Eșecul Referendumului pentru familie: Homosexualitatea era DEJA ACCEPTATĂ pe față odată cu sinodul din CRETA. Pastorii eretici oficiază ceremonii „religioase” pentru homosexuali, căsătoriile mixte au fost aprobate, iar ereziile sunt numite „biserici”

Mulți se întreabă de ce Referendumul pentru familie nu a avut rezultate. Iată de ce:

Din cauza trădării de la Creta care a aprobat căsătoriile mixte și înfrățirea cu diverși eretici: anglicani, protestanți, lutherani etc. care fac așa zise căsătorii între homosexuali.

Dumnezeu și-a întors fața de la cei înglodați cu bună știință și nepăsare cumplită față de Adevărul-Hristos, în erezia ecumenistă, pentru că prin pomenirea trădătorilor nu se mai roagă lui Dumnezeu cel în Treime închinat, ci unui dumnezeu mincinos al toleranței față de eretici și chiar față de homosexuali…

Aceste lucruri, erezii și hule cumplite, au fost acceptate deja, acum se vede efectul…

Sf. Grigorie de Nissa:

”Când credincioşii şi preoţii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adresează Tatălui ceresc, ci lui satan însuşi”.

Acceptarea homosexualității:

DANEMARCA: prima ţară din lume care a autorizat uniunile civile între persoane de acelaşi sex, în 1989, Danemarca a autorizat în iunie 2012 cuplurile de homosexuali să se căsătorească la Confesiunea Luterană de stat.

http://www.culturavietii.ro/2014/06/16/danemarca-obliga-prin-lege-bisericile-sa-oficializeze-casatorii-homosexuale/

https://www.mediafax.ro/externe/analiza-situatia-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex-si-a-adoptiei-in-lume-10886565

De ce este ERETIC, tâlhăresc și blestemat Sinodul din Creta

Punctele principale ale Sinodului:

-Au fost recunoscute ca Biserici atât protestantismul, papismul, monofizitismul conform hotărârilor luate în cadrul consiliului mondial al bisericilor(C.M.B.).

Și de fapt au legiferat, au pus în practică ceea ce se semnase deja în cadrul acestui consiliu mondial al așa ziselor biserici.

-Este singurul sinod din istoria Bisericii noastre care nu a condamnat erezii sau eretici, ci dimpotrivă au acceptat ereziile ca biserici.

Știm că un sinod se întrunește pentru a condamna erezii sau eretici. Aici s-a întâmplat cu totul dimpotrivă.

A fost recunoscută teologia ecumenistă ca linie de bază a Bisericii noastre, că de fapt au consfințit hotărârile consiliului mondial al bisericilor și au prezentat acest consiliu ca pe ceva bun, spunând că joacă un rol important spre a se ajunge la unitatea finală a bisericilor și de fapt și la potirul comun.

Video: Dracism la Canberra, 1991 organizat de CMB Consiliul mondial al ereziilor, participă și ierarhi ortodocși ajunși vânzători, inclusiv Mitropolitul (actualul Patriarh) Daniel Ciobotea

A fost recunoscută teologia baptismală și asta o găsim în textul pentru căsătoriile mixte și conform acestui text este socotită validă taina ereticilor care au fost botezați sau stropiți, nu ne interesează asta în numele Preasfintei Treimi, indiferent de dogmă. Asta vrea să ne spună că toți creștinii avem același botez: Numește pe toți creștini, fie protestanți… pe toți îi numește biserica lui Hristos. Și bineînțeles că acceptă și tainele și preoția și tot ce se întâmplă în cadrul acestor erezii.

-În același text pentru căsătorii mixte este anularea Sfintelor Canoane, așa încât să fie permise căsătoriile mixte în acest fel să fie recunoscute și aceste erezii ca biserici.

Sinodul 5-6 Ecumenic, Canonul 72, interzice cununiile mixte, deoarece nu putem introduce în Biserică un eretic. Și bineînțeles că acest Canon în acest moment este anulat și dacă se va face o astfel de cununie, va trebui să fie desființată. Și numai prin faptul că anulează un Canon al unui Sinod Ecumenic, acest sinod poate fi socotit eretic.

Canonul 2 al sinodului 6 Ecumenic și primul Canon al Sinodului 7 Ecumenic spun că dacă cineva scoate sau introduce ceva din Canoanele Bisericii trebuie să fie afurisit.

Canoanele Biericii, pe care toți creștinii suntem datori să le cunoaștem, au fost consfințite de Sfinții Părinți în Duhul Sfânt, fiind Cel care a luminat Sfinții Părinți și au scris aceste Sfinte Canoane. Când noi anulăm aceste Canoane este ca și cum am anula pe Sfântul Duh Însuși, că nu ar fi vorbit corect Duhul. Din acest motiv fiecare Sinod Ecumenic înainte de a începe lucrările validau lucrările sinodului ecumenic anterior pentru a arăta că sunt următori ai Sfinților Părinți. Adică Sinodul 3 Ecumenic a recunoscut Sinoadele 1 și 2, Sinodul 4 a recunoscut Sinoadele 1, 2, 3, ș. a. m. d.

Acest lucru este o dovadă foarte importantă pentru că ne dăm seama că la așa-zisul sinod din Creta nu s-a întâmplat așa ceva. Pentru că dacă ar fi făcut-o, nu ar fi anulat Canonul 72 al Sinodului 5-6 Ecumenic (interzicerea cununiilor mixte).

– În cadrul acestui eretic sinod a fost anulată și obligativitatea postului adică fiecare patriarhie poate să-și însușească postul după voința fiecăruia și acest lucru se poate întâmpla datorită faptului că vor să schimbe sensul Bisericii dintr-o Biserică a nevoinței într-o biserică laicizată. Adică vor să ne facă precum papistașii care este o biserică deja laicizată. Nu mai au cele ale bisericii Primare. Cu alte cuvinte, vor să ne ducă către noua ordine mondială.

Un lucru important pe care trebuie să-l precizăm este că:

Au anulat sinodicitatea Bisericii. Biserica se exprimă prin acestă sinodalitate care se exprimă prin aceea că toți episcopii au un vot egal. În acest sinod nu au votat toți episcopii ci numai întîi-stătătorii Bisericilor auto-cefale, 10 episcopi, atâți au fost acolo. Și cele care erau acolo se mai votaseră încă o dată mai dinainte. Și înafară de astea, hotărârile acestui sinod sunt deja obligatorii pentru credincioși. Noi știm din istoria Bisericii că atunci când se făcea un sinod, ceea ce se hotăra era validat de poporul credincios. Dacă poporul credincios nu valida aceste hotărâri, era respinsă valabilitatea sinodului. În acest moment, episcopii nu mai sunt interesați de poporul drept-credincios, căci se socotesc pe ei ca fiind Biserica, bazându-se pe învățătura eretică a Mitropolitului Pergamului, Ioanis Zizioulas, susținând că credincioșii nu au nici un rol în Biserică.

Cu alte cuvinte noi ar trebui să facem ascultare la oricine ne spune. Și dacă ne-ar predica lucrurile Antihristului, noi trebuie să facem ascultare. Și în acest fel vrând să spună că oricine face acest lucru se află în Biserică.

Asta așa pe scurt ne dovedește că acest sinod este pseudo-sinod, minciuno-sinod, și chiar și eretic și oricâți îl vor urma de fapt, se vor postula de el, în afara Bisericii. Singurul mod de a înfrunta erezia ecumenistă și să dăm mărturia nostră și dragostea noastră pentru Hristos, este punerea în aplicare a Canonului 15 al sinodului 1-2 de Constantinopol, care spune că trebuie să întrerupem comuniunea cu episcopii eretici. Acest Canon 15 care ne spune că: atunci când episcopul predică erezia, noi nu trebuie să-l pomenim, chiar înainte de vreun sinod, noi trebuie să întrerupem comuniunea cu el pentru că este minciuno-episcop și minciuno-învățător și-și conduce Biserica în erezie. Dar în acest moment, vedem nu numai că predică erezia, ci o și validează la nivelul cel mai înalt prin sinod. Acest lucru ne impune să punem în aplicare îndepărtarea de molima ereziei.

Acest lucru nu pot să-l înțeleagă unii credincioși, faptul că atunci când noi pomenim un episcop care se află în erezie, Sfinții Părinți ne spun că suntem în comuniune cu credința lui.

Adică acceptăm că credința lui este ortodoxă, lucru care este minciună și noi avem aceeași credință cu el. Lucru care de asemenea este tot minciună. Din această cauză se și impune să nu avem comuniune cu acest pseudo-episcop. Acest lucru a fost întâlnit în multe din perioadele istorice ale Bisericii noastre. Acest lucru l-a făcut Sf.Atanasie cel Mare în timpul arianismului, Sf.Vasile cel Mare, Sf.Teodor Studitul, Sf.Maxim Mărturisitorul, Sf.Grigorie Palama și foarte mulți alți Sfinți. Sursa

Să nu uităm mânia lui Dumnezeu care se pornește asupra păcătoșilor trufași, neînduplecați și nepocăiți, să fugim de erezie, să ne ferim de patimi și să ne plângem păcatele cât mai avem timp!

Inundații în Creta, după Sinodul eretic – începutul lui 2017

Incendii în Grecia – după legea parteneriatului civil între homosexuali, inundații în România, țara cu peste 25 de milioane de avorturi

Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s