Sfinții Părinți despre oprirea de la Sfânta Împărtășanie a celor care erau în comuniune cu iconoclaștii. Despre tăgăduirea adevărului și importanța împlinirii Canonului

În următoarea scrisoare, Sfântul Theodor Studitul se referă la gravitatea rugăciunii și împreună-liturghisirii cu ereticii iconoclaști, precum și la tăgăduirea adevărului.

Părtășia cu ereticii este ceva foarte grav. Pentru a te vindeca, e nevoie de darea din toată puterea anatemei în mod public a ereziei și nerepetarea acestui obicei al comuniunii cu ereticii.

„Erezia, fiind păcat greu, păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărâtor – ca păcat al minţii -prin darea ei nefăţarnică, din toată inima, anatemei.

Sfântul Ioan Scărarul a zis:

Sfânta Biserică sobornicească îi primeşte pe eretici când ei dau anatemei fără făţărnicie erezia lor , şi îndată îi învredniceşte de Sfintele Taine; iar pe cei căzuţi în curvie, chiar dacă îşi mărturisesc şi părăsesc păcatul, porunceşte, urmând apostoleştilor rânduieli, să fi despărţiţi de Sfintele Taine pentru mulţi ani”

Urma lăsată de păcatul trupesc rămâne în om şi după mărturisirea păcatului, şi după părăsirea lui; urma lăsată de erezie e nimicită îndată după lepădarea ei

Sfântul Ignatie Briancianinov – extras din Predica la Duminica Ortodoxiei

Se pare că batjocorirea Sfintelor Icoane era socotită ca fiind foarte gravă, întrucât erau pângărite Cinstitul și Scumpul Chip al Mântuitorului și cel al Preacuratei Sale Maici și Cinstitele Chipuri ale Sfinților. De aceea vedem cum Sfântul Theodor Studitul insistă ca epitimiile privind oprirea de la Împărtășirea cu Sfintele Taine (aproximativ între un an până la 3 ani de la caz la caz) să nu fie scurtate nicidecum.

SCRISOAREA 384 – Fiului Naucratie

Obişnuiai întotdeauna să faci o lungă introducere la e­pis­tolă, aducând laude nouă, nevrednicilor, care nu erau a­devărate, ci semne ale dragostei tale prieteneşti [faţă de noi]. Dar eu [ţi-am scris totdeauna în cuvinte] puţine. Pen­tru ce [am făcut] aceasta? Ca să fii tare163 în Domnul, fra­te­le meu, pururea făcându-te mai aprins prin dragostea lui Hris­tos spre a suferi cele pentru EL, iar nu spre a te opri în ceva din laşitate [uşurătate]. Şi încă să-ţi fie ţie luminare şi căl­dură duhovnicească [exafix], încât să cânţi împreună cu Sfântul David: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele a­pe­lor, aşa doreşte sufletul meu spre Tine, Dumnezeule” (Ps. 41, 1). Aceasta o cântă cineva în chip lucrător164, dacă are inima curăţită sau şi-o curăţeşte. Căci unde e curăţire, după cum zice Teologul, e luminare165. Cât de fericit e sufletul a­cesta care doreşte foarte a pătimi toate pentru Hristos şi so­­co­teş­te urâciune toată lucrarea cărnii. Roagă-te, frate, ca eu, cel ce sunt plin de mirosul patimilor, să mă umplu de mirosul a­cestei bune miresme. Acesta este răspunsul la prima în­tre­bare.

Al doilea e în legătură cu Anatolie: cât de întristătoare îmi este căderea lui! Însă [în locul ei] am primit tă­mă­du­i­rea ta. Aşadar poartă încă de grijă de dragostea frăţească faţă de el.

În al treilea rând, [îţi răspund] la chestiunile pe care mi le-ai pus înainte.

Dacă un ortodox clevetit [de eretici] că nu se îm­păr­tă­şeşte [la ei], îşi face semnul crucii166 [spunând acelora] că <mă voi împărtăşi> şi nu este iscodit mai în amănunt în nimic altceva de către eretici, iar el are în cugetul lui, pe ascuns, că <mă împărtăşesc de la un ortodox>, aşa ceva nu este iconomie, ci trădarea adevărului. Epitimia [pentru unul ca acesta] este jumătate faţă de [cea dată] celui care are părtăşie totală cu erezia. Iar cât este o asemenea [e­pi­ti­mie], fiind deja întrebat mai înainte şi răspunzând, e de pri­sos a spune de două ori aceleaşi lucruri. (Nota noastră: Scrisorile Sfântului Theodor nu au fost publicate integral, vom cerceta și noi în măsura posibilităților, despre ce

scrisoare și despre cât timp anume era vorba)

– Dacă cineva, spre a-i încredinţa pe necredincioşi, îşi ascunde preoţia ortodoxă167 înaintea ochilor lor, dar nu-l po­me­neşte pe vreun eretic, nici nu se împărtăşeşte de tainele lui, şi acesta să aibă ca epitimie un an depărtare de la Sfin­tele Taine, ca unul ce este trădător al adevărului.

– Dacă cineva se jură că nu se închină dumnezeieştilor icoa­­ne, nici nu primeşte vreun monah ortodox, dar, după ju­ră­mânt, cunoscându-şi greşeala, se pocăieşte şi se închină în ascuns, grea cădere [a suferit]. Căci deja s-a făcut tăgăduitor al lui Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor. Trei ani să se oprească de la Sfintele Taine, [şi aceasta] cu mul­tă iubire de oameni.

– Dacă cineva se teme să se atingă de icoana lui Hristos sau de a unuia dintre sfinţi, un an să se oprească de la îm­păr­tă­şanie.

– Dacă un preot îl pomeneşte pe un eratic în public, dar, fiind chemat în particular de către un ortodox într-o casă de ru­găciune, evită să-l pomenească pe eretic, cel ce ţine cu a­cri­vie [ortodoxia] trebuie să se roage într-o asemenea casă de rugăciune?

– Nicidecum!

– Dacă cineva poate să primească, după caz, în ce pri­veş­te epitimia sa o oarecare uşurare a epitimiei?

– În cazul îm­păr­tă­şaniei nicidecum, dar în cazul altor [epitimii], nu e de le­pă­dat [gândul]. Şi nici în ce priveşte milosteniile168 nu ar putea să scadă ceva din [canonul] ce îi este rânduit. Căci cel ce dă e­pitimie ştie să cerceteze, de bună seamă, şi persoana şi vre­mea şi cele din afară, pentru a scădea [ceva din epitimie]. Căci canoanele care au această posibilitate conţin prin de­fi­ni­ţie asemenea [uşurări sau a­dău­giri ale epitimiei], după cum a spus însuşi Marele Vasile. Căci, dând episcopului puterea de a adăuga sau a scădea [la epitimie], nu în chip necesar, adică ab­solut, i-a pus canonul, ci în măsura în care [canonul] îi permite [lucrul acesta]169. Aşa încât cel ce dă [adaos sau scă­de­re a epitimiei] să ia aminte cum dă. Căci şi eu, smeritul, nu ca unul ce dau hotărâri, ci fără să silesc, adică în chip sfă­tui­tor – cum adeseori am spus – răspund la întrebările puse de tine sau de altul.

În rest, roagă-te pentru smerenia mea, ajutând după pu­te­rea celor ce se nevoiesc în cele de la Studion, ori de câte ori poţi întru Domnul.

Fratele Nicolae te salută.

Note:

163 Literal: sănătos.

164 În mod real şi adevărat, dar nu cu buzele sau cu mintea, ci cu toată fiinţa.

165 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 39, PG. 36, 344.

166 Probabil în sensul că făgăduieşte solemn, luând ca martori ai fă­­­găduinţei lui semnul crucii.

167 Literal: preoţia conform dogmei ortodoxiei.

168 Fraza poate fi înţeleasă şi astfel: „Dar nici prin milostenii nu poate să scadă cu ceva [canonul] ce îi este rânduit [în ceea ce priveşte o­pri­­rea de la împărtăşanie]”.

169 Episcopul nu are puterea de a adăuga sau a scădea epitimia decât numai în măsura în care şi unde îi permit canoanele. Puterea episcopului este îngrădită de conformitatea hotărârilor canonice.

Pe de altă parte există o mare asemănare între ecumenism și iconoclasm, ne arată printre altele acest lucru și Cuviosul Serafim Rose:

„Tot creștinismul occidental modern este pătruns deja de această orientare lumească, în esență hiliastă, și bisericile ortodoxe cu cat sunt mai “liberale”, lumești (precum Mitropolia) au fost infectate din această sursă; și probabil motivul pentru care majoritatea oamenilor din Mitropolie acceptă cu ușurință autocefalia este că, din interior, ei nu înțeleg ce se întâmplă, sunt ei înșiși deja pe jumătate pe aceeași cale pe care a luat-o Patriarhia Moscovei.

Zilele trecute am citit un comentariu amănunțit asupra crizei iconoclaste din secolele VII-VIII. Înainte de cel de-al Saptelea Sinod Ecumenic, Biserica Ortodoxă nu avea nici o „doctrină despre icoane” explicită și astfel s-ar putea susține că Iconoclastii nu erau eretici deloc, iar disputa era una despre chestiunea secundară a „ritului” sau „practicii”. Cu toate acestea, Biserica (în persoana aparatorilor ei, cei mai importanți cinstitori ai icoanelor) a simțit că se luptă cu o erezie, ceva distructiv pt Biserica însuși; și după ce aparatorii ei au suferit și au murit pentru această sensibilitate ortodoxă, iar teologii ei au reușit în cele din urmă să formuleze în mod explicit doctrina pe care o cunoștea deja în inima ei – atunci cauza ortodoxiei a triumfat la cel de-al Saptelea Sinod Ecumenic și Iconoclastii au fost aratati ca eretici.

Bănuiesc că același lucru, mult mai extins și mai complicat, se întâmplă astăzi: aceia care simt ortodoxia (trăind viața sa de har și fiind in legatura și atasati de comorile sale de bază – vieți ale sfinților, scrieri patristice etc. .) se luptă împreună împotriva unui dușman, o erezie, care nu a fost încă deplin definită sau manifestată. Se pot identifica și combate aspecte separate sau manifestări ale acesteia (hiliasmul, evanghelia socială, renovationismul, ecumenismul), dar batalia este în mare măsură instinctivă și cei care nu simt Ortodoxia în inima și oasele lor (de ex. sus formati pe Concern și Young Life în loc de Viețile Sfinților!) nu știu cu adevărat despre ce vorbești și nu înțeleg cum poți deveni atât de agitat de ceva pe care nici un Sinod nu l-a identificat vreodată ca erezie. În mărturia episcopilor Bisericii Catacombei de la sfârșitul anilor 1920 se constată iar și iar că agenții GPU îi întrebau mai întâi dacă erau pentru sau împotriva lui Serghie și dacă erau împotriva,atunci acești agenți demonstrau că Serghie „nu a încălcat nici dogmele nici canoanele „! Astfel, fie tortionarii atei „apărau Biserica” ​​- sau există ceva ingrozitor de greșit, iar Biserica este impotriva unui inamic extrem de formidabil. După cum se dovedește, totuși, există câteva motive dogmatice și canonice legat de care Serghie a greșit; dar, în primul rând, sufletul ortodox a simțit că el era de partea gresită.

Deci, prima parte a luptei se indreapta spre prezentarea Ortodoxiei de bază și la sensibilizarea oamenilor în duhul real al Ortodoxiei – mai presus de toate exemplul celor care au trăit Ortodoxia, sfinții și mărturisitorii lui Dumnezeu. De aceea, pentru timpurile noastre, cel mai important lucru nu este cunoașterea generală și abstractă a istoriei ortodoxe, a dogmelor, a canoanelor etc. (Seminariile Sf. Serghie și Sf. Vladimir scot mulți care cunosc destul de bine aceste lucruri, dar ei nu devenit apărători ai Ortodoxiei, CEEA CE este necesar), ci mai degrabă exemplele date pentru timpul nostru – mai ales noii martiri și mărturisitori ai Rusiei.”

Sursa:
https://nudinlumeaaceasta.wordpress.com/2018/10/11/scrisoarea-078-fragment/

Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Impartasania cu pacate opritoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Sfinții Părinți despre oprirea de la Sfânta Împărtășanie a celor care erau în comuniune cu iconoclaștii. Despre tăgăduirea adevărului și importanța împlinirii Canonului

  1. Cristian D. zice:

    ” Some people are scandalised when they see and hear such action, particularly when they hear “anathema”. They consider it very harsh and say that the spirit of hatred of other doctrines which the Orthodox Church has is being expressed in this way.
    But the facts are not interpreted in this way. The anathemas cannot be regarded as philosophical ideas and as states of hatred for other doctrines, but as medical actions. First of all the heretics by the choice which they have made have ended in heresy and in their departing from the teaching of the Church. By using philosophy they have opposed themselves to theology and the Revelation. In this way they demonstrate that they are ill and in reality are cut off from the Church. Then excommunication has the meaning of showing the separation of the heretic from the Church. The holy Fathers by this action of theirs confirm the already existing condition, and besides this, they help the Christians to protect themselves from the heresy-illness.

    (din “On The Synodikon Of Orthodoxy” by Metropolitan Hierotheos Vlachos )

    Ierotheos Vlachos mărturiseşte aici adevărul (surprinzător sau nu), anume că Sinoadele nu fac decât să confirme o stare deja existentă atunci când anatematizează erezia şi pe eretici, anume că ereticii au părăsit deja în fapt Trupul tainic al Bisericii prin propria lor alegere, sinodul doar scoţându-i şi din instituţia văzută a Bisericii.

    link: http://www.oodegr.com/english/ekklisia/genika/meaning_of_anathema.htm

    Apreciază

  2. Cristian D. zice:

    Pentru cine este interesat sa inteleaga cine este parintele ecleziologiilor eretice care ni se aduc in „dar” de grecii Savva & Co:

    https://www.hsir.org/Theology_en/E3f2004epFlorinis-5.pdf

    https://www.hsir.org/Theology_en/E3f2004fpFlorinis-6.pdf

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s