Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinți – carte format PDF. Sfântul Teodor Studitul: „Fugiţi de şarpe şi de ucigaşii asemenea şarpelui [e­reticii], din pricina cărora pier cei mai mulţi din neam în neam”

Mai jos aveți două fragmente de la Sfântul Teodor Studitul (în volumul 1), despre reaua întrebuințare a iconomiei, pe care le-am mai prezentat anterior. De aici învățăm că iconomia este o înțelegere pentru neputințele celui mai slab, care este așteptat să ajungă la măsura desăvârșită, nicidecum nu trebuie făcut pogoramânt nesfârșit cu cei aflați cu bună știință și viclenie în comuniune cu ereticii:

La pagina 34, fragment din SCRISOAREA 36 – Lui Euprepian şi celor [aflaţi]dimpreună cu el:

„Căci fie, [socotindu-i pe sfinţi] ca pe unii care nu se supun legilor stăpâneşti [ale lui Hristos], au dogmatizat prin iconomiile lor că însoţirea adulteră şi părtăşia cu adulterul sunt egale şi de aceeaşi cinste, punându-le pe aceeaşi treaptă cu iconomia [lui Hristos] –şi de aceea au dat anatemei pe sfinţi ca ne­le­giu­iţi şi călcători ai poruncilor (şi pentru aceasta desigur pot fi daţi anatemei) – fie, mărturisind că sfinţii sunt păzitori ai legii, s-au dat anatemei pe ei înşişi, iar nu pe sfinţi, aro­gân­du-şi ei, ticăloşii, numele sfinţilor în ceea ce priveşte aşa numita de ei iconomie a însoţirii adultere. Şi de aceea, ia­răşi, au dat anatemei pe sfinţi, ca pe unii care nu sunt sfinţi. Fiindcă sfinţi sunt, după ei [după eretici], cei care au făcut şi fac iconomii în ceea ce priveşte însoţirea adulteră şi părtăşia cu adulterul. Iar cei care nu primesc iconomia lor adulterină şi care nu iconomisesc pe urmele ei, aceştia sunt, [după ei], străini de Dumnezeu şi nelegiuiţi şi căl­că­tori ai poruncilor şi daţi anatemei de către ei [de către e­re­ti­ci]. Şi de aici înţelege – căci ce altă dovadă a ne­cu­viin­ţe­lor lor ai vrea să mai vezi? – şi minunează-te tu, cel cu ca­pul pe umeri, privind şi cercetând îndeaproape adâncul cel mare al necredinţei [lor].”

La pagina 57, fragment din SCRISOAREA 49  – Fiului Naucratie:

„Acestea se fac până la o vreme, neavând nimic vrednic de în­vi­nu­i­re, nici nu sunt cu ceva în afara legii, ci coboară ştacheta mai jos şi nu ţin de acrivia cea peste măsură. Căci a­ceas­ta este iconomia „pentru o vreme”. Fiindcă nici doctorul nu este în stare că-l izbăvească mai degrabă pe cel ne­pu­tin­cios din boală, nici calul neînfrânat nu poate fi pus cu uşurinţă în frâu, nici lemnul tare nu poate fi uşor tăiat, dacă cel cu multă experienţă în asemenea lucruri nu se fo­loseşte câte puţin de fluierături şi linguşiri, de mân­gâ­ieri şi chemări blânde.

Aşa au făcut sfinţii prin iconomii, după cum şi marele Chiril în acest caz. Căci pe bună dreptate a răbdat puţin încetineala răsăritenilor decât, neprimindu-l [ei] pe cel cu adevărat eretic, să primească aplecare către ceea ce era e­re­tic. Căci ce altceva era această acceptare a lor pe ju­mă­ta­te, odată ce credinţa era propovăduită în chip ortodox, şi prin aceasta ei dădeau anatemei chiar pe cel pomenit de ei? Fiindcă tot cel ce este ortodox întru toate, dă potenţial [en dunamei] anatemei pe orice eretic, chiar dacă nu prin cuvânt. Apoi, când au ajuns desăvârşiţi la minte, atunci Sfântul s-a unit cu ei întru totul.

Oare nu şi noi ne arătăm făcând acelaşi lucru? Când unii care sunt într-un cuget cu noi se deosebesc în ceva de noi iar faptul de a renunţa la acrivie nu aduce multă în­tris­ta­re, şi noi, de bună seamă, primim părtăşia cu ei, ca nu cumva din cauza a ceva mic – ceva mic care mai pe urmă s-ar putea îndrepta – să nimicim totul. Dar acest lucru ţine de cei neiscusiţi, nu de iconomii tainelor lui Dumnezeu. Un asemenea fapt este a face pentru o vreme iconomie în cu­vânt şi purtarea în ceea ce priveşte judecata şi adevărul şi le­gea, dar nicidecum în ceea ce priveşte fărădelegea şi min­ciuna.

Să nu caşte gura adulterii în acest caz, nici să fie de acord cu o călăuză ca conduce pe un teren povârnit, nici cu un câr­maci care duce la cufundare, nici cu un doctor care pro­duce boli. Cu unul ca acesta s-au asemănat ei: făcând a­dul­ter cu cel adulter, însoţindu-se cu cel ce a binecuvântat adul­­terul, o­sân­dind pe Dumnezeu împreună cu cel ce a o­sân­dit pe Dum­ne­zeu, dezlegând Evanghelia cu cel ce a dezlegat Evanghelia în chip câinesc, ca s-o spunem mai de-a binelea. Dar unde sau cum l-a primit dumnezeiescul Chiril pe ereticul Dioscor al Alexandriei, precum zic adulterii care sunt în­tu­ne­caţi faţă de lumină şi îi osândesc pe sfinţi? Nici nu am auzit, nici nu e a­devărată minciuna lor, fiindcă el [Dioscor] a trăit după dum­­nezeiescul Chiril. Prin urmare, cum însuşi Sfântul l-a primit pe cel cunoscut ca eretic [abia] după adormirea sfân­tu­lui, în vremea sinodului tâlhăresc de la Efes, care a avut loc după al treilea sfânt Sinod [Ecumenic], de vreme ce el [Chi­ril] era atunci dincolo de lumea aceasta? Aşa grăiesc min­­ciuni şi basme, ca să vâneze sufletele celor ce umblă în sim­­plitate. De aceea, fiţi îndemânatici şi cunoscători întru toa­te, ca să fugiţi de şarpe şi de ucigaşii asemenea şarpelui [e­reticii], din pricina cărora pier cei mai mulţi din neam în neam.

Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Lectura zilnica a unui crestin. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s