In materie de credință nu există pogoromant

Opreliste si sfatuire înaintea acestor vremuri tulburi,Pidalionul readuce prospețimea si vesnica-folosință a Canoanelor apostolice,la urechile celor indoielnici în dreapta credință,indemandu-i deopotrivă pe mireni,călugări,teologi,preoti si episcopi: ,,Dacă le veți păstra întru totul,veți fi mântuiti si veți avea pace;dar dacă nu le veți asculta,veți fi pedepsiți si veți avea o luptă continuă,unii contra altora,primindu-vă astfel plata cuvenită pentru neascultarea voastra”. (Epilogul canoanelor Apostolice).,,

Cei ce pun întru defăimare pe sfintele si dumnezeiestile canoane ale sfinților părinti,care si pe sfânta biserica o trec cu vederea,anatema fie. Fiindcă sfinții noștri părinți creștineasca viețuire impodobesc si catre dumnezeiasca evlavie o povatuiesc”. Cine este,,episcopul nostru”,cine este ,,toată episcopia ortodoxa „, cine sunt ,,toți episcopii ortodocsi”.

CANONUL 35 Episcopul să nu îndrăznească a face hirotonii afară din hotarele sale, în cetăţile şi satele cele ce nu sunt supuse lui. Iar de se va vădi că au făcut aceasta, fără socotinţa celor ce ţin cetăţile, sau satele acelea, să se caterisească şi el, şi aceia pe care i-au hirotonisit. [Sinod 2, can. 2; Sinod 3, can. 8; Sinod 6, can. 20; Antiohia, can. 13, 22; Sardica, can. 3, 11,12].Talcuire: canonul acesta pentru unirea şi buna rânduială a episcopilor şi a mitropoliţilor s- au rânduit, zicând: episcopul nu se cade a îndrăzni afară de hotarele episcopiei sale să facă hirotonii, sau altă bisericească slujbă să lucreze în oraşele şi satele acelea, ce nu sunt supuse lui (ci nici mitropolitul are voie să meargă în enoriile episcopilor lui, şi a săvârşi hirotonii, sau altceva arhiereticesc). Urmatorul text facut cu roșu atunci numai, are voie a lucra cele de acest fel, când va fi poftit de arhiereul locurilor acelora. Iar de s-ar vădi că au făcut aceasta de sineşi fără de socotinţa şi voia arhiereilor, care stăpânesc oraşele şi satele acelea, să se caterisească şi el care peste hotar a hirotonisit, şi aceia pe care i-a hirotonisit.68 Pentru că cu chipul acesta se văd a fi întru unul şi acelaşi loc totodată doi episcopi, sau doi mitropoliţi, care lucru este afară de lege, şi oprit de canonul 8 al soborului întâi, şi de cel al 12-lea la soborului 4. Pentru aceasta şi soborul 6 în al 20-lea canon al său rânduieşte, că cel ce va merge în episcopie străină şi va învăţa în public de la sineşi, fără de voia arhiereului locului, să înceteze de lucrarea arhierească, şi să lucreze numai cele ale prezbiterului.

Poate nu pentru alte pravăţ decât pentru a nu se face această nerânduială, a fi adică, întru aceeaşi episcopie, totodată doi episcopi, unele voind altul, şi altele altul, care acela a îndrăznit a o face.

Din acest canon rezulta ca nu poti pomeni la liturghie formulă ,,toți episcopii ortodocsi „,care au imbratisato majoritatea: Antim,Ieronim,Elefterie c&o.

Cine este episcopul nostru, cand preotii folosesc aceasta ectenie fara a da numele? Pentru părintele nostru (Arhi) episcop…, pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm! Când episcopul slujeşte, iar preotul sau diaconul îi pronunţă numele, la strană se cântă: „întru mulţi ani, Stăpâ­ne”! Iar episcopul binecuvântează poporul. Pomenirea numelui episcopului eparhiot, când este sau nu de faţă, nu înseamnă curtoazie, pentru că aceasta nu-şi are locul la Sfânta Litur­ghie, ci amintirea faptului că alcătuim împreună Biserica lui Hristos, Trupul Lui tainic. Biserica înseamnă preot, popor şi Sfânta Masă, deci când spune: „Pentru tot clerul şi poporul”, Duhul Sfânt înaintea Sfintei Mese pecetluieşte pe toţi credin­cioşii care constituie sinaxa liturgică. Să dăm o atenţie specială menţiunii făcute de Sfântul loan Gură de Aur, că „preotul se deosebeşte doar puţin de episcop, şi săvârşeşte aceleaşi taine, afară de Hirotonie.

In legatura cu formula pe ,,episcopul nostru”,(care este eretic acum)nu poti cere ceva pentru cineva care nu exista…. Sfântul Nicolae Cabasila, sesizează că „atunci când cineva cere milă de la Dumnezeu înseamnă ca cere şi împărăţia Lui pe care a promis-o celor care o cauta şi apoi se vor adauga toate celelalte de care are nevoie. De aceea credincioşii se regăsesc în cererea aceasta, care-i include pe toţi. A cere ceva pentru cineva care nu exista este un ,,nonsens”sau cum ai cere la ectenia de la utrenie : Inca ne rugăm pentru ,,episcopul nostru ( N, care nu exista ),pentru sănătatea si mântuirea lui Sfântul Nicolae Cabasila, referitor la aceasta spune: „Ectenia cererilor este rugăciunea pentru credincioşii care ţin poruncile Evangheliei şi sunt următori iubirii de oameni a lui Hristos. Ei sunt păstorii Bisericii, dacă îşi împlinesc îndatori­rile lor, dacă ţin şi învăţă cele scrise în Evanghelie, dacă conduc bine turma lui Hristos şi atunci merită sa fie în centrul rugă­ciunilor obşteşti”

Sa vedem exemplul sfântului Cuvios Ipatie care era egumen al Mănăstirii Rufinienilor din Calcedon. Mai înainte încă de înscăunarea lui Nestorie, acest Cuvios avusese o vedenie prin care i se descoperea abaterea patriarhului de la dreapta credință. Astfel, cînd comoara cea rea a inimii aceluia a început să iasă la iveală, şi Ipatie “a cunoscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cuveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, că să nu mai fie pomenit la Proscomidie Înștiințîndu-se despre această evlaviosul episcop Evlavie, s-a temut de urmările unei asemenea fapte; şi cum lucrul se răspîndea şi se făcea cunoscut, Nestorie însuși i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop de Constantinopol. Deci i-a zis Evlavie lui Ipatie: “De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?”. Iar Ipatie i-a răspuns: „De cînd am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el şi nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop”. Atunci Evlavie i-a spus cu mînie: „Mergi şi îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te şi pedepsesc”. Şi i-a răspuns Ipatie: „Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gînd să le sufăr pe toate, şi cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut” iar preotul doctor Ieronim a inteles fix invers.

DIPTICELE CRESTINE-LITURGICE Privire istorico-liturgica Cand crestinismul a fost declarat religie oficiala a Imperiului roman, aceste diptice au fost aduse ca dar bisericilor si au fost folosite „ca coperti ale cartilor de cult si in felul acesta au ajuns pana la noi”.Biserica a cunoscut practica dipticelor inca de la inceputul formarii ritului liturgic primar. Primele diptice crestine au fost confectionate din foi de pergament sau de papirus. Ele mai dovedesc si faptul ca in Biserica primara se pomenea intreaga obste crestina – vii si morti. Cand aceasta practica a cazut in desuetudine si cand la iesirea cu Sfintele Daruri se pomenea doar imparatul si intaistatatorii Bisericilor mai insemnate, practica utilizarii pergamentului sau a papirusului a incetat. Dipticele consulare erau si mai practice din punctul de vedere al utilizarii lor, fiind folosite si ca scoarte pentru evangheliare.Pomenirea parintilor si fratilor nostri s-a facut mai intai pe tablele inimii noastre si apoi s-a exteriorizat, prin scrierea numelui lor pe primele obiecte de scris. Dipticele ar putea fi considerate deci ca o desprindere din cadrul ecteniei. De fapt, dipticele erau o ectenie dezvoltata si precizata la persoana. Noul Testament recomanda sa facem cereri, rugaciuni, fagaduinte si multumiri pentru toti oamenii.

„Sfantul Chiril al Ierusalimului (386) ne da marturii pretioase despre existenta dipticelor in formularele liturgice din secolul IV. Episcopul Ierusalimului vorbeste despre pomenirile care aveau loc „dupa savarsirea jertfei duhovnicesti”, slujba cea fara de sange, cand „il rugam pe Dumnezeu … pentru imparat, pentru ostasi, … pentru cei ce sunt in boala… Apoi facem pomenire si de cei mai inainte adormiti, mai intai de patriarhi, de profeti, de apostoli, de mucenici, pentru ca Dumnezeu, prin rugaciunile si mijlocirile lor sa primeasca cererea noastra ; apoi ne rugam, si pentru cei mai dinainte adormiti Sfinti parinti si episcopi si, in scurt, pentru toti cei adormiti inainte de noi”. Sfantul Epifanie (t 403) combate pe Aerius, care era potrivnic rugaciunii pentru morti, afirmand ca se face amintirea mortilor pe nume, cu rugaciuni, servicii publice si ofrande. Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407) consemneaza practica din vremea sa, spunand ca se fac ofrande pentru morti, rugaciuni… Pe la anul 420-430, in Biserica din Constantinopol existau diptice pentru morti si diptice pentru vii; dipticele pentru morti includeau categoriile : episcopi, clerici, laici. Lectura acestor diptice in timpul Liturghiei era o marturie evidenta a comuniunii canonice cu Biserica universala si cu ortodoxia invataturii ei. Dupa cum se poate constata, in marturiile patristice, cuvantul „diptic” apare de-abia in secolul V. Acest cuvant „diptice” nu este amintit nici in Evhologiul lui Serapion, nici de Chiril al Ierusalimului si nici in formularul liturgic din Constitutiile Apostolice. Pseudo-Dionisie Areopagitul este primul care impune in circuitul limbajului liturgic acest cuvant. Cuvantul diptice se impune si datorita faptului ca l-a folosit si cel care l-a comentat pe Sfantul Dionisie, Sfantul Maxim Marturisitorul (+ 662) . Sfantul Maxim ne relateaza ca in diptice se pomeneau si ctitorii de Biserici. Slujitorul „pomeneste pe imparati dupa toti cei sfintiti (hirotoniti) si ca pomenea, daca se aflau inca in viata, si numele celor care au construit vreo biserica”, care, dupa moarte, erau trecuti in coloana celor adormiti.

Inscrierea si stergerea din diptice Inscrierea numelui unei persoane in diptice certifica comuniunea sa canonica cu Biserica universala. Stergerea din diptice era o marturie a indepartarii persoanei respective din comunitatea bisericeasca. Cazuri de inlaturare, de stergere din diptice au fost deseori consemnate de istoria bisericeasca. Inscrierea si stergerea din pomelnicele marilor biserici au creat un climat de controverse nesfarsite in epoca sinoadelor ecumenice. Trecerea in diptice era marturia ortodoxiei persoanei respective. La Sinodul de la Efes (431) se discuta prezenta in diptice a numelor lui Chiril al Ierusalimului si Nestorie. Sfantul Ioan Gura de Aur, dupa depunerea sa necanonica din treapta si exilarea sa, a fost sters din diptice de potrivnicii sai ,dar acest fapt a ocazionat o apriga disputa intre admiratorii si detractorii sai. La Sinodul de la Calcedon (451), papa Leon cerea ca numele lui Dioscur al Alexandriei, Juvenal al Ierusalimului si Eustatie de Berit sa nu fie rostite la altar pana ce acestia nu-si vor retracta erorile de doctrina. Inserarea in diptice era deci dovada ortodoxiei marturisite de ei, a comuniunii lor dogmatice, canonice si cultice cu Biserica Ortodoxa-Catolica. Unitatea de masura si criteriul Ortodoxiei lor era marturisirea de credinta formulata de sinoadele ecumenice.

Ce inseamna toata ,,episcopia ortodocșilor crestini”? Pentru fraţii noştri preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, monahi şi monahii, şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri. Cine sunt fraţii noştri întru Hristos pentru care ne rugăm? Există două răspunsuri: •

Primul cuprinde toată ceata păstorilor (patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, diaconi şi toţi monahii). (Nu se poate pune formula ,,toată episcopia ortodocșilor crestini „,deoarece se repetă de doua ori în doua moduri diferite.)

Al doilea, are un spectru mai larg. Când Domnul lisus Hristos a venit în lume şi S-a aplecat către omul smerit şi dispreţuit, l-a numit pe acesta fratele Lui.Deci, cel care ascultă de voia lui Dumnezeu este rudenia lui lisus Hristos, precum El însuşi ne spune: „Cel care face voia Tatălui Meu din ceruri este fratele Meu şi sora Mea. 9 sin. III ec; 17 Antioh.; 12 Sard.; 71 Cartag.; 10 Petru Alex.; 3 Chiril Alex.

Prin urmare, formula „Episcopul nostru” folosita in cadrul Sfintei Liturghii nu este adecvata deoarece conform primei parti a canonului prezentat mai sus episcopul pomenit la slujba este de fapt episcopul prezent in scaun pana la scoaterea lui de un sinod, chiar daca el este eretic.

Formula pe ,,episcopul nostru”,(care este eretic acum) este gresita nu poti cere ceva pentru cineva care nu exista…. Sfântul Nicolae Cabasila, sesizează că „atunci când cineva cere milă de la Dumnezeu înseamnă ca cere şi împărăţia Lui pe care a promis-o celor care o cauta şi apoi se vor adauga toate celelalte de care are nevoie. De aceea credincioşii se regăsesc în cererea aceasta, care-i include pe toţi. A cere ceva pentru cineva care nu exista este un ,,nonsens”sau cum ai cere la ectenia de la utrenie : Inca ne rugăm pentru ,,episcopul nostru ( N, care nu exista ),pentru sănătatea si mântuirea lui, Sfântul Nicolae Cabasila, referitor la aceasta spune: „Ectenia cererilor este rugăciunea pentru credincioşii care ţin poruncile Evangheliei şi sunt următori iubirii de oameni a lui Hristos. Ei sunt păstorii Bisericii, dacă îşi împlinesc îndatori­rile lor, dacă ţin şi învăţă cele scrise în Evanghelie, dacă conduc bine turma lui Hristos şi atunci merită sa fie în centrul rugă­ciunilor obşteşti”

Semneaza: grupul fara doctorat in teologie.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la In materie de credință nu există pogoromant

  1. Fara stilisti zice:

    Deci dumneata domnule Sorin propui modificarea Liturghierului nu? Care este cabonul care permite ca atunci cand episcopii subt eretici sa modificam Sfanta Liturghie? Si care este canonul care ne da voie sa aducem Liturghierul la forma initiala in cazul in care episcopii isi revin din erezie? Ai vreun exemplu sau vreun indemn de la Sfintii Parinti cum ca si ei ar fi modificat Sfanta Liturghie in vremuri de erezie? Daca da arata aceste dovezi.

    Apreciază

  2. maxim zice:

    Biserica Sovietica – Radacinile raului – Text si Video

    Apreciază

  3. Pentru ,,clericalisti" zice:

    Poate oferi Canonul 15 de la Sinodul I-II (861) legitimitate pentru schismă?
    În toate discuțiile recente ce au urmat Sfântului și Marelui Sinod din Creta, cei care au decis să oprească pomenirea liturgică a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, indiferent dacă au participat sau nu la acesta, au invocat partea a doua a Canonului 15 de la Sinodul I-II de la Constantinopol, numit și Πρωτοδευτέρα, organizat în timpul Sfântului patriarh Fotie în două sesiuni, în 859 și 861. Mențiunea conținută aici, fără precedent și fără o dezvoltare sau întărire ulterioară, în Tradiția canonică bizantină va face obiectul acestei analize.

    Pentru o primă interpretare corectă a acestuia pot fi utile comentariile canonistului sârb episcopul Nicodim Milaș[1], care rezumă linia Tradiției canonice ortodoxe în această privință. Din capul locului trebuie evidențiat faptul că acest Canon 15 trebuie citit doar împreună cu canoanele 13 și 14, ele fiind un corp comun. Canonul 13 vorbește de situația nepomenirii episcopului de către preoți, monahi sau laici, canonul al 14-lea de cazul nepomenirii Mitropoliților de către episcopii sufragani, iar canonul al 15-lea completând pe cele anterioare, vorbește despre sancțiunile pe care ar trebui să le primească toți cei din corpul eclezial care nu și-ar mai pomeni patriarhul pe motive de credință sau pentru unele presupuse abateri morale, nedovedite încă și nejudecate de un Sinod. Aceste trei canoane încununează o întreagă Tradiție care le-a precedat. Una dintre cele mai vechi, cunoscute și autoritative reglementări bisericești împotriva schismei este canonul 31 Apostolic, urmat apoi de altele precum canoanele 6 de la Sinodul II Ecumenic, 3 de la Sinodul III Ecumenic, 18 de la Sinodul IV Ecumenic, 31, 34 Trulan, 6 Gangra, 14 Sardica, 5 Antiohia, 10, 11, 62 de la Cartagina. În toate cele trei canoane de la Sinodul I-II, sancțiunile prevăzute și socotite potrivite clericilor de orice rang, monahilor sau laicilor care nu-și pomenesc superiorul ierarhic bisericesc sunt drastice, vorbindu-se de caterisire pentru clerici și afurisire a celorlalți.

    Ce afirmă mai precis, Canonul 15 de la Sinodul I-II? Cele ce sunt rânduite pentru presviteri, şi episcopi, şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea sinodală şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. (Canonul 15, partea I)

    Partea a doua a acestui canon rezidă în următoarea clauză: cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări. (Canonul 15, partea a II-a)

    Această a doua parte a canonului este unicul loc din Tradiția canonică a Răsăritului Ortodox care pare a îndreptăți pe cineva, pentru conștiință, să nu-și pomenească superiorul ierarhic bisericesc. Însă pentru de a face unele aprecieri asupra sa, vreau să public și traducerea comentariului pe care Matei Vlastares (1280-1350)[2], considerat de mulți principala autoritate canonică bizantină, cu o imagine de sfânt în același timp, l-a făcut în principala sa lucrare canonică, Syntagma alfabetică, Σ, cap. 12 (Despre schismatici)[3]. Vlastares a fost ieromonah în Mănăstirea Perivleptos din Tesalonic și a scris Syntagma în anul 1335, cu foarte puțin timp înaintea izbucnirii controversei isihaste. Iată considerațiile sale despre aceste trei canoane:

    Al 13-lea [canon]. Așa cum odrăslirile neghinelor eretice, zice, au fost tăiate din rădăcinile lor cu sabia Duhului, așa și nebunia schismaticilor care încearcă să împartă Trupul lui Hristos noi oprind-o, hotărâm că dacă vreun preot sau diacon, chipurile pentru niște vini care aprind patimile trupești, condamnând pe episcopul lor care are viața diametral opusă a toată necredința și fapta nedreaptă, cum a primit prin canonul dumnezeiesc apostolic, ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu el mai înainte de condamnarea sinodală și săvârșind dumnezeiasca slujbă nu ar face referire la numele lui, poruncim ca acesta să fie supus caterisirii și să fie lipsit de orice cinste preoțească. Căci este nelegiuit cel ce răpește judecata mitropoliților mai înainte de judecată, precum și a se alege de către el propriul părinte și episcop. Dar și cei ce-i urmează lui, dacă sunt clerici, sunt supuși acelorași epitimii, iar monahii sau laici nu numai să fie despărțiți de sfânta împărtășire ci și din Biserică să fie excomunicați/scoși afară până ce scuipând pe unirea lor cu schismaticii, se vor întoarce la propriul lor episcop.

    Al 14-lea [canon] hotărăște și caterisirea episcopului dacă se rupe de comuniunea propriului mitropolit și nu suferă să pomenească la sfintele slujiri numele lui.

    Al 15-lea [canon] aplică aceleași pedepse și mitropoliților care se rup de Patriarhul lor. Dacă Patriarhul s-ar întâmpla, zice, sau mitropolitul, sau episcopul să propovăduiască în mod public și cu capul descoperit oarecare erezie condamnată de Sfinții Părinți, cei ce opresc comuniunea cu el și se despart de el, nu de pedeapsă ci de cinstea ce se cuvine ortodocșilor să fie învredniciți căci nu episcopi, ci pseudo-episcopi au condamnat și nu au tăiat în schisme unitatea Bisericii ci s-au sârguit să izbăvească Biserica de schisme și împărțiri. De aceea și noi bine făcând am tăgăduit comuniunea cu vechea Romă mai înainte de judecata și condamnarea Sinodală.

    Iată acum câteva observații asupra canonului în sine și asupra comentariului lui Matei Vlastares, care la prima vedere pare destul de sumar:

    Este bine de observat mai întîi că în Canonul 15 se spune deschis că cel care nu pomenește pe superiorul său ierarhic care l-a rânduit pentru mystagogia dumnezeiască prin hirotonie, în absența unei condamnări sinodale explicite, săvârșește schismă: dacă […] ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit […] face schismă. De aceea observăm că este greșită interpretarea nouă care circulă astăzi, cum că nepomenirea ierarhului este un avertisment sau sancțiune dată acestuia, dar nu este schismă. Nepomenirea este schismă în toată regula, chiar dacă ea nu este asociată, în cazul preoților, pentru o vreme, cu alipirea de un alt episcop care nu este în comuniune cu cel nepomenit.
    Conform aceluiași canon, separarea/delimitarea prin nepomenirea unui episcop sau a patriarhului, pentru conștiință, se poate face, chiar până la emiterea unei decizii sinodale în ce-i privește, doar în cazul în care aceștia propovăduiesc cu capul descoperit, adică public/vădit/evident pentru toată lumea, o erezie deja condamnată de Sinoade și de Sfinții Părinți. În contextul istoric al anului 861 această erezie vizată, condamnată de un Sinod (Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, 787), ale cărei rămășițe nu se stinseseră, era iconoclasmul. Potrivit unor bizantinologi, „condamnarea iconoclasmului a fost motivul dogmatic cel mai important pentru convocarea Sinodului din 861”[4].
    Canonul 15 are în vedere, așa cum scriam anterior, doar adeziunea la erezii deja condamnate și mărturisirea publică a lor, încât el devine inutilizabil în cazul unor erezii noi. Aceasta pentru că el nu a fost scris cu intenția de a fi un panaceu universal pentru tot felul de posibile probleme bisericești viitoare, care să deschidă discuții ulterioare interminabile, ci a fost dat într-un context istoric concret. Soluția universală rămâne tot Canonul 31 Apostolic, și cele care l-au completat și întărit ulterior, care interzic cu desăvârșire schisma.
    Dar care a fost contextul Sinodului I-II și de ce a apărut această a doua parte a Canonului 15? Istoria sa pornește de la schisma dintre patriarhii Constantinopolului Fotie și Ignatie, inițiată odată cu ascensiunea pe scaunul patriarhal a Sfântului Fotie din poziția de șef al cancelariei imperiale. După înlăturarea lui Ignatie, Fotie a fost ales patriarh de Constantinopol și instalat în ziua de Crăciun a anului în 858, după ce în doar șase zile a trecut de la statutul de laic la cel de episcop, iar apoi este instalat în cea mai importantă poziție bisericească a Imperiului Bizantin. Între susținătorii săi și cei ai patriarhului Ignatie, înlăturat de Împăratul Mihail al III-lea, a apărut o schismă, susținută și de faptul că între episcopii participanți la instalarea lui Fotie ca patriarh s-a regăsit Mitropolitul Grigorie Asbestas al Syracuzei ce fusese caterisit de patriarhul Ignatie, fiind și în atenția Romei prin scrisorile de înștiințare trimise anterior de Patriarhul Ignatie papilor Leon al IV-lea și Benedict al III-lea[5]. În primăvara anului 859, 12 episcopi susținători ai patriarhului Ignatie din proximitatea Constantinopolului au ținut un Sinod în Biserica Sfânta Irina, în care l-au anatematizat pe patriarhul Fotie și l-au reconfirmat pe Ignatie. Acestora li s-a răspuns prin Sinodul I-II convocat de patriarhul Fotie și Împărat în același an, în Biserica Sfinților Apostoli, ale cărui acte au fost semnate în cele din urmă de 170 de episcopi. Partea a doua a Canonului 15 a fost adăugată deoarece patriarhul Fotie avea nevoie să demonstreze în fața propriilor episcopi, dar și în fața ignatienilor propria fidelitate față de Tradiția și credința ortodoxă, iar aceasta era una din garanțiile sale, dând prin aceasta propriului cler posibilitatea de a se dezice de propriul patriarh în cazul în care nu ar fi păzit credința ortodoxă. Canoanele Sinodului I-II au fost destul de rapid asumate în corpusul canonic bizantin, odată cu includerea lor în 883 în Nomocanonul celor 14 Titluri, care a devenit mai apoi normativ pentru întreg Imperiul.
    Canonistul bizantin Matei Vlastares al cărui comentariu l-am prezentat anterior, dă un exemplu concret în care Biserica a aplicat legitim partea a II-a a canonului 15, într-o situație ce persista în vremea lui și a rămas neschimbată până astăzi – de o gravitate fără egal în istoria Bisericii -, schisma cu Biserica Romei: De aceea și noi bine făcând am tăgăduit comuniunea cu vechea Romă mai înainte de judecata și condamnarea Sinodală. Pentru el, acesta era exemplul suprem de aplicare a acestui canon. A fost întreruptă comuniunea, pe bună dreptate, așteptându-se și o hotărâre Sinodală de condamnare a Bisericii Romei, care nu a mai venit niciodată. Însă unele erezii ale acesteia, aveau deja în timpul lui Vlastares o condamnare sinodală, existând astfel deplină legitimitate în aplicarea lui. De exemplu, adaosul Filioque fusese condamnat prin Tomosul Sinodului Constantinopolitan de la 1285, prezidat de patriarhul Grigorie al II-lea Cipriotul[6], act care era proaspăt în conștiința teologilor bizantini de la începutul secolului al XIV-lea. Acest Sinod, cu sprijinul Împăratului Andronic al II-lea Paleologul, a reparat urmările Sinodului de la Lyon (1274) și a politicii unioniste a patriarhului Ioan Vekkos (condamnat în acest moment) susținut politic de împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, convertit la romano-catolicism. De altfel, partea a II-a a Canonului 15 a fost invocat în epocă și în momentul în care patriarhul Iosif și susținătorii săi, dar și monahii athoniți au refuzat pomenirea liturgică a papei.
    Partea a II-a a Canonului 15 este inutilizabilă astăzi în argumentarea canonică a unei așa-zise „sancționări prin ruperea comuniunii”, a ecumenismului și a susținătorilor lui. Este limpede că ecumenismul și participarea ortodoxă la mișcarea ecumenică este expusă riscului unui sincretism teologic și eclesiologic, dar nici un exces al membrilor Bisericii în această direcție nu poate fi sancționat – cu o presupusă susținere canonică – prin schismă. Nepomenirea episcopului, mitropolitului sau patriarhului este automat schismă, iar schisma asumată deja îi scoate pe critici din calitatea de parteneri de dialog.
    Canonul 15 nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului sau patriarhului său, nici chiar în caz de erezie, recomandând în toate situațiile așteptarea unei condamnări sinodale. În orice condiții este preferabilă ascultarea și smerenia, chiar acuzațiile nedrepte, decât schisma, care nu are alt izvor decât pe diavolul, „cel care separă”. Cu o conștiință eclesială pe care doar unirea deplină cu Hristos ți-o poate da, Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că schisma este păcatul cel mai grozav, „pe care nici sângele muceniciei nu-l poate vindeca”[7]. Dar ce mai spune despre aceasta „dascălul pocăinței”, cel care a acceptat acuzele nedrepte, răutatea celorlalți, trădarea, exilul, din dragostea sa pentru turmă și pentru unitatea ei? Căci atunci când a primit toate acestea nu și-a făcut repede o Biserică paralelă, ci le-a socotit laudă și cunună de la Domnul Slavei, cel Răstignit, Mort și Înviat: „Nimic nu poate irita mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârşi mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puţini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său! Căci faptul acela a fost spre folosul lumii întregi, chiar dacă nu a fost făcut cu această intenţie, în vreme ce acesta [care face schisma] nu numai că nu aduce niciun folos, ci aduce multă vătămare.[…] Vătămarea aceasta nu este mai mică decât cea adusă de vrăjmaşii [Bisericii], ci cu mult mai mare, pentru că cea dintâi o face mai strălucită, pe când aceasta o face de ruşine în faţa vrăjmaşilor ei, când este luptată de proprii ei fii. Căci acest fapt li se pare [vrăjmaşilor] drept o mare dovadă de înşelare: ca cei care au fost născuţi şi crescuţi în Biserică şi au fost învăţaţi cu exactitate tainele ei cele negrăite, tocmai aceia să se întoarcă fără de veste şi să se pună în rândul vrăjmaşilor ei.”[8] Dar aceasta s-a întâmplat pentru zelul lipsit de discernământ/rațiune pentru credința ortodoxă, care scăpat de sub control, asemenea unui taur (cf. Ieșire 21, 29-36), riscă să ne pună în primejdie propriul suflet dacă nu este omorât la timp[9]. „Iar cei care au provocat nenorocirea aceasta, sunt aceia care se arătau zeloși. Dacă aţi fost zeloşi spre aşa ceva [spre schismă], mai bine ar fi fost [să nu fi fost zeloşi] şi să vă fi numărat şi voi printre cei cărora nu le pasă de nimic.”[10] Și tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că schisma nu e cu nimic mai prejos decât erezia, prin vătămarea pe care o aduce Trupului lui Hristos și la fel de greu de vindecat. „Spune-mi: să presupunem că un supus al regelui nu ar trece de partea unui alt rege şi nici nu i s-ar preda acestuia, însă luând purpura impărătească, şi-ar însuşi-o şi ar deşira-o toată de la înceheietura de sus până jos, şi ar rupe-o în multe bucăţi; unul ca acesta va fi mai puţin pedepsit decât cei care au trecut de partea altui rege? Dar ce? Dacă o dată cu aceasta l-ar apuca pe acelaşi rege de gât şi l-ar sugruma, iar apoi i-ar ciopârţi trupul în bucăţi, cam ce pedeapsă după dreptate va lua? Dar dacă cineva care ar face aşa ceva unui rege – care e împreună rob cu el [al lui Dumnezeu] – ar lua cea mai mare pedeapsă, apoi cel care sugrumă şi ciopârţeşte în bucăţi pe Hristos, de care gheenă nu va fi vrednic?”[11]
    Vindecarea stării de schismă nu se face decât prin pocăință și întoarcere sinceră la Hristos, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-ne unii pe alţii în iubire, silindu-ne să păzim unitatea Duhului, întru legătura păcii, pentru a nu mai fi copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos (cf. Ef. 4, 2-3, 14-15).

    [1] Dr. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, vol II, partea I, traducere de prot. Uroș Kovincici și Dr. Nicolae Popovici, Editura Diecezană, Arad, 1934, pp. 320–323.

    [2] Despre Matei Vlastares a se vedea https://scottnevinssuicide.wordpress.com/category/the-syntagma-of-matthew-blastares/,

    [3] G. Rallis, M. Potlis, Σύνταγμα τῶν θείων καὶ ἱερῶν κανόνων, t. VI, Atena, 1859, pp. 452-453, traducere de Laura Enache.

    [4] Cyril Mango, „The Liquidation of Iconoclasm and the Patriarch Photius”, în A.A. Bryer, J. Herrin (eds.), Iconoclasm, Birmingham, 1977, p. 135.

    [5] A se vedea studiul lui Ionuț-Alexandru Tudorie, „De la elogii la invective și retur: itinerariul biografic al patriarhului Fotie”, în vol. Fotie al Constantinopolului, Mistagogia Duhului Sfânt, Exegeze la Evanghelii, trad. O. Coman, ed. A. Muraru, Polirom, Iași, 2013, pp. 19-81, aici pp. 23-30.

    [6] Pentru personalitatea patriarhului Grigorie al II-lea Cipriotul, dar și opera sa, se poate consulta cu folos volumul: Jean-Claude Larchet, Viața și opera teologică a lui Grigorie al II-lea Cipriotul (Colecția Patristica. Studii, 19), trad. M. Bojin, L. Enache, ed. D. Bahrim, Doxologia, Iași, 2016.

    [7] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85; traducerea pasajelor Sfântului Ioan Gură de Aur aparține pr. Roger Coresciuc.

    [8] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85.

    [9] Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Quaestiones et dubia, 24, CCSG 10, p. 21 [Întrebări și nedumeriri, 24, VHPF 1, trad. L. Enache, ed. D. Bahrim, p. 93].

    [10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 88.

    [11] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 87.

    Apreciază

    • roman zice:

      Sefule ,in creta NU a fost sinod mare si sfant,ci SINOD TALHARESC,ERETIC,unde s-au ,,pecetluit” cu semnatura si parafa EREZII,adica de atunci erezia e PE FATA,s-a facut LEPADARE de Poruncile Domnului,implicit de Hristos si a Sa Mireasa Biserica cea Una si s-a STABILIT IN NUMELE TUTUROR,care azi stau inca in COMUNIUNE ,din diferite MOTIVE,TOATE legate de ,,interesele pamantesti,adica de cele legate de BURTA si NU de IMPORTANTA DUHOVNICEASCA…….,repet,stabilindu-se in numele tuturor ca Biserica face,Biserica drege,Biserica hotaraste…..ca BOR=CMB=antihrist,ca defapt spun ERETICII CRETANI ,,NECONDAMNATI”,DAR TOT ERETICI,CA Biserica cea Una nici NU exista de la Cincizecime ,ci e o ,,biserica” impartita in ramuri si ,prin CMB,ei vor sa formeze aceasta ,,biserica”.Citeste documentele lor SCRISE,SEMNATE SI PARAFATE in numele TUTUROR BISERICILOR LOCALE si a TUTUROR MEMBRILOR LOR,iar aceste Biserici Locale se OPUN,AZI DEFAPT TAC si NU spun nimic,din pozitia unor Sinoade LOCALE CARE SA CONDAMNE ACESTE EREZII.Asa ca LEAPADATE de erezie si vino in Biserica Ortodoxa de Rasarit.

      Apreciază

  4. Sava zice:

    Ce spunea in 2016 gheron savva

    În cazul în care prezbiterul întrerupe pomenirea numelui episcopului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluționa problema. La sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie spune cererea ” pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm”, lăsând loc liber la numele Arhiereului(Pentru episcopul nostru) adica taind prima parte a cererii ce se refera la episcop. Ecfonisul Dumnezeieștii Liturghii ”Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău” se spune în felul următor: ”Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”. În acest mod săvârșeau sfintele slujbe și Dumnezeiasca Liturghie Părinții Aghioriți ai celor opt Sfinte Mănăstiri, ai schiturilor și chiliilor Sfântului Munte, precum și cei trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noii – Augustin Kantiotis al Florinei4, Pavlos al Paramithiei și Ambrozie al Eleftheropolei, care au întrerupt pomenirea numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, pe durata a trei ani, 1970-19735.

    Citeşte mai mult pe aparatorul.md: RECOMANDĂM. Muntele Athos. Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861) https://www.aparatorul.md/recomandam-muntele-athos-partea-practica-a-aplicarii-canonului-15-de-la-sinodul-i-ii-constantinopol-861/

    https://www.aparatorul.md/recomandam-muntele-athos-partea-practica-a-aplicarii-canonului-15-de-la-sinodul-i-ii-constantinopol-861/

    Articolul semnat gheron savvas

    Apreciază

  5. Articol semnat de Gheron Sava, dar traducerea? traduceri marca Vulcanescu & Lavrentie Carp & co zice:

    Intreruperea comuniunii bisericești ca măsură canonică și patristică de împotrivire faţă de convocarea „Sfântului și Marelui” Sinod ecumenist

    In cartea „Sfantul si Marele Sinod” (Creta 2016) Intre providenta si esec, la pagina 212, ni se precizeaza corect si precis, cum procedau părinții athoniți care au întrerupt pomenirea patriarhului ecumenist Atenagora:
    Vezi si in pdf: http://mirem.ro/pdf/SinodCreta.pdf
    V) În cazul în care preotul întrerupe pomenirea numelui Arhiereului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alţii. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluţiona problema. La sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie spune cererea „Pentru Arhiepiscopul nostru…, pentru cinstita preoţime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm”, lăsând loc liber la numele Arhiereului. Ecfonisul Dumnezeieștii Liturghii „Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău” se spune în felul următor: „Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învăţând cuvântul adevărului Tău”. În acest mod săvârșeau sfintele slujbe și Dumnezeiasca Liturghie Părinţii Aghioriţi ai celor opt Sfinte Mănăstiri, ai schiturilor și chiliilor Sfântului Munte, precum și cei trei Preasfinţiţi Mitropoliţi ai Ţărilor Noi1 – Augustin Kantiotis al Florinei4, Pavlos al Paramithiei și Ambrozie al Eleftheropolei, care au întrerupt pomenirea numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, pe durata a trei ani, 1970-1973 5

    La subsol, ni se dă sursa: 5 Vezi periodicul Θεοδρομία, nr. 11 (1) (ianuarie – martie 2009) 75-81.

    Pseudo-teologul MS Chirila si pr Matei Vulcanescu persista in masluirea modului de intrerupere a pomenirii numelui episcopului care propovaduieste cu capul descoperit erezia.
    https://ortodoxinfo.ro/2018/02/22/biroul-antieretic-al-sfintei-mitropolii-pireului-contributie-pe-tema-intreruperii-pomenirii/
    https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahii-sava-si-efrem-ruineaza-reduta-antiecumenista-de-la-radeni/
    https://www.marturisireaortodoxa.ro/preotii-de-la-radeni-refuza-formula-de-pomenire-a-monahului-sava-si-ideea-ca-nu-mai-sunt-episcopi-marturisitori/

    Atat pe (ne)ortodoxinfo, cat si pe noul portal al neo-ecumenistilor, este amintit de cateva ori, in mai multe articole, un paragraf fie intentionat modificat, fie tradus eronat.
    12) La sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie, în locul cererii “Pentru Arhiepiscopul nostru…”, trebuie să spună: “Pentru toți episcopii ortodocși, Domnului să ne rugăm”. Ecfonisul de la dumnezeiasca Liturghie, “Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”, trebuie să fie spus după cum urmează: “Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe toți episcopii (toată episcopimea) ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău”.Adică este înlocuit “Pentru Arhiepiscopul nostru…” cu “Pentru toți episcopii ortodocși…”. În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de Florina16, Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973 17.
    Sursa este aceeasi, dupa cum vedem in note: 17 Σχ. βλ. Θεοδρομία ΙΑ΄1 (Ἰανουάριος – Μάρτιος 2009) 75-81.
    Prin urmare, cineva a tradus gresit, oare cine o fi facut acest lucru? Si daca una din variante e gresita, e oare cu buna intentie sau nu?
    Expresia din cadrul textului Sfintei Liturghii, „Pentru Arhiepiscopul nostru…”, in paragraful aparut pe site-urile neo-ecumeniste este înlocuită cu „Pentru toți episcopii ortodocși…”.
    La urmatoarea ectenie, se vede clar „marca” lunecoasă a acestor demagogi: În loc de „Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor”, Ierom. Lavrentie Carp (un alt neo-ecumenist de teapa pr Macarie Banu), coleg cu cei doi artizani ai feluritelor uneltiri, traduce „“Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe toți episcopii (toată episcopimea) ortodocși”, înlocuind subtil „episcopia” cu „episcopimea”.
    Culmea este că cei doi așa-ziși teologi se contrazic pe ei insisi, deoarece cartea „Sfantul si Marele Sinod” (Creta 2016) Intre providenta si esec poate fi descarcata dintr-unul dintre articolele aparute pe portalul lor.
    https://www.marturisireaortodoxa.ro/sfantul-si-marele-sinod-intre-providenta-si-esec-creta-2016-o-carte-document/
    Este foarte important să păstrăm textul Sfintei Liturghii intact, să nu facem nici adăugiri, nici omiteri. Prin întreruperea pomenirii, nu ieșim din episcopia din care facem parte, nici nu întrerupem pomenirea altor episcopi, asa ca MS Chirilă și Ierom. Lavrentie Carp ar face bine sa nu mai minta si sa nu mai masluiasca textul Sfintei Liturghii si memoria parintilor athoniti marturisitori cu masinatiile lor!

    Din pacate, alti masluitori s-au adăugat, semănând și mai multă confuzie.
    https://www.apologeticum.ro/2016/04/sfintele-canoane-intreruperea-pomenirii-ierarhului-eretic-nu-reprezinta-schisma-ci-izbavirea-bisericii-de-schisma-cum-se-face-practic-aceasta-intrerupere/
    https://www.aparatorul.md/recomandam-muntele-athos-partea-practica-a-aplicarii-canonului-15-de-la-sinodul-i-ii-constantinopol-861/
    Pe site-urile apologeticum si aparatorul.md, care au mai modificat si cenzurat in trecut si alte texte ale marturisitorilor ingraditi de erezie, a apărut o a treia variantă, după cum se poate citi mai jos:
    6. În cazul în care prezbiterul întrerupe pomenirea numelui episcopului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluționa problema. La sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie spune cererea ” pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm”, lăsând loc liber la numele Arhiereului(Pentru episcopul nostru) adica taind prima parte a cererii ce se refera la episcop. …
    A treia variantă propune nici mai mult nici mai puțin ca ectenia pentru episcop să se scoată cu totul, ceea ce este o ciuntire a textului Sfintei Liturghii.
    I . În primul caz de măsluire, să întrerupi pomenirea altor episcopi decât episcopul locului, denotă o conotație schismatică și adaugă peste ce au lăsat Sfinții Părinți în textul Sfintei Liturghii.
    II . În al doilea caz de măsluire, iarăși nu este corect să se scoată ceva din Sfânta Liturghie.
    Să nu mai gândim precum copiii mici: ecumeniștilor nu le pasă care dintre cele trei variante este folosită, puțin îi interesează, ei oricum îi vor prigoni, caterisi, le vor interzice a purta haina monahala preotilor si monahilor ingraditi de erezie, intrucat numele episcopului nu este pomenit si acest lucru este ceea ce ii intereseaza. Acesti nenumiti se despart ei insisi de învatatura mantuitoare a Bisericii, deci cum sa fim acuzati ca pomenim un ecumenist ca episcop al nostru, daca nu ii spunem numele?
    Dar dacă pe ecumeniști nu îi interesează decât că nu îi mai pomenim, noi trebuie sa fim atenti sa pazim cum trebuie predania Bisericii.
    De ce trebuie sa ne limitam doar la stergerea numelui episcopului eretic din ectenii?
    Răspunsul este tot în carte, la aceasi pagina (212):
    IV) Preotul poate întrerupe pomenirea numelui nu a oricărui Arhireu, ci numai a Arhiereului locului, pentru că numai pe acesta îl pomenește la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie. Cu alte cuvinte, nu poate să întrerupă pomenirea numelui nici unui alt Arhiereu de care nu aparţine bisericește, de vreme ce, prin firea lucrurilor, nu-l pomenește pe acesta. Mitropolitul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Patriarhului sau Arhiepiscopului local. Episcopul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Mitropolitului local. Preotul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a mitropolitului sau a episcopului local. Patriarhul sau Arhiepiscopul poate să întrerupă pomenirea numelui altui Patriarh sau Arhiepiscop, nemaipomenind numele lui în diptice.
    V) În cazul în care preotul întrerupe pomenirea numelui Arhiereului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alţii. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluţiona problema.
    De ce nu este bine să scoatem sau să adăugăm ceva la Sfânta Liturghie?
    -Clericul care mai adaugă sau scoate din rânduiala Sfintei Liturghii se face vinovat de neascultare faţă de cum i-a poruncit Biserica să liturghisească.
    -Dacă pentru orice cuvânt “deşert” omul va da socoteală pentru el ,”în ziua judecăţii”, cu atât mai mult clericul va da socotelă de cuvintele cu care au slujit.
    -Clericul care pune în plus sau scoate, scurtând slujbele, nu este slujitorul cel credincios, nu a făcut cum i s-a poruncit. S-a crezut mai iscusit decât Sfinţii Părinţi, adăugând cuvânt străin la cuvântul lor, care se numeşte deşertăciune.
    -Clericul care a scurtat din cuvinte sau din slujbă, nu a făcut cum i s-a poruncit, fiind leneş şi nerâvnitor de a sluji Domnului, a scurtat slujba, la chemarea celor pământeşti de care era legat.
    -Unii clerici introduc rugăciuni de ei compuse sau culese din alte părţi, pentru a fi apreciaţi şi lăudaţi. Pentru a apărea în faţa credincioşilor că rugăciunile lor sunt mai interesante şi mai cuprinzătoare, făcându-se vrednic de slavă deşartă.
    -Alţii introduc, după a lor părere, opinii noi şi exprimări noi, pe care le consideră bune, care sunt împrumutate de la alte culte şi confesiuni. Aceştia nu au duhul Sfinţilor Părinţi, nu au duhul Ortodoxiei, ci un duh străin.
    -Sfinţii Părinţi atenţionează intervenţia preotului în textul liturgic sau canonic, zicând: “Vezi preote să nu te faci mai iscusit decât noi, mai adăugând sau micşorând ceva, pentru că noi am scris potrivit Duhului Sfânt”(a.p.)
    Sursa inițială publicată demască aceste măsluiri:

    Facem precizarea că nu osândim pe nimeni că ar fi folosit o formulă sau vreo alta, dată fiind lipsa de traditie a intreruperii pomenirii pe teritoriul Romaniei. Au trecut abia 2 ani și ceva de luptă autentică cu panerezia ecumenistă. Ii intelegem pe cei care inca nu reusesc sa inteleaga si au fost indusi in eroare. Dumnezeu ii va lumina pe fiecare la timpul potrivit. Nu ne grabim. Dar a falsifica cu bună știință Tradiția Bisericii și a-i denigra pe cei care nu fac decat să aducă la lumină practica părinților athoniți mărturisitori, care s-au luptat înaintea noastră cu erezia, este speculație si infamie.

    Apreciază

    • Neutru zice:

      Încă ne rugam pentru arhiepiscopul nostru (nu exista ca este eretic) pentru sănătatea si mântuirea lui.
      Voi sunteti normali la biblică.

      Apreciază

      • Dar „Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învăţând cuvântul adevărului Tău”. - cum e? zice:

        „Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău” se spune în felul următor: „Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învăţând cuvântul adevărului Tău”. În acest mod săvârșeau sfintele slujbe și Dumnezeiasca Liturghie Părinţii Aghioriţi ai celor opt Sfinte Mănăstiri, ai schiturilor și chiliilor Sfântului Munte, precum și cei trei Preasfinţiţi Mitropoliţi ai Ţărilor Noi1 – Augustin Kantiotis al Florinei4, Pavlos al Paramithiei și Ambrozie al Eleftheropolei, care au întrerupt pomenirea numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, pe durata a trei ani, 1970-1973

        Apreciază

  6. Cine a masluit formula? Parintii athoniti care au intrerupt pomenirea in vremea ereticului Atenagora au fost inselati. Ei pomeneau dupa Axion „toata episcopia ortodoxa”. Scrie in periodicul Teodromia zice:
  7. Cine a masluit formula? Parintii athoniti care au intrerupt pomenirea in vremea ereticului Atenagora au fost inselati? Ei pomeneau dupa Axion „toata episcopia ortodoxa”. Scrie in periodicul Teodromia zice:
  8. Cine a masluit formula? Parintii athoniti care au intrerupt pomenirea in vremea ereticului Atenagora au fost inselati. Ei pomeneau dupa Axion „toata episcopia ortodoxa”. Scrie in periodicul Teodromia zice:

    212

    Apreciază

    • Neutru zice:

      Dar cartea asta este ,,dogmă ” si nu stim noi sau este scrisa de cativa inselati care umbla dupa €.
      Cartea face parte din învățăturile sfintilor care vor veni din viitor.

      Apreciază

    • Toti episcopii ortodocsi sigur e gresita zice:

      In rest, trebuie sa ne lamureasca cineva cum e cu `nu mai este episcop` (adica este pseudo-episcop). Practicalele sinoadelor ecumenice arata ca acestia inca au darul hirotoniei si savarsesc tainele, iar acesti pseudo-episcopi, pseudo-invatatori Eutihie, Nestorie sunt numiti: Preafericitul Nestorie, preot si Arhimandrit (Eutihie -scrie si in scrisorile Sf Ignatie Briancianinov catre o cucoana si despre Teodorit, si intoarcerea lui, In Predici la Triod si Penticostar). Ce inseamna a sterge numele din diptice iar trebuie lamurit. Se sterge si numele sau toata titulatura? Starea de intrerupere a pomenirii e o stare de asteptare. Oare nu exista nicaieri vreo dovada despre cum pomeneau Sfintii care au intrerupt pomenirea? Sfantul Grigorie Palama

      Apreciază

  9. A cere ceva pentru cineva care nu exista este un ,,nonsens”sau cum ai cere la ectenia de la utrenie : Inca ne rugăm pentru ,,episcopul nostru ( N, care nu exista ),pentru sănătatea si mântuirea lui, zice:

    Sfântul Nicolae Cabasila, sesizează că „atunci când cineva cere milă de la Dumnezeu înseamnă ca cere şi împărăţia Lui pe care a promis-o celor care o cauta şi apoi se vor adauga toate celelalte de care are nevoie. De aceea credincioşii se regăsesc în cererea aceasta, care-i include pe toţi. A cere ceva pentru cineva care nu exista este un ,,nonsens”sau cum ai cere la ectenia de la utrenie : Inca ne rugăm pentru ,,episcopul nostru ( N, care nu exista ),pentru sănătatea si mântuirea lui, Sfântul Nicolae Cabasila, referitor la aceasta spune: „Ectenia cererilor este rugăciunea pentru credincioşii care ţin poruncile Evangheliei şi sunt următori iubirii de oameni a lui Hristos.

    Apreciază

  10. Cecilia zice:

    Este rusinos sa vad ca acesti preoti ingraditi precum:pr.antim,elefterie,ieronim,spiridon,ciprian staicu,xenofobe.si ceilalți,după atâția ani de preotie cer in aceste ectenii iertare de pacate,mila si sanatate titulaturi episcopului.Cât este de penibil sa mai dai si cuvant de învățătură cand tu nu stii pentru tine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s