Raspunsul Parintelui Gheorghe Anitulesei la denigrarile si hulele aduse de pr Constantin Necula la conferinta de la Radauti

images

Mai jos va prezentam o scrisoare a unor parinti din Radauti si Suceava, ca raspuns la hulele si neadevarurile spuse de pr Constantin Necula.

ATENTIE!! Acest articol facut de pr Gheorghe Anitulesei este foarte bine argumentat si este de laudat fiindca il combate pe ”artistul” Constantin Necula, dar este trist ca nici pr Anitulesei Gheorghe si nici ceilalti parinti semnatari din aceasta scrisoare nu vad gravitatea tuturor problemelor care macina ortodoxia din interior cum ar fi: impartasania cu pacate opritoare si banalizarea ei, ecumenismul, problema actelor cu numere, etc… Nadajduim ca poate se vor lumina acesti parinti si vor vedea toate problemele, fiindca intr-adevar au cunostintele necesare si o atitudine specifica unor parinti marturisitori, cel putin in problema de fata.

Sf Apostol Iacov: Cap 2, 10-11: „Ca oricine va pazi toata legea si va gresi intr-una, s-a facut tuturor vinovat. Ca cei ce au zis: sa nu curvesti, a zis si: sa nu ucizi. Si de nu curvesti , dar ucizi, te-ai facut calcator de lege”

Răspuns la răspunsurile aberante rostite de Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula, la conferinţa de la Rădăuţi din 18.02.2017

Cu durere de păstor de suflete am vizionat, numită conferinţa, cu tema Copiii şi tinerii – Darul lui Dumnezeu pentru lume, organizată de mănăstirea Bogdana. Chiar dacă unii asistă cu plăcere la show-ul de tip stand-up comedy pe care-l propuneți ca mod de comunicare cu credincioșii în conferințele dumneavoastră, doresc a vă atrage atenția, atât eu cât și alți preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, că sunteți departe de discursul pe care ar trebui să-l aibă un păstor de suflete. Nu o spun cu răutate sau din răzbunare, nu o spun pentru că m-ați denigrat înaintea credincioșilor din orașul în care sunt preot, ci din dorința curată de a vă îndrepta: sunteți străin de duhul pe care ar trebui să-l manifeste un păstor adevărat de suflete, sunteți străin de învățătura Părinților Bisericii care lipşte, din păcate, din cultura și limbajul dumneavoastră. După vizionarea, mărturisesc sincer, anevoioasă a conferinței dumneavoastră, m-am gândit la conferinţele din anii 90 ale părinţilor Cleopa, Ioanichie Bălan sau Arsenie Papacioc care produceau o reală schimbare lăuntrică a omului, care străpungeu la inimă și stârneau în om o dorință de pocăinţă şi de renaştere duhovnicească. Conferinţa domniei tale, ca majoritatea „prestațiilor” publice, stârneşte doar hohote de râs și stare de „bună dispoziție”, care duce la o bagatelizare crasă a adevărului de credință și la o slăbire a vieții duhovnicești. Faptul că sunteți un om lumesc nu e de mirare, cu toții suntem, dar faptul că doriți a viețui în acest lumesc și doriți a-i ține și pe credincioși în lumescul viziunii dumneavoastră este cu atât mai grav. Ar trebui să luați aminte la cuvântul lui Hristos care zice: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi” (Matei 23, 15).

 Ceea ce mă determină să iau atitudine nu este frustrarea faţă de ironiile şi clevetirile nefondate rostite la adresa mea pe parcursul conferinţei, ci grija de sufletele pe care le-aţi zdruncinat în credinţă prin răspunsurile neortodoxe pe care le-aţi dat la multe întrebări. Știu că sunt un amărât de preot din Rădăuți care nu are nici o șansă în fața unui profesor doctor în teologie de talia domniei tale, însă nu uitați, „cunoștința multă semețește”, iar semeția întunecă mintea. Ar trebui să știți, măcar rational, că nu este nici o legătură între inteligență și înțelepciune, una este de sorginte firească, cealaltă e strict duhovnicească și ține de luminarea dumnezeiască a minții. Faptul că sunteți o personalitate apreciată de unii nu vă ferește de greșeli, iar faptul că aveți un titlu de doctor în teologie nu vă ferește de erezie. Mai toți ereticii, printre ei și Arsenie Boca, au fost oameni cu multă cultură, dar lipsiți de luminarea harului și aceasta pentru că pe Dumnezeu nu-L dobândim prin cunoaștere, ci prin curăția inimii. Faptul că sunteți lipsit nu de luminare dumnezeiască, că pe aceasta nu o au decât oamenii curați, ci de o elementară cunoaștere a rânduielilor Bisericii Ortodoxe statornicite de Sfinții Părinți, este vădit de răspunsurile dumneavoastră șerpești care nu doar eludează adevărul de credință, ci și îl strâmbă în chip viclean.

La 1.27.10. sec. întrebare: Putem pune în pomelnic persoane care au murit, de altă religie?

Aţi răspuns că da, deoarece Dumnezeu a venit pentru păcatoşi.

Întrucât aţi afirmat pe bună dreptate, că teologia nu-i lăutărie, nu se face după ureche, să vedem răspunsul din Pravila Bisericească, de ierom. Nicodim Sachelarie, 1999, pg. 108, paragraf 430, Ereticii, necreştinii şi sinucigaşii nu se înmormântează în cimitirele parohiale, nu li se face nici un fel de slujbă şi mai ales să li se scoată miride. Vezi domnule Necula dacă ai cântat după ureche, ai cântat prost. Mai pune şi matale mâna pe cărţile de învăţătură ale Bisericii.
La 1.32.10. Întrebare: Canonul 72 interzice căsătoriile mixte numindu-le nelegiuiri şi că sunt nule. Cuviosul Paisie Aghioritul a refuzat să rostească rugăciunea Tatăl Nostru cu un romano-catolic. Cum se poate oficia cununia mixtă când canoanele interzic rugăciunea cu ereticii?
Căsătoria mixtă introduce erezia ecumenistă în familie?

Aţi răspuns: Canoanele sunt texte făcute de Biserică; nu sunt revelaţii Dumnezeieşti, limitează şi construiesc o disciplină a bisericii. Nici un canon nu este valabil dacă nu este bifat de episcop.
Când a fost făcut canonul 72 nu existau romano-catolicii.

Iată ce spune Pidalionul: (cârma Bisericii Ortodoxe), pg. 329 Canonul 1 al Sinodului 7 ecumenic proclamă „cu bucurie primim Dumnezeieştile canoane şi întărim aşezământul lor întreg şi nestrămutat, date fiind de trâmbiţele Duhului Sfânt, de prealăudaţii Apostoli, şi de către cele şase sfinte Soboare a toată lumea şi de către cele locale, adunate spre a da astfel de aşezăminte, şi de către sfinţii noştri Părinţi. Căci dânşii, fiind toţi luminaţi de unul şi acelaşi Duh Sfânt, au hotărât cele de folos, deoarece dacă prorocescul cuvânt ne porunceşte să păzim în veac mărturiile lui Dumnezeu şi să vieţuim întru ele, este învederat că ele rămân deapururea neclătite si nemişcate”. Formula rostită la sinoade „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” este valabilă atât pentru hotărârile dogmatice cât şi pentru cele canonice. Pentru canoanele ce au avut o valoare temporară Biserica a specificat asta chiar de la formularea lor. Nu este cazul canonului 72 Sinodul 6 ecumenic. Canonul 72 se referă la toţi ereticii fără a specifica doar o categorie anume. Sinoadele de la Constantinopol din 879 – 880 a Sfântului Fotie cel Mare ce a osândit adausul la Crez, numit Filioque, 1351 a Sfântului Grigore Palama care a osândit teologia apuseană ce spune că energia – lucrarea lui Dumnezeu este creată, cât şi sfinţii Marcu Eugenicul, Teodor Studitul, Paisie Velicicovschi, Nicodim Aghioritul, Ioan Hozevitul, Ignatie Brancianinov, Paisie Aghioritul , etc , arată că romano, cât şi greco-catolicii sunt eretici. După logica domniei tale se pot oficia căsătorii şi cu mormoni, ehovişti, scientologi, că nici ei nu existau în vremea când a fost alcătuit canonul 72 .

La 1.41.30 Sustineţi ideea că, o pictură poate să fie plină de erezii, este greşită, deoarece erezia nu se exprimă printr-un desen.

În ziarul Lumina, 22 febr. 2017, articolul Pictura bisericească, simbol de credință vizual, găsim: După cum Simbolul de credinţă, Crezul, este o mărturisire verbală a Tainei Întrupării lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, tot aşa icoana lui Hristos este o mărturisire vizuală a credinţei în Hristos şi a comuniunii spirituale harice a Lui cu toţi Sfinţii, având acelaşi conţinut teologic-spiritual ca şi credinţa mărturisită verbal. Sfântul Ioan Damaschin spune că icoana are rol catehetic pentru neştiutorii de carte. Sunt de acord cu dumneata, că desenele de la Drăgănescu nu au valoare de pictură bisericească, ci acolo avem o expoziţie de desene animate în biserică.
Icoana eretică este cea pusă în slujba învăţăturii de credinţă falsificate aşa cum a făcut pr. A. Boca.
P.S. Daniil Stoienescu, ucenicul lui Boca, spune că în pictura de la Drăgănescu se regăsesc predicile pr. Boca, așadar este o mărturisire a credinţei lui. (Cuvant la 102 ani de la nasterea pr. A. Boca rostit la Draganescu, min. 13.30, video). La min 14. 40, P.S. Daniil spune că pr. Boca afirma că: Am pictat aşa cum i-am văzut în descoperire de la Dumnezeu. Cum putea să se vadă pe sine în chipul lui Hristos sau sfinţilor pictaţi? Eretici ca Francisc şi Ulfila în Împărăţia lui Dumnezeu? E clar că dracii „îi rulau filme”. Inclusiv I.PS. Laurenţiu Streza mi-a spus telefonic, lucru susținut de domnia sa și în diferite articole publicate, că pictura lui Boca este profetică (inspirată). Ar trebui să vă adunaţi toţi din comisia de canonizare şi să învăţaţi a spune aceiaşi minciună, că altfel, contradicţiile în declaraţii dau de gol lipsa clară de argumente teologice în vederea acestei false canonizări împinsă de miza financiară de la Prislop. Aţi afirmat că Francisc de Assisi nu este eretic, numindu-l cu apelativul sfânt, asemeni idolului Boca în Cuvinte Vii, pg. 130 , şi aţi susţinut că a fost pictat cu aureolă ca simbol al virtuţii sărăciei. Oare nu avem în Sinaxarul ortodox destui sfinţi care să reprezinte virtutea sărăciei, şi trebuia pictat acest eretic înfăţişat în mod eronat ca fiind alături de Hristos în cer. Iată ce spune Sfântul Ignatie Brancianinov, Despre înşelare, 1999, pg. 60. „Atunci când Francisc a fost răpit la cer, spune scriitorul vieţii acestuia, Dumnezeu Tatăl, văzându-l, S-a întrebat, fiind pentru o clipă în nedumerire, cui să dea întâietate, Fiului Sau Celui după fire, sau fiului după har – Francisc. Ce poate fi mai urât decât această hulă, ce poate fi mai întristător decât această amăgire. În pustnicie au ajuns la cea mai vârtoasă înşelare demonică, Francisc de Assisi, Ignaţiu de Loyola şi alţi nevoitori ai latinilor”. Şi ai mai aflat ceva domnule Necula.
Despre pictarea cu aureolă de sfânt, împărtăşindu-se din acelaşi potir cu Hristos şi Sfinţii, la Drăgănescu, a episcopului arian Wulfila, aţi spus că ar trebui să ştiu şi eu dacă sunt roman. Părinte dragă, știu puțină istorie şi nu am trecut prin facultate cu 5.30 sau 3.50 (cred că aveți nevoie de psiholog, de vreme ce v-ați blocat pe cifrele 3 şi 5. Spuneați că vreau să mă înalţ denigrând, ori dumneata tocmai asta faci). Știu că Wulfila era semiarian şi a tradus Biblia într-o altă limbă, cea gotică, decât cele două oficiale ale timpului, greaca şi latina şi i-a încreştinat pe goţi. Păi, după mintea dumitale şi Luther, Cornilescu etc. ar trebui pictaţi cu aureolă că şi ei au fost traducători de Biblie. Biserica nu a mărturisit niciodată că ar fi vorba despre sfinţenie la Wulfila, care i-a adus pe goţi de la păgânism la erezie… Spune Istoria Bisericii Universale că arianismul goţilor lui Wulfila a fost acceptat de toate popoarele germanico-orientale care au intrat în teritoriile imperiale în secolul V-lea. Edictul lui Teodosie I din 380 prin care impune credinţa Niceană în tot imperiul, nu reuşeşte să-i facă pe goţi (Wulfila era încă în viaţă) să renunţe la arianism, considerat de ei ca un patrimoniu naţional pe care nu-l pot părăsi pentru nici un motiv. Interesant, era semiarian dar nu renunţa la arianism. (curat murdar coane Necula)
Despre pictarea chipului pr. Boca, în (dacă pot fi numite) icoanele Sfântul Ioan Botezătorul şi Vasile cel Mare spuneaţi să mă hotărăsc în care dintre ele. Halal comisie de canonizare din care te mai şi lăudai că faci parte şi habar nu ai că se găseşte chipul la tinereţe a lui Boca în ceea ce vrea să fie icoana Sfântul Ioan Botezătorul, şi chipul la bătrâneţe în cea a Sfântul Vasile cel Mare. Cu aşa membri în comisie rezultatul e clar: va fi socotit Sfânt. Părintele Ignatie de la mănăstirea Cămârzani ne-a povestit despre o tânără care fără să ştie adevărul despre Boca, fiind bolnavă, a mers să se roage pentru vindecare la mormântul lui Boca şi nu înţelegea de ce vede draci care primesc rugăciunile creştinilor făcute către A. Boca. Când a venit la părintele a aflat adevărul. Atenţie, Sfântul Ioan Damaschin atenţionează despre pericolul trecerii în calendar a unui nesfânt, că doar sfinţii au putere a mijloci la Dumnezeu. Nesfinţii nu au putere a mijloci la Dumnezeu, rugăciunea rostită la ei nu se urcă la Dumnezeu, ci rămâne la persoană, căzând în idolatrie. Dacă acesta este răspunsul la abaterile dogmatice ale pr. Boca, lupta va continua şi după trecerea abuzivă a acestui nume în calendar. Canonizarea lui Boca ar putea produce o nouă tulburare în BOR după cea din Creta, de care sperăm să nu mai fie nevoie. Sunt mulţi clerici şi creştini care cunosc şi detestă cultul acestui rătăcit deşi încă nu toţi se manifestă vocal.
În legătură cu pictarea de către Boca a icoanei Mântuitorului Hristos fără barbă, ca antihrist, aţi răspuns cu o părere personală, ca de fapt mai toate răspunsurile (vorba pr. Cleopa: De la babe citire – că învăţătura Bisericii nu o cunoşti), că aţi mai văzut Hristos pictat fără barbă. Ce ați omis în chip mincinos să spuneți, pentru că dacă nu știți vă știrbește grav titlul de doctor în teologie, este faptul că toate acele icoane în care Hristos apare fără barbă sunt anterioare canoanelor de la sinodul VI și VII când a fost revizuit canonul iconografic (totuși după dvs, canoanele sunt opționale de vreme ce nu sunt revelate). Funcționați în același duh ca și Arsenie Boca pentru care ascultarea de canoanele Bisericii este o opțiune personală și nu un criteriu al dobândirii și viețuirii în Duhul Sfânt.

O întrebare a fost legată de hula rostită de pr. Boca la adresa Sfintei Maria Magdalena pe care o numeşte „o mare stricată a vremii. Nimeni nu-i rezista …. a vrut să ispitească chiar pe Iisus”. Cuvinte Vii, pg. 89. Aţi susţinut hula lui Boca ca adevăr şi mi-aţi transmis că eu am probleme cu Evangheliile după Marcu şi Luca.

Domnule Necula, în toată conferinţa nu aţi dat măcar un citat din Sfinții Părinţi, vă identificaţi perfect cu opera lui Boca şi Iosif Trifa. În cărţile lor trebuie „să alergi cu motocicleta” pentru a găsi un citat din sfinţii Părinţi. Trifa a pus Biblia în mâna poporului spre a o inerpreta raţional, în loc să-l îmbisericească, şi de aici mulţimea de grupări zise ostăşeşti care se contrează una pe alta, amestecul ostaşilor cu sectarii, cât şi părăsirea definitivă a Bisericii de unii adepţi. Am dreptate când zic că adepţii cultului lui Boca sunt arsenişti deviaţi de pe linia Bisericii. Boca a interpretat Scriptura diferit de Biserică iar domnia ta mergi ca orbul după învăţătura lui fără să cercetezi dacă contravine sau nu Bisericii.

Dar să redăm ceea ce ne învață Sfânta Tradiție despre Sfânta Fecioară, Mironosiță și Muceniță, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

SINAXAR (Minei 22 Iulie)

În această lună, în ziua a douăzeci si doua, ‎pomenirea Sfintei mironosițe și întocmai ‎cu Apostolii Maria Magdalena.‎

Această Marie, venind către Hristos, a urmat Lui. ‎Ea era de la Magdala, în hotarele Siriei.‎
Și fiind bântuită de șapte draci, cu harul lui ‎Hristos a fost mântuită. Și urmând după Dânsul ‎până la patima Sa, s-a făcut și mironosiță.‎

Și cea dintâi ea a văzut învierea, și împreună cu cealaltă Marie, adică cu pururea Fecioara ‎Născătoarea de Dumnezeu, a văzut pe înger, ‎târziu, când se lumina spre una a sâmbetelor, ‎precum scrie Matei Evanghelistul. Iar dimineața a ‎văzut doi îngeri cu veșminte albe șezând. Apoi a ‎văzut pe Domnul însuși, Care i se părea că este ‎grădinarul, auzind de la Dânsul cuvântul: «Nu te ‎atinge de Mine». După dumnezeiasca și Sfânta ‎înălțare, mergând la Efes la Sfântul Apostol Ioan, ‎cuvântătorul de Dumnezeu, a răposat acolo cu ‎cuviință. Și a fost îngropată la intrarea peșterii în ‎care au adormit sfinții și fericiții șapte tineri. Iar ‎după aceea, în zilele fericitului întru pomenire ‎împăratului Leon, au fost aduse moaștele ei și ‎puse în mănăstirea ce a făcut el Sfântului Lazăr în ‎care i se face și soborul în toți anii Sfânta Maria Magdalena in Evanghelii

În Sfintele Evanghelii (Luca 8,2 si Marcu 16,9), Maria Magdalena este prezentată ca fiind „o femeie din care s-au scos şapte draci”, dar si cea dintai care a adus vestea invierii lui Iisusapostolilor (Ioan 19, 25; 20, 1-l9).Maria Magdalena confundata cu alte femeiA fost confundata cu cele trei femei care au uns cu mir pe Mântuitorul. Două sunt numite păcătoase, cea de la evangheliştii Luca si Marcu, pe când cea de la evanghelistul Ioan este Maria, sora lui Lazăr.

Evanghelistul Luca vorbeşte de o femeie păcătoasă care „a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, cu părul capului ei le ştergea şi ungea cu mir picioarele Lui” (Luca 7, 36-50). Marcu vorbeşte şi el de o femeie păcătoasă, dar care toarnă mir de mare preţ doar pe capul lui Iisus şi nu pe picioarele Acestuia (Mc. 14,3), in vreme ce Evanghelistul Ioan vorbeşte de o femeie care unge numai picioarele Domnului, cu şase zile inainte de Paşti (Ioan 12, 13).
Nu avem nici un motiv să vedem in femeia păcătoasă (desfrânată) pe Maria Magdalena, ţinând seama că în Tradiţia bisericească, in imnologia cultică sau in scrierile Sfinţilor Evanghelişti, nu se vorbeşte de Maria decât că a fost izbăvită de șapte demoni.

Sfinții Modest al Ierusalimului († 634) și Fotie cel Mare (820-891) sunt și ei pentru distingerea persoanelor și în special pentru înfrânarea și fecioria Sfintei Maria Magdalena. În cuvântul său la Femeile Mironosițe, Sfântul Modest zice: „Tradițiile învață că Maria Magdalena a rămas fecioară întreaga ei viață”

Prin urmare, încheiem cu concluzia că Sfânta Maria Magdalena a fost considerată păcătoasă din două motive principale. Primul motiv este identificarea abuzivă a persoanei ei cu femeia păcătoasă din istorisirea Sfântului Evanghelist Luca17], iar al doilea este interpretarea greșită a vindecării ei de șapte demoni care sunt în legătură cu cele șapte păcate de moarte [amândouă folosite greșit de Părintele Arsenie Boca fiindcă nu era insuflat de Sfântul Duh, ci de ignoranța în studierea Sfinților Părinți și duhurile ce-l conduceau prin vedenii. Canonul 63 al Sinodului 6 ecumenic spune: Cel care va răspândi învăţături false şi hulitoare despre vreun sfânt să fie anatema. Te joci cu focul iadului părinte Necula. Despre citatul menţionat de Boca în Cărarea Împărăţiei, pg. 237, suntem făpturi spirituale trimise vremelnic într-o închisoare de carne, care arată credinţa în preexistenţa sufletului, nu aţi vrut să răspundeţi. În Cuvinte Vii, pg. 50, găsim credinţa monofizită a lui Boca etc. În legătură cu concepţiile străine de ortodoxie ale Oastei lui Trifa cât şi cu demascarea învăţăturii eretice a fondatorului vă previn că lupta nu s-a încheiat, e în curs de apariţie o lucrare şi pe această temă. Oricum trebuie să recunoaşteţi că în ultimii 16 ani a fost stopată racolarea în oaste de noi membri din rândul creştinilor ortodocşi. În ultimi doi ani, după apariţia broşurii Fenomenul Arsenie Boca, cu mila lui Dumnezeu a scăzut şi numărul pelerinilor de la Drăgănescu şi Prislop.

Aţi afirmat în cadrul conferinţei că din cărţile lui Romeo Petrasciuc, Pr. A. Boca în arhivele securităţii, reiese că pr. Boca a fost bătut şi torturat mereu până în noiembrie 1989 să recunoască că a fost legionar, şi n-au reuşit să demonstreze asta comuniştii. Probabil aţi citit cărţile cu susul în jos. Eu nu am găsit aşa ceva. Spune că după ieşirea din închisoare unde intradevăr a fost bătut, a fost urmărit, fotografiat, când se „nevoia”, la film, cofetărie, în pantaloni scurţi plimbându-se cu Zamfira prin pădure etc. A dat declaraţii despre intâlnirile şi convorbirile sale cu diferite persoane, dar nu reies bătăile şi torturile. Dacă v-aţi uita cu atenţie la declaraţiile sale, aţi înţelege că nu aveau de ce să-l bată deoarece povestea tot cu lux de amănunte despre legionari, prinţesa Ileana, Maria Antonescu etc. Despre deshumarea pr. A. Boca aţi afirmat că a fost deshumat o singură dată şi că are sfinte moaşte. Pr. Petru Vamvulescu, în cartea şi filmul, Mi-e tare dor de tine părinte Arsenie B. cât şi P.S. Daniil (martori oculari) recunosc că a fost deshumat de trei ori. Prima oară la trei zile, la dorinţa maicii Zamfira pentru că-i uitase cordica legată la picioare, a doua oară în 1990, fără să explice de ce, iar a treia oară în 2008, deoarece s-a rupt podul de pe sicriu din cauza apei din mormânt. Au fost găsite doar o parte din oasele pr. Boca. (nu moaşte)
Domnia ta ai afirmat la România TV. în 2014 că institutul Elie Wiesele e deacord cu canonizarea lui Boca, iar în octombrie 2016 în conferinţa de la Bucureşti, P.S. Daniil Stoienescu a afirmat că are şi recomandarea papei Francisc pentru canonizare. De ce a fost nevoie de acordul acestora pentru canonizarea pr. Boca? Şi în ce scop?
E clar trecerea unui nume în calendar cu atât de multe erezii monofizitism, preexistenţa sufletului, teoria ramificaţiilor, credinţa în sfinţenie în afara graniţelor Bisericii etc. este o pistă bună de implementare a ecumenismului. De aceea stau, spre ruşinea comisiei de canonizare moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu, nebăgate în seamă pentru că nu au acordul institutului Elie Wiesel?
În privinţa minunilor de la mormântul pr. Boca aţi afirmat că, aţi văzut ologi în cărucioare care s-au întors mergând şi orbi văzând. În cartea Minuni şi false minuni, de Mihai Urzică, aflăm că la Maglavit la Petrache Lupu, în anii 50, se făceau vindecări exact ca la Prislop. Astăzi concluzia este clară că la Maglavit a lucrat diavolul. Întrebare: Pot demonii tămădui de boli? Cuviosul Serafim Rose în cartea Ortodoxia şi religia viitorului, capitolul Mediumismul, zice: „Clarviziunea, hipnoza, vindecările miraculoase apar în toate religiile necreştine, pentru a-i atrage diavolii pe oameni in plasele lor”. Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul la săracul Lazăr, zice: „Dumnezeu ingăduie demonilor să te tămăduiască de o boală trupească ca să te încerce, dar aceasta te vatămă sufleteşte”. Asta se observă și la Prislop, cei vindecaţi trupeşte se rătăcesc, sau se convertesc la învăţătura pr. Boca, contrară învăţăturii de credinţă ortodoxă. Prima condiţie canonică de cercetare în vederea canonizării este ortodoxia neândoielnică a acelei persoane, condiţie la care pr. Boca pică negreşit. Opera, atât scrisă, cât şi pictura, sunt pline de erezii. Duhul minunilor nu este cel al Adevărului, ci al ereziilor, adică al satanei.
La întrebarea: Cine a fost părintele duhovnicesc al pr. A. Boca, deoarece pr. Papacioc spune că nu avea duhovnic şi nu asculta de nimeni … Răspunsul dvs. a început cu istorisirea călătoriei pr. Boca la sf. Munte împreună cu părinţii Serafim Popescu şi Dometie, fără să răspundeţi la întrebare, după care ați spus că, după caterisire este explicabilă lipsa unui parinte duhovnicesc deoarece era normal să fie puţin supărat pe Biserică. Când eşti caterisit şi scuipat de Biserică nu-ţi vine să te mai întorci spre ea. Oare această atitudine este specifică sfinţilor? Aşa au reacţionat Sfântul Grigore Teologul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin la prigoana lor din partea ierarhiei bisericeşti? Ai o gândire lumească în cele duhovniceşti domnule Necula, (bolnav de discuţii). Barbologie cum fac elevii când nu ştiu lecţia, încearcă să vorbească mult să nu se vadă neştiinţa.
La 2.04.40 spuneaţi: ”Despre muzica rok bună, am o parere bună, despre muzica rok proastă, am o părere proastă ! Şi eu ascult muzica rok buna”. Fiecare avem neputinţele noastre, fiecare in felul lui, dar să te împaci cu ideia păcatului şi să-l recomanzi şi altora este semn că conştiinţa a murit. Noi vestim creştinilor cele ale Duhului din Scripturi şi experienţele sfinţilor nu păreri bolnăvicioase personale. Recomand a se citi: Despre modul de a cinsti nunta, de Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru a vedea pericolul sufletesc al dansului. Ar trebui să vă lasați de preoţie şi să vă apucați de comedie. Sunteți tipul clericului secularizat, de gaşcă, care vorbeşte pe placul unei lumi decăzute spiritual. Ce bine vi se potrivește cuvântul Apostolului Pavel: „va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor și îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Timotei 4, 3-4)

La 2.10.00 aţi răspuns unei tinere al cărei partener nu vrea să se cunune, având împreună şi un copil, să aştepte să-i crească prostului mintea. Eu intreb: Şi dacă o găseşte moartea în timpul acesta? Dumneata râzi de problemele sufleteşti ale oamenilor în loc să dai sfaturi care să tămăduiască. Mă miram alături de câţiva preoţi de râsetele sălii, stârnite de răspunsurile dumitale de plâns. Poate hipnotizezi ca A. Boca, nu e doar părerea mea, râsul era stârnit de demoni. Parcă ai fi un Benny Hill în variantă „ortodoxă”!

La 2.39.00 cineva întreba: Ce să facem dacă avem un copil de altă orientare sexuală? Răspunsul: Căutaţi să descoperiţi ce a determinat atitudinea lui, faceţi-i galerie cât puteţi şi nu vă deziceţi de el. Întreb: Ce inseamnă să-i facă galerie? Faci băşcălie de necazurile oamenilor. Şi care e soluţia pentru acest caz? Că nu am înţeles.

La 2.42.00 aţi spus că femeia poate participa la Sfântul Maslu în perioada scurgerii lunare că doar Maslul se face pentru cei bolnavi. Vai ce jalnic eşti! Vorbeşti nu de la înălţimea unei vieţi duhovniceşti şi a unor profunde cunoştinţe teologice, ci de la înălţimea unei reclame false care ţi se face. Ar trebui să ştii că scurgerea lunară a femeii nu este o boală, ci ceva firesc. Sfinţii Părinţi spun că femeia nu se poate atinge de cele sfinte în această perioadă. Dacă scurgerea lunară ar fi o boală (după logica dumitale) ar trebui să ne rugăm, ca femeile de tinere să intre la menopauză (ptr. a se tămădui).

La 2.59.20 spuneaţi: „Despre Medjugorje, mă abţin. Dacă vă aşteptaţi să vă spun că este vorba despre o viziune eretică, mă abţin. Este totuşi vorba despre Maica Domnului”. Scriptura spune că diavolul, pentru a-l înșela pe om, se poate preface în chip de înger de lumină. Citiţi Patericul şi ve-ţi găsi nenumarate exemple în care diavolul s-a arătat în chipul vreunui sfânt, sau chiar a lui Hristos. Falsele teofanii de la Medjugorje sunt explicate pe larg în cartea teologului Mihail Urzică, Minuni şi false minuni. E clar că acolo se arată diavolul în chipul Maicii Domnului.
În 1991 a avut loc prima conferinţă cu caracter spiritual în oraşul Rădăuţi ţinută de parintele Cleopa Ilie. În urma „slujbei cuvantului” cum a numit-o el, o mulţime de creştini s-au apropiat de biserică, mulţi tineri au îmbrăcat haina monahală şi vreo şase am pornit pe drumul studiilor teologice astăzi fiind preoţi. În urma domniei tale a rămas discordie şi dezorientare spirituală în minţile şi inimile celor neântăriţi duhovniceşte, cu care rămâne să luptăm. Părintele Iustin Pârvu spunea: Din pricina unor clerici poporul nu mai vede pe Dumnezeu. În centrul conferinţei dumitale nu se află Hristos şi învăţătura Bisericii Sale, ci idolul Necula cu părerile personale. Un adevărat vestitor al Evanghelei nu caută slavă de la oameni, se smereşte primind chiar defăimări şi necazuri din partea celor pe care doreşte să-i aducă la Hristos. În finalul scrisorii vă sfătuiesc să vă veniţi în fire, cred că aţi luat-o pe un drum fără a fi suficient de întărit duhovniceşte, mândria vă face să credeţi că aveţi răspunsuri la toate şi prin răspunsurile date din părere de sine mai mult păgubiţi decât folosiţi sufletele creştinilor. Îmi cer iertare dacă vă par aşa mai toporistic, cum aţi afirmat despre mine, dar consider că nu ne putem juca cu cele sfinte. Noi nu trebuie să atragem simpatia oamenilor, ci să aducem suflete la Hristos.

Preot. Aniţulesei Gheorghe

P:S.: Această scrisoare a fost citită și de câțiva preoți din Suceava și Rădăuți (dintre ei profesori și chiar doctori în teologie ca și sfinția voastră) care subscriu la mesajul toporist pe care, în smerenia mea, am îndrăznit a vi-l transmite.

Pr. Prof. Dr. Paicu Nicolae

Pr. Cotleţ Marius

Pr. Vîrtea Nicolae

Pr. Lavric Florin

Vedeti si :

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/02/19/feriti-va-de-hristosii-mincinosi-si-de-slujitorii-satanei/

https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/02/19/fiul-unui-fost-protopop-de-radauti-si-slugile-lui-necula-hartuiesc-niste-crestini-participanti-la-conferinta-de-la-radauti/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Inselari contemporane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Raspunsul Parintelui Gheorghe Anitulesei la denigrarile si hulele aduse de pr Constantin Necula la conferinta de la Radauti

  1. octoviv zice:

    Pr. Gheorghe Anițulesei:

    Conferința domniei tale, ca majoritatea „prestațiilor” publice, stârnește doar hohote de râs și stare de „bună dispoziție”, care duce la o bagatelizare crasă a adevărului de credință și la o slăbire a vieții duhovnicești.

    La 2.10.00 ați răspuns unei tinere al cărei partener nu vrea să se cunune, având împreună și un copil, să aștepte să-i crească prostului mintea. Eu intreb: Și dacă o găsește moartea în timpul acesta? Dumneata râzi de problemele sufletești ale oamenilor în loc să dai sfaturi care să tămăduiască. Mă miram alături de câțiva preoți de râsetele sălii, stârnite de răspunsurile dumitale de plâns. Poate hipnotizezi ca A. Boca, nu e doar părerea mea, râsul era stârnit de demoni. Parcă ai fi un Benny Hill în variantă „ortodoxă”!

    Ieromonah Serafim Rose, ORTODOXIA și religia viitorului, editura Σοφια (Sophia), București, editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, pp. 169, 209-211:

    http://sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului9.htm
    […]

    ‘Renașterea harismatică’: Un semn al vremurilor

    […]
    […]

    1. Mișcarea penticostală în secolul al XX-lea

    […]
    […]

    2. Spiritul ecumenic (a se citi: Duhul ecumenist – n. n.) al ‘renașterii harismatice’

    […]
    […]

    3. ‘Vorbirea în limbi’

    […]
    […]

    4. Mediumismul ‘creștin’

    […]
    […]

    5. Înșelăciunea diavolească

    […]
    […]

    A. Atitudinea față de experiențele ‘spirituale’

    […]
    […]

    B. Reacțiile fizice care însoțesc experiența ‘harismatică’

    Una dintre cele mai frecvente reacții a celor care primesc ‘botezul Duhului Sfânt’ este râsul.

    Un catolic (papistaș – n. n.) mărturisește că: „Mă simțeam atât de fericit, încât nu mă puteam abține să nu râd, așa cum stăteam pe podea” (Ranaghan, p. 28).

    Iată o altă relatare, venită tot din partea unui credincios catolic (papistaș – n. n.): „Sentimentul prezenței și al iubirii lui Dumnezeu era atât de puternic, încât îmi amintesc că am rămas în capelă jumătate de oră, râzând în tot acest timp de bucurie, la gândul că Dumnezeu ne iubește” (Ranaghan, p. 64).

    Un protestant povestește că la ‘botezul’ său „am început să râd… simțeam nevoia să râd tare, ca atunci când nu mai ești în stare nici să vorbești… Mă țineam cu mâinile de burtă, și am râs până nu m-am mai putut ține pe picioare” (Sherrill, p. 113).

    Un alt protestant: „Noua limbă pe care o primisem se împletea cu accese de veselie din care dispăruseră orice temeri și orice reținere. Era o limbă a râsului.” (Sherill, p. 115).

    Un preot ortodox, pr. Eusebius Stephanou, scrie: „Nu-mi puteam reține un zâmbet larg, care în orice clipă se putea transforma într-un hohot de râs – un râs al Duhului Sfânt care trezea în mine un sentiment recomfortant de eliberare și ușurare” (Logos, aprilie 1972, p. 4).

    Am putea adăuga nenumărate exemple ale acestei bizare reacții în fața unei experiențe ‘spirituale’, pentru care unii apologeți ‘harismatici’ au elaborat, drept explicație, o întreagă filosofie a ‘bucuriei duhovnicești’ și a ‘nebuniei pentru Dumnezeu’ (falșii nebuni sau minciuno nebunii pentru Hristos; din această categorie face parte și Nil Dorobanțu – n. n.). Această filosofie (mai degrabă filozofie; filosofia = filos/φίλος + sofia/σοφία = iubire de înțelepciune; filozofia = filos/φίλος + zofos/ζόφος = iubire de întuneric – n. n.) nu este însă câtuși de puțin proprie creștinismului; în întreaga istorie a gândirii și trăirii creștine nu s-a pomenit vreodată de ‘râsul Duhului Sfânt’. Și acest fapt, mai mult poate decât oricare altul, arată că orientarea religioasă a ‘renașterii harismatice’ este în realitate străină de creștinism. Este vorba de un fenomen pur lumesc și chiar păgân, care, atunci când nu poate fi explicat printr-o reacție de tip isteric (în cazul pr. Eusebius, într-adevăr, râsul adusese o ‘ușurare’ și o ‘eliberare’ de „sentimentul puternic de autocenzură și de jenă”, ca și de „secătuire afectivă”), nu se poate datora decât unui anume grad de „posedare” din partea unuia sau mai multor zei păgâni, pe care Biserica Ortodoxă îi numește diavoli.

    Iată, de pildă, o experiență perfect comparabilă, de inițiere a unui șaman eschimos: „Cum inițierea întârzia [să se producă], mă trezeam uneori plângând de nefericire, fără să-mi dau seama din ce cauză. Apoi, tot din senin, starea mi se schimba și simțeam o mare bucurie, inexplicabilă, dar atât de puternică, încât nu mă puteam abține să nu cânt, să cânt cât puteam de tare un cântec de nestăvilit, în care nu încăpea decât un singur cuvânt: „Bucurie! Bucurie!” În timpul unui asemenea acces de bucurie misterioasă și copleșitoare, am devenit eu șaman… Vedeam și auzeam cu totul altfel decât până atunci. Ajunsesem la iluminare… și nu numai că puteam vedea prin întunericul vieții din jurul meu, ci aceeași lumină strălucitoare emana și din mine… și toate spiritele pământului, ale văzduhului și ale mării veneau acum la mine, căci deveniseră ajutoarele mele” (Lewis, Ecstatic Religion, p. 37).

    Nu este de mirare că și „creștinii” naivi, care s-au expus de bunăvoie unor experiențe păgâne asemănătoare, le iau drept „creștine”; psihologic ei rămân creștini, însă din punct de vedere spiritual ei pătrund pe tărâmul unor atitudini și practici categoric necreștine.

    Cum este privit, în tradiția ascetică ortodoxă, așa-zisul ‘râs al Duhului Sfânt’?

    Sfinții Varsanufie și Ioan, trăitori în secolul al VI-lea, răspund limpede unui monah ortodox pe care îl frământa aceeași problemă: „Nu există râs la cel care trăiește în frica lui Dumnezeu. Scriptura spune că nebunul, când râde, își înalță glasul (Isus Sirah 21, 23); iar cuvântul lui este fără noimă și lipsit de harul lui Dumnezeu.”

    Iar Sfântul Efrem Sirul învață la fel de clar: „Râsul și îndrăzneala sunt începutul stricării sufletului. Dacă le ai pe acestea, să știi că ai ajuns în adâncul păcatului. Nu înceta să te rogi lui Dumnezeu ca să te izbăvească din această moarte… Râsul depărtează de la noi binecuvântarea făgăduită celor ce plâng (Matei 5, 4) și surpă ceea ce s-a clădit. Râsul înfruntă pe Duhul Sfânt, nu zidește sufletul, necinstește trupul. Râsul alungă virtuțile, nu-și aduce aminte de moarte și nu se gândește la chinuri” (Filocalia rusă, Moscova, 1913, vol. 2, p. 448).

    Nu este evident cât de departe ne poate duce necunoașterea învățăturilor creștine de căpetenie?

    O reacție care însoțește ‘botezul harismatic’ tot atât de frecvent ca și râsul, cu care se și înrudește din punct de vedere psihologic, este plânsul. Acesta poate să apară la indivizi, dar adeseori și la grupuri întregi de persoane (în acest caz, chiar și fără legătură cu experiența ‘botezului’), transmițându-se molipsitor de la unul la altul, fără nici un motiv vizibil (vezi Sherill, pp. 109, 117). Autorii ‘harismatici’ nu explică aceste lacrimi prin „conștiința păcatului”, care produce reacții similare în adunările protestante; de altfel nu dau nici un motiv, și nici nu există vreunul, în afara efectului pe care îl produce atmosfera ‘harismatică’ asupra celor de față.

    Sfinții Părinți, după cum notează Episcopul Ignatie Briancianinov, învață însă că lacrimile însoțesc adeseori cea de-a doua formă de înșelăciune diavolească.

    Sfântul Ioan Scărarul, vorbind de multele cauze care pot produce plânsul, fie lacrimile bune, fie cele rele, ne avertizează: „Să nu crezi lacrimilor tale, până ce nu-ți vei fi curățit desăvârșit sufletul de patimi” (Treapta 7:35), iar despre un anumit fel de lacrimi spune limpede: „Lacrimile lipsite de rațiune nu sunt proprii naturii raționale, ci numai celei neraționale” (7:17)

    […]

    Rugăciune pentru izbăvirea de Antihrist a Sfântului Anatolie († 1922) de la Optina:

    […]

    Să mă izbăvești, Doamne, de cursele vicleanului și urâtorului de Dumnezeu, antihrist, celui ce va să vină curând și ascunde-mă de răutatea lui în pustia cea tainică a mântuirii Tale.

    Dăruiește-mi, Doamne, putere și bărbăție ca să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu fug de frica diavolului și să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul și Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică.

    Dăruieşte-mi, Doamne, și ziua și noaptea, plângere și lacrimi pentru păcatele mele și Te îndură de mine, Doamne, în ceasul Înfricoșătoarei Tale Judecăți ! Amin.

    […]

    Rugăciunea stareților de la Optina împrotiva pecetluirii cu semnul lui antihrist:

    […]

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-ne de înșelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, și ne izbăvește de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi și pe toți dreptmăritorii creștini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale.

    Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica de Dumnezeu și să ne depărtăm de Tine și de Biserica Ta cea Sfântă.

    Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim și să murim pentru Sfânt Numele Tău și Credința cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine și să primim semnul mârșavului Antihrist și să ne închinăm lui.

    Dă-ne nouă, zi și noapte, lacrimi să plângem greșalele noastre și îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Amin.

    […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s