Rugăm pe Ieromonahii Pamvo, Ieronim, Andrei și pe alți Părinți care nu și-au exprimat clar mărturisirea de credință, să își facă publică poziția

Am primit pe mail următoarea scrisoare, cu privire la poziția Părinților îngrădiți de erezie. O scrisoare asemănătoare a fost înmânată personal acestor Părinți care nu și-au exprimat foarte clar poziția (Ieromonahul Pamvo, Ieromonahul Ghedeon, Ieromonahul Ieronim, Ieromonahul Andrei), dar și câtorva din ceilalți Părinți care și-au exprimat poziția lor. Publicăm aceste frământări ale mirenilor, pentru a fi citite de către toți și pentru a determina poporul care s-a îngrădit de erezie, să îi ajute pe păstorii lor, să le atragă atenția și să îi roage la rândul lor să își facă publică poziția. Astfel, îi rugăm pe Ieromonahii Pamvo, Ghedeon, Ieronim, Andrei și pe alți Părinți care nu s-au exprimat public în privința ultimelor Sinaxe, să își facă publică poziția, la predici și pe internet, după cum au făcut înainte, când își declarau cu bunăvoință și prin intermediul internetului poziția lor, iar în ultimul timp nu au mai revenit cu ceva concret.

 

Frământările unor mireni ortodocși cu privire la poziția tuturor Părinților îngrădiți de erezie

 

Nota redacției: Această scrisoare a fost adresată tuturor Părinților îngrădiți de erezie, în special celor care nu și-au făcut publică poziția până acum.

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2018/10/12/framantarile-unor-mireni-ortodocsi-cu-privire-la-pozitia-tuturor-parintilor-ingraditi-de-erezie/

Câteva constatări:

1.Părinții care și-au făcut publică poziția lor, prin participarea și susținerea din toată inima a concluziilor de la toate cele trei ultime sinaxe (Roman, Satu-Mare, Mestecăniș), au mărturisit public și și-au consolidat mărturisirea lor de credință în fața oamenilor fără ocolișuri. Acești Părinți au menținut aceeași linie patristică. Ei nu sunt de acord cu teoria părtășiei la erezie ca stare intermediară între ortodoxie și erezie, au arătat că pentru a fi ortodox, trebuie să mărturisești și cu fapta și să nu ai niciun fel de comuniune cu erezia, au arătat că, din păcate, deși a vorbit mult împotriva ecumenismului, PS Longhin este în erezie, prin comuniunea cu episcopi ecumeniști și pomenirea ecumeniștilor și că nu îl putem numi ortodox și nici nu putem avea comuniune cu el, asemeni au arătat și că nu putem susține că suntem în comuniune cu ierarhii care acceptă ecumenismul și deciziile sinodului din Creta, chiar dacă Bisericile din care fac parte nu sunt în CMB, și nici cu preoții care păstrează comuniunea cu acești ierarhi (din Biserica Georghiei, a Bulgariei, a Rusiei și a Antiohiei), după cum noii ecumeniști, M.S.Chirilă și preoții de un cuget cu ei susțin că reiese din rezoluția sinaxei de la Botoșani.

2.Unii dintre Părinți au mers mai încet, mai domol, și în primă fază nu au participat la Sinaxa de la Roman, motivul a fost că nu au înțeles că nimeni nu a intenționat să spună că nu mai există niciun episcop ortodox, ci trebuie să așteptăm mai întâi să vedem dacă există vreun ierarh mărturisitor, să îl cunoaștem, să vedem mărturisirea și faptele lui. Acest lucru nu însemna că s-ar crea astfel vreo schismă, deoarece așa cum precizează Mărturisirea de credință a Sinaxei de la Roman: „nu este necesar să acuzăm sau să apărăm vreun episcop pentru că însuși Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare îl osândește dacă este eretic, iar cuvintele și faptele lui mărturisesc despre el”. Apoi, acești Părinți au început să își dorească să participe din nou la Sinaxe și să își asume responsabilitatea în fața celor pe care îi păstoresc. Părintele Antim și-a trimis toată binecuvântarea Sfinției Sale pentru desfășurarea Sinaxei de la Satu-Mare și a participat la Sinaxa de la Mestecăniș, dimpreună cu Ieromonahul Vichentie, ucenic al Sfinției sale. Îi așteptăm pe acești Prănți să își suțină în continuare cu înceredere, prin cuvânt și prin faptă, mărturisirea credinței în fața tuturor.

3.Alți Părinți, deși au participat la Sinaxa de la Roman, nu au mai participat la Sinaxele de la Satu-Mare și Mestecăniș. Părintele Pamvo și Părintele Ghedeon nu au mai venit la ultimele sinaxe. Deși Parintele Pamvo a mai spus cate ceva la predici, si anume ca nu e de acord cu teoria partasiei la erezie ca stare intermediara, asteptam o pozitionare clara, fara echivoc. Pana acum cateva luni, toti Parintii isi faceau publica pozitia pe internet, fara ocolisuri.

4.Mai mult, Ieromonahul Ieronim și Ieromonahul Andrei, nu au participat la niciuna din cele trei sinaxe mentionate. Ei nu sunt de acord, in principiu, cu pseudo-teologul M.S.Chirila, deoarece nu erau de acord, in principiu, nici cu proiectul sau de „rezolutie” (a se vedea semnaturile lor aici: https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/01/17/comunicatul-preotilor-ortodocsi-slujitori-la-schitul-radeni-impreuna-cu-preotii-sustinatori-cu-privire-la-proiectul-de-rezolutie-referitor-la-provocarile-actuale-la-adresa-luptei-antiecumeniste-viit/) dar inca au nelamuriri in privinta sinaxei de la Roman si zic ca nu toti cei in comuniune cu ereticii sunt eretici, si ca Longhin nu este eretic, dar in acelasi timp Ieromonahii Ieronim si Andrei, zic că nu sunt in comuniune cu Longhin si ca nu i-ar indemna pe altii sa fie in comuniune cu el. Noi ii intrebam, daca Dumnezeu a zis: „in cele ce te voi gasi, in acelea te voi judeca” – Longhin slujind cu ecumenistii, cu cine il va aseza: cu ortodocsii, sau cu ereticii?

De asemenea, ne-am bucura foarte mult ca toți Părinții care mărturisesc ortodox, să slujească împreună în sobor, să îi vedem uniți, nu dezbinați. 

Să nu uităm cuvintele Mântuitorului:

„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” Ioan 13, 35

Prin urmare nu avem nicio intenție să producem gâlceavă, ci ne dorim ca toți păstorii noștri să fie uniți în Adevăr.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Astfel, noi, mirenii, așteptăm cu nerăbdare si cu frică de Dumnezeu ca toți acești Părinți menționati mai sus să își facă publică poziția, pentru a ști dacă să îi urmăm sau nu.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Evenimente cotidiene importante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s