Demascarea rătăcirilor și dezicerea de promotorii lor!

Despre sinaxa de la Beius de pe 11-12 septembrie 2017

Luni și marți (11-12 septembrie 2017) a avut loc o sinaxă la Beiuș (nu a fost națională, pentru că au participat vreo 20 de părinți în prima zi, iar a doua vreo 12). Luni la prânz am ajuns și eu, iar luni seara am plecat (cu pace și cu speranțe mari că adevărul a fost acceptat de toți), căci marți trebuia să plec în cealaltă parte a țării.

Despre ceea ce s-a întâmplat a doua zi vă puteți informa de la cei prezenți, dintre care amintesc pe: pr. Antim Gâdioi, pr. Pamvo Jugănaru, pr. Ioan Ungureanu, pr. Claudiu Buză, pr. Grigorie Sanda, pr. Cosmin Tripon, pr. Ieronim etc. Și eu aștept un răspuns, căci mărturia unuia dintre cei prezenți a doua zi a născut multe îngrijorări (mărturie pe care acum acel preot nu și-o mai susține, pe motiv de uitare).

Ar fi bine ca mărturiile luate să le înregistrați și să le confruntați. Cu siguranță atunci concluziile vor fi clare.

Pr. Claudiu Buză a afirmat în săptămânile dinainte de sinaxă că la această întâlnire se vor rezolva toate problemele. Care sunt acestea? Eu știam de două, însă ele au devenit trei în timpul sinaxei:

a) Ideea că ar exista o părtășie la erezie, ca ceva intermediar între erezie și adevăr, cu aplicabilitate la realitatea că preoții ecumeniști români nu sunt eretici, ci doar părtași la erezie.

b) Expresii precum ”acrivie cu multă dragoste” sau ”acrivie iconomică” (apărute pe site-ul pr. Claudiu)

c) O idee susținută de acest părinte în sinaxă: credincioșii trebuie să facă ascultare necondiționată de duhovnicul lor ”nepomenitor”, căci chiar dacă acesta greșește, ei nu au de suportat nici o consecință negativă; deci afirmă un fel de ”infailibilitate a nepomenitorului.”

Să nu uit: în prima zi am luat atitudine împotriva cuvântului ”nepomenitor”, care nu mi-a plăcut niciodată (l-am folosit mai sus doar pentru a cita pe pr. Claudiu). S-au propus câteva variante: pomenitor întru adevăr, pomenitor ortodox sau simplu – ortodox.

Cu toate că în sinaxă problema s-a pus de către unii din cei prezenți: hai să rezolvăm ”problema personală” între părinții Claudiu și Ciprian sau cum a putut oare un fiu duhovnicesc să se ridice împotriva duhovnicului său, realitatea nu este așa. Cu mâhnire a trebuit să constat următoarele lucruri:

a) constatarea amară a lipsei de pregătire teologică a lui Mihai Silviu Chirilă, atât la nivel oficial (a recunoscut că nu și-a susținut teza de master în teologie ortodoxă), cât și în situația de la Beiuș (când a refuzat să stea cu noi la masă în toiul discuțiilor, dar apoi spre seară a afirmat că ”el nu a înțeles absolut nimic”);

b) afirmația unor părinți că pe ei nu îi interesează aspectele teologice, dogmatice, ci doar pe cele pastorale.

Mulți m-au acuzat adesea că mă pripesc. Îmi cer iertare dacă am smintit pe cineva.

Au trecut aproape două săptămâni și tăcerea ”asurzitoare” referitor la ce au hotărât părinții (vreo 12) prezenți a doua zi a devenit din ce în ce mai concludentă. Acum se afirmă prin sms-uri că ”fiecare preot va spune la spovedanie cele hotărâte acolo.” Dar noi, cei absenți, de ce nu aflăm ce anume s-a hotărât? La sesiunea de comentarii poate vom primi și vreun răspuns.

Referitor la cele trei probleme teologice enumerate mai sus (conform unei discuții avute cu Gheron Sava, asemenea probleme au apărut și în Grecia, însă ce este de făcut vom prezenta în finalul articolului):

a) Nu există vreo a treia stare, între erezie și adevăr. În acest sens am prezentat un studiu al lui Gheron Sava, un text elocvent al pr. Ioan Miron și mărturia pr. prof. Sebastian Ardelean, alături de ceea ce am prezentat personal din opera Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Ioan Gură de Aur (un studiu complet va fi prezentat în câteva zile, aici fiind doar un articol de informare). Mai mult, un părinte din Moldova mi-a spus că discutând cu pseudo-mitropolitul Teofan al Moldovei, acesta din urmă l-a întrebat dacă îl consideră eretic; părintele respectiv – care auzise pe la Rădeni vehiculată ideea ”părtășiei” – a spus că ”sunteți părtaș la erezie”. Răspunsul lui Teofan: ”nu există părtășie la erezie, ori sunt eretic ori nu.” Deci, dacă înșiși ecumeniștii fervenți spun despre ei ceea ce sunt, noi ambalăm erezia la pachet, îi punem fundă și o numim ”părtășie”?

b) Nu există între acrivie și iconomie ceva care să le identifice. Părintele Sava îmi spunea că, cu toată acrivia pe care noi o mărturisim, conform Sf. Teodor Studitul nici măcar închinarea la sfintele moaște nu ar trebui să îi mai îndemnăm pe oameni să o facă în ”bisericile” ecumeniste. Aceea ar fi acrivia patristică, plină de dragoste. Însă pr. Claudiu – sub îndrumarea ”teologică” a lui M. S. Chirilă – i-a depășit pe Sfinții Părinți?!

c) ”Infailibilitatea nepomenitorului” este o mare înșelare. Nu există legătură mai strânsă decât cea între părintele duhovnicesc și ucenicii lui. Dacă el cade, ei vor rămâne în picioare? Este o învățătură eronată din punct de vedere pastoral și teologic.

Cu toții ne-am dori să fie unitate, însă în adevăr. Sunt unii care spun că se smintesc că nu este unitate între noi. Așa-i, este simplu să stai pe margine și să ”contempli” sau să judeci lupta altora. Unii creștini au impresia că preoții trebuie să fie mărturisitori, iar ei să stea la căldurică, să fie ucenicii unui om ”MARE” și cu asta, gata, mântuirea este aproape, fără să sufere, să fie prigoniți, batjocoriți, ridiculizați, ci să stea în ”pace.” În acest caz, asemenea ucenici sunt într-o înșelare mai mare decât a îndrumătorului lor.

Atât de nepotrivit a fost comportamentul lui M. S. Chirilă la sinaxă față de tot ceea ce am spus (nu de la mine, ci de la Părinții Ortodoxiei), cât și față de persoana mea (astfel încât unul dintre părinți l-a întrebat la un moment dat cum își permite să vorbească astfel cu un preot) încât prin prezentul articol, alături de părinții care au combătut ideile neortodoxe expuse pe scurt mai sus, mă dezic și eu de concepțiile lipsite de fundament patristic ale lui M. S. Chirilă și sunt total împotrivă ca el sau cei de un gând cu ei să ne reprezinte în vreun fel și în vreun loc, în țară sau în străinătate, la vreo adunare interortodoxă sau panortodoxă.

De asemenea, mă dezic total de învățăturile eronate ale pr. Claudiu Buză și nădăjduiesc în îndreptarea lui.

Dacă se adeverește că în a doua zi la Beiuș s-au pus bazele unei ”structuri paralele” – lucru împotriva căruia în mod categoric am fost în seara primei zile – atunci lucrurile sunt și mai clare. Tăcerea referitoare la ”cele hotărâte” la Beiuș nu are absolut nici o legătură cu Duhul Adevărului, ci cu ”tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Dacă aceste ”structuri” nu mai sunt recunoscute acum, atunci este foarte bine, adevărul a biruit.

Lupta continuă, de acum sinaxele la care voi participa nădăjduiesc să fie la fel de frățești și de cu bun simț ca și cele de 15 luni de zile încoace. Nu accept decât ca în mijlocul nostru să fie Hristos, iar cei care ducem această luptă nădăjduiesc să fim conștienți de crucea foarte grea pe care ne-am asumat-o nu pentru a deveni vedete, ci pentru jertfă.

Acest scurt articol va fi urmat de lămuririle teologice pe larg promise, de o viitoare vizită a lui Gheron Sava și de tot ce ne va învrednici Dumnezeu să facem și să suferim spre slava Lui.

Cu responsabilitate preoțească și pastorală,

pr. Ciprian Staicu

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evenimente cotidiene importante, Inselari contemporane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Demascarea rătăcirilor și dezicerea de promotorii lor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s