Despre necesitatea botezării ereticilor

Luaţi aminte preoţilor care refuzaţi să-i botezaţi pe eretici!

În ultima sută de ani, primirea ereticilor la Ortodoxie s-a făcut doar prin mirungere sau chiar fără a li se cere să facă nimic, cum e cazul greco-catolicilor din Ardeal. Practica cea mai des folosită în tot istoricul Bisericii Ortodoxe cu privire la primirea ereticilor a constat în solicitarea lepădării de erezie şi botezarea lor.

Primirea ereticilor la Ortodoxie fără a li se cere lepădarea de erezie şi fără botezarea lor prin întreita afundare conform Canoanelor Sfinţilor Parinti  a luat un nou avânt odată cu sinodul din Creta şi abolirea în cadrul acestuia a canonului 72 al Sinodului VI Ecumenic( care dimpreună cu alte canoane ale Sfinţilor Părinţi interzice total căsătoriile mixte).

Pentru a înţelege cât mai bine importanţa botezării ereticilor care vor să vină în sânul Bisericii Ortodoxe, redăm cuvintele Sfântului Nicodim Aghioritul din nota 83, din Pidalion, editura Credinţa Strămoşească 2007, paginile 89-90, notă care ţine de tâlcuirea canonului 46 apostolic. În această notă Sfântul arată cum trebuie primiţi la Ortodoxie ereticii apuseni al căror botez nu este de fapt botez.

“[…]botezul latinilor este minciunonumit botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei (scumpătăţii) este primit, nici după cuvântul iconomiei. Nu este primit după cuvântul  amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici[…]. Al doilea, latinii sunt nebotezaţi pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel ce se botează, precum din început a primit dreptslăvitoarea Biserică de la Sfinţii Apostoli[…]. Deci, zic, cei ce primesc stropirea latinilor, socotească ce au să răspundă la stăpânirea acestui Apostolesc Canon[46], încă şi la a celui după acesta, adică al 47-lea!

Iar celor care se întreabă nedumeriţi, pentru ce uneori pentru anumite perioade de timp şi în anumite locuri, romano-catolicii au fost primiţi la Ortodoxie prin mirungere, Sfântul Nicodim Aghioritul le da răspunsul: “Pentru că papismosul atunci era  îndricul sau, şi toate puterile împăraţilor Evropei le avea în mâinile sale, iar împărăţia noastră( n.n. – bizantină) îşi da duhul. Drept aceea de nevoie era, că de nu s-ar fi făcut iconomia aceasta, Papa ar fi ridicat neamurile cele apuseneşti asupra celor răsăriteneşti, şi ar fi robit, şi ar fi ucis, şi alte nenumărate răutăţi le-ar fi făcut. Dar acum când relele cele de acest fel nu ni le pot face, fiindcă au pus deasupra noastră Dumnezeiască pronie, acest fel de păzitori care şi însăşi trufaşilor acelora desăvârşit le-au smerit sprânceana; acum zic, când nimic asupra noastră poate turbarea papismosului, ce mai trebuie iconomie? Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi nehotărâtă”.

La citatele de mai sus din Pidalion vom aduce câteva argumente şi din cartea “Mărturisesc un botez” de Gheorghe Metallinos ,apărută la editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011. Această carte se ocupă pe larg de modul primirii la Ortodoxie a ereticilor apuseni. Citându-l pe Cuviosul Neofit, preotul Gheorghe Metallinos sintetizează foarte bine care este părerea majorităţii Sfinţilor Părinţi în privinţa modului primirii ereticilor în cadrul Bisericii Ortodoxe: “« Numai Sinodul al VI-lea împreună cu al II-lea votează ca ereticii să fie primiţi în parte prin ungere». Însă, Sfinţii Părinţi (Ciprian, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare etc.), iar dintre Sinoadele locale cel de la Laodiceea, dar şi Canoanele Apostolice rânduiesc ca ei să fie “simplu botezaţi”, precum, de asemenea, Sinoadele Ecumenice al VI-lea şi al VII-lea, “cele care validează cele hotărâte de acelea ”. Iar în acord cu canonul 6 al Sinodului I Ecumenic şi 19 al celui de la Antiohia “se ţine votul majorităţii”. Astfel el concluzionează: “ Aşadar, votul majorităţii spune că ereticii trebuie botezaţi, iar votul câtorva foarte puţini, că trebuie mirunşi ”. Se constată însă că în rândul sfintelor canoane “ cele care hotărăsc botezarea sunt mult mai multe decât cele care hotărăsc ungerea”. Poate că n-ar tebui să ne grăbim să respingem în mod simplu acest “argument” al lui Neofit, ci să încercăm mai degrabă să distingem ţinta mai îndepărtată a scriitorului, care vrea să dovedească prin aceasta ceea ce s-a spus deja mai sus, adică folosirea de către Sinodul al II-lea şi cel Quinisext a iconomiei doar pentru motive concrete şi reale şi ca o excepţie.

Aşadar, scriitorii noştri tind într-un glas spre hotărârea că, potrivit practicii canonice a Bisericii, asupra ereticilor care se întorc la Ortodoxie trebuie să se aplice din punct de vedere canonic scumpătatea (acrivia), adică să fie botezaţi, întrucât, dealtfel, tainele ereticilor nu pot fi considerate valide în ele însele nici potrivit scumpătăţii, nici potrivit iconomiei”( “Mărturisesc un botez” pag. 68-70)

Deşi, cum am mai spus, aplicarea iconomiei, adică a mirungerii, în privinţa primirii ereticilor la Ortodoxie a fost folosită şi ea în trecutul istoriei Bisericii Ortodoxe, începând cu anul 1755 s-a generalizat tot mai mult practica primirii lor prin acrivie, adică prin botez a ereticilor.

Citez: În cele din urmă şi în ciuda hotărârii din 1484, sinodul de la Constantinopole din vremea patriarhatului lui Chiril al V – lea(1755) a hotărât şi a impus botezarea catolicilor. Orosul sinodului, semnat şi de către Patriarhii Alexandriei şi ai Ierusalimului, continuă să fie ultima hotărâre oficială a Bisericii Ortodoxe privitoare la chestiunea aceasta[…]. Iar după Chiril al V-lea, Patriarhul Ecumenic Sofronie al II-lea (1774-1780) ” împreună cu catolicii îi botează cu îndrăzneală şi pe cei ce vin la Biserica cea Mare (Ortodoxă) dintre armeni – care mai sunt numiţi şi arieni şi nestorieni. Şi făcând aceasta, i-a deprins pe cei de pretutindeni să săvârşească urmând pilda sa”. De asemenea, este cunoscut că, pe la 1786, Patriarhul Ecumenic Procopie(1785-1789)aplica hotărârea(orosul) şi asupra celor care se întorceau dintre uniaţi”.( “Mărturisesc un botez” pag. 108-109)

”Fiind cel din urmă text privitor la chestiunea întoarcerii apusenilor la Ortodoxie, Orosul Patriarhilor Răsăriteni de la 1755 s-a bucurat de o aplicare extinsă în secolul al XIX-lea. Episcopii ortodocşi – purtători şi promotori ai Tradiţiei Patriarhului Ecumenic Chiril al V-lea şi ai Părinţilor Colivazi- aplicau Orosul ca regulă, ba chiar în regiuni aflate sub stăpânire străină, sfidând consecinţele. Îndeosebi acolo unde, din cauza legăturilor frecvente dintre ortodocşi şi catolici, pericolul relativizării diferenţelor dogmatice se făcea cu deosebire simţit, ierarhi curajoşi nu şovăiau să-i boteze pe catolicii care se întorceau, neluând deloc în considerare pericolele pe care le aducea cu sine îndrăzneala lor.( “Mărturisesc un botez” pag. 162)

Cât priveşte pe cei botezaţi canonic ortodox, prin întreita afundare, dar care în cursul vieţii lor au trecut la eretici, reprimirea lor se face prin mirungere. Astfel, în nota 84 de la tâlcuirea Canonului 47 Apostolic din Pidalion, pagina 91, se precizează: ”Ci se curăţeşte cineva de spurcăciunea eresului, cu anatematisirea aceluiaşi eres, cu pocăinţă vrednică de cuvânt şi rânduiala curăţitoarelor rugăciuni ale Patriarhului Metodie, pe care Biserica le citeşte asupra celor ce s-au lepădat de credinţă, şi în sfârşit cu Pecetea Sfântului Mir. ”

În concluzie, practica primirii ereticilor în Biserica Ortodoxă s-a făcut până în secolul XIX şi în continuare în secolului XX prin botezarea lor prin întreita afundare, conform Canoanelor Sfinţilor Părinţi.

În zilele noastre, dată fiind apostazia în masă a clerului mai întâi şi apoi a credincioşilor ortodocşi, ereticii sunt primiţi cel mult prin mirungere sau tot mai des fără a li se cere şi fără a li se săvârşi taina botezului prin întreita afundare. Dar vai episcopilor şi preoţilor ce fac acest lucru! La Înfricoşătoarea Judecată, conform scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog, li se vor arăta acestora cazuri de episcopi şi preoţi curajoşi precum cei amintiţi de preotul Gheorghe Metallinos, care nu luau în considerare pericolele din partea stăpânirii străine şi botezau cu curaj catolicii care se întorceau la Ortodoxie, cu atât mai mult cu cât se făcea simţit pericolul relativizării diferenţelor dogmatice din cauza legăturilor frecvente dintre ortodocşi şi catolici.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Ieromonah Teodor Popovici

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Inselari contemporane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s