Sfântul Tihon din Zadonsk – Cugetări de suflet mântuitoare

2) Nădejdea. Dacă El atât a suferit pentru tine, oare te va părăsi la nevoie? El poate şi vrea să te ajute. Poate, pentru că este Atotînţelept şi Atotputernic; vrea, pentru că este Bun şi te iubeşte. Din bunătatea şi iubirea Sa pentru tine a pătimit. Dacă zăboveşte, aşteaptă să vadă răbdarea ta. În felul acesta, rabdă şi aşteaptă-L! Negreşit va veni şi nu va întârzia, pentru că este credincios cuvintelor Sale.

3) Dragostea faţă de El. El atât ne-a iubit pe mine şi pe tine, potrivnicii Lui, că a şi murit pentru noi. Nu este nimic mai mare ca această dragoste! De aceea, cum să nu iubim pe Cel care este Iubire şi să nu răspundem la rândul nostru cu dragoste pentru dragoste? Pe omul care ne-a făcut un bine cât de mic, îl iubim. Oare pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe un asemenea Binefăcător, mare şi înfricoşător întru Slavă, să nu-L iubeşti?

4) Ascultarea, căci, pentru a nu-L răni pe cel ce te iubeşte şi-ţi arată o deosebită afecţiune, negreşit trebuie să faci ascultare. Iar prin ascultare se dovedeşte dragostea, aşa precum Domnul Însuşi învaţă: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” (Ioan 14: 21).

Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 32

Alte Cuvinte ale Sfantului Tihon de Zadonsk:

„Iisus Hristos este Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul mantuirii; fara o credinta adevarata si vie in El nimeni nu se va mantui. Pentru a crede cu adevarat si din toata inima in Hristos trebuie sa-L recunoastem ca fiind Dumnezeu adevarat, ca fiind Mesia Cel prezis de prooroci si trimis de Tatal in lume, ca fiind Mantuitorul si Rascumparatorul personal al fiecarui om.

Orice om trebuie sa-si insuseasca dragostea Lui si gandurile, faptele Lui. Acesta este izvorul credintei adevarate, vii, nascute din inima: sa-L numim pe Dumnezeu din tot sufletul: Dumnezeul nostru. Asa spune si Sfantul Pavel: «traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine»(Gal. 2, 20). Fiul lui Dumnezeu a iubit pe toti oamenii si pentru toti S-a dat pe Sine, dar sufletul evlavios al lui Pavel si-L insuseste ca pentru sine. Astfel ii spune si Toma: «Domnul meu si Dumnezeu meu!», desi El este Domnul si Dumnezeul tuturor. Aceasta insusire a lui Dumnezeu se arata in multe locuri din Scriptura, dar mai ales in psalmi, unde psalmistul David il numeste pe Dumnezeu: Imparatul Meu, Dumnezeu meu, luminarea mea, aparatorul meu. Tot asa si Dumnezeu se numeste pe Sine Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov, pentru credinta acestora in El, cu toate ca este Dumnezeul tuturor.

Credinta din suflet este asemenea unui prunc care se alipeste de mama sa si care vrea sa se afle mereu in prezenta ei, intinzandu-si pentru orice trebuinta manutele spre ea. La fel credinta, lasand la o parte intreaga zidire, se alipeste intotdeauna de Dumnezeu, caci de la El se trage, si pentru orice necaz sau trebuinta la el alearga, cerand ajutor si ocrotire, pe El se sprijina ca pe Dumnezeul ei atotputernic, atotintelept si adevarat. Cel care are aceasta credinta nu va suferi sa pacatuiasca, ci se va feri de savarsirea raului, stiind ca Hristos, Rascumparatorul sau, a baut paharul amar al suferintelor pentru pacatele tuturor.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sfaturi folositoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s