Ierahii si staretii ecumenisti asupresc maicile care se opun ereziei din Creta

Maicile de la Manastirea Frumoasa care se opun partasiei la erezia din Creta, au fost sechestrate, au fost bruscate, au fost incuiate intr-o baie, li s-a sistat accesul la alte dependinte ale manastirii si sunt santajate si amenintate cu evacuarea fortata din manastire, fara sa li se dea un act cu decizia de plecare din manastire. Ele au peste 20 de ani de manastire, dar sunt tratate cu lipsa de demnitate, intr-o noua era a reeducarii si prigoanei.

Iată că se împlinește ce a profețit Sfântul Moise Arapul:

„În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi până la sânge în mănăstirile de obşte, tot asa şi în lavre unde nu este [viaţă] de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt; şi pentru că s-au defăimat sfintele canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi în fapta bună, fără credinţă, nepricepuţi, de nici un folos si simpli, nedeosebind binele de rău, leneşi, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pământeşti, purtându-se cu neruşinare în slujbe.

Răpind cu sila egumeniile, cu daruri, şi neştiind să înveţe şi să povăţuiască turma şi frăţimea, neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelegând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ecumenism, Evenimente cotidiene importante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Ierahii si staretii ecumenisti asupresc maicile care se opun ereziei din Creta

  1. nu ai ce comenta cand vezi ceea ce vezi o lipsa de ,,,,,o mare lipsa de tot ce e crestineste si o mare ascultare de tot ce e diavoleste Atat

    Apreciază

  2. unde sint maicile acum ???

    Apreciază

  3. Apărătorul Credinței zice:

    Nu se Poate așa Ceva !!!Nu se vrea decât Ecumenismul, erezia tuturor ereziilor !!!…. Biserica ortodoxă Română e condusă acum de un patriarh care este adeptul acestei mari erezii !….Noi,mirenii , Trebuie să fim uniți și să nu ne lăsăm duși în eroare și în iad de acești masoni, care îl așteaptă pe Antihrist !!!!…. Doamne ajuta ! Anatema, tâlharilor din Creta!

    Apreciază

  4. Mariam zice:

    Dacă îmi puteți da informații despre locul în care se află maicile acum, v-aş fi recunoscătoare. Cineva i-a prezentat cazul unei Maici Starețe de la o Mânăstire din România şi cu mare drag le-ar primi. M-au rugat să încerc să aflu cum pot lua legătura cu Sfințiile lor. Doamne ajută ! Iertați-mă !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s