Forțele masonice iudaizate au acaparat statul și ierarhii, modificând cărțile de cult

Despre acest subiect am mai scris:

Puterile sioniste vor sa se asigure ca adevarul este scos in afara legii Statului Mamona – idolul la care slujeste omul contemporan

Binecredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt îi pedepsea aspru pe trădătorii de ţară, pe când conducătorii actuali au vândut-o străinilor şi dau legi împotriva credinţei şi neamului

Ereticii Kiril, Daniel, Teofan etc… lucrează direct pentru înscăunarea lui antihrist în fața maselor de oameni adormite

Proiectul legislativ care scoate Ortodoxia în afara legii a trecut de Senat iar ortodocșii vor fi prigoniți de stăpânire cu acordul minciuno-ierarhilor trădători

Ar fi bine ca fiecare să își procure Biblia 1688:

sfantascriptura.com/Biblia_Bucuresti_1688.pdf

PSALTIREA de asemenea să fie veche:

drive.google.com/file/d/1jHKtj8b4A-ixN3aj_cHpBhu2zVY4gKtI/view

Cei de la Glasul Strămoșesc au făcut aceste importante semnalări în prefață:

„ În ultimul secol, vrăjmaşii lui Hristos au ţesut cu dibăcie pânza de păianjen care astăzi acoperă ochii celor mai mulţi dintre creştini. Iudeomasoneria a reuşit să nască şi să crească această blestemată erezie a ecumenismului, ajunsă iată la maturitate în vara anului 2016, odată cu sinodul tâlhăresc din Creta. Dar pentru a ajunge să muşte din trupul Bisericii aşa cum o face astăzi ecumenismul, a fost nevoie de o pregătire prealabilă a terenului. O direcţie importantă în acest proces o constituie modificarea cărţilor ortodoxe. Astfel, referindu-ne strict la Psaltire, au fost înlocuite anumite cuvinte, dându-le alte înţelesuri (spre exempludemoni a fost înlocuit cu idoli, spovedi a fost înlocuit cu lăudazăbovi a fost înlocuit cu cugeta ş.a.) sau au fost modificate anumite sensuri. Un alt exemplu îl avem în psalmul 90 versetul 6. În varianta de la 1688 avem: ’’De săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce în întuneric umblă, de întâmplare şi diavol de amiazăzi.’’. În Biblia de la 1914, regăsim aceeaşi formă: ’’De săgeata ce zboară ziua, de lucrul cel ce umblă în întuneric, de întâmplare şi de dracul cel de amiazăzi’’ În Biblia Sinodală din 1988, prima parte: ’’Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,’’ face parte din versetul 5, iar versetul 6 sună aşa: ’’De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.’’ Aceeaşi ’’molimă’’ o găsim şi într-o Psaltire din 2013. Mergem aleator şi ne oprim la Psalmul 44 versetul 10, care în Biblia de la 1688 sună aşa: ’’Smirnă şi stacti (ulei de smirnă)şi casie (scorţişoară), de la hainele tale; din turnuri de pil (fildeş), dintru care te-au bucurat fetele împăraţilor întru cinstea ta.’’ În Biblia Sinodală 1988, acelaşi verset sună aşa: ’Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta;’Observaţi printre alte modificări şi literele mari de la tale,te şi ta, dându-ne de înţeles că e vorba de Dumnezeu, ceea ce nu se regăseşte în Biblia de la 1688, nici în cea de la 1914. În Biblia Anania, versetul 10 e de fapt versetul 8 şi sună aşa: ’’Smirnă şi balsam şi aloe mireasma şi-o răspândesc din veşmintele Tale; din palate de fildeş Te înveselesc ele, fiice de împăraţi, întru cinstea Ta.’’ Putem da foarte multe exemple, dar ne vom întinde pe tot atâtea pagini câte are o Psaltire. Este evident că în ultima sută de ani, odată cu ecumenismul, s-au diluat psalmii, s-au ’’înmuiat’’ devenind aproape inofensivi pentru diavol. Ei au fost modificaţi fie de către întregi comisii, vezi Biblia Sinodală din 1988, fie de ierarhi masoni, fie de editurile deţinute de aceeaşi ierahi masoni, fie de jidovi. O altă inovaţie a fost aceea a schimbării anumitor timpuri ale verbelor, plasând astfel acţiunea psalmilor în trecut, ca pe o poveste, un basm ce s-a petrecut în negura vremurilor. Astfel: ’’Cel ce mă înalţi pe mine din porţile morţii’’ a devenit ’’Cel ce m-ai ridicat pe mine din porţile morţii’’ etc.”


O cititoare ne semnalează și ea:

romina zice: mai 8, 2019 la 5:13 pm

Doamne miluieste-ne!
Lasati-l pe MSC cu tot neamul lui si vedeti cam cat am fost pacaliti de evrei si cate schimbari au facut in crestinism dupa placul lor si al dumnezeului lor !!!
Cat de iudaizate sant Scriptura si cartile de Rugaciuni !!!
ex: psalmul 50 nelipsit in rugaciunile noastre -FA BINE DOAMNE INTRU BUNAVOIREA TA „SIONULUI” SI SA SE ZIDEASCA ZIDURILE IERUSALIMULUI .ATUNCI VOR BINEVOI JERTFA DREPTATII PRINOSUL SI ARDERILE DE TOT ,ATUNCI VOR PUNE PE” ALTARUL TAU VITEI” !!!
Deci ,cui ne rugam noi ?
Si apoi ,o ISTORIE a Bisericii de care nu am avut stiinta pana acum ,o aflam in „apostoliconul „!
Iertati !

În PSALTIREA de la 1688 PSALMUL 50 se termină astfel:

19 Îmbunează, Doamne, cu bunăvoirea Ta Sionul şi zidească-se zidurile Ierusalimului.

20 Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, aducere-în-sus şi arderi-de-tot; atunci vor aduce către jertfelnicul Tău viţei.



Psaltirea 1688

Și noi, am observat cu stupoare cum au cenzurat TRIODUL și PENTICOSTARUL. Iată un exemplu:

Sinaxar în Duminica Slăbănogului – Cele cinci foișoare pline de bolnavi închipuiesc că era bolnavă seminția evreiască la cele cinci simțiri. Nu aveau auz curat, pentru că ascultau fluierăturile șerpilor, iar nu învățăturile proorocilor

Sursa: Penticostar 1936 PDF

Pe toate site-urile moderne și ecumeniste, crestinortodox.ro, Lumina, Doxologia, Basilica, sinaxarul apare în varianta cenzurată. Fragmentul cu bold a fost scos cu totul din edițiile recente:

Sa se stie apoi ca acest slabanog este altul decat acela din Evanghelia de la Matei (cap. IX). Ca vindecarea aceluia s-a petrecut in casa, ajutat fiind de oameni, iar Domnul, cu acest prilej a grait: «Iarta-ti-se tie pacatele»; pe cand vindecarea acestuia s-a savarsit in pridvor, si acesta nu a avut om care sa-l arunce in scaldatoare, precum spune Sfanta Evanghelie, ci si-a ridicat singur patul, ca si acela.

Acele cinci foișoare pline de bolnavi închipuiesc că era bolnavă seminția evreiască la cele cinci simțiri: La vedere, la pipăire, la pipăire, la gust, la auz și la miros. La acestea erau bolnavi feciorii evreiești că nu aveau ochi curați, pentru că vedeau minunile și nu le băgau în seamă. Nu aveau gust mulțumitor de vreme ce mâncând mană, căutau cărnuri. Nu aveau mirosul întreg al miresmei Stăpânului, ci au voit putoarea diavolului. Nu aveau auz curat, pentru că ascultau fluierăturile șerpilor, iar nu învățăturile proorocilor. Nu aveau pipăitul de folos, de vreme ce pe idoli îi numeau dumnezei, lepădându-se de Dumnezeul cel viu. 

Vindecarea slabanogului se praznuieste acum, fiindca si ea s-a petrecut in rastimpul Cincizecimii; ca si a orbului si ca si intamplarea cu samarineanca.

Astfel praznuim pe Toma si pe Mironosite, spre dovedirea invierii lui Hristos din morti; iar pe celelalte, petrecute pana la inaltare, le praznuim fiindca au fost savarsite in chip deosebit, in timpul praznuirii de catre iudei a Cincizecimii. Si pentru ca astfel, cel putin, le aminteste Sfanta Evanghelie de la Ioan.

După cum vedeți, pe site-urile crestinortodox.ro și Basilica apare doar atât:

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-slabanogului/sinaxar-duminica-slabanogului-144836.html


https://basilica.ro/22-d-sf-mc-vasilisc-si-marcel-sfintii-parinti-de-la-sinodul-al-ii-lea-ecumenic-duminica-a-iv-a-dupa-pasti-vindecarea-slabanogului-de-la-vitezda/

Sa se stie apoi ca acest slabanog este altul decat acela din Evanghelia de la Matei (cap. IX). Ca vindecarea aceluia s-a petrecut in casa, ajutat fiind de oameni, iar Domnul, cu acest prilej a grait: «Iarta-ti-se tie pacatele»; pe cand vindecarea acestuia s-a savarsit in pridvor, si acesta nu a avut om care sa-l arunce in scaldatoare, precum spune Sfanta Evanghelie, ci si-a ridicat singur patul, ca si acela.

Vindecarea slabanogului se praznuieste acum, fiindca si ea s-a petrecut in rastimpul Cincizecimii; ca si a orbului si ca si intamplarea cu samarineanca.

Astfel praznuim pe Toma si pe Mironosite, spre dovedirea invierii lui Hristos din morti; iar pe celelalte, petrecute pana la inaltare, le praznuim fiindca au fost savarsite in chip deosebit, in timpul praznuirii de catre iudei a Cincizecimii. Si pentru ca astfel, cel putin, le aminteste Sfanta Evanghelie de la Ioan.



Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Lectura zilnica a unui crestin. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Forțele masonice iudaizate au acaparat statul și ierarhii, modificând cărțile de cult

  1. Muritor zice:

    Foarte importante aceste modificări!!!
    Ar fi foarte potrivit dacă ați face o recenzie/analiză comparativă a tuturor cărților de cult ortodoxe: Psaltire, Liturghier, Minei, Octoih, Apostol, Penticostar, Triod, etc.
    Ba chiar și edițiile din perioada interbelică sunt sub semnul întrebării, căci ierarhii de pe atunci erau pseudo-ierarhi. Probabil ultimul ierarh ortodox al BOR a fost Gherasim Saffirin, cel care a dat anatema Sinodul BOR în 1911 pentru faptul că Sinodul acceptase o lege masonică semnată de masonul Spiru Haret ce intervenea în organizarea decizională a Bisericii. Saffirin după asta a fost ”caterisit”, legea mai tîrziu a fost retrasă, însă după ce acest eveniment, nu mai există nici un ierarh BOR caresă fi reacționat în vreun fel la tot felul de erezii care dominau în epocă și persistă pînă astăzi: etnofiletismul (care transformă Biserica lui Hristos în biserica Cezarului), ecumenismul, serghianismul (dau Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, inclusiv cele ce sunt ale lui Dumnezeu, dacă Cezarul le cere, doar să-mi păstreze organizația ecleziastică), etc.
    Iar titlul ”Forțele masonice iudaizate au acaparat statul și ierarhii, modificând cărțile de cult” nu este decît o confirmare a unei stări de fapt, însă nu recente, ci demult tare, cel puțin din perioada interbelică. Asta trebuie să simtă și autorul prin dovezile istorice, și cititorii. Că situația e belicoasă nu de ieri, nici din 2016, ci demult tare. Și că toate modificările astea făcute de jidoviți și de Shabba Goyimii sinagogii (”dobitoacele” cu rațiune ce sunt în slujba sinagogii – așa cum îi numesc jidovii pe masoni și pe alții în slujba lor) la nivel oficial au deja vechime serioasă de tot.
    Ba chiar și Biblia de la 1914 față de cea de la 1688 are anumite modificări de limbaj, poate insesizabile, dar dacă se analizează comparativ, cu creionul în mînă, veți vedea că sunt suficiente, chiar de ați lua să citiți doar Evangheliile.
    Infiltrarea jidoviților în ierarhia ortodoxă, ceea ce demonstrează că ortodocșii din structurile oficiale demult și-au pierdut ierarhia firească, nu e nici din anii 2000, nici din ’80, nici din anii ’40 (cînd s-a început prigoana contra ierarhiei serghianiste din România comunistă, fiind înlocuită cu alta mai marxistă), ci ceva mai înainte.
    Citiți biografiile tuturor ierarhilor ”români” din prezent și din sec. XX, fie chiar și a conservatorilor de genul Bartolomeu Anania și veți vedea cum au ajuns ei ierarhi, prin ce tertipuri, dar mai ales cum au servit ei sistemul Cezarului apostat (masonic sau chiar direct iudaic). De aceea nici nu e de mirare că în vremea lui Pauker în anii ’40, un oarecare predicator protestant ex-marxist și evreu de etnie ca Richard Wurmbrand, era mai vocal decît chiar ortodocșii oficiali în contra ateismului militant comunist (de inspirație iudaică) care invadase țara la nivel oficial prin propagandă. Din cauza că de pe atunci ”sarea pămîntului” își pierduse gustul și intrase frica lumească/drăcească în așa numiții ortodocși.
    Uitați-vă la Enciclica ecumenistă a Patriarhiei Ecumenice din 1920. Cine a reacționat contra ei din ierarhia ortodoxă? După căderea Rusiei țariste în 1917, în Rusia e clar că se începe prigoana, cei de acolo poate nici nu auziseră de Enciclică. Dar toți ceilalți? Ierarhii ruși din exil, ierarhii români, ierarhii bulgari, ierarhii bulgari, ierarhii greci, ei ce făceau? Dormeau pe o ureche?
    În acea Enciclică e descris destul de clar o întreagă agendă ecumenistă ce încă se desfășoară, ba chiar e scris și scopul reformei calendarului care s-a petrecut la un simplu congres (nu sinod) al celor 9 kakodocși ai masonului Metaxakis în 1923. Doar Sinodul BOR a achiesat 100% la toate propunerile acestui congres jidovit din 1923. Nici măcar sinodul apostatului și masonului grec ”arhiepiscop” Hrisostom Papadopoulos (prietenul lui Metaxakis) nu a reușit să facă asta în 100%. Și nici ”sinodul” nelegiuților Renovaționiști (mai corect ar fi numiți: Înnoitoriști/reformiști/moderniști) din Rusia Sovietică în 1922/1923, care au fost scoși din rezervă pe primul front religios de însuși Troțki, nu au reușit să facă asta afară de trecerea la calendarul gregorian și asta doar pînă la ieșirea patriarhului Tihon din închisoare în 1923, deși știau de mai înainte ce avea să hotărască congresul lui Metaxakis din mai-iunie 1923.
    Și nimeni din așa-numiții ierarhi, nu am văzut să facă o simplă asociere între reforma calendarului din 1923/1924 cu Enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1920, unde scrie foarte clar rostul schimbării calendarului de la patristic la cel gregorian-bancar-mamonic, pe lîngă toate celelalte puncte programatice din Enciclică. N-am văzut pînă acum să fi fost dată anatemei această Enciclică ecumenistă, chiar dacă este publică de aproape 100 de ani:
    https://lumea-ortodoxa.ro/enciclica-patriarhala-si-sinodala-patriarhiei-ecumenice-din-1920/

    Apreciat de 1 persoană

  2. un fir de praf zice:

    bine ar fi sa punem intr-un fisier pe net carti cat mai vechi si nemodificate ,sunt pe net mineie din 1890 si altele acum fac in hartie tot ce gasesc

    Apreciat de 1 persoană

  3. Radu zice:

    O bibliotecă cu foarte multe cărți e ai aici http://www.glasulstramosesc.ro/dir/

    Apreciază

  4. Talcuirile la epistolele pauline – in jurul anilor 1900,
    https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2018/06/24/comentariile-sfantului-ioan-gura-de-aur-la-epistolele-sfantului-apostol-pavel/

    se pot cauta pe net si Talcuirile la Evanghelii de Sfântul Teofilact

    Apreciază

  5. Nicu zice:

    Si psalmul 11 ultimul verset este schimbat in multe psaltiri si biblii editii mai noi si mai vechi. Si la regi unde se spune ca se platea bir 666 de talanti de aur regelui Solomon acum e schimbat in 660 de talanti si acest verset a fost schimbat si in Biblia 1688 editia bilingvă nouă.

    Apreciază

    • romina zice:

      Tatal nostru care esti in ceruri
      „ȘFINTEASCA-SE” numele Tau .

      Dumnezeu este SFANT !

      Si nu ne duce pe noi in ispita .

      Diavolul duce in ispita ,nu Dumnezeu !

      Si noi saracii ….de la mic la mare rostim asa cum scrie in Biblie …!!!

      Vai de noi!

      Apreciază

      • roman zice:

        ATENTIE-VORBESTE SFANTUL IOAN GURA DE AUR-Talcuire la Tatal Nostru:
        “Sfinteasca-se numele Tau”
        Rugaciunea, vrednica de cel ce-L numeste pe Dumnezeu Tata, este a nu cere nimic înainte de a
        slavi pe Tatal, ci de a socoti pe toate în urma laudei aduse Tatalui.
        “Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”.
        Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi; totusi Hristos porunceste ca acela ce se
        roaga sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra. Acelasi lucru îl spunea
        Domnul si mai înainte: ,,Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, ca sa vada faptele
        voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri”( Matei 5, 16); ca si serafimii,
        când slavesc pe Dumnezeu, spun la fel: “Sfânt, Sfânt, Sfânt”(Isaia 6, 3).
        Prin urmare, “Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”. Cu alte cuvinte, Hristos spune asa:
        “învredniceste-ne sa ducem o viata asa de curata, încât prin noi sa Te slaveasca toti oamenii”. Si
        iarasi, înseamna sa ai o filozofie desavârsita când oferi tuturor o viata atât de curata, încât fiecare
        din cei ce o vad sa înalte pentru aceasta lauda lui Dumnezeu………………..
        ….“Si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau,
        Ca a Ta este împaratia si puterea si slava în veci.
        Amin”(Matei 6, 13)
        În aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, învatându-ne
        sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar înfrângerea
        diavolului mai rusinoasa. Când suntem târâti în lupte, da, atunci trebuie sa le înfruntam cu curaj;
        dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam si ca nu
        umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi.
        “Cel rau” este numit aici diavolul. Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neîmpacat si ne
        arata ca diavolul nu-i prin fire asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este
        numit prin excelenta asa din pricina covârsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi
        neîmpacat, fara ca noi sa-l fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: “Izbaveste-ne
        de cei rai”, ci “de cel rau”, învatându-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care
        le suferim de la ei, ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor
        relelor.
        Asadar, dupa ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a stârpit toata
        trândavia, ne da iarasi curaj si ne ridica gândurile, amintindu-ne de împaratul sub Care suntem
        rânduiti si aratând ca El este mai puternic decât toti, spunând:
        “Ca a Ta este împaratia si puterea si slava”
        Deci daca a Lui este împaratia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni care
        sa I se împotriveasca si cu care sa împarta stapânirea.
        Când spune: “A Ta este împaratia”, Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este supus
        lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se împotriveste, Dumnezeu îngaduindu-i deocamdata aceasta.
        Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si au fost izgoniti.
        De altfel diavolul n-ar îndrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai întâi putere de la
        Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n-a putut îndrazni ceva
        pâna ce nu i-a îngaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici împotriva turmelor cu oi, nici împotriva
        cirezilor cu vite, pâna ce n-a luat îngaduinta de sus.
        “Si puterea”. Chiar de-ai fi slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta,
        Care poate savârsi, si prin tine cu usurinta totul.
        “Si slava în veci. Amin.”………………..ATENTIE-
        20. Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia;
        21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.
        Petru 2,cap 1
        In afara Sfintilor nu exista pedagogi si invatatori adevarati,nici o cultura adevarata fara sfintenie.Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator ,numai sfintenia este adevarata lumina.
        Omul si Dumnezeu-Omul-Sf Iustin Popovici,pag 82……..
        P.S.Aveti grija la ce dati ascultare!Degeaba citim Scripturile ,iar dupa aia incercam sa ,,talcuimi” cele ale Duhului Sfant ,fiecare cu mintea noatra ,,moderna” si plina de ,,logica”,PAMNAT si PATIMI….cu siguranta ne vom rataci,daca nu vom citi TALCUIRILE Sfintilor,a celor din Ceruri,nu a celor de pe pamant….fiindca cei de pe pamant,chiar daca au pus inceput BUN,nu stim cum vor sfarsi-Pr Iustin Parvu…Iertati-ma!

        Apreciază

  6. romina zice:

    Doamne miluieste-ne!

    Nimic nu este mai placut Domnului decat Adevarul Sau mostenit prin Sfintii Apostoli.
    Dar noi ne-am abatut de la acest Adevar si am urmat iudeo crestinismului ,s-au facut schimbari drastice in crestinism ,dar noi le-am urmat pt.ca asa ne-am nascut …dar acum cred ca e timpul sa urmam Calea Cea Dreapta si desavarsita lasata de Hristos prin Sf.Apostoli ,sa respectam Sfanta Traditie si Sfintele Posturi asa cum cuvine ,ca poate…doar asa va fi pace si intelegere intre noi !
    Bogorodisnaia sa ne ajute pe toti Amin!
    Iertati!

    Apreciază

  7. Autor zice:

    http://apostoliconul.wordpress.com – istoria iudaizării creștinismului, arderea Evangheliilor scrise de Apostoli în Alexandria, între anii 303-311, înlocuirea lor prin decret imperial cu cele rătăvite de Origen și multe alte detalii despre cum s-a scris istoria în fața noastră și cum ne-o predică unii și alții.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s