Să nu uităm că episcopii eretici din Bisericile oficiale trebuiau să fie caterisiți demult

Din Canoanele apostolice despre părtășia cu ereticii:

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.                                                                           (7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.)

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIŢI)

Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.                                                                                                                                  (11, 12, 32, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 Antioh.; 9 Cartag.)

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

In Pidalion la canonul 45 se prevede ca preotul, episcopul sau diaconul daca s-ar ruga cu ereticii sa se afuriseasca, dar daca a dat voie ereticilor sa savarseasca ca si cler ceva sa se cateriseasca: ”Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.”

Talcuire: ‘’ Canonul acesta randuieste, ca oricare Episcop, sau prezbiter, sau diacon daca numai impreuna s-ar ruga , dar nu si impreuna ar Liturghisi, cu ereticii, sa se afuriseasca. Ca cel ce impreuna se roaga cu afurisitii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie impreuna se roaga cu afurisitii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie impreuna a se afurisi si el, dupa Canonul 10 al acestora-si Apostoli. Iar daca au iertat ereticilor acestora sa lucreze vreo slujire, ca clericii, sa se cateriseasca. Fiindca orice cleric va liturghisi(impreuna liturghisi) cu cel caterisit(precum unii ca acestia sunt si ereticii, dupa Canonul 2 si 4 al Soborului 3) impreuna se cateriseste si el, dupa al 11-lea al Apostolilor. Ca se cuvine pe eretici sa-I uram si sa ne intoarcem fetele despre ei, dar nu candva si sa ne rugam impreuna cu ei, sau sa iertam lor a lucre vreo slujire Bisericeasca, ori ca niste clerici, ori ca niste ierei.’’                                                                                                                                           (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).                                                     (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)

CANONUL 58 apostolic (ÎNDATORIREA CLERULUI DE A CATEHIZA ŞI PREDICA)

Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare (neglijând) clerului sau poporului şi neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare şi în lenevie, să se caterisească.                                                                                                                 (19 TruL; 11 Sard.; 19 Laod.; 71, 121, 123 Cartag.)

CANONUL 70 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII RELIGIOASE CU IUDEII)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul (rândul) clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui (ar serba, ar ţine) săr­bătorile cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.                                                                                                                      (7, 64, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 71 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CULTICE CU PĂGÂNII ŞI IUDEII)

Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la tem­plul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.                                                                (7, 64, 70 ap.; 11, 94 Irul.; 7, 24 Ancira; 1 Antioh.; 29, 37, 38, 39 Sard.; 21 Cartag.)

6 Laod.
ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ
Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.
10, 45, 64 ap.; 2, 4 sin. III ec; 9, 32,33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex

Ce spun Sfintii Parinti despre Episcopii eretici:

Sfântul Teofan Zăvorâtul:

„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul:

”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

„Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire”.

„Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”

Cat priveste lucrarea celor ce singuri s-au blestemat prin partasia cu erezia, Sfantul Maxim Marturisitorul se intreba retoric:

“Aceia ce fel de taină săvîrşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de unii ca aceia?”

Sfântul Vasile cel Mare:

„De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”

”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

Sfântul Teodor Studitul:

“Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.”

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”

“Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decat am primit si decat este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfant nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfant, dacã ar fi cãlcat-o.”

„În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”

“Așadar, dacă monahi sunt unii în vremurile de acum, să arate prin fapte. Iar fapta monahului este ca nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie.“

”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”

”Cei care nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

Sfântul Apostol Iacov:

”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este” (Iacov IV,4).

Sfântul Efrem Sirul:

„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei care murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!”

Sfântul Marcu al Efesului:

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”

„Se învinovăţeşte acela care îl pomeneşte ca arhiereu ortodox pe acest papa şi pe cei ce-l vor urma în eres, şi latino-cugetătorul trebuie privit ca un trădător al credinţei. Prin urmare, fugiţi de aceşti lupi, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni”.

”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.”

Sfântul Grigorie de Nissa:

”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”

”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”

”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”

Sfantul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”

Sfântul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”

Sfântul Ipatie de Rufinian:

„Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

Sfântul Apostol Pavel:

“De omul eretic, după prima şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”

Sfântul Ciprian al Cartaginei:

“Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”

Sfântul Ignatie Teoforul:

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”

”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

Sfântul Nichifor Mărturisitorul:

”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”

Cuviosul Ghenadie Scholarul:

”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

Sfântul Valsamon arată că de eretici:

”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”

Sfântul Chiril, Patriarhul Ierusalimului:

”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”

”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință”

Sfântul Gherman cel Nou al Constantinopolului, într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru:

“Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”

Sfântul Nicodim Aghioritul:

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Sfântul Chiril al Alexandriei:

”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ecumenism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Să nu uităm că episcopii eretici din Bisericile oficiale trebuiau să fie caterisiți demult

  1. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea I-a

    ПРЕПОДОБНИ ЈУСТИН ЋЕЛИЈСКИ, ПРАВОСЛАВНА ЦРКВА И ЕКУМЕНИЗАМ. ИЗДАВАЧ: МАНАСТИР ХИЛАНДАР. Друго издање, 1995, стр. 19, 20:

    Тело оваплоћеног Господа Христа, које је Он примио од Пресвете Богородице и Духа Светога, и тело Његово у светој Евхаристији као и тело Његово – Црква, све је то, на крају свих крајева, једно тело, јединствено и свеспасоносно. Јер Господ Христос јуче је и данас онај исти и вавек (Јев.13,8). О томе херувимски видовито сведочи Златоусти еванђелист: Они који се причешћују тела и крви Господа Христа – памтите, ми се причешћујемо тела које се ни по чему не разликује од онога тела које седи горе, коме се Анђели клањају; то тело ми управо окушамо – τούτου ἀπογευόμεθα. Ο, колико нам је путева откривено ка спасењу! Господ нас је начинио Својим телом, дао нам је Своје тело. Јер као што је тело оно сједињено са Христом, тако се и ми сједињујемо с Њим кроз овај хлеб. Јер Њему не беше доста што постаде човек, и што би бијен и распет за нас, него и уједињује Себе с нама; и то не само вером, него нас и стварно чини Својим телом[17].

    [17] In Epist. ad Ephes. Homil. 3,3; Ρ. gr. t. 62, col. 27; In Matth. Homil. 82,5; P. gr. t. 58, col. 743.

    Apreciază

  2. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a II-a

    Преподобный Иустин (Попович), Православная Церковь и экуменизм, ISBN 5-88060-058-0, Фонов СП., перевод, 2005; Диакон Андрей Кураев, сопроводительная статья, 2005; Обложка, Любавина А.В., 2005; «Паломник», 2005, стр. 64, 226:

    Тело воплощенного Господа Иисуса Христа, воспринятое Им от Пресвятой Богородицы и Духа Святого, и Его Тело в Святой Евхаристии, а также Его Тело как Церковь,— все это в итоге есть одно Тело, единственное и всеспасительное, ибо Господь Иисус Христос вчера и сегодня и во веки Тот же (Евр. 13, 8). Об этом по-херувимски проницательно свидетельствует златоустый благовестник: «Причащающиеся Тела и Крови Господа Иисуса Христа — помните: мы причащаемся Тела, Которое ничем не отличается от того Тела, Которое восседает горе и Которому поклоняются Ангелы; именно это Тело мы и вкушаем — τούτου ἀπογεόμεΘα. О, сколько путей открыто нам ко спасению! Господь преподал нам Свое Тело, соделал нас Своим Телом. Ведь как то Тело соединено с Христом, так и мы через этот хлеб вступаем с Ним в единение. Ибо Ему было недовольно стать человеком, претерпеть бичевания и быть за нас распятым; но Он и сопричащает Себя с нами, и причем не только верой, но и действительно делая нас Своим Телом»[18].

    [18] Святитель Иоанн Златоуст. In Ер. ad Eph. Hom. III, 3 // PG. Т. 62. Col. 27; In Matth. Ноm. 82, 5 // PG. T. 58. Col. 743.

    Apreciază

  3. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a III-a

    SFÂNTUL JUSTIN POPOVICI, BISERICA ORTODOXĂ ȘI ECUMENISMUL. Coperta I: Mitropolitul Amfilohie Radovici al Muntenegrului, citind rugăciunile de dezlegare sîrbilor uciși în Kosovo, sub supravegherea trupelor NATO. Coperta IV: Icoana Sfîntului Iustin Popovici (25 martie 1894 – 25 martie 1979), pictată la Mănăstirea Celie, în 1985. ISBN: 973-0-02706-4. Editor: monahul Filotheu Bălan. Traducere din limba sîrbă de Adrian Tănăsescu, Mănăstirea Sfinții Arhangheli – Petru Vodă, 2002, Ediția electronică, p. 34:

    Trupul Domnului Hristos întrupat, pe care El l-a luat din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și de la Duhul Sfînt, și trupul Său din Sfînta Împărtășanie, precum și trupul Său ca Biserică, toate acestea sînt, la urma urmelor, un trup unic și a-tot-mîntuitor. Fiindcă Domnul Iisus este Același, ieri, și azi și în veci (Evrei 13:8). Lucrul acesta îl mărturisește cu heruvimică vedere duhovnicească evanghelistul cel cu Gură de Aur: „Cei care vă împărtășiți din trupul și sîngele Domnului Hristos, aduceți-vă aminte, noi ne împărtășim dintr-un trup ce prin nimic nu se deosebește de cel ce șade sus, căruia Îngerii se închină; acest trup îl gustăm – τουτου απογευομεθα. O, cîte căi ne sînt deschise spre mîntuire! Domnul ne-a făcut trup al Său, ne-a dat nouă trupul Său. Că, precum trupul acesta este unit cu Hristos, așa și noi ne unim cu El prin această pîine. Că nu I-a fost destul că S-a făcut om și că a fost și răstignit pentru noi, ci Se și unește pe Sine cu noi – și nu doar prin credință, ci și cu lucrul ne face trup al Său.” [16]

    [16] Tîlcuire la Efeseni, Omilia 3:3; PG 62, 27; Tîlcuire la Matei, Omilia 82, 5; PG 58, 743.

    Apreciază

  4. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a IV-a

    Icoana Maicii lui Dumnezeu – Potirul Nesecat:

    Trupul Domnului Hristos întrupat, pe care El l-a luat din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și de la Duhul Sfînt, și trupul Său din Sfînta Împărtășanie, precum și trupul Său ca Biserică, toate acestea sînt, la urma urmelor, un trup unic și a-tot-mîntuitor. Fiindcă Domnul Iisus este Același, ieri, și azi și în veci (Evrei 13:8).

    Apreciază

  5. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a V-a

    ПРЕПОДОБНИ ЈУСТИН ЋЕЛИЈСКИ, ДОГМАТИКА ПРАВОСЛАВНЕ ЦРКВЕ. Православна Философија Истине. ТОМ III. ЕКЛИСИОЛОГИЈА – УЧЕЊЕ О ЦРКВИ, Свом душом сматрам за велику милост Божију, Што је мене недостојног Тросунчани Господ, Удостојио да одмуцам Богочовечанске истине Његове, У овој „Православној Философији Истине“. Зато молим читаоце њене: Поклонимо се Оцу, И Сину Његовом и Светом Духу, Светој Тројици у Једној Суштини, Са Серафимима кличући: Свет си, Свет, Свет, Господе! Слава Теби! На Светог Фотија Великог, 6/19 фебр. 1976. године, ЦРКВА СВИХ СВЕТИХ. Пресвета Богородица у Цркви:
    http://svetosavlje.org/biblioteka/AvaJustin/DogmatikaPravoslavneCrkve/DogmatikaPravoslavneCrkve372.htm accesibil, pentru ultima dată, la data de 9 august 2014 ora 22:49:44

    Богомудри Исповедник богочовечанске истине ο Пресветој Богородици, Свети Кирил Александријски, вели да је Она — „света Црква”[6]. „Свети Кирил спаја личност Пресвете Богородице са појмом Цркве — Црква се не може ни замислити ни постојати без Свесвете Мајке Спаса Христа. Пресвета Богородица је Црква и Црква је Пресвета Богородица. Када се рекне „Богородица”, тиме се обухвата сва идеја Цркве, јер се именом Богородица у личности Приснодјеве Марије изражава сва божанска тајна Личности Исуса Христа[7]. Да, да, да: без Пресвете Богородице нема Богочовека = нема Спаситеља = нема Цркве = нема спасења = нема обогочовечења — нема отројичења. И сав се свет претвара у најбесмисленији ужас, а човек — у најстраховитији пакао, пакао, пакао.

    Пресвета Богородица је Мајка Бога, Мајка Богочовека, и тиме Мајка Цркве, јер је Мајка тела Богочовекова. Α тело Богочовеково је црква. По бесмртној благовести Св. Кирила Александријског: Пресветом Богородицом су „утврђене цркве по целој васељени”[8]. И уз то још долази и ова истина: Богородицом се остварује спасење, јер је Она: „радионица нашег спасења”[9]. Нема сумње, Пресвета Богородица је оно што и Њен Божански Син, јер нам је Благодат родила, и сама „Благодатна”постала[10].

    Она је прво Еванђеље Господа Христа оваплоћено у нашем земаљском свету, Еванђеље свесавршено, времевечно, богочовечно. Јер Богочовека Христа родила, и заувек Богородица остала. Богочовека Христа, то „вечно Еванђеље”[11]. Еванђеље за све што се човек зове. Отуда Она, свечудесна: и јесте Црква Христова = тело Христово: увек сва у Богочовеку, и Он — увек сав у Њој, Богородици. Све Богочовеково припада прво, првенствено и непосредно Њој, и преко Ње васцелој природи људској, човечанској: јер Она дала човечанску природу Богочовеку Господу Христу; и преко Ње човечанство је Богочовеково. Све наше, човечанско и људско, иде ка Господу Богочовеку преко Ње. Она: свебезгранична Посредница; и стога Заступница и Спаситељница: сво Еванђеље, сва Црква, и све силе њихове. Њоме се извршује спасење и обожење сваког члана у Богочовечанском телу Цркве. Стога и молитвени клик ж. Њој: „Радуј се, испуњење Творчевог домостроја спасења!”[12]. Нема сумње, Богородицом смо добили „свесавршено спасење”[13]. Ваистину, Она нам постаде Посредница свих добара. у Њој Бог постаде човек, и човек Бог — ἐν ταύτῃ ὁ Θεὸς μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεὸς ὁ ἄνθρωπος[14]. Небеско име Пресвете Богородице јесте „Благодатна”. Њега је од Трисветог Божанства донео Свети Архистратиг Небеских Сила Гаврил. То је Њено Еванђелско име. У њему је сва човекољубива милост Пресвете Тројице према роду људском. То је небеско Еванђеље Њено, Еванђеље вечног смирења њеног пред оваплоћујућим се Богом Логосом.[15]

    [6] Беседа ο Светој Богородици; Р. gr. t. 77, col. 996.
    [7] Еп. Дионисије Козански, код Др. Атанасија Јевтић, Ή Θεοτόκοβ, стр. 270, Атина, 1970.
    [8] Беседа Против Несторија; Дјејан. Вселен. Соборов, том I, 638, Казањ, 1889.
    [9] Св. Јован Дамаскин, Беседа трећа на Успење, 5. Ср. Θεοτόκος стр. 220.
    [10] Ср. Јн. 1, 17; Лк. 1, 28.
    [11] Откр. 14, 6.
    [12] Тропар Ваведења; 21. новембар.
    [13] Богојављење, припев втораго Канона.
    [14] Св. Дамаскин код Јером. Атанасије, θεοτόκοε. стр. 188.
    [15] Лк. 1, 26—38.

    Apreciază

  6. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a VI-a

    СОБРАНИЕ ТВОРЕНИЙ ПРЕПОДОБНОГО Иустина (Поповича). Пневматология. Эсхатология, «Паломник», Mосква, 2007, Часть пятая. Церковь – непрестанная Пятидесятница. Пневматология, Церковь всех святых. Пресвятая Богородица в Церкви, pp. 300 – 301:

    Богомудрый Исповедник Богочеловеческой истины о Пресвятой Богородице, святой Кирилл Александрийский, говорит, что Она есть «Святая Церковь»[861]. «Святой Кирилл соединяет Личность Пресвятой Богородицы с понятием Церкви (τὴν ἔννοιαν τῆς Ἐκκλησίας). Церковь нельзя представить и она не может существовать без Всесвятой Матери Спасителя Христа. Пресвятая Богородица – это Церковь, и Церковь – это Пресвятая Богородица. Когда говорят Богородица, этим объемлется вся идея Церкви, ибо именем Богородица в лице Приснодевы Марии выражается вся Божественная тайна Личности Иисуса Христа»[862]. Да, поистине так, без Пресвятой Богородицы нет Богочеловека = нет Спасителя = нет Церкви = нет спасения = нет обогочеловечения = нет отроичения. И весь мир превращается в бессмысленный ужас, а человек – в страшный ад, ад, ад.

    Пресвятая Богородица – это Матерь Бога, Матерь Богочеловека, а тем самым – Матерь Церкви, ибо Она – Матерь Тела Богочеловека. А Тело Богочеловека – это Церковь. Святой Кирилл Александрийский благовествует, что Пресвятой Богородицей «утверждены церкви по всей вселенной»[863]. С этим сопряжена еще и следующая истина: Богородицей осуществляется спасение, ибо Она – «Содетельница (Устроительница) нашего спасения (τὸ τῆ͂ς σωτηρίας ἡμῶν ἐργαστήριον)»[864]. Несомненно, Пресвятая Богородица – то же, что и Ее Божественный Сын, ибо Она нам родила Благодать и Сама соделалась Благодатной (ср. Ин.1:17; Лк.1:28). Она – первое Евангелие Владыки Христа, воплощенное в нашем земном мире, Евангелие всесовершенное, живущее во времени и вечности, богочеловечное. Ибо Она родила Богочеловека Христа и навсегда пребыла Богородицей. [Родила Она] Богочеловека Христа, это «вечное Евангелие» (Откр.14:6), – Евангелие для всех нарицаемых человеками. Поэтому Она, Вседосточудная, и есть Церковь Христова = Тело Христово: присно вся в Богочеловеке, и Он – присно весь в Ней, в Богородице. Всё Богочеловеческое принадлежит прежде всего, в первую очередь и непосредственно Ей, а через Нее – и всему людскому естеству: ибо Она дала человеческое естество Богочеловеку, Владыке Христу и Ею человечество начало принадлежать Богочеловеку. Всё наше, человеческое, людское через Нее восходит ко Господу, к Богочеловеку. Она – всебезграничная Ходатаица и потому – Заступница и Спасительница; Она – всё Евангелие, вся Церковь и все их силы. Ею совершается спасение и обожение каждого члена в Богочеловеческом Теле Церкви. Отсюда и молитвенное восклицание к Ней – «Радуйся, смотрения Зиждителева исполнение!»[865]. Богородицей мы получили «всесовершенное спасение»[866]. «Воистину Она нам стала Ходатаицей всех благ. В Ней Бог соделался человеком и человек — Богом (ἐν ταύτη ὁ Θεός μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεός ὁ ἄνθρωπος)»[867].

    Небесное имя Пресвятой Богородицы — Благодатная. Его от Трисвятого Божества принес святой Архистратиг небесных Сил Гавриил. Это Ее евангельское имя. В нем — вся человеколюбивая милость Пресвятой Троицы к человеческому роду. Это — Ее небесное Евангелие, Евангелие Ее вечного смирения перед воплощающимся Богом Словом (Лк. 1, 26-38).

    [861] En. Дионисий Казанский, у докт. Афанасия Йевтича , Ή Θεοτόκος, σ. 270, Афины, 1970.
    [862] Свт. Кирилл Александрийский. Беседа IV о Пресв. Богородице против Нестория // Деяния Вселенских Соборов. Казань, 1889. Т. 1. С. 638.
    [863] Ioan. Damasc. 3 Horn, in Dorm., 5 //PG. T. 96. Col. 761В. Ср.: Афанасий Евтич. Ή Θεοτόκος, σ. 220.
    [864] Тропарь Введения //Минея, 21 ноября.
    [865] Богоявление, припев другого канона, песнь 9 //Минея праздничная.
    [866] Преп. Иоанн Дамаскин у докт. Афанасия Йевтича, ([Ioan. Damasc. 2 Hom. in Dorm., 16 // PG. Т. 96. Col. 744CD]). Ἠ Θεοτόκος, σ. 188.
    [867] Благовещение Пресвятей Богородицы, на вечерни. Стихиры самогласны // Минея праздничная.

    Apreciază

  7. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a VII-a

    PÈRE JUSTIN POPOVITCH, PHILOSOPHIE ORTHODOXE DE LA VÉRITÉ. DOGMATIQUE DE L’ÉGLISE ORTHODOXE. L’ÉGLISE COMME PENTECÔTE PERMANENTE (Pneumatologie). LE DIEU-HOMME COMME JUGE (Eschatologie). Traduit du serbe par Jean-Louis Palierne. TOME CINQUIÈME, Editions L’Age d’Homme, Lausanne, 1997, L’EGLISE DE TOUS LES SAINTS, La très-sainte Déipare dans l’Eglise, pp. 317-318:
    https://books.google.ro/books?id=Jao8vQLPp0kC&lpg=PP1&hl=ro&pg=PA317#v=onepage&q&f=false
    https://books.google.ro/books?id=Jao8vQLPp0kC&lpg=PP1&hl=ro&pg=PA318#v=onepage&q&f=false

    Le très-sage confesseur des vérités divino-humaines sur la très-sainte Déipare, saint Cyrille d’Alexandrie, dit d’elle qu’elle est „la sainte Eglise”[1]. Saint Cyrille établit un lien entre la personne de la très-sainte Déipare et la notion d’Eglise – τὴν ἔννοιαν τῆς’ Εκκλησίας. On ne saurait concevoir l’Eglise, et elle ne saurait exister, sans la très-sainte Mère du Christ notre Sauveur. La très-sainte Déipare est l’Eglise et l’Eglise est la très-sainte Déipare. Lorsqu’on l’appelle „Déipare” (Théotokos), on embrasse par là toute l’idée de l’Eglise, car ce qui est exprimé par la terme de „Déipare” dans la personne de Marie toujours-vierge, c’est tout le divin mystère de la Personne de Jésus Christ[2]. Oui, oui, oui: sans la très-sainte Déipare il n’y aurait pas de Dieu-homme, c’est-à-dire qu’il n’y aurait pas de Sauveur, c’est-à-dire qu’il n’y aurait pas d’Eglise, qu’il n’y aurait pas de salut et pas de divinisation et donc pas non plus de trinitarisation. Le monde entier ne serait plus alors que la plus effroyable des horreurs, et l’homme ne serait plus qu’un epouvantable enfer, un enfer, un enfer.

    La très-sainte Déipare est la Mère de Dieu, la Mère du Dieu-homme et donc la Mère de l’Eglise, car elle est bien la Mère du corps du Dieu-homme. Or le corps du Dieu-homme est l’Eglise. Selon l’immortelle Bonne Nouvelle qu’annonça saint Cyrille d’Alexandrie, c’est par la très-sainte Déipare que «les Eglises de Dieu sont affermies dans l’univers entier»[3]. Il ajoute aussi la vérité que voici: c’est par la Déipare que la salut est réalisé, car c’est bien elle qui est «l’atelier de notre salut – τὸ τῆς σωτηριὰς ἡμῶν ἐργαστήριον[4]». Sans aucun doute, la très-sainte Déipare est ce qu’est aussi son divin Fils, car c’est pour nous qu’elle a enfanté la grâce, et elle est devenue elle-même pour nous la „pleine de grâce”[5]. Elle est le premier Evangile du Seigneur Christ incarné en notre monde terrestre, un Evangile totalement parfait, à la fois temporel et éternel, divino-humain, parce qu’elle a engendré le Seigneur Christ, demeurant à tout jamais la Déipare, car ce Dieu-homme, le Christ, est l’Evangile eternel[6], un Evangile pour tout ce qui porte le nom d’homme. C’est pourquoi elle est toute-merveilleuse: elle est aussi l’Eglise du Christ, c’est-à-dire le corps du Christ: elle est tout entière dans le Dieu-homme, et Lui est tout entier en elle, la Déipare. Tout ce qui appartient au Dieu-homme lui appartient d’abord à elle, avant tout et immédiatement à elle, et par elle à la nature humaine tout entière, car c’est elle qui a donné la nature humaine au Dieu-homme, le Seigneur Christ; par elle tout ce qui est humain est divino-humain. Tout ce qui est nôtre, humain, va vers le Seigneur, le Dieu-homme, en passant par elle. Elle est la Médiatrice sans limite, et c’est pourquoi elle est notre intercession et notre salut: tout l’Evangile, toute l’Eglise et toutes leurs puissances. C’est par elle que s’accomplisent le salut et la divinisation de chacun des membres qui appartiennent au corps divino-humain de l’Eglise. D’où ce cri que l’Eglise lui adresse dans la prière: «Réjouis-toi, accomplissement de l’économie du salut prévue par le Créateur!»[7]. C’est sans aucun doute par la Déipare que nous avons obtenu „un salut tout-parfait”[1]. Elle est vraiment devenue pour nous la Médiatrice de tous le biens. C’est en elle que Dieu est devenu homme et que l’homme est devenu dieu – ἐν ταύτῃ ὁ Θεὸς μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεὸς ὁ ἄνθρωπος[2].

    Aux cieux, la Déipare s’appelle la „pleine de grâce”. C’est le nom que le saint Archistratège des Forces célestes, l’Arhange Gabriel, lui a attribué au nom de la sainte Trinité. C’est son nom évangélique[3]. Dans ce nom on trouve tout le tendre amour de l’homme qu’éprouve la très-sainte Trinité pour la race humaine. C’est son Evangile, sa Bonne Annonce céleste, l’annonce de son acquiescement devant Dieu le Verbe incarné[4].

    [1] Homélie sur la sainte Déipare (PG 77; 996).
    [2] Eveque DENYS de Kozani, d’après le hiéromoine Athanase JEVTITCH, La Théotokos, p. 270, Athènes 1970.
    [3] Homélie contre Nestorius, Actes des Conciles œcuméniques.
    [4] Saint JEAN DAMASCÈNE Troisieme Homélie sur la Dormition 5 Cf. Théotokos p. 220.
    [5] Cf. Jean 1, 17; Luc 1, 26.
    [6] Apo. 14, 6.
    [7] Tropaire de la Presentation de Marie au Temple; 21 novembre.

    [1] Théophanie, Hirmos du 2ème Canon.
    [2] Saint JEAN DAMASCÈNE d’après le hiéromoine Athanase, la Théotokos, p. 188.
    [3] En slave comme en grec, la fête de l’Annonciation faite à la vierge Marie s’appelle la Bonne Annonce: Ὲυαγγελισμός, Благовест. Mais ce nom est également apparenté à celui de l’Evangile (= la „Bonne Nouvelle”). (NdT).
    [4] Luc 1, 26-38.

    ______________________________________

    P. G. 77, c. 996C:
    https://books.google.ro/books?id=EHHFYVtA7mYC&hl=ro&pg=PR454#v=onepage&q&f=false

    τὴν ἀειπάρθενον Μαρίαν, δηλονότι τὴν ἁγιαν Ἑκκλησιαν

    Mariam semper Virginem, sanctum videlicet [Dei] templum

    Pururea Fecioara Maria, mai exact Sfânta [lui Dumnezeu] Biserică

    τὴν ἀειπάρθενον Μαρίαν, δηλονότι τὴν ἁγιαν Ἑκκλησιαν = Mariam semper Virginem, sanctum videlicet [Dei] templum = Pururea Fecioara Maria, mai exact Sfânta [lui Dumnezeu] Biserică

    Demande urgente de prière pour Jean-Louis Palierne (03/11/2007):
    http://stmaterne.blogspot.ro/2007/11/demande-urgente-de-prire-pour-jean.html

    In memoriam Jean-Louis Palierne 26/12/1930 – 07/11/2007:
    http://stmaterne.blogspot.ro/2007/11/in-memoriam-jean-louis-palierne.html

    Apreciază

  8. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a VIII-a

    PĂRINTELE JUSTIN POPOVICI, FILOSOFIA ORTODOXĂ A ADEVĂRULUI. DOGMATICA BISERICII ORTODOXE. BISERICA CA O CINZECIME CONTINUĂ (Pnevmatologie). DUMNEZEU-OMUL CA JUDECĂTOR (Eshatologie). Tradusă din sârbă de Jean-Louis Palierne. TOMUL AL CINCILEA, Editura L’Age d’Homme, Lausanne, 1997, BISERICA TUTUROR SFINȚILOR, Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu în Biserică, p. 317:

    Prea-înțeleptul mărturisitor al adevărurilor dumnezeu-omenești despre prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, sfântul Chiril al Alexandriei, a spus despre ea că este „sfânta Biserică”[1]. Sfântul Chiril a stabilit o legătură între persoana prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu și noțiunea de Biserică – τὴν ἔννοιαν τῆς’ Εκκλησίας. Este de neconceput Biserica, și nu poate exista, fără prea-sfânta Mamă (Maică) a lui Hristos Mântuitorul nostru. Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu este Biserica și Biserica este prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu. Când este numită „Născătoare de Dumnezeu” (Théotokos), este cuprinsă întreaga părere despre Biserică, pentru că tot ceea ce este exprimat prin „Născătoare de Dumnezeu” în persoana pururea-fecioarei Maria, este toată dumnezeiasca taină a Persoanei lui Iisus Hristos[2]. Da, da, da: fără prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu nu ar mai fi existat Dumnezeu-Omul, mai exact nu ar mai fi existat Mântuitorul, mai exact nu ar mai fi existat Biserica, nu ar mai fi existat nici mântuirea și nici îndumnezeirea și, prin urmare, de asemenea, nici întreimificarea. Lumea întreagă nu ar fi fost decât cea mai îngrozitoare dintre grozăvii, și omul nu ar fi fost decât un groaznic iad, un iad, un iad.

    Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu este Mama (Maica) lui Dumnezeu, Mama (Maica) Dumnezeu-Omului și prin urmare Mama (Maica) Bisericii, deoarece este Mama (Maica) trupului Dumnezeu-Omului. Dar trupul Dumnezeu-Omului este Biserica. Potrivit veșnicei Bune Vestiri pe care a vestit-o sfântul Chiril al Alexandriei, datorită prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu «Bisericile lui Dumnezeu sunt statornicite în întregul univers»[3]. El adaugă, de asemenea, adevărul că: datorită Născătoarei de Dumnezeu mântuirea se săvârșește, pentru că tocmai ea este «atelierul (lucrătoarea) mântuirii noastre – τὸ τῆς σωτηριὰς ἡμῶν ἐργαστήριον[4]». Fără nici un fel de îndoială, prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, este ceea ce este și dumnezeiescul ei Fiu, deoarece pentru noi a născut harul, și a devenit ea însăși pentru noi „cea plină de har”[5]. Ea este prima Evanghelie a Domnului Hristos întrupat lumea noatră pământească, o Evanghelie desăvârșită în timp și veșnicie, dumnezeu-omenească, pentru că ea a dat naștere Domnului Hristos, rămânând pentru totdeauna Născătoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu-Omul, Hristos, este Evanghelia veșnică[6], o Evanghelie pentru tot ce poartă numele de om. Acesta este motivul pentru care ea este a-tot-minunată: ea este de asemenea Biserica lui Hristos, mai exact trupul lui Hristos: ea este toată întreagă în Dumnezeu-Omul, și El este tot întreg în ea, Născătoarea de Dumnezeu. Tot ce aparține Dumnezeu-Omului în primul rând aparține ei, în primul rând și imediat ei, și prin ea întregii firi omenești, pentru că ea este cea care a dăruit firea omenească Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos; prin ea tot ce este omenesc este dumnezeu-omenesc. Tot ce e al nostru, omenesc, merge la Domnul, Dumnezeu-Omul, prin ea. Ea: A-tot-nemărginita Mijlocitoare, și de aceea Apărătoare și Mântuitoare: toată Evanghelia, toată Biserica și toate puterile lor. Prin ea se săvârșește mântuirea și îndumnezeirea fiecăruia dintre mădularele ce aparțin trupului dumnezeu-omenesc al Bisericii. De aceea cântarea pe care Biserica i-o adresează în rugăciune: «Bucură-te, plinirea iconomiei de mântuire rânduită de Ziditorul (Bucură-te, Plinirea rânduielii Ziditorului)!»[7]. Fără îndoială că, prin Născătoarea de Dumnezeu, noi am obținut „o mântuire desăvârșită”[1]. Cu adevărat, Ea a devenit pentru noi Mijlocitoarea a toate cele bune. În Ea Dumnezeu S-a făcut om și omul Dumnezeu – ἐν ταύτῃ ὁ Θεὸς μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεὸς ὁ ἄνθρωπος[2].

    În Cer numele Prea-sfintei Născătoare-de-Dumnezeu este „Cea-plină-de-Har”. Este numele pe care Sfântul Arhistrateg al Puterilor Cerești, Arhanghelul Gavriil, i l-a atribuit în numele Sfintei Treimi. Este numele Ei Evnghelic[3]. În acest nume găsim întreaga iubire de oameni a Prea-sfintei Treimi pentru neamul omenesc. Aceasta e cereasca Ei Evanghelie, veșnica ei smerenie înaintea întrupării lui Dumnezeu Cuvântul[4].

    [1] Omilie despre sfânta Născătoare de Dumnezeu (PG 77; 996).
    [2] Episcopul DENYS de Kozani, după ieromonahul Athanasie JEVTICI, Théotokos (Născătoarea de Dumnezeu), p. 270, Athena 1970.
    [3] Omilie contra lui Nestorie, Actele Sinoadelor ecumenice.
    [4] Sfântul IOAN DAMASCHIN Omilia a Treia la Adormirea Maicii Domnului 5 Cf. Théotokos p. 220.
    [5] Cf. Ioan 1, 17; Luca 1, 26.
    [6] Apocalipsa 14, 6.
    [7] Troparul Intrării Maicii Domnului în Biserică; 21 noiembrie.

    [1] Teofania (Arătarea Domnului, Botezul Domnului), Canonul al doilea, Cântarea a 9-a, Irmos („O minunile nașterei tale celei mai pre sus de minte! Mireasă preacurată, Maică binecuvântată! Prin carea dobândind desăvârșit mântuire, te lăudăm cum se cade ca pre făcătoarea de bine, daruri aducând, cântare de mulțămită.”, MINEIUL LUNEI LUI IANUARIE, p. 154 – n. n).
    [2] Sfântul IOAN DAMSCHIN după ieromonahul Athanasie, Născătoarea-de-Dumnezeu, p. 188.
    [3] În slavonă ca și în greacă, sărbătoarea Buneivestiri a Fecioarei Maria se numește Vestea Bună: Ὲυαγγελισμός, Благовест. Dar acest nume este identic, după câte se pare, cu cel al Evangheliei (= „Vestea Bună”). (Nota Traducătorului).
    [4] Luca 1, 26-38.

    Apreciază

  9. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a IX-a

    Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu = Maica lui Dumnezeu este Biserica lui Dumnezeu și Biserica lui Dumnezeu este Maica lui Dumnezeu = Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu :

    Prea-înțeleptul mărturisitor al adevărurilor dumnezeu-omenești despre prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, sfântul Chiril al Alexandriei, a spus despre ea că este „sfânta Biserică”[1]. Sfântul Chiril a stabilit o legătură între persoana prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu și noțiunea de Biserică – τὴν ἔννοιαν τῆς’ Εκκλησίας. Este de neconceput Biserica, și nu poate exista, fără prea-sfânta Mamă (Maică) a lui Hristos Mântuitorul nostru. Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu este Biserica și Biserica este prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu.

    În Cer Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu se numește „Cea-plină-de-Har”. Este numele pe care Sfântul Arhistrateg al Puterilor Cerești, i l-a atribuit de la Sfânta Treime. Este numele Ei Evanghelic[3]. În acest nume găsim întreaga iubire de oameni a Prea-sfintei Treimi pentru neamul omenesc.

    Maica lui Dumnezeu = Biserica lui Dumnezeu = Biserica Ortodoxă și Biserica Ortodoxă = Biserica lui Dumnezeu = Maica lui Dumnezeu

    Ἱστορικήν ὀνομασίαν τοῦ Μήτηρ τοῦ Θεοῦ = Istorica denumire a Maicii lui Dumnezeu = Istorica denumire a Bisericii lui Dumnezeu = Istorica denumire a Bisericii Ortodoxe = numele pe care Sfântul Arhistrateg al Puterilor Cerești, Arhanghelul Gavriil, i l-a atribuit în numele Sfintei Treimi la Bunavestire = numele cu care este numită în Cer Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu = „Cea-plină-de-Har”

    Μήτηρ τοῦ Θεοῦ = Maica lui Dumnezeu = Biserica lui Dumnezeu = Ἡ Ἐκκλησία τοῦ Θεοῦ = Ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία = Biserica Ortodoxă și Ἱστορικήν ὀνομασίαν τοῦ Μήτηρ τοῦ Θεοῦ = Denumirea istorică a Maicii lui Dumnezeu = Denumirea istorică a Bisericii lui Dumnezeu = Denumirea istorică a Bisericii Ortodoxe = „Cea-plină-de-Har” = „Κεχαριτωμένη” = „Благодатная” = „Благодатна”

    Apreciază

  10. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a X-a

    ἱστορικήν ὀνομασίαν = istorica (ἱστορικήν) denumire (ὀνομασίαν):
    A GREEK ENGLISH LEXICON COMPILED BY HENRY GEORGE LIDELL, D. D. AND ROBERT SCOTT D. D. REVISED AND AUGMENTED THROUGHTOUT WITH THE COOPERATION OF PROFESSOR DRISLER, OF COLUMBIA COLLEGE, NEW YORK. EIGHT EDITION, NEW YORK: HARPER & BROTHERS, FRANKLIN SQUARE. 1897, p. 713:
    http://logeion.uchicago.edu/index.html#ἱστορικήν
    https://archive.org/stream/greekenglishlexi00lidd_2#page/713/mode/1up

    ἱστορέω = a învăța sau a cunoaște prin întrebare, prin cercetare
    ἱστορία = o învățare sau o cunoaștere prin întrebare, prin cercetare
    ἱστορικός = I. exact, precis, bine-informat; II. istoric

    ἱστορέωἱστορίαἱστορικόςἱστορικήν = I. exactă, precisă, bine-informată; II. istorică

    ἱστορικήν ὀνομασίαν = istorica (ἱστορικήν) denumire (ὀνομασίαν) = I. denumirea exactă, precisă, bine-informată; II. denumirea istorică = numele cu care este denumit în istorie cineva sau ceva

    Preot prof. dr. IOAN RĂMUREANU, Preot prof. dr. MILAN ȘESAN, Preot prof. dr. TEODOR BODOGAE, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ. VOL. I (1-1054). TIPĂRITĂ CU BINECUVÎNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE TEOCTIST, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. EDIȚIA A III-A REVĂZUTĂ ȘI COMPLETATĂ, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, BUCUREȘTI, 1987, pp. 341-351:

    a. Obiectul. Cuvîntul istorie are două sensuri : obiectiv și subiectiv.

    În sens obiectiv, istoria este viața din trecut, toate faptele întîmplate, istoria ca fapt; în sens subiectiv, numit și tehnic, istoria este cercetarea și expunerea științifică a faptelor istorice, adică studiul vieții istorice.

    Istoria, ca fapt, este obiectul de studiu al istoriei ca știință. Faptele sînt deci istoria, în sens obiectiv, iar studiul lor este istoria în sens
    subiectiv.

    Cuvîntul grecesc ἱστορία (verb ἱστορέω) are ambele sensuri și ele se păstrează în numele dat științei istorice (latinește historia), trecut în mai multe limbi, punînd în lumină că istoria arată evenimentele întîmplate și face expunerea lor, cercetînd cauzele și consecințele lor.

    Una dintre „’toate confesiunile (mărturisirile de credință) creștine eterodoxe (non-orthodoxe, eretice)’ cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comunine” a fost și este confesiunea (mărturisirea de credință) a lui Nestorie anatematizată (neacceptată de Biserica lui Dumnezeu) la Sinodul III Ecumenic (https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/) și este cunoscută în istorie ca nestorianism = are denumirea istorică de nestorianism.

    Preot prof. dr. IOAN RĂMUREANU, Preot prof. dr. MILAN ȘESAN, Preot prof. dr. TEODOR BODOGAE, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ. VOL. I (1-1054). TIPĂRITĂ CU BINECUVÎNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE TEOCTIST, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. EDIȚIA A III-A REVĂZUTĂ ȘI COMPLETATĂ, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, BUCUREȘTI, 1987, pp. 341-351:

    Nestorianismul. Sinodul III ecumenic de la Efes din 431[+]

    După victoria repurtată de Biserică împotriva arianismului, Iisus Mîntuitorul a fost așezat pe locul ce I se cuvenea, pe tronul Dumnezeirii și al gloriei cerești. În atmosfera Răsăritului, plutea însă o nouă întrebare: problema hristologică, privind raportul firii divine cu firea umană din persoana Mîntuitorului.

    S-au ivit astfel ereziile hristologice (ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ὁμολογιῶν = eterodoxele/ereticele creștine mărturisiri de credință = mărturisirile de credință creștine eterodoxe/eretice – n. n.) în Biserică, care au fost discutate în Sinoadele ecumenice III (431), IV (451), V (553) și VI (680—681).

    Biserica ținea cu tenacitate la Dumnezeirea Mîntuitorului, în lupta ei de apărare împotriva arienilor, dar și la umanitatea Mîntuitorului, în lupta dusă contra docheților și apolinariștilor.

    Biserica învăța că odată ce unitatea Omului Dumnezeu este de­plin lămurită, firea dumnezeiască și cea omenească sînt perfect unite în Iisus Hristos. Dar cum se făcea această reușită îngemănare, a rămas o taină.

    Școala antiohiană învăța că unirea dintre cele două firi ale Mîn­tuitorului a fost numai morală și consta numai din armonia conlucrării celor două firi (ἕνωσις σχετική, συνάφεια). Concluzia care se putea trage de aici era că nu se cuvine închinare trupului Domnului, iar expresiile: «Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu s-a născut, Dumnezeu a pătimit», sînt greșite.

    Dimpotrivă, Școala alexandrină învăța că cele două firi erau unite în chip real (ἕνωσις φυσική). Expresiile «Dumnezeu s-a născut, a pătimit, Născătoare de Dumnezeu» — Θεοτόκος erau socotite ca po­trivite și ortodoxe.

    Cu toate deosebirile de principii, nu s-au încins discuții între re­prezentanții ambelor școli, pînă la începutul secolului V, cînd pe scau­nul patriarhal de Constantinopol s-a urcat călugărul antiohian Nestorie, un nepot îndepărtat al episcopului eretic Paul de Samosata, după cele afirmate de Suidas.

    Nestorie a fost crescut și format la școala lui Diodor de Tars († 394) și a lui Teodor de Mopsuestia († 428). De timpuriu, s-a călugărit intînd în mînăstirea Sfîntul Euprepiu din Antiohia. Înzestrat de natură cu un deosebit talent oratoric, o voce plăcută și sonoră (Socrate, Istoria bisericească, VII, 29), călugărul Nestorie a atras de timpuriu atenția tuturor asupra lui. Însărcinat cu instruirea catehumenilor și predicarea cuvîntului lui Dumnezeu, și-a cîștigat renumele unui mare predicator, mulți văzînd în el un al doilea Ioan Gură de Aur. Murind la 427 Sisinie, episcopul capitalei, au început o serie de fră­mîntări și certuri. Împăratul Teodosie II (408—450), văzînd mulțimea candidaților, scîrbit de intrigile nesfîrșite din sînul clerului de la Constantinopol și auzind multe cuvinte de laudă la adresa călugărului Nestorie, l-a chemat în capitală, încredințîndu-i scaunul văduvit la 10 aprilie 428. Ca să arate că n-a rîvnit după mărire, Nestorie a lăsat să treacă trei luni, pînă să sosească la Constantinopol. Nestorie, cres­cut și format în mediul antiohian, a adus toată moștenirea acelei școli, arătîndu-se totodată un dușman neînfricat al ereticilor și schismaticilor. «Mîncătorul de eretici», cum a fost poreclit, a început lupta atît îm­potriva arienilor și novațienilor, cît și a rămășițelor quartodecimanilor din Asia, Lidia și Caria, a macedonienilor din Hellespont și a maniheilor. Singurii eretici care n-au avut de suferit, au fost pelagienii. Afecțiunea arătată acestor eretici de Nestorie, a indignat pe laicul apu­sean Marius Mercator, aflat atunci la Constantinopol, determinîndu-l să adreseze împăratului un memoriu în care se arăta că pelagienii, con­damnați în Apus de mai multe sinoade, sînt protejați de Nestorie.

    Nestorianismul. Nestorie susținea că în Iisus Hristos există două persoane – δύο πρόσωπα, persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii și persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. De aceea erezia (ἑτεροδόξoς χριστιανική ὁμολογία = eterodoxă/eretică creștină mărturisire de credință = mărturisirea de credință creștină eterodoxă/eretică – n. n.) lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism. Această concepție eretică despre existența a două persoane în Iisus Hristos ducea la afirmația că Dumnezeu-Tatal a avut doi fii.

    Consecința acestei erezii era că Fecioara Maria n-a născut pe Fiul lui Dumnezeu ca să merite a fi numită «Născătoare de Dumnezeu» — Θεοτόκος, cum a învățat totdeauna Biserica, ci ea a născut pe omul Hristos și de aceea trebuie numită «Născătoare de om» — ἄνθρωποτόκος, sau cel mult «Născătoare de Hristos» — χριστοτόκος.

    La venirea sa în Constantinopol, Nestorie a găsit aici două partide. Unii numeau pe Fecioara Maria «Născătoare de Dumnezeu», alții «Năs­cătoare de om», iar Nestorie, pentru a liniști spiritele, a ales o cale de mijloc, numind-o «Născătoare de Hristos» — χριστοτόκος.

    Despre începuturile predicării în public a ereziei nestoriene, pă­rerile cercetătorilor sînt diferite. Sfîntul Chirii al Alexandriei afirmă că Nestorie a îngăduit episcopului Dorotei al Marcianopolei să anatematizeze în Biserică pe oricine ar zice că Maria esle Născătoare de Dum­nezeu. Poporul indignat de cele auzite, a părăsit ostentativ biserica, în care se afla Nestorie. După mărturia istoricilor Socrate (Istoria bi­sericească, VII, 32) și Evagrie (Istoria bisericească, I, 2), Nestorie ar fi însărcinat pe singhelul său Atanasie să caute să răspândească noua sa învățătură greșită, determinîndu-l să afirme la finele anului 428: «Ma­ria nu trebuie să fie numită de nimeni «Născătoare do Dumnezeu», pentru că ea a fost o creatură omenească și este imposibil de ima­ginat ca Dumnezeu-Fiul să fie născut de o creatură» (Socrate, op. cit., VII, 32).

    Aceste cuvinte au tulburat atît pe clericii cît și pe mirenii din capitală. Niciodată nu s-a crezut în Biserica primară că o «creatură omenească a dat naștere Creatorului, dar se credea că Hristos este o persoană dumnezeiască și că Fecioara Maria, dînd naștere lui Hristos, a fost mama persoanei dumnezeiești și în acest sens a putut fi numită nu mama Dumnezeirii, ci mama lui Dumnezeu».

    Tulburările au luat proporții. Clerul, poporul și monahii s-au împărțit. Unii, puțini la număr, ușuratici și lingușitori, țineau cu Nestorie; ceilalți, majoritatea covîrșitoare, erau împotriva lui. Conducătorul or­todocșilor era Proclu, episcop de Cizic, care, într-o predică ținută în prezența lui Nestorie, a preamărit pe Fecioara Maria numind-o «Născătoare de Dumnezeu».

    Scandalurile provocate de erezia lui Nestorie luară proporții tot mai îngrijorătoare. Credincioșii murmurau împotriva episcopului eretic, care a întreprins o adevărată persecuție contra acelora care nu admiteau vederile lui. Odată, pe cînd Nestorie propovăduia de pe amvon erezia lui, renumitul avocat Eusebiu s-a ridicat din mulțime strigînd: «Ceea ce am auzit este o minciună, o blasfemie. Adevărul este că același Cuvînt, care s-a născut din eternitate din Tatăl, s-a născut a doua oară, după trup, dintr-o femeie, pentru a ne răscumpăra». La palat, împăraiul Teodosie și soția sa Evdochia aprobau pe Nestorie, în timp ce Pulcheria, sora basileului, îl socotea un eretic periculos.

    Erezia lui Nestorie a străbătut pînă departe între călugării din Egipt, determinînd pe Chiril al Alexandriei († 444), să se ridice cu toată puterea împotriva lor, avînd, în combaterea acestei erezii, rolul pe care l-a avut marele Atanasie, în combaterea arianismului. În epistola pas­cală din anul 429, fără să pronunțe numele lui Nestorie, Sfîntul Chiril apără unitatea personală a Mîntuitorului, numind pe Fecioara Maria: «Maica lui Dumnezeu» — Θεοτόκος, nu pentru că ar fi născut Divinita­tea în sine, ci Logos-ul cel unit cu natura umană. De asemenea, într-o scrisoare intitulată Către monahii Egiptului, Sfîntul Chirii a combătut învățăturile greșite ale lui Nestorie, fixînd cu o uimitoare preciziune doctrina ortodoxă, atît cu privire la unirea naturilor divină și umană în persoana Fiului lui Dumnezeu, cît și cu privire la calitatea de Maică a Domnului — μήτηρ Θεού. «Dacă Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu, cum n-ar fi Sfînta Fecioară, care L-a născut, Maica Lui Dumnezeu?», spune Sfîntul Chiril.

    Nestorie, luînd cunoștință de această scrisoare, a avut ieșiri ve­hemente contra Sfîntului Chiril. Ca răspuns, Sfîntul Chiril a adresat, la sfîrșitul verii anului 429, o scurtă scrisoare, în care arată că el, Nes­torie, este cauza dezordinei din Biserică. Aflînd Sfîntul Chiril din afir­mațiile lui Nestorie că și familia imperială îi aprobă învățăturile, a alcătuit în cursul anului 430 trei «memorii», tratînd Despre dreapta credință, adresate perechei imperiale Teodosie II și Eudochia și sorei împăratului, Pulcheria, o ortodoxă convinsă. În același an, ca răspuns la predicile lui Nestorie, a scris Sfîntul Chiril Cinci cărți pentru combaterea blasfemiei lui Nestorie. Sfîntul Chiril a informat și pe papa Ce­lestin al Romei (422 — 432), despre erezia lui Nestorie, întrebîndu-l dacă va mai continua să întrețină legături cu acesta.

    La 11 august 430, Celestin a convocat un sinod la Roma care și-a însușit doctrina Sfîntului Chiril în privința hristologiei. Teoria lui Nes­torie despic «cei doi fii ai lui Dumnezeu», a fost declarată erezie. Că­lugărul Casian, originar din Scythia Minor (Dobrogea), a fost însăr­cinat să studieze în amănunt învățăturile lui Nestorie. Rezultatul cer­cetărilor sale a fost alcătuirea unui studiu cu privire la întrupare (De incarnatione), în care a combătut erezia nestoriană.

    În noiembrie 430, Sf. Chiril a ținut un sinod în Alexandria. Hotărîrile dogmatice ale acestui sinod le-a cuprins într-o lungă epistolă sinodală, adresată lui Nestorie, scoțînd în evidență că natura umană nu s-a cufundat în cea divină, ci Cuvîntul s-a unit ipostatic cu natura umană. La sfîrșitul scrisorii, a alăturat faimoasele sale «12 capitole», care con­țineau pe scurt tot ceea ce trebuia să anatematizeze Nestorie, dacă voia să mai rămînă în comuniune cu celelalte Biserici. Mai tîrziu, celebrele «12 capitole» au fost numite Anatematismele lui Chiril din Alexandria.

    Întregul dosar al actelor sinodale de la Roma și de la Alexandria, împreună cu Anatematismele lui Chiril, au fost înmînate lui Nestorie, în mod solemn și în public, într-o duminică, pe cînd se afla în bise­rică, de doi episcopi egipteni, Teopempt și Daniil. Nestorie n-a dat nici un răspuns trimișilor Sf. Chiril, căutînd să cîștige și mai mult curtea imperială de partea lui. Mai tîrziu, a alcătuit 12 Contraanatematisme, opunînd fiecărei anatematisme a lui Chiril o contraanatematismă.

    Cu toate că cele expuse de Nestorie în Contraanatematismele sale erau o erezie criticată atît de Teodoret de Cir cît și de Andrei de Samosata, ereticul din Constantinopol a învinuit pe toți alexandrinii, în frunte cu Sfîntul Chiril, de apolinarism și alte erori. Nestorie a trimis Contraanatematismele sale și arhiepiscopului Ioan al Antiohiei, care era influențat de principiile școlii antiohiene, unde își primise educația teologică.

    Alături de Nestorie, Ioan al Antiohiei și alți episcopi, ca Teodoret de Cir și Andrei de Samosata, indignați de îndrăzneala alexandrini­lor, erau supărați și pe Celestin al Romei, pentru faptul că s-a alăturat Sfîntului Chiril. Drept urmare au alcătuit scrieri polemice împotriva Sfîntului Chirii, acuzîndu-l că e incorect, arogant și teolog slab. În timp ce toți prietenii antiohienilor s-au solidarizat cu episcopul Ioan, toți adversarii acelei școli, în frunte cu episcopul Memnon al Efesului și Iuvenal al Ierusalimului, s-au alăturat Sfîntului Chiril. Cel dintîi a crezut că a sosit momentul să se desfacă de jurisdicția scaunului de la Con­stantinopol. Iuvenal al Ierusalimului, la rîndul său, a nădăjduit că acum se va putea emancipa de sub autoritatea scaunului antiohian. Disputele au luat proporții. Numai un Sinod ecumenic putea să resta­bilească liniștea în Biserica Răsăritului.

    După dorința împăratului Teodosie II, la sinodul proiectat pentru Rusaliile anului 431, care cădeau la 7 iunie, urma să participe numai cîțiva mitropoliți și episcopi, special invitați încă din noiembrie 430. Nestorie spera că biruința va fi a lui. Episcopul Celestin al Romei a trimis o delegație compusă din episcopii Arcadie, Proiect și preotul Filip, recomandîndu-le să se alăture de la început Sfîntului Chiril. Cu menținerea ordinei la sinod, împăratul a delegat pe comisul Candidian, comandantul gărzii imperiale.

    Sinodul al III-lea ecumenic

    Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes s-a ținut între 22 iunie — 31 iulie 431. Nestorie, bucurîndu-se încă de bunăvoința curții imperiale, a venit la Efes însoțit de comitele Irineu, un bun prieten al său, și de 16 episcopi, iar Sf. Chiril de vreo 50. Din părțile noastre a parti­cipat la Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes episcopul Timotei al Tomisului, din Scythia Minor (Dobrogea), care a semnat ca al 170-lea par­ticipant Anatematismele Sf. Chiril și condamnarea lui Nestorie. Alți episcopi sud-dunăreni ca: Iulian de Sardica (Sofia), Dorotei de Marcianopolis (Paradi), Petronius de Novae (Sviștov), Marcianus de Abrittus au fost de partea lui Nestorie. Memnon, episcopul Efesului, a creat lui Nestorie o atmosferă defavorabilă. Cu toate că numărul episcopilor so­siți la Efes nu era prea mare, Sf. Chiril al Alexandriei a făcut neîncetate demersuri pe lîngă comisul Candidian, căutînd să-l determine să deschidă Sinodul. Cum episcopii din Siria, în frunte cu Ioan al Antiohiei, aliații firești ai lui Nestorie, nu sosiseră încă la sinod, Sf. Chiril a căutat să pro­fite de absența lor. După praznicul Rusaliilor, 7 iunie 431, au sosit la sinod Iuvenal al Ierusalimului și Flavian de Tesalonic cu sufraganii lor. Candidian, așteptînd sosirea arhiepiscopului Ioan al Antiohiei, a continuat să amîne deschiderea Sinodului, spre marea supărare a Sfîntului Chiril. Cînd, în fine, mitropoliții Alexandru de Apameea și Alexandru de Ierapolis au anunțat că Ioan al Antiohiei roagă să nu fie așteptat, nevoind probabil să ia parte la condamnarea prietenului său Nestorie, Sfîntul Chiril a deschis Sinodul la 22 iunie 431, în cate­drala Sfintei Fecioare Maria din Efes. Deși Nestorie n-a voit să se prezinte în fața Sinodului, cu toate că atît comisul Candidian cît și cei 68 de episcopi din Asia au protestat pentru deschiderea Sinodului, pentru că episcopii din Asia nu sosiseră, sinodalii și-au văzut liniștiți de lucru. Dezbaterile sinodului au durat de dimineața pînă noaptea tîrziu, avînd ca obiect de discuție doctrina greșită a lui Nestorie.

    Chiar de la începutul discuțiilor, cei 198 de episcopi, luînd ca bază cele 12 Anatematisme ale Sfîntului Chiril și alte texte din scrierile Sfin­ților Părinți, în deosebi, din Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nisa, au declarat că în Iisus Hristos sînt două firi, una divină și alta umană, dar o singură persoană, cea divină a Fiului lui Dumnezeu. Legătura dintre ambele firi este o legătură firească, ipostatică, nu numai una morală. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este con­substanțial cu Tatăl, după Dumnezeire și consubstanțial cu noi după umanitatea pe care a primit-o în sînul Fecioarei Maria.

    Denumirea de Θεοτόκος = «Născătoare de Dumnezeu», dată Fecioa­rei Maria, a fost ridicată la însemnătatea ce i se cuvenea.

    Nestorie a fost destituit din demnitatea arhierească și excomunicat la 22 iunie 431.

    Sfîntul Chiril triumfase. Hotărîrea condamnării lui Nestorie a fost semnată de cei 198 de episcopi, cărora s-au alăturat mai tîrziu și alte semnături. Efesul, în care, cu secole înainte, poporul a manifestat îm­potriva Sfîntului Pavel, «Apostolul neamurilor», vociferînd: «Mare este Diana efesenilor» (Fapte 19, 28), răsuna acum de strigăte de bucurie, la marea veste că «dușmanii Fecioarei Maria au fost înfrînți».

    A doua zi după ținerea Sinodului, hotărîrea rostită de Părinții epis­copi a fost adusă la cunoștința lui Nestorie, a credincioșilor din Efes și a clericilor și credincioșilor din Constantinopol. Contra ei a pro­testat delegatul împăratului, plîngîndu-se de violența Sf. Chiril.

    Cinci zile după deschiderea Sinodului, sosise la Efes și Ioan al Antiohiei cu episcopii din Asia. Informat de cele petrecute, blîndul arhiepiscop, ieșindu-și din fire, fulgerînd de mînie contra Sf. Chiril și-a convocat prietenii la un sinod, declarînd nule și fără valoare hotărîrile luate de Sf. Chiril și episcopii întruniți cu el. Ei au anatematizat pe Sf. Chiril, autorul celor 12 Anatematisme, pline, cum afirma Nestorie, de rătăciri eunomiene și apolinariste, pe prietenii săi, precum și pe Memnon al Efesului, autorul moral al celor hotărîte de Sinodul ținut de Sf. Chiril în 22 iunie 431, și pe toți episcopii care nu se vor pocăi, alăturîndu-se lui Ioan al Antiohiei.

    Ambele sinoade, atît cel prezidat de Sf. Chiril, cît și cel prezidat de Ioan de Antiohia, au adus la cunoștința împăratului Teodosie II hotărîrile lor. Comisul Candidian a raportat și el împăratului cele petrecute în 22 iunie la Efes și purtarea autoritară a Sf. Chiril.

    După primirea rapoartelor, Teodosie II a trimis la Efes, la 1 iulie 431, pe magistratul Paladie, ca să comunice episcopilor că socotește nule și fără valoare hotărîrile luate la 22 iunie.

    Între timp, sosind la Efes și cei trei delegați ai papii Celestin al Romei, s-au mai ținut în prezența lor încă șase ședințe, conduse tot de Sf. Chiril. Au fost examinate din nou învățăturile lui Nestorie, iar în ziua de 11 iulie, în ședința a III-a, s-au aprobat toate hotărîrile luate în șe­dința din 22 iunie. Nestorie, Ioan al Antiohiei și prietenii lor, au fost excomunicați.

    În ședința a IV-a din 16 iulie 431, Părinții episcopi au pronunțat condamnarea pelagianismului și a reprezentanților lui: Pelagiu, Celestin, Iulian de Eclanum ș.a. (Mansi, IV, 1330 — 1338).

    Sinodul a alcătuit și 8 canoane, dintre care ultimile sînt mai im­portante. În ședința a VI-a din 31 iulie 431, prin canonul 7, se oprea, sub aspră pedeapsă bisericească, introducerea sau compunerea altui Simbol de credință decît cel Niceo-constanlinopolitan (Mansi, IV, 1361 D.).

    Canonul 8 confirma autocefalia Bisericii din Cipru, față de Patriar­hia Antiohiei. Este cea mai veche autocefalie în Biserica Răsăritului, recunoscută de un Sinod ecumenic.

    Împăratul, la sfatul curtenilor, a destituit atît pe Nestorie, cît și pe Sf. Chiril și Memnon, ordonînd întemnițarea lor, sperînd ca în felul acesta să fie pacificate spiritele. După îndelungate negocieri duse de delegații Sinodului și reprezentanții clerului din capitală cu împăratul Teodosie II, acesta a revenit asupra deciziei privitoare la exilarea Sf. Chiril al Alexandriei și Memnon al Efesului, reașezîndu-i în scaunele lor. Dimpotrivă, Nestorie a fost exilat în Mînăstirea Sfîntul Euprepiu de lîngă Anliohia, unde fusese tuns în călugărie, iar în locul său la Constantinopol a fost adus Maximian (431 — 434).

    Sinodul III ecumenic din Efes a fost declarat închis în octombrie 431, iar episcopilor li s-a dat voie să se întoarcă la eparhiile lor.

    Cu toate că pînă în cele din urmă împăratul Teodosie II a confirmat hotărîrile Sinodului III ecumenic de la Efes, împreună cu cele 8 canoane, episcopii sirieni s-au întors în patrie plini de nemulțumire, nevoind să recunoască cele hotărîte la Sinodul din Efes. La 30 octom­brie 431, Sfîntul Chiril și-a făcut intrarea triumfală în Alexandria, fiind salutat de credincioși cu mare entuziasm, în felul în care a fost primit
    odinioară de alexandrini Sfîntul Atanasie, apărătorul Ortodoxiei.

    După închiderea Sinodului, sciziunea a continuat totuși între cei din Alexandria și cei din Antiohia. Episcopii din Antiohia erau acum supărați și pentru alegerea lui Maximian la Constantinopol. În sinoa­dele ținute la Tars și Antiohia, s-a reînnoit anatema contra Sfîntului Chiril. Învățații Teodoret, Andrei de Samosata și Euteriu de Tiana au alcătuit scrieri polemice contra Sfîntului Chiril. Împăratul Teodosie II a propus Sf. Chiril al Alexandriei și Ioan al Antiohiei să se întîlnească la Nicomidia pentru împăcare. Deși întrevederea cerută de Teodosie II n-a avut loc, totuși, în urma multor discuții și tratative, s-a ajuns la un acord. Ioan al Antiohiei a trimis la Alexandria pe episcopul Paul de Emesa, cu o formulă de credință care recunoștea expresia «Născă­toare de Dumnezeu» și învățătura că în unica persoană a Mîntuitorului sînt două naturi: dumnezeiască și omenească.

    Împăcarea dintre patriarhul Ioan al Antiohiei și Sf. Chiril al Alexan­driei s-a făcut, după doi ani de discuții și corespondență, la 12 apri­lie 433.

    Din cauză că nu toți episcopii Răsăritului au acceptat întru totul prevederile unirii din 12 aprilie 433, împăratul Teodosie II a procedat cu mare asprime contra celor ce refuzau s-o accepte. La intervenția lui Ioan al Antiohiei, au fost destituiți 15 episcopi care n-au acceptat unirea.

    În 435, Nestorie a fost trimis în localitatea Petra din Arabia su­dică, iar de acolo la Oasis, în Egipt, unde a scris Cartea lui Heraclie din Damasc. Bătrînul eretic a murit în exil pe la 450. Din ordinul îm­păratului, toate scrierile lui Nestorie au fost căutate și arse. Orice adunare a prietenilor lui a fost interzisă. Persecutat fără cruțare, nestorianismul și-a găsit un refugiu, după 431, la marginea Imperiului, în școala de la Edesa. În 489, cînd, din ordinul împăratului Zenon, școala a fost închisă, nestorienii, nemulțumiți cu stăpînirea Bizanțului, au trecut în Persia, unde au găsit bună primire și au fost tolerați. Aici nestorienii au înființat la Nisibi o școală sub conducerea mitropolitului Barsuma, un nestorian înfocat. Din Persia, nestorianismul s-a întins în Mesopotamia, Arabia, Turchestan și chiar pînă în India și China de Vest.

    Savantul german F. Loofs a cules fragmente din scrisorile, pre­dicile, din autobiografia Τραγωδία și din scrierea polemico-dogmatică Θεοπασχίτης a lui Nestorie, în Nestoriana (Halle, 1905), cautînd să re­abiliteze pe fostul patriarh eretic de la Constantinopol.

    BIBLIOGRAFIE

    Izvoare: Nestorie, Τραγωδία, autobiografie; Θεοπασχίτης scriere polemico-dog­matică, ed. F. Loofs, în «Nestoriana». Die Fragmente des Nestorius, Halle, 1905.

    Nestorie, Le livre d’Héraclide. I. Texte syriaque par P. Bedjan ; trad. franç. par F. Nau, Paris, 1910.

    Sf. Ciril al Alexandriei, Anatematismele, trad. de Pr. Olimp Căciulă, București, 1937.

    Creeds, councils and controversies, 337—461. Edited by J. Stevenson, 1976.

    Studii: Luigi I. Scipioni, Nestorie e il Concilio di Efeso. Storia, dogma, critica, Milano, 1974, VIII — 453 p.

    Ch. Yannaras, Conținutul ontologic al noțiunii ontologice de persoană, în limba neogreacă, Atena, 1970.

    M.-J. Nicolas, Theotokos. Le mystère de Marie, Tournai, 1965.

    J. Liebaert, Christologie. Von der apostolischer Zeit bis zum Konzil von Chalcedon (451), Bâle, 1965; Idem, L’incarnation. Des origines au Concile de Chalcèdoine, Paris, 1966; Idem, Ephèse (Conciled’), 431, Dict., d’hist. et de géogr. eccl., XV (1962), fasc., 86 col. 561—574, foarte bun: Idem, La doctrine christologique de saint Cyrile d ‘Alexandrie avant la querelle nestorienne, Lille, 1951.

    G. S. Bebis, Συμβολαὶ εἰς τὴν περὶ τοῦ Νεστορίου ἔρευναν, Atena, 1964, 365 p.

    P.-Th. Camelot, Ephèse et Chalcèdoine, Paris, 1962.

    M. V. Anastasos, Nestorius was orthodox, în «Dumbarton Oaks Papers», 1962, nr. 16, p. 117-140.

    A. Grillmeyer, Das Scandalum oecumenicum des Nestorius… în «Scholastik», 36 (1961), p. 321-336.

    P. Th. Camelot, Conciles oecuméniques des IV-e et V-e siècles, în «Le Concile et les conciles», Paris, 1960, p. 45-73.

    H. Ristow, Der Begriff πρόσωπον in der Theologie des Nestorius, în «Aus der byz. Arbeit der D. D. Republik», hrsg. von J. Irmscher, I, Berlin, 1957, p. 218-236.

    E. Amann, L’affaire de Nestorius vue de Rome, în «Revue de Sc. Religieuses», 23 (1949), p. 5-37; 207-244; 24 (1950), p. 28-52; 235-265.

    Fr. Erdin, Das Wort, Hypostasis, Freiburg im Breisgau, 1939;

    P. de Labriolle, G. Bardy, L. Brehier, G. de Plinval, De la mort de Théodose à l’élection de Grégoire le Grand, t. IV, de l’Histoire de l’Église par Aug. Fliche et V. Martin, Paris, 1937, p. 163-196.

    E. Gerland, – V. Laurent, Les listes conciliaires. I. Synode de Gabadius 394; II. Concile d’Ephèse (431), Kadiköy-Istanbul, 1936.

    A. du Manoir, L’argumentation patristique dans la controverse nestorienne, în «Recherches de science religieuse», XXV (1935), p. 441-461; 531-559.

    R. Devresse, Le patriarcat d’Antioche depuis la paix de l’Église jusqu’à la conquète arabe, Paris, 1945.

    Idem, Après le concile d’Ephèse. Le retour des orientaux à l’unité, 433-437, în «Echos d’Orient», 1931, p. 271-292.

    Idem, Les actes du concile d’Ephèse în «Revue des sciences philosophiques et théologiques», XXVIII (1929), p. 222-242; 408-431.

    D’Alès, Le dogme d’Ephèse, Paris, 1931.

    M. Quera, Un esbos d’historia del concili d’Efes, în «Analecta Tarraconensia», VII (1931), Barcelona, 1931, p. 1-53.

    E. Weigle, Christologie vom Tode des Athanasius bis zum Ausbruch des Nestorianischen Streits, München, 1925.

    M. Jugie, Nestorius et la controverse nestorienne, Paris, 1912.

    Pentru condamnarea pelagianismului: P. de Labriolle, G. Bardy, L. Bréhier, G. de Plinval, op. cit., p. 79-128; 397-419.

    J. Speigle, Der Pelagianismus auf dem Konzil von Ephesus, în «Annuarium historiae conciliorum», Amsterdam, I (1969), p. 1-14.

    G. de Plinval, Pélage, ses écrits , sa vie et sa réforme…, Lausanne, 1934.

    În limba română: Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Evenimentele istorice înainte și după Sinodul de la Calcedon (451), în «Studii Teologice», XXII (1970), nr. 3-4, p. 180-181.

    Arhim. Timotei Seviciu, Doctrina hristologică a Sf. Chiril al Alexandriei, Timișoara, 1973.

    Prof. N. Chițescu, Formula o singură fire întrupată a Logosului lui Dumne­zeu, în «Ortodoxia», XVII (1965), nr. 3, p. 295-307.

    Idem, Contribuția Bisericii Egiptului la opera dogmatică a Bisericii creștine, în «Studii Teologice», VIII (1956), nr. 1-2, p. 40-58.

    N. Bănescu, O celebritate a tronului bizantin: Athenais-Eudokia, în «Mitro­polia Olteniei», XIV (1962), nr. 7-8, p. 426-433.

    Diac. N. Popovici, Începuturile nestorianismului…, Sibiu, 1933.

    I. Mihălcescu, Sinodul al III-lea ecumenic ținut la Efes în 431, ed. a 2-a, București, 1931.

    N. Chiriac-Dimancea, Istoria nestorianismului cu Sinodul al III-lea ecumenic (431), Pitești, 1927.

    Arhiep. R. Netzhammer, Efesul și Tomis, trad. din limba germană de Gala Galaction, în «Convorbiri Literare», București, LXIV (1931), aprilie, p. 299-306.

    [+] Capitol redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu

    Preotul Prof. Dr. IOAN RĂMUREANU, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, pp. 150-156:

    Istorica denumire a „’confesiunii (mărturisirii de credință) creștin eterodoxe (non-orthodoxe, eretice)’” a lui Nestorie, cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comunine” și pe care Biserica Ortodoxă nu o acceptă (anatematizată la Sinodul III Ecumenic: https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/), este nestorianism.

    În paragraful 6 al documentului oficial al ‘Sfântului și Marelui Sinod Panortodox’ din Creta, intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” stă scris:

    în limba greacă:

    http://theolcom.ru/images/2016/3.Σχεσεις_της_Ορθοδοξου_Εκκλησιας_προς_τον_λοιπον_χριστιανικον_κοσμον.pdf

    6. Κατά τήν ὀντολογικήν φύσιν τῆς Ἐκκλησίας, ἡ ἑνότης αὐτῆς εἶναι ἀδύνατον νά διαταραχθῇ. Παρά ταῦτα, ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία ἀποδέχεται τήν ἱστορικήν ὀνομασίαν τῶν μή εὑρισκομένων ἐν κοινωνίᾳ μετ’ αὐτῆς ἄλλων ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ἐκκλησιῶν καί Ὁμολογιῶν, ἀλλά πιστεύει ὅτι αἱ πρός ταύτας σχέσεις αὐτῆς πρέπει νά στηρίζωνται ἐπί τῆς ὑπ’ αὐτῶν ὅσον ἔνεστι ταχυτέρας καί ἀντικειμενικωτέρας ἀποσαφηνίσεως τοῦ ὅλου ἐκκλησιολογικοῦ θέματος καί ἰδιαιτέρως τῆς γενικωτέρας παρ’ αὐταῖς διδασκαλίας περί μυστηρίων, χάριτος, ἱερωσύνης καί ἀποστολικῆς διαδοχῆς. Οὕτω, ἦτο εὔνους καί θετικῶς διατεθειμένη τόσον διά θεολογικούς, ὅσον καί διά ποιμαντικούς λόγους, πρός θεολογικόν διάλογον μετά τῶν λοιπῶν χριστιανῶν εἰς διμερές καί πολυμερές ἐπίπεδον καί πρός τήν συμμετοχήν γενικώτερον εἰς τήν Οἰκουμενικήν Κίνησιν τῶν νεωτέρων χρόνων, ἐν τῇ πεποιθήσει ὅτι διά τοῦ διαλόγου δίδει δυναμικήν μαρτυρίαν τοῦ πληρώματος τῆς ἐν Χριστῷ ἀληθείας καί τῶν πνευματικῶν αὐτῆς θησαυρῶν πρός τούς ἐκτός αὐτῆς, μέ ἀντικειμενικόν σκοπόν τήν προλείανσιν τῆς ὁδοῦ τῆς ὁδηγούσης πρός τήν ἑνότητα.

    în limba engleză:

    http://theolcom.ru/images/2016/3.Relations_of_the_Orthodox_Church_with_the_Rest_of_the_Christian_World.pdf

    6. In accordance with the ontological nature of the Church, her unity can never be perturbed. In spite of this, the Orthodox Church accepts the historical name of other non-Orthodox Christian Churches and Confessions that are not in communion with her, and believes that her relations with them should be based on the most speedy and objective clarification possible of the whole ecclesiological question, and most especially of their more general teachings on sacraments, grace, priesthood, and apostolic succession. Thus, she was favorably and positively disposed, both for theological and pastoral reasons, towards theological dialogue with other Christians on a bi-lateral and multi-lateral level, and towards more general participation in the Ecumenical Movement of recent times, in the conviction that through dialogue she gives a dynamic witness to the fullness of truth in Christ and to her spiritual treasures to those who are outside her, with the objective aim of smoothing the path leading to unity.

    în limba rusă:

    http://theolcom.ru/images/2016/3.Отношения_Православной_Церкви_с_остальным_христианским_миром.pdf

    6. Единство, которым обладает Церковь по своей онтологической природе, не может быть нарушено. Тем не менее Православная Церковь признает историческое наименование других не находящихся в общении с ней инославных христианских церквей и конфессий, и в то же время верит, что ее отношения с ними должны строиться на скорейшем и более объективном уяснении ими всей экклезиологической тематики, особенно в области учения о таинствах, благодати, священстве и апостольском преемстве в целом. Так, исходя из богословских и пастырских соображений, она благожелательно и положительно смотрела на диалог с остальными христианами на двустороннем и многостороннем уровнях и на участие в экуменическом движении новейших времен вообще, веря, что таким образом она несет активное свидетельство о полноте Христовой истины и о своих духовных сокровищах тем, кто находится вне ее, преследуя объективную цель – подготовить путь к единству.

    în limba franceză:

    http://theolcom.ru/images/2016/3.Les_relations_de_l'Église_orthodoxe_avec_l'ensemble_du_monde_chrétien.pdf

    6. D’après la nature ontologique de l’Église, son unité ne saurait être perturbée. Cependant, l’Église orthodoxe accepte l’appellation historique des autres Églises et Confessions chrétiennes hétérodoxes qui ne se trouvent pas en communion avec elle, mais elle croit aussi que ses relations avec ces dernières doivent se fonder sur une clarification aussi rapide et objective que possible, de la question ecclésiologique dans son ensemble et, plus particulièrement de l’enseignement général que celles-ci professent sur les sacrements, la grâce, le sacerdoce et la succession apostolique. Ainsi, pour des raisons tant théologiques que pastorales, elle est favorablement disposée à prendre part au dialogue théologique avec les autres chrétiens au niveau bilatéral et multilatéral, et, plus généralement, à participer au Mouvement œcuménique des temps modernes, dans la conviction que par le dialogue, elle apporte un témoignage dynamique de la plénitude de la vérité en Christ et de ses trésors spirituels à tous ceux qui sont à l’extérieur de celle-ci, ayant pour objectif d’aplanir la voie menant vers l’unité.

    Din paragraful 6 al documentului oficial al ‘Sfântului și Marelui Sinod Panortodox’ semnat în Creta, în anul 2016, intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” cităm următoarea propoziție:

    ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία ἀποδέχεται τήν ἱστορικήν ὀνομασίαν τῶν μή εὑρισκομένων ἐν κοινωνίᾳ μετ’ αὐτῆς ἄλλων ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ἐκκλησιῶν καί Ὁμολογιῶν = the Orthodox Church accepts the historical name of other non-Orthodox Christian Churches and Confessions that are not in communion with her = Православная Церковь признает историческое наименование других не находящихся в общении с ней инославных христианских церквей и конфессий = l’Église orthodoxe accepte l’appellation historique des autres Églises et Confessions chrétiennes hétérodoxes qui ne se trouvent pas en communion avec elle = Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a altor Biserici și Confesiuni creștine heterodoxe (non-orthodoxe) care nu sunt în comuniune cu ea = PAN-EREZIE (Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9) !!!

    Propoziția de mai sus, mărturisită prin semnătură la sinodul din Creta, este o sumă de minciuni (pan-minciună) împrotiva Duhului Adevărului = sumă de minciuni (pan-minciună) împrotiva Duhului Sfânt = sumă de hule (pan-hulă) împrotiva Duhului Adevărului = sumă de hule (pan-hulă) împrotiva Duhului Sfânt deoarece hulește cuvintele grăite de Duhul Sfânt prin Sfântul Apostol Pavel: Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu și idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 14-16) față de care Biserica, adică Hristos, S-a pronunțat și Se pronunță în mod categoric (Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9).

    Din suma de erezii (pan-erezia) citată mai sus rezultă că:

    ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία ἀποδέχεται τήν ἱστορικήν ὀνομασίαν τῶν μή εὑρισκομένων ἐν κοινωνίᾳ μετ’ ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ὁμολογιῶν = the Orthodox Church accepts the historical name of other non-Orthodox Christian Confessions that are not in communion with her = Православная Церковь признает историческое наименование других не находящихся в общении с ней инославных христианских конфессий = l’Église orthodoxe accepte l’appellation historique des autres Confessions chrétiennes hétérodoxes qui ne se trouvent pas en communion avec elle = Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a altor Confesiuni creștine heterodoxe (non-orthodoxe, eretice) care nu sunt în comuniune cu ea = PAN-EREZIE (Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9) !!!

    de unde rezultă și erezia că:

    Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a Confesiunii creștin heterodoxe (non-orthodoxe, eretice) a lui Nestorie cu care nu este în comuniune = Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a Mărturisirii de credință creștin heterodoxe (non-orthodoxe, eretice) a lui Nestorie cu care nu este în comuniune = Biserica Ortodoxă acceptă nestorianismul cu care nu este în comuniune = EREZIE (II Corinteni 6, 14-16; Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9) !!!

    Cred și mărturisesc, cu durere și cu milă, împreună cu Sfântul Părinte Cuvios Maxim Mărturisitorul, cu Sfântul Părinte Ierarh Chiril al Ierusalimului (Alexandriei) și cu toți Sfinții Părinți întruniți la Sfântul Sinod Ecumenic al III-lea, că Biserica Ortodoxă nu a acceptat și nu acceptă, a anatematizat și anatematizează mărturisirea de credință creștin heterodoxă (non-orthodoxă, eretică) a lui Nestorie, a cărui istorică denumire este de nestorianism, alături de toate celelalte mărturisiri de credință creștin heterodoxe (non-orthodoxe, eretice), și pe toți cei care o acceptă, le acceptă și o urmează, le urmează fie prin cuvânt, fie prin scris, fie prin semnătură, fie prin comuniune liturgică cu cei menționați anterior, lucru confirmat și de Sfânta Tradiție a Sfintei Biserici Ortodoxe, Biserica lui Dumnezeu Cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

    Apreciază

  11. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XI-a

    PG 87, col. 2872 B-C-D, 2873, JOANNES MOSCHUS, MONACHUS ET EREMITA, Pratum spirituale, ex Suplemento Ducæ et Cotelerii Monumentis, CAPUT XXVI:
    https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2871#v=onepage&q&f=false
    https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2887#v=onepage&q&f=false

    Γέρωον τις ἐκάΘητο ἐν τῇο οῦσῇ ὲν τῷ άγίω Ὶορδάνῃ, ὀνόματι Κυριακός· ἤν δὲ μὲγας ὁ γέρων κατὰ Θεόν. Τούτῳ παρέβαλεν ἀδελφὸς ξενικὸς, ἐκ τῆς χώρας τοῦ Δαρᾶς, ὀνόματι Θεοφάνης, ἐρωτῆσαι τὸν γέροντα περὶ λογισμοῦ πορνείας. Καὶ δὴ ὁ γέρων ἤρξατο ὲπαλειφειν αὐτὸν τοῖς περὶ σωφροσύνης καὶ ἀγνείας λόγοις.Ό οῦν ἀδελφὸς ὠφεληθεὶς μεγάλως, λέγει τῷ γέροντι·

    Κῦρι ἀββᾶ, ὲγὼ, εἰς τὴν χώραν μου τοῖς Νεστοριανοῖς κοινωνῶ, καὶ διὰ ταύτην τὴν αὶτίαν οὐ δύναμαι· ὲπεὶ μετὰ σοῦ εῖηον μεῖναι. Ὠς δὲ ἤκουσεν ὁ γέρων τὸ Νεστορίου ὅνομα, θλιβεὶς ἐπὶ τῇ ἀπωλεία τοῦ ἀδελφοῦ, ἐνουθέτει αὺτὸν καὶ παρεκάλει ἀποστῆναι τῆς βλαβερᾶ; αἰρέσεως ταύτης, καὶ προσελθεῖν τῇ ἁγιᾳ καθολικῇ Ὲκκλησίᾳ. Ἔλεγεν δὲ αὺτῷ, ὅτι, Οὺκ ἔστιν ἄλλη σωτηρία, εἰ μὴ τὸ ὀρθῶς φρονεῖν καὶ πιστεύειν, κατὰ ἀλήθειαν Θεοτόκον τὴν ἁγίαν Παρθένον Μαρίαν ὑπάρχειν. Ὀ δὲ ἀδελφὸς λέγει τῷ γέροντι· Ὄντως, κῦρι ἀββᾶ, ὅλαι αἱ αἱρέσεις οὕτως λέγουσιν ὅτι Εὶ μὴ μεθ` ἡμῶν κοινωνήσῃς, οὺ σώζει. Τί οῦν ποιήσω, οὺκ οῖδα ὲγὼ ὁ ταπεινός. Δεήθητι οῦν τοῦ Κυρίου, ῖνα ἔργῳ με πληροφορήσῃ τὸ ποία ὲστὶν ἀληθινὴ πίστις. Ὁ δὲ γέρων μετὰ χαρᾶς ὲδέξατο τὸν λὸγον τοῦ ἀδελφοῦ· καὶ ὲλπίδα; ἔχω εὶς τὸν Θεὸν, ὅτι ἀποκαλύπτῃ σοι ἡ αὐτοῦ ὰγαΘότης τὴν ἀλήθειαν. Καὶ ὲάσας τὸν ὰδελφὸν εὶς τὸ σπήλαιον αὐτοῦ, ὲξῆλθεν ὲπὶ Νεκρὰν Θὰλασσαν, δεόμενος περὶ τοῦ ἀδελφοῦ. Καὶ δὴ ώς περὶ ὥραν ὲνάτην τῇ δευτέρᾳ ἡμέρᾳ, θεωρεῖ ὁ ἀδελφός τινα ὲφιστάμενον αὐτῷ φοβερὸν τῷ εἴδει, καὶ λέγοντα αὺτῷ· ἔρχου καὶ ἴδε τὴν ἀλήθειαν. Καὶ παραλαβὼν αὐτὸν ἀποφέρει εἰς τόπον σκοτεινὸν καὶ δυσώδη μετὰ πυρὸς, καὶ δείκνυσιν αὐτῷ ὲν αὐτῷ τῷ πυρὶ Νεστόριον καὶ Θεόδωρον, Εὐτυχέα καὶ Ἀπολινάριον, Εὐάγριον καὶ Δίδυμον, Διόσκορον καὶ Σευῆρον, Ἄρειον, καὶ Ὠριγένην, καὶ ἄλλους τινάς. Καὶ λέγει αὐτῷ ὁ φανεὶς, ὅτι Οὗτος ὁ τόπος ἡτοίμασται τοῖς αἱρετικοῖς, καὶ τοῖς βλασφημοῦσιν τὴν ἁγίαν Θεοτόκον, καὶ τοῖς ἀκολουθοῦσιν τοῖς δόγμασιν αὐτῶν. Εἰ οὖν ἀρέσκει σοι ὁ τόπος, ἔμμεινον τῷ δόγματί σου· εἰ δὲ πεῖραν τῆς κολάσεως ταύτης λαβεῖν οὐ θέλεις, πρόσελθε τῇ ἁγία καθολικῇ Ἐκκλησιᾳ, ὲν ᾗ καὶ ὁ γέρωον διδάσκει. Λέγω γάρ σοι, ὅτι ἐάν πάσας τὰς ἀρετὰς ποιήσει ἄνθρωπος, καὶ μὴ ὀρθῶς δοξάζει, εἰς τὸν τόπον τοῦτον ἔρχεται. Καὶ ὲπὶ τῷ λόγῳ τούτῳ, ἦλθεν εἰς ἑαυτὸν ὁ ἀδελφός. Καὶ ἐλθόντος τοῦ γέροντος, διηγήσατο αὐτῷ ἅπαντα τὰ γενόμενα καθὼς ἑώρακεν. Καὶ προσελθὼν ὲκοινώνησεν τῇ ἁγίᾳ καθολικῇ και ἀποστολικῇ Ἐκκλησίᾳ. Ἔμεινεν δὲ μετὰ τοῦ γέροντος εἱς τὸν Καλαμῶνα· καὶ ποιήσας μετ` αὐτοῦ ἔτη ἱκανὰ, ἐκοιμήΘη ἐν εἰρήνῃ.

    Vita fratris Theophanis, ejusque mirabilis visio, et de communicatione cum hæreticis.

    Senex quidam sedebat in Laura Calamonis juxta Jordanem fluvium, Cyriacus nomine, magni apud Deum meriti. Ad bune profectus est frater peregrinus ex regione Dora, Theophanes nomine, ut interogaret senem de cogitationibus fornicationis. Quem senior hortari cœpit atque urgere verbis de pudicitia et castitate. Frater itaque magnifice ædificatus, ait seni: Vere, mi Pater, ego nisi in regione mea Nestorianis communicarem, tecum permansissem. Cum vero audisset senex Nestorii nomen, afflictus de perditione fratris, corripiebat eum, et orabat ut recederet ab hac pessima et perniciosa hæresi, accederetque ad sanctam catholicam et apostolicam Ecclesiam, dicens non esse aliam salutis spem, nisi recte sentiamus et credamus (ut revera est) sanctam Mariam Dei genitricem esse. Dixit autem frater ille seni: Profecto, domine Pater, omnes hæreses sic dicunt: Nisi nobiscum communices, salvus esse non poteris. Quid ergo faciam infelix, nescio: deprecare igitur Dominum ut reipsa me certum faciat, quænam sit vera fides. Senex autem cum gaudio fratris verba suscepit, dixitque illi: Sede in spelunca mecum, et omnino spem in Deo habeto, quia revelabit tibi ipsius benignitas quæ sit vera fides. Dimissoque fratre in spelunca sua, egressus est senior prope mare Mortuum, orans Deum pro fratre. Circa autem horam nonam dici sequentis aspexit frater quemdam astantem sibi aspectu terribilem, ac dicentem: Veni, et vide veritatem. Assumensque eum, duxit in locum tenebrosum ac fetidum, ignes evaporantem; atque in ipsis ignibus vidit Nestorium, Eutychen, Appolinarem, Dioscorum, Severum, Arium, Origenem et alios quosdam. Dixitque illi is qui apparuerat: Locus iste præparatus est hæreticis, et blasphemantibus, et bis qui illorum dogmata sequuntur. Si ergo placet tibi locus, persiste in tuo dogmate; si autem supplicium istud experiri non vis, accede ad sanctam catholicam et apostolicam Ecclesiam, quam te senex docet. Dico enim tibi, quia si omnes virtutes homo operetur, nec recte credat, in hoc loco cruciabitur. Atque in hoc verbo venit frater in semetipsum, et redeunti seni narravit omnia quæ viderat, accessitque ad communionem sanctæ catholicæ Ecclesiæ. Remansit autem cum sene, impletisque quator cum illo annis, dormivit in pace.

    PG 87, col. 2900, 2902 A-B-C, JOANNES MOSCHUS, MONACHUS ET EREMITA, Pratum spirituale, ex Suplemento Ducæ et Cotelerii Monumentis, CAPUT XLVI:
    https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2900#v=onepage&q&f=false
    https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2906#v=onepage&q&f=false

    Παρεβάλοθμέν ποτε τῷ ἀββᾷ Κυριακῷ πρεσβυτέρῳ τῆς λαύρας τοῦ Καλαμῶνος τῆς ἐν τῷ ἀγίῳ Ἰορδάνῃ. Καὶ διηγήσατο ἡμῖν λέγων, ὅτι Ἐν μιᾷ θεορῆσαί με κατὰ τοὺς ὕπνους γυναῖκά τινα σεμνοπρετῆ, καὶ πορφυροφόρον, καὶ μετὰ ταύτης ἄνδρας δύο ἱεροπρεπεῖς καὶ τιμίος ἑστῶτας ἕξω τῆς κέλλη, μου. Ἐγὼ δὲ ύπέλαβον τὴν μὲν γυναῖκα τὴν Δέσποιναν ἠμῶν Θεοτόκον εἶναι, τοὺς δὲ σὺν αὺτῇ δύο ἄνδρας τὸν ἅγιον Ἰωάννην τὸν Βαπτιστήν. Ἐξελθὼν οὗν τῆς κέλλης μου παρεκάλουν αὐτοὺς εἰσελθεῖν, καὶ ποιῆσαι εὐχὴν εἰς τὸ κελλίον μου· αὕτη δὲ οὐκ ὲπένευσεν. Ἔμεινα οὗν ὲπὶ πολὺ δεὸμενος αὐτῆς, καὶ κατῇσχυμμένος, καὶ ἄλλα πολλά. Ὠς δὲ εῖδέν με τὴν αἵτησιν ἐπιτείνοντα, αὐστηρῶς ἀπεκρίθη μοι λέγουσα, Ἔχεις ἐις τὴν κὲλλαν σου τὸν ἐχθρόν μου, καὶ πῶς θέλεις ἵνα εἰσέλθω; Καὶ τοῦτο εἰποῦσα, ἀπῆλθεν. Ἐγὼ δὲ διυπνισθεὶς, ἠρξάμην θλίβεσθαι, καὶ ἐνενόουν μήτι ἄρα κατὰ διάνοιαν ἥμαρτον εἰς αὐτήν· Ὡς δὲ εἶδον ὲμαυτὸν τῇ λύπῃ καταποντούμενον, ἀνέστην, καὶ ἕλαβον βιβλίον ἐπὶ τῷ ἀναγνῶναι, ὅπως διὰ τοῦ ἀναγνώσματος, τὴν λύπην ἀποῥῥίψωμαι. Βιβλίον δὲ ἥμην χρησάμενος τοῦ μακαρίου Ἡσυχίου τοῦ πρεσβυτέρου Ἱεροσολύμωον· καὶ ἀναπτύξας τὴν βίβλον, εὑρίσκω δύο λόγους Νεστορίου τοῦ δυσσεβοῦς πρὸς τῷ τέλει αὐτῆς γεγραμμένους· καὶ εὐθέως ἕγνων τοῦτον εἶναι τὸν τῆς Δεσποίνης ἡμῶν τῆς ἁγία Θεοτόκου τὸν ἐχθρόν. Τότε ἀναστὰς ἀπῆλθον, καὶ τὴν βίβλον ἀπέδωκα τῷ δεδωκότι μοι αὐτήν. Καὶ εἶπον αὐτῷ· Λάβε σου τὴν βίβλον, ἀδελφέ· οὺ γὰρ τοσαύτην ἔσχον ὠφέλειαν ἐξ αὐτῆς, ὅσην μοι τὴν ζημίαν προεξένησεν. Κὰκείνου δὲ τὴν ζημίαν ἀνακρίνοντος, τὰ συμβάντα διηγησάμην· καὶ τοῦ ζἡλου πλησθεὶς εὺθέως τῆς βίβλου τοὺς δύο λόγους Νεστορίου ἀπέκοψεν, καὶ πυρὶ παρέδωκεν, εἰπὼν ὅτι, Οὐ μὴ μεὶνῃ εἰς τὸ κελλὶον μου ὁ τῆς Δεσποίνης ἡμῶν τῆς ἁγίας Θεοτόκου καὶ Ἀειπαρθένου Μαρίας ἐχθρός.

    CAPUT XLVI.

    Mirabilis visio abbatis Cyriaci Lauræ Calamonis, et de duobus impii Nestorii libris.

    Accessimus ad abbatem Cyriacum presbyterum Lauræ Calamonis juxta sanctum Jordanem, narravitque nobis dicens: Die quadam vidi per somnum mulierem honesta facie, purpura indutam, et cum ea viros duos, et ipsos venerando habitu, et aspectu præclaro. Arbitratus autem sum mulierem illam esse Dominam nostrum sanctam Dei genitricem osque qui cum illa erant duos viros, sanctum Joannem Theologum et sanctum Joannem Baptistam. Egressusque de cellula orabam illos ut ingredere tur et in cella mea orarent, quæ non consensit. Permansi ergo diutius orans et obsecrans, ac dicens: Ne, quæso, avertatur humilis factus confusus (Psal. LXXIII), et alia plurima hujusmodi. Illa igitur ut me vidit instare precibus, eamdemque postulationem iterare, severius mihi respondit, dicens: Habes intra cellam tuam inimicum meum, et vis ut ingrediar? Et his dictis abscessit. Evigilans autem ego affligi cœpi, et cogitabam, num aliquid in mente peccatum contra illam admissem, neque enim erat alius aliquis in cella mea nisi ego solus. Diutius igitur meipsum discutiens, nihil inveni, quod in illam peccassem. Cum vero vidisem me nimio mœrore absorberi, surgens accepi librum ut legerem, quo per hujusmodi lectionem dolorem una cogitationesque repellerem. Librum autem ipsum acceperam mutuo a beato Isychio presbytero Jerosolymitanæ Ecclesiæ. Evolvensque librum inveni duos impii Nestoris libros in fine voluminis scriptos, mexque agnovi hunc esse sanctæ Dominæ nostræ Dei genitricis semperque virginis Mariæ inimicum. Tunc surgens abii, librumque illi qui mihi eum accommodaverat, reddidi, dicens illi: Accipe librum tuum, frater, neque enim ex eo tantum utilitatis cepi, quantum detrimenti. Cum vero ille detrimenti ipsius causam sciscitaretur, omnem illi rei ordinem retuli. Qui zelo Dei succensus protinus duos illos Nestorii libros ex volumine præscidit, eosque igni tradidit, dicens: Non manebit in cella mea Dominæ nostræ sanctæ Dei genitricis semperque virginis Mariæ inimicus.

    Apreciază

  12. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XII-a

    Holy John Moschus:
    https://en.wikipedia.org/wiki/John_Moschus

    John Moschus, Spiritual Meadow, Chapter XXVI. The life of brother THEOPHANES and his marvellous vision, and of communicating with heretics
    http://vitae-patrum.org.uk/page142.html

    There was an old man of great merit in God’s eyes called Cyriacus, who belonged to the laura of Calamon near the River Jordan. A pilgrim brother called Theophanes from the region of Dora came to him for counsel about his thoughts of fornication. The old man encouraged and instructed him with advice about modesty and chastity, which greatly edified the brother.

    „Truly, father,” he said, „if it weren’t that in my part of the country I am in communion with the Nestorians I would love to stay with you.”
    When the old man heard the name of Nestor he was so overcome with fear that this brother would be damned that he fell down and prayed, and begged him to abandon this most evil and pernicious heresy and return to the holy Catholic and Apostolic Church (the Orthodox Church is the true Catholic and Apostolic Church, not that church ruled by the Pope from the Vatican – n.t.u.).

    „There is no hope of being saved unless we truly feel and believe that Holy Mary is the birthgiver (genetrix) of God,” he said, „and this is true.”
    „That’s all very well, father,” said the brother, „but all the heretics say the same, that unless we are in communion with them we cannot be saved. Unfortunately I don’t know what to do. So pray to God for me that I may be quite certain which is the true faith.”
    The old man was delighted to hear what the brother was saying.

    „Come and sit in my cave,” he said, „and put your whole trust in God that he will reveal to you of his mercy what is the true faith.”
    He left the brother in his own cave and went out by the Dead Sea, praying to God for the brother. About the ninth hour of the next day the brother saw someone of truly awesome appearance standing next to him.

    „Come, and see the truth,” he said, and led him to a dark and stinking place throwing up flames of fire, and in the flames he saw Nestorius, Eutyches, Apollinaris, Dioscuros, Severus, Arius, Origen and others like them.

    „This is the place prepared for the heretics, blasphemers, and those who follow their teachings,” he said to the brother. „So then, if you like the look of this place persist in your teachings, but if you would prefer to avoid this punishment return to the holy Catholic and Apostolic Church (the Orthodox Church is the true Catholic and Apostolic Church, not that church ruled by the Pope from the Vatican – n.t.u.), as the old man told you. For I tell you, even if a person practises all the virtues there are, unless he believes rightly he will be crucified in this place.”

    At these words the brother came to himself. He went back to the old man and told him all that he had seen, and returned to the communion of the holy Catholic Church (the Orthodox Church is the true holy Catholic Church, not that church ruled by the Pope from the Vatican – n.t.u.). He stayed with the old man, and after four years with him he rested in peace.

    John Moschus, Spiritual Meadow, Chapter XLVI. The wonderful vision of abba CYRIACUS of the Laura of Calamon, and the two books of the ungodly Nestorius.
    http://vitae-patrum.org.uk/page144.html

    We visited abba Cyriacus, a presbyter of the Laura of Calamon near the River Jordan, who told us the following tale –

    One day I saw in a dream a woman dressed in purple whose looks immediately inspired trust, and with her two venerable men of dazzling appearance. And I knew that the woman was our Lady, the holy birthgiver of God, and the two men with her John the Baptist and John the Evangelist. I went outside and begged them to come in and offer prayer in my cell, but they would not. I stayed like that for a long time, begging and praying, ‘Let not the humble be turned away with confusion’ (Psalms 74.21), and many other such prayers. When she saw me persisting in prayer and repeating the same request she replied to me quite severely:

    „You have an enemy of mine in your cell, and you still want me to come in?” she said. Upon which she disappeared.

    I earnestly began to accuse myself and examine my conscience as to whether I had allowed some sin against her to enter my mind, for there was no one else in my cell. Only me. I argued away mentally for a long time but could not find any way in which I could have sinned against her. I could see that this was making me very depressed so I went and picked up a book, hoping that reading might drive away my mournful thoughts. The book I picked up was one I had borrowed from the blessed Isychius, a presbyter of the church of Jerusalem, but as I turned the book over I noticed that two treatises of the ungodly Nestorius were written at the end of it. I immediately recognised that this was the enemy spoken of by our Lady, the birthgiver of God, Mary ever virgin. I immediately got up and took the book back to the person who had lent it to me.

    „Take you book back, brother,” I said to him, „for it has not done me as much good as it has harm.”

    He wanted to know what harm it had done, so I told him the whole of what happened, whereupon he became so inflamed with zeal for God that he immediately tore the two Nestorian treatises out of the volume and consigned them to the fire.

    „There shall no enemy of our Lady the holy birthgiver of God, Mary ever virgin, remain in my house” he said.

    Apreciază

  13. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XIII-a

    Блаженный Иоанн Мосх, Луг духовный: Достопамятные сказания о подвижничестве святых и блаженных отцов, Луг духовный: Сибирская Благозвонница; М.; 2010, ISBN 978-5-91362-327-0, p. 77:

    http://predanie.ru/ioann-mosh-prepodobnyy/lug-duhovnyy/
    [audio src="http://predanie.ru/download/uploads/ftp/ioann-mosh-prepodobn/lug-duhovnyy/026.mp3" /]

    Глава 26. Жизнь брата Феофана и его дивное видение

    Поди и познай истину!
    Старец, великий пред Богом, именем Кириак, жил в лавре Каламонской, около священного Иордана. Однажды пришел к нему брат чужестранец, из страны Дора, по имени Феофан, спросил старца о блудных помыслах. Старец начал наставлять его речами о целомудрии и чистоте. Брат, получив от этих наставлений великую пользу, воскликнул: «Отец мой, в моей стране я нахожусь в общении с несторианами. Не будь этого – я бы остался навсегда с тобой!» Услыхав имя Нестория, старец глубоко опечалился о погибели брата и стал убеждать его и молить, чтобы он оставил эту пагубную ересь и присоединился к святой кафолической и апостольской Церкви.

    – Невозможно спастись, если не будешь право мыслить и веровать, что Пресвятая Дева Мария есть истинная Богородица.

    – Отче, – возражал брат, – да ведь все говорят точно так же: если не будешь в общении с нами, не получишь спасения. Не знаю, несчастный, как мне и поступить. Помолись Господу, чтобы Он явно показал мне, какая вера истинная.

    Старец радостно выслушал слова брата.

    – Оставайся в моей келье, – сказал он. – Я имею упование на Бога, что Он, по Своему милосердию, откроет тебе истину.

    И, оставив брата в своей пещере, старец отправился к Мертвому морю и стал молиться о брате. И точно, на другой день, около девятого часа, брат видит, что кто-то явился к нему, страшный по виду, и говорит: «Поди и познай истину!» И, взяв его, ведет в место мрачное, смрадное и испускающее пламя и показывает ему в пламени Нестория и Феодора, Евтихия и Аполлинария, Евагрия и Дидима, Диоскора и Севера, Ария и Оригена и других. И говорит явившийся брату: «Вот это место уготовано еретикам и тем, кто нечестиво учит о Пресвятой Богородице, равно как и тем, кто следует их учению. Если тебе нравится это место, оставайся при своем учении. Если же не желаешь вкусить такого наказания, обратись к св. кафолической Церкви, к которой принадлежит и наставлявший тебя старец. Я говорю тебе: хотя бы и всеми добродетелями украсился человек, но если он неправо верует, он попадет в это место». При этих словах брат пришел в себя. Когда старец возвратился, брат рассказал ему все, что видел, и в скором времени присоединился к св. кафолической апостольской Церкви.

    Оставшись в Каламоне при старце, он прожил с ним несколько лет и скончался в мире.

    Блаженный Иоанн Мосх, Луг духовный: Достопамятные сказания о подвижничестве святых и блаженных отцов, Луг духовный: Сибирская Благозвонница; М.; 2010, ISBN 978-5-91362-327-0, p. 106:

    [audio src="http://predanie.ru/download/uploads/ftp/ioann-mosh-prepodobn/lug-duhovnyy/046.mp3" /]

    Глава 46. Удивительное видение аввы Кириака из лавры Каламонской и о двух книгах нечестивого Нестория

    Да не останется и в моей келье враг Владычицы нашей!

    Однажды пришли мы к авве Кириаку, пресвитеру лавры Каламонской, что около священного Иордана. Он рассказывал нам: «Однажды я видел во сне величественную Жену, облаченную в порфиру, и вместе с Ней двух мужей, сиявших святостью и достоинством. Все стояли вне моей келье. Я понял, что это – Владычица наша Богородица, а два мужа – св. Иоанн Богослов и св. Иоанн Креститель. Выйдя из кельи, я просил войти и сотворить молитву в моей келье. Но Она не соизволила. Я не переставал умолять, говоря: «Да не буду я отвержен, унижен и посрамлен» и многое другое. Видя неотступность моей просьбы, Она сурово ответила мне: «У тебя в келье – Мой враг. Как же ты желаешь, чтобы Я вошла?» Сказав это, удалилась. Я пробудился и начал глубоко скорбеть, вообразив себе, не согрешил я против Нее хотя бы помыслом, так как, кроме меня одного, никого в келье не было. После долгого испытания себя я не нашел в себе никакого прегрешения против Нее. Погруженный в печаль, я встал и взял книгу, чтобы чтением рассеять свою скорбь. У меня была в руках книга блаженного Исихия, пресвитера Иерусалимского. Развернув книгу, я нашел в самомконце ее два слова нечестивого Нестория и тотчас сообразил, что он-то и есть враг Пресвятой Богородицы. Немедленно встав, я вышел и возвратил книгу тому, кто мне ее дал.

    – Возьми, брат, обратно свою книгу. Она принесла не столько пользы, сколько вреда.

    Он пожелал знать, в чем состоял вред. Я рассказал ему о своем сновидении. Исполнившись ревности, он немедленно вырезал из книги два слова Нестория и предал пламени.

    – Да не останется и в моей келье, – сказал он, – враг Владычицы нашей Пресвятой Богородицы и Приснодевы Марии!..»

    Apreciază

  14. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XIV-a

    Saint Jean Moschus:
    https://wikimonde.com/article/Jean_Moschus

    NIHIL OBSTAT: Lutetiae Parisiorum die 17a julii 1946. R. D’OVINCE, s. j. IMPRIMATUR: Lutetiae Parisiorum die 24a julii 1946. A LECLERC, v. g., SOURCES CHRÉTIENNES. Collection dirigée par H. de Lubac, S. J., et J. Daniélou, S. J., JEAN MOSCHUS, LE PRÉ SPIRITUEL. INTRODUCTION ET TRADUCTION DE M.-J. ROUËT DE JOURNEL, S. J., LES ÉDITIONS DU CERF, 29, BD DE LA TOUR-MAUBOURG, PARIS, pp. 65-67:

    26. La feu réservé aux Nestoriens et autres hérétiques.

    Un moine, nommé Cyriaque, habitait dans la laure de Calamon[1], au bord du saint Jourdain; et ce moine était grand selon Dieu. Un frère étranger, du pays de Dora, et qui s’appelait Théophane, s’en alla le trouver et le questionner à propos des pensées d’impureté. Le moine se mit à le réconforter en lui parlant de tempérance et de pureté. Le frère, en ayant fait grand profit, dit au moine: «Seigneur abbé, je vis dans mon pays en communion avec des Nestoriens: c’est la raison pour laquelle je ne puis rester; mais j’aurais voulu demeurer avec toi.» Quand le moine entendit le nom de Nestorius, s’affligeant de la perte du frère, il le réprimanda et l’exhorta à briser avec cette funeste hérésie et à se rallier à la sainte Église catholique et apostolique (c’est à dire l’Église Orthodoxe – n. n.). Il lui dit: «Il n’y a de salut qu’à condition d’avoir la foi orthodoxe et de croire que la sainte Vierge Marie est vraiment Mère de Dieu.» Le frère répondit au moine: «En réalité, seigneur abbé, toutes les hérésies discent ceci: si tu n’es pas en communion avec nous, tu n’es pas dans la voie du salut. Alors je ne sais pas, malheureux que je suis, ce que je dois faire. Demande donc au Seigneur qu’il me montre d’une manière sensible quelle est la vraie foi.» Le moine accueillit avec joie le mot du frère et il lui dit: «Tiens-toi dans ma cellule, et j’ai espoir que Dieu dans sa bonté té découvrira la vérité.» Et ayant laissé le frère dans sa grotte, il s’en alla près de la mer Morte en priant pour le frère. Le lendemain, vers la neuvième heure, le frère vit quelqu’un, d’aspect terrible, qui se présentait à lui et lui disait: «Viens et vois la vérité.» Et le prenant avec lui, il l’emmena en un lieu ténébreux, d’odoeur infecte et rempli de feu, et il lui montra dans ce feu Nestorius et Théodore, Eutychès et Apollinaire, Evagre et Didyme, Dioscore et Sévère, Arius et Origène, et plusieurs autres. Et l’apparition lui dit: «Ce lieu a été préparé pour les hérétiques, pour ceux qui blasphèment la sainte Mère de Dieu et pour ceux qui suivent leurs doctrines. Si donc ce lieu te plaît, persiste dans ta croyance; que si tu ne veux pas faire l’experience de ce supplice, viens à la sainte Église catholique que t’enseigne le moine. Car je te le dis, si un homme pratique toutes les vertus, mais n’a pas une foi orthodoxe, il est dans la voie qui mène ici.» Et sur cette parole le frère revint à lui. Quand le moine rentra, il lui raconta tout ce qui était arrivé et ce qu’il avait vu. Et il entra dans la communion de la sainte Église catholique et apostolique (c’est à dire l’Église Orthodoxe – n. n.). Il resta avec le moine à Calamon; et ayant passé avec lui un certain nombre d’années, il s’endormit en paix.

    [1] Laure célèbre située près du Jordain, fondée ve siècle, entre les années 450 et 470. Elle servit de refuge aux moines de Coziba et d’autres couvents lors de la persécution persane de 614. L’empereur Manuel I Comnène reconstruisit cette laure. Elle existe encore sous la vocable de saint Gérasime et des moines grecs continuent de l’habiter (cf. S. Vailhé, «Les laures de saint Gérasime et de Calamon», dans Êchos d’Orient, t. II, p. 117 et suiv.). Ce qu’on appelle le désert de Calamon est la partie méridionale de la vallée du Jourdain, proche de la mer Morte et appelée de nos jours Ez-Zor.

    NIHIL OBSTAT: Lutetiae Parisiorum die 17a julii 1946. R. D’OVINCE, s. j. IMPRIMATUR: Lutetiae Parisiorum die 24a julii 1946. A LECLERC, v. g., SOURCES CHRÉTIENNES. Collection dirigée par H. de Lubac, S. J., et J. Daniélou, S. J., JEAN MOSCHUS, LE PRÉ SPIRITUEL. INTRODUCTION ET TRADUCTION DE M.-J. ROUËT DE JOURNEL, S. J., LES ÉDITIONS DU CERF, 29, BD DE LA TOUR-MAUBOURG, PARIS, pp. 90-92:

    46. L’ennemi de Marie dans la cellule de moine.

    Nous allâmes une fois voir l’abbé Cyriaque, prêtre de la laure de Calamon, au saint Jourdain. Il nous fit le récit suivant. Un jour je vis pendant mon sommeil une femme à l’air grave, vêtue de pourpre, et avec deux hommes dignes et vénérables, qui se tenaient à l’extérieur de ma cellule. Je pensaique la femme était Notre Dame la Mère de Dieu, et les deux hommes qui l’accompagnaient, saint Jean le théologien et saint Jean-Baptiste. Étant donc sorti de ma cellule, je les invitai à entrer et à prier dans ma cellule, mais elle n’y consentit pas. Je restai donc longtemps à la prier en disant: «Que je ne m’en retourne pas humilié et confus» (Ps. 73, 22), et bien d’autres choses. Quand elle me vit insister dans ma demande, elle me répondit avec sévérité: «Tu as dans ta cellule mon ennemi: comment veux-tu que j’y entre ?» Et ayant dit cela, elle disparut. Quant à moi, m’étant réveillé, je commençai à m’affliger, et je me demandais si par hasard j’avais péché en pensée contre elle; car il n’y avait dans ma cellule personne autre que moi seul. M’examinant donc longuement, je ne me trouvai nullement coupable à son égard. Mais comme je me voyais submergé par le chagrin, je me levai, je pris un livre pour lire, afin de chasser le chagrin par la lecture. J’avais emprunté ce livre au bienheureux Hésychius, prêtre de Jérusalem. L’ayant ouvert, je trouve écrits à la fin deux discours de l’impie Nestorius: et aussitôt je reconnus que c’était lui l’ennemi de Notre Dame la sainte Mère de Dieu. Me levant alors, je m’en allai et je rendis le livre à celui qui me l’avait donné; et je lui dis: «Reprends ton livre, mon frère; car j’en ai retiré moins d’avantages qu’il ne m’a procuré de dommage.» L’autre ayant demandé quel était ce dommage, je lui ai tout raconté; et lui, rempli de zèle, détacha aussitôt du livre les deux discours de Nestorius et les mit au feu en disant: «Que l’ennemi de Notre Dame la sainte Mère de Dieu et toujours vierge Marie ne reste pas dans ma cellule.»

    Apreciază

  15. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XV-a

    Sfântul Ioan Moshu:
    https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Moshu

    IOAN MOSHU, LIMONARIU SAU LIVADA DUHOVNICEASCĂ. Traducere și comentarii de pr. prof. dr. T. BODOGAE și D. FECIORU, EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ALBA IULIA, 1991, CAPITOLUL 26. VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII, pp. 42-43, 213:

    CAPITOLUL 26

    VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII

    Un bătrîn cu numele Chiriac trăia în lavra Calamon[38] din apropierea sfîntului rîu Iordan. Și era bătrînul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara[39], cu numele Teofan, ca să-l întrebe pe bătrîn despre gîndul curviei. Bătrînul a început să-l sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelepciune și viață curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:

    – Eu, avvă, am părtășanie în țara mea cu nestorienii. Din această pricină nu mai pot rămâne cu ei și vreau să locuiesc împreună cu tine.

    Cînd a auzit bătrînul numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfânta Sobornică și Apostolică Biserică. Și i-a spus:

    – Nu este altă mântuire decît numai în a cugeta drept (a avea credința ortodoxă, a avea dogma ortodoxă – n. n.) și a crede că Sfînta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu[40].

    – Într-adevăr, avvo, a răspuns fratele, toți ereticii așa spun: daca nu ești cu noi, nu te mîntui. Sărmanul de mine nu știu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredințeze, prin faptă, care este credința cea adevărată.

    Bătrânul a primit cu bucurie cuvîntul fratelui și i-a spus:

    – Șezi în chilia mea și am nădejde în Dumnezeu că bunătatea lui îți va descoperi adevărul!

    Lăsîndu-l pe fratele în peșteră s-a dus la țărmul Mării Moarte și s-a rugat pentru el. Și iată cam pe la ceasul trei după amiază în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoșător la vedere, stînd în fața lui și-i spune:

    – Vino și vezi adevărul!

    Și luîndu-l, l-a dus într-un loc întunecos, cu miros urît și cu foc și-i arătă în mijlocul focului pe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didim, pe Dioscur și pe Sever, pe Arie și pe Origen și pe alți câțiva[41].

    – Iată, îi spune acela ce i s-a arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor și celor care hulesc pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu și celor ce urmează învățăturile lor. Dacă îți place locul, rămîi în credința ta! Dar dacă nu vrei sa încerci chinul acesta, vino la Biserica Cea Sfântă și Sobornică (adică Biserica Ortodoxă – n. n.), așa cum ți-a spus bătrânul. Căci îți spun: chiar dacă ai săvîrși toate virtuțiile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință.

    La cuvîntul acesta fratele și-a venit în sine. Cînd a venit bătrânul, i-a povestit toate cele întîmplate așa cum le-a văzut și a trecut la Sfînta Sobornică și Apostolică Biserică (adică Biserica Ortodoxă – n. n.). Și a rămas împreună cu bătrînul în Calamon. După ce a stat mulți ani cu el, a adormit în pace.

    [38] Clădită între anii 450-470, dărîmată de perși în 614, mănăstirea aceasta trăiește și azi sub numele Sf. Gherasim, lîngă Marea Moartă.
    [39] Cetate de graniță între perși și bizantini.
    [40] Se știe că patriarhul Nestorie (420 – 431) – tăgăduia fecioria Maicii Domnului.
    [41] Ereticii pomeniți aici privesc nu numai pe nestorieni, ci și pe arieni, pe origeniști și pe monofiziți (și pe toți ereticii – n. n.).

    IOAN MOSHU, LIMONARIU SAU LIVADA DUHOVNICEASCĂ. Traducere și comentarii de pr. prof. dr. T. BODOGAE și D. FECIORU, EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ALBA IULIA, 1991, CAPITOLUL 46. MINUNATA VEDENIE A LUI AVVA CHIRIAC DIN LAVRA LUI CALAMON ȘI DESPRE CELE DOUĂ CĂRȚI ALE NELEGUITULUI NESTORIE, pp. 60-61, 215:

    CAPITOLUL 46

    MINUNATA VEDENIE A LUI AVVA CHIRIAC DIN LAVRA LUI CALAMON ȘI DESPRE CELE DOUĂ CĂRȚI ALE NELEGUITULUI NESTORIE

    Ne-am dus odată la avva Chiriac preotul lavrei lui Calamon de lîngă sfîntul rîu Iordan. Și ne povestea zicînd:

    Într-o noapte, văd în vis o femeie vrednică de respect, îmbrăcată în porfiră, împreună cu doi bărbați sfințiți și cinstiți, că stă la ușa chiliei mele. Am luat pe femeie drept Stăpîna noastră Născătoarea de Dumnezeu, iar pe cei doi bărbați care erau cu ea drept Sfîntul Ioan Teologul și Sfîntul Ioan Botezătorul. Am ieșit afară din chilie și i-am rugat să intre înauntru ca să facă o rugăciune în chilia mea. Femeia însă n-a vrut. Și m-am rugat mult timp stăruitor de dînsa, spunîndu-i: „Să nu mă întorc rușinat și înfruntat” și multe altele. Cînd ea a văzut că stărui încă în cererea mea, mi-a răspuns cu asprime, zicîndu-mi:

    – Ai în chilia ta pe dușmanul meu. Cum vrei dar să intru?

    După aceste cuvinte a plecat.

    Cînd m-am deșteptat, am început să mă vaiet și să mă gîndesc dacă n-am păcătuit cu ceva cu mintea împotriva ei, căci nu era nimeni altcineva în chilie decît numai eu. Deși m-am chinuit multă vreme, totuși nu m-am găsit vinovat cu nimic față de ea. Văzîndu-mă învăluit de tristețe, am luat o carte să citesc, ca prin citit să-mi îndepărtez tristețea. Cartea pe care am luat-o era a lui Isihie preotul Ierusalimului. Cînd am deschis cartea, găsesc scrise la sfîrșitul ei două cuvântări de ale nelegiuitului Nestorie[75]. Îndată am cunoscut că acesta era dușmanul Stăpînei noastre, Sfînta Născătoare de Dumnezeu. Atunci m-am sculat și am plecat și am dat cartea celui care mi-o împrumutase și i-am spus:

    – Ia-ți, frate, cartea! N-am avut aîta folos din ea cîtă pagubă, și i-am povestit cele întâmplate. El, plin de zel, a rupt îndată din carte cele două cuvîntări ale lui Nestorie, și le-a pus pe foc zicînd:

    – Să nu rămînă în chilia mea vrăjmașul Stăpînei noastre, Sfintei Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria.

    [75] Se știe că patriarhul Nestorie ataca credința despre pururea fecioria Maicii Domnului.

    Apreciază

  16. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XVI-a

    Sfântă și prea folositoare carte ce cuprinde întru sineș viețile sfinților din luna lui ianuarie, În Sfânta Mănăstire Neamțul, 1812, Viiața cuviosului Maxim mărturisitoriului, fila 247 (CRV 817 – Pagina 498):
    http://digitool.dc.bmms.ro:8881/R/-?func=dbin-jump-full&object_id=320455&silo_library=GEN01

    Și lau dat pre el ostașilor, carii lau dus pre el mai întâiu în Selymvriia, unde doaă zile au zăbovit. Întru acea vreame un ostaș din Selymvriia sau dus în polc, și au slobozit auz, râdicând pre norod asupra bătrânului și zicând, că au venit la noi un monah, carele huleaște pre prea Curata Născătoarea de Dumnezeu. Iară voevodul chiemând pre cliricii cei mai întâi ai cetății Selymvriei, pre Presviteri și pre Diaconi și pre monahii cei mai cinstiți, iau trimis la fericitul Maxim, ca să știe dela dânsul, de sânt adevărat ceale grăite pentru dânsul, cum că huleaște pre Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, sau sculat cuviosul, și sau închinat până la pământ, cinstind feațele lor ceale cinstite: Așijderea și ei sau închinat sfântului și au șezut toți. Atuncea un bătrân din cei ce venise foarte cinstit, cu multe blândeațe și cu cinste au grăit cătră sfântul: Părinte, de vreame ce oare carii neau smintit pre noi pentru sfințiia ta spunândune, ca cum nu mărturisești pre Doamna noastră pre prea Curata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare: Deci jurute pre tine cu prea Sfânta cea de o fire Troiță, ca să ne spui noaă adevărul, și vei scoate sminteala din sufletele noastre; ca adecă să nu ne vătămăm, cu ne dreptate smintindune de tine.

    Iară cuviosul Maxim la pământ în chipul Crucii întinzându-să pre sineș, și iarăș sculândusă, și mâinile spre Ceriu râdicânduș, au strigat cu mare glas cu lacrămi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): Cela ce nu mărturiseaște pre Doamna noastră cea întru tot cântată, pre cea mai Sfântă și fără de prihană, și de cât toate firile ceale de gând mai cinstită, că cu adevărat iaste firească Maică a lui Dumnezeu celui ce au zidit Ceriul și pământul, marea și toate ceale ces întrânsele, să fie anathema dela Tatăl, și dela Fiiul, și dela Sfântul Duh, dela Treimea cea de o Fire și mai pre sus de fire, și dela toate Puterile Cerești, și dela ceata sfinților Apostoli și a Prorocilor, și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și dela tot duhul cel drept carele întru credință sau sfârșit, acum și pururea, și în veacii vecilor. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.) Acestea auzindule toți au lăcrămat, și lau blagoslovit pre el, zicând: Dumnezeu să te întărească părinte, și să te învrednicească aț săvârși alergarea ta fără de împiedecare.

    Și l-a dat pe el ostașilor, care l-au dus pe el mai întâi în Selymvria, unde două zile a zăbovit. Întru acea vreme un ostaș din Selymvria s-a dus în polc, și a slobozit auz, ridicând pe norod asupra bătrânului și zicând, că a venit la noi un monah, care hulește pe prea Curata Născătoarea de Dumnezeu. Iar voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selymvriei, pe Presviteri și pe Diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-au trimis la fericitul Maxim, ca să știe de la dânsul, de sânt adevărate cele grăite pentru dânsul, cum că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat cuviosul, și s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor cele cinstite; așijderea și ei s-au închinat sfântului și au șezut toți. Atunci un bătrân din cei ce veniseră foarte cinstit, cu multă blândețe și cu cinste a grăit către sfântul: Părinte, de vreme ce oarecare ne-au smintit pe noi pentru sfinția ta spunându-ne, ca cum nu mărturisești pe Doamna noastră pe prea Curata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare: Deci juru-te pe tine cu prea Sfânta cea de o fire Troiță, ca să ne spui nouă adevărul, și vei scoate sminteala din sufletele noastre; ca adică să nu ne vătămăm, cu nedreptate smintindu-ne de tine.

    Iar cuviosul Maxim la pământ în chipul Crucii întinzându-se pe sineși, și iarăși sculându-se, și mâinile spre Cer ridicându-și, a strigat cu mare glas cu lacrimi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): Cel ce nu mărturisește pe Doamna noastră cea întru tot cântată, pe cea mai Sfântă și fără de prihană, și decât toate firile cele de gând mai cinstită, că cu adevărat este firească Maică a lui Dumnezeu celui ce au zidit Cerul și pământul, marea și toate cele ce’s într’însele, să fie anathema de la Tatăl, și de la Fiul, și de la Sfântul Duh, de la Treimea cea de o Fire și mai presus de fire, și de la toate Puterile Cerești, și de la ceata sfinților Apostoli și a Prorocilor, și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept care întru credință s’a sfârșit, acum și pururea, și în vecii vecilor. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.) Acestea auzindu-le toți au lăcrimat, și l-au blagoslovit pe el, zicând: Dumnezeu să te întărească părinte, și să te învrednicească a-ți săvârși alergarea ta fără de împiedicare.

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    VIEȚILE SFINȚILOR PE LUNA IANUARIE RETIPĂRITE ȘI ADĂUGITE CU APROBAREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DUPĂ EDIȚIA DIN 1901 – 1911. EDIȚIA A II-A, EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI, 2001, LUNA IANUARIE. ZIUA A DOUĂZECI ȘI UNA. CUVIOSUL MAXIM MĂRTURISITORUL ȘI MUCENICUL, pp. 468 – 469:

    Și l-a dat pe el ostașilor, care l-au dus mai întâi în Selimbria, unde a zăbovit două zile. În acea vreme, un ostaș din Selimbria s-a dus în gloate și ridicând pe popor asupra bătrînului zicea: „A venit la noi un monah, care hulește pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu”.

    Iar voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selimbria, pe prezbiteri, pe diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-a trimis la fericitul Maxim, ca să afle de la dânsul dacă sunt adevărate cele grăite despre el, că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat cuviosul și li s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor. La fel și ei s-au închinat sfântului și au șezut toți. Atunci un bătrân din cei ce veniseră, foarte cinstit, cu multă blândețe și cu cinste a grăit către sfântul: „Părinte, de vreme ce unii ne-au spus despre sfinția ta, cum că nu mărturisești pe Doamna noastră, Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare, deci, jură-te pe Preasfânta și cea deoființă Treime, ca să ne spui adevărul, și vei scoate îndoiala din sufletele noastre, ca să nu ne vătămăm cu nedreptate, îndoindu-ne despre tine”.

    Cuviosul Maxim întinzându-se pe sine în chipul Crucii, și iarăși sculându-se, mîinile spre cer ridicându-și, a strigat cu glas mare și cu lacrimi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): „Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum că cu adevărat este firească Maică a lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea deoființă și mai presus de fire și de la toate puterile cerești; precum și de la ceata sfinților apostoli și a proorocilor și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept, care întru credință s-a sfârșit acum și pururea și în vecii vecilor”. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.)

    Acestea auzindu-le, toți au lăcrimat și l-au binecuvîntat, zicînd: „Dumnezeu să te întărească, părinte, și să te învrednicească a-ți săvârși alergarea ta, fără împiedicare”.

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    Sfântul Maxim Mărturisitorul (580 – 662) și tovarășii săi întru martiriu: papa Martin, Anastasie Monahul, Anastasie Apocrisiarul. „Vieți” – actele procesului – documentele exilului. Traducere și prezentare diac. Ioan I. Ică jr., DEISIS, Sibiu, 2004, Actele procesului Sfântului Maxim Mărturisitorul și ucenicilor lui. Discuțiile de la Bizya și Rhegium (august – septembrie 656), pp. 164 – 165:

    14. Acolo au rămas două zile până ce unul din soldați a plecat în tabără și a spus întregii trupe: „Monahul care blasfemează pe Născătoarea de Dumnezeu a venit aici”, ca să instige armata împotriva avvei Maxim ca unul ce ar blasfemia pe Născătoarea de Dumnezeu. Și după două zile întorcându-se soldatul, l-a luat în tabără și, împuns de Dumnezeu, generalul[29], sau mai exact locțiitorul generalului, a trimis la el pe șefii companiilor, preoți și diaconi și pe evlavioșii păzitori ei stindardelor. Văzându-i venind, avva Maxim s-a sculat și a făcut metanie. Aceștia i-au răspuns la salut și s-au așezat poruncindu-i și lui să șadă. Și un bătrân foarte cinstit i-a spus cu mult respect: „Părinte, pentru că unii dintre noi s-au scandalizat de sfinția ta cum că nu numești Născătoare de Dumnezeu pe Doamna noastră, pe Preasfânta Pururea Fecioară, te jur în numele sfintei, celei de o ființă și de viață făcătoarei Treimi, să ne spui adevărul și să depărtezi sminteala de la inimile noastre, ca să nu ne vătămăm pe noi înșine, scandalizându-ne pe nedrept.”

    Și punând metanie, avva Maxim s-a sculat și, întinzându-și mâinile spre cer, a zis cu lacrimi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): „Cine nu spune despre Doamna noastră, preasfântă, preacurată și cinstită de toată firea îngerească, că a fost cu adevărat și Mamă naturală a lui Dumnezeu Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt în ele [Iș 20, 11 și par.] să fie anathema și katathema de la Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și adorată, de la corul Puterilor cerești, al apostolilor și prorocilor și de la nesfârșitul popor al mucenicilor, și de la tot duhul cel săvârșit întru dreptate, acum și pururea și în vecii vecilor Amin”[30]. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.)

    Și plângând s-au rugat pentru el zicând: „Dumnezeu să-ți dea putere, părinte, și să te învrednicească să sfârșești fără poticneală alergarea aceasta [2 Tim 4, 7]!”

    [28] Actualul oraș Silivri, Turcia, oraș de pe țărmul Mării Marmara.
    [29] Scolie: „E vorba de Teodor al Coloniei, care ținea locul comitelui, adică al fratelui împăratului” (Teodor, † august 636, fratele împăratului Heraclie).
    [30] Până la sfârșitul vieții lui, Sfântul Maxim a trebuit să lupte împotriva suspiciunii de „nestorianism” prin care monoteliții etichetau diotelismul său hristologic. Pentru a o combate, Sfântul Maxim a scris se pare o Viață a Maicii Domnului păstrată într-o traducere georgiană recent publicată de M.-J. van Esbroeck în CSCO 479, 1986 (trad. rom. diac. Ioan I. Ică jr în: SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Viața Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 1992[2]).

    Apreciază

  17. schepsis orthodox zice:

    IIC XC + NIKA

    Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

    Partea a XVII-a

    Sfânta Scriptură, 1988, Cartea Sfântului Proroc Iezechiel, Capitolul 33:

    1. Fost-a cuvântul Domnului către mine și mi-a zis:
    2. „Fiul omului, rostește cuvânt către fiii poporului tău și le spune: De voi aduce sabie asupra unei țări și poporul țării aceleia va lua din mijlocul său un om și îl va pune străjer,
    3. Și el, văzând sabia venind împotriva țării, va trâmbița din trâmbiță și va vesti poporul;
    4. De va auzi cineva sunetul trâmbiței, dar nu se va păzi, când va veni sabia și-l va prinde, sângele aceluia va fi asupra capului său.
    5. Pentru că a auzit glasul trâmbiței și nu s-a păzit, sângele lui va fi asupra lui; iar cel ce se va păzi își va scăpa viața sa.
    6. Dacă însă străjerul a văzut sabia venind și nu a sunat din trâmbiță și poporul n-a fost vestit și va veni sabia și va ridica viața cuiva, acela a fost răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.
    7. Și pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel și tu vei auzi cuvânt din gura Mea și îl vei vesti din partea Mea.
    8. Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, și tu nu-i vei grăi nimic, ca să vestești pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
    9. Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui și să se întoarcă de la ea, și el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ți-ai scăpat viața.
    10. Și tu, fiul omului, spune casei lui Israel: Voi ziceți așa: „Nelegiuirile noastre și păcatele noastre sunt asupra noastră și ne stingem în ele; cum vom putea dar să trăim?”
    11. Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot așa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriți voi, casa lui Israel?
    12. Și tu, fiul omului, spune fiilor poporului tău: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui și nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua păcătuirii sale nu va putea rămâne cu viață pentru dreptatea sa.
    13. Când voi zice dreptului că va fi viu, iar el se va încrede în dreptatea sa și va face nedreptate, atunci nu se va mai pomeni toată dreptatea lui, ci el va muri pentru tot răul pe care l-a făcut.
    14. Și când voi zice păcătosului: „Vei muri”, dar el se va întoarce de la păcatele sale și va face judecată și dreptate,
    15. Dacă acest păcătos va înapoia zălogul, pentru cele răpite va despăgubi, va umbla după legile vieții, nefăcând nimic rău, atunci el va fi viu și nu va muri.
    16. Nici unul din păcatele sale, pe care le-a făcut, nu i se vor pomeni și, pentru că a început a face dreptate și judecată, va fi viu.
    17. Fiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Dar nedreaptă este calea lor.
    18. Dacă dreptul se va abate de la dreptatea sa și va începe să facă nelegiuire, va muri pentru aceasta.
    19. De asemenea, dacă nelegiuitul s-a întors de la nelegiuirea sa și a început să facă judecată și dreptate, pentru aceasta el va trăi.
    20. Voi însă ziceți: „Calea Domnului este nedreaptă”. Eu vă voi judeca pe voi, casa lui Israel, și voi judeca pe fiecare după purtările lui”.

    Că mila și adevărul iubește Domnul; Dumnezeu har și slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate. (Psalmul 83, 12)

    [Dragostea] Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. (1 Corinteni 13, 6)

    Apreciază

  18. Pingback: Trebuiau să fie caterisiți demult episcopii eretici din Bisericile oficiale | ganduri din ortodoxie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s