Predica TRANSCRISĂ a Pr Xenofont din Duminica Pescuirii Minunate – Despre falsa îngrădire de erezie, despre povățuitorii aparent duhovnicești, care de fapt au multe învățături greșite și îndemn de a participa la Referendum pentru a sprijini familia tradițională

Iubiți credincioși,

Evanghelia rânduită de Sfinții Părinți a se citi în Duminica a 18-a după Cincizecime, ne relatează despre Pescuirea minunată a celor mai râvnitori dintre Apostolii Domnului. După ce s-au trudit o noapte întreagă fără să prindă pește, atunci când au ascultat de porunca Mântuitorului și și-au aruncat din nou mrejele, au prins o mulțime de pești, încât erau în primejdie de a li se scufunda corăbiile din cauza mulțimii lor.

Sfântul Nicolae Velimirovici, referindu-se la ascultarea Sfinților Apostoli față de porunca Mântuitorului, ține să precizeze că, datorită Pescuirii minunate, Sfântul Apostol Petru, pe atunci chemându-se Simon, nu îl mai numește doar Învățător pe Mântuitorul, ci și Domn:

„Oricine poate fi învățător, Domnul însă numai unul. Auzind învățătura pe care Hristos o dădea mulțimilor de pe țărm, Simon îl numea „Învățătorule”, dar acum, în fața acestei desfășurări de putere, acum îl numește Domn. Vedeți cum faptele sunt mai grăitoare decât vorbele? Dacă vorbim bine, oamenii ne vor numi învățători. Dar numai dacă ne vom sprijini vorbele prin fapte, se va spune că suntem oameni ai lui Dumnezeu.” (Sf. Nicolae Velimirovici – PREDICI)

Tot astfel – și cei ce ne-am îngrădit de erezia ecumenistă – doar dacă vom arăta lucrul acesta și cu faptele, nu doar cu cuvintele, vom putea arăta cu adevărat că îngrădirea noastră de erezie este făcută cum trebuie, că nu este o falsă îngrădire de erezie, o aparentă îngrădire de erezie. De asemenea, când vom arăta prin fapte că pe zi ce trece ne despătimim tot mai mult, vom avea mai mari nădejdi că vom mărturisi până la capăt.

În urma Pescuirii minunate, Sfântul Apostol Petru, pătruns de simțământul nevredniciei sale, îi cere Mîntuitorului să iasă de la el, căci este om păcătos.

„Simțământul păcătoșeniei în fața lui Dumnezeu e o nestemată pentru suflet. Domnul o prețuiește mai mult decât imnele de formă întru lauda minunilor Sale. Oricâte astfel de imne înalță omul, fără simțământul că e păcătos – cu nimic nu se folosește. Simțământul păcatului duce la pocăință, pocăința duce la Hristos și Hristos duce la nașterea din nou. Simțământul păcatului e începutul drumului spre mântuire.” (Sf. Nicolae Velimirovici – PREDICI)

Un alt Sfânt Părinte, Sfântul Ignatie Briancianinov, în cartea „Experiențe Ascetice”, vol I, scoate în evidență și alte lucruri importante ce țin de recunoașterea și mărturisirea păcătoșeniei noastre:

„Toți Sfinți au pus la temelia rugăciunii recunoașterea și mărturisirea păcătoșeniei lor și mărturisirea păcătoșeniei întregii omeniri. Sfințirea omului atârnă de mărturisirea și recunoașterea acestei păcătoșenii.”

„Recunoașterea păcătoșeniei duce la nașterea lacrimilor în sufletele noastre, iar lacrimile sunt socotite de Sfinții Părinți ca un al doilea botez care curățește de păcate. Darul lacrimilor, pentru care trebuie să ne silim spre a ni-l da Dumnezeu este semnul că pocăința noastră a fost sau este primită.” (Sfântul Ignatie Briancianinov, „Experiențe Ascetice”, vol I)

Este cunoscut pentru cei care îi citesc pe Sfinții Părinți, accentul pe care îl pun ei pe recunoașterea păcătoșeniei și lacrimile care ne vin din aceasta. Să ne gândim doar la câțiva dintre ei, precum: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Simeon Evlaviosul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfântul Teofan Zăvorâtul – și lista ar mai putea continua.

„Doar cine are simțul pocăinței amestecat cu plânsul, este izbăvit cu totul de înșelarea de sine” – ne sfătuiește stăruitor Sfântul Ignatie Briancianinov.

Și având în vedere că înșelarea o găsim la tot pasul astăzi, cu atât mai mult ar trebui să ne silim din răsputeri, pentru a ne vedea păcătoșenia noastră și – atenție: și pe cea a semenilor noștri, după cum ați văzut că arată lucrul acesta Sfântul Ignatie Briancianinov în citatul dat mai la început.

De fapt, cel ce își vede cu adevărat păcătoșenia sa, nu se poate să nu o vadă și pe cea a semenilor săi, și încă foarte bine – numai că nu îi judecă deloc, ci doar îi compătimește și se roagă pentru ei. De aceea trebuie să fim foarte atenți la lucrul acesta, adică să ne vedem foarte bine păcătoșenia noastră, dar și pe cea a semenilor noștri, fără însă a-i judeca. Să facem și noi, cum spunea Cuviosul Avva Dorotei în învățăturile sale și anume, văzând, sigur, păcătoșenia aproapelui: „Acesta a greșit astăzi, dar și eu voi greși negreșit mâine. Acesta se pocăiește (se va pocăi). Eu negreșit nu mă voi pocăi” – sau eu foarte greu mă voi pocăi. L-am parafrazat astfel pe Sfântul Avvă Dorotei.

Altminteri, să știți, că dacă nu vedem și păcătoșenia noastră, și pe a semenilor noștri, ne este afectat discernământul duhovnicesc și riscăm să fim înșelați de demoni, și să luăm de bune învățături ale semenilor noștri, pe care nu le vedem greșite, deoarece ne-am ferit să le vedem așa cum sunt în realitate, chipurile pentr a nu-i judeca. De câte ori nu mi-a fost dat să văd, și cred că și unora dintre dumneavoastră – să fiu afectat de sfaturile dăunătoare de suflet ale unora dintre semenii mei, tocmai pentru că n-am vrut să le văd cum trebuie, din teama de a nu mi se socoti asta ca o judecată, din teama de a le vedea păcătoșenia lor.

Vedeți cum ne șoptește vrăjmașul, dar ca și cum am fi noi înșine cei ce ne vorbim în sinea noastră, că nu trebuie să vedem păcătoșenia celorlalți și implicit sfaturile greșite, ca și cum, chipurile, prin asta i-am judeca? Ori, în realitate noi ar trebui să comparăm neîncetat, nu doar gândurile ce ne vin în mintea noastră, ci și pe cele ce ne vin de la semenii noștri, prin cuvintele lor, cu învățăturile Sfinților Părinți, pentru a ști foarte bine de fiecare dată, de cine sunt sugerate astfel de gânduri: de Dumnezeu sau de diavolul. Asta ar trebui să facem totdeauna când vedem păcătoșenia noastră și pe cea a semenilor noștri.

Sfnții Părinți ne cer să facem lucrul acesta chiar și cu cei care ne par foarte îmbunătățiți duhovnicește. În cartea „Discursuri teologice și etice. Scrieri I” – ce cuprinde scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Simeon Noul Teolog afirmă următoarele:

Stăpânul ne învață să nu ne lăsăm amăgiți numai de cuvinte, și să nu credem pe orice om care spune despre sine că e duhovnicesc, ci numai dacă avem dinainte confirmarea din viața și faptele lui. Și mai cu seamă dacă cuvintele și faptele lui consună cu cele ale Domnului și ale Apostolilor și cu învățăturile Sfinților Părinți, și abia atunci să primim și să ascultăm cuvintele lui, ca și cuvintele lui Hristos. Iar dacă nu, chiar dacă ar învia pe morți, chiar dacă ar arăta zeci de mii de alte minuni, să ne întoarcem de la el, și să-l urâm ca pe un demon, mai cu seamă atunci când vedem că, dacă e povățuit, nu primește să schimbe gândul său, ci stăruie în cunoștința sa rătăcită și socotește că își are viețuirea și petrecerea sa în Ceruri (Filip. 3, 20).”

Revenim la Sfânta Evanghelie citită astăzi: am văzut că Sfinții Apostoli, martori ai Pescuirii minunate, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după Mântuitorul. Așa se întâmplă cu omul dăruit de Dumnezeu, când gândește adânc și continuă în viața sa. Nu doar că se despătimește pe zi ce trece, ci părăsește și duhul cel vechi, cu legăturile lui cu tot, cum zice Sfântul Nicolae Velimirovici și merge tot timpul după voia lui Dumnezeu, după poruncile Sale. Iar pentru a fi determnat să facă voia lui Dumnezeu întru toate, trebuie să știe măcar în linii generale, cartea în care poate cunoaște foarte bine voia lui Dumnezeu, și anume Pidalionul. Fac des referiri la Pidalion, deși unii îl consideră un lucru mai mult dăunător de suflet pentru creștinii îngrădiți de erezie – a face referiri la citirea Pidalionului. Ei zic că dacă ar face aceasta – cei care se raportează la Pidalion – ar ajunge să aibă un duh protestant. Dar așa cum nu te poți rătăci, atunci când citești Sfânta Scriptură după cum au tâlcuit-o Sfinții Părinți, tot astfel nu te poți rătăci citind adesea Pidalionul, pentru că el are aproape la fiecare Canon, tâlcuirea lui, făcută de tâlcuitori consacrați ai Canoanelor, recunoscuți de întreaga Biserică Ortodoxă în istoria ei.  

La finalul Evangheliei de astăzi, Mântuitorul îi spune Sfântului Apostol Petru, că din acel moment, din momentul Pescuirii minunate deci, el va fi pescar de oameni. Asta a și devenit Sfântul Apostol Petru și ceilalți Sfnți Apostoli, precum și urmașii lor, doar acei episcopi și preoți, care cu adevărat, prin Harul primit de la Dumnezeu, au adus în decursul timpului pe păstoriții lor pe calea mântuirii. Și dumneavoastră, credincioșii, puteți fi pescari de oameni, aducându-i pe semenii dumneavoastră pe calea mântuirii, sfătuindu-i mereu cu cuvintele Sfinților Părinți și scoțându-i din erezia ecumenismului și celelalte pericole cu care ne confruntăm azi, dar ajutându-i și să se despătimească și lucrând și noi înșine la despătimirea noastră, bineînțeles, punând în locul patimilor, virtuțile opuse lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre Sfinții Părinți, care sfătuiau adesea pe ascultătorii săi, să fie stăruitor sfătuitori cu cuvântul și cu fapta, pentru semenii lor. Zicea, referitor la bogatul nemilostiv față de săracul Lazăr, că dacă semenii săi n-ar fi fost nepăsători față de el și l-ar fi sfătuit și mustrat mereu, acesta n-ar fi ajuns în iad. Iată, nici bogatul n-ar fi ajuns în iad, dacă n-ar fi fost nepăsarea celorlalți, a semenilor săi, și dacă n-ar fi zis ceilalți: „Ce ne pasă? E treaba lui, i-am zis o dată, nu înțelege.” Trebuie să îi zicem de atâtea ori, până când reușim să îl determinăm să ajungă pe calea cea bună. Sigur că trebuie să o facem cu delicatețe, la momentul oportun, cerându-ne iertare că facem lucrul acesta, cum spune în alte scrieri, arătând că noi înșine suntem mai decăzuți decât cel pe care noi îl sfătuim, că îl rugăm și pe el să ne sfătuiască la rândul lui când ne vede pe noi în cădere, însă trebuie să sărim mereu. Atât era de tare stăruitor Sfântul Ioan Gură de Aur la îndemnul acesta, încât era în stare la un moment dat, într-una din predici, să spună că atunci când mergeau la biserică creștinii din zilele acelea și îi vedeau pe alți semeni de-ai lor că nu se îndreaptă spre biserică, și, sigur, că mergeau unii călare, să ia calul de hăț, și să-i îndrepte către biserică. Aproape că, am zice noi, o stăruință asemenea sectarilor, celor care stau ciocan pe capul cuiva, până îl fac să creadă ca el. Ei bine, iată, stăruința asta să știți că are justificare – și, iată, la unul dintre cei mai mari Sfinți Părinți ai Bisericii noastre.

Și pentru că tot suntem chemați la Referendum, pentru a vota pentru familia tradițională, pentru normalitate deci, vă îndemn și eu să participați la vot, îndemnându-i și pe alții pentru a vota, chiar dacă efectele voturilor noastre n-ar fi deloc cele scontate de noi. Dacă tot suntem întrebați, cu alte cuvinte: Cu cine suntem? Cu Dumnezeu sau cu diavolul? – să răspundem prin participarea la vot, arătând răspicat că vrem să fim cu Dumnezeu, acum și în vecii vecilor. Amin.

 

Acest articol a fost publicat în Sfaturi folositoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s