Cel care mărturisește Credința Ortodoxă întrerupe comuniunea cu toți cei care acceptă erezia și rămâne în comuniune cu toți cei care mărturisesc ortodoxia prin cuvânt și faptă, conform Sfinților Părinți

„ Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii,
4. Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu.” (II Tesaloniceni 2, 3-4) ….

„Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciunii,
12. Ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea.” (II.Tesaloniceni 2, 11-12)

Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei s-a întâlnit cu papa Francisc, la Palatul Patriarhal din Tbilisi

Vedem foarte clar că doar dacă vom fi până la capăt cu adevărul, ne vom putea mântui sufletele de osânda veșnică. Dacă nu voim să fim cu adevărul, înseamnă că alegem lepădarea de credință. Mărturisirea nu poate fi amestecată cu relativizarea, ambiguitatea și confuzia. Sfinții Părinți au fost categorici în această privință:

Sfântul Grigorie Palama: „Cei ce sunt ai Bisericii lui Hristos, sunt ai adevărului. Iar cei ce nu sunt ai adevărului, nici ai Bisericii lui Hristos nu sunt.”

Căci nu prin anumite persoane se definește creștinismul, ci prin adevărul și acrivia credinței, pe care să le imităm.”

Sfântul Simeon Noul Teolog: „Pe orice cleric a cărui credință, cuvinte și fapte nu sunt în acord cu învățăturile Sfinților Părinți să nu nu îl primim în casa noastră, ci să ne îndepărtăm de el și să îl urăm ca pe un demon, chiar dacă va învia și morți și va face nenumărate minuni.”

Sfântul Teodor Studitul: „Ereticii au eșuat cu totul în cele ce privesc credința și nu au reușit nimic prin gândurile lor, însă s-au alipit de comuniunea cu erezia.”

Sfântul Dositei al Ierusalimului: „Suntem în comuniune cu cei pe care îi pomenim și îi pomenim pe cei cu care suntem în comuniune.”

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului: „Lipsa de comuniune exterioară (cu ereticii) ne ferește de înstrăinarea interioară de Dumnezeu, de adevăr.”

Sfântul Athanasie cel Mare: „Ne îndepărtăm de cei al căror cuget este neortodox și este normal și datoria noastră să ne ferim și de comuniunea noastră cu ei.”

Iată că Sfinții Părinți ne învață dimpotrivă decât aceia care susțin că dacă anumiți ierahi sunt în comuniune cu ereticii, nu ar fi nicio problemă. Dacă ne delimităm de cei care sunt în comuniune cu ereticii, nu facem decât să ne facem datoria pentru a ne păstra credința, fiind în comuniune euharistică și în cuget cu toți cei care mărturisesc adevărul prin cuvânt și faptă.

Ecumenismul este o panerezie care a fost osândită de mai mulți Sfinți, precum Sfântul Calinic de la Cernica sau Sfântul Iustin Popovici. Ecumenismul cuprinde erezii deja condamnate. Documentele din Creta susțin că ereticii deja condamnați pot fi numiți biserici, susțin cununiile mixte și implicit în acest fel este primit ca valid botezul ereticilor condamnați (făcut pe deasupra și prin stropire) și rugăciunile împreună cu ereticii deja condamnați, pentru care Canoanele arată că trebuie întreruptă comuniunea cu cei care le practică.

Prin urmare, cei care îl susțin pe PS Longhin, participând la slujbele oficiate de el, sunt în comuniune cu Onufrie, cu care acesta se împărtășește și în același timp îl pomenește. Prin acest lucru susținătorii PS Longhin încalcă Canoanele și sunt în comuniune cu un episcop care aplică deciziile Sinodului din Creta, încercând să fățărească ortodoxia. Aceasta este realitatea, oricât de dură ar părea pentru cei care și-au pus nădejdea în oameni, în anumiți episcopi sau preoți, care care nu stau drept în credință, și i-au idolatrizat. Este poate o decizie dureroasă pentru mulți să se despartă de cei în care și-au pus până nu demult nădejdea, dar cine iubește pe oameni mai mult decât pe Dumnezeu, nu are credință cu adevărat și nu este capabil să se jertfească pentru adevăr și să-l înțeleagă.

Nu avem de ce să dăm prea multe explicații celor care propovăduiesc altceva decât ortodoxia în lumina Sfinților Părinți. Sfinții Părinți, când au mărturisit, au fost în comuniune doar cu cei care mărturiseau ortodoxia în mod limpede, îngrădindu-se și ei la rândul lor de cei care propovăduiau erezia cu capul descoperit și de cei în comuniune cu ei.

Nu putem să facem ascultare de cineva care se auto-proclamă lider și persoană influentă, dacă ne învață altceva decât ne-au învățat Sfinții Părinți și ne acuză tocmai pentru că nu dorim altceva decât să urmăm faptelor lor. Din păcate, unele persoane încearcă cu tot dinadinsul să îi jignească și să îi socotească rătăciți pe preoții care nu fac altceva decât să se întâlnească pentru a afla adevărul în lumina Sfinților Părinți și să stabilească ce e de făcut în anumite situații actuale, după o consultare temeinică, în care fiecare are un cuvânt de spus și deciziile se iau prin consens. Nu e nimeni perfect, fiecare are slăbiciuni în aceste vremuri de sărăcire a credinței, și mai face și greșeli, dar ne pare rău că unii oameni se smintesc din cauza calomniilor care pun și mai mult sare pe rană, după ce că situația este cum este, sunt vremuri de prigoană, iar ecumeniștii pândesc peste tot, având în stăpânire lăcașurile de cult și punând iscoade peste tot, prigonind monahii și interzicându-le deja unora dintre ei să mai poarte haina monahală.

Preoții care au participat la ultimele sinaxe de la Roman, Satu-Mare și Mestecăniș încearcă să urmeze pas cu pas tradiția patristică, nu doctrine moderne ale compromisului, nici deraiaje schismatico-sectare și blasfemiatoare. Au avut ajutor și de la Părinții Athoniți, care au multă experiență și cunosc scrierile Sfinților Părinți din comoara patristică în limba greacă. Împreună au stabilit să urmeze calea patristică a întreruperii comuniunii cu ereticii, împreună cu poporul, folosind exemple ale multor Sfinți și monahi din ultimul secol, care s-au îngrădit în mod canonic de erezie. Da, poate unii dintre acești părinți mai au și unele scăpări, dar toți s-au străduit să fie în unitate unii cu alții, chiar dacă nu au participat la toate sinaxele. Există dorința de unitate și de adevăr și acest lucru e foarte important. Iată, aceiași părinți care au fost în favoarea participării la Sinaxa de la Roman din iarnă (poate cu foarte puține mici excepții din cauza unor ispite), se străduiesc în continuare să păstreze adevărul și să găsească răspunsuri pentru problemele ce se ivesc la tot pasul.

Comunicatul Preoților ortodocși slujitori la Schitul Rădeni împreună cu Preoții susținători cu privire la Proiectul de rezoluție referitor la provocările actuale la adresa luptei antiecumeniste . Viitoarea sinaxă va avea loc pe data de 25 ianuarie 2018 în orașul Roman

Prin acest comunicat, toți Părinții semnatari au arătat că nu sunt de acord cu calea anti-patristică, a compromisului cu erezia, prezentată în respectivul și bine cunoscutul „proiect de rezoluție” din iarnă…

Iconomia care îngăduie comuniunea pe termen nelimitat cu ereticii este o iconomie „care pângărește Sfintele Slujbe”, contribuie la crearea unui pact, a unei conviețuiri cu erezia și devine călcare a Legii și a Sfintelor Canoane.

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/10/28/de-ce-unele-siteuri-asa-zis-ortodoxe-refuza-sa-publice-studiul-din-sfintii-parinti/

Să privim cu atenție la exemplul Cuvioșilor Părinți aghioriți care au fost martirizați în vremea patriarhului Vekkos. Patriarhul Ioan al XI-lea Vekkos era latino-cugetător, adică purtător și propovăduitor al unei erezii condamnate, însă el nu fusese condamnat încă de un sinod. Așadar, Cuvioșii Părinți și Mucenici aghioriți s-au îngrădit de el înaintea condamnării lui sinodale și aceasta a fost și cauza martirizării lor.*

Ultima parte a Sfântului Canon (15, I-II Constantinopol) despre care vorbim constituie pecetluirea și justificarea întregii atitudini și a opoziției mărturisitoare a ortodocșilor. Este vorba de tema „pseudo-episcopilor și a pseudo-învățătorilor”, precum și despre cine creează schismă. De la început menționarea „nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo episcopi și pe pseudo-învățători” ne conduce la gândul că suntem datori, ca ortodocși, să distingem sau să facem diferența între episcopi și pseudo-episcopi, pentru a nu fi înșelați și noi trebuie să săvârșim aceasta înainte să o facă autoritatea competentă bisericească.*

Cuvioșii Părinți aghioriți au întrerupt pomenirea patriarhului Vekkos și comuniunea cu cei aflați în comuniune cu el. Și în prezent, după cum cpuneam, ecumenismul este panerezie și cuprinde propovăduirea cu capul descoperit a unor erezii deja condamnate. Ecumeniștii de astăzi calcă urmele latino-cugetătorilor din acea vreme, chiar dacă situația diferă puțin în ce privește forma slujbelor și papa nu este pomenit cu voce tare.

Iată un fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74)

Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox? [1] Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie presbiterului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioşi să nu fie părtaşi la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primeşte pe eretic se supune aceleaşi osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericeşti, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârşită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviinţă”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieştile biserici, vai! Oare cei călăuziţi de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

Şi după care rânduieli bisericeşti va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieştile canoane ale sfintelor soboare, neavând nici urmă sau pomină de viaţă duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocşii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

Iată că nu putem îngădui o iconomie cu ereticii și cu cei aflați în comuniune cu ei. Dacă am luat decizia îngrădirii de erezie, trebuie să ne îngrădim cu adevărat de erezie, și să avem parte numai cu cei care mărturisesc ortodoxia prin faptă și prin cuvânt. Să avem grijă ca lupii în piele de oaie să nu inventeze viclenii care să ne întoarcă înapoi în comuniune cu propovăduitorii ereziilor, pretextând chipurile iconomia cumpătată. Nu încape o astfel de iconomie! Cei care participă la slujbele unde este pomenit un episcop care acceptă ecumenismul și adoptă și tolerează deciziile pseudo-Sinodului din Creta, nu se vor împărtăși de harul Duhului Sfânt, pentru că se unesc cu credința eretică a episcopului, chiar dacă Sfintele Taine sunt valide și slujbele sunt săvârșite. Iconomia lui Dumnezeu a făcut ca Tainele să fie valide până la anatematizarea și caterisirea slujitorilor de un Sinod, pentru că Biserica este Sobornicească și osânda sub care au căzut adepții ereziei trebuie pusă în lucrare de Sobor. Dar tocmai pentru a feri Biserica de schisme și de dezbinări, avem datoria să ne îngrădim de orice comuniune cu erezia, înainte de condamnarea sinodală a tuturor celor care acceptă erezia și nu se vor pocăi.

„Teoria vaselor comunicante” e un sofism demonic și o hulă la adresa Sfinților. Sfântul Teodor Studitul demonstrează că NU trebuie să avem niciodată comuniune cu cei care au comuniune liturgică sau mănâncă cu ereticii necondamnați

Sfântul Teodor Studitul, după cum am mai explicat, a arătat că iconomie înseamnă a arăta dragoste față de aproapele aflat în erezie, prin pomenirea ereticului, explicându-i cu răbdare ce înseamnă erezia și așteptând să se înțelepțească întru totul, întrerupând la rândul său pomenirea după o perioadă de timp, pentru a putea fi în comuniune desăvârșită cu el. Ideea că iconomia trebuie să permită comuniunea liturgică cu erezia și cu cei în comuniune cu ea nu o regăsim la Sfinți, ci Sfinții au atras atenția că o astfel de atitudine înseamnă „ne­le­giu­i­re şi călcare a dumnezeieştilor canoane”!

Şi ce iconomie trebuie făcută, o, stăpâne, mai mare decât am făcut noi? Că până acum am stat retraşi, păstrând tăcerea, şi eu, şi arhiepiscopul (fiindcă este o vreme şi a grăi, şi a tăcea), meşteşugind în tot chipul ca să nu iasă la arătare pricina [aceasta]1. Însă Cel Ce judecă a judecat şi Cel Ce zice nu a minţit [când a spus] că „nu este ceva as­cuns care să nu iasă la iveală” (cf. Mt. 10, 26). Căci şi fără să alegem noi, aşa e firea lucrurilor, încât nu multă vreme poate ceva să se arate altceva decât este. Şi acum, fo­lo­sin­du-ne de iconomie, acestea două zicem: sau să înceteze de la slujirea celor sfinte cel depus [caterisit] şi atunci vom a­vea părtăşie cu preasfântul patriarh – lucru care este fo­lo­si­tor pentru toţi -, sau, dacă nu este suferit [un asemenea fapt], noi ne retragem ca şi mai înainte, lăsând Domnului răz­bunarea pentru o asemenea problemă. Şi ceea ce e mai mare decât aceasta – şi tu o ştii prea bine – e faptul că nu-i vor­ba aici de un fel de iconomie, ci de un prilej de ne­le­giu­i­re şi călcare a dumnezeieştilor canoane. Căci definiţia ico­no­miei, precum ştii, este de a nu anula nicidecum ceva din cele statornicite, nici măcar când se îngăduie puţin po­go­ră­mânt la vremea cuvenită şi pentru un anume motiv, ca nu cumva de aici să se realizeze ceea ce se caută de fapt, prin aceea că în realitate se coboară ştacheta şi se păgubesc astfel cele mai desăvârşite. (…)

Dintotdeauna cel ce a făcut iconomie în acest mod nu a alunecat din bine. Căci mai degrabă a apucat şi a slăbit puţin [binele], precum face cârmaciul care slăbeşte puţin cârma din pricina furtunii care îi suflă împotrivă. Iar cel ce s-a purtat în alt chip a greşit ţinta, săvârşind în loc de iconomie călcare [de lege]. Sfântul Teodor Studitul – SCRISOAREA 24 – Lui Teoctist magistrul

Iată că într-o altă scrisoare a Sfântului Teodor Studitul, acesta arată că nu încape iconomie cu nicio erezie, fie ea condamnată sau necondamnată sinodal. Dacă respectivii eretici nu au fost încă condamnați, anatematizați și caterisiți, orice erezie a fost deja osândită de Sfintele Scripturi și de Sfintele Canoane, pentru că erezia este tocmai stricarea Sfintelor Scripturi și a Canoanelor! Prin urmare Canonul 15, nu are cum să fie facultativ, iar Sfântul Teodor Studitul arată foarte bine că toți ortodocșii trebuie să se îngrădească, deși a viețuit într-o perioadă anterioară Sinodului I-II Constantinopol. Sfinții Părinți din toate veacurile au fost întotdeauna de același cuget, însemnând consensul Sfinților Părinți.

„În ceea ce priveşte al doilea lucru nu e nevoie de multă lim­pezire, fiind clar din primul. Aşadar, dând anatemei pe cei ce nu primesc ca pe o sfântă iconomie însoţirea adulteră şi adulterul împăratului şi fărădelegea oricui aflat în ea şi care este de acord cu ea, ce altceva  au făcut decât au dat a­na­­­temei pe sfinţi şi în primul rând pe Înaintemergător? Şi, ca să spunem adevărul, chiar dacă e înfricoşător, şi pe Însuşi Stă­pânul sfinţilor. Căci Cel Ce a oprit acestea e limpede că nu primeşte, nici nu este de acord, ci a ameninţat foarte, cu ju­decată aspră, [chiar] şi numai faptul că cineva să fie de acord cu adulterul, nu [numai] al cutărui sau al cutărui, ci al oricui ar fi: împărat, puternic, mic şi mare. „Căci o singură le­ge va fi”, zice, „şi am primit o singură evanghelie” (cf. Gal 1, 8-9). Şi El nu Se va clinti din această Evanghelie in­di­fe­rent despre cine este vorba, fie şi înger din cer. Şi [această] a­sigurare să-ţi fie îndestulătoare. Nu cumva e împăratul mai ma­re decât îngerul? Nu cumva este stăpânitorul în lumea a­ces­ta mai mare decât toţi diavolii care stăpânesc şi pe oa­me­ni în chip lumesc, iar nu dumnezeiesc? Şi ce [zice] Apos­to­lul? Anatema să fie! Îngerii nu îndrăznesc să clintească [Evanghelia]; şi numai dacă nu o clintesc, rămân [în starea lor], fără să fie daţi anatemei precum diavolul şi mulţimea lui apostată. Şi cum [atunci] omul, cu totul în trup fiind, dacă o clatină şi o înnoieşte – şi mai cu seamă cu astfel de înnoiri – nu va fi înstrăinat de Dumnezeu? Şi Cel Care nu primeşte cele pe care [El Însuşi] le-a oprit (căci, [după ei], ar putea fi acceptat [de către Dumnezeu] motivul, de vreme ce s-a făcut doar o concesie), Acesta, după cei adulteri, mai bine zis după antihrişti, este deja dat anatemei. Iar dacă Stăpânul I-au făcut aşa – precum iudeii I-au spus că scoate demonii cu Beel­zebul -, ce să spunem despre robii şi slujitorii Lui? Căci fie, [socotindu-i pe sfinţi] ca pe unii care nu se supun legilor stăpâneşti [ale lui Hristos], au dogmatizat prin iconomiile lor că însoţirea adulteră şi părtăşia cu adulterul sunt egale şi de aceeaşi cinste, punându-le pe aceeaşi treaptă cu iconomia [lui Hristos] – şi de aceea au dat anatemei pe sfinţi ca ne­le­giu­iţi şi călcători ai poruncilor (şi pentru aceasta desigur pot fi daţi anatemei – fie, mărturisind că sfinţii sunt păzitori ai legii, s-au dat anatemei pe ei înşişi, iar nu pe sfinţi, aro­gân­du-şi ei, ticăloşii, numele sfinţilor în ceea ce priveşte aşa numita de ei iconomie a însoţirii adultereŞi de aceea, ia­răşi, au dat anatemei pe sfinţi, ca pe unii care nu sunt sfinţi. Fiindcă sfinţi sunt, după ei [după eretici], cei care au făcut şi fac iconomii în ceea ce priveşte însoţirea adulteră şi părtăşia cu adulterul. Iar cei care nu primesc iconomia lor adulterină şi care nu iconomisesc pe urmele ei, aceştia sunt, [după ei], străini de Dumnezeu şi nelegiuiţi şi căl­că­tori ai poruncilor şi daţi anatemei de către ei [de către e­re­ti­ci]. Şi de aici înţelege – căci ce altă dovadă a ne­cu­viin­ţe­lor lor ai vrea să mai vezi? – şi minunează-te tu, cel cu ca­pul pe umeri, privind şi cercetând îndeaproape adâncul cel mare al necredinţei [lor] în Dumnezeu. Căci nici ereziile nu ţin la arătare întreaga lor necucernicie, ci unele fiind cu totul departe de Evanghelie, altele mai aproape, introduc unele ziceri [proprii], nespunând [totuşi] să nu ne luăm după cele insuflate de Evanghelie, ci, din contră, par că fac totul pe dos, fiind de acord cu ele, dar înţelegându-le într-un fel sau altul şi aducând [totuşi] neclaritatea [numai] în ceea ce priveşte cuvintele dumnezeieşti. Şi pentru că s-au depărtat de cugetarea dreaptă, s-au numit erezii. În acest caz însă e vorba de lepădarea pe faţă a credinţei, căci ei au alunecat nu în ceea ce priveşte înţelesul [sensul], ci au zis: „Aşa a spus Hristos, însă chiar dacă legea po­run­ce­şte acestea şi în cazul împăraţilor, totuşi să se lase deoparte Evanghelia”. Ia aminte cum începutului îi urmează în chip firesc sfârşitul. De la întruparea lui Hristos au început e­re­zi­ile să fie în afara Evangheliei. Apoi, fiind alungat dia­vo­lul prin sporirea câte puţin a harului, a introdus pe as­cuns [sminteli] pornind chiar de la Evanghelie şi a născut erezii până la iconomahi, introducând momeala chiar din Scriptură şi din cele ce sunt în ea. Şi când a simţit că oa­me­nii îl ascultă bine, fiind aproape şi vremea sfârşitului [lu­mii], a început de acum, ca la început, să aprindă u­ci­de­rea împotriva Evangheliei însăşi ca să-l întâmpine de-a drep­tul pe antihrist, în care va şi locui şi prin care se va descoperi toată amăreala şi apostazia lui [a diavolului] şi pe care [pe antihrist] îl va nimici Domnul cu arătarea Lui, care va fi degrabă.” SCRISOAREA 36 – Lui Euprepian şi celor [aflaţi]dimpreună cu el

Episcopii Bisericilor care nu au fost la Creta, sunt în comuniune cu ereziarhul Bartolomeu și practică întâlniri ecumeniste cu eretici deja condamnați, propovăduind în acest fel în mod public ecumenismul! Este prin urmare perfect normal și o datorie a noastră să întrerupem comuniunea cu acești episcopi, să mărturisim acest lucru public. Îndepărtându-ne de comuniunea cu toți cei care susțin ecumenismul și îi dau voie să avanseze și să facă ravagii prin lipsa lor de atitudine, și dând voie să se răspândească public acestei îmbolnăviri în credință, ca pe ceva care trebuie mai departe tolerat, și mărturisind în același timp că suntem în comuniune doar cu cei care s-au îngrădit prin cuvânt și faptă de erezia ecumenismului, în acest fel, ne străduim să urmăm calea Sfinților, pentru a nu ne situa în afara Credinței ortodoxe.

Cine întrerupe comuniunea cu toți care sunt în comuniune și îi susțin pe eretici, nu face decât să lupte, având acoperământ Sfintele Canoane, împotriva întinării credinței și a schismei. Acuzația de schismă pentru acest lucru este un non-sens și contrazice Canoanele. Vă rugăm, recitiți Canonul 15, I-II.

O altă capcană, este invocarea de motive sentimentale, pentru a-i crede pe anumiți clerici sau episcopi, deși nu se află pe calea cea bună. Nu trebuie să avem o gândire umanistă, sentimentalistă, ci să punem rațiunea mai întâi. Chiar dacă ni se spune că PS Longhin, Pimen, sau unii clerici ar fi fost prigoniți sau declarați persona-non-grata, nu trebuie să ne entuziazmăm și să-i urmăm în baza unei solidarități omenești, ci să punem întâi în acord cu Sfinții Părinți ceea ce ne învață. Pentru că:

„Oricine vorbeşte altceva decât cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinţei, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ţi fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor” – Sfântul Ignatie Teoforul

Patriarhul Bulgariei K. Neofit s-a întâlnit cu Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Vaticanului pentru Bisericile orientale.

Să nu uităm că vremurile antihristice sunt aproape, iar unii încă îndrăznesc să facă din iconomie călcare de lege și să îi mustre pe cei care aplică cu adevărat Canonul 15, străduindu-se să izbăvească Biserica de minciuno-episcopi, de schisme și împărțiri!

Premierul Israelului subliniază importanța istorică a reconstruirii Templului lui Solomon

„In locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii, care vor înşela oamenii care s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată“.  Sfântul Lavrentie al Cernigovului – viaţa, învăţăturile, minunile şi acatistul, ed. Bunavestire, Galaţi, 2003,

Acest articol a fost publicat în Ecumenism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cel care mărturisește Credința Ortodoxă întrerupe comuniunea cu toți cei care acceptă erezia și rămâne în comuniune cu toți cei care mărturisesc ortodoxia prin cuvânt și faptă, conform Sfinților Părinți

  1. Mircea zice:

    Este limpede incotro vor sa ne traga acesti slujitori ai satanei, lupii in blana de oaie ! Deoarece adevaratii dusmani ai satanei si ai antihristului sunt crestinii Ortodocsi credinciosi lui Hristos ADEVARUL, care traiesc credinta, nu isi lipesc inima de cele trecatoare ale lumii acesteia, se leapada de mandria lor de dragul lui Hristos si al altor suflete, acestia sunt tintele viclenilor slujitori ai satanei ! Pe ceilalti deja i-au atras in tabara lor ca sa lupte impotriva lui Hristos ! Deci, credinciosii adevarati, traitori ai credintei lasate noua de Domnul Iisus Hristos prin Sfantul Duh, sunt capabili sa deosebeasca duhurile ! Acestia simt Adevarul ! Acestia simt duhurile cele viclene ale slujitorilor satanei si antihristului ! Acestia sunt turma cea mica a lui Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu !
    Slujitorii satanei, lupi in blana de oaie, au viclenia satanei cu care incearca sa atraga cat mai multe suflete, sa le desparta de Hristos ! Acestia vehiculeaza teorii „credibile” cum ar fi „sa luptam impotriva ereziei ecumeniste, dar nu din afara Bisericii !” Adica ei insufla ideea ca daca intrerupem comuniunea cu ereticii ierarhi, iesim in afara Bisericii ! Insa noi trebuie sa intelegem ca tocmai acesti „ierarhi” eretici sunt ei insisi in afara Adevarului si in afara Bisericii ! Acestia au ramas in „Biserica” institutie, dar nu in Biserica Trup al lui Hristos ! Ori instituttia nu are nimic de-a face cu mantuirea !!!! Pe om nu-l poate mantui decat Hristos !

    Doamne ajuta !

    Apreciază

  2. marcu zice:

    Papa ? ce figura de antihrist ! patriarhul ilia ? Saracul de el…. parca-i mort !
    ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s