Înșelații și ereticii de la sinaxa de pe 1 mai rămân mai departe în orbirea lor

Iată mai jos două comentarii ale cititorului HD care îi avertizează pe adepții ereziei facultativului și ai teoriei compromisului, că nu ne putem opune Adevărului învederat, mărturisit de toți Sfinții Părinți ai Bisericii.

Am fost și noi întrebați la rubrica de comentarii care este motivul pentru care părintele Grigorie Sanda, părintele Cosmin Tripon și alții nu reușesc să vadă înșelarea și complacerea în comuniune cu ereticii spre care i-a condus Mihai Silviu Chirilă. Pentru că nu au cum să vadă bine ochii deja împăienjeniți și orbiți de alte înșelări. Părintele Grigorie Sanda și ucenicii săi erau foarte toleranți față de înșelatul Nil Dorobanțul și chiar admiteau că acesta ar putea fi sfânt nebun pentru Hristos, chipurile nebunia pentru Hristos putând îmbrăca cele mai diverse forme!

Vedeți:

Să fugim de toate înşelările ca să ne putem mântui! Despre înșelarea împărtășirii celor cu păcate opritoare și despre Ieroschimonahul Nil Dorobanțu care a scris hule la adresa Duhului Sfânt! – de Ieromonah Teodor Popovici

Cum era si de asteptat, cei care sunt impotriva sinodului eretic, dar nu sunt in totalitate cu Sfintii Parinti, nu marturisesc pana la capat

Laudele neobisnuite pentru slujitorii inselati – Preotul nepomenitor Onisim Banu vorbeste despre Nil Dorobantu

Părintele Grigorie, în loc să arunce imediat acele cărți, pline de înșelări demonice, exaltare, călcarea în picioare a Sfintelor Canoane și cea mai luciferică mândrie și părere de sine, i-a încurajat pe fiii duhovnicești începători în evlavia pentru acest rătăcit și i-a apostrofat pe cei care combăteau aceste învățături neortodoxe, că ar provoca „dezbinare” și că „nu au o așezare duhovnicească bună”.

Ne pare rău dacă prin atitudinea noastră am supărat vreodată pe cineva, dar nu dorim răul nici acestor părinți, nici ucenicilor lor. Slava deșartă ripostează atunci când o persoană este criticată, dar dacă am fi oameni duhovnicești, i-am socoti pe cei care ne arată rătăcirile, păcatele și căderile în care ne complacem drept cei mai mari binefăcători ai noștri. Poate unii se simt lezați, neputând suporta această doctorie amară, dar să ne amintim de lepădarea de sine și mai ales cei care sunt în cinul monahal, să își amintească de practica osândirii de sine și a suportării cu bucurie a ocărilor. Nu ar trebui să ne supărăm când cineva ne arată că greșim, ci dimpotrivă. Iar atunci când credința este primejduită de erezii și înșelări, datoria unui creștin este de a nu tăcea! Scrierile Sfinților Părinți sunt farul călăuzitor pentru a nu greși!

HD spune: 5 mai 2019 la 22:22

Pt. saccsiv

Același personaj, MSC, este cel care a instrumentat și dezbinarea care l-a marginalizat pe gheron Sava.

Aceeași tactică, interpretări, metode, omisiuni, schimbări, manevre de culise, evitarea dialogului ș.a.m.d.

Gheron Sava,un luptător și o persoană care a impulsionat mișcarea antiecumenistă post Creta din România, a fost marginalizat și împins într-un colț al damnaților numai prin manevrele de culise și publicistice ale acestui personaj, MSC, care a devenit un dătător de direcții și un criteriu pt. preoții din România care se manifestă împotriva sinodului cretan și al ecumenismului. Cine nu se încadrează șabloanelor fabricate de MSC și criteriilor impuse de dânsul, este pus la zid, ,,excomunicat” și condamnat ca schismatic și eretic.

Cine l-a investit pe MSC cu aceste prerogative? Cum de își permite dânsul să judece, să condamne și să excludă persoane din mișcarea antiecumenistă? Cine l-a făcut pe dãnsul purtătorul ei de cuvânt? Cine l-a pus în fruntea preoților care mărturisesc? De ce nu-i lasă în pace? De ce-i dezbină, împarte și desparte? De ce nu sunt lăsați în pace? Este incredibil ce se întãmplă! Nimeni nu mai poate mișca fără girul, acordul și ștampila lui MSC.

Nu mai este luptă împotriva ecumenismului, ci împotriva fraților nereeducați.

Mă iertați.

HD | aprilie 29, 2019 la 00:56

O întrebare pt. Daniel Vla: cei aflați în comuniune cu ecumeniștii sau părtăși la erezie, (erezie consacrată sinodal din 2016), cum sunt? Nu prin cugetul lor, ci prin comuniunea păstrată cu ereticii necondamnați/ cu ecumeniștii.

Păr. Theodoros Zisis spune că dacă îl pomenește pe Episcopul ecumenist, înseamnă să mărturisească că are aceeași credință cu el (cine spune? Pr. Theodoros care are cuget ortodox! Deci Părintele spune că ar fi ca ei,prin comuniunea cu ei, deși e clar că dânsul nu are cugetul lor.

Dar în esență astea sunt consecințele comuniunii cu ecumeniștii, acuma după ce erezia este propovăduită de la tribuna Sinodului, adică cu capul descoperit, adică oficial, adică în numele Bisericii).

Cu alte cuvinte acestea sunt consecințele comuniunii cu ecumeniștii: mărturisirea aceleiași credințe ca și a lor, credință consacrată sinodal acuma. Asta înseamnă părtășia la erezie, adică aici duce. Căci Biserica învață că nu te poți ruga cu cineva care mărturisește altceva decât ea,adică cu cineva care nu este în consens cu Sfinții Părinți, adică cu Biserica.

Iar Sfântul Maxim spune că: ,,ceea ce condiționează în mod absolut comuniunea, este mărturisirea dreptei credințe (sau a aceleași credințe, ortodoxă,nu ecumenistă n.m.)”.

Sau în altă parte: „ceea ce cauzează și menține ruptura comuniunii este mărturisirea unei credințe eretice (ecumeniste n.m.)”.

Și atenție, nu condiționează întreruperea comuniunii de o judecată sinodală a ereticilor, ci de mărturisirea lor de credință, alta decât a Bisericii, a Sfinților Părinți adică.

Sfântul Teodor Studitul spune: ,,Dar când necredința eretică (ecumenismul n.m.) a ieșit limpede pe față și a fost dată la arătare prin Sinod,trebuie de acum să – ți arăți pe față evlavia ta,împreună cu toți ortodocșii,prin faptul de a nu te împărtăși împreună cu cei rău credincioși (ecumeniștii n.m.), nici să pomenești pe vreunul din cei aflați în Sinod sau care cugetă la fel cu el (cu Sinodul) (adică a nu avea comuniune cu ei, spune Sfântul, -n.m.).

Căci Gură de Aur nu numai pe eretici îi dovedește cu mare și puternic glas ca dușmani ai lui Dumnezeu, ci și pe cei ce se împărtășesc cu unii ca aceștia (sau aflați în comuniune cu aceștia n.m.) …

De aceea îți aduc aminte ca unui frate preamic și copil (al tău), să nu tăcem (tăcerea este vinovată atunci când ar trebui să mărturisim și nu o facem – n.trad.), ca să nu ne facem strigare Sodomei; să nu cruțăm cele de jos,ca să nu pierdem cele de sus; să nu punem piatră de poticnire Bisericii lui Dumnezeu,Care poate fi limitată chiar și la trei ortodocși,după Sfinți,ca să nu fim osândiți de hotărârea Domnului.” din Scrisoarea 39 către egumenul Teofil.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici spune: ,,Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nici o comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, o epocă în care probabil vom rămãne singuri și prigoniți.

Nu putem și nu trebuie să avem nici o comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în ,,catacombe”. Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos, ne conferă o mare responsabilitate,mai mult decât oricãnd altcândva în trecut.”, spunea Sfântul Ioan Maximovici în anul 1969!!! Dar acuma, ce ar spune?!?

La ora aceasta BOR a acceptat oficial/sinodal ecumenismul. Atunci, cei din BOR, aflați în comuniune cu ecumeniștii, ce sunt? Repet, nu neapărat prin cugetul lor, ci prin comuniunea păstrată cu ecumeniștii, căci, să ne amintim ce spune Sfântul Maxim:,, mărturisirea (aceleiași credințe n.m.) adevăratei credințe condiționează în mod absolut comuniunea”. Ori, ecumeniștii nu mărturisesc adevărul.

La ora asta ecumeniștii au făcut schismă în Biserică, s-au despărțit de mărturisirea Sfinților Părinți, s-au despărțit de mărturisirea Bisericii, de credința adevărată a Bisericii și din acest motiv, un creștin ortodox nu poate fi în comuniune cu ei, căci elementul care condiționează în mod absolut comuniunea, adică dreapta credință, ecumeniștii nu îl au, și de aceea ei nu pot fi în comuniune cu Sfinții Părinți, nu pot fi în comuniune cu ortodocșii, cu cei care au cugetul Bisericii.

Ceea ce cauzează și menține ruptura de această comuniune (cu Biserica, a ecumeniștilor n.m.) este mărturisirea unei credințe eretice (a ecumeniștilor n.m.)”. Dacă ei (ecumeniștii) sunt în schismă cu Biserica, noi cum putem fi în comuniune cu ei?!? Dacă ei sunt deja sub anatemă (pentru că ei gândesc în chip potrivnic Bisericii, Sfinților Părinți), spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, atunci noi cum putem fi în comuniune cu ei?!

Se poate să fi în comuniune cu Sfinții și în același timp cu cei ce sunt despărțiți de Sfinți, adică cu ecumeniștii, cu ereticii fie ei și necondamnați, dar aflați deja sub osânda anatemei/ sub anatemă adică ?!?

Ecumeniștii nu sunt în comuniune cu Biserica, cu Sfinții, pentru că nu au aceeași credință cu ei/ cu Biserica. Atunci un ortodox poate fi în comuniune cu ei, poate păstra comuniunea cu ei?!?

Nu este asta o anulare a învățăturii de credință a Bisericii, o pervertire/ o denaturare a învățăturii ei de credință?!

Nu spune Sfântul Apostol Pavel că de omul eretic (ATENȚIE – OMUL ACELA ERA ERETIC CONFORM FAPTELOR SALE ȘI ÎNAINTE DE A FI MUSTRAT – NOTA NOASTRĂ) să te depărtezi, după întâia și a doua lui mustrare? Și nu condiționează despărțirea de el, de o condamnare a lui sinodală. Suntem noi mai mari ca Sfântul Apostol Pavel, mai înțelepți ,mai luminați?

Putem spune altceva decât spune Sfântul Apostol Pavel? Putem învăța altceva?

Iertați!
Hristos a Înviat!

Iar ca o reflecție de final: De mesajul pro-cip al părintelui Matei Vulcănescu, părintelui Vasile Ioviță, doamnei Gabriela Naghi etc. ce să ne mai mirăm? Poate un pom rău să facă roade bune? Se mai poate cineva înfrăți cu cei care îndeamnă la lepădarea de Hristos, care este asemenea ereziei și apostaziei, prin acceptarea semnului fiarei 666, pe care știm că cipurile și codurile de bare îl conțin, în cel mai personal act de identificare?

Ce să ne mai mirăm, dacă aceștia vor să amăgească precum tatăl minciunii că și muzica rock, plină întotdeauna de mesaje sataniste, ar fi ceva relaxant! Acest gen de muzică este lăudat public de părintele Matei Vulcănescu, iar în particular, de prietenul său, un distins teolog, mare amator de heavy-metal!

Iar in privinta masacrului de la Colectiv iata parerea mea: Aici era vorba de un concert de rock, nu de haloween, nu de „inchinari catre satana” etc. Concertul era ceva simbolic! Tematica concertului era moartea, focul!O tematica a realismului! – Pr Matei Vulcănescu

Acum acestor „stimabile personalități” puțin le pasă de nemulțumirea celor anti-cip pe care i-au lăsat în urmă. Ei și-au atins scopul, acela de a-și face audiență pe un portal de știri foarte mediatizat, pentru a fi cunoscuți, ca apoi să își conducă adepții în cele mai negre rătăciri, pe un nou canal media, promovând reviste, conferințe, sinaxe pline de momeala înveninată a ereziei și a lepădării, abil camuflate în ambalajul fățarnic al tatălui minciunii! Divide et impera a fost emblema mai ales a unui distins personaj cameleonic, care a lingușit apoi trădat pe toată lumea…

Să vedem mai departe și acest fragment, oferit publicului la modul la care diavolul i-a ispitit în rai pe proto-părinții noștri Adam și Eva să mănânce din roadele pomului din care Dumnezeu le dăsuse poruncă să nu mănânce:

„Sa luam aminte ca Antihristul va poza in mod fatarnic, ca un vehement luptator impotriva actelor cu cip. Este modul subtil prin care sefii ocultei masonico-sioniste isi finiseaza lucrarea, alegand pe cei mandri si trufasi ca agenti de propaganda cu simbrie sau fara(cei naivi si caldicei in credinta, mandri de armura din panza de paianjen cu care au fost investiti).”Gabriela Naghi citându-l pe activistul pro-cip
Gigel Chiazna

Nu putem decât să observăm descumpăniți pentru poporul necăjit ca niște oi fără păstor expuse lupilor de tot felul, cum discursul prostesc al rătăcitei Gabriela Naghi seamănă perfect cu tupeul fariseilor plini de invidie care spuneau despre Mântuitorul:

„Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor” (Matei 12, 24)


25. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui.
26. Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui?
27. Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.
28. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu.
29. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?
30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte. (Matei cap. 12)

Ne cerem iertare dacă am smintit cu ceva, dar persoanele în cauză fac cu bună știință ceea ce fac, așa că am arătat cum stau în fapt lucrurile, fără să o mai luăm pe ocolite.

Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante, Inselari contemporane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Înșelații și ereticii de la sinaxa de pe 1 mai rămân mai departe în orbirea lor

  1. romina zice:

    Doamne miluieste-ne!
    Santeti toti o apa si un pamant!
    O parte partasi la erezie …cealalta parte spun ca ereticii au har pana la un Sinod …!

    Apreciază

    • Ereticii nu au har, harul este al lui Dumnezeu și El a așezat Taina preoției. Harul pe cei vrednici îi luminează, iar cei nevrednici se intunecă pentru că nu sunt pregătiți să îl primească. Unii preoți slujesc spre osânda lor pomenind eretici, alți participanți la slujbele unde se pomenește un eretic se osândesc din cauza credinței eretice a celui pomenit cu care sunt de acord. Dumnezeu sa ne lumineze pe toți!

      Dovada că există Taina preoției este coborârea Sfintei Lumini la Ierusalim. Nu ereticii ecumeniști au trimis-o, ci Însuși Dumnezeu.Dar dacă se roagă copții sau papistașii Sfânta Lumină nu coboară.

      Poți să ajungi in iad și dacă te împărtășești cu nevrednicie și dacă ți se întâmplă milioane de minuni. Prin acordul cu erezia batjocoresti pe Dumnezeu, și nu vei scăpa de gheena focului.

      Apreciază

      • Radu Dacia zice:

        Multumesc ca nu mi-ai aprobat comentariul ce ti l-am lasat aseara, fugi de adevarul pe care l-a marturisit Parintele Iustin Parvu si de Anatema ROCOR 1893 la fel care toate gruparile rupte de Biserica Ortodoxa soborniceasca. Iti mai las odata ca poate te-o lumina Dumnezău –
        Transcript:
        Reporter: Parinte, da-s multi parinti care zic ca, is impotriva actelor cu cip dar zic ca totusi sa nu-i indeparteze preotii pe credinciosii care totusi le-au primit.
        Parintele Iustin Pârvu -Bai, credinciosii care raman aici cu cipul nu mai au nicio valoare, nicio valoare nu mai au, poti sa ai 700 de credinciosi, adica ei au cazut din Har, nu mai este! … toti care au pasapoarte, care au buletine, care au carnete…
        Reporter – Parinte, cu preotii care nu-s impotriva si poate chiar unii au chiar au acceptat acte destea…
        Parintele Iustin Pârvu – Aceia nu mai sint preoti … slujesti dar nu mai slujesti Domnului, slujesti antihristului.
        Parintele Iustin Pârvu – Ar sa vina vremuri grele, biserica noua, pictata, frumoasa, aranjata, te imbie la rugaciune, dar nu poti intra acolo pentru ca e un preot cu cipuri, cu tot modernismul.
        Reportre – Da` un preot care ia cipul pierde Harul preotiei?
        Parintele Iustin Pârvu – Pierde Harul preotiei, e cazut total din Har, si n-ai voie sa intri in biserica lui, n-ai voie sa te spovedesti… https://www.youtube.com/watch?v=QiRW36y_E_4

        Anatema Sinodului ROCOR 1983

        “Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este divizată în așa-numite “ramuri” ce se diferă în doctrină și în felul de viață, sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; si care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; prin urmare, celor care știu că au comuniune cu acești eretici menționați anterior, sau care susțin, răspândesc sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau presupusei unificari a creștinilor separați,
        A N A T H E M A.”

        Mitropolit Filaret Întâistătătorul Sinodului

        Apreciază

      • alexandra zice:

        Vedeti in „Apostoliconul” ca „Sfanta Lumina”este fictiune ,o inventie iudaica ! Tot inventie este si intoarcerea Iordanului cu motor la fundul apei !!!

        Apreciază

      • alexandra zice:

        Si „Lumina Sfanta” este adusa noua ,celor care traim intr-o lume de „basme”!
        Cat de intunecati santem !!!

        Apreciat de 1 persoană

  2. Constantin zice:

    Foarte competenta analiza.

    Apreciat de 1 persoană

  3. romina zice:

    Doamne miluieste-ne!
    Lasati-l pe MSC cu tot neamul lui si vedeti cam cat am fost pacaliti de evrei si cate schimbari au facut in crestinism dupa placul lor si al dumnezeului lor !!!
    Cat de iudaizate sant Scriptura si cartile de Rugaciuni !!!
    ex: psalmul 50 nelipsit in rugaciunile noastre -FA BINE DOAMNE INTRU BUNAVOIREA TA „SIONULUI” SI SA SE ZIDEASCA ZIDURILE IERUSALIMULUI .ATUNCI VOR BINEVOI JERTFA DREPTATII PRINOSUL SI ARDERILE DE TOT ,ATUNCI VOR PUNE PE” ALTARUL TAU VITEI” !!!
    Deci ,cui ne rugam noi ?
    Si apoi ,o ISTORIE a Bisericii de care nu am avut stiinta pana acum ,o aflam in „apostoliconul „!
    Iertati !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s