Taina Sf Botez este usa prin care se intra in Biserica lui Hristos. Botezul prin turnare sau stropire este o intinaciune al latinilor

Ca o nota de inceput tinem sa precizam ca asa zisii preoti Spiridon si doctor teolog Staicu , recunosc ca botezul prin stropire nu este valid, deci nici tainele de dupa nu sunt valide.

Sfântul Paisie de la mănăstirea Neamț boteza pe toți cei din obștea lui care veneau din Ardeal si erau botezați prin stropire,bazandu-se pe hotărârea Sinodului din 1756 de la Constantinopol. Caci scrie in viața lui,Isaac Dascălul că :,, înştiințându-se de acest lucru toți părinți soborului si fiind cei mai multi din Ardeal şi din Țara Leşească şi cunoscându-se pe sine că au trebuință de Sfantul Botez,multă supărare îi făceau Preacuviosului ca să-i boteze. Iar el stiind că multă vrajmasie este asupra Pravoslavnicei Bisericii pentru aceasta,de vreme ce ea ține întru sinesi Piatra cea scumpă şi neprețuit,amanetul care l-a luat de la Domnul nostru Iisus Hristos şi îl păzește nestricat şi intreg,iar celelalte l-au pierdut si au ramas goale şi sărace de o bogăție nepretuită,ca aceasta şi de aceea o zavistuiesc,căci darul bun totdeauna este zavistuit şi totdeauna se sarguiesc că de ar putea să o jefuiască şi pe dânsa de aceasta,întârzia de a-i boteza. Însă mai pe urmă,incredintandu-se desăvârsit că de nicăieri nu-i va veni nici o supărare,pentru aceasta a inceput a-i boteza….”.În Moliftelnicul de la Mănăstirea Neamț -1843 se gaseste o însemnare la rînduială de primirea ereticilor si schismaticilor la Ortodoxie după cum urmează:,,dar după cum se si vede în cartea ce se numește, ,Arătare sau adunare pe scurt a Dumnezeiestilor dogme ale credinței de Atanasie de Paros,la fila 311, -însemnări oarecare a dumnezeieștilor Taine-arată pentru dumnezeiescul Botez cu mii de marturii de la sfinții Prooroci,Apostolii,Ierarhi,prea înțelepți Dascăli,că cel ce nu se va boteaza în trei afundari si trei chemări ale Sfintei Treimi sau va fi stropit nu este desăvârsit botezat. De aici vedem că botezul prin stropire nu este socotit botez ortodox în Biserică ci este socotit ca botez eretic,deoarece simpla chemare a Sfintei Treimi peste cel ce se botează fără închipuirea mortii si învierii Domnului, adică fără afundare,nu are nici un fel de efect asupra celui ce se botează.Botezul este piatră unghiulara a intrării în crestinism ( ortodocsie) si dacă acesta nu este facut exact după tradiție,întreg edificiul Sfintelor Taine se prăbușește,neavând nici o valoare ,iar cel botezat astfel rămâne nebotezat,chiar dacă este săvârșit de un preot ortodox.Prea mult sa invocat si se invocă pogoramantul,dar pentru pastrarea întocmai a predaniilor Sfinților Părinti,nimeni nu se primejduieste si se sarguieste,de aceea ne temem sa nu ajungem si noi ca vechii evrei către care a spus Mântuitorul ,,se va lua de la voi împărăția lui Dumnezeu si se va da neamului care va aduce roadele ei”. Preotul este numai o unealtă prin care se savarseste Taina,iar adevăratul savarsitor si implinitor al Tainei este Hristos,iar cel ce se botează dacă nu e botezat conform credinței în Hristos si predaniei bisericii,rămâne de fapt nebotezat. Această rătăcire a intrat in Biserica noastră prin practica falsă a botezului prin stropire si părerea gresită că orice crestin poate sa facă botezul în caz de necesitate prin stropire sau turnare ca fiind valid. Această parere nu este adevărată deoarece conform canoanelelor mirenii nu pot savarsi nici un fel de lucrare sfințită in Biserică ci numai in caz că moare cineva,dar dacă ramane in viață,botezul trebuie refăcut conform randuielii canonice. Deci si-n cazul nostru toți cei botezați prin turnare sau stropire,din neglijența sau neștiința preotului,ori din influențe eretice care nu pot fi considerate ca pogoramant nicidecum,cand este vreme trebuie toți botezați prin afundare după toată randuiala canonică.Sfântul Chiril al Ierusalimului în Cateheze la Botez spune: ,,Cel ce se botează cu sfințenie,prin tainica învățătura si prin tainica învățătură si prin simboale se povatuieste ca prin cele trei afundari in apă,pe I ncapatoarea de viață moarte si Ingroparii celei de trei zile si de trei nopții a lui Hristos Datatorului de viață să o urmeze….si asa episcopul cu cele trei afundari si scoateri glasuind asupra celui ce se botează,pe intreitul ipostas al dumnezeiestii firi.” Conform acestui sf părinte,orice botez săvârșit nu după randuiala Bisericii prin trei afundari este un botez eretic si trebuie refăcut după canonul 50 ApostolicSfinți Parinti cand au facut iconomie nu au renunțat la propria credință si tradiție,ci au intarit-o si mai mult prin iubirea de oameni;iar noi din mândrie si slavă deșartă,vrând să ne arătăm mai milostiv ca Sfinți Părinți,începem sa rastalmacim cuvintele si faptele lor dupa patimile noastre si astfel ne vom pierde si pe noi si credința ortodoxă cea adevărată.De aceea cei ce sunt pusi să vegheze la pastrarea credinței ortodoxe (ierarhi,preoti) trebuie sa vegheze la păstrarea ei curată de aluatul erezie si sa nu o vândă pe arginti ca Iuda,făcând iconomie ereziei de dragul unei păci false;fiindcă pacea nu poate fi pentru cei ce iubesc faradelegea si compromisul,ci pentru cei ce luptă pentru adevar până la moarte. Sfântul Paisie de la mănăstirea Neamț boteza pe toți cei din obștea lui care veneau din Ardeal si erau botezați prin stropire, bazandu-se pe hotărârea Sinodului din 1756 de la Constantinopol.Sfântul Nicolaie Cabasila vorbind despre sensul Sfintei Taine a Botezului prin intreita cufundate spune: ,,Căci scufundandu-te în apă,îți pierzi urma şi lasi să se înțeleagă ca ai ajuns să te lipsesti de viata din aer.Iar a te lipsi de viață e tot una cu a muri.Când,peste câteva clipe,te-ai ridicat iarăsi la suprafața apei,ajungand din nou la lumină,înseamnă că te dorești fierbinte după altă viață,iar după ce ai dobandit-o trăiesti numai pentru ea.Din această pricină şi cerem în slujba Botezului ajutorul Facatorului a toate,fiindcă acum dobandim din nou viața,iar o creare din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi.””Pentru limbajul biblic şi patristic,botezul fără afundare totală in apă este un nonsens. Pentru a simplifica ecuația,suntem pe deplin îndreptățiți să traducem formula baptismala în felul următor:,,Se scufundă robul / roaba lui Dumnezeu ( N ) în numele Tatălui şi al Fiului,şi al Sfântului Duh;Amin”.Această traducere literală nu lasă loc speculatiilor,pentru că ele nici nu sunt îndreptățite în vreun fel.Şi,devine clar că nu poți să te scufunzi în apa fără să te uzi… Despre sensul duhovnicesc al afundarii în apa botezului în apă botezului vorbeste Sf.Apostol Pavel la Români 64, Coloseni 2:12 şi mai mulți Sfinții Părinți,printre care sf.Chiril al Ierusalimului,Vasile cel Mare,Grigore de Nu asa,Dionisie Areopagitul,Ioan Damaschin,Nicolaie Cabasila,ş.a..Toate aceste texte vorbesc despre afundarecompletă în apa botezului ca simbol al mortii si învierii,al nasterii din nou şi al spălării depline. Săvârșirea botezului doar prin turnare înseamnă ignorarea simbolismului mortii şi al învierii şi mutarea întregului accent doar pe aspectul curațitor al Tainei (cf.Chiril al Ierusalimului, ,,Cateheze II mistagogica”.) Inaintemergatorul Ioan boteza în Enom,aproape de Salam,pentru că, ,acolo erau ape multe”(cf.ioan 3:23).Si Hristos,după ce a fost botezat a iesit din apă ” (Matei 3:16). De asemenea şi Ap.Filip l-a botezat pe eteopian în apă,după care a iesit din ea (Fapte 8:38-39). Deci Scriptura nu lasă nici un pic de îndoială asupra formei botezului,iar celelalte cazuri de botezuri în care nu este menționată apa (Fapte 2:41,9:18 s.a.)acelea a avut loc în bazinele /fantanile destinate spalarilor rituale ale iudeilor sau în alte locuri unde era posibilă scufundarea în apă. De exemplu în regiunea Si omului au fost găsite zeci de bazine pentru spalările rituale,iar evreii mai bogați aveau astfel de bazine chiar în casă;de asemenea grecii şi romani.Prin urmare nu trebuie sa ne mire faptul că toate vechiul e scrieri liturgice ( Didahia”, ,,Randuiala Bisericii Egiptene”, ,,Constituțiile Apostolice, ,,s.a.) vorbesc despre botezul prin afundare în apă,având în vedere că primele biserici erau de fapt case particulare puse la dispoziția comunității pentru săvârșirea cultului.În aceste bazine,ca şi în baptisteriile de mai tarziu,oamenii maturi intrau până la brâu sau până la piept,apoi punandu-le episcopul sau preotul mâna pe cap,se scufundau complet de trei ori. Copii şi pruncii erau băgați şi scosi complet din apă la fiecare scufundare,mai ales dacă nu erau baptisterii speciale pentru copii şi maturi,asa cum vedem la Sfânta Sofia Constantinopol.În cartea I.N. Cabasila ,, Viața în Hristos ” insistă asupra rolului Sfintelor Taine în viața duhovnicească:,,Datorită Sfintelor Taine ne naste şi noi la viața duhovnicească,cu ajutorul lor creștem în ea şi ajungem să ne unim în chip minunat cu Însusi Mântuitorul nostru”(op.cit.,p.29).Iar pentru a ne uni cu Hristos,trebuie să trecem prin toate stările prin care a trecut şi El.,,Căci, intr-adevar,noi de aceea ne si botezam,ca să ne ingropam şi să inviem împreună cu El,de aceea ne ungem cu sfântul Mir,ca să ajungem părtași cu El prin ungerea cea împărătească a dumnezeirii si în sfârsit,de aceea mâncăm hrana cea preasfanta a Impartașaniei si ne adapam din dumnezeiescul poti,ca sa ce cuminicam cu Însusi trupul şi sângele pe care Hristos le-a luat asupra-Si.Asadar că,la drept vorbind,noi ne facem una cu Cel ce S-a întrupat şi S-a indumnezeit,cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi.”(p.48). Observăm ca Botezul, mirungerea si Impartașania se prezintă intr-o triadă nelipsită la sfântul Cabasila,caci ,,Botezul(afundarea) este cel care ne dă însăsi ființa şi trăirea noastra în Hristos,caci până nu primesc această Taină,oamenii sunt morții şi plini de stricaciune şi aiba prin ea păsesc la viața. Ungerea cu sfântul Mir desavarseste pe noul nascut la viața Duhului,intarindu-i puterile de care are nevoie aici pe pământ. Iar dumnezeiasca Împărtășanie susține această viață,pastrand-o intr-o stare înfloritoare.”(p.30).Şi toate aceste Taine se oglindesc în viața Mântuitorului,după sf Nicolae Cabasila.Astfel, ,,pentru aceea Domnul a binevoit să primească botezul de la Ioan,vrând prin acesta să arate ca intr-o oglinda măreția Botezului pe care El îl va întemeia. „(p.32)Deschiderea cerurilor la Botezul Domnului arată că ,,taina Botezului este aceea prin care ne invrednicim să vedem desfatarile cerești.”(p.32 )Am putea zice şi noi cum zicea patriarhul Iacob că Sfintele Taine sunt «casa şi poarta Cerului» 51, prin care nu coboară numai îngerii — oare de fapt slujesc împreună cu noi la orice lucrare pe care o să- vârşim —, ci pentru fiecare din cei botezaţi coboară şi Dom- nul îngerilor52. Pentru aceea, când Domnul a binevoit să primească botezul de la Ioan — vrând prin aceasta să arate, ca într-o oglindă, măreţia Botezului pe care îl va înte- meia Μ —, atunci a poruncit de s-au deschis cerurile spre a ne face să înţelegem că taina Botezului este aceea prin care ne învrednicim să vedem desfătările cereşti. Aşijderea, şi când zice că nimeni nu poate intra în viaţa de veci dacă n-a primit Botezul, şi atunci baia Botezului e închipuită ca o trecere şi ca o poartă. De aceea când striga proorocul Da- vid : «Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii» cred că tocmai aceste porţi dorea să le vadă deschizându-se. Aceasta este ceea ce mulţi prooroci şi împăraţi au dorit să vadă55, dar care s-a putut împlini numai cu venirea pe pământ a însuşi deschizătorului porţilor acestora. Iată pentru ce, dacă i-ar fi fost dat lui David să intre pe uşa aceasta duhovnicească, n-ar fi ştiut cum să mulţumească lui Dumnezeu că a stricat pe- retele despărţiturii, ci ar fi exclamat: «Deschideţi-mi porţile dreptăţii şi intrând în ele voi lăuda pe Domnul», deoarece, odată trecut pe această poartă, i-ar fi fost dat în măsură şi mai mare să cunoască marea bunătate a lui Dumnezeu şi ne^ grăita Lui iubire de oameni. într-adevăr, este oare vreo mărturie mai puternică a bunătăţii lui Dumnezeu şi a iubirii Lui de oameni56 decât curăţirea sufletului nostru de întinăciunea păcatului prin spălarea cu apă, decât dobândirea împărăţiei cereşti prin Ungerea cu Sf. Mir sau, în sfârşit, decât ospătarea împreună cu Cel ce şi-a dat trupul şi sângele pentru noi ? Prin Sfin- tele Taine oamenii ajung dumnezei şi fii ai lui Dumne- zeu 57, iar firea noastră omenească, care altfel e praf şi ce- nuşă, se învredniceşte de cinstea care numai Domnului I se cuvine, se ridică la atâta mărire, încât ajunge părtaşă la în- săşi cinstea şi firea dumnezeiască. Cu ce s-ar mai putea ase- măna această minune ? 51. Facere 28, 18. 52. «Încă de la Botez fiecare creştin primim şi un înger», Origen, în Mathaeus 1G, 27, Migne P.G. 13, 1-165. 53. Cu alte cuvinte, termenul προχαράττων ne dă să înţelegem, crede Cabasila, că botezul lui Hristos a prefigurat şi Botezul creşti nilor. Sf. Chirii al Ierus., Cateheza III mistagogică, trad. rom., p. 556. 54. Psalm 117, 19. 55. Matei 13, 17. 56. Tit 3, 4. 57. Sf. Vasile, De Spiritu Sancto 9, Migne P.G. 32, 109: «pţrin Duhul Sfânt putem ajunge dumnezei» (θεό·ν γενέσθαι ).

Cele șapte Sfinte Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a harului. Ele sunt necesare oricărui creştin pentru mântuire și sunt următoarele:

1. Botezul – este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei botezului de către săvârşitor, intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi devenind membru al Bisericii. Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălţarea Sa la Cer, prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Matei 28, 19).

2. Mirungerea – este acea Taină prin care noul botezat, îndată după botez, primeşte harul Duhului Sfânt, spre a se întări şi spori în noua viaţă dobândită prin Botez. „Iar Cel Care ne întăreşte pe noi… şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi” (II Corinteni 1, 21- 22).

3. Sfânta Euharistie (Împărtăşania) – este Taina prin care, sub forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu înseşi Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie. A fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…, apoi luând paharul şi mulţumind, a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi…” (Matei 26, 26-28).

4. Pocăinţa sau Mărturisirea – este Taina prin care creştinul, căindu-se de păcatele săvârşite şi mărturisindu-le înaintea duhovnicului, primeşte de la Dumnezeu, prin dezlegarea preotului, iertarea păcatelor. Această Taină a fost mai întâi făgăduită de Mântuitorul Apostolilor Săi: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer” (Matei 18, 18), iar după Învierea Sa a fost instituită ca Taină, când a zis „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele se vor ierta lor; şi cărora le veţi ține vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).

5. Taina Preoţiei – este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat, sfinţindu-l şi aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti. Instituirea Tainei s-a făcut de Mântuitorul după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21-23)

. 6. Taina Nunţii – Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât liber să trăiască împreună, primesc prin rugăciunile preotului harul divin care sfinţeşte legătura lor. Familia a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18).

7. Taina Sfântului Maslu – este acea Taină în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea de păcate. Practicarea obişnuită a acestei Taine este arătată la Iacob 5, 14-15: „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav… şi se vor ierta lui”.

Articol semnat de un grup de crestini fara doctorat.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Taina Sf Botez este usa prin care se intra in Biserica lui Hristos. Botezul prin turnare sau stropire este o intinaciune al latinilor

  1. Teodor zice:

    Dumnezeu sa va lumineze și sa va aducă pacea în suflet,domule ” grup de creștini fără doctorat”…articolul e corect și binevenit, dar e „stropit „cu neînțelegere, tulburare,oarecare răutate ascunse sub masca corectitudinii și a evlaviei…mie îmi pare rău tare pt acest site, pe care l am urmărit cu mare interes și așteptam sa reveniți după întreruperea ce ați avut….dar după aceste ultimele 3 articole…..

    Apreciat de 1 persoană

  2. B zice:

    „Sfântul Moise Arapul a profeţit, zicând că în zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi monahii nu vor mai ţine socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi al gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe Satana nevoitorii cei dintâi, tot aşa şi el [de acolo] are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo vor prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi monahii vor petrece prin mijlocul lumii şi al mirenilor fără frică, cu mâncări şi băuturi, amăgindu-se de poftele trupului, prin deşertăciuni, în necurăţii şi fapte ruşinoase. În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi până la sânge în mănăstirile de obşte, tot asa şi în lavre unde nu este [viaţă] de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt”

    Din Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Din Ierihon către Sion, Ierusalim, 1999, pp. 274-276.

    Apreciază

  3. Adi zice:

    cei ce vor muri cu cnp(semnul fiarei) , vor fi lepadati de catre Dumnezeu,
    numai asteptati al treilea razboi mondial,bomba nucleara , ca daca murim cu cnp(semnul fiarei) ajungem in iad.

    cititi cu atentie:

    Sfantul Ierarh Ermoghen: In vremurile ANTIHRISTULUI locul idolilor va fi luat de stapanire

    In vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stapanire, care va cere inchinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societatii, desi fara a aduce direct vreo atingere credintei, va fi partas al acestei stapaniri. Atunci se va face despartirea celor buni de cei rai, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmasilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

    Adevaratii credinciosi din imparatia antihristului – societatea vremurilor din urma – vor vietui in singuratate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societatii, nu vor avea niciun fel de obligatii civice. Cei ce vor recunoaste legile societatii si se vor supune, chiar cu neplacere, se vor face partasi antihristului prin aceasta si vor fi lepadati de la fata lui Dumnezeu.

    In timpul stapanirii antihristului va fi minte sataniceasca, ce va actiona politiceste, fara sa se atinga de credinta in chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplina libertate, desi, in cele din urma, stapanirea antihristului va combate toate sectele si religiile.

    Va actiona din punct de vedere moral si va cauta sa convinga si sa se vatame de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovaduire si la savarsirea „legala” a slujbelor bisericesti il vor avea numai cei ce respecta legile statului si nu incalca „disciplina”. Lacasurile de inchinaciune vor fi sub stricta supraveghere si in ele va dicta aceeasi ocarmuire, ea fiind capul in locul lui Hristos si nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar crestinii orbiti nu vor observa nimic, desi acest lucru l-ar putea intelege si un prunc mic.

    Stapanirea antihristului ii va lua asadar pe toti sub un control riguros, ca sa stie cine se supune si cine nu; dupa cum scrie si parintele Lavrentie de la Cernigov: „Atunci te vor mana cu de-a sila la biserica”.

    Totusi unii nu vor fi prigoniti de la inceput, pentru a pastra aparentele in legatura cu libertatea constiintei. Abia spre sfarsit, cand toti se vor gasi anihilati in staulul Babilonului si mania lui Dumnezeu va fi aproape, stapanirea va da ordin sa fie nimiciti ca niste criminali inraiti cei ce se razvratesc „impotriva umanitatii”, iar in acele vremuri decazute, intreg poporul va primi cu entuziasm masurile luate de stat.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Adi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s