Sfântul Teofan Zăvorâtul – Despre îndreptarea vieții păcătoase

Ce înseamnă a-ţi restrânge sfera mişcărilor păcătoase?

Este acelaşi lucru cu a-ţi reface rânduială vieţii exterioare şi a preocupărilor, în spiritul noii vieţi. Când omul este păcatului, toate puterile sufletului şi toate funcţiunile trupului slujesc acestui păcat şi, la fel, modul de viaţă de acasă şi din relaţiile exterioare sunt pătrunse de acelaşi duh. Dar, dacă după convertire păcătosul nu renunţă la preocupările sale de dinainte şi la vechiul său mod de viaţă, atunci acestea îl readuc cu uşurinţă la cele vechi. Trebuie reclădit totul şi noile rânduieli trebuie introduse pretutindeni. Aşadar, ochiul era obişnuit să privească ceea ce hrănea păcatul, urechea – să audă ceea ce măgulea patimile, şi celelalte simţuri erau, de asemeni, unelte ale înclinaţiilor vicioase. Acum trebuie, dimpotrivă, să le facem unelte ale adevărului. Fie ca ochiul să vadă, în loc de imagini mârşave, înfăţişarea înfricoşătoarei Judecăţi sau un chip oarecare… Fie ca urechea să audă cântări bisericeşti, în loc de cântece ademenitoare şi altele. Au existat conversaţii prieteneşti, plimbări şi altele de acest fel… toate acestea trebuie abandonate şi înlocuite cu alte mijloace de comunicare cu semenii, cum ar fi, de pildă, mersul la biserică, discuţiile cu oameni duhovniceşti şi altele. Exista obiceiul culcării şi sculării la o anumită oră, ca masa să fie de un anume fel, pentru că atunci erau alte nevoi. Acum tuturor lucrurilor trebuie să li se dea o altă rânduială în timp şi un alt conţinut… Înainte se citeau cu plăcere cutare tip de cărţi. Acum trebuie aruncate şi trebuie luat în mâini cuvântul lui Dumnezeu şi Scrierile Părinţilor… În acest fel trebuie să-ţi revezi întreaga conduită şi toate preocupările şi peste toate să-ţi aşezi ca regulă să faci tot ce îţi cere spiritul noii vieţi. Acest gen de noi preocupări sunt ca un plasture pe rană pentru sufletul rănit de păcate, care caută vindecare!… Cel care, rămânând la vechile obiceiuri, vrea să se curăţească de patimi, acela degeaba se amăgeşte cu speranţe zadarnice. De ce Măria Egipteanca nu s-a întors în Egipt, ca să se mute în pustiile de acolo, ci a plecat în pustiul de după Iordan? Fiindcă, înainte de a ajunge la pustiul egiptean, ar fi trebuit să se întâlnească cu vechile lucruri, şi abia dac-ar fi putut rezista ademenirilor păcatului, venite de acolo… Aşa trebuie să procedeze fiecare. Punând început bun întru îndreptare, trebuie să te lepezi de toate cele dinainte şi să-ţi aşezi noi rânduieli şi noi obiceiuri. Astfel, înclinaţiile păcătoase şi patimile vor fi asuprite şi subjugate.

Despre trezvie şi despre dreapta socotinţă

Aţi scris: Doi străjeri vigilenţi trebuie să aibă oşteanul lui Hristos: trezvia şi dreapta socotinţă. Trezvia – este de la sine înţeles. Dar referitor la dreapta socotinţă: cum putem afla ce vom întâmpina în cursul zilei şi ce mişcări se pot naşte în suflet din această cauză, cu prilejul diferitelor întâlniri?

Desigur că totul este imposibil de ghicit, dar multe pot fi prevăzute, mai ales pentru cei ale căror treburi zilnice decurg mai mult sau mai puţin după o rânduială prestabilită. Mergând într-o casă, ne putem imagina dinainte pe cine vom întâlni acolo, despre ce vom discuta şi altele şi, de aceea, putem presupune ce patimi se vor isca acolo: vanitatea, mânia sau altele – şi, ca atare, ne putem pregăti pentru a le respinge. Chiar dacă nimic din cele presupunse nu se va întâmpla, simpla supoziţie a atacului ne va ţine sufletul într-o stare de priveghere, şi asta nu e puţin lucru.

Unii pot crede că vor născoci pe loc cum să procedeze când li se va întâmpla aşa ceva. Desigur că este aşa, dar se poate întâmpla ca, mai înainte de a apuca să chibzuiască, inima să li se aprindă deja de o patimă şi înăbuşirea acesteia să nu mai fie posibilă. Mai ales această din urmă împrejurare face ca să fie necesară o pregătire prealabilă pentru întâmpinarea unor situaţii de tot felul. Cei ce au trecut prin multe şi au ieşit de multe ori învingători se stăpânesc cu uşurinţă, orice s-ar întâmpla, întrucât, fiind îndelung încercaţi, sunt pregătiţi pentru orice; începătorii, însă, este mai bine să se pregătească dinainte. Pentru întâmpinarea unor situaţii neprevăzute, ce depăşesc domeniul faptelor obişnuite, este bine să ne exersăm în bătălii înadins închipuite cu mintea. Şi anume, fiind cu sufletul liniştit, să ne închipuim că suntem sub înrâurirea unor diferite simţăminte şi mişcări ale inimii, şi imediat să chibzuim ce ripostă să le dăm, sau cum să ne întoarcem sufletul pe făgaşul cel bun.

De pildă, într-un caz oarecare se poate aprinde mânia, de la vorbe, priviri, judecăţi şi altele. Ea trebuie potolită prin cutare sau cutare reprezentări. Undeva se poate stârni invidia; ea trebuie izgonită în următorul fel… şi aşa mai departe. Dacă toate simţămintele şi mişcările nefaste vor fi trecute prin astfel de exerciţii, atunci sunt slabe şanse ca vreo scânteie de patimă să surprindă nepregătiţi.

Un astfel de exerciţiu deprinde sufletul cu dibăcia sau cu iscusinţa de a se înclina în direcţia opusă predispoziţiilor vicioase, ale inimii, astfel încât, dobândind această obişnuinţă, să poată trece fără prea multă trudă dintr-o stare pătimaşă într-una nepătimaşă. Căci în aceasta constă izbânda, sau evitarea bătăliei.

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Acest articol a fost publicat în Sfaturi folositoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s