Cum sa ne spovedim si cum sa ne impartasim

Articolul de mai jos este preluat din brosura de mai jos in care  ieromonahul Timotei de la Vaduri prezinta cum sa ne spovedim si cum sa ne impartasim.

cum_sa_ne_spovedim_si_sa_ne_impartasim-6156

Mare durere ar trebui sa ne cuprinda sufletul si foarte mult ar trebui sa scriem împotriva unei stari de lucru foarte grave din Biserica noastra Dreptslavitoare. Este vorba de faptul ca, pe zi ce trece, majoritatea crestinilor ortodocsi nu mai ţin deloc seama de cuvintele Sfintei Scripturi si ale Sfinţilor Parinţi, cu privire la pregatirea pentru Spovedanie si Sfanta Împartasanie.
Foarte puţini dintre ei, mai stiu sa faca diferenţa, dintre pacatele opritoare de la Sfanta Împartasanie si cele neopritoare de la primirea acesteia.
De la începuturile crestinismului si pana în zilele noastre, Sfinţii Parinţi au facut foarte limpede diferenţa dintre cele doua feluri de pacate sau sa zicem nevrednicii pentru primirea Sfintei Impartasanii. Este foarte necesar a se citi în acest sens Pidalionul, Carte foarte folositoare de suflet de Sfantul Nicodim Aghioritul sau scrierile si poeziile Sfantului Ioan Iacob… Asa se face ca atunci cand era vorba de pacate usoare Sfinţii Parinţi cereau celor ce le aveau, sa se spovedeasca cu parere de rau si sa se împartaseasca.
În acest sens Sfantul Nicodim Aghioritul citandu-l pe Sfantul Atanasie al Antiohiei zice:
„Asadar, daca vom cadea în oarecare lucruri mici, omenesti si usor de iertat, de exemplu fiind furaţi de limba, de auz sau de ochi, de slava desarta, întristare si irascibilitate sau de ceva din unele ca acestea, atunci facandu-ne reprosuri noua însine si marturisindu-ne lui Dumnezeu , asa sa ne împartasim din Sfintele Taine, crezand ca Împartasirea dumnezeiestilor Taine se face spre curaţirea unora ca acestea, adica de aceste pacate mici, nu însa de cele grele si necurate pe care le-am fi facut”.

Însa cand era vorba de pacate grele precum lepadarea de credinţa, uciderile, avorturile (azi si cele facute prin folosirea pilulelor anticoncepţionale si steriletelor de care unii nu stiu), desfranarea (preadesfranarea, perversiunile sexuale – sodomie, gomorie), alergarea pe la vrajitori … Sfinţii Parinţi, cereau în chip hotarat, ca cei ce le faceau, sa nu se împartaseasca un mare numar de ani. Mai apoi Sfantul Ioan Postnicul (secolul VI), a micsorat numarul anilor de oprire de la Sfanta Împartasanie, dar le-a cerut si mai mari nevoinţe trupesti si duhovnicesti . Sfantul Nicodim Aghioritul în Carte foarte folositoare de suflet arata ca Biserica în decursul timpului, a primit acest fel de canonisire (al Sfantului Ioan Postnicul) si ca este bine a fi folosit în continuare.

Cum stau lucrurile în privinţa împartasirii cu Sfintele Taine în zilele noastre?! Este o mare confuzie. Toţi crestinii sunt îndemnaţi sa se împartaseasca si înca foarte des. Susţinatorii împartasirii dese, aduc marturii de la Sfinţii Parinţi în sensul acesta. Nu spun nimic însa de faptul ca scrierile acestora, erau adresate unor crestini care în majoritatea lor nu aveau pacate opritoare de la primirea Sfintei Împartasanii, însa erau indiferenţi în ceea ce priveste primirea acesteia, iar unii nu o primeau dintr-o falsa evlavie sau smerenie. De asemenea nu fac nici o nota cat de mica la astfel de scrieri, despre faptul ca peste tot unde Sfinţii Parinţi spun ca trebuie exclusi de la Sfanta Împartasanie cei opriţi de sfintele canoane, este vorba de cei cu pacate grele, de care se fac vinovaţi majoritatea celor ce se împartasesc astazi si unii înca foarte des. Nici nu dau macar cateva canoane care hotarasc anii ce trebuie sa stea opriţi de la Sfanta Împartasanie cei cu pacate grele si din care sa se vada ce nevoinţa trebuie sa faca în acest sens.
Este foarte grav faptul ca sunt aduse în actualitate scrieri ale Sfinţilor Parinţi care vorbesc despre împartasirea deasa fara sa li se spune celor care o fac astazi împotriva sfintelor canoane, ca nu îi privesc pe ei îndemnurile Sfinţilor Parinţi, ci pe cei cu pacate usoare, dupa cum am vazut mai sus, în citatul dat de la Sfantul Nicodim Aghioritul. Atunci cand Sfinţii Parinţi îndemnau la împartasire deasa, era vorba deci de majoritatea crestinilor de atunci, care nu aveau pacate grele, opritoare de la aceasta, dar erau nepasatori si nestiutori cu privire la importanţa covarsitoare a primirii Sfintei Împartasanii. Cei cu pacate grele în timpurile de atunci erau puţini, o excepţie.
Astazi situaţia este dimpotriva si scrieri care îndeamna la împartasirea deasa nu îsi au rostul. Ar trebui ca, crestinii zilelor noastre sa fie îndemnaţi sa citeasca scrierile amintite mai sus Pidalionul, Carte foarte folositoare se suflet si altele de felul acestora, pentru ca sa nu se împartaseasca cu nevrednicie.(Vezi si Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, capitolul 11, versetele 27-31).
Sa luam aminte asadar pentru ca este vorba de doua stari duhovnicesti diferite, de doua nevrednicii diferite faţa de primirea Sfintei Împartasanii.
Repetam, spre o mai buna înţelegere, ca este vorba de una care nu ne opreste de la primirea Sfintei Împartasanii (pacatele usoare), si o alta care ne opreste de la primirea ei, mai mulţi sau mai puţini ani, în funcţie de ce fel de canon mai aspru sau mai puţin aspru facem, datorita pacatelor grele pe care le-am facut. Altminteri nu se explica faptul ca Sfantul Nicodim Aghioritul în unele scrieri îndeamna la împartasire deasa, însa în altele arata clar ca sunt unii care nu pot sa se împartaseasca, decat dupa ce sunt opriţi de la Sfanta Împartasanie un timp si fac anumite nevoinţe, dupa cum vedem în notele extinse pe care le face la Pidalion sau în învaţaturile sale din Carte foarte folositoare de suflet.
Pe cei care suntem nedumeriţi de faptul ca desi sunt dezlegaţi de pacate atunci cand se spovedim, nu suntem lasaţi totusi sa se împartasim, Sfantul Nicodim Aghioritul ne învaţa:
„Daca cineva, fiind nedumerit, ar spune ca pacatul celui ce se pocaieste se iarta prin rugaciunea de iertare a duhovnicului – si deci de ce acestuia nu i se îngaduie sa se împartaseasca cu Sfintele Taine, odata ce a fost iertat si îndreptat? – acestuia îi raspundem în trei chipuri: 1) adevarat este ca se iarta pacatosului pacatul, însa nu de-a dreptul, ci socotind ca el va împlini canonul si va sta departe de Sfanta Împartasanie (fiindca de aceea duhovnicul, înainte de iertare, îi hotaraste canonul si lipsirea de Sfintele Taine); 2) adevarat este ca se iarta pacatosului pacatul, nu însa si pedeapsa si certarea pentru pacat, cu alte cuvinte canonul, în care se cuprinde si îndepartarea de la Sfanta Împartasanie. Fiindca si pacatul lui David s-a iertat cu adevarat de Dumnezeu – cand Natan i-a spus: „Domnul a ridicat pacatul tau” – dar nu s-a iertat si pedeapsa pentru pacatul lui, fiindca, dupa aceasta iertare, el a fost izgonit din împaraţia sa de catre fiul sau, Avesalom si sabia nu s-a îndepartat de casa lui si alte nenumarate rautaţi a patimit, dupa cum însusi Natan i le proorocise; 3) adevarat este ca se iarta pacatosului pacatul, dar este nevoie ca pacatosul sa fie pus la încercare si, cu timpul, sa fie întarit în harul lui Dumnezeu.” (Carte foarte folositoare de suflet)
Credem ca ne este destul de limpede fiecaruia, date fiind marturiile de mai sus de la Sfinţii Parinţi, ca astazi nu mai avem mulţi crestini care sa se împartaseasca si înca foarte des.
Majoritatea crestinilor din zilele noastre facem pacate opritoare de la Sfanta Împartasanie si nu putem sa ne împartasim, decat dupa ce împlinim canoanele date de Sfinţii Parinţi .
Ar fi bine sa luam aminte cu toţii la cuvintele Sfantului Paisie de la Neamţ care zice:
„Va spun si aceasta ca eu am cautat cu ravna în toate sfintele canoane, daca nu cumva se gasesc oarecare epitimii fara îndepartarea de la împartasirea cu Sfintele Taine, dar nu am putut gasi. Însa este prea înfricosata si înspaimantatoare certarea pusa asupra preoţilor care îndraznesc sa împartaseasca pe cei opriţi de sfintele canoane. Pe amandoi (preot si credincios n.n.) Biserica îi aseamana cu Iuda vanzatorul. ”
După cum spun marii duhovnici ai zilelor noastre, Sfînta Taină a Spovedaniei (mărturisirii) este într-adevăr Taina de care depinde mîntuirea tuturor creştinilor, e cheia mîntuirii. Dar numai atunci cînd este făcută în faţa unor duhovnici învăţaţi şi iscusiţi în fapte[31], care, în canonisirea păcatelor, ţin seama de Canoanele date de Sfinţii Părinţi.
De asemenea, duhovnicii trebuie să se călăuzească tot după Sfinţii Părinţi şi în privinţa îndrumărilor pe care le dau celor ce se spovedesc, pentru a-i ajuta să părăsească păcatele, înlocuindu-le cu faptele bune potrivnice acestora. Iar credincioşii, găsind astfel de duhovnici şi avînd voinţă de mîntuire, trebuie să se străduiască din toate puterile a împlini canonul primit la spovedanie. De fapt, după unii canonişti, preotul îşi dovedeşte vrednicia sau nevrednicia pentru slujirea preoţească la care este chemat mai-nainte de toate prin felul în care înţelege însemnătatea Sfintei Taine a Spovedaniei.[32]
Sfintele Canoane, de a căror covîrşitoare însemnătate şi actualitate vrem să ne ocupăm, au fost date de către Sfinţii Părinţi, fie de fiecare în parte, fie adunaţi în soboare locale ori ecumenice, şi în general ele sînt hotărîri, norme sau dreptare, atît în ceea ce priveşte adevărata învăţătură de credinţă, cît şi adevărata trăire a ei în viaţa creştinilor. Aproape în totalitate, Canoanele date de Sfinţii Părinţi, atunci cînd e vorba de păcate, au în comun faptul că opresc pe păcătos de la Sfînta Împărtăşanie un număr mai mare sau mai mic de ani (uneori mai puţin de un an), după greutatea păcatelor săvîrşite.
Numai că, din nefericire, în vremurile din urmă Canoanele sînt în cea mai mare măsură trecute cu vederea şi cei mai mulţi dintre cei bolnavi de păcate nu sînt de loc opriţi de la Sfînta Împărtăşanie, iar alţii doar pentru scurt timp (de la un post la altul). (Se înţelege, afară de cazurile fericite, care sînt puţine.)
Acest lucru se întîmplă cu toate că Sfinţii Părinţi ne spun că:
„Păgîn este preotul care dezleagă ceea ce au legat dumnezeieştile Canoane” (Sfîntul Efrem Sirul);
şi iarăşi:
„Mare prăpastie este unde Canoanele nu stăpînesc, şi mare primejdie apasă asupra preotului care nu cunoaşte dumnezeieştile Canoane” (Sfîntul Ioan Gură de Aur). Iar Sfîntul Vasile cel Mare, vrînd să arate importanţa deosebită a ţinerii Canoanelor, aduce la cunoştinţă preoţilor din eparhia sa că trebuie să ia aminte la Canoanele Sfinţilor Părinţi şi să nu fie nepăsători cu privire la ele, „pentru ca treburile Bisericii să nu ajungă în deplină tulburare” (Canoanele 89 şi 90 ale Sfîntului Vasile cel Mare).
Întrebarea care se pune este aceasta:
Se pot aplica întocmai Canoanele Sfinţilor Părinţi statornicite de Biserică?
Răspunsul, dat în lumina scrierilor Sfinţilor Părinţi, este un „da” hotărît! Putem întări aceasta arătînd că:
Dacă în primele veacuri ale Bisericii – cînd rîvna creştinilor pentru viaţa trăită în sfinţenie era cu totul deosebită de cea a creştinilor zilelor noastre (azi avem creştini de un soi împotrivnic celor de atunci, vorba lui Ilie Miniat) – pentru păcate grave: ucidere (în care intră şi avortul), desfrînare, apostazie (lepădare de Dumnezeu), creştinii erau opriţi ani mulţi de la Sfînta Împărtăşanie, ba în unele cazuri pînă la sfîrşitul vieţii[33];
şi dacă, mai tîrziu, pe la sfîrşitul veacului al VI-lea, Sfîntul Ioan Postnicul scurtează timpul opririi de la Sfînta Împărtăşanie, pentru cele mai multe dintre păcate, la trei ani, dar numai cu condiţia ca cei opriţi să ţină în tot acest timp un post aspru (prin hrănirea cu mîncare uscată după orele 15 sau uneori pînă seara), şi să facă cîte 200-300 de metanii pe zi;
deci – dacă în timpurile dinainte, cînd canonisirea era făcută cu adevărat după voia lui Dumnezeu, cei cu păcate grave se împărtăşeau după mulţi ani – Canoanele date de Sfinţii Părinţi sînt valabile cu atît mai mult azi, cînd viaţa duhovnicească a creştinilor este plină de formalism şi nepăsare.
Doar atunci cînd păcătosul ia în serios canonul primit la spovedanie – care în esenţa sa stă, după Sfinţii Părinţi, în părăsirea păcatelor şi în înlocuirea lor cu faptele bune potrivnice acestora, în oprirea de la Sfînta Împărtăşanie, acolo unde o cer Canoanele, şi în săvîrşirea cu luare aminte de rugăciuni, citirea de cărţi sfinte (doar cele scrise de Sfinţii Părinţi[34]), postiri, metanii, milostenii – şi se străduieşte cu toată puterea să-l împlinească, aceasta poate fi o pricină pentru ca duhovnicul să-i scurteze răstimpul opririi de la Sfînta Împărtăşanie prescris la început. „Nu cer mulţimea vremii, ci îndreptarea sufletului” – zice Sfîntul Ioan Gură de Aur; şi iarăşi:
„Deci aceasta arată-mi: dacă s-a umilit, dacă s-a schimbat, şi s-au făcut toate; dacă aceasta nu va fi, ce folos avem de vreme? Nici nu întrebăm dacă rana s-a legat de multe ori, ci dacă a folosit ceva legătura. Deci, dacă a folosit şi în puţină vreme, să nu se puie mai mult; dar dacă nimic n-a folosit, şi după zece ani să se puie; folosul legăturii va fi hotarul dezlegării.”
Aici vedem îndreptăţirea unor duhovnici (mai ales din mănăstire), care, trecînd mulţi ani de la săvîrşirea păcatelor, la mulţi dintre cei ce se spovedesc, dar care n-au fost canonisiţi cum trebuie şi nu li s-a cerut să răscumpere păcatul pe măsura greutăţii lui[35], chiar şi după vreme îndelungată dau celui ce se spovedeşte canon şi îl opresc de la Sfînta Împărtăşanie un anumit număr de ani.
Hotărîtoare rămîn deci roadele pe care le face cel ce se spovedeşte. Dacă acestea nu se văd în răstimpul prescris, canonul de oprire de la Sfînta Împărtăşanie trebuie urmat sau poate fi chiar înăsprit prin sporirea numărului de ani, pînă la îndreptare, dacă această măsură este cea mai potrivită[36].
Duhovnicii zilelor noastre nu trebuie deci să se teamă atunci cînd canonisesc aşa cum cer Canoanele Sfinţilor Părinţi, văzînd în aceasta o pricină a îndepărtării creştinilor de la Biserica lui Hristos! Ci, din contra, să se teamă cînd nu fac astfel! Sfintele Canoane nu şi-au pierdut cu nimic însemnătatea şi puterea, şi de aceea nimeni din cei care nu ţin seama de ele să nu le învinuiască pentru răutatea ce stăpîneşte asupra celor fără frică de Dumnezeu. Părintele Cleopa spunea:
„Preoţii, păstorii, să cunoască bine scumpătatea şi iconomia Sfintelor Canoane şi să le pună în lucrare după vreme şi de la caz la caz cu fiecare suflet rănit de păcate. Studenţii teologi ar trebui să cunoască cît mai bine cum să aplice scumpătatea şi iconomia Canoanelor, care s-au pus de Duhul Sfînt în Biserica lui Hristos. Mare primejdie este atît pentru preoţi, cît şi pentru păstoriţii lor dacă nu cunosc cît de puţin Sfintele Canoane, precum şi felul cum trebuie să le pună în lucrare.”[37]
Ca o încheiere la tot ce s-a spus: astăzi – cînd păcatele grave au ajuns obşteşti şi nu mai sînt simţite ca atare, ba, mai mult decît atît, i se zice „răului bine şi binelui rău” (Isaia 5, 20) – se cere asprirea canonisirii.[38] Canoanele par aspre doar aşezate alături de starea duhovnicească nefirească în care trăim. De aceea, păcătosul trebuie îndrumat să ajungă a vedea starea sa de păcătoşenie (printre altele, pregătirea pentru spovedanie trebuie să fie cea mai des luată în seamă în predici şi cateheze)[39], şi căile de a ieşi din ea, dîndu-i-se nădejdea că timpul opririi de la Sfînta Împărtăşanie se poate scurta, atunci cînd el se străduieşte cu toată puterea să împlinească canonul primit la spovedanie.
Una din cele mai grave înșelări, care astăzi a cuprins pe cei mai multi dintre creștini-fie mireni, fie clerici-este primirea Sfintei Împărtășanii cu nevrednicie(Corinteni 11,27-31)
Mai mult chiar,ei se îndeamnă unii pe alții a se împărtăși cît mai des,în această stare de nevrednicie .
Incep să se înmulțească scrierile ce susțin lucrul acesta.
Zicem „înșelare”pentru că se trece de toți cu vederea un lucru foarte important si invederat tuturor:anume că creștinii zilelor noastre sunt cu totul diferiți,ca vrednicie duhovnicească,de creștinii pe care Sfinții Părinți îi îndemnau să se împărtășească mai des.
Nu greșim spunînd că noi-creștinii zilelor noastre sîntem mult diferiți de creștinii de altă dată.O zic marii ierarhi precum Ilie Miniat,de pildă.Nu e greu de demonstat lucrul acesta prin cele mai simple exemple la îndemîna tuturor.
Deci să ne gîndim la cîteva păcate grave, generalizate asăzi pînă la o așa măsură,încît nu mai sînt văzute ca păcate,sau dacă sînt văzute de către unii,le văd ca păcate mici, neînsemnate.
Chiar dacă ele existau și în timpul creștinilor din vechime cărăra Sfinții Părinți le cereau să se Împărtășească mai des,ele nu erau într-un  număr așa de mare ca astăzi,cînd sînt generalizate deja.
Iată și exemplele:astăzi nu mai găsim decît foarte rar logodnici care să vină la cununie în stare de feciorie trupească;
De asemenea ,familii care să mai nască mulți copii.Rare,prea puține !Dacă familiile de astăzi fac un copil sau doi(sau nici unul)părinții lor aveau 3-4,iar bunicii sau străbunicii lor 8-9 sau chiar mai mulți.
Deci avorturile ,chiar dacă existau,erau rare,erau mai puține.În România,după legalizarea avortului din 26 decembrie 1989 s-a practicat un număr impresioonat de avorturi:11 milioane în zece ani(19990-2000)Dar din 2000 pînă în zilele noastre….Dacă mai punem la socoteală avorturile  care se fac prin folosirea anticoncepționalelor și a steriletelor care sînt avortive,deși mulți nu știu acest lucru!-vedem prea bine cît de mare este deosebirea dintre creștinii zilelor noastre și cei de acum 100 de ani sau mai mult.
Dar ce să mai zicem de păcate nefirești(nu la mai numim,le știu bine cei ce le săvîrșesc și nu se poate să nu fie mustrți d econștiință!)Asta în ceea ce privește relațiile trupești în rîndurile creștinilor din zilele noastre!
Sau ce să mai zicem de divorțuri,care sînt la ordinea zilei?!Așa era acum 100 de ani?!Sau mai ales acum 200 de ani?!
Sf Ignatie Briancianinov spune că pe vremea sa și mai ales a celor dinaintea sa ,cînd divorțurile erau făcute atunci cînd Biserica hotăra că pot fi făcute,ele erau foarte rare.Ba unii ierarhi dinaintea sa nici nu întîlniseră cazuri de divorț!
Odinioară era mai bine dacă țineai seama de „gura lumii”,căci pedepsea păcatele grave , mai ales cele făcute în văzul tuturor.Azi,aceiași „gură a lumii”,sau „lumea”de care ținem seama mereu,în toate gîndurile,cuvintele și faptele noastre ne duc absolute sigur spre iad.Cîte familii nu sfârșesc rău tocmai pentru că țin seama de ea!Si nu vor să nu o ia în seamă chiar dacă văd bine unde-i duce lumea,de al cărui glas ascultă mereu.Dacă e„să stăm strâmb dar să judecăm drept”-cum se zice -astăzi majoritatea creștinilor ar trebui să nu se apropie de Sf Împărtășanie,afară de cazul că vor să  facă acest lucru cu nevrednicie.
Să judecăm din punct de vedere al canoanelor Sfinților Părinți familiile tinere care se păzesc de a nu avea copii.Ar trebui,ca în timpul cît se păzesc de a nu avea copii(și se păzesc aproape toți)să nu se împărtășească. Și poi încă 2 ani după ce au încetat să se păzească.(sau 80 de zile dacă fac nevoințe mai aspre,adică o sută de metanii pe zi și postesc în toate aceste zile)
Aici ar trebui de luat aminte faptul că,cei ce se păzesc prin folosirea anticoncepționalelor și a steriletelor ,care sînt avortive(18)trebuie canonisiți într-o măsură mult mai mare.Și aceasta pentru că e vorba de avorturi în toată regula.Ar trebui în aceste cazuri o canonisire asemenea avorturilor,de mulți ani.Trebuie cercetată bine situatia.
Dar cu toatea acestea ei sunt împătășiți!
Ce să mai zicem de mulți creștini de astăzi ,care se împătășesc fără să țină posturile în întregime,precum și zilele de post de miercuri și vineri de peste an,care n- ar trebui să se împărtășească dacă fac așa.
-La fel si cei ce merg pe la vrăjitori și alții de soiul acestora;
-de cei ce se căsătoresc(19) în grade de rudenie trupească sau duhovnicească;
 -de cei căsătoriți(20)cu eretici sau păgîni;
-de cei divorțați și recăsătoriți,însă în mod necanonic(21);
Toate fapte neîngăduite de canonele Sfinților Păinți,care opreau de la Împărtășanie pe mulți ani pe cei ce le făceau,urmând ca aceștia să se despartă de acele însoțiri păcătoase.
Cîți sunt întrebați la spovedanie lucrurile astea?Sau cîți duhovnici canonisesc pe cei ce îndeamnă la aceste păcate:părinți prieteni,alte personae care ar trebui canonisiți și ei în cazul acesta.Și repetăm,aceste fapte sînt astăși făcute de majoritatea creștinilor,răul s-a generalizat.
Ideea că aceste păcate s-ar fi săvîrșit în aceiași măsură și în trecut,dar că nu se știa de ele,neexistând mijloace moderne  de informare de astăzi,este cum nu se poate mai falsă,
Referitor la aceasta,reamintim exemplul cel mai grăitor numărul de copii al tinerilor căsătoriți de astăzi , față de cel din timpul părinților lor,apoi al bunicilor si mai ales al străbunicilor lor.Este un lucru invederat tuturor că situația este total diferită.Este un lucru invederat al tuturor celor ce vor să gîndească și să se smerească.
Deoarece cine neagă aceste adevăruri și spune că ceea ce privește generalizarea păcatelor grave,nu este nici o deosebire între creștinii zilelor noastre și cei de acum 100-200 de ani,nu arată altceva decît că vrea să se îndreptățească,nevrînd să-și vad păcătoșenia.Iar atunci cînd facem acestea,cînd ne îndreptățim și nu vrem să ne vedem păcatele,nu ne vom mai îndrepta înaintea lui Dumnezeu după cum spun Sfinții Părinți.Si nu ne vedem păcătoșenia că nu ne cunoaștem pe noi înșine.
Și aceasta pentru că ne rugăm fără luare aminte,citim scrierile Sfinților Părinți fără luare aminte.Dacă la mai citim,fiindcă de cele multe ori citim altceva decît scrierile Sfinților Părinți(e bine a se citi în acest sens scrieirile Sf Ignatie Briancianinov).
Sf Ioan Gură de Aur-tâlcuind cuvintele Sf Apostol Pavel de la Corinteni 11,30:
-zice că cei ce nu vor fi pedepsiți pînă la sfârșitul vieții petru împărtășirea loc cu nevrednicie ,negreșit vor fi pedepsiți veșnic în viața viitoare.
Iar Sf Ignatie Briancianinov zice despre cei ce se împărtășesc cu nevrednicie ( ….)
„Apropiindu-se de Tainele lui Hristos din putoarea păcatului,aruncîndu-se în putoarea păcatului după primirea Tainelor,nevăzînd asupra lor pedeapsă neîntîrziată,ei presupun că nu urmază niciodată vreo  pedeapsă. Greșită părere!Iudeilor le-a fost prezisă  pedepsire desăvîrșită și nestrămutată pentru uciderea de Dumnezeu;aceasta însă a urmat la cîteva zeci de ani după săvîrșirea neîntrecutei nelegiuri.Negrăita milostvire si îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu încă mai aștepta pocăița lor.
Această milostivire și îndelungă răbdare  așteaptă și pocăința noastră..Pedeapsa este amânată iar și iar;ea va veni negreșit asupra păcătoșilor nepocăiți,îndărătnici,care săvîrșesc dinadins păcatul.Începutul ei se vede cel mai des la moartea năprasnică sau dintr-o boală care înlătură  putința pocăinței.Pedeapsa ca atare este împlinită în tărîmul de dincolo de mormânt”.(…)
Toate cele spuse mai sus ține de majoritatea creștinilor care se împătășesc cu nevrednicie .
Nu este vorba aici de cei ce spovedinu-se  la duhovnici iscusiți(22)se împărtășesc cu Sfintele Taine la starea duhovnicească pe care o cere Dumnezeu pentru aceasta.De cei ce sînt canonisiți cum trebuie,se cunosc foarte bine pe ei înșiși și își împlinesc cu rîvnă canonul primit la spovedanie.Se vede în viața lor schimbarea minții și inimii lor.O adîncire în starea de smerenie,de conștientizarea păcătoșeniei,și clelelalte fapte bune.
Așadar,să nu ne înșelăm pe noi înșine văzînd că nu sîntem pedepsiți de Dumnezeu la scurt timp după împărtășirea cu nevrednicie.
Pedeapsa va veni cu siguranță si mai târziu sau,dacă nu,să fim siguri,vom fi osîndiți veșnic în viața viitoare.Iar atunci cînd sîntem pedepsiți încă din viața aceasta prin boli și necazuri de tot felu,să ne gîndim întâi la aceasta cauza cauzelor a tuturor pedepselor venite asupra ceștinilor zilelor noastre : împărtășania cu nevrednicie .
Bine ar fi că atunci cînd creștinii vin la preot pentru a găsi o explicație și soluții la diversele lor probleme să fie întrebați în primul rind de acest lucru.
Nu cumva te-ai împătășit cu nevrednicie !
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Impartasania cu pacate opritoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cum sa ne spovedim si cum sa ne impartasim

  1. maria zice:

    Să luam aminte!!Să nu ne împărtășim cu nevrednicie(cu păcate opritoare)…căci nu vom scăpa nepedepsiți … ori aici ori dincolo….
    Una din cele mai grave înșelări, care astăzi a cuprins pe cei mai multi dintre creștini-fie mireni, fie clerici-este primirea Sfintei Împărtășanii cu nevrednicie(Corinteni 11,27-31)
    https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/02/10/sa-luam-amintesa-nu-ne-impartasim-cu-nevredniciecaci-nu-vom-scapa-nepedepsiti-ori-aici-ori-dincolo/?fb_action_ids=1843072022631646&fb_action_types=news.publishes

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s