IMPORTANT pentru clarificarea tulburărilor actuale: Sfântul Maxim Marturisitorul si cele două caterisiri, dinăuntru și din afară

Să avem grijă să nu cădem în înșelarea hulitorilor „traditionaliști” care au reabilitat pseudo-teologia papistașă a rugăciunii la episcop, comportându-se precum „noroadele neînvățate”. Din cauza balaurului neștiinței care a pus stăpânire pe noi toți în acest veac, foarte mulți au căzut lesne în înșelarea subtilă de a crede că episcopul sfințește Tainele și că aceste Taine se identifică cu el. Cei care susțin această teorie dau mâna cu iconoclastii, monofiziții si monoteliții (care se credeau tradiționaliști, acriviști, super-corecți) și schimbă eclesiologia Bisericii dupa mintea lor întunecată de viclenii arhiconi care îi atacă din dreapta!

Să nu schimbăm învățătura Bisericii după mintea noastră și să nu ne apucăm să teologhisim, contrazicând modul în care a acționat Biserica de veacuri.

..

Actele Proceselor și interogatoriilor Sfântului Maxim Mărturisitorul și a ucenicilor lui

…

– Eu n-am o dogmă proprie, ci pe cea comună a Bisericii universale. Fiindcă n-am lansat vreo expresie ca să fie numită dogma mea proprie.

Iar după relatare i-au spus:

– Nu eşti în comuniune cu scaunul Constantinopolului?

– Nu sunt în comuniune cu el, a zis el.

– Din ce cauză nu eşti în comuniune cu el? au zis ei.

          Iar el a răspuns:

          – Pentru că prin cele nouă Capitole (puncte) de unire întocmite la Alexandria (în iunie 633) şi prin Ekthesis-ul întocmit în acest oraş de Serghie (638) ca şi prin Typos-ul edictat în continuare aici în anul al 6-lea al indicţiei (în 647-648), acesta a respins cele patru Sfinte Sinoade Ecumenice; şi pentru că pe cele ce le-au dogmatizat prin Ekthesis le-au abrogat prin Typos depunându-se din treaptă (caterisindu-se) pe ei înşişi de tot atâtea ori.

Prin urmare, cei osândiţi de ei înşişi şi de către cei din Roma şi caterisiţi, pe lângă aceasta şi de Sinodul care a avut loc aici în anul al 8-lea al indicţiei (Sinodul Lateran, în 649), ce fel de liturghie (μυσταγωγίαν) vor mai săvârşi sau ce fel de Duh se va pogorî asupra celor săvârşite de unii ca aceştia? 

…

Fragment din Nota la Canonul 28 Apostolic:

„Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.” … Că cela ce cu dreptate s-a caterisit, şi dinlăuntru de sine-şi pentru nevrednicia sa, şi din afară de la sobor, a pierdut lucrarea preoţiei.”

…

Tainele aparțin întregii Biserici. și sunt sfințite de Însuși Dumnezeu.

„Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.”

(Iacov 1,17)

Iată două pilde, din Limonariu și din Proloage, care ne arată că Biserica nu este clericalistă și episcopo-centrică, episcopul și preotul nu se identifică cu Tainele, acestea sunt sfințite de Însuși Hristos-Dumnezeu și Sfinții Îngeri slujesc în locul preoților nevrednici!

http://scribd.com/document/269123630/Limonariu/

Pag. 29 
CAPITOLUL 25 DESPRE FRATELE DIN MÂNĂSTIREA HOZEVA
Avva Grigore, care a fost soldat înainte de-a se călugări, ne povestea: În chilia Hozeva era un frate care învăța slujba sfintei Proscomidii. Într-o zi a fost trimis să aducă prescuri. În drum spre mânăstire a rostit slujba sfintei Proscomidii după toată rânduiala. Diaconii au luat prescurile și le-au pus pe disc în sfântul altar spre a le proscomedi avva Ioan, supranumit Hozevitul, pe atunci preot, care mai târziu a ajuns episcop al Cezareii Palestinei. Pe când slujea însă, n-a văzut ca de obicei pogorârea Duhului Sfânt, s-a dus în diaconion aruncându-se cu plânsete cu fața la pământ. Și i s-a arătat îngerul Domnului spunându-i că fratele, pe când aducea prescurile, a rostit pe drum sfânta Slujbă și au fost sfințite, așa că ele sunt desăvârșite. Și de atunci a dat poruncă bătrânul ca nimeni, dacă nu-i hirotonit să nu mai învețe pe de rost slujba sfintei Proscomidii și nici să n-o rostească la întâmplare, în orice vreme, în afara de altar.

…

http://www.invataturiortodoxe.ro/vietile-sfintilor/proloagele.html 

5 ianuarie

Întru această zi, cuvânt ca să nu osândim pe nimeni. În zilele împăraților Leon şi Alexandru (886-912) un domn oarecare din Peloponez a cumpărat un copil, tătar de neam, şi l-a dat pe el preotului, ce-i slujea în biserica din casa lui, să-l crească şi să-l înveŃe carte. Iar, după ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuinŃa lui. Şi când era el de doisprezece ani, l-a întrebat pe el stăpânul lui: „Oare tătarii creştini sunt?”. Şi i-a răspuns lui: „Ba nu, stăpâne al meu, nu sunt creştini; încă, după cât mi se pare, nici eu nu sunt botezat.”. Şi i-a zis stăpânul lui: „Apoi cum te împărtăşeşti, nefiind creştin. Eu socoteam că tu eşti botezat şi, pentru aceea, n-am oprit pe preot ca să-Ńi dea făcătorul de viață Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.”. Şi i-a răspuns copilul: „Eu stăpâne, n-am ştiut. Ci, cum vedeam pe alți copii împărtăşindu-se, aşa şi eu mă împărtăşeam.”. Atunci a chemat domnul acela pe preot şi i-a poruncit să boteze pe copil. Deci, după ce l-a botezat şi după sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, a venit îndată copilul la stăpânul său, ținându-şi făclia aprinsă şi i-a zis lui domnul său: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine.”. Iar copilul, mergând, a aflat pe preot îngrijind Sfintele Daruri şi, întorcându-se, a zis stăpânului său: „Nu este acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.”. Şi i-a zis stăpânul: „Cum de a ieşit atât de repede?”. Şi iarăşi a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine.”. Iar copilul, iarăşi mergând, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Şi, întorcându-se a zis stăpânului său: „Nu este acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.” şi a zis stăpânul: „Nu a putut ieşi atât de repede.”. şi iarăşi a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat.”. Iar copilul mergând, a văzut pe preot şi i-a spus Stăpânului: „Nu este acolo cel ce m-a botezat.”. Deci, s-a mirat domnul şi a zis către altă slugă: „Mergi de cheamă pe preot.”. Iar sluga mergând, l-a aflat pe el isprăvind de îngrijit Sfintele Daruri şi l-a chemat pe el. Iar după ce a venit, a zis stăpânul către copilul cel botezat: „Cum de ai zis tu că nu este acolo cel ce te-a botezat? Cine dar este acesta?”. Iar copilul a zis: „Cu adevărat, Stăpâne, nu m-a botezat pe mine acesta, că cel ce m-a botezat avea fața ca un fulger şi strălucea ca soarele şi acela a făcut dumnezeiasca slujbă. Iar când slujea acel înfricoşat preot, acest preot, sta afară, înaintea bisericii, legat cu lanț de fier peste grumajii goi, de mâini şi de picioare. Şi-l țineau pe el doi vineți buzați şi groaznici, până ce acela cu chipul luminos a sfârşit dumnezeiasca Liturghie. Şi încă era el în biserică atunci, când am venit eu la tine, stăpâne, şi tu m-ai trimis să-l chem pe el.”. Şi acestea auzindu-le domnul, s-a mirat şi frică la cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de către copil. Deci, luând de mână pe preot, l-a dus pe el în cămara sa şi i-a zis lui: „Ce sunt acestea, pe care le spune copilul?”. Iar preotul, căzând la picioarele domnului aceluia, cu lacrimi, a zis: „De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tăinuit de stăpânul meu cele despre mine, îi voi spune adevărul: Eu stăpâne al meu, când eram la locul şi patria mea, fiind ispitit de vrăjmaşul sufletelor noastre, am căzut în păcat. Şi înştiințânduse episcopul meu, mi-a dat mie canon să nu mă mai ating de cele preoțeşti, însă eu, sărac fiind şi fără de popor neputând trăi, am venit aici şi tu, stăpânul meu, milostivindu-te spre străinătatea şi sărăcia mea, m-ai primit pe mine în casa ta. Iar eu, ticălosul, călcând conştiința mea şi canonul cel dumnezeiesc nepăzind şi veşnicele şi înfricoşatele munci uitându-le, am slujit până astăzi. Însă, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai sunt vrednic de acum nici să privesc la tine, stăpânul meu.”. Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: „Omule, mai de folos îți era ție să-ți ceri pâinea ta, decât, pentru viața aceasta vremelnică, să calci porunca lui Dumnezeu, îndrăznind la cele de neatins şi înfricoşate, că despre aceasta zice dumnezeiescul Apostol, că îngerii doresc să privească, dar tu cum ai îndrăznit, nevrednic fiind? Însă de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu şi primeşte pe cel ce se pocăieşte cu adevărat, mergi dar la o mănăstire şi mult să te căieşti în cealaltă vreme a vieții tale, ca să-ți fie ție milostiv Domnul, pentru o necurăție ca aceea a ta. Că nu este alt păcat mai rău, afară de acela când preotul, nevrednic fiind, îndrăzneşte a sluji Tainele lui Dumnezeu.”. Şi acestea zicând, l-a trimis pe dânsul la mănăstire. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.