Intreruperea comuniunii cu ereticii este obligatorie pentru toti ortodocsii

Inca inainte de aparitia Canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, Sfintii Parinti ne-au aratat ca trebuie sa ne departam de comuniunea cu cei rau-credinciosi.

Epistola Sfantului Teodor Studitul catre egumenul Teofil ne arata lamurit ca odata ce erezia este propovaduita cu capul descoperit, intreruperea comuniunii cu ereticii si cei de un cuget cu ei este obligatorie pentru toti ortodocsii (cu atat mai mult cu cat erezia a fost consacrata sinodal).

„Deci, împreună cu salutarea mea către tine, pe acestea am socotit necesar să le amintesc părinţimii tale ca, ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca li­tur­ghie, în preasfânta ta mănăstire. Fiindcă cele mai mari a­me­ninţări spuse de sfinţi zac asupra celor ce se în­vo­iesc, chiar numai să-i primească la masă. Şi dacă ar zice cu­vio­şia ta cum de nu am spus aceasta mai înainte de robie, ba că şi noi i-am pomenit pe cei din Bizanţ, aceea să se ştie că [atunci] nu fusese sinod, nici era pronunţată anatema şi dogma cea rea. Şi mai înainte de acestea nu era sigur da­că trebuie să ne depărtăm cu totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtăşirea pe faţă cu ei, dar  să-i pomenim [totuşi], printr-o iconomie cuvenită până la o vreme. Dar când necredinţa eretică a ieşit limpede pe fa­ţă şi a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ţi arăţi pe faţă evlavia ta,

împreună cu toţi ortodocşii,

prin faptul de a nu te împărtăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreunul din cei aflaţi în sinodul cel a­dulter sau care cugetă la fel cu el [cu sinodul adulter]. Şi este drept, cuvioase părinte, ca întru toate să fii iubitor de Dumnezeu, precum îţi este numele, şi să iubeşti şi în aceasta pe Dumnezeu. Căci Gură de Aur nu numai pe e­re­tici îi dovedeşte cu mare şi puternic glas ca duşmani ai lui Dumnezeu, ci şi pe cei ce se împărtăşesc cu unii ca aceştia.”

Talcuirea la Canonul 15 precizeaza ca aceia care se ingradesc de erezie sunt vrednici de cinstire:

„Cele ce canoanele cele mai de sus au rânduit pentru episcopi şi mitropoliţi, acesteaşi le rânduieşte cu mult mai vârtos canonul acesta pentru patriarhi. Însă acestea să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele sfinte) şi altele ca acestea, s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâiul şezător al lor, iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul acela. Unii ca aceştia despărţindu-se de aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schisma şi eresul minciuno-episcopilor acelora.”

Unii inovatori si rau-talcuitori ai zilelor noastre au creat un sofism, sustinand ca aceia care nu se ingradesc, nu sunt de condamnat. Aceasta este o speculatie, care prinde la oamenii care nu vor sa cerceteze si sa lucreze poruncile evanghelice si nu sunt constienti ca trebuie sa isi apere credinta. Daca aceia care se ingradesc sunt vrednici „de cinstea cea cuvenită, ca nişte dreptslăvitori, atunci inseamna ca aceia care nu se ingradesc nu pot fi dreptslavitori. Vedeti in realitate cum stau lucrurile? Asa a facut si sluga care primise doar un talant si l-a ingropat, crezand ca nu va avea parte de nicio pedeapsa, desi i se parea ca nu a gresit cu nimic, deoarece nu a cheltuit talantul stapanului.

In continuarea epistolei catre egumenul Teofil, observam aceeasi ingrijorare pentru vremurile dificile de erezie ce se abat asupra Bisericii, incat Sfantul Teodor Studitul arata ca daca monahii (de asemenea si preotii, si episcopii) nu vor lua atitudine, prin intreruperea pomenirii si a comuniunii cu ereticii, atunci cine se va mai mantui? Caci cei din frunte sunt responsabili de intreaga pliroma, caci se cade ca acela ce este intai, sa fie sluga tuturor, si sa le dea oamenilor pilda cea buna, pentru a urma Calea cea Dreapta si a se izbavi de erezie, de hulirea Adevarului de Credinta si de pedeapsa vesnica pentru nemarturisirea Credintei, care inseamna tot lepadare.

Şi dacă nici tăria ta nu este în siguranţă, atunci cine se va mai mântui? Şi dacă cel care, prin puterea lui Dum­nezeu, ca unul ce e sfânt, a avut îndrăzneală înainte de [a se arăta] erezia desăvârşită, dar acum, după [arătarea] e­re­ziei [pe faţă], se retrage, cum va cuteza altul să mârâie ceva?”

Iar ca intarire, constatam ca toate epistolele Sfantului Teodor Studitul arata ca aceia care nu intrerup comuniunea cu ereticii sunt opriti de la dumnezeiasca impartasanie. Vedeti si:

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2018/03/27/dreapta-credinta-in-scrierile-sfintilor-parinti-carte-format-pdf-sfantul-teodor-studitul-fugiti-de-sarpe-si-de-ucigasii-asemenea-sarpelui-e%C2%ADreticii-din-pricina-carora-pier-cei-mai/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/10/28/de-ce-unele-siteuri-asa-zis-ortodoxe-refuza-sa-publice-studiul-din-sfintii-parinti/

Reclame
Acest articol a fost publicat în Ecumenism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Intreruperea comuniunii cu ereticii este obligatorie pentru toti ortodocsii

  1. Pingback: Cuvânt patristic de foc! Cine ar mai îndrăzni să propovăduiască vreo iconomie acolo unde trădarea Ortodoxiei este totală și pe față? |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s