/03/scrisoarea-marelui-staret-sava-cel-batran-aghioritul-catre-unii-care-l-acuzau-ca-intrerupand-pomenirea-a-intrat-in-schisma-cu-biserica/

    Apreciază

  30. Maximos zice:

    Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-1274)
    (…)
    „Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu și a Sfinților, și prin asta se face vrajmaș al lui Dumnezeu?”… „Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângărește sfânta slujba, după cum s-a spus, și alungă Duhul Sfânt de acolo și de aceea îi face pe credincioși să nu fie părtași la iertarea păcatelor și la înfiere?..” P.S. Oare acesti Parinti Aghioriti care au facut astfel de afirmatii despre Ioan Vekkos si partida lui, au fost niste inselati, sau schismatici?

    http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/

    Apreciază

    • Athos zice:

      De fapt ce vrei maximos.Sa ti re recunoască pedegreeul de teolog.
      Episcopi au facut erezie,tu,eu trebuie sa ne îngrădit de ei si de erezie pana ce domnul va hotărî adevarul.

      Problema, ,despre har” este a celor luminați de duhul sfant si care nu se gasesc aici pe net.Aceasta cred ca o stii si tu.

      Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        Răspuns adresat simultan lui “Mai aproape” și lui Athos

        Problema dacă să ne ocupăm sau să nu ne ocupăm de existența harului la ecumenist a fost dezbătută stimabile.

        Vorbesc aici ca o chestiune de procedură. Ca la avocați.

        Așadar ești cu o etapă sau două în urmă în dezbaterea publică din 2016 până astăzi.

        Așadar, abordarea frontală a inexistenței harului la ecumenisti este foarte pertinentă și chiar de dorit.

        Dacă ești mirean, cu siguranță ai un duhovnic care ți-a băgat în cap să stai locului pe această problemă. Iar dacă ești cleric, nu mă miră deloc. Pentru clerici și pentru mireni am scris articolul “Clericalismul și gherontolatria…” pe care îl vei găsi aici pe acest site.

        În aceeași ordine de idei, dacă tot îi spui lui Maximos să nu se mai bage pe această chestiune, vezi că în această dezbatere mai sunt și Roman, și Igor, și Vasile, și Aurora și eu și alți câțiva.

        Și așa cum sunt lăsați să comenteze cei care susțin că există Har la ecumenisti, și văd că nu ai nicio problemă cu dezbaterea în direcția aceasta, mai bine ți-ai vedea tu de treabă dacă nu te preocupă această dezbatere.

        Asta dacă nu te numeri printre cei care umblă cu unguentele antialergice după ei în caz că vor da nas in nas cu Maximos.

        Văd că ai schimbat abordarea. Mă adresez lui Athos.

        De unde până acum veneai cu argumente sofistice pe care le-a sesizat și Aurora și Roman, acum ai schimbat discursul solicitând să nu se mai dezbată subiectul existenței sau inexistenței Harului la ecumenisti.

        Dar am să-ți dau o veste. Noi suntem liberi. Noi am îmbrățișat libertatea în Hristos, unica libertate valabilă.

        A te opune libertății noastre în Hristos este similar cu a te așeza cu pieptul gol pe calea ferată așteptând să vină expresul și pretinzând că îl vei opri.

        Astfel de îndemnuri pentru a se băga gunoiul sub covor au făcut să apară catolicismul, Serghianismul și pe cale de consecință ecumenismul.

        Acest “vedeți-vă de treabă voi mirenii” și “vedeți-vă de păcatele voastre” a generat situația de astăzi.

        Drept urmare nu am nici cea mai mică clătinaare în a-ți spune ție Athos că ești de o obrăznicie fără margini și nu aș avea nici cea mai mică remușcare să-ți ard două palme așa cum a făcut sfântul Nicolae lui Arie.

        La urma urmei ei pe tine nu te interesează dacă noi ne mântuim sau nu.

        Și nici nu te interesează dacă atitudinea noastră îți afectează ție sau nu mântuirea.

        Pentru că nu ți-o afectează.

        De ce nu poți dormi tu liniștit la tine acasă pentru că existăm noi?

        Ți-ai agățat haina într-un cui și acum stai să ți-o păzești să nu ți-o fure cineva.

        Mai de folos ar fi pentru tine să ieși la un mall și la o pizza. Pe bune.

        Apreciat de 1 persoană

      • Romeo cel real zice:

        Catre Athos

        Ai evocat argumente din Tertulian. În primul rând că eu am în casă Viețile Sfinților pe tot anul. Nu apare Tertulian.

        Iar despre Tertulian iată ce îți găsesc pe internet.

        „Deşi Roma a fost puternică şi venerată în secolul al doilea (…), în literatura sa din această epocă se constată un gol absolut.“ Aşadar, literatura latină (…) este practic cu două secole şi jumătate mai tînără (decît operele greceşti).

        Tertullian rămîne singurul exemplu, şi el a devenit eretic.

        Pînă la mijlocul secolului al patrulea nu apăruse decît un singur părinte latin (Cyprian din Cartagina, în nordul Africii) … De la Cyprian (mort în 258) pînă la Hilary (mort în aproximativ 367) (…) nu a existat nici un fel de teologie.“ (in Africa)

        Quintus Septimius Florens Tertullianus, mai cunoscut sub numele de Tertullian al Cartaginei, a fost un prolific scriitor creștin, activist și apologet al secolului al II-lea care a luat parte la problemele doctrinare dezbătute în primii ani ai creștinismului.

        În primii săi ani, el a denunțat doctrine considerate eretice la acea vreme, dar în cea de-a doua parte a vieții sale a început să adopte opinii care erau considerate schismatice, dacă nu eretic.

        Astfel, deși a contribuit mult la definirea ortodoxiei, și-a pus capăt vieții conducând propria sectă după ce s-a alăturat mișcării montaniste.

        Se pare că s-a alăturat montaniștilor în 206 și s-a separat de ortodocși în jurul anului 212.

        El a expus, de asemenea, despre erezii și eretici, respingând argumentele lor și menținând continuitatea învățăturilor de la Hristos prin apostoli.

        Un produs important printre lucrările sale sunt cinci cărți argumentând împotriva Marcion eretic.

        Discuțiile sale despre natura Sfintei Treimi se numără printre primele expresii ale controverselor care vor fi soluționate în secolele următoare.

        Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        @ Athos

        Dacă nu ești nici Dragoș și nici Ciprian, atunci mă duc cu gândul că experimentele privind clonarea au inceput să dea rezultate.

        Știi ce este trist?

        Că nu ești cumva vreun prost.

        Ești cat de cât garnisit la mansardă, se vede cu ochiul liber.

        Așa că atunci când te vei prezenta la judecată în fața lui Hristos argumentul că “n-am știut, am fost cam prost” nu va ține.

        Ți-o spun cu toată durerea: vezi ce faci cu mântuirea ta.

        Apreciat de 1 persoană

      • Maximos zice:

        @ Athos

        Consecintele dezastruoase a nou-aparutei teologii a „ereticilor cu har” si „ereticilor madulare-bolnave” ale Bisericii lui Hristos, a nascut „fenomenul Lavrentie”, hirotonit de ereticii ecumenisti la un an de zile dupa sinodul talharesc.

        Apoi, acest Lavrentie a fost bagat pe gat mirenilor ingraditi, de catre „negreselnicii” si „infailibilii” clerici ingraditi, care, unii dintre ei, au si co-slujit impreuna cu el, pricinuind mare sminteala. Iar pentru ca unii mireni pe acest Lavrentie nu-l accepta, sunt proclamati „grupare schismatica” si „fara discernamant”.

        Ca sa nu mai spun ca in urma acestor noi „dogme” a „ereticilor cu har” si „ereticilor necondamnati”, unii scarbindu-se, s-au intors inapoi la ecumenistii cei „plini de har”, astfel fiind mai „linistiti” si „scapand” de confuziile create.

        Apreciat de 1 persoană

      • Maximos zice:

        @Athos, ai zis ca : „sa nu ne mai ocupam cu problema harului, ci sa lasam pe cei luminati sa se ocupe cu asta, care nu se gasesc aici pe net”.

        Pai, dupa cum vezi, noi asta am facut, am adus argumente de la cei luminati, adica Sfintii care sunt in Ceruri, insa ne-au lasat pe pamant cuvintele lor cele pline de har, care sa combata si sa rusineze pe „ereticii cu har”, din toate timpurile.

        Acum, voi care ii sustineti si ii „imbratisati” pe „ereticii cu har”, cugetati in voi insiva :

        Nu cumva sunteti mai presus si mai intelepti decat Sfintii care nu au acordat „har” ereticilor, chiar si necondamnati sinodal? Insa ecumenismul ce este?

        Nu e suma tuturor ereziilor condamnate de Sinoade, adica pan-erezie?

        Iar daca toate ereziile din CMB au fost condamnate, ce mai asteptati, sa vina Sfiintii Sinoadelor Ecumenice si sa repete condamnarile, pentru a va linisti constiintele „super-teologice” si neo-ecumeniste?

        Apreciat de 1 persoană

      • Aurora zice:

        Esti rau-intentionat. Nu mai veni aici sa faci sminteala !

        Apreciază

      • Athos zice:

        Romeo cel real

        Tertulian este un citat si cum a inceput el viața si a terminat-o foarte multi au posibilitatea dupa creta sa o termine. Ai dreptate ca e bine sa gasesc altceva de facut.

        Apreciază

  31. Maximos zice:

    SFÎNTUL TEODOR STUDITUL

    „Unii au naufragiat întru totul în ceea ce priveşte credința, iar alții, chiar dacă în cugetul lor nu au acceptat eresul, au fost totuși meniţi pierzării din cauza comuniunii lor cu acesta. (Cuviosul Teodor Studitul, P.G. 99,1164 A)

    „Aceasta este credința cea evaghelică a noastră, a păcătoşilor. Aceasta este cea Apostolească mărturie a noastră, a smeriților sau, cu alte cuvinte, religia cea strămoşească a noastră, a nevrednicilor. În afara acesteia nu primim nimic, nu numai din ceea ce spun unul şi altul dintre contemporani sau dintre cei din vechime, ci nici dacă aceştia ar fi chiar Petru sau Pavel, Ci încă şi din ceruri de s-ar cobori cineva, ca să predanisească şi să propovăduiască (Galateni 1: 5, 9) nu l-am putea primi la comuniune bisericească, dacă nu urmează sănătoasa învățătură de credință. ” (Cuviosul Teodor Studitul, P.G.99, 1120 A)

    PREOȚII (CEI NECATERISIŢI), CARE AU CĂZUT ÎN MOD OFICIAL-SINODAL ÎN ERES ŞI TOŢI CEI CARE SE AFLĂ ÎN COMUNIUNE BISERICEASCĂ CU ACEŞTIA CONTINUĂ OARE A FI, CONFORM CREDINȚEI SFINŢILOR NOŞTRI PĂRINŢI, MĂDULARE ALE BISERICII LUl HRISTOS?

    La întrebarea dacă preoţii care au căzut în eres sînt mădulare ale Bisericii, răspunsul este: bineînțeles că nu. Deoarece, după cum stabileşte dogma Ortodoxă, ceea ce-l uneşte pe preot cu Tainicul Dumnezeiesc-Omenescul Trup al Bisericii nu este hirotonia, ci credinţa. Adică, concret vorbind, criteriul principal şi necesar pentru calitatea de Creştin este Dreapta şi Mîntuitoarea Mărturisire de Credinţă, adică, Adevărata şi Exacta Credinţă Ortodoxă. Acest criteriu este valabil atît pentru mădularele/indivizii izolate/ţi, cît şi pentru toate mădularele/indivizii aparţinînd unei întregi Biserici Locale, indiferent de coordonatele geografice şi demografice ale acesteia.

    În baza acestei Drepte Mărturisiri este fundamentată şi comuniunea sacramentală (întru Sfine Taine), a credincioşilor. Adică, întîi vine Unitatea întru Credinţă prin Mărturisirea Ortodoxă, iar apoi Comuniunea întru Taine.

    Preavrednicul Teodor Studitul Mărturisitorul, în baza Deciziei celui de-al Vll-lea Sinod Ecumenic, care a condamnat-anatematizat atît iconomahia, cît şi celelalte eresuri şi laolaltă pe toţi ereticii (i-a dat, adică, afară din Biserică), pînă la sfîrşitul veacului de acum, nu avea nici un fel de comuniune cu acei eretici pseudo-episcopi care nu fuseseră caterisiţi în mod formal-Sinodal, neacceptînd-le tainele ca fiind valabile (recte: mîntuitoare – n.trad.), susţinînd că toţi ereticii se află în afara Bisericii.

    lar această întrerupere a comuniunii a fost pusă în aplicare după Sinodul iconomahilor din anul 815 d.H., de la Constantinopol, cel din timpul împăratului Leon al V-lea, Armeniul, care a anulat Sinodul VII de la Niceea şi a reabilitat deciziile Sinodului iconomah din anul 754 d.H., ale acelui sinod imoral, care fusese proclamat Ecumenic.

    Împotriva acestui Sinod Tîlhăresc din 815 d.H. s-a ridicat şi Monahul Teodor Studitul. Preacuviosul Teodor, stareţul Mănăstirii Studion (singurul Sfînt al Bisericii care este numit Preacuvios), aşa cum îl consemnează şi Sinodiconul Ortodoxiei, menţionează:

    „De pe vremea Apostolilor încoace, multe eresuri, în multe feluri, au venit în conflict cu Biserica şi au practicat lucrări anticanonice şi inexactităţi. Biserica însă, a rămas aşa cum a fost ea prezisă, indivizibilă şi neîntinată, şi [aşa] va rămîne pînă la sfîrşitul istoriei, căci îndepărtați şi respinşi vor fi din sînul Său toţi cei care au lucrat şi au crezut strîmb, aşa cum respinse sînt şi valurile mării de către stîncile țărmului.” (Scrisoarea 28: Către monahul Vasile)

    Cum trebuie – după spusele cuviosului Teodor Studitul – să se comporte Creştinii, atunci cind eresul este confirmat sinodal?

    SCRISOAREA 40: Către fiul Navcratie.

    „Adică eresul, în totalitatea lui, seamănă cu un lanţ făurit de demoni, unde toate eresurile sînt legate între ele şi atîrnă toate ca de pe o culme a hulirii şi a ateismului, cu toate că diferă şi prin denumire, şi prin locul şi timpul la care s-au manifestat, şi prin dimensiuni şi trăsături, şi prin potenţial şi prin potentare.”

    SCRISOAREA 39: Catre stareţul Teofil.

    „Acestea, deci, cu acordul tău, am considerati necesar să amintesc feţei tale celei părinteşti. După cum ştii există (e vreme de) eres. Fugi de eres şi de eretici, să nu ai nici o comuniune bisericească, nici să pomeneşti pe vreunul dintre aceştia la Sfînta Liturghie. Deoarece există canoane înfricoşătoare, care îi ameninţă cu mari pedepse pe aceia care sînt indulgenţi cu ereticii pînă şi [numai] pînă acolo încît să stea la aceeaşi masă cu ei.
    Dacă însă, cuvioşenia ta se întreabă cum de nu ţi-am menţionat aceasta înainte de siluirea mănăstirii, ci din contră şi noi, la mănăstirea Studionului, îi pomeneam pe Episcopii din Constantinopol, află că îi pomeneam atunci cînd nu se făcuse Sinod, şi nici nu fusese pronunţată Sinodal dogma cea vicleană şi anatema.

    Iar înainte de a exista această mărturisire clară şi acceptarea Eresului de către Episcopi, nu era prudent să ne rupem cu totul de cei incorecţi, ci numai să evităm publica şi evidenta comuniune bisericească cu aceştia, în timp ce îi pomeneam, din pogorămînt, pînă la o vreme. Din momentul în care însă, hula eretică a fost dată pe faţă cu limpezime şi a fost consemnată Sinodal, trebuie şi tu şi toţi Ortodocşii să evitaţi cu curaj orice comuniune bisericească cu cei rău-slăvitori şi să nu pomeniţi pe niciunul dintre aceia care au participat la Sinod sau se află într-un cuget cu hotăririle acestuia.
    Deoarece tu, care te numeşti, pe bună dreptate, Teofil (prieten al Lui Dumnezeu – n.trad.), corect este ca să-ţi arăţi şi în acest fel iubirea faţă de Dumnezeu.

    Pentru că dumnezeiescul Gură-de-Aur nu-i caracteriza drept vrăjmaşi ai lui Dumnezeu numai pe eretici, ci şi pe cei care se aflau în comuniune bisericească cu aceştia…

    Dacă cinul monahal nu consideră ca fiind netrebuincioase pentru mîntuire mănăstirile cu tot ce se află în ele, cum va putea mireanul să-şi renege din motive de credinţă femeia, copiii şi pe toţi ceilalţi?”

    SCRISOAREA 80: Către loan Logofătul.

    Pentru că biserica cea siluită de eretici nu numai că nu este sfînt templu al lui Dumnezeu, ci este o clădire de rînd, după cum spune şi Vasile cel Mare, din moment ce îngerul care era acolo, după cum înger se află în fiecare Biserică, a plecat de la acesta din cauza hulei. De aceea nici jertfa care se săvîrşeşte în acesta nu este bine primită de Dumnezeu. Şi auzi ce spune: „Hulitorul care îmi aduce jertfă un vițel, este la fel cu acela care îmi aduce jertfă un cîine”…

    SCRISOAREA 49: Către prigoniţii sfinţi duhovniceştii mei părinţi, de la Teodor, cel mai mic dintre prezbiteri şi stareţ al Studionului, bucuraţi-vă întru Domnul.

    Întrebarea a 1-a
    Există la unele mănăstiri monahi care nu s-au adunat cu ereticii nici cu vorba, nici cu fapta, ci îşi asigură mîntuirea prin fuga de la mănăstire, iar după retragerea hulitorilor se întorc. Este corect să se facă aşa?

    Răspuns:
    Dacă însă biserica a fost slujită de hulitori numai o dată, atunci pot să intre în aceasta numai pentru a se ruga, dacă însă biserica a fost slujită de eretici de multe ori, să plece departe de această biserică.

    SCRISOAREA 40: Către fiul Navcratie.

    Întrebarea a-2-a:
    Despre iubitorul de Hristos care te invită la [casa sa de] rugăciune (bisericuţa sa), pentru a săvîrşi privegheri şi dacă trebuie să slujeşti şi cu cine trebuie să slujeşti.

    Răspuns:
    Trebuie, bineînţeles, să mergi şi să cîntaţi împreună, dacă cel care te invită, împreună cu cîntăreţii sînt Ortodocşi şi se feresc toţi de comuniunea cu ereticii. Să şi slujeşti la casa lui de rugăciune (bisericuţa sa), dacă bineînţeles proprietarul acesteia mărturiseşte că această bisericuţă nu va fi slujită niciodată de eretic. A fost menţionat şi anterior că este necesar să-i întrebăm (cercetăm – n.tr.), pe toţi, din cauza eresului care a turbat.

    Întrebarea a 3-a:
    Dacă un Ortodox preia de la cineva vreo biserică unde există obiceiul ca o dată sau de două ori pe an să se întrunească la aceasta poporul, iar în timpul slujbei să fie menţionat (pomenit), episcopul eretic.

    Răspuns:
    Să-i fie permis, din necesitate, să cînte, dar nu şi să slujească. Dacă însă este posibil să fie întrerupt obiceiul (adică să nu mai fie pomenit niciodată episcopul eretic), atunci să şi slujească.

    Întrebarea a 4-a:
    Dacă există Biserică în care cel care slujeşte îl pomeneşte pe episcopul eretic, iar Ortodoxul are altar sfinţit (antimins), pe cearceaf sau scîndură, se face a-l aşeza Ortodoxul în această biserică şi a sluji?

    Răspuns:
    Nu se face, ci este mai bine să slujească într-un loc ales [ca fiind] foarte curat (neîntinat), dintr-o casă obişnuită.

    Întrebarea a 5-a:
    Dacă oarecare preot îl pomeneşte pe episcopul eretic în public, deşi atunci cînd este invitat în particular de vreun ortodox, la casă de rugăciuni, evită să-l pomenească pe eretic, se face oare ca în această casă de rugăciuni să se roage Ortodoxul?

    Răspuns: Nicidecum.

    SCRISOAREA 177: Către fiul Navcratie.

    Dacă vin iconomahii – ereticii – să ocupe mănăstirea, să nu le deschideţi poarta din proprie iniţiativă.Dacă aceştia intră tîlhăreşte în mănăstire, după cum obişnuiesc, nevinovaţi sînteţi. Nu daţi înapoi pînă cînd nu vă vor alunga cu forţa. Păcatul este al lor. Mai presus de toate, să rămîneţi în biserică şi să cîntaţi şi să slujiţi, în afara situaţiei în care aceasta este siluită de eretici prin urîciunea lor, adică prin a lor liturghie.

    SCRISOAREA 215: Catre monahul Metodie.

    Întrebarea a 3-a:
    Despre bisericile care au fost siluite de către preoţii care au fost în comuniune cu eresul şi care sînt stăpînite de aceştia. Dacă trebuie să intrăm în acestea ca să ne rugăm şi să cîntăm.

    Răspuns:
    Nu trebuie să intrăm nicicum în aceste biserici în scopurile amintite, pentru că este scris: „Iată, casa voastră [de rugăciuni] este lăsată pustie.” Pentru că numai ce intră în aceste biserici eresul, pleacă îngerul păzitor care supraveghează toate cele care se întîmplă acolo, conform spuselor lui Vasile cel Mare, iar biserica respectivă se preface într-o clădire de rînd. Pentru că spune [Domnul): „Nu voi intra în biserica viclenilor.” Iar Apostolul [spune]: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Coriteni 6:16)

    Întrebarea a 5-a:
    Despre trupurile sfinţilor; dacă este permisă intrarea la cimitirile lor şi dacă este permisă ruga şi închinarea, cînd acestea sînt sub stăpînirea preoţilor care s-au pîngărit de eres.

    Răspuns:
    Nici un canon, conform celor menţionate anterior, nu permite să intrăm în aceste cimitire (pentru că stă scris: „De ce să-mi fie arbitrată libertatea de conştiinţa altuia?”), în afara situaţiei în care este necesar şi numai atunci cînd se intră pentru închinăciune la moaşte.

    Întrebarea a 6-a:
    Despre aceia care au primit schima monahală de la preoţi care au fost în comuniune cu ereticii. Cum trebuie să-i primim pe aceştia?
    Răspuns:
    Odată ce mărturisesc că au păcătuit şi acceptă un canon temporar, trebuie să-i acceptăm îndată ce primesc încuviinţare de la presbiter ortodox.

    Întrebarea a 7-a;
    Despre cum trebuie să-i primim pe monahii şi clericii care au semnat şi s-au împărtăşit cu acest eres, din moment ce mărturisesc că, de-acum, nu mai slujesc; cu canon (epitimie) sau fără canon? Nouă ne este permis să dăm canoane?

    Răspuns:
    Evident că trebuie să-i acceptăm după executarea canonului. Cum, de altfel, fără a arăta roadele pocăinţei lor, ar putea aceştia fi vrednici să se unească cu trupul ortodox? Nu este interzis a le stabili, chiar şi noi, canon acestora. Pentru că s-a scris: “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.: (Galateni 6:2)

    Întrebarea a 8-a:
    Despre monahii care primesc cu indiferenţă pe oricine şi se roagă împreună şi stau la masă cu aceştia (cu ereticii), dacă trebuie să-i primim la masă sau la slujbă.

    Răspuns:
    Cînd Apostolul spune: „Să evitaţi pe oricare frate duce o viaţă dezordonată şi în dezacord cu tradiţia pe care a preluat-o de la noi”, de ce să nu cercetaţi şi voi înşivă starea lucrurilor? Dacă, deci, se rup de obişnuinţa cea păcătoasă şi acceptă canonul indicat, trebuie să fie primiţi. Trebuie să fiţi atenţi însă, cine sînt aceia pe care îi caracterizați a fi întîmplător. Dacă sînt eretici sau condamnaţi pe faţă pentru viaţa pe care o duc. Pentru că despre aceştia Apostolul spune: „vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să staţi la masă.” (1 Corinteni 5:11)

    Întrebarea a 9-a:
    Despre presbiterii care au stat la masă cu ereticii o dată sau de două ori, dar nu s-au împărtăşit cu ei, şi nici nu au semnat şi slujit împreună, dacă trebuie să-i acceptăm pe aceştia la masa comună şi la cîntat; cu dovadă de mărturisire ortodoxă sau fără dovadă?

    Răspuns:
    În ceea ce-i priveşte trebuie să observați dacă aceşti preoţi, care au stat la masă cu clerici sau mireni eretici, deşi mărturisesc şi au cuget ortodox, se află, totuşi, în comuniune cu ereticii. Pentru că păcatul este mai mare în cazul clericilor dar trebuie primiţi şi unii şi alţii, în baza unei pocăinţe substanţiale şi să fiţi în comuniune cu aceştia la masă şi la rugăciuni, însă în baza dovezilor.

    Întrebarea a 10-a:
    Despre mirenii care au semnat eresul şi se află în comuniune cu acesta, dacă trebuie cu aceşti mireni să se afle în comuniune mirenii ortodocşi şi să stea împreună la masă.

    Răspuns:
    Rădăcina răului este indiferența. Pentru că spune: „N-au făcut diferenţa dintre curat şi pîngărit’. Trebuie, deci, dacă ortodocşii sînt zeloţi, să nu-i primească pe aceştia la masă, dacă nu primesc, anterior, canon pentru subscrierea lor cea vicleană şi dacă nu întrerup, ulterior, comuniunea lor cu ereticii. Şi pentru că unii, după caz, pentru a evita pericolele, se întinează cu împărtăşania eretică, dacă aceştia îşi mărturisesc păţania şi se pocăiesc, trebuie să fie primiţi la masa comună.
    Iar aceasta să nu se facă cu indiferenţă, ci în baza unei înţelegeri care este dictată de situaţie şi este de folos ambelor părţi şi nici nu dăunează sufleteşte.
    Întrebarea a 16-a:
    Despre prezbiteri ortodocşi, adică despre Ilarion şi monahul Evstratie, dacă au dreptul să impună canoane.

    Răspuns:
    A fost menţionat mai sus că pot impune canoane. Deoarece însă, subînţelesul întrebării este dacă poate să o facă şi acela care nu are hirotonie: nu este incorect ca şi un simplu monah să impună canoane, în lipsa prezbiterului şi în funcţie de credinţa celui care vine (din erezie).

    SCRISOAREA 219: Soluţii la diverse capitole.

    Întrebarea a 1-a:
    Despre prezbiter, diacon şi cititor care erau în dreapta credinţă, dar s-au împărtăşit cu ereticii din omenească frică, dacă trebuie să facem pentru aceştia ofrandă, sau slujbă, sau rugăciune.

    Răspuns:
    Dacă au rămas pînă la sfîrşitul vieţii lor în comuniune cu ereticii, nicidecum. Dacă totuşi la plecarea lor din viaţă s-au pocăit şi au mărturisit că erau sub imperiul fricii, şi în al treilea rînd, dacă s-au împărtăşit din tainele ortodoxe, trebuie să le fie iertate toate cele menţionate anterior.

    Întrebarea a 2-a
    Despre monahi şi monahii care, în mod asemănător, au murit aflîndu-se în comuniune cu ereticii.

    Răspuns:
    Răspunsul anterior este valabil şi pentru aceştia. La fel şi pentru mireni, bărbaţi, şi femei, şi copii. Cele menţionate se refereau, bineînţeles, la cei morţi. Dacă însă cineva dintre toţi cei mai sus menţionaţi sînt în viaţă şi se pocăiesc, renegindu-şi frica, preferind să se nevoiască spre binele propriu, dacă este prezbiter sau diacon, să fie oprit de la slujire pînă să se întrunească sinod ortodox, iar după canonul care-i revine, să participe la tainele ortodoxe… Dacă însă este monah sau cititor sau monahie, îndată ce îşi termină canonul, să i se permită imediat a participa la Taine. Acelaşi lucru este valabil pentru mireni; bărbaţi, femei şi copii…

    Întrebarea a 3-a:
    Despre oferirea de ofrande la mănăstiri bărbăteşti şi femeieşti.

    Răspuns:
    Să fie oferite, dacă cei care le oferă nu se află în comuniune cu ereticii.

    Întrebarea a 9-a:
    Dacă vine la noi vreun monah sau vreo monahie, ca să se împărtăşească, ce fel de mărturisire trebuie a-i cere, în cazul în care nu cunoaştem nimic în ceea ce-i priveşte?

    Răspuns:
    Pe oricine vine să se împărtăşească, dacă nu cunoaşteţi nimic în legătură cu acesta, să-l întrebaţi dacă se închină ereticilor şi despre orice altă cugetare eterodoxă se face suspect. lar cînd mărturiseşte totul şi mărturisirea sa este liberă de orice erezie prohibită, atunci să i se dea Tainele spre împărtăşanie.

    Întrebarea a 11-a:
    Dacă, trecînd pe lîngă biserică ce este sub stăpînirea unui eretic, se face să intrăm.

    Răspuns:
    Din moment ce biserica este sub stăpînirea unui eretic, nu trebuie să intrăm pentru a ne ruga, în afara situaţiei în care există alt pretext.
    Întrebarea a 12-a:
    Pe un Părinte necunoscut care vine la noi, se face ca înainte de al cerceta, să-l numim „sfinţite” şi să-i cerem binecuviîntarea?

    Răspuns:
    Dacă este vreme de eres, înainte de a-l cerceta nu trebuie să spunem nici „blagosloviţi, sfinţia voastră”, nici să cerem binecuvîntare de la acesta. Salutul obişnuit însă nu trebuie să fie interzis, conform legiuirii lui Vasile cel Mare.

    Întrebarea a 14-a:
    Despre botez, cînd nu există biserică ţinută de ortodox, dacă ni-l cere cineva, unde trebuie să-l însemnăm, să-l catehizăm şi să-l botezăm? Şi cine vor fi părinţii şi naşii?

    Răspuns:
    După cum a fost menţionat şi anterior, nu trebuie să intrăm în biserica ce este ţinută de eretic, încă şi mai puţin să facem toate cele spuse mai sus. Ci în cazul în care nu există biserică ortodoxă, din necessitate intrăm într-un loc foarte curat dintr-o locuinţă, în care folosind jertfelnic sfinţit, adică masă, să facă botezul acela care urmează a înfăptui slujba. Să accepte ca naşi dintre aceia care nu se află în comuniune cu ereticii, iar părinţii de-asemenea să fie dintre aceia care se feresc de eretici.

    Întrebarea a 17-a:
    Dacă există bărbaţi şi femei, mireni eretici fie din neştiinţă, fie înnăscuţi, este permis a mînca împreună, sau a primi ceva de la aceştia?

    Răspuns:
    Nici dacă sînt eretici din rea-voinţă, nici dacă sînt din neştiinţă, nu ne este permis să stăm la masă cu ei sau să primim ceea ce ne oferă. Nu ştiu dacă cei aflaţi în necunoştinţă de cauză vor evolua şi vor promite că devin ortodocşi.

    Întrebarea a 18-a:
    Despre tatăl meu, dacă este vrednic să fie pomenit la liturghie.

    Răspuns:
    Dacă tatăl sau mama sau fratele sau oricine altcineva rămîne eretic pînă la moarte, aflîndu-se în comuniune cu eresul, a fost menţionat mai sus, să nu fie pomenit la liturghie, ci în rugăciunea personală a oricăruia care optează să se roage cu mintea pentru aceştia şi să facă, pentru ei, milostenii. Deoarece cum se poate ca cel care în viaţă fiind se afla în comuniune cu ereticii şi astfel a fost şi înmormîntat, să fie pus la parastase la slujbele ortodocşilor? Nicidecum…

    SCRISOAREA 20: Către starețul Macarie.

    Pentru că stă scris: „Nu puteţi să beţi şi din paharul Domnului, şi din paharul demonilor. Nu puteţi sta şi la masa Domnului, şi la masa demonilor.” Acelaşi lucru este valabil şi pentru biserici: „Ce înţelegere poate fi între templul lui Dumnezeu şi idoli?”
    Sfîntul Sinod ne-a poruncit că nu trebuie să mergem (să participăm) la mucenicia ereticilor.

    SCRISOAREA 233: Către Constantin curatorul.

    Pentru că eresul este, frate, adevărată hasna şi capcană a diavolului, iar comuniunea cu acesta îl desparte de Hristos pe acela care îl acceptă, rînduindu-l afară din turma Domnului şi a Bisericii. Deoarece cît diferă lumina de întuneric, tot atîta diferă şi Împărtăşania ortodoxă de cumenicătura eretică, deoarece prima îl luminează pe participant – a doua îl întunecă, prima îl uneşte cu Hristos – a doua cu diavolul, prima dă viaţă sufletului – a doua îl omoară.

    SCRISOAREA 154: Câtre stareţul Nikita.

    Aşadar, după cum prescura dumnezeiască îi uneşte pe toţi participanţii într-un trup, atunci cînd participanţii sînt ortodocşi, în acelaşi fel şi prescura eretică îi uneşte pe cei care se înfruptă din aceasta într-un trup potrivnic lui Hristos, căci cel înşelat vorbeşte-n deşert… lar din moment ce astfel stau lucrurile, cel ce s-a împărtăşit, adică a primit prescura otrăvită, nu este el lepădat de Hristos, compromis, necuviincios, de nu se întoarce – fie – prin pocăinţă?…

    SCRISOAREA 534: Către monahul Simenon.

    Pentru că ce are în comun, spune Apostolul, lumina cu întunericul, sau părticica credinciosului cu cea a necredinciosului? Aşadar, dacă paharul binecuvîntării este sîngele lui Hristos şi prescura pe care o frîngem este trupul lui Hristos (Dumnezeiasca Euharistie) este evident că, la rîndul său, paharul şi prescura (tainele eretice) sînt împărtăşania diavolului…

    SCRISOAREA 24: Către fiul Ignatie.

    Împărtăşania de la eretici nu este prescură obişnuită, ci otravă, ce nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul. Că să o aruncăm şi să o ascundem nu o spun eu, ci aceia care o fac cu teamă, [şi] despre care putem spune aceasta, că: „Mulţi dintre stăpînitori au crezut în El (Domnul nostru lisus Hristos), dar nu mărturiseau de frica iudeilor, nu cumva să fie îndepărtați din sinagogă. Pentru că au iubit mai degrabă slava oamenilor, decît slava lui Dumnezeu.”

    Şi ce dacă rugăciunile slujbei sînt cele ale ortodocşilor, ce importanţă are din moment ce aceasta este săvirşită de eretici? Pentru că nu au aceeaşi credinţă cu a celui care le-a alcătuit, şi nici nu cred în ceea ce exprimă cuvintele…

    Aşadar, nici aici nu crede ceea ce spune, chiar dacă slujba este orotdoxă, ci acesta vorbăreşte fără sens, sau mai degrabă, insultă, batjocorind Liturghia, pentru că şi magii şi ghicitorii folosesc cîntări divine la ceremoniile lor demonice.

    Cel nebotezat, dacă nu există preot ortodox, să fie botezat de un monah sau, dacă nu se găseşte vreun monah, de un mirean, spunîndu-se ,,Se botează cutare în numele Tatălui şi-al Fiului şi al Sfintului Duh”, mai degrabă decît să moară nebotezat; şi a primit Botez adevărat. Deoarece „la nevoie, se modifică legea”, după cum s-a făcut şi în trecut, potrivit mărturiilor.

    SCRISOAREA 197: Catre fiul Dorothei.

    Dacă însă nu s-a făcut nimic dintre acestea, ci se găsea în comuniune cu eresul fără a apuca să se împărtăşească cu trupul şi sîngele Domnului, fiindcă prescura aceea era eretică, ci nu trupul lui Hristos, nu îndrăznesc să spun să se facă Liturghie pentru acesta (pentru că nu e de joacă cu cele sfinte)… , Pentru că lumina nu are nimic în comun cu întunericul”. Cel care nu se împărtăşeşte la ortodoxie, fie şi în ceasul al doisprezecelea, nici parte cu ortodocşii să nu aibă…
    SCRISOAREA 174: Către ctitorul Filoteu.

    Căci, după cum spui, te ţii întru totul departe de comuniunea cu ereticii şi ai luptat şi te-ai ţinut, cu harul lui Hristos, deoparte, să rămîi încă, deoparte, şi în continuare. Pentru că aşa îţi vei arăta dragostea şi comuniunea ta cu Dumnezeu, din moment ce comuniunea în sens opus te desparte de Hristos… Pentru că scumpătatea (acrivia) pretinde de la cel care ţine dreapta credinţă, să nu comunice cu eterodocşii nici la mîncare, nici la băutură, nici să aibă relaţii cu aceştia…

    SCRISOAREA 152: Către Teodor monahul.

    Şi ca să nu mă întind la vorbă, preotul sau diaconul, care au căzut prin semnătură sau prin comuniune cu ereticii, să fie împiedicaţi cu totul de la împărtăşanie. Însă după expirarea epitimiei (canonului), bineînţeles că, trebuie să se împărtăşească cu tainele, dar să nu slujească pînă la sfîntul sinod. Şi să binecuvinteze şi să se roage ca simplu monah, nu însă ca preot, şi aceasta însă, după expirarea canonului. Şi să nu intre în bisericile care sînt ţinute de eretici, nici dacă o biserică este eliberată şi este ţinută de ortodox, din moment ce acolo au fost oficiate totuşi slujbe eretice, să nu slujească ortodoxul fără dezlegarea unui episcop orthodox…

    SCRISOAREA 220: A cuviosului părinte şi mărturisitor Teodor stareţ al Măn. Studion, epistolă către spătăreasa cu numele Mahara.
    Pentru care motiv cereţi cu insistenţă, preaonorabilă, să vorbesc despre Sfînta Împărtăşanie, şi care-i motivul pentru care te împărtăşeşti rareori, de atiţia ani? Pentru că acest fapt trebuie să aibă o justificare. Deoarece nu se pune problema dacă ne împărtăşim rareori, sau, în general, zilnic, ci dacă o facem avînd conştiinţa curată; pentru că spune:

    „Cel care mănîncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănîncă şi-şi bea propria condamnare, pentru că dispreţuieşte trupul Domnului”… Dacă însă, cineva este oprit de la împărtăşanie din cauza vreunei abateri, este evident că acela se va împărtăşi cînd îşi va termina canonul. Dacă însă va fi iarăşi culpabil de erezie, epitimia (canonul) este neapărat necesară. Pentru că mi-ai spus că te temi să vorbeşti prezbiterului tău fără a-l pomeni pe eresiarh. Nu văd însă ce-ar putea să-ţi spună, deocamdată, pe tema asta. În afară doar de aceea că a te afla în comuniune cu acesta înseamnă întinare, iar oricine numai ce-l pomeneşte, acela nu poate fi ortodox…

    SCRISOAREA 166: Câtre pustnicul Teoctist.

    Să-i anatematizezi pe toţi ereticii care sînt anatematizaţi de Sinoade şi să-i recunoşti pe toţi ortodocşii care sînt lăudaţi de acestea. Acesta este adevăratul Crez al creştinilor, aceasta este dovada mărturisirii de Hristos. Cel care crede altceva decît acestea, să fie anatematizat de către Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, după cum spune apostolul Pavel. (Galateni 1:8-9)…

    SCRISOAREA 221: Către Vasile, mult omagiatul stareţ şi către toţi cei de la respectabila manastire a Sfîntului Savva.

    Mult-îndureratul profet Ieremia, undeva în profeţiile sale spune următoarele: „Păstorii au înnebunit şi nu l-au căutat pe Domnul”. Aici însă se întîmplă ceva încă şi mai înfricoşător şi foarte nelalocul lui, din moment ce aceia care preferă să-l caute şi rămîn dedicați legii Sale, sînt consideraţi înstrăinaţi de Acesta şi anatematizaţi…

    SCRISOAREA 164: Către arhimandritul Gotthias.

    Şi bineînțeles, nu te mira că rătăcirea îşi face loc şi printre Creştini. Pentru că acolo unde se află mîntuirea, acolo aleargă şi balaurul diavol pentru a provoca pierderi, iar aceasta se întîmplă cu un om asupra căruia exercită autoritate (pe care-l are la mînă)…

    Biserica prăznuieşte pomenirea Mărturisitorului şi Credinciosului Său fiu Teodor Studitul, la 11 Noiembrie. “Teodor, preacuviosul stareţ al Studiului, veşnica lui pomenire (x3)” (Sinodiconul Ortodoxiei)
    Cu ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule miluieşte-ne şi mîntuieşte-ne pe noi, Amin.

    (Sursa: Filocalia contemplativilor şi asceţilor. Epistole ale lui Teodor Studitul. Editura “Grigorie Palamas.”
    Patrologia Greacă PG. 99.)

    Apreciază

    • roman zice:

      Maximos…Din ce carte ai aceasta invatatura a Sf Teodor Studitul,ca eu NU AM MAI VAZUT-O???!!!…..De aici///////Unii au naufragiat întru totul în ceea ce priveşte credința, iar alții, chiar dacă în cugetul lor nu au acceptat eresul, au fost totuși meniţi pierzării din cauza comuniunii lor cu acesta. (Cuviosul Teodor Studitul, P.G. 99,1164 A)…………SI PANA AICI/////De pe vremea Apostolilor încoace, multe eresuri, în multe feluri, au venit în conflict cu Biserica şi au practicat lucrări anticanonice şi inexactităţi. Biserica însă, a rămas aşa cum a fost ea prezisă, indivizibilă şi neîntinată, şi [aşa] va rămîne pînă la sfîrşitul istoriei, căci îndepărtați şi respinşi vor fi din sînul Său toţi cei care au lucrat şi au crezut strîmb, aşa cum respinse sînt şi valurile mării de către stîncile țărmului.” (Scrisoarea 28: Către monahul Vasile)…Iertati-ma!

      Apreciază

      • Maximos zice:

        „@Mai aproape”.. Cum se talcuiesc aceste cuvinte? Cumva, „mai aproape de erezie” sau cu totul inghitit de ea? Adica tu, asemenea ecumenistilor eretici, imi „sugerezi parinteste” sa fac ciocu mic si sa accept „tacand smerit” tradarea voastra? Si asta impotriva cuvintelor Sf. Theodor Studitul, care zice ca, „prin tacere il tradam pe Dumnezeu”, dar si a Sf. Grigorie Palama, care tuna, zicand ca, „tacerea e ateism?” Deci, in concluzie, imi „recomanzi” cu mult „discernamant”, sa fiu tradator si ateu, dar si lepadat de Hristos, dupa cum infricoseaza si Sf. Maxim Marturisitorul, zicand : „A pune sub tacere cuvantul Adevarului e totuna cu a te lepada de Hristos”? Frumoase si „evlavioase” sfaturi imi dai. Apoi, de unde stii tu ca sunt mirean? Esti „inainte-vazator” cu duhurile? Iar daca sunt mirean, trebuie sa ma supun „clericalismului” vostru papistas, de rit ortodox? Nu va uimeste gandirea voastra papistasa?

        Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        Catre preotul “Mai aproape” care s-ar putea să aibe inițialele E.T.

        De unde această preocupare obsesivă pentru calitatea teologică și duhovnicească a acelui care semnează Maximos?

        La urma urmei acesta nu a făcut altceva decât să vă prezinte citate din sfinții părinți.

        Iar sugestia ta este ca Maximos să se înregimenteze unui duhovnic, să se plimbe pe la icoane și să se pocăiască în vederea obținerii iluminării prin Harul Duhului Sfânt.

        Cred că mai adevărat de atât nu puteai să grăiești.

        Dar duhovnicii de astăzi sunt abatoare de suflete.

        Noi suntem însetați ca după traversarea unei deșert pentru găsirea unui duhovnic care să cugete curat ortodox.

        Noi nu dăm examene duhovnicilor să vedem dacă sunt vrednici să ne spovedească și să ne sfătuiască.

        Noi când îl identificăm îl îmbrățișăm imediat cu bucurie.

        Cu adevărat, ce fel de trăire ortodoxă este aceea în care nu ai la îndemână la perioade mai lungi sau mai scurte un preot care să slujească, să te spovedească și dacă se poate să te împărtășească?

        Aici ți-ai dovedit clericalismul.

        La urma urmei discursul tău nu e cu nimic diferit de discursul ecumeniștilor.

        Iar dacă lucrurile stau așa, unul dintre noi doi trebuie să cadă serios pe gânduri.

        Și te asigur că nu sunt eu acela.
        Și nici Maximos.

        Pentru că noi nu suntem clerici.

        Și ar mai fi ceva.

        Ai dat la spate toate argumentele constituite din citate din sfinții părinți prezentate de cei prezenți pe acest forum inclusiv Maximos.

        Ai dat la spate aceste argumente spunând: înapoi la duhovnic, înapoi la formă, lăsați conținutul deoparte, înapoi la tipic și la formalism.

        Dacă acestea sunt sfaturi de preot, mie așa ceva nu-mi trebuie.

        Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        Catre cel care se semnează “Mai aproape” care s-ar putea să aibe inițialele E.T., posibil preot.

        Fetița mea de 10 ani, Ana, auzindu-mă agitat de dezbaterea de aici, a luat cartea, a deschis-o și mi-a arătat cu degetul următoarele:

        Sf. Apostol Pavel corintenilor:
        (…)
        ,, pe cele nebune ale lumii si-a ales Dumnezeu, ca sa-i rusineze pe cei intelepti;

        si pe cele slabe ale lumii si-a ales Dumnezeu, ca sa dea de rusine pe cele trei;

        si pe cele de neam prost ale lumii si nebagate in seama si pe cele ce nu sant si-a ales Dumnezeu, pe cele ce sunt sa le strice ca sa nu se laude nici un trup inaintea Lui”.

        Apreciază

      • Maximos zice:

        @ Roman

        „Unii au naufragiat întru totul în ceea ce priveşte credința, iar alții, chiar dacă în cugetul lor nu au acceptat eresul, au fost totuși meniţi pierzării din cauza comuniunii lor cu acesta. (Cuviosul Teodor Studitul, P.G. 99,1164 A)

        (…)

        De pe vremea Apostolilor încoace, multe eresuri, în multe feluri, au venit în conflict cu Biserica şi au practicat lucrări anticanonice şi inexactităţi. Biserica însă, a rămas aşa cum a fost ea prezisă, indivizibilă şi neîntinată, şi [aşa] va rămîne pînă la sfîrşitul istoriei, căci îndepărtați şi respinşi vor fi din sînul Său toţi cei care au lucrat şi au crezut strîmb, aşa cum respinse sînt şi valurile mării de către stîncile țărmului.” (Scrisoarea 28: Către monahul Vasile)

        (…)

        Am luat de aici:

        Cuviosul Teodor Studitul, Părinți Greci 99, 1164 A.

        https://esxataxronia.blogspot.com/2018/11/intrebari-si-raspunsuri-ale.html?m=1

        Apreciază

  32. roman zice:

    Maximos..Multumesc…Iertati-ma!

    Apreciază

    • Athos zice:

      Romeo cel real
      Roman
      Maximos
      Aurora etc

      Fratilor o intrebare:

      Cum ati ajuns la concluzia ca ecumenisti nu mai au har doar in 2017.
      In 2015 aveau har iar dupa creta in 2016 nu mai au har.Dar in 1999 aveau.

      Care este diferenta ca nu va intaleg.

      Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        @ Athos

        Diferența este că nu vrei să înțelegi.

        Cearșafuri întregi de citate din Sfinții părinți, furnizate de Roman în primul rând și într-o mai mică măsură de Maximos în al doilea rând, nu au rezonat în sufletul tău pe care Hristos ți L-a dat să te folosești de el aici pe pământ spre mântuire.

        Așa se face că tu dorești explicații de la cei pe care i-ai listat în ultimul mesaj. De la niște pământeni pe care cel care semnează “Mai aproape” i-a declarat ca fiind ne-iluminați. Nu-l contrazic.

        Dar sfinții părinți? Ei cum sunt?

        Iar atunci ți-aș răspunde eu cu o întrebare: cu ce te diferențiezi tu de un adventist?

        Că vrei să faci talk-show gratuit cu noi pe acest forum fără să fii interesat de Adevăr, asta mai pot să înțeleg.

        Dar să faci talk-show cu sfinții părinți, asta este înfricoșător.

        Nu îmi retrag cuvintele pe care le-am spus într-un mesaj de mai devreme, cuvinte din care reieșea că ai ceva demonic în tine pe care eu îl simt.

        Aici, sub ochii multora, îți joci mântuirea.

        Apreciază

      • roman zice:

        ATHOS…omule da’ TREBUIE sa si CITESTI,chiar daca e mult…pai tu vrei dintr-o fraza sa stii TOT.Daca o sa URMARESTI/citesti, firul comenturilor o sa GASESTI si despre har inainte de 2016 si dupa,precum si multe de la care s-a plecat si s-a ajuns la dogma KAKAdoxa de…ereticii is in Biserica …PANA LA…sinodiceasca cercetare…..Citeste ce spun Sfintii din Ceruri,macar ca cineva ti le-a dat …MURA-N GURA,cu denumire carte,pagina si ..tot…Iertati-ma!

        Apreciază

    • Romeo cel real zice:

      Cel care semnează “Mai aproape” a spus următoarele lucruri:

      – “Te-ai îngrădit,fă nevointa in fata icoanelor cu post,rugăciuni,cu metanii.
      – Iti cauti duhovnic după placul tău si iti cauti de mântuire,sau vrei sa o faci pe teologul,tu mirean si vrei sa întorci la adevarul tău pe episcopi,preoti,călugări si mireni.
      – Ce atâta dezbatere pe tema asta,ca au sau nu har.Nu cred ca Dumnezeu a dat mâinilor sau picioarelor sa faca ce ia ce trebuie sa facă creierul.
      – Dumnezeu a îngăduit erezia,tu crestini pe baga capul la cutie,ia seama sa nu cazi si cu multa umilinta ceredomnului sa nu cazi in ispită.”

      Mă ciupesc de obraji să văd dacă nu cumva visez urât. Cel care semnează “Mai aproape” prin prezența lui pe acest forum dă dovadă că este preocupat de apărarea Adevărului.

      Doar prin prezență. Am să iau punct cu punct cele spuse de el mai sus.

      1. “Te-ai îngrădit,fă nevointa in fata icoanelor cu post,rugăciuni,cu metanii.”

      Traducere: nu este treaba ta să discuți aceste lucruri. Noi cei care afirmăm acest lucru, dăm dovadă de faptul că suntem necatehizati.

      Dacă am fi catehizati am avea tot timpul în minte treaz faptul că Biserica este compusă în mod egal din clerici și mireni.

      Iar istoria este plină de mireni care i-au certat pe episcopi pentru ereziile proferate de aceștia cu capul descoperit.

      2. “Iti cauti duhovnic după placul tău si iti cauti de mântuire,sau vrei sa o faci pe teologul,tu mirean si vrei sa întorci la adevarul tău pe episcopi,preoti,călugări si mireni.”

      Traducere:
      Ca și în serghianimsm, iadul minciunii din care ne tragem și noi preoții de astăzi, tu trebuie să fii controlat de un “duhovnic”.

      Adică libertatea ta lăsată de Hristos, libertate pe care o vei folosi ca să te prezinți în fața lui Hristos la judecată, trebuie monitorizată de o altă persoană din afara persoanei tale.

      Nu mai nu contează câte citate din sfinții părinți ne prezinți. Noi o ținem pe noastră întruna că tu vrei să întorci la un adevăr al tău preoți, călugări și mireni.

      Pentru noi nu contează că nu ești deținătorul unui site, că nu ai un schit sau o mănăstire sau o biserică a ta la care să vină o mulțime de enoriași, că nu ești prezentat în lumea îngrădiților drept teolog precum Mihai Silviu Chirilă și că în general nu ești un lider spiritual zonal.

      Pentru noi ești periculos doar prin simplul fapt că exiști și că îți dai cu părerea doar ca simplu comentator pe site-uri.

      De asemenea, noi nu suntem de acord cu faptul că un mirean are libertatea și este obligat în același timp să cunoască tot atâta teologie cât cunoaște un preot sau un episcop.

      Pentru noi, a fi teolog înseamnă să primești o patalama la mână de undeva cum că ești teolog. Așa, ca Mihai Silviu Chirilă.

      3. “Ce atâta dezbatere pe tema asta,ca au sau nu har.Nu cred ca Dumnezeu a dat mâinilor sau picioarelor sa faca ce ia ce trebuie sa facă creierul.”

      Traducere:

      Biserica este formată din punctul nostru de vedere din două tipuri de credincioși: creierul și picioarele.

      Cum de asemenea noi credem că există dreptcredincioși și mădularele bolnave.

      Așa ne place nouă să împărțim biserica după noi criterii inventate de noi.

      Nu ne interesează faptul că suntem caangrenați de infailibilitatea papistașă.

      Nu avem îndoieli, temeri, problematizări în ceea ce privește capacitatea noastră de a discerne din postura de clerici.

      Practic suntem infailibili spre deosebire de mirenii necunoscători care trebuie puși la punct.

      4. “Dumnezeu a îngăduit erezia,tu creștine baga capul la cutie,ia seama sa nu cazi si cu multa umilinta ceredomnului sa nu cazi in ispită.”

      Traducere:

      Noi credem că omul căzut în păcat nu este eretic de capul lui.

      Noi credem că omul căzut în păcat și întunecat îl face vinovat pe Dumnezeu de erezia lui.

      Îl face părtaș pe Dumnezeu la erezia lui prin faptul că afirmă că Dumnezeu a îngăduit erezia.

      Noi gândim la fel ca omul de radio și televiziune Mihai Găinușă care, într-un schimb de mesaje pe sms, a afirmat că și homosexualii sunt lăsați de Dumnezeu. Adică L-a făcut pe Dumnezeu părtaș la o schizofrenie duhovnicească.

      Drept urmare, noi credem că tu și cei ca tine trebuie să bagi capul la cutie, că vom gândi noi pentru tine și că vom da noi socoteală în fața lui Hristos pentru tine.

      Ba nu!

      Tu vei da singur socoteală pentru tine în fața lui Hristos, dar de gândurile tale ne ocupăm noi aici pe pământ.

      Vedeți cât de mult pot spune cuvintele din spatele cuvintelor pe care le-a scris cel care semnează “Mai aproape”?

      Dar noi știm cum să interpretăm gândirea acestor oameni.

      DUPĂ ROADELE LOR ÎI VEȚI CUNOAȘTE.

      Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        Cei care afirmați ca exista Har la ecumeniști.

        Hei.

        Fără nicio ranchiună.

        Luptați pentru o cauză pierdută.

        Recunoașteți.

        Aici, pe site, nu vă osândește nimeni.

        Nu suntem sinod și nici nu îndrăznim să ne smintim cu un astfel de gând.

        VĂ OSÂNDIȚI SINGURI PRIN FIECARE VORBĂ SPUSĂ AICI.

        Se numește CERBICIE.

        Apreciază

  33. Nicole zice:

    Nu exista har in Biserica Ortodoxa Romana Oficiala.

    Apreciat de 1 persoană

  34. Maximos zice:

    Daca ereticii ecumenisti au Har, Taine si apartin Bisericii, ca si „madulare bolnave”, atunci inseamna ca sinodul din Creta nu a fost unul eretic, ci un sinod ortodox al „madularelor bolnave”.
    Iar daca acesta a fost un sinod eretic, precum a si fost, atunci cum poate fi si eretic si ortodox?
    Adica un sinod eretic poate fi alcatuit de madulare ortodoxe, chipurile bolnave?
    In concluzie sinodul din Creta, nu trebuia numit eretic, ci sinod ortodox al „madularelor bolnave”, nu?
    Iar daca ierarhii eretici ecumenisti au har si taine valide, atunci implicit sunt valide si caterisirile asupra parintilor care au oprit pomenirea. In concluzie, parintii caterisiti de ierarhii eretici recunosc ca valide „tainele” celor care i-au caterisit, deci si caterisirile asupra lor.

    Cine a mai pomenit ca ereticilor sa li sa recunoasca harul lucrator, de catre cei care s-au ingradit de acestia, pentru a pastra Adevarul?

    Apreciază

    • Ioana zice:

      Maximos

      In seama ca trebuie sa botez copilul iar.Dar la cine.

      Apreciază

    • Maximos zice:

      Sf.Athanasie, fiind intrebat despre cum ar trebui primiti cei ce au cazut in comuniune cu arienii, spune :

      „Celor ce au cazut si au aparat reaua cinstire (erezia) sa fie iertati, daca se pocaiesc, dar sa nu li se dea loc in cler, iar celor ce nu si-au insusit nelegiuirea, ci au fost tarati cu dea sila si prin forta, s-a hotarat nu numai sa li se dea iertare, ci si sa aiba loc in cler”.

      (Epistola catre Rufinian PG 26,1180 BC)

      Insa azi, pe clericii care sunt in comuniune cu ereticii ecumenisti, cine ii tine cu sila sau ii forteaza?

      Ca sa nu mai vorbim ca cei mai multi dintre clerici si aproape toti ierarhii BOR, sustin si i-au apararea ecumenismului pe fata, prigonindu-i pe cei ingraditi.

      Deci acestia, la un viitor Sinod Ortodox, ar trebui primiti doar ca mireni, si daca se pocaiesc, nicidecum daca staruiesc in erezie, cum e foarte vadit azi.

      Atunci, cum sa-i recunosti anticipat pe cei ce staruiesc in eres?

      Apreciază

      • Maximos zice:

        Canonul 7 din Laodiceea zice : „Cei ce din eresuri, adica novatieni, fotiniani, ori patrusprezeceni ce se intorc [prin pocainta], ori catehumeni ar fi, ori credinciosi de ai lor, sa nu se primeasca mai inainte de a anatematisi tot eresul, iar mai cu deadinsul pe acela intru care se tine, si atunci pe cei ce se ziceau la dansii credinciosi, invatandu-i simbolurile credintei, si ungandu-i cu Sfanta ungere [Mirungere], asa sa se impartaseasca cu Sfintele Taine”.

        (In Talcuire zice ca, asta e valabil doar pentru cei ce erau botezati de catre eretici ca si ortodocsii, adica prin intreita afundare, nu prin stropire sau incompleta afundare, care nicidecum nu poate fi numit Botez – Canonul 50 Apostolic).

        Daca acesti eretici aveau har inainte de primirea lor, de ce a mai fost nevoie sa li se refaca Mirungerea cu formula : „Pecetea darului Sfantului Duh”? (in Simfonie si cu Canonul 7 al Sinodului 2 Ecumenic)

        Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        @ Ioana

        Cartea Vulturul Rănit, Editura bizantină, viața sfântului ierarh Grigorie Teologul.

        În acea perioadă, în Constantinopol, din tr-o populație de aproape 300 000 de locuitori, doar 250 (doua sute cinci zeci) mai erau ortodocși.

        Restul erau arieni.

        De fapt în toată Asia Mică se se regăsea această situație. Sfantul Grigore Teologul am mers la sfântul Vasile cel Mare să ceară binecuvântare să se pustniceasca iar acesta i-a spus să meargă la această mică comunitate pentru că avea nevoie de păstor.

        În acest fel i-a găsit pe aceștia 250 sfântul ierarh Grigorie Teologul.

        Ajuns la o nepoată de-a lui, sfântul Grigorie Teologul a propus să facă liturghie.

        Iar atunci a fost informat că nu mai există o biserică ortodoxă în Constantinopol.
        Acesta rotit privirea în curte și a văzut o magazie. A întrebat ce este aceea. După ce a aflat a spus să se facă curățenie și să se ordoneze magazia că mâine se va face liturghie.

        Astăzi acea magazie a devenit biserica Agia Anastasia.

        Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        @ Ioana

        Ioana, realizezi că cei care susțin că există Har la ecumeniști și care zic de noi că suntem niște rătăciți stau cu ochii pe comentarii să ne prindă în greșeală cu ceva. De abia așteaptă să vadă ce răspuns vei primi în privința faptului că trebuie să-ți botezi copilul.

        De aceea ți-am postat acea situație cu Sfântul Grigorie Teologul.

        Dar haide să punem problema și așa: formalismul.

        Noi suntem însetați și doritori să fim periodic în preajma unui preot care cugetă curat ortodox, să ne bucurăm de slujbă, de spovedanie și dacă se poate de împărtășanie.

        Dar iată că oamenii care se duc la ecumeniști primesc împărtășania de la aceștia, iau opt zile aghiazmă mare la Bobotează și așa mai departe.

        Și atunci te întreb: de ce roadele sunt dezastruoase?

        Pentru că oamenii aceștia nu-și schimbă viața.

        Pentru că duhovnicii lor ecumenisti și chiar îngrădiți nu stau în stare de alertă permanentă în a le spune ucenicilor lor să-și schimbe viața.
        Poți să ai un butoi de aghiazmă mare în casă și să bei cu găleata în fiecare zi.

        Cugetarea ta proprie te osândește în cele din urmă.

        Iar oare dacă ai cugetare curat ortodoxă, nu-ți scoate Hristos în cale un preot care să cugete curat ortodox și care să-ți facă botezul?

        Eu zic că da.

        Eu zic că trăim niște vremuri în care pe primul și pe primul loc se află cugetarea curată ortodoxă.

        Fără mădulare bolnave.
        Fără compromisuri politice.

        Credința, nădejdea și dragostea despre care se vorbește în toate cărțile sfinte se sprijină pe acest fundament: cugetarea curat ortodoxă fără compromisuri. Neșovăielnică.

        Cu siguranță cineva care cugetă strâmb în raport cu ortodoxia, având la aspect exterior o cugetare curat ortodoxă, are o dragoste strâmbă, falsă.

        Să vezi care este elementul comun al tuturor acestora pseudo-duhovnici din peisajul îngrădiților. Și al ecumeniștilor bineînțeles.

        Au vorbă cu ton scăzut, sunt cuvioși, reținuți și plin de râvnă și uneori de asprime duhovnicească cu ucenicii lor.

        Chiar inspiră un sentiment de încredere.

        Întâlnindu-mă pe rând cu mulți dintre ei, când s-a ajuns la subiectul Adevăr, Adevăr dezbătut de noi aici pe site, toți sau balaurit pur și simplu.

        Ce înseamnă balaurit?

        – S-au enervat subit,
        – au ridicat tonul,
        – au subliniat cuvintele cu ton ridicat cu mâinile agitate ridicat în aer,
        – au proferat amenințări și atacuri la persoană,
        – au spus că ei din momentul ăla întrerupt dialogul.

        Pur și simplu nu-i mai recunoșteai. Dacă în starea aceea îi prezentai în fața enoriașilor lor în biserică, enoriașii ar fi fost realmente uimiți să descopere o cu totul și cu totul altă persoană.

        De ce un cleric să inspire în jurul lui teamă?
        Oare noi nu știm de unde vine asta?

        Asta nu e demonizare?

        Sunt sigur că Maximos îți va da un răspuns pentru că pe el l-ai întrebat.

        Dar am simțit nevoia să-mi dau cu părerea pe acest subiect.

        Apreciază

      • Evelina zice:

        Maximos

        Dupa tine copilul botezat de acesti ecumenisti care nu ii ține nimeni cu forta inseamna ca nu sunt botezați si ar trebui botezați din nou.La fel cei ce se împărtăsesc se spovedesc sau se cununa,inseamna ca nu au taine ci doar e ca un fel de simbol.Cred ca dai in stilist.

        Apreciază

  35. Nicole zice:

    Orice crestin botezat in numele Sfintei Treimi are datoria sa cerceteze cu de- amanuntul despre credinta sa. Nu vor lipsi ispitele, dar dupa cum stim, Hristos este Biruitorul!

    Apreciază

    • Romeo cel real zice:

      “Orice crestin botezat in numele Sfintei Treimi are datoria sa cerceteze cu de- amanuntul despre credinta sa.”

      ȘI LIBERTATEA.

      Teologia nu este o specialitate științifică cu care numai clericii trebuie să opereze.

      Alecsander Kalomiros – mirean grec ortodox
      Jean-Claude Larchet – mirean francez botezat ortodox la maturitate
      Vladimir Moss – mirean englez botezat ortodox la maturitate

      De ce aceștia doi, născuți neortodocși, au putut să înțeleagă ce este rătăcirea ecumenistă, să condamne compromisul și șovăiala, iar clerici români, greci, ruși, ucrainieni zac in înșelare și-n cerbicie?

      “Cei din urmă vor fi cei dintâi”.

      Apreciază

      • Nicole zice:

        Abatele René-Francois Guettée, ulterior arhimandritul Vladimir Guettée (1816-1892), autorul Istoriei Bisericii, Papalităţii schismatice, Papalităţii eretice şi al multor altor cărţi de renume, demonstreaza ca, cunoasterea adevaratului Dumnezeu este nu numai posibila, ci si o datorie a celui care doreste sa se mantuiasca.

        Apreciat de 1 persoană

      • Maximos zice:

        Este foarte interesant ce spune Canonul 3 al Sinodului III Ecumenic (Talcuire) :

        „De vreme ce patriarh al Constantinopolului fiind Nestorie, a afurisit si a caterisit pe clericii aceia ce nu erau de o cugetare cu el, dar si episcopii cei de un gand cu el, printr-alte tari acelasi lucru au facut, pentru aceasta Canonul acesta a judecat cu dreptate, ca acesti caterisiti sa-si dobandeasca iarasi treapta lor.

        Si totaliceste zicand, a poruncit ca dupa niciun chip sa fie supusi apostatilor episcopi, clericii aceia ce sunt de o cugetare cu drept-slavitorul si ecumenicul Sinodul acesta”…

        Deci, vedem ca nicidecum nu este vorba de recunoastere a hirotoniilor lui Nestorie, ci de acceptarea si punerea in treptele lor a clericilor care au fost caterisiti si afurisiti, pentru ca acestia nu acceptasera erezia lui Nestorie, ci cugetau si marturiseau ortodox.

        Apreciază

  36. Maximos zice:

    PROLEGOMENA DESPRE SINODUL CEL ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN

    Trei localnice260 sinoade (soboare) pentru botezul de a doua oară s-au făcut în
    Calcedon, adică în Cartagina în timpul Sfântului Sfinţitului mucenicului Ciprian. Unul
    adică în anul de la Hristos 255 întru al patrulea an al împărăţiei lui Valerian şi a lui
    Galiin261, întru care s-a rânduit ca afară din Biserică nimeni poate a se boteza, fiindcă
    unul este Botezul soborniceştei Biserici, pentru aceea şi ereticii cei ce vin la
    soborniceasca Biserică se cuvine a doua oară a se boteza. Iar cei ce mai înainte s-au
    botezat canoniceşte de cei dreptslăvitori care apoi s-au făcut eretici, aceştia iarăşi
    întorcându-se la ortodoxie, să se primească nu prin Botez precum zicea Navat, ci prin
    singură rugăciunea şi punerea mâinilor peste ei (pentru care vezi şi canonul al 8-lea al
    sinodului 1). Precum şi aceasta se arată şi din epistolia cea către Corintul, care
    epistolie este a 71-a a lui Ciprian. Iar cel al doilea în anul 258 (sau 256 după Milie în
    tomul 1 al sinoadelor) întru care au fost de faţă 71 de episcopi atât din Numidia cât şi
    din cealaltă Africă, pe care i-a adunat Sfântul Ciprian, ca cu mai mare putere să

    260 Însemnează că cu acele patru însuşiri cu care se osebesc sinoadele ecumenice de cele
    localnice, cu acelea însăşi iarăşi se osebesc şi cele localnice de cele ecumenice, şi vezile
    acestea la 1-a subînsemnarea prolegomenei sinodului 1. Însă se osebeşte localnicul sinod de
    cel ce se zice al ţării, fiindcă sinodul ţării este acela pe care îl face episcopul, sau mitropolitul,
    sau patriarhul cu singuri clericii săi, fără de alţi episcopi, dintru alte părţi după Dositei (foaia
    1015 din Dodecavivlon) iar sinod localnic este, când mitropolitul sau patriarhul cu mitropoliţii
    săi, sau cu episcopii se adună la un loc. Şi mai chear (clar) zicând, când episcopii uneia sau a
    două eparhii, împreună se adună, spre a cerceta bisericeştile pricini şi întrebări cele
    întâmplătoare. localnice sinoade se numesc, şi cele ce se rânduiesc de canoane, a se face în
    tot anul de episcopii fiecărei eparhii. Fiindcă şi aceştia de episcopi se fac după canonul 37 al
    apostolilor.

    261 Pricinile pentru care s-au făcut sinodul acesta, una adică pentru că botezul a doua oară s-a
    început în Africa mai întâi prin învăţătura lui Agripin episcopul Cartaginei, sau precum zic alţii
    al lui Tertulian (precum aceasta se arată din cuvintele ce scrie Sfântul Ciprian în epistolia
    aceasta canonicească şi sobornicească către Iovian, zicând: Că nu socoteală nouă şi de curând
    întărită vă aducem, ci cu toată scumpătatea cercetată din vechi de Părinţii noştri cei ce au fost
    mai înainte). Şi alta încă, căci întru acele vremi s-a arătat şi Navat, care prezbiter fiind al Romei
    s-a făcut schismatic, că învăţa cum că cei ce au slujit idolilor în vremea goanelor, în urmă
    pocăindu-se erau neprimiţi de nu i-ar fi botezat de al doilea. Drept aceea şi din aceasta a lui rea
    slăvire, sau dezbinat de soborniceasca Biserică şi multă parte cu dânsul. Deci şi pentru aceştia
    era îndoială, adică pentru cei botezaţi de dânşii, de se cuvenea a se boteza în urmă
    întrocându-se la soborniceasca Biserică. Şi pentru aceasta oarecare episcopi au trimis către
    Sfântul şi dumnezeiescul Ciprian cerând dezlegarea nedumeririi. Deci sinodul acesta
    adunându-se, a rânduit cele mai de sus zise. Vezi pe Dositei foia 53, Dodecavivlon.
    _____________________ 276 _____________PIDALION_____________________________________
    adeverească, şi să întărească rânduirea cea aşezată în cel mai dinainte sinod pentru
    botezul de-a doua oară. Care şi a rânduit întâi că, câţi fiind în Biserică clerici adică vor
    lăsa credinţa, aceştia întorcându-se, iarăşi să se primească numai ca nişte mireni. Şi al
    doilea că, atât să fie de neputernic botezul ereticilor, încât aceştia întorcându-se şi
    după ortodoxie botezându-se, să nu se socotească că a doua oară se botează cu al
    doilea Botez, ci să socotească, că întâia oară primesc Botez, ca cum cu totul neavând
    adevărat Botez. S-au făcut însă şi al treilea sinod în Cartagina întru acestaşi an de
    acestaşi Sfânt Ciprian, în care erau 84 de episcopi, care şi pe această sinodicească şi
    canonicească epistolie adică pe acest canon, l-au trimis către Iovian episcopul, şi către
    episcopii aceluia precum zice Zonara (şi epistolia arată), pentru că episcopul acesta a
    întrebat pe dumnezeiescul Ciprian de se cuvine a se boteza schismaticii navatianii
    venind către soborniceasca Biserică. Iar precum zice mult ştiutorul Dositei (foaia 55
    din Dodecavivlon) pentru ce s-a trimis epistolia aceasta de sinodul al 2-lea cel mai de
    sus către Ştefan papa Romei, arătând cele de el rânduite pentru al doilea Botez. Iar
    Ştefan făcând sinod în Roma, a desfiinţat epistolia rânduind a nu se îndoi botezul
    ereticilor, care botează precum botează soborniceasca Biserică262 (precum acestea le
    scrie Ciprian în epistolia către Pompie episcopul savratensiilor în Africa). Drept aceea
    spre desăvârşita adeverire a Botezului de a doua oară, care şi odată şi a doua oară s-a
    hotărât sinodiceşte şi spre surparea celor de Ştefan rânduite, acest al 3-lea sinod s-a
    adunat de Sfântul Ciprian, şi a dat acest canon. Însemnează însă, că acest sinod mai
    vechi fiind decât toate sinoadele ecumenice şi localnice, se cuvenea a se rândui mai
    întâi şi decât cele ecumenice, dar fiindcă este localnic, are şi mai puţină vrednicie
    decât cele ecumenice, s-au prorânduit acelea, şi acesta după acelea (vezi pe Dositei,
    pentru sinoadele acestea foaia 53 şi 975 din Dodecavivlon şi foaia 98 a tomului 1 al
    sinodicalelor). Însuşi aceasta o au urmat şi la celelalte localnice ce s-au făcut mai
    înainte decât cele ecumenice, a se aşeza adică după cele ecumenice, pentru vrednicia
    lor. Iar Sfântul Ciprian care a adunat aceste sinoade a mărturisit învremea lui Dechie
    împăratul. Spre a căruia laudă, de ajuns este minunata oraţie ce o a împletit sfinţeniei
    sale teologhiceasca limbă a lui Grigorie.

    CANONUL SFÂNTULUI LOCANICULUI SINOD A TREIA OARĂ
    ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN TÂLCUIT
    CANON

    Iubiţilor fraţi, fiind noi în obştesc sfat am citit scrisorile de la voi trimise, pentru cei
    păruţi a fi botezaţi de către eretici ori schismatici, venind către soborniceasca Biserică
    care este una, întru care ne botezăm şi a doua oară ne naştem. Despre care şi suntem
    încredinţaţi, că şi voi înşivă aceleaşi făcându-le, întărirea soborniceştii Biserici o ţineţi.
    Însă de vreme ce sunteţi împreună părtaşi ai noştri, şi pentru obşteasca dragoste aţi
    voit a căuta despre aceasta, nu socoteală proaspătă vă aducem înainte, nici acum
    lucrată, ci pe cea din vechi cercată cu toată scumpătatea şi sârguinţa, de către cei ce
    au fost mai înainte de noi, şi de către noi bine ţinută o cuminecăm vouă şi o însoţim.
    Aceasta şi acum hotărâm care totdeauna cu tărie şi cu statornicie o ţinem, nimeni va

    262 Însemnează că nu numai în Africa, ci şi în Asia era obiceiul a se boteza a doua oară cei
    botezaţi de eretici (întorcându-se la ortodoxie), unde însuşi Ştefan acesta a scris către dânşii să
    înceteze de a boteza a doua oară, ci Asienii nu numai nu s-au înduplecat, ci şi sinod în Iconia a
    adunat în anul 258. Între care exarh a fost Sfântul Firmilian al Chesariei, întru care s-au adunat
    Părinţii din Capadochia, din Lichia, din Galatia şi din alte eparhii, şi au rânduit, ca nici o
    Sfinţită lucrare a ereticilor să fie primită, ci şi Botezul lor, şi Hirotonia, şi orice altă taină să nu
    fie primită, nefiind vrednică nici de un cuvânt (Dositei la foaia 58 din Dodecavivlon). Mai
    însemnează că dumnezeiescul Dionisie al Alexandriei cel dintr-o vreme cu Sfântul Ciprian, era
    de o socotinţă cu însuşi Ciprian, a se boteza adică a doua oară ereticii, precum zice Ieronim în
    catalogul bisericeştilor acturi, vezi la prolegomena lui Dionisie.

    ______________________CANONUL SINODULUI DIN CALCEDON___________________ 277
    putea să se boteze afară din soborniceasca Biserică, unul fiind Botezul, şi în singură
    soborniceasca Biserică aflându-se. Că scris este: „Pe Mine m-au părăsit pe izvorul de
    apă vie, şi ş-au săpat loruşi lacuri sfărâmate, car nu pot a ţine apă”(Ieremia: 2,13). Şi
    iarăşi Sfânta Scriptură, mai înainte vestind zice: „De apă străină depărtaţi-vă, şi din
    fântână străină să nu beţi” (Pilde: 5; 15,16). Şi se cuvine a se curăţi şi a se sfinţi apa mai
    întâi de preot, ca să poată cu însuşi Botezul să şteargă păcatele omului celui ce se
    botează. Şi prin Proorul Iezechiil zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată, şi voi
    curăţi pe voi. Şi voi da vouă inimă nouă, şi Duh nou voi da vouă”(Iezechiil: 36,25). Cum
    dar poate a curăţi şi a sfinţi apa cel ce însuşi este necurat, şi la care Duh Sfânt nu este?
    zicând Domnul la Numeri: „Şi de toate cele ce se va atinge necuratul, necurate vor
    fi”(Numeri: 19,22). Cum poate botezând, altuia a da iertarea păcatelor cel ce nu poate
    păcatele sale a le lepăda afară din Biserică fiind? Ci şi însăşi întrebarea care se face
    întru Botez este martor al adevărului. Că zicând celui ce se cercetează: „Crezi că viaţă
    veşnică, şi iertare de păcate iei?” Nu altceva zicem decât că în soborniceasca Biserică
    poate a se da; iar la eretici unde Biserică nu este, cu neputinţă este a lua iertare
    păcatelor. Şi pentru aceasta apărătorii ereticilor, sunt datori sau întrebarea a o
    schimba sau adevărul a-l apăra, de nu cumva le dau lor şi Biserica, însă de nevoie este
    a se unge cel ce se botează, ca luând hrisma (ungerea cu Sfântul Mir) să se facă părtaş
    al lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn ereticul nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici
    Biserică. Nu se poate dar nicidecât a fi hrismă la eretici. Că bine arătat este nouă, că
    nicidecum se poate la aceia a se sfinţi unt de lemn spre ungere. Că suntem datori a şti
    şi a nu ne fi necunoscut că este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu ungă capul
    meu”(Psalm: 140,6). Care lucru cu adevăra şi de demult l-a vestit Duhul cel Sfânt în
    Psalmi: „Ca nu cumva, abătându-se vreunul, şi din calea cea dreaptă rătăcindu-se, de
    către ereticii vrăjmaşii lui Hristos să se ungă. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a
    botezat (cel ce nu este preot) şi ierosilos şi păcătosul? Când zice Scriptura, că:
    „Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia
    Lui o face, pe acesta îl ascultă” (Ioan: 9,31). Prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă
    lăsarea păcatelor. Şi cine poate a da lucrul ce însuşi nu-l are? Sau cum poate a lucra
    lucruri duhovniceşti cel ce leapădă pe Sfântul Duh de la sine? Pentru aceasta este
    dator şi a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca înăuntru prin sfinţi să se sfinţească.
    Că scris este: „Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, zice Domnul” (Leviţi: 11,44; 19,2; 20,7). Ca şi
    cel prins de rătăcire, întru adevăratul şi bisericescul Botez, şi de însăşi rătăcirea
    aceasta să se dezbrace, care om venind către Dumnezeu şi preot căutând, în rătăcire
    aflându-se a căzut în ierosilie (fur de cele sfinte). Că trebuie a se cerca botezul
    ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei botezaţi de dânşii. Că nu poate în parte
    (adică în osebire) a covârşi. De au putut a boteza, au putut şi Sfânt Duh a da. De nu au
    putut, că afară fiind Duh Sfânt nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind
    Botezul, şi unul fiind Sfântul Duh, şi una Biserica de la Hristos Domnul nostru (lui Petru
    Apostolul din început zicând) asupra unirii întemeiată. Şi pentru aceasta cele ce se fac
    de dânşii mincinoase şi deşarte fiind, toate sunt neprimite. Că nimic poate fi primit şi
    ales la Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care Domnul vrăjmaşi şi împotrivnici
    ai săi îi zice în Evanghelii. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu
    adună cu Mine, risipeşte” (Matei: 12,30). Şi fericitul Apostolul Ioan poruncile Domnului
    păzind, mai înainte a scris în epistolie: „Aţi auzit că antihrist vine, şi acum încă mulţi
    antihrişti s-au făcut. Drept aceea ştim că vremea de pe urmă este. Dintre noi au ieşit,
    dar n-au fost dintru noi” (I Ioan: 2,18). Drept aceea şi noi suntem datori a pricepe şi a
    înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei ce se numesc antihrişti, nu sunt putincioşi a da
    darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul şi unirea
    Domnului o ţinem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoţia Lui în Biserică
    liturghisindu-o, câte împotrivnicii Lui adică vrăşmaşii şi antihriştii le fac, suntem datori
    a nu le primi şi ale depărta şi a le lepăda, şi ca pe nişte spurcate a le socoti. Şi celor ce
    _____________________ 278 _____________PIDALION_____________________________________
    vin la cunoştinţa adevăratei şi bisericeştii credinţe de la rătăcire şi de la răzvrătire, să
    le dăm desăvârşit taina dumnezeieştii puteri, şi a unirii, şi a credinţei, şi a adevărului.

    TÂLCUIRE

    Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul ereticilor şi al schismaticilor este
    neprimit. Şi că se cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea şi
    soborniceasca Biserică. 1. Pentru că Botezul este unul, şi pentru că el se află în singură
    soborniceasca Biserică. Iar ereticii şi schismaticii afară din soborniceasca Biserică
    aflându-se, prin urmare nici un Botez au. 2. Apa Botezului se cade mai întâi a se curăţi
    şi a se sfinţi prin rugile preotului şi prin darul Preasfântului Duh, apoi să curăţească şi
    să sfinţească pe cel ce se botează într-însa, dar ereticii şi schismaticii nu sunt preoţi. Ci
    mai vârtos furi de cele sfinte, nici curaţi ci necuraţi, nici sfinţi, ca unii ce nu au Duh
    Sfânt. Deci nici Botez au. 3. Pentru Botezul cel în Biserica cea sobornicească, se dă
    iertarea păcatelor, iar prin botezul ereticilor şi al schismaticilor, afară fiind e
    soborniceasca Biserică, cum poate a se da iertarea păcatelor. 4. Cel ce se botează
    după ce se botează, se cuvine a se unge cu Sfântul Mir cel mare, care s-a sfinţit prin
    venirea Sfântului Duh. Iar ereticul neavând Sfânt Duh, ca un despărţit de El pentru eres
    şi pentru schismă (adică pentru dezbinare) de soborniceasca Biserică, cum poate a
    sfinţi Mirul cel de acest fel? 5. Preotul se cuvine a se ruga către Dumnezeu pentru
    mântuirea celui ce s-a botezat, iar ereticul şi schismaticul, fur de cele sfinte fiind şi
    păcătos (nu atât pentru fapte, ci mai mult pentru eres şi pentru schismă, care este
    păcat mai mare decât toate), cum poate fi ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice
    Scriptura: Că pe păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu. 6. Pentru că nu poate fi primit la
    Dumnezeu botezul ereticilor, şi al schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmaşi ai lui
    Dumnezeu, şi antihrişti numindu-se de Evanghelistul Ioan. Deci pentru toate acestea şi
    altele, canonul acesta cu scumpătate voieşte a se boteza toţi ereticii şi schismaticii.
    Adăugând şi aceasta, că socotinţa aceasta a fi adică neprimit botezul ereticilor şi al
    schismaticilor, nu este nouă adică a Părinţilor sinodului acestuia, ci este veche cercată
    de cei mai dinainte de aceştia (adică din timpul lui Agripin episcopul Cartaginaiei,
    precum am zis în prolegomena sinodului acestuia, care mai a ajuns pe însuşi
    moştenitorii Apostolilor), şi care socotinţă cu multă silinţă şi scumpătate, este unită
    întru toate cu apostoleştile canoane 46, 47, 68. Şi nu numai de obşte canonul acesta
    leapădă botezul ereticilor şi al schismaticilor. Ci şi în deosebi fiecare din Părinţii cei 84
    ai acestui sinod cu o osebită lucrare, adică cu 84 de hotărâri îl leapădă. Pentru aceasta
    şi ecumenicul al 2-lea sinod în al 7-lea canon al său în parte a păzit canonul acesta
    (deşi în celelalte nu l-au păzit, aceea făcându-o după iconomie şi conpogorâre, şi nu
    după scumpătate precum am zis în însemnarea canonului 46 apostolesc). Şi sinodul al
    6-lea în canonul al 2-lea al său l-au pecetluit (deşi zice, că numai în locurile acelea ale
    Africii stăpânea, ci odată pecetluindu-l, mai mult l-au adeverit, şi nu l-au surpat). Îl
    primeşte însă pe acesta şi marele Vasilie, în întâiul său canon.

    Apreciază

  37. Maximos zice:

    CANONUL 1
    Deci întrebarea cea pentru cei curaţi, şi s-a zis mai înainte, şi bine ai făcut aducerea
    aminte, că se cade a urma obiceiului celor din fiecare loc, pentru că cu deosebire au
    vorbit pentru botezul lor, cei ce atunci au pomenit pentru aceştia. Iar cel al
    pepuzienilor, mi se pare a nu avea nici un cuvânt. Şi m-am mirat cum ştiutor de
    canoane fiind, l-a trecut marele Dionisie. Că botezul acela a judecat cei vechi a se
    primi, care nimic iese afară de credinţă. Drept aceea pe unele le-au numit eresuri, iar
    pe altele schisme; şi pe altele parasinagoguri (nelegiuite adunări). Deci eresuri pe cei
    cu totul lepădaţi şi după însuşi credinţa sunt înstrăinaţi. Iar schisme, pe cei ce pentru
    oarecare cauze bisericeşti şi întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărţiţi.
    Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupuşii prezbiteri, sau episcopi, şi
    de ne învăţatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greşeală, s-a
    dezbinat de la slujbă (Liturghie), şi nu s-a supus canoanelor, ci luişi şi-a răzbunat
    proiestoşia şi slujirea, şi s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca
    Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă. Iar schisma, este a fi cu deosebire pentru
    pocăinţă de cum sunt cei în unire cu Biserica. Iar eresuri, precum al maniheilor, şi al
    valentinienilor, şi al marchioniştilor, şi al înşişi pepuzienilor acestora. Că dea dreptul
    deosebirea este pentru însăşi credinţa cea întru Dumnezeu. Deci s-a părut celor din
    început, cel al ereticilor, cu totul să se surpe. Iar cel al celor ce s-au dezbinat, ca a
    unora ce încă sunt în Biserică, să se primească. Iar cei ce în parasinagoguri, cu pocăinţă de cuvânt, şi cu întoarcere făcându-se mai buni, să se împreuneze iarăşi cu
    Biserica. Încât de multe ori şi cei ce în vreo treaptă s-au dus împreună cu cei nesupuşi,
    când se vor căi, să se primească întru aceeaşi rânduială. Deci pepuzienii, sunt arătat
    eretici. Că întru Duhul cel Sfânt au hulit. Lui Montan, Priscilei cu nelegiuire şi cu
    ruşinare însemnând pe numirea Mângâietorului. Că ori sunt vrednici de osândă, ca
    unii ce pe oameni i-au făcut dumnezei, ori ca unii ce pe Duhul cel Sfânt prin
    asemănarea cea cu oamenii L-au batjocorit, şi aşa sunt vinovaţi osândirii celei veşnice,
    pentru că neiertată este hula cea întru Duhul cel Sfânt (Matei: 12,31). Deci ce cuvânt
    are cuvântul acestora a se primi, al celor ce botează în Tatăl, şi în Fiul, şi în Montan, şi
    în Priscila? Că nu s-au botezat ce nu-s botezaţi în numele cele predate nouă. Drept
    aceea, deşi despre marele Dionisie aceasta nu s-a luat aminte, dar nouă nu se cade a
    păzi urmarea greşalei. Că necuviinţa de acolo este arătată şi văzută tuturor celor ce cât
    de puţin ştiu a socoti. Cei catari (curaţi) şi ei sunt din cei dezbinaţi. Dar însă s-a părut
    celor din început, celor împreună cu Ciprian zic, şi cu Firmilian al nostru, pe toţi
    aceştia a-i supune unei hotărâri. Pe cei curaţi (catarişti), şi înfrânaţi (engratişti), şi
    idroparastaţi, şi apotactişti (adică de sineşi lepădaţi de la soborniceasca Biserică). Căci
    începutul despărţirii s-a făcut prin dezbinare. Iar cei ce s-au dezbinat de Biserică, nu au
    mai avut harul Duhului Sfânt peste dânşi. Că a lipsit împărtăşirea, pentru că s-au
    întrerupt urmarea. Că cei întâi ce s-au depărtat, aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin
    punerea mâinilor lor peste ei, aveau darul cel duhovnicesc. Iar cei ce s-au rupt
    făcându-se mireni, nici de a boteza, nici de a hirotoni au avut putere, nici putea a da
    altora harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut. Pentru aceasta ca nişte botezaţi de
    mireni cei de dânşii botezaţi, au poruncit (Părinţii) ca venind la Biserică, cu adevăratul
    Botez al Bisericii de a doua oară să se curăţească. Dar fiindcă cu totul s-a părut
    oarecărora din cei de la Asie, pentru iconomia multora să se primească botezul lor. Fie
    primit. Iar cel al înfrânaţilor se cade noi al înţelege lucrare rea. Căci ca să-i facă pe ei
    neprimiţi Bisericii, s-au apucat de aici, să întâmpine mai înainte cu însuşi al lor botez.
    De unde şi-au stricat şi obişnuirea lor. Deci socotesc, fiindcă nimic este pentru dânşii,
    zic, arătat, să cadă nouă a lepăda botezul lor. Şi de ar fi luat cineva de la dânşii pe
    acela, venind la Biserică, să-l boteze. Dacă aceasta va urma a fi piedică iconomiei celei
    obşteşti iarăşi se cuvine a se întrebuinţa obiceiul, şi să urmăm iconomisirilor ce au
    făcut la noi Părinţii. Că mă sfiesc ca nu cumva întârziindu-i cu Botezul să-i întârziem
    întru ale mântuirii prin această asprime a îndelungării. Iar dacă aceia păzesc Botezul
    nostru, aceasta pe noi să nu ne înduplece. Că nu suntem vinovaţi a le da lor har, ci a
    şerbi observaţiei celei cu scumpătatea canoanelor. Şi pentru tot cuvântul să se
    închipuiască, ca cei ce vin de la botezul acelora, să se ungă de credincioşi adică, şi aşa
    să se apropie la Taine. Că ştiu că pe fraţii cei de pe lângă Zonie şi Satornin, din
    rânduiala aceea fiind ei i-am primit la scaunul episcopilor. Drept aceea pe cei ce au
    fost împreună cu tagma acelora, nu mai putem a-i despărţi de Biserică, punând noi ca
    un canon despre împărtăşirea cea cu dânşii, prin primirea episcopilor.
    [Apostolic, can. 46; Sinod 1, can. 8; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Laodiceea, can. 7]

    TÂLCUIRE

    După procuvântare, prin urmare răspunde sfântul la cele ce Sfântul Amfilohie l-a
    întrebat. Şi urmând a zice pentru botezul schismaticilor cataron (curaţilor) adică a
    navatienilor şi de al ereticilor pepuzieni, adică ale montaniştilor, mai înainte şi mai
    obştesc face pe cuvânt, şi pe despărţirea acelor vechi o pomeneşte. După care alţii se
    zic eretici, iar alţii schismatici, şi alţii parasinagogi. Şi parasinagogi sunt prezbiterii şi
    episcopii cei nesupuşi, care căzând în oarecare greşale s-au caterisit de preoţia şi
    arhieria lor canoniceşte. Însă nevrând a se supune canoanelor, cu de sineşi stăpânire
    ş-au izbândit, şi lucrau deosebi cele ale preoţiei sau ale arhieriei. Şi împreună cu dânşii
    au urmat şi alţii, lepădându-se înşişi de soborniceasca Biserică. Iar schismatici se
    _______________________________ 442 __PIDALION______________________________________
    numesc, acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică, nu pentru dogme de
    credinţă, ci pentru oarecare întrebări bisericeşti lesne de îndreptare. Iar eretici se
    numesc aceia a cărora osebirea îndată şi dea dreptul pentru credinţa cea întru
    Dumnezeu. Adică cei despărţiţi cu credinţa şi cu dogmele de către dreptslăvitori, şi
    desăvârşit depărtaţi. Deci parasinagogii se unesc iarăşi cu Biserica prin pocăinţa cea
    binecuvântată, şi prin întoarcere. Şi cei ce dintr-înşii au fost preoţi, şi clerici,
    întorcându-se întru aceeaşi rânduială se primesc, a căreia au fost. Iar ereticii cei mai
    sus arătaţi şi înşişi pepuzienii, pentru care este cuvântul, şi câţi alţii, întorcându-se la
    dreaptaslăvire, se botează ca elinii. Fiindcă Părinţii cei vechi numai Botezul acela au
    judecat a se primi, care nicicum iese din credinţă, iar al ereticilor, ca unul ce este afară
    din dreapta credinţă, au judecat desăvârşit să se lepede. Pentru aceasta prin urmare şi
    al pepuzienilor se leapădă, căci botează nu în numele cele predanisite ale Preasfintei
    Treimi, adică în Tatăl, în Fiul, şi în Sfântul Duh. Ci în Tatăl, în Fiul, şi în Montano, şi în
    Priscila, şi de aici fiindcă hulesc în Duhul cel Sfânt (care hulă este neiertată), punând
    numele al însuşi Mângâietorului asupra oamenilor muritori, şi dumnezei făcând pe
    oameni, sunt arătaţi eretici. Pentru aceasta, întorcându-se, trebuie să se boteze. Iar
    deşi Dionisie (al Alexandriei adică) zice să nu se boteze, însă la aceasta a greşit, şi noi
    la aceasta nu trebuie a urma. Iar pentru schismatici au fost două socoteli. Că Sfântul
    Ciprian şi sinoadele cele două de lângă el s-au făcut în Africa (vezi canonul lui). Ci şi
    sinodul ce s-a făcut în Iconia de Sfântul Firmilian (pe care al său îl numeşte marele
    Vasilie, ca pe unul ce a stătut episcop al Cesareei) păzind amărunţimea, a poruncit, ca
    curaţii aceştia, pentru care este cuvântul, înfrântecii şi apotactiţii (vezi la canonul 95 al
    sinodului 6) şi idroparastaţii (vezi la canonul 32 al sinodului 6). Şi în scurt toţi
    schismaticii venind la soborniceasca Biserică, să se boteze. Fiindcă ierosiţii cei dintâi
    ai schismaticilor, aveau darul de la Biserică de a hirotoni, şi a boteza. Iar după ce odată
    s-au dezbinat de tot trupul Bisericii, l-au pierdut şi nu mai pot a boteza pe alţii, ori a
    hirotonisi, sau a da darul de care prin dezbinare s-au lipsit. Pentru aceasta şi cei ce de
    ei se botează, se socotesc că s-au botezat de mireni. Pentru aceasta şi trebuie să se
    boteze. Iar oarecare episcopi la Asia au primit botezul lor, pentru iconomie, şi nu
    pentru scumpătate, ca cum schismaticii ar fi încă mădulare ale Bisericii. Drept aceea
    după socoteala lor fie primit. Însă schismaticii engratişti (înfrânaticii) deosebit trebuie
    a se boteza întorcându-se, după scumpătatea canoanelor. Şi pentru că şi-au izvodit
    osebit botez, schimosind predanisirea ceea ce este la Botez.367 Şi căci pentru aceştia
    osebită şi arătată hotărâre nu s-a făcut cum să se primească. Iar de nu botează ei de
    iznoavă pe cei ce din dreptslăvitori vin la dânşii; aceasta nu trebuie a ne îndupleca
    spre a nu-i boteza şi noi pe ai lor venind la dreptslăvitoarea Biserică. Însă dacă şi
    aceasta, are să se facă împiedicare obşteştii iconomii, care pentru toţi schismaticii o
    au făcut Părinţii, să urmăm şi noi iconomiei, ca nu cumva pentru asprimea poruncii
    acesteia, să-i facem leneşi spre a se boteza, ruşinându-se poate, că se botează ca nişte
    desăvârşit necredincioşi, şi prin urmare să împiedicăm mântuirea lor. Şi să zicem în
    scurt: Câţi se botează în botezul acelora, aceştia întorcându-se la dreapta slăvire,
    negreşit trebuie a se unge de cei dreptcredincioşi, cu Sfântul Mir, şi aşa să se
    împărtăşească cu dumnezeieştile Taine. Şi fiindcă am primit pe episcopii înfrânaticilor
    acestora, şi hirotoniile lor, cu primirea aceasta, am făcut prin lucru ca un canon, şi am
    arătat că ei nu sunt despărţiţi de soborniceasca Biserică. Vezi şi tâlcuirea celui 46
    apostolesc.

    Apreciază

  38. Maximos zice:

    Comentariul de mai sus este din Canonul 1 al Sfantului Vasilie cel Mare din Pidalion.

    Apreciază

  39. Maximos zice:

    In simfonie cu aceste Canonul 1 al Sf. Ciprian de Cartagina si Canonul 1 al Sf. Vasilie cel Mare, sunt si Canoanele Sfintilor Apostoli 46, 47 si 68. Nu le-am mai postat pentru ca ocupa mult spatiu, asa ca cine are bunavointa poate cauta aici :

    Dă clic pentru a accesa Pidalion%20Original%201841.pdf

    Apreciază

  40. Maximos zice:

    Sinodul 2 Ecumenic

    CANONUL 7
    Pe cei ce din eretici se adaog la ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se
    mântuiesc îi primim, după supus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe
    machedonieni, şi pe savatieni, şi pe navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi, şi mai
    buni148, şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi (mercurieni), şi pe apolinarişti îi
    primim dându-şi libele (adică mărturisirea credinţei), şi anatematisind pe tot eresul,
    care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui
    Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai-nainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări, şi
    pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe
    evnomiani care se botează întru o afundare, şi pe montanişti, cei ce aici se zice frighi,
    şi pe saveliani, care învaţă, că Tatăl şi Fiul este o faţă (Yopatorie), şi alte oarecare
    cumplite fac, şi pe celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce
    năvălesc din ţara Galatenilor). Pe toţi cei ce din aceştia vor voi a se adăuga la
    Ortodoxie, ca pe elini îi primim. Şi în ziua cea dintâi îi facem creştini. Iar întru a doua
    catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu insuflare de trei ori în faţă, şi în urechi, şi aşa îi
    catihisim, şi îi facem să zăbovească în Biserică îndestul, şi să asculte Scripturile. Şi
    atunci îi botezăm.

    [Apostolic, can. 46, 47, 68; Sinod 1, can. 8, 19; Sinod 6, can. 95; Laodiceea, can. 7, 8;
    Cartagina, can. 66; Vasilie, can. 1, 5, 47]

    TÂLCUIRE

    Canonul acesta orânduieşte cu ce chip se cuvine să primim pe cei ce din eresuri vin
    la Ortodoxa credinţă, şi la partea celor ce se mântuiesc. Zicând, că pe arieni, şi
    machidonieni, şi navatieni, despre care am zis în canonul întâi al sinodului acestuia. Şi
    pe savatieni149 şi pe patrusprezeceri, adică tetradiţi
    150 şi apolinarişti, îi primim, după ce vor da libele, adică mărturisire în scris, în care să anatematisească şi pe al lor eres,
    încă şi pe tot alt eres care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Soborniceasca, şi
    Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu, (precum şi sinodul întâi cel ecumenic o au cerut
    aceasta în scris de la navatieni cu deosebire în canonul 8) ale cărora mai întâi
    pecetluim cu Sfântul Mir fruntea, ochii, nările, gura, şi urechile la fiecare pecetluire
    zicând: „Pecetea Darului Sfântului Duh”. Pe toţi aceştia însă aşa îi primim,
    nebotezându-i a doua oară, fiindcă după Zonara, întru Sfântul Botez cu nimic se
    deosebesc de noi, ci întocmai cu dreptslăvitorii se botează, pe arieni însă, şi
    machedonieni, arătat fiind eretici, i-a primit canonul fără al doilea Botez iconomiceşte,
    după întâiul cuvânt pentru multa mulţime a ereticilor celor de acest fel ce aflau întru
    acea vreme. Iar după al 2-lea cuvânt, şi pentru că întocmai ca noi se botezau. Pe
    evnomieni însă, care întru o afundare se botează, şi montanişti, care aici în
    Constantinopol, se numesc frighi151. Şi pe saveliani, care zic că o faţă este Tatăl, şi Fiul,
    şi alte rele fac, şi pe toate celelalte eresuri al ereticilor, (dintre care mulţi se află aicea,
    şi mai ales câţi se trag din Ţara Galatilor). Pe aceştia, zic, pe toţi, ca pe ellini îi primim.
    Adică ca pe unii cu totul nebotezaţi (Pentru că aceştia, ori cu totul nu s-au botezat, ori
    de s-au botezat, însă nu drept, şi precum se botează dreptslăvitorii. Pentru aceasta nici
    se socotesc botezaţi), şi în ziua dintâi, îi facem pe ei creştini, adică îi facem să
    primească toate dogmele creştinilor, afară din pridvorul Bisericii, puindu-şi preotul
    mâna peste ei, după canonul 39 al localnicului sinod din Iliviria, care este ţară a
    Ispaniei152. Iar a doua zi îi facem catihumeni, adică îi numărăm în rânduiala
    catihumenilor. Iar a treia zi le citim obişnuitele lepădări (de satana) însuflând de trei
    ori în faţă şi în urechile lor, şi aşa îi catihisim pe ei (adică îi învăţăm) în parte cele ale
    credinţei, şi îi facem să rămâie în Biserică mult timp153 şi să asculte dumnezeieştile
    Scripturi, şi atuncea îi botezăm pe ei154.

    SIMFONIE

    „După canonul acesta neschimbat voieşte a se iconomisi navatienii, şi
    patrusprezecerii întorcându-se către ortodoxie, şi canonul 7 al sinodului din
    Laodiceea, cu anatematisirea eresului adică, şi cu pecetea Sfântului Mir. Iar frighii
    întorcându-se porunceşte canonul 1 al aceluiaşi sinod să se boteze. Dar şi canonul 45
    al sinodului 6 nu este alta, decât, o repetuire (poftorire) a canonului acestuia.
    Adăugând că maniheii, valentiniani, şi marchioniştii se cade a se boteza întorcându-se
    la dreaptaslăvire. Iar evtihienii, şi dioscoriţii, şi sevirianii să se primească prin
    anatematisirea eresurilor lor, ca şi navatianii adică, şi ceilalţi. Iar canonul 19 al
    sinodului 1 voieşte ca negreşit să se boteze pavlianiştii precum şi canonul 95 al
    sinodului 6 aceasta mărturiseşte. Iar cel 43 al marelui Vasilie zice să se boteze
    întorcându-se engratiţii (înfrânaţii), şi sacoforii (purtătorii de sac), şi apotactiţii
    (lepădaţii). (Pentru care vezi canonul 95 al sinodului 6.) Iar cel al 5-lea al acestuiaşi
    zice, să primim pe ereticii cei ce la sfârşitul vieţii se pocăiesc nu însă fără judecată, ci
    cu cercare, citeşte şi pe 46 şi 47 apostolesc.

    PS Va rog sa cititi si notele de subsol, pentru o mai buna lamurire.

    Apreciază

  41. Maximos zice:

    Sinodul 6 Ecumenic

    CANONUL 95

    Pe cei ce dintre eretici se adaugă la ortodoxie, şi în partea celor ce se mântuiesc îi
    primim după aşezata urmare, rânduială şi obicei. Pe ariani adică şi machedoniani, şi
    navatiani, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi,232 şi ariseri233 (stângaci), şi pe
    patrusprezeciani, adică mercuriani şi apolinarişti îi primim, dând ei libele
    (mărturisirea credinţei în scris), şi anatematisind pe tot eresul ce nu cugetă, precum
    cugetă sfânta lui Dumnezeu soborniceasca şi apostoleasca Biserică, pecetluindu-se ei,
    adică ungându-se ei mai întâi cu Sfântul Mir la frunte, şi la ochi, şi la nări, şi la gură, şi
    la urechi. Şi pecetluindu-i pe ei zicem: pecetea Darului Duhului Sfânt. Iar pentru
    pavlianistii, ce apoi năzuiesc la sobornicasca Biserică, hotărâre s-a aşezat, a se boteza
    negreşit. Pe evnomiani însă care se botează într-o afundare şi pe montanistii cei ce aici
    se zic frigi, şi pe saveliani cei ce slăvesc iopatorie (fiu-părintime), şi fac alte oarecare
    cumplite, şi pe toate celelalte eresuri, fiindcă multe sunt aici, mai ales cei ce vin din
    ţara galatenilor, pe toţi cei ce dintre aceştia voiesc a se adăuga la ortodoxie, ca pe elini
    îi primim. Şi în ziua dintâi, îi facem pe ei creştini, ia întru a doua, catihumeni; apoi în a
    treia, îi jurăm pe ei însuflându-i de trei ori în faţă, şi în urechi. Şi aşa îi catehisim pe ei,
    şi îi facem să zăbovească în Biserică şi să asculte Scripturile, şi atunci îi botezăm. Încă
    şi maniheii, şi valentinianii, şi marchioniştii, şi cei din eresurile cele asemenea.
    Nestorianii trebuie a facelibeluri, şi a anatematisi eresule, pe Nestorie, şi pe Evtihie, şi
    pe Dioscor, şi pe Sevir, şi pe ceilalţi exarhi ai acestor fel de eresuri, şi pe cei ce cugetă cele ale lor, şi pe toate eresurile cele ce mai înainte s-au pomenit. Şi aşa a se împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură.

    TÂLCUIRE

    Canonul acesta, de la început şi până la aceasta, „şi atunci pe ei îi botezăm”, este
    chiar canonul 7 al sinodului 2. Iar partea cea din mijloc, ce zice: „Iar pentru
    pavlianişti”, până la aceasta, „a se boteza ei negreşit”, este chiar din canonul 19 al
    sinodului 1, pentru aceasta nici le mai tâlcuim, ci vezi tâlcuirea lor acolo. Iar rămăşiţa
    canonului acestuia, este chiar rânduire a sinodului acestuia, zicând: Că şi maniheii,234
    şi valentinianii,235 şi marchionistii,236 venind la dreaptaslăvire se cuvine a se boteza, ca
    şi evnomianii, şi montaniştii, după tâlcuirea lui Valsamon. Iar nestorianii,237 şi
    evtihianii, dioscoriţii, şi sevelianii238 trebuie să anatematisească în scris eresul lor, şi pe
    eresiarhii lor, şi pe toţi cei ce cugetă eresul lor, cu care se numără şi monoteliţii; ca şi
    navatianii adică, şi machedonianii, şi aşa să se împărtăşească cu dumnezeieştile
    Taine.

    Apreciază

  42. Maximos zice:

    Sinodul 1 Ecumenic

    CANONUL 19
    Pentru cei ce s-au făcut următori lui Pavel (Samosatelui), apoi au năzuit la
    soborniceasca Biserică, sau pus hotărâre a doua oară a se boteza ei negreşit. Iar dacă
    unii în timpul trecut, s-ar fi rânduit în cler, de s-ar arăta neprihăniţi şi nemânjiţi după
    ce de al doilea se vor boteza hirotonisească-se de episcopul soborniceştii Biserici. Iar
    dacă certare i-ar afla pe ei neharnici, se cuvine a se caterisi ei. Aşişderea încă şi pentru
    diaconiţe, şi de obşte pentru toţi cei cercetaţi (număraţi) în canon, aceeaşi închipuire
    se va păzi. Am pomenit însă pentru diaconiţe care se numără în schimă; fiindcă nici
    vreo hirotesie oarecare au, negreşit între mireni să se numere ele.
    [Apostolic, can. 47; Sinod 1, can. 2; Sinod 5, can. 95; Laodiceea, can. 7, 8; Cartagina, can. 66;
    Sinod 4, can. 15; Sinod 5, can. 14, 40; Vasilie, can. 44; Cartagina, can. 5, 51, 135]

    TÂLCUIRE

    Canonul acesta rânduieşte pentru cei ce s-au născut în eresul lui Pavel
    Samosateului, iar după aceasta au năzuit la soborniceasca Biserică, zicând că, canon
    şi tip s-au dat ca negreşit a doua oară să se boteze ereticii cei de acest fel (vezi însă că
    cu rea întrebuinţare numeşte sinodul Botez pe botezul pavlianiştilor, şi alăturându-l pe
    el cu Botezul nostru, nu cu însuşi acela al lor, au întrebuinţat graiul acesta, adică a
    doua oară să se boteze; şi vezi prolegomena sinodului din Calcedon, fiindcă nu se
    botează ei întocmai ca şi cei dreptslăvitori). Iar dacă unii dintr-înşii s-au hirotonisit
    clerici mai-nainte de drepslăvitorul Botez, neştiind arhiereii ce i-ar fi hirotonisit, că sunt
    eretici, sau că au fost hirotonisiţi în clerul pavlianiştilor. Aceştia zic după ce a doua
    oară se vor boteza în dreptslăvitorul Botez, de se va vedea viaţa lor neprihănită, şi
    nemânjită, să se hirotonisească de episcopul soborniceştii şi dreptslăvitoarei Biserici,
    fiindcă întâia hirotonie ce au luat eretici fiind, cu totul nici se socoteşte hirotonie. Căci
    cum este cu putinţă cel ce nu este botezat după dreptslăvitoarea credinţă, a lua
    venirea Sfântului Duh, şi darul şi hirotonie? Iar cercetându-se de se vor afla nevrednici
    de preoţie, se cuvine a se caterisi, adică a se scoate din cler, că cu rea întrebuinţare sau luat aici caterisirea în loc de scoatere. Fiindcă se cateriseşte chiar, cel ce s-a ridicat
    mai-nainte la înălţimea ierosirii şi a clirosului. Iar aceştia ce nici ca cum au luat
    hirotonia, din care înălţime se vor caterisi? Cu adevărat nici din una. Sau poate că zice,
    a se caterisi din preoţia şi clirosul pavlianiştilor. Că precum Botez au numit pe cel
    după a lor rânduială făcut, aşa au numit şi cler pe cel al lor, şi prin urmare caterisis;
    precum şi canonul al 8-le al celui din Laodiceea cler numeşte pe cel al montaniştilor. Şi
    aceasta ce am zis pentru bărbaţi, trebuie a se păzi fără schimbare, şi la femei. Adică
    dacă unele din femeile pavlianiştilor se vor fi hirotonisit de episcop dreptslăvitor
    diaconiţe, neştiind eresul lor, sau de vor fi şi fost hirotonisite în ceata diaconiţelor cea
    a pavlianiştilor, acestea, zic, să se boteze a doua oară, şi de se vor arătat vrednice de
    diaconie după Botez, hirotonisească-se diaconiţe (şi vezi şi canoanele 46 şi 47
    apostolesc, şi pe al 7-lea al sinodului al 2-lea). Iar ceea ce adaugă canonul, zicând: Am pomenit de diaconiţe care se numără în schimă, fiindcă nici au vreo hirotesie, negreşit
    între mireni să se numere ele; măcar că este cu anevoie de înţeles. Însă înţelegerea
    este aceasta, că, am pomenit însă osebit pentru diaconiţe, care la pavlianişti avea
    schima aceasta, adică slujba diaconiţelor, că şi acestea, precum şi ceilalţi clerici ai lor,
    ca nişte mireni se cuvine a se socoti. Pentru că, precum acia nu aveau vreo hirotonie,
    lipsiţi fiind de dumnezeiescul dar, aşa şi diaconiţele cele ce erau la dânşii, numai
    schima (adică chipul) diaconiţelor aveau, iar hirotesie adevărată, şi de dar dătătoare
    nu aveau, încât, ca nişte mirence se cade a se cunoaşte şi ele după Botez, precum era
    şi mai-nainte.

    Apreciază

  43. Maximos zice:

    CANONUL 15

    Cele rânduite pentru prezbiteri, episcopi, şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos pentru
    patriarhi se potrivesc. Drept aceea dacă vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit ar
    îndrăzni a se depărta de împărtăşirea cea către patriarhul său, şi n-ar pomeni numele
    lui precum este hotărât şi rânduit întru dumnezeiasca mistagoghie, ci mai înainte de
    sinodiceasca înfăţoşare şi de deplinita lui osândire ar face schismă, aceasta a hotărât
    sfântul sinod, cu totul a fi străin de toată ieratia (preoţia), dacă numai se va vădi că a
    nelegiuit acest lucru. Şi mai ales s-au pecetluit şi s-au hotărât acestea pentru cei ce cu
    pricinuire de oarecare vinovăţie se depărtează de ai lor întâi şezători şi fac schismă, şi
    rup unirea Bisericii. Că cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul
    şezător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de
    acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca
    aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre
    împărtăşirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea
    cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci
    minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci
    s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri.

    TÂLCUIRE

    Cele ce canoanele cele mai de sus au rânduit pentru episcopi şi mitropoliţi,
    acesteaşi le rânduieşte cu mult mai vârtos canonul acesta pentru patriarhi. Însă
    acestea să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică
    furare de cele sfinte) şi altele ca acestea, s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâiul
    şezător al lor, iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui
    întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul acela. Unii ca aceştia despărţindu-se de aceia nu
    numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori, sunt
    vrednici. Că nu pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au
    slobozit de schisma şi eresul minciuno-episcopilor acelora.

    P.S.
    In a doua parte, Canonul 15 spune foarte clar ca : „Că cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul-şezător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade, sau de Sfinţii Părinţi…” Deci toate ereziile in care au cazut ererticii ecumenisti, mai ales prin propria lor semnatura „sinodala”, au fost osandite si condamnate de Sfintele Sinoade Ecumenice si Locale. Deci au cazul sub incidenta lor.

    Apreciază

  44. Maximos zice:

    Sinodul Local de la Cartagina

    CANONUL 80, 76
    A plăcut pentru prunci, ca de câte ori nu se vor găsi adevăraţi martori, care să zică
    fără îndoială că sunt botezaţi aceştia, şi nici ei pentru vârstă, vor putea a răspunde cu
    îndemânare pentru taina cea dată lor, fără de vreo poticnire să fie datori a se botez. Ca
    nu cumva această îndoială să-i lipsească pe ei de curăţirea sfinţirii acesteia.
    [Apostolic, can. 47; Sinod 6, can. 84]

    TÂLCUIRE
    Canonul acesta luându-se de la sinodul al 6-lea este a celui 84 şi vezi acolo tâlcuirea.

    P.S.
    Aici Canonul 80 spune sa se boteze cel despre care nu se poate aduce nicio marturie ca a fost botezat, chiar daca ar fi sa aiba botez valid, nestiind acela.

    Apreciază

  45. Maximos zice:

    In concluzie, toate aceste Canoane vorbesc foarte limpede despre cum au fost primiti ereticii, care s-au pocait, in Biserica, insa, nicidecum nu este vorba de o recunoastere anticipata a ereticilor care staruiesc cu incapatanare si buna stiinta in erezie, cugetand si marturisind eretic, public si la vedere, adica, „cu capul descoperit”, dupa cum spune Canonul 15. Si aceasta o fac trambitand sarcastic prin toate mijloacele masmediei antihristice, jubiland de marea lor reusita : „Acceptarea sinodala si institutionalizarea pan-ereziei ecumeniste”.

    Apreciază

  46. Maximos zice:

    Si pentru ca de nenumarate ori am fost acuzat ca nu am cugetare ortodoxa, voi posta aici „Marturisirea me de Credinta”

    MĂRTURISIREA CREDINȚEI ORTODOXE

    1. Cred într-un singur Dumnezeu, într-o singură Fiinţă, într-o singură Putere, într-o singură Voinţă, într-o singură Lucrare, într-un singur Principiu, într-o singură Stăpânire, într-o singură Domnie, într-o singură Împărăţie, cunoscută în Trei Ipostasuri Desăvârşite, unite fără să se amestece şi despărţite fără să se despartă, dar slăvită și adorată într-o singură închinăciune: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, întru care m-am și botezat. Iar Acest Dumnezeu, PreaSfânta Treime, este Necreat, Nenăscut, Fără de Început, Veşnic şi Mai Înainte de Veci, Nemuritor, Nemărginit, Necircumscris, Atotputernic, Atotstăpânitor, Atoatevăzător, Atoatepurtător de grijă, Netrupesc, Necuprins, Simplu, Infinit, Necompus, Negrăit, Nepătruns cu mintea, Neschimbat şi Neschimbător, Incoruptibil, Nestricăcios, Neprefăcut, Nevăzut, Inaccesibil, Preaînţelept, Atotştiutor, Multmilostiv, Lumină Neapropiată, Izvorul Vieţii, al Bunătăţii, al Dragostei şi al Dreptăţii. Ce este Dumnezeu după natura şi Fiinţa Lui, nici n-a descoperit vreodată vreun om sau înger şi desigur nu este cu putinţă să descopere. Dacă Dumnezeu rămâne necunoscut în Fiinţa Sa, El se face totuşi cunoscut prin energiile Sale comune Sfintei Treimi, la care poate participa omul. Energiile necreate sunt distincte de Fiinţa Dumnezeiască, însă nu sunt despărţite de Fiinţă. Fiinţa lui Dumnezeu nu iese din Sine, nu se manifestă şi nu se poate vedea nicidecum de către nimeni. Dumnezeu ca Fiinţă e un adânc nepătruns, necomunicabil, neschimbabil, neîmpărtăşibil, iar din acest adânc emană puteri şi energii în care nu se scurge Însăşi Fiinţa. Iar pe de altă parte iese din Sine spre a se dărui omului prin energiile Sale necreate, cu scopul de a-l îndumnezei pe om.

    Cred, mărturisesc, slăvesc, cinstesc, slujesc şi mă închin lui Dumnezeu cel Unul în Treime şi Treime întru Unime, nici amestecând Persoanele, nici împărţind Fiinţa. Căci alta este persoana Tatălui, alta a Fiului şi alta a Duhului Sfânt, dar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt aceeaşi Dumnezeire, aceeaşi Slavă, aceeaşi Mărire. Tatăl la fel ca Fiul, la fel ca Sfântul Duh. Necreat este Tatăl, Necreat este Fiul, Necreat este Sfântul Duh. Necuprins este Tatăl, Necuprins este Fiul, Necuprins este Sfântul Duh. Veşnic este Tatăl, Veşnic este Fiul, Veşnic este Sfântul Duh. Nu sunt trei veşnici, ci Unul Veşnic, nu sunt trei necreaţi, ci Unul Necreat, nu sunt trei necuprinşi, ci Unul Necuprins. Asemenea, Atotputernic este Tatăl, Atotputernic Fiul, Atotputernic şi Sfântul Duh, dar nu trei atotputernici, ci Unul Atotputernic. Astfel Dumnezeu este Tatăl, Dumnezeu este Fiul, Dumnezeu este şi Sfântul Duh, dar nu sunt trei dumnezei, ci Unul Dumnezeu. Tot aşa Domn este Tatăl, Domn Fiul, Domn şi Sfântul Duh, dar nu trei Domni, ci Unul Domn. Că precum în chip unic mărturisesc pe Fiecare Persoană Dumnezeu şi Domn, nevoit sunt datorită adevărului creştinesc să nu spun trei Dumnezei sau trei Domni, alăturându-mă soborniceştii evlavii. Tatăl nici făcut nu este, nici zidit, ci Nenăscut. Fiul nu este nici făcut, nici zidit, ci este Născut din Tatăl. Duhul Sfânt nici făcut nu este, nici zidit, ci din Tatăl este Purces. Căci Un Tată este, nu sunt trei Taţi. Un Fiu, nu trei Fii. Un Duh Sfânt, nu trei Duhuri Sfinte. Şi în Treimea Aceasta nu este Unul mai întâi şi Unul mai pe urmă, Unul mai mare şi Unul mai mic, ci Cele Trei Persoane sunt Împreună-Veşnice şi Deofiinţă. Iar Acest Dumnezeu, PreaSfânta Treime, a făcut din nimic, doar cu cuvântul, cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute, aducându-le din neexistenţă la existenţă. Aceasta cuget despre Sfânta Treime.

    2. Iar despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, aceasta cred: Cred şi mărturisesc că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul cel Unul născut al lui Dumnezeu Tatăl, este şi Dumnezeu şi Om. Dumnezeu deci, născut din Fiinţa Tatălui mai înainte de veci şi Om, născut din sângiuirile Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, din suflet cuvântător şi trup omenesc. Deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire, mai mic decât Tatăl după firea omenească, deofiinţă cu noi şi întru toate asemenea nouă afară de păcat, care deşi este şi Dumnezeu şi Om, nu doi, ci Unul este, Hristos. Unul, nu prin schimbarea dumnezeirii în omenitate, ci prin unirea firii omeneşti cu firea dumnezeiască. Întru totul Unul, nu prin amestecarea firilor, ci prin unire negrăită. Căci precum în om sufletul cuvântător şi trupul una sunt, tot aşa Dumnezeu şi Om, una sunt în Hristos. Deci cele două firi desăvârşite, dumnezeiască şi omenească, se unesc neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit într-o persoană a lui Hristos şi astfel avem un Hristos în două firi, două voinţe şi două lucrări. Iar voinţa omenească se supune voinţei dumnezeieşti şi există o armonie a voinţelor în persoana lui Hristos. Nu se întâmplă nicio ciocnire între voinţa dumnezeiască şi cea omenească, în Hristos, Cel ce a pătimit pentru a noastră mântuire, Cel ce S-a răstignit pe lemn în zilele lui Pilat din Pont şi S-a pogorât la iad şi a Înviat a treia zi din morţi, și S-a Înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Celui Atotputernic şi va veni din nou să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit, şi la a Cărui Venire toţi oamenii vor Învia cu trupurile lor, ca să dea socoteală fiecare pentru faptele lui, cei ce au făcut cele bune mergând în Viaţa cea Veşnică, iar cei păcătoşi în munca cea veşnică.
    Hristos, în virtutea dumnezeirii Sale se unește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar în virtutea omenirii Sale se unește cu Maica Sa și cu toți oamenii. De acum firea omenească prin unirea ipostatică a celor două firi în persoana lui Hristos este definitiv unită cu firea dumnezeiască. Şi aceasta pentru că Hristos este veşnic Dumnezeu-Om. Ca Dumnezeu-Om s-a înălţat la Cer. Ca Dumnezeu-Om stă de-a dreapta Tatălui. Ca Dumnezeu-Om va veni să judece lumea la a Doua Venire. Prin urmare firea omenească este acum aşezată în sânurile Sfintei Treimi. Nimic nu mai poate despărţi firea omenească de Dumnezeu.

    3. Primesc cele zece porunci ale Legii pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise pe Muntele Sinai. Primesc şi Sfintele Scripturi, Vechiul şi Noul Testament, insuflate de Dumnezeu. Primesc şi scrierile Sfinţilor Prooroci, Apostoli, Evanghelişti, Părinţi purtători de Dumnezeu, Ierarhi şi Dascăli ai Bisericii noastre Ortodoxe şi toate cele primite de către Sfânta Biserică Ortodoxă.

    4. De asemenea, primesc cele doisprezece articole ale Simbolului Credinţei, pe care Cuvioşii şi Sfinţii Părinţi le-au proclamat, insuflaţi de Dumnezeu, la primele Două Sinoade Ecumenice şi cu care au fost de acord toate celelalte Sfinte Sinoade Ecumenice şi Locale (rostit Crezul).
    5. Primesc cele Şapte Taine ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, adică Sfântul Botez, Sfânta Mirungere, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Hirotonie(Preoţie), Sfânta Căsătorie şi Sfântul Maslu.

    6. Primesc cele Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice ca şi Sinodul Opt Ecumenic al Sfântului Fotie cel Mare (879) şi Sinodul Nouă Ecumenic al Sfântului Grigorie Palama (1351) precum şi pe toate Sinoadele Locale care au păstrat şi au întărit Credinţa Ortodoxă. De asemenea, primesc Dogmele, Sfintele Canoane, Scrierile şi Tradiţiile nescrise ale Propovăduitorilor lui Dumnezeu, ale Apostolilor, ale Părinţilor purtători de Dumnezeu, ale Ierarhilor şi Învăţătorilor Credinţei noastre Ortodoxe.

    7. Primesc învăţătura despre cele Şapte Daruri ale Sfântului Duh, acestea fiind: Duhul înţelepciunii, Duhul priceperii, Duhul sfatului, Duhul puterii, Duhul cunoştinţei, Duhul evlaviei şi Duhul fricii de Dumnezeu.

    8. Primesc fără să ispitesc cu mintea credinţa curată, simplă, şi din suflet în Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în Maica Acestuia cea Preacurată şi Pururea Fecioară, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Maria şi în minunile fără seamăn ale Îngerilor şi ale Tuturor Sfinţilor.

    9. Mă închin, cinstesc, şi sărut atât Sfintele Icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Îngerilor şi ale Tuturor Sfinţilor, cât şi Cinstita şi de viaţă dătătoare Cruce. Mă închin la Sfintele Icoane nu adorându-le, ci cinstindu-le, precum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi şi a hotărât al Şaptelea Sinod Ecumenic. Căci închinăciunea în faţa Icoanei merge la Cel înfăţişat de ea, cum spune Sfântul Vasilie cel Mare şi prin Icoană închinătorul se închină la Persoana înfăţişată de aceasta.

    10. Primesc Schima Monahală ca Sfântă şi Îngerească şi ca lăsată de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfinţii Apostoli. Căci Domnul a zis: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24) şi dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer: după aceea, vino şi urmează-Mi, Mie (Matei 19, 21). Acestea şi altele asemenea câte a spus Domnul către ucenicii Lui, le-a spus şi pentru viitorii ucenici ai Lui, pentru cei care-L urmează prin trăirea Îngerească a Vieţii Monahale: Sfinţii Cuvioşi Pavel, Antonie, Palamon, Pahomie, Ilarion, Eftimie, Sava, Teodosie, Atanasie, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama şi toţi ceilalţi, despre care Apostolul Pavel a spus că lumea nu era vrednică de ei (Evrei 11, 38). Aceştia şi toţi trăitorii în pustie, în păduri, în peşteri, în găurile pământului şi în Mănăstiri, au adus mult folos Obştii şi Bisericii Ortodoxe şi prin ei a fost slăvit, ca şi prin Sfinţii Apostoli, Mucenici, Mărturisitori, Dascăli şi Ierarhi, numele Cerescului nostru Părinte, Dumnezeul tuturor. Unii dintre ei, trăind departe de lume, doar prin rugăciunea lor curată către Dumnezeu au salvat oameni, oraşe şi popoare de la primejdii, nenorociri, boli molipsitoare, cutremure, naufragii, războaie şi alte necazuri.

    Acestea toate, cu harul lui Dumnezeu, cred, mărturisesc şi propovăduiesc şi am fost şi sunt gata să-mi jertfesc viaţa pentru Credinţa mea Ortodoxă şi pentru Sfânta Tradiţie, dacă vremurile o cer.

    1. Nu primesc, resping şi mustru: orice necredință, orice inovaţie, orice erezie veche sau nouă, orice învăţătură străină şi venită de la oameni şi potrivnică învăţăturii şi Credinţei sănătoase, Ortodoxe şi Sfintei Tradiţii, despre care Sfântul Sinod al Şaptelea declară: „Orice scornire şi erezie potrivnică învăţăturii Cuvioşilor Părinţi să fie Anatema”.

    2. Primesc toate cele hotărâte și acceptate de Sfinții Părinți în Biserica cea Una, Sfântă, Katholică și Apostolică, lepădând și anatematizând toate câte ei au lepădat și anatematizat, împreună cu orice erezie de la Simon Magul și până acum.

    Apreciază

    • Evelina zice:

      Maximos

      Tu scrii dar nu intalegi nimic.Acele canoane se refera la altceva decat gandesti tu.
      Mai ai de gand sa ne terorizezi cu comentariile tale.Arata simplu ca sfântul spiridon cum ca nu ar fi harul lucrător la acesti eretici ecumenisti.

      Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        @ Evelina

        1. “Tu scrii dar nu intalegi nimic.”

        Ai remarcat corect. Este posibil ca Maximos să nu înțeleagă nimic. Tocmai pentru aceea le-a postat (citatele!) ca să citești și să le înțelegi tu cu ajutorul duhovnicului tău.

        2. ”Acele canoane se refera la altceva decat gandesti tu.”

        Nu am remarcat ca Maximos să fi oferit și o talcuire PROPRIE a citatelor din canoane pe care tu le supui atenției. Drept urmare nu prea îmi este limpede de unde știi tu ce gândește Maximos. Este drept, Maximos afirmă că nu există har la ecumeniști. Dar nu oferă talcuiri PROPRII ci oferă citate.

        Ești invitată să faci același lucru.

        Nu spre vreo contrazicere deșartă ci spre aflarea adevărului.

        Dacă tu sesizezi că cineva se află în înșelare pe aici pe la comentarii este de datoria ta să te mobilizezi să-l scoți din înșelare pe acel om.
        Tu, împreună cu duhovnicul tău.

        3. “Mai ai de gand sa ne terorizezi cu comentariile tale?”

        Se desfășura cumva o discuție extrem de interesantă în subsolul acestui articol iar Maximos a intervenit și a stricat toată atmosfera cu comentariile lui? Comentarii care de fapt nu sunt ale lui ce sunt citate din sfinții părinți?

        Dacă te simți terorizată de aceste comentarii, nu era foarte simplu să-ți găsești alte două trei site-uri presupus ortodoxe pe care să îți satisfaci nevoile duhovnicești?
        De unde acest masochism?

        Dacă nu se întâmplă cumva să fii vreun cleric care semnează cu numele Evelina, supune atenției duhovnicului tău acest răspuns al meu. OK?

        4. “Arata simplu ca sfântul spiridon cum ca nu ar fi harul lucrător la acesti eretici ecumenisti.”

        Acest îndemn al tău este de o mizerie și de o viclenie totală.

        Acest îndemn al tău este de o mizerie și de o viclenie totală specifică atât ecumeniștilor cât și îngrădiților care afirmă că există Har la ecumenisti.

        Dacă nu aș fi simțit pe pielea mea această viclenie totală în întâlniri personale cu astfel de indivizi, nu m-aș fi apucat să ți-o spun atât de drept în față.

        Adică vrei să îi spui lui Maximos mai întâi că el nu are calitatea de sfânt ca să facă demonstrație prin simpla citare asfințit lor părinți.

        Vouă vă trebuie sfinți ca să vă facă demonstrațiile. Citatele din sfinții părinți nu sunt suficiente.

        Iar lui Maximos, el fiind mirean, îi ceri să facă minunea cu cărămida pe care a făcut-o Sfantul Spiridon nu-i așa?

        În acest caz chiar aș dori să te întreb: nu ți-e rușine cu tine însuți?

        Apreciază

      • Romeo cel real zice:

        @ Evelina

        Cu ce ești diferită de cel care semnează “Mai aproape” și care, în mod clericalist îi recomandă lui Maximos să stea în banca lui de mirean și să se pocăiască de păcatele lui proprii în loc să se implice în lumea în lupta pentru aflarea adevărului despre harul la ecumeniști?

        Apreciază

      • Nicole zice:

        Pentru Evelina. Daca imi permiti am sa povestesc o intamplare care a avut loc acum aproximativ doi ani.Eram la Cuvioasa Parascheva si ma inchinam. Neavand obiceiul sa dau pomelnic preotului care sta langa Dansa, m- am decis sa scriu un pomelnic cu toata familia mea. La un moment a iesit un preot din altar si cadea cu mare viteza. Fiind cu spatele, am decis sa ma intorc. M- am oprit din scris, m- am intors si am facut cruce, asa cum fac crestinii, in momentul in care trece preotul cu cadelnita. Un duh necurat a venit deasupra mea, strigand puternic sa ies din „biserica lui”. M- am cutremurat, bineinteles si o cautam cu mintea pe Cuvioasa Parascheva: „Sfanta Cuvioasa Parascheva, tu unde esti?” Duhul necurat striga „Catapeteasma este a mea, totul este al meu !”M- am intors catre credinciosii din biserica si i- am simtit linistiti, nebagatori de seama. O alta intamplare a fost cand m- am impartasit in Postul Pastelui. Intorcandu- ma acasa simteam ca am sange in gura si cineva in inima mea il osandea pe IPS Teofan si spunea :”bea sange de crestin, evreul!”. Bineinteles, aceste doua intamplari m- au marcat definitiv.

        Apreciază

  47. o informatie zice:

    Dintr-un articol de pe marturisireaortodoxa.ro (Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne), semnat de Mihai-Silviu Chirilă, reiese ca acesta inca n-a inteles ce este ecumenismul cu adevarat.
    Ecumenistii „ortodocsi” nu sunt in „cardasie” cu erezia ecumenista, ci sunt parte a acestei erezii.
    Erezia ecumenista este opera occidentalilor, in care se afla in relatie toate ereziile aparute in Apus, azi chiar si religii pagane. Ecumenistii „ortodocsi” nu doar ca nu i-au convertit pe apuseni la adevarata credinta ci au cazut ei insisi in erezie, aceasta cadere devenind clara in urma Sinodului din Creta, ducandu-i de partea ereziei pe toti cei care raman in comuniune cu ei.
    Este evident ca participarea unor „ortodocsi” la ecumenism nu a avut niciodata ca scop convertirea ereticilor la Ortodoxie, ci alturarea Bisericii Ortodoxe la ghiveciul ecumenist. Asa-zisa misiune de aducere la adevar a ereticilor, prin participarea la miscarea ecumenica, a fost de la inceput o mare minciuna. Unii s-au prins mai devreme in privinta adevaratului scop de participare la ecumenism, altii mai tarziu, denuntand ecumenismul ca panerezie.
    Se mai spune in articol: „Ce înseamnă această realitate? Simplu. Populațiile din acele țări s-au lepădat de generații întregi de clerul și de “bisericile” lor, pentru că au simțit că harul divin nu mai lucrează în ele”.
    Harul nu-l au demult, de la caderea in filioquism, de aceea acele „generatii intregi” n-au „simțit că harul divin nu mai lucrează”, pentru ca trebuie sa stii ce inseamna prezenta harului pentru a sti ce inseamna lipsa lui. Apropo, Mihai-Silviu Chirilă simte „harul” la ereticii ecumenisti de crede ca acestia au „har”? Sa aiba grija sa nu confunde harul cu vreo lucrare inselatoare.

    Apreciază

    • Maximos zice:

      Pidalion, Sinodul 1 Ecumenic – Canonul 11 , pag. 159 :

      Pentru cei ce au calcat Credinta fara de sila, sau fara de luarea averilor, sau fara de primejdie, sau ceva de acest fel, care s-au facut sub stapanirea lui Lichinie, a socotit Sinodul, desi au fost nevrednici de de iubire de oameni, insa sa se milostiveasca spre ei.

      Deci cati cu adevarat se vor cai, trei ani vor face ca niste credinciosi intre cei ascultatori, si sapte ani vor cadea jos. Iar doi ani fara proaducere se vor impartasi cu poporul de rugaciuni.

      Talcuire :

      Pentru cei ce de multa sila si de mare nevoie se lepadau de Credinta, alte Canoane vorbesc, iar Canonul acesta vorbeste pentru cei ce fara de nevoie se leapada, zicand :

      Cei ce au calcat credinta cea in Hristos, fara de oarecare nevoie, sau primejdie, sau lipsirea averilor lor, care au fost cei ce erau in vremile tiranului Lichinie, acestia, macar ca erau in vremile acelea nevrednici de iubirea de oameni, si de pogoramant (iconomie), s-a parut insa Sinodului sa arate mila spre dansii.

      Deci cati cu adevarat, si in inima, dar nu cu fatarnicie, si cu minciuna, se caiesc pentru pacatul ce au facut, acestia trei ani vor face intre ascultatori.

      Adica vor sta in pridvor inaintea Sfintelor si Imparatestilor Porti ale Bisericii, pentru ca sa asculte Dumnezeiestile Scripturi, pana ce va zice diaconul : cati sunteti catehisindu-va iesiti, dupa aceasta sa iasa

      Iar doi ani vor cadea jos, adica vor intra in Biserica, si vor sta in partea cea din urma a amvonului.

      Sa iasa insa si acestia impreuna cu cei ce se catehisesc, cand zice diaconul : „cati sunteti chemati iesiti”. Iar doi ani se vor impartasi intru rugaciuni impreuna cu norodul.

      Adica vor sta impreuna cu cei credinciosi sa se roage, si sa nu iasa cu cei ce se catehisesc (catehumenii), fara a se impartasi cu Dumnezeiestile Taine, pana ce se vor sfarsi acesti doi ani. P.S. In concluzie, pe acesti ecumenisti notorii cine ii constrange si ii ameninta cu moartea, de accepta de buna voie aceasta pan-erezie?

      Si cati ani de pocainta le trebuieste ca sa-si spele pacatul de a tine poporul in erezie de aproape o suta de ani?

      Va rog, iertati-mi indrazneala interventiilor, dar si manifestarea mihnirii, datorata acestei „Mari Apostazii”, nemaiintalnita in toata Istoria Bisericii.

      Apreciază

  48. Maximos zice:

    Enciclica celor 4 Patriarhi de la 1848 : Respingem toate noile reforme, ca cele ce sunt soptiri ale diavolului, fiindca cel ce primeste aceste reforme in Biserica, infrunta ca si cum ar fi cu lipsa, propovaduirea Dreptei Credinte, care, insa, desevarsita fiind si pecetluita, nu primeste nici scadere, nici adaugire, nici vreo schimbare oarecare. Si cel ce va indrazni sa lucreze, sau sa sfatuiasca, sau sa si cugete unele ca acestea, de indata singur s-a lepadat de credinta cea intru Hristos si de indata insusi de buna voie s-a cufundat intru vesnica Anatema, pentru hulirea impotriva Sfantului Duh, de parca Sfantul Duh nu cu indestulare ar fi grait in Sfintele Scripturi si la Ecumenicele Soboare. Deci toti acei ce primesc reforme, ori eresuri, sau dezbinari, de indata si de buna voie „s-au imbracat cu blestemul ca si cu o haina” (Ps 108, 17), fie ei patriarhi, ori mireni, ori ingeri din cer, Anatema sa fie.

    Apreciază

  49. Maximos zice:

    Sfintii Marturisitori, precum Athanasie cel Mare, depus de 5 ori din scaunul Patriarhal de „ortodocsi”; Ioan Gura de Aur, depus din scaunul Constantinopolului de „ortodocsi”; Monahul Maxim Marturisitorul, ucis prin epuizare dupa ce i se taie mana dreapta si limba de catre „ortodocsi”; Monahul Ioan Damaskin, anatematizat de 3 ori tot de „ortodocsi”; Monahul Theodor Studitul si multi altii au fost prigoniti sau ucisi, exclusiv de imparati si episcopi „ortodocsi”. Sfintii acestia neascultatori de mai-marii timpului, sunt cei care, „ascultand de Dumnezeu mai mult decat de oameni”, au dus Biserica lui Hristos de-a lungul secolelor. Adica, tocmai „neascultatorii” au tras Biserica Adevarata dupa ei. Daca acestia ar fi fost „ascultatori”, acum noi toti am fi fost evrei, papistasi, arieni, musulmani. Asa cum au ascultat ierarhii de masoni, iar acum sunt toti papistasi, ecumenisti, globalisti, sectanti, socialisti.

    Apreciat de 1 persoană

  50. Maximos zice:

    Ascultare? Insa, de cine trebuie sa ascultam? De Hristos sau de niste „iconomi” vremelnici ai tainelor Sale, care nu-L asculta pe Hristos si fac vraiste Biserica Sa? Ascultarea inceteaza imediat acolo unde intervin nedreptatea si minciuna, caci Dragostea, care este conditia ascultarii evanghelice, se bucura doar de Adevar. Ascultarea nu se face doar pe linie ierarhica, ci, mai ales, pe linia Adevarului si a iubirii. Oricine vesteste o alta Evanghelie, fie episcop, patriarh, sinod sau chiar inger din cer, spune Sf.Ap. Pavel, Anathema sa fie ! Adevarul este ca „ascultarea”, in foarte multe cazuri, e lasitate, viclenie, egoism, necredinta, fariseism, perfidie, tradare.., ascultare ca va tine caldut, merg salariile, pensiile, scaunele, functiile gradele, interesul. Deci fiecare sa se cerceteze pe sine si cugetul ii va spune unde incepe fericita ascultare si unde incepe nefericita si pururea osandita lasitate

    Apreciat de 1 persoană

    • Romeo cel real zice:

      De când am ales să îmi las gura slobodă în ceea ce privește credința, m-am confruntat cu următoarea situație.

      – Poți să-i spui omului că e prost în față.
      – Poți să-l jignești mai mult sau mai puțin grosolan.
      – Poți să-l tragi de urechi pe diferite probleme.
      – Poți să porți cu el discuții în contradictoriu pe teme de fotbal, cultură, modă și alte domenii.

      Oamenii au devenit politicoși și, în cele din urmă, nu te resping definitiv.

      Așa, după principiul political corectness.

      Dar dacă cumva ai deschis gura și le-ai spus că credința lor în raport cu Hristos, în raport cu ortodoxia, este strâmbă, ți-ai dat foc la valiză.

      Oamenii se tulbură înfiorător.

      Cele mai mari beșteleli din viața mea le-am primit atunci când i-am atenționat pe oameni că ei nu sunt ortodocși.

      Cu siguranță mă refer aici la cei care se pretind a fi ortodocși.

      Oamenii țin morțiș să li se spună că și ei dețin o bucățică de adevăr și că Adevărul în totalitatea lui este format din aceste bucățele.

      Aceasta este atmosfera de la talpa țării.
      De la omul de jos.

      Iar această atmosferă se replică în lumea clericală și în instituția bisericească.

      Se numește ecumenism, care funcționează exact pe acest principiu: Adevărul este format din mai multe bucățele de adevăr.

      Iar îngrădiții care acceptă că există Har la acești ecumeniști care compun Adevărul din mai multe bucățele de adevăr, nu fac altceva decât să se alăture acestei mistificări.

      Așa că mai marii bisericești nu au trebuit să facă eforturi mari în a înșela populația pentru că populația era înșelată de bunăvoie deja.

      Așa se va întâmpla și cu antihrist.

      Nu va exista un efort din partea lui antihrist și al angajaților lui pentru a convinge populația.

      Deja populația, prin ce se întâmplă acum pe pământ, este pusă în stare de disperare ca să solicite singură venirea unui salvator.

      Pământesc.

      Exact așa cum și-au dorit evreii în vremea Mântuitorului:

      Un împărat terestru care să-i scoată de sub robia romanilor, și nimic altceva.

      Iar Mântuitorul Le-a spus-o în față că El nu pentru asta a venit.

      Apreciază

      • Nicole zice:

        Într- o emisiune pe Trinitas Tv- Biserica Azi, doi invitaţi de seamă, un profesor doctor în teologie căruia nu i- am reţinut numele si Patriciu Vlaicu, mare teolog si cunoscător al canoanelor Sinoadelor Ecumenice, spuneau într- un glas că Sinodul din Creta nu a modificat nimic din rânduiala Bisericii şi de asemenea că, celelalte Biserici sunt considerate Biserici pentru că şi- au însuşit denumirea de Biserică. Totodată, au declarat că nu consideră Biserica Catolică şi celelalte confesiuni sunt rupte de Biserica Universală, ci doar s- au depărtat de aceasta. Cu astfel de teologi lumea simplă are de-a face, iar cine nu cunoaşte adevărul, cu greu va putea sesiza făţărnicia minţii lor.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s