Păcatele – cauza tuturor problemelor noastre

Cu adevărat trăim vremuri de pe urmă, cum au spus asta mulţi Sf. Părinţi. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca aşa de multă lume să spună răului bine şi binelui rău.

Lucrul cel mai grav e faptul că atunci când te adresezi preoţilor şi duhovnicilor pentru sfătuire, în privinţa diverselor probleme şi necazuri ce le ai, rareori eşti trimis către adevăratele lor cauze: păcatele tale. Dacă ar fi mai mulţi povăţuitori duhovniceşti neînşelaţi, ei ar trebui întotdeauna să te trimită către păcatele tale. Fie că e vorba de neţinerea la dreapta-credinţă, ortodoxia, şi susţinerea cu multă ardoare a ecumenismului, erezia ereziilor, cum e numită de către Sf. Părinţi, fie că e vorba de avorturi (azi mai ales prin mijloace moderne ca: sterilet, pastile anticoncepţionale, injecţii şi altele care sunt avortive), fie că e vorba de desfrânare sau preadesfrânare (adulter), fie că e vorba de căsătorie mixtă (între un ortodox şi o neortodoxă căreia nu i s-a făcut în prealabil trecerea la ortodoxie, cum se arată în Pidalion la Canonul 46 al Sf. Apostoli), care este tot desfrânare, fie că e vorba de divorţ necanonic (nu din cauza adulterului sau a căderii în erezie) şi apoi de căsătoria a doua chiar la biserică, care este tot o preadesfrânare  (Canonul 48 al Sf. Apostoli), fie că e vorba de vreo căsătorie nelegiuită, adică în grade de rudenie trupească sau duhovnicească nepermisă de canoanele sau hotărârile Sf. Părinţi şi care trebuie desfăcută, fie că e vorba de relaţii trupeşti nepermise care sunt socotite ca păcate strigătoare la cer ca sodomia sau mai ales gomoria, fie că e vorba de a apela sau de a face diverse forme de vrăjitorie mai vechi sau mai noi ce se găsesc în tehnicile orientale ca yoga şi altele, fie că ai o profesie prin care te faci părtaş la păcate grele (de pildă, lucrezi la farmacie şi vinzi pastile anticoncepţionale sau alte mijloace care sunt avortive), fie că e vorba de alte păcate grele pentru care Dumnezeu îngăduie să ai necazuri şi diferite probleme ca să te trezeşti din somnul păcatelor şi să lupţi pentru a le părăsi şi să pui în locul lor faptele bune.

Se vede însă că puţini sunt azi adevăraţii povăţuitori duhovniceşti, pentru că nu spre păcatele tale ţi se îndreaptă atenţia de către ei, ci spre alte lucruri care, adesea, nu există, precum: farmece făcute pe seama ta, blesteme, păcate ale altora din neamul tău care apasă asupra ta (care mai rar pot fi, dar şi ele au putere asupra ta tot datorită păcatelor tale), iar când eşti făcut atent doar către aceste lucruri, diavolul se bucură foarte tare de aceasta, pentru că nu ţi-au fost deschişi ochii asupra păcatelor tale, căci prin ele te are la mână dacă nu te pocăieşti cu adevărat pentru ele până la sfârşitul vieţii tale. De asemenea, diavolul se bucură şi atunci când, deşi nu eşti pus pe piste greşite (farmece, blesteme etc.), totuşi nu eşti ajutat să conştientizezi gravitatea păcatelor tale, ci eşti îndemnat doar să te rogi sau să posteşti mai mult, lucru care nu e rău, dar lăsându-te să înţelegi că doar aceasta este mai important să faci, te trimite către o înţelegere magică a lucrurilor, adică te fac să crezi că posturile necanonice de marţea, joia şi mai ales de sâmbăta şi duminica, precum şi alte rugăciuni făcute în anumite timpuri ar rezolva totul, ceea ce nu este adevărat. Ceea ce vrea Dumnezeu de la tine este să lupţi cu păcatele tale şi să îţi schimbi viaţa. Ceea ce îl deranjează cu adevărat pe diavol este, repet, să nu realizezi adâncimea şi urmările păcatelor tale atât pe pământ, cât şi în veşnicie. Dacă duhovnicii te-ar îndemna să renunţi la sterilet şi alte mijloace avortive sau ţi-ar cere să nu mai faci perversiuni sexuale sau alte păcate grele precum cele de mai sus, abia atunci diavolul ar fi lovit în plin, iar cursele lui ar fi în mare măsură stricate dacă şi tu ai lupta cu păcatele tale, bineînţeles.

Nu-i de mirare că ţi se arată orice alte cauze pentru care ai diverse probleme, boli şi necazuri, atâta timp cât despre păcate şi soluţii pentru a le părăsi se vorbeşte tot mai puţin în predicile care se ţin astăzi. Deşi se vorbeşte frumos de către mulţi preoţi, uneori cu dese citate chiar din Sf. Părinţi, totuşi predicile sunt fără prea mult folos, din moment ce se evită a se vorbi despre păcate şi despre mijloacele pentru a scăpa de ele. Dar oare aşa făceau Sf. Părinţi? Evitau ei să vorbească despre cele mai grave lucruri pentru a nu deranja şi a nu intra în conflict cu nimeni?! Pentru a avea linişte din partea tuturor şi doar cuvinte laudative la adresa lor…? Nu! Categoric nu! Sf. Părinţi (Sf. Ioan Gură de Aur mai ales) se socoteau ca ucigaşi de suflete dacă nu le-ar fi vorbit ascultătorilor lor cele folositoare la mântuire. Dacă l-am cita doar pe Sf. Ioan Gură de Aur, supranumit şi dascălul pocăinţei, am vedea că ţinea cicluri de predici despre păcatele predominante în acel timp şi dădea şi soluţii viabile pentru pentru ca ascultătorii săi să le poată dezrădăcina din sufletele lor.

Dăm mai jos un citat din Sf. Ioan Gură de Aur şi un altul din Sf. Nil Ascetul (am mai putea da şi din alţi Sf. Părinţi, ca Sf. Vasile cel Mare de pildă) în care se vede clar că ei nu se fereau de a arăta cât de mult puteau fi ţinuţi de patima iubirii iraţionale faţă de trup, într-o mai mică măsură cei de atunci şi cu mult mai mult noi, cei de astăzi. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Aici pe pământ e de ajuns să ai numai o groapă şi să o întăreşti; de locuinţă nici nu-i nevoie. Ai auzit ce viaţă duc sciţii! Trăiesc tot timpul în căruţă. Ai auzit ce viaţă duc popoarele nomade! Aşa ar trebui să trăiască creştinii. Să trăiască întocmai ca nişste călători pe pământ, războindu-se cu diavolul, dezlegând pe cei ţinuţi robi de el; să se scape de toate grijile lumeşti. Pentru ce-ţi faci casă, omule? Ca să te legi şi cu mai multe lanţuri? Pentru ce ascunzi aurul în pământ? Ca să chemi pe vrăjmaş împotriva ta? Pentru ce împrejmuieşti cu ziduri? Ca să-ţi faci închisoare? Dar, dacă ţi se par a fi grele acestea, să mergem la colibele sfinţilor acelora [la monahi], ca să vedem cu fapta cât sunt de uşoare toate. Ei îşi fac colibe. Dacă trebuie să le părăsească, le părăsesc cum părăsesc ostaşii taberele când se termină războiul. Aşa trăiesc sfinţii aceştia![…], sub ei au numai iarbă, aşa cum a avut Hristos în pustie când a hrănit mulţimile. Mulţi nu-şi fac nici acoperiş, ci în loc de acoperiş au cerul; în loc de lumina opaiţului au luna; n-au nevoie nici de ulei, nici de opaiţ, că luna le dă de sus o lumină vrednică de ei.[…] Cu lăsarea serii nu se lasă şi în sufletul lor tristeţea, aşa cum li se întâmplă multor oameni care se gândesc la grijile pricinuite de necazurile zilnice. După cină nu-i cuprinde teama de tâlhari, nu încuie uşile, nu trag zăvoarele, nici nu se tem de altele de care se tem oamenii: să stingă cu grijă luminile şi focurile, ca nu cumva o scânteie să le aprindă casa. Convorbirile lor sunt la fel de liniştite şi de potolite. Nu vorbesc ca noi de lucruri care nu-i privesc. Nu spun: <<Cutare a ajuns mare dregător; cutare şi-a pierdut slujba; cutare a murit; cutare a dobândit o moştenire>> şi altele de acest fel. Nu! Ei vorbesc totdeauna de cele viitoare şi filozofează. Şi, ca şi cum ar locui în altă lume, ca şi cum s-ar fi mutat în cer, ca şi cum ar trăi acolo, aşa vorbesc despre toate cele de acolo, despre sânurile lui Avraam, despre cununile sfinţilor, despre vieţuirea împreună cu Hristos; despre cele din lumea aceasta nici pomenire, nici cuvânt; ci, după cum pe noi nu ne interesează ce fac furnicile în muşuroaiele lor, tot aşa nici pe ei nu-i interesează ce facem noi, ci-i interesează Împăratul cel de sus, războiul ce-l au de dus, uneltirile diavolului, faptele mari pe care sfinţii le-au săvârşit.”[…] (Omilii la Matei)

Aceleaşi idei doar altfel formulate le găsim la Sf. Nil Ascetul: „Căci cu ce se alege viaţa noastră din toată osteneala deşartă în jurul acestora [a grijilor lumeşti]? Nu toată zdroaba omului merge în gura lui? – cum zice Ecclesiastul (Ecc 6, 7). Dar hrana şi veştmintele sunt destul pentru susţinerea păcătosului acestuia de trup (1 Tim 6, 8). De ce, aşadar, lucrăm la nesfârşit şi alergăm după vânt, cum zice Solomon (Ecc 5, 15; 6, 9), împiedicând, din pricina sârguinţei pentru cele materiale, sufletul să se bucure de bunurile dumnezeieşti şi îngrijind şi încălzind trupul mai mult decât se cade? Îl hrănim ca să ne facem un duşman vecin cu noi, ca să nu fie în lupta lui cu sufletul numai egal, ci, din pricina marii lui puteri, să fie mai tare în războiul lui împotriva sufletului, neîngăduind ca acesta să fie cinstit şi încununat. Căci în ce constă trebuinţa trupului, pe care, luând-o ca motiv mincinos, întindem pofta până la greutăţi nebuneşti? Ea constă, desigur, în pâine şi apă. Dar nu ne dau izvoarele apă din belşug? Iar pâinea nu e atât de uşor de câştigat de cei ce au mâini? Şi ne-o putem agonisi prin astfel de lucrări, prin care trebuinţa trupului se împacă, fără să fim împrăştiaţi, decât foarte puţin sau deloc. Dar ne dă oare mai multă grijă îmbrăcămintea? Nici aceasta, dacă nu avem în vedere moliciunea venită din obişnuinţă, ci numai trebuinţa. Ce haine din pânză de paianjen, ce vison, sau porfiră, sau mătase a purtat primul om? Nu i-a întocmit Făcătorul o haină din piei şi nu i-a poruncit să se hrănească doar cu ierburi? Punând aceste hotare trebuinţei trupului, a oprit şi osândit de departe urâciunea vieţuirii de acum a omului. Nu mai spun că şi acum va hrăni pe cei ce vieţuiesc Cel ce hrăneşte păsările cerului şi le îmbracă, Cel ce împodobeşte crinii câmpului cu atâta frumuseţe, fiindcă nu e cu putinţă să-i convingem pe cei ce s-au depărtat aşa de mult de la această credinţă. Căci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinţă aceluia care vieţuieşte întru virtute?” (Filocalia I)

Lucrurile spuse mai sus sunt greu de acceptat chiar şi pentru cei mai îmbunătăţiţi creştini de astăzi, căci de pus în practică cu greu poate fi vorba. Însă dacă ne gândim la vremurile ce vor veni peste noi, doar ducând o astfel de viaţă ascetică vom face faţă şi nu ne vom lepăda de Dumnezeu. Căci iată ce ne spune Sf. Ioan Gură de Aur: „Viaţa creştinului trebuie a fi încărcată de sânge, de sânge însă, nu ca să se verse sângele străin, ci a fi cineva gata de a-şi vărsa sângele său. Cu atâta bunavoinţă deci noi să vărsăm sângele nostru, când aceasta o facem pentru Hristos, cu câtă bunăvoinţă ar vărsa cineva apă, (căci apă este sângele care circulă primprejurul trupului), şi cu atâta uşurinţă ne dezbrăcăm de trup, cu câtă uşurinţă ne dezbrăcăm de haine. Aceasta se întâmplă însă, dacă nu suntem legaţi cu averi, cu case; dacă nu atârnăm de dragostea celor de faţă.” Iar într-un alt loc spune: „Şi după cum copiii sunt aspru bătuţi când nu-şi fac lecţiile şi se iau cu joaca, tot aşa şi noi vom primi cea mai cruntă pedeapsă dacă acum ne cheltuim toată râvna cu clădiri de case şi acareturi, iar la înfricoşătoarea judecată nu vom putea sa arătăm, prin fapte, lecţiile cele duhovniceşti. Nimeni nu va fi exceptat: tată, frate, oricine. Toate casele şi acareturile noastre vor pieri, dar osânda, strânsă de pe urma lor, rămâne veşnic, e nemuritoare. Aşa se întâmplă şi cu copiii: când tatăl le strică jucăriile, pentru că sunt leneşi şi nu-şi caută de carte, copiii plâng necontenit!” (Lumina Sf. Scripturi – Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur, vol. I)

În concluzie, să ne fie un indiciu sigur că povăţuitorii duhovniceşti la care ne raportăm sunt într-o mai mare măsură apropiaţi de duhul Sf. Părinţi, dacă îi vom vedea că ne trimit mereu către păcatele grave care se fac de către mulţi dintre noi. Dacă nu unele dintre ele, atunci altele, şi ajunge şi unul singur cu care să fim prinşi de vrăjmaşul, care dacă nu-l vom conştientiza la timp şi nu vom face pocăinţă pe măsura gravităţii lui, ne poate pierde sufletul în veşnicie. Aşadar, fie că ne place, fie că nu, să ne silim pe noi înşine ca să ne însuşim gândirea Sf. Părinţi, căci în funcţie de ceea ce ne-au povăţuit ei ne va judeca Dumnezeu, care a grăit pentru noi prin ei şi nu după felul cum gândeşte lumea, chiar dacă la un moment dat ar fi vorba de toţi locuitorii pământului.

Pentru a nu înnebuni de tot cum e lumea de azi, despre a cărei nebunie au profeţit unii Sf. Părinţi din vechime ca Sf. Antonie cel Mare, să-i citim zilnic pe 2-3 Sf. Părinţi, dar nu chiar pe oricare dintre ei, ci pe cei la care putem găsi răspunsuri la toate problemele noastre. Poate cei mai indicaţi pentru timpurile noastre ar fi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ignatie Briancianinov şi mai ales Sf. Teofan Zăvorâtul. Să nu uităm niciodată: cauzele tuturor problemelor, bolilor şi necazurilor noastre nu sunt altele decât păcatele noastre.

Ierom. Artemie Popa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sfaturi folositoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s