La Rădeni se întâmplă ceea ce au sesizat câțiva frați mai demult: pomenitorii ereticilor încearcă să pună stăpânire pe schit

radeni-jud-neamt-816x544

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei încearcă preluarea în forţă a Schitului Rădeni

 În cursul zilei de astăzi, 8 februarie 2017, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, Hariton Negrea, s-a prezentat la Schitul Rădeni, unde l-a ameninţat pe egumenul schitului, Părintele Pamvo Jugănaru, că mâine va veni la schit, împreună cu ieromonahul Ioan Şişmanian, pentru a sluji Sfânta Liturghie, cu pomenirea ierarhului părtaş la erezie. Stareţul a precizat că va fi însoţit şi de efective ale Poliţiei.

Această mişcare este motivată de o decizie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de oprire a Părintelui Pamvo de la slujire pe o perioadă de 30 de zile şi de dorinţa de a-l aduce la schit pe ieromonahul Ioan Şişmanian ca preot pomenitor pe perioada în care Părintele Pamvo este oprit de la slujire. Decizia de oprire de la slujire i-a fost comunicată Părintelui Pamvo de către exarhul MMB, arhimandritul Nichifor Horia, care a vizitat în cursul dimineţii Schitul Rădeni, anunţând şi iminenta aducere a ieromonahului Ioan Şişmanian ca preot înlocuitor.

Oprirea de la slujire a Părintelui Pamvo este un act arbitrar al MMB, cauzat de decizia părintelui de a se îngrădi de erezia ecumenistă, pe care mitropolitul Moldovei a mărturisit-o sub semnătură, împreună cu toţi ceilalţi ierarhi români, în cadrul sinodului din Creta. În conformitate cu canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, întreruperea pomenirii ierarhului pentru participarea acestuia la erezie este o măsură legitimă, pe care preotul are dreptul şi datoria să o ia, şi pentru care nu poate fi sancţionat în niciun fel, conform canonului 15 I-II Constantinopol. Decizia de a aduce alt preot slujitor este lipsită de temei, fiind motivată doar de dorinţa de a determina reluarea la Rădeni, prin orice mijloace, a pomenirii ierarhului.

Decizia stareţului Hariton de a prelua prin forţă Schitul Rădeni este un act arbitrar, deoarece nu poate invoca un temei legal sau un document prin care să demonstreze că Schitul este cu adevărat, conform tuturor uzanţelor bisericeşti, în subordonarea Mănăstirii Petru Vodă.

Pretenţia de a veni cu Poliţia nu se întemeiază pe niciun temei legal, singurul mod în care Poliţia şi Jandarmeria pot interveni în asemenea situaţii este pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti executorii. Această hotărâre nu există, prin urmare Poliţia şi Jandarmeria nu au niciun motiv să intervină în schitul Rădeni şi nu o pot face fără o încălcare flagrantă a legii.

Locuitorii satului Rădeni şi cei 500 de credincioşi din toată ţara, care îşi găsesc în Schitul Rădeni un loc în care să participe la slujbe ortodoxe necontaminate cu erezia ecumenismului, nu doresc să fie tulburaţi în timp ce se roagă, prin prezenţa la slujbe a unor preoţi care pomenesc ierarhul părtaş la erezie. Orice încercare de a le tulbura participarea la slujbe, prin aducerea unui preot, care, împotriva conştiinţei lor, să pomenească ierarhul, se va solda cu plângere penală împotriva celor care nu îi lasă să se roage şi a celor ce îi instigă pe cei ce nu îi lase să se roage, conform articolului 381 din Noul Cod Penal, care pedepseşte cu închisoarea pe oricine tulbură desfăşurarea unui serviciu religios sau împiedică pe cineva să participe la slujbele unui cult religios.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/02/08/maine-mitropolia-moldovei-si-politia-vor-prelua-schitul-radeni-parintele-nepomenitor-pamvo-juganaru-va-fi-inlocuit-cu-parintele-pomenitor-ioan-sismanian/#.WJsfs9J96o8

Desi, nu demult erau voci care anuntau ca ierarhul care este de acord cu erezia, Teofan, o sa ii lase in pace pe cei de la Radeni pana la adanci batraneti, si ca doar il vor caterisi pe pr Pamvo, uitati ca se intampla ceea ce au sesizat unii credinciosi. Teofan cu ai lui nu se lasa si merg mai departe incat isi incalca si promisiunea, asta aratand cat este de viclean. Acesti ierarhi eretici se comporta asa pentru ca au vazut ca nici la Radeni si nici in alta parte nu ar exista vreo REZISTENTA adevarata, ci majoritatea sunt prinsi in diferite inselari (Arsenie Boca, Nil Dorobantu, etc…),  altii sunt prinsi intr-o iubire nemaintalnita fata de ierahii eretici, iar fratii care doresc sa faca si ei ceva impotriva raului, sunt dati deoparte; apoi sunt credinciosi care se impartasesc cu pacate opritoare si iresponsabil, dar si pastori care nu spun nimic de acest subiect (ex. Gheron Sava care incurajeaza la o impartasanie deasa), altii se prefac ca lupta impotriva actelor cu numere, dar la inaintarea presiunilor acestia cedeaza, si uitati asa, nu avem cum rezista pe mai departe si nici ajutor de la Dumnezeu nu primim. Se vede clar haosul in care ne aflam, incat oamenii ies in strada fara sa stie de ce si se comporta ca niste roboti. Zilele acestea, din nou se anunta ca se apropie un razboi, dar aproape nimeni nu sesizeaza si fiecare isi desfasoara cursul vietii ca si cum traim vremuri normale. De ce oare Dumnezeu ingaduie asemenea nenorociri daca in ochii unora mai exista nu stiu ce fel de rezistente prin tara?

Să luăm aminte, căci vremurile sunt aproape:

„Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.” Matei 24, 21-22

Dumnezeu să le fie alături mărturisitorilor, părinți, monahi și mireni și să-i ajute pe cei ce se străduiesc să se lupte cu toate înșelările și cursele viclene… !

Atitudinea Sfinților Părinți față de eretici

Din cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur despre eretici: „Vai voua ereticilor!sinteti mai nenorociti decit paganii! Pe pagani ii asteapta negresit dincolo chinuirile iadului; dar cel putin au aici,pe pamant,o oarecare placere; ca se casatoresc,se bucura de averile lor si de toata tihna si desfatarea date de viata aceasta paminteasca.Voi insa va chinuiti si suferiti si aici,si dincolo; aici,pe pamant,cu voia voastra, dincolo, pe lumea cealalta, fara voia voastra. Paganii nu vor primi nici rasplata, nici pedeapsa pentru post si feciorie; voi insa, pentru faptele din urma care asteptati nenumarate laude, tocmai pentru acele veti primi cea mai cumplita pedeapsa, si printre altele veti auzi:

„Duceti va de la Mine in focul cel vesnic pregatit diavolului si ingerilor lui(Mat.25,41),ca ati postit si ati trait in feciorie!Postul si fecioria, in ele insele, nu sint nici bune nici rele; ajung bune sau rele prin vointa celor care practica, prin gandul pus la temelia postului sau a fecioriei. Astfel de virtuti, savirsite de pagani, sunt fara rod. Paginii nici nu au rasplata daca le savirsesc, deoarece nu postesc si nici nu traiesc in feciorie  de frica de Dumnezeu. Voi insa, care luptati impotriva lui Dumnezeu, care huliti creaturile lui Dumnezeu, spunind ca sint rele, voi nu numai ca nu sinteti rasplatiti pentru postul si fecioria voastra, dar mai sinteti inca si pedepsiti. Ramine intr-adevar, neatins trupul fecioarei eretice, dar ce folos, daca i se strica ce are mai bun in ea, daca i se strica sufletul, gindurile sufletului.”

Sfântul Maxim Marturisitorul nu pomenea pe episcopii care căzuseră în erezie la vremea aceea, și astfel a rămas în Biserica lui Hristos, mărturisind și înfruntând prigoana.

Sfântul Grigorie, din cauza cugetelor eretice ale Patriarhului Ioannis Kalekas, a întrerupt pomenirea acestuia înainte de judecata lui sinodală. Aceasta a fost una din cauzele pentru care a fost emisă împotriva Sfântului Grigorie Palama o anatemă, ”pentru că a îndrăznit ca în mod necanonic și fără de judecată să întrerupă pomenirea mea…”. Trebuie semnalat că, atunci când Sfântul Grigorie a întrerupt pomenirea Patriarhului, Kalekas nu fusese încă condamnat de Sinod, în timp ce Sfântul nu era încă hirotonit Episcop, ci era simplu ieromonah în Sfântul Munte. Se pare că această hotărâre de anatematizare a Sfâtului Grigorie Palama au semnat-o și alți Episcopi, printre care și Patriarhul Antiohiei, Ignatie, iar Sfântul Grigorie, în ce-l privește, nu a respectat această hotărâre și a continuat să liturghisească pe cont propriu. Citim enciclica lui Kalekas: ”Palama, începătorul și apărătorul blasfemiilor, fiind condamnat și el și cei dimpreună cu el în același mod, (căci nici nu a cedat hotărârii, nici nu a renunțat în vreun fel sau altul la vorbăria [lui] cea fără de rațiune), este alungat și din Biserica lui Dumnezeu, și din preoție, după cum reiese din memoriile despre el, aduse la cunoștință de Patriarhul de atunci al împărătesei cetăților, de Patriarhul Antiohiei, cetatea lui Dumnezeu, și de fiecare dintre Arhiereii, cei care au fost acum aici prezenți, și cei care au participat la voturi. Pe de o parte, în felul acesta, [demersurile lor] devin impediment și [motiv de] încetare a slujirii [preoțești], cu toate că, întru nimic considerând pedeapsa [cei în cauză], își țin cu tărie preoția, cu îndrăzneală săvârșind jertfele de taină în ascuns”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ecumenism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la La Rădeni se întâmplă ceea ce au sesizat câțiva frați mai demult: pomenitorii ereticilor încearcă să pună stăpânire pe schit

  1. Mihai zice:

    Foarte bine spus. Acum cateva saptamani la predica la Radeni se spunea sa stam linistiti ca nimeni nu o sa ne faca nimic, dar uite ca acum se intampla contrariul. E corect sa afirmi asa ceva cand stii ca minti?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s